Bună să vă fie ziua!
Pentru că tot se stă mai mult pe
acasă, m-am hotărât să vă fur câte un minut pe zi trimițându-vă câte un
SONETOFORISM.
Dacă e supărarea prea mare și
insolența mea peste limite, la cel mai mic semn din partea voastră voi
întrerupe trimiterile.
M-aș bucura dacă poate crea
dependență. Ar fi singura dependență pozitivă.
Cu gânduri bune și speranțe!
***
M E R E U
~*~
Mereu, febril, o taină-n trup revine
Şi ce-i mai bun în noi se-ntoarce
iară,
Ca să urcăm un drum incert, de seară,
Ce într-un colţ de şoaptă se mai
ţine.
Sunt doar un punct ce pentru-a câta
oară
Stă matematic în adânc de sine
Şi nu mai ştie dacă-i rău sau bine
Să fii vehicul spaţiului de-afară.
Sfârşitul e o fracţie-n scădere.
Va dăinui ştiutul din potir,
Trup renăscut şi îmbiat la miere
Din care-am tot desprins câte un fir,
Să-mi ţes veşmântul care nu mai piere
Şi stă la rând, să fie uns cu mir.
~*~
ADRIAN MUNTEANU
*
Bună să vă fie ziua,
Pentru că tot se stă mai mult pe
acasă, m-am hotărât să vă fur câte un minut pe zi trimițându-vă câte un
SONETOVIRUS.
Dacă e supărarea prea mare și
insolența mea peste limite, la cel mai mic semn din partea voastră voi
întrerupe trimiterile.
M-aș bucura dacă poate crea
dependență. Ar fi singura dependență pozitivă.
Cu gânduri bune și speranțe!
ALERGÂND
~*~
Aceasta e a orelor aromă,
Când s-a pierdut o clipă fără vlagă,
Trudindu-mă s-ating cu palma-ntreagă
Aceeaşi zare palpitând în comă.
Prind geana ierbii, şoapta ce mi-e
dragă,
Tot ce-a rămas surprins de axiomă,
Prigoana umbrei, trupeşă fantomă
Învinsă-n goana zorilor, dulceagă.
Sunt toate doar o dâră fumegândă,
O rămăşiţă-n scalpul unui gând
Cu dinţi de lut şi pururea la pândă.
Mă voi trezi mereu agonizând,
Rânjind parşiv, iubindu-mă-n osândă
Tot alergând de mine, alergând.
~*~
ADRIAN MUNTEANU
(Din "Tăcerea Clipei, Sonete 1,
Arania, 2005)
Bună să vă fie ziua,
Pentru că tot se stă mai mult pe
acasă, m-am hotărât să vă fur câte un minut pe zi trimițându-vă câte un
SONETOVIRUS.
Dacă e supărarea prea mare, la cel
mai mic semn din partea voastră voi întrerupe trimiterile.
M-aș bucura dacă poate crea
dependență. Ar fi singura dependență pozitivă.
Cu gânduri bune și speranțe!
ÎNCĂ GÂNDESC
~*~
Mă zbat să scap de trupul ce
mă-nşeală,
Să-nduplec urma focului, stăpână.
Un sunet stins amiezile îngână,
Primejdii reci îşi ţes în trup
urzeală.
Păşesc pe drum de fum în taină până
O dâră picotind de oboseală,
Se dăruie în lanţuri şi beteală,
Aripilor desprinse din ţărână.
Priveşte-mă! Asa rămân prin vreme,
Zâmbind fragil şi nesfârşit de trist
Cu-n ochi inert ce-mpresurat se teme.
Reîntrupat într-un contur cubist
Al unui veac ce din străfunduri geme,
Încă gândesc şi, poate, mai exist.
~*~
( 2004 - sonet nepublicat)
ADRIAN MUNTEANU
19 martie 2020
Bună să vă fie ziua,
Pentru că tot se stă mai mult pe
acasă, m-am hotărât să vă fur câte un minut pe zi trimițându-vă câte un
SONETOVIRUS.
Dacă e supărarea prea mare, la cel
mai mic semn din partea voastră voi întrerupe trimiterile.
M-aș bucura dacă poate crea
dependență. Ar fi singura dependență pozitivă.
Cu gânduri bune și speranțe!
ȚIN SFAT CU MINE
~*~
Ţin sfat cu mine-n colţ ferit de
lume.
Cuvântul mă mai crede o epavă.
Reînnoit la mijloc de octavă
Nu şi-a găsit sub tâmpla mea un nume.
E frig destul pe-a sufletului navă.
Prin carotidă se preling cutume.
Consoanele nu-s tată şi nici mume
Atâtor clipe subţiate-n lavă.
De unde-atâta verticalitate
Când glasuri te-nconjoară şi te ard?
Dar eu rămân şi cred că se mai poate,
Iar gândul meu, murind tăcut pe gard,
S-a scurs în ochiu-n care se mai
zbate
Un timp ascuns sub strat aprins de
fard.
~*~
( 2004 - sonet nepublicat)
ADRIAN MUNTEANU
Bună să vă fie ziua!
Pentru că tot se stă mai mult pe
acasă, m-am hotărât să vă fur câte un minut pe zi trimițându-vă câte un
SONETOVIRUS
.
Dacă e supărarea prea mare, la cel
mai mic semn din partea voastră voi întrerupe trimiterile.
M-aș bucura dacă poate crea
dependență. Ar fi singura dependență pozitivă.
Cu gânduri bune și speranțe!
FIINŢA MEA DE VIS RISIPITOARE
~*~
Fiinţa mea, de vis risipitoare,
Înfrânge tihna gândurilor albe,
Destramă zborul ce compune salbe
Mireselor desprinse din strânsoare.
Justiţiei din frunze îi scriu jalbe,
Căci mă apasă fuga de mişcare
A verbelor uitând de conjugare,
Mânjind polenul gingaşelor nalbe.
Sonete scriu când lumea e scârbită
De craniile celor ce deţin
Un sceptru efemer, dar stă smerită,
Tot răscolind hârdăul cu venin
Sau aţipind în iarba nenuntită.
Trăiesc pentru-a trăi. E prea puţin!
~*~
ADRIAN MUNTEANU
MĂ BICIUIESC SECUNDELE
~*~
Mă biciuiesc secundele cu ură,
Rupând din carnea mea ne-mpărtăşită.
Le simt suflarea rece şi grăbită
În trupul meu, pe cuget, pe figură.
Arunc cu scârbă vorba nedorită,
Încerc să scap de-a spaimelor arsură,
Să-nlătur palma ce îmi stă pe gură,
Ca să-mi rămână umbra primenită.
Izbit de haita timpului, setoasă,
În gândul meu firav mă răzvrătesc
Şi lupt să prind a clipelor grimasă.
Dar e doar praf pe care-n veci
păşesc.
Cu pofta mea, mereu nesăţioasă,
Abia acum învăţ ca să trăiesc.
~*~
(2004 -Tăcerea clipei, Sonete 1,
Arania, 2005 - revizuit)
ADRIAN MUNTEANU
UNDE SUNT?
~*~
În răzvrătirea frunții se perindă
Crâmpeie de-ndoieli și de-ntrebare.
Trec defilând cu falduri temătoare
Sau se agaţă furtunos de grindă.
O scenă e cu patosul ce doare,
Într-alta viciul vrea să mă cuprindă.
Apare şi dorinţa să întindă
Urzeli, porniri şi spaime trecătoare.
Greţoasa ură prinde să îndemne,
Iar năzuinţa are dinţi de fier.
Sunt toate când smerite, când
solemne,
Distrug, compun, frământă, dau şi
cer.
Ce colcăială de trăiri şi semne!
Dar unde sunt, în toate câte pier?
~*~
(2004 - nepublicat)
ADRIAN MUNTEANU
Am conceput un remediu
contra oricărei forme de pandemie: UN SONET PE ZI, dimineața sau seara
SĂ NU MĂ TEM!
~*~
Zvâcniri gestante, scârba ce
mocneşte,
Modesta umbră fadă a trăirii,
Tăişul viu al vorbei şi-al privirii
Pe gardul clipei vagi mă răstigneşte.
Să fug, să strig, din mult prea
plinul firii,
Să mă ascund de ura ce sporeşte?
N-ar fi mai bine s-o înfrunt,
orbeşte,
Să mă arunc în lama primenirii?
Să trec prin toate, cu priviri avide,
Cum aş tăia în carne de poem.
Un pas mai mult şi zborul se decide.
Sfârşeşte frica de un surd blestem
Şi-o poartă către mine se deschide.
Să nu mă tem! Deloc. Să nu mă tem!
~*~
(Tăcerea clipei, Sonete 1, Arania,
2005)
ADRIAN MUNTEANU
***
De la Tina Miheșan din Florența, o
prietenă de-a mea, autoarea cărți "Florența, dragostea mea" .
E un
dezastru, dragii mei, e un dezastru! Ieri erau 53.588 de contagiaţi (6.567 în
ultima zi!) şi 4825 de morţi ( 793 în ultima zi!!!). Din Nord a plecat spre Sud
al doilea convoi de zeci di camioane militare, al doilea în săptămâna aceasta!,
cu sicriele care nu mai aveau loc în cimitire. Îi lasă cine ştie unde...
Aveţi mare
grijă, ni se spune că s-a descoperit că te poţi contamina nu numai direct, de
la altă persoană, ori de pe obiecte, ci şi din aer, din poluare! Pulberele fine
se agregă cu virusul şi până să se aşeze undeva, îl poţi inhala! Deci dintanţa
de 1 metru e zero!
Am primit pe
whats app un interviu din Spania, cu o infirmieră. Jurnalistul abia putea vorbi
de plâns. La ei s-a trecut de la faza "pe cine alegem să întubăm şi cine e
lăsat să moară", la faza, "toţi mor sufocaţi" pentru că nu mai
au aparate de respirat disponibile. Făcea un apel disperat la politici, la
lumea întreagă, am plâns în hohote cu ei, pentru că şi aici, medicii au
declarat deschis că nu de puţine ori sunt puşi în situaţia să aleagă pe cine să
întubeze! Mă gândeam la acei disperaţi care se sufocă aşteptând să fie salvaţi,
mă gândeam la cei întubaţi care aşteaptă ca cineva să-i ţină de mână în ceasul morţii, dar mor
singuri, că nimeni nu are timp de sentimentalisme şi ei mor cu siguranţă, căci
în faza aceea este puţin probabil să mai ieşi viu. Când se întâmplă ca după o
lună să scoată tuburile la vreunul, e un fel de sărbătoare, dar urmează o lungă
reabilitare şi în plus nu se ştie ce complicaţii a mai făcut în luna aceea.
Personalul sanitar e la capătul puterilor, sute s-au îmbonăvit, e o tragedie!
Ştirile
acestea sunt deajuns ca să ne facă să acceptăm carantina. Nu e uşor, mulţi se
îmbolnăvesc de depresiune, consecinţele izolării nu sunt previzibile, dar bine
nu va fi nici după. Va urma şi contaminarea a doua, ca în China, Hong Kong şi
Singapore, unde după zile de contaminare zero, a pornit cu violenţă al doiea
val!
Aveţi grijă
de voi!
Vă
îmbrăţişez şi vă doresc să treceţi cu bine peste acest dezastru,
Tina
SONETOTERAPIE 9
Remediu universal: UN
SONET PE ZI
La nevoie, suplimentați doza.
SPUNE-MI, IUBITO!
Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul?
În cuib zănatec, în amurg de ceară?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul?
Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-au despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchiul, să-mi fac
masul
La umbra coapsei tale de fecioară?
Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,
Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,
Aceeaşi Ană, pe un nou altar.
~*~
("Tăcerea clipei, Sonete
1", Arania, Brașov, 2005)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 10
Remediu universal: UN SONET PE ZI
astăzi.....
VREAU DOAR UN SFAT!
~*~
-Vreau doar un sfat, maestre, vreau o
cheie,
Pentru-a ieşi din trupul meu afară.
-Ce-i mai urât în lumea ta ternară?
Adu-mi răspunsul, vino c-o idee!
M-am îmbrăcat, cu râvna mea sumară,
Am colindat - aprinsă odisee -
Pământ şi spaime, gânduri de femeie
Şi m-am întors, răspuns să-i dau,
spre seară.
Cel ce-a-ntrebat într-un copil se-ascunde.
-Eu ştiu răspunsul! spun. Ura-i mai
rea.
Aştept acuma cheia!...Nu-mi răspunde.
Tăcere doar în trup de catifea.
M-a fulgerat un gând ce mă pătrunde:
Tăcerea e eternitatea mea.
~*~
("Tăcerea clipei, Sonete
1", Arania, 2005)
ADRIAN MUNTEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu