CÂNTECELUL MEU
Cyprian Kamil Norwid
~*~
De Ţara aceea, unde o fărâmiţă de
pâine
O ridici de jos, din respect pentru canoane,
Pentru darurile din Ceruri…de azi şi
de mâine
Tare mi-e dor, Doamne…
*
De Ţara aceea, unde este vină mare
Să strici din copac cuibul de
berze-lampioane,
Căci tuturor ele servesc deşteptare…
Tare mi-e dor, Doamne…
*
De
Ţara aceea, unde prima plecăciune:
„ Laudă Ţie, Doamne!”
Este, pentru Hristos, veşnica
închinăciune,
Tare mi-e dor, Doamne…
*
Şi-mi mai este dor de fiinţa curată,
A cărei locuinţă pierdută e între
coloane,
La fel de nevinovată…
Tare mi-e dor, Doamne…
*
De fără-dor şi de fără-gânduri,
penumbre
De cei care au pe da ca da – pe nu ca
nu, fără fasoane
Fără lumini şi fără umbre…
Tare mi-e dor, Doamne ….
*
De altundeva, mi-e dor, unde-i pasă
cuiva de mine,
Aşa ar trebui să fie, dar nu este ca
în romane
Cu prietenia faţă de mine…
Tare mi-e dor, Doamne ….
~*~
(Din perioada
călătoriei în America
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu