Mere pădurețe 41 - Confesiuni necenzurate

Mere pădurețe 41

Ai noştri deschid piramide ca să-şi îngroape poporul? Dau ai noştri ce lipseşte poporului, dau altora din prostie, că nu-i un copil cuminte, o cumințenie Brâncuşi al neamului ca Simona Halep. Tu, Ioane rămâi un mare român neschimbat de vremi şi vremuri, în omenia şi-n chingile simetriei către Iisus Hristos-dreptul nostru la Veşnicie având inelul de logodnă cu firescul şi a cinstei neamului românesc, omenesc. Sănătate, frate de la Bihor. Aflu, că mai ai încă serviciu angajat de frumoasa fată, dar apropo: mie mi se pare, că scriu prea fragmentar, aş zice batcojoritor, coroana virus: scriu, frate Ioan: lapidar, că incizia mea, în social are un vertical veterinar-uman, că aieştea din fruntea țării trăiesc inuman şi în van, dar poamele le sunt acre-pădurețe al patriei limba română şi vorbele mele nu se simt vinovați, la valoarea şi culoarea lor, nu se sinchisesc dumnealor, deşi vorbele, îi avizează, vorbele mele dulci-amărui şi rădcini amare pentru oile mele, îi țintesc unic ironic, să vă dea Dumnezeu bine, dragilor! Mulțumesc pentru apreciere, dragilor! Sănătate şi bucurii! În ce stadiu ne aflăm domnule profesor Dan Şalapa cu volumele de poezii avute în lucru de a lui subsemnatul? Le-aş publica, ce-i drept, c-aş dori să începeți lucru la aranjarea şi corectarea operei omniei:, în 2-3 volume, al Antologia de autor, eu căutând să vorbesc la editura Sitech pentru a vă trimite cărțile: IISUS HRISTOS-DREPTUL LA VEŞNICIE; O ALTFEL DE CÂNTARE AL CÂNTĂRILOR, restul volumelor avându-le de pe blogul lui Ben Todică. Vă mulțumesc. S-aveți sănătate şi bine, Spor cu succes! Cu bine, Pavel-drept la veşnicie! Ziceați de o 1500 pagini de pe blogul lui Ben (le-aş dori, în două-3 volume, ca o alfel de cântare a cântărilor, de altfel: Cântare a patriei de pace şi pâine). Cu bine!

     - Mulţumesc, dle Ferghete, e-n regulă cu cele de convenite ca diferenţă între noi. Lucrez, ai departe, la cartea de poeme, în două volume. Dacă doriţi o antologie, deci o carte nouă în afara celei la care acum lucrez, va trebui să precizaţi poemele din care urmează a selecta. Aştept propunerile, aşadar! D-le Ferghete, Da, dar acolo, în acel material de la Ben, este și din proza publicată în volumele NĂDEJDEA..., după cum am văzut la prima răsfoire rapidă. O antologie de autor se face separat proza și poezia, nu la un loc. Ea reunește cele mai reușite texte, nu pe toate! Volumele de poezie la care lucrez nu sunt antologie, ci doar cărți de poezie. Din ele și din alte poeme, se pot alege cele mai reușite creații pentru o antologie. Cât privește proza, se poate proceda la fel.

     - Virez monden, vizbil, impecabil cu şanse de reuşută, oare pe unde trebuie şi cum trebuie?

     - Esti un AS de Ghinda!

     - D-le Ferghete, Sunt în stadiu de finalizare, dar aș vrea să vă sugerez să le trimit eu în numele dvs la Ed Sitech, și să corespondez direct cu ei privind cele necesare, inclusiv tipărirea lor. E mai lesne așa, iar dl Ben nu ar mai fiatat de solicitat să vorbească la Craiova, de peste mari și tari, când eu sunt la 100 de km de Craiova, și știu exact ce să le cer! Pot trimite volumele d-lui Ben, să le citească în forma de tipar, desigur! Opera omnia în proză se poate declanșa, trebuie doar să primesc materialele. Cu bine,

     - Asta am şi vrut să te rog, c-apoi voi întreba pe acest om de încredere, dir. Aurel Popa costul şi altele. Îți mulțumesc. Doamne ajută, că ce faci e un suprem, dragule! Sunt plin de controverse, contrariat de toate codimentele vieții, exact cum v-am spus corect, mulțumit, că sunt român, că nu mai departe şi Sorina Pintea cățeluş cu păru creț se jură că nu fură, dar neloaială a fost prinsă cu prada-n gură, mâța-n sac, că n-a avut buzunar/ straiță, unde s-o pună... ca să nu se vadă, că mâța blândă zgârâie rău, fir-ar să fie, fir-ar a naibii fâță! (pentru ce? Ca să vină şi ia cu amintirea: Am fost şi eu odată hoț? Făcând pe nebuna jocă melo-dramă, comedie, în alerta fără fi doar formal şi cu fenată, doamna ministru, Angeluca  sănătății, în fobia reformei şi a tâlhăriei intrată în uz categoric cu abilitate şi exces, abuz de funcție, deşi  pentu noi era cu mesaj special, după faptă să i se dea, răsplată, că n-a fost firească treba ei ca s-arate, că nu tot ce din pisică naşte mănâncă şoareci, din perspectiva inedită a proverbului memorabil din Ciocoii vechi şi ciocoii noi a lui Nicolae Filumon: nu tot ce naşte din pasăre şi zbiară fain de tot, ştiindu-se, că doar omul cinstit, e mândru şi fără modru, de la mic la mare şi beneficiază de libertate, în democrație. La noi e o lume fantastică, mucenicilor: dulce albastră minune care ne face, prin românii ei culme: geniali, morali şi normali ca națiunea să ne fie fericită, în vecii-vecilor: cântare a cântărilor, în imnic şi de odă cu rostul şi folosul lor al tuturor plăieşilor dani de plai pe guri cu grai de rai, sufet din sufletul neamului. Vă mulțumesc, că sunteți alături de mine iubire şi ceea ce se cuvine şi din şcoala vieții vostre dezinteresați sfătuindu-mă, apreciindu-mă şi învățămându-mă responsabilizați şi botezați social-uman prin Dumnezeu, ca să îmi dați şi mie: adevăruri esențiale experență, foarte fină şi umană milenară pur şi simplu din duhul şi buhul primăverii, cum trebuie să îmi dați ce trebuie şi cât trebuie- drept de a fi, drept de a trăi artistic, unic-inedit reducând-mi starea de oboseală, cu totuşi iubirea, în pas alergător, cu vesel salut de pioneri, sinceri şi liber cugetători-cutezători şi temerari! Daria zice eu zicându-i că mie mi frig:

-"Ai dreptate, cum zice Mark Tawin: Acuma îngheță coarnele la măgari!" Numai, în adevăr trăim liberi. În adevăr avem pe Dumnezeu- puterea vieții, ancora dreptului de a fi. Mama e o acurateță, adevărul vieții noastre, o sănătate şi o iubire adevărată, pefectă şi drept de a fi. E mai dulce ca orice. Voi îmi spuneți ca să mă încurajați, pentru a-mi câştiga încrederea în mine:

-"Pavele, bagă mare !" Dar prost, eu, ce fac din toată ființa mea, pus, în valoare şi, în culoare şi făcând ochi de buburuză? Cine o fi crezut că eu cu o văduvă voi face nuntă, chiar dacă era natural şi normal-moral? şi totuşi la nuntă m-am bucurat de Vica, de ce era Vica, o drăgosteală împrospătată, în toate detaliile, un capitol frumos (o țin aşa pentru mine ca prim pas şi chimie, alchimie, dar de ce să nu vorbesc despre asta?) M-am oficializat, legalizat şi implicat, deşi drăguț, uşor nu ne era, dar ne tenta viața împreună pe termen nelimitat, dar mi-am dorit-o în fond şi mă îndrăgostisem de fiecare etapă aparte şi impresionam satele, în gura tururor trăind, în poveştile lor picante, înflăcărate ca un cenaclu Flacăra şi cu sănătate a pământului, un echilibru social-uman pe urmele buzonilor şi zimbrilor, în scara valorilor, cu surse de vitamine şi proteine, în viața viva, de ciocolată şi cu testosteron-endrofină, cu sură substanțială de fericire, din belşug, că românii au talent ca întunericul să nu cuprindă lumina (în noi erau emoțional nişte descărcări electrice de bine, de rău. Acuma, Ben, cui să mai spun ca celei mai iubite ființe:

-"Te iubesc Vica"? Nu ştiu de ce mă amăgesc, cu ce a fost de suflet? Ce-i simplu, no? Care mai e indentitatea mea, ce mai e naționalismul meu? M-am lipit cu Vica ca timbru de scrisoare şi cine mai căuta dacă ne potrivim sau nu? Mai aveam timp şi pentru mofturi, pentru fleacuri, orbul găinii şi atunci: ce era blestem a iubirii, dar ce-i iubirea? Ceva imposibil de definit cu adrenalină. E ceva incredibil. Nu fac complimente gratuite, dar multe nu şti omul şi extrordunar se prosteşte. Ce-i cu importanța copleşitoare a ce şi cum scriu desebit cu gust excitând simțurile, deşi de fapt nu cum scriu eu se scrie investându-se capitalul încrederii în mine ca să fiu, în pas cu timpul şi nelimitat. Sorina Pintea scapă? Scapă şi de Coronavirus, că-i stresată de propria faptă? ho cum evoluează lucrurile? Nu se mai testează corupta? Pentru ce a făcut de ce nu suferă? Se închide ochii, că dreptatea-i cu capul spart? Aşa se permite la noi, se ştie că-i un respect față de tagma tâlharilor? Pentru ce se face un studiu iresponsabil? La noi dreptatea nu-i cinstită, e ca cămila prin urechile acului? Microbismul meu, arta scrisului, mi scrisul la ce spun românii/ câştigă România, după cum vorbeşte lumea, în culori şi valori, că nu mai ştim nimic despre Miron Cosma, Eminescu şi revoltatul sindicalist a huilei, minei de la Lupeni care spunea s-avem grijă de noi, în zilele grele, ca mama la care la toate le şti mama ca izvor de bunătate. Cu situația precară, tot a furat ministra Sorina Pintea, că, cu toții ca peşti împuțiți la cap şi necurățiți de la coadă ca o tagmă-afacere proastă, nu  e după gratii, că la noi aşa se face dreptate abuzându-se de funcție, că şi cei care fac legea sunt necinstiți cu pretenții ca prădători, dar tot aşa de ce să lăsăm de la noi, că România nu-i autoservire, vacă de muls, că precara, nu trăieşte precar, că ne-a furat şi n-fost gest frumos, c-a  ne-a furat sănătatea profitând că-n România se fură, corup, cu toții, în creşterere, că banditul contra umanității oricare ar fi nu pățeşte nimic, o dă-n bară şi iese basma curată fără a se da o expicație şi cel cu musca pe căciulă să ajungă la zdup alături de advocații-judecători necorecți, mizeri. Aşa merg lucrurile-n țara asta, se închid ochii şi ți se înşeală aşteptările de acel pic de dor şi bine fără ca relaxat de bine să le ducem pe toate împedicând răul şi ce nu'i natural şi nu-i minunat benefic şi specific, aplicându-se binele uşor, peste şteptări de dragoste şi dor, fără a fi insuportabil, din cauza unor oameni care nu ne luminează traiul ca oameni răi din lumea rea, care ne închid cărare către simetrie şi bine, vorba, numai una, pe picior de plai şi gură de rai a lui Gerge Coşbuc: mlădie ca un spic de grâu şi cu dulce grai, în plin cu cireşe roşii din lună de mai cu egalitate de şanse doar zicându-se rău dacă-i batjocoritor. De ce ni dat să suferim din cauza abuzurile şi nedreptățile care ni se fac națiunii? Pentru ce ne punem mintea să scriem o istorie? Dreptul de a cerşi? A prăda ca Sorina Pintea?  Microbismul meu, arta scrisului, mi scrisul la ce spun românii/ câştigă România, după cum vorbeşte lumea, în culori şi valori, că nu mai ştim nimic despre Miron Cosma, Eminescu şi revoltatul sindicalist a huilei, minei de la Lupeni care spunea s-avem grijă de noi, în zilele grele, ca mama la care la toate le şti mama ca izvor de bunătate. Ceva din tine se naşte şi creşte fiorul, în sentiment, un cu-n susu-n jos, dar legendă nu sunt, că mai trăiesc prin mine ca Vica doar prin mine mai trăieşte şi devenită baladă, în Căutând după mere şi un altceva, în Mere Pădurețe . Oamenii întâmplător/nu, au pus conținut ca eu să cad Hopa-Mitică, în picioare, deşi uneori sunt boțit, stresat şi chiar obsedat de ce puteam fi dar nu mi se da atenție? Cum mai e să fii adolescent doldora, dodoloță, de vise, cu permanent belşug de imaginație. Cum mi-am aranjat viața cu Vica? Nu cumva nici cum? Totul a fost hazardat şi uneori chiar fără noimă, dar a băgat de seamă Vica şi să-mi reproşeze, repezita de Vica:

-"Nu eşti, Pavele ,bun de nimic", dar ea nu mi-a dat, îmbogățită, cu mine, nu mi-a dat păpucii niciodată. Vica era un esențial şi special forte pentru mine, dar am băgat seama vredată de această mare şansă? Aveam măcar o opțiune practică? (uneori nici nu ştiam nici cum mă cheamă/ nici cum mă strigă ca mămăligă şi zor-de-zamă?) Totul e o ştiință şi conştiință, vârf de referință indubitabil care Dumnezeu ne-o dă cu rostuire şi cuvânt de învățătură, fericire, un tezaur pentru ceilalți, un ceva ce dăruiesc celorlați ca dar din dar, dragilor prieteni din pretutindeni cu aceeaşi destinație cu vedere de ansamblu, pur şi simplu brăzdând iubirea pentru a fi (voi ați jucat un rost, o importanță superioară pentru mine, că eu datorită vouă sunt maturul care sunt). Reverență şi admirație, pentru ce sunteți pentru mine ce se cuvine cu Suflu şi duh de univers care mă călăuzeşte, în sens, spre acel a fi tezaur, ghid de învățătură care nu-i mură-n gură, o Angela merge mai departe, merge, că trăim să scriem, să ne scriem. Dumnezeu fie cu noi şi îndure-se de noi ! Cu bine, Pavel

     - Dragă Pavel Rătundeanu Ferghete, Mi-au umplut sufletul de bucurie, frumoasele și ziditoarele tale cuvinte scrise mie, celui ce Dumnezeu doar îmi bucură zilele vieții, fiindcă EL este Stăpânul Cel Mare și Aproapele ( ca tine) fiindcă toți purtăm lumina Duhului Său! MULȚUMESC! Cu drag și frăție, Ionica din Gepiu

     - Dragule visez, nu că visez stând cu capul pe pernă, dar ziua bună mi cum mi, şi-mi dau seama, că nu ştiu câte aş fi dorit, în ciudă, că voi mă susțineți contrariat că voi credeți, în mine, în cela ce de fapt nu sunt: un fel de altar, că eu doar mă lupt a fi şi de fapt ce sunt, că doar lupt a fi, deşi visez a fi bun, dar tot om sunt cu slăbiciuni, dar întru nimic nu sunt mai mult, ci comodul Pavel şi asta nu mă mulțumeşte mai ales că şchiopăt scriind cu greşeli ortografice involuntar şi spontan făcute, că eu nu sunt ceea ce ar fi trebuit să fiu: imaginea Românie, recompusă ca chipul ei pitoresc picant natural cu atmosferă şi frenezie metaforică şi proverbială şi parcă altfel trebuie să fiu ce trebuie, că trebuie să fiu la propriu o emblemă ca om de seamă, o cinste şi onoare a patriei limba română, deşi ceva mă frustează, nemulțumeşte, că nu sunt totuşi ambient şi relicvă culturală, un cuprinzător ca biodiversitate, spiritual într-un national Ben e uimitor, dar zgârcit, în ce îmi scrie fără a fi egoist, că-i înțeleg preocuparea, că-i ocupat divers, complex, că-l preocupă prea multe incredibil pentru binele omenirii, că nu doar eu sunt pe lume şi înțeleg că se economiseşte şi nu se risipeşte ca artist, că nu doar dialog amical are de scris uimitor scriind de primăvara până toamna smulgând buruienile şi mărăcinii din rădăcină igenizând, în grădină ca bun gospodar spiritual eficient şi nelimitat, că-i om din două-tri mişcări: om de calitate şi om minunat, divers, compex, cu şanse intelectual întărit imunitar şi social-uman bine dispus şi energic echilibrat ca ceilalți să se simtă mai bine îmbunătăți ca oameni pentru oameni, nedezrădăcinat, de şi din România, având bună susținere, în rezolvarea problemelor personale, inadecvat omul oricare ar fi cu stare psihică, în stare bună are cădere liberă de lider simțidu-i distincția şi superioritate, în deztoxsifiere ca om pentru oameni eliminând rezidul, balastul şi cunoscând menirea naturală a fiecăruia aparte aducându-ne bucuria şi buna funcționare a noastră fără dureri de cap. Cum să nu fiu de acord cu Simona Halep mai altceva zicànd la publicitate la tv național, zicând tam, tam, bla, bla-artist şi tot glorioasă:-"Suntem lideri şi liber fiecare să ne spunem şi susținem sustenabil şi clar ca bună ziua: impecabil povestea"(şi care-i hazul: râsul plânsu, că la noi durerea mai persistă râs cu plâns baligă de mânz… şi nu ştii cum naiba să faci ca să nu te mai doară nimic mai presus de cuvinte, în cruda relitate şi mai ales lipsa de responsabiltate? deşi templul are pietrele sufletului meu ca temelie pe cale, în simetrie spre Hristos-drept la veşnicie, în nevoia şi anevoia de a elimina di calea noastră orice gafă, orore: nemernicia şi nelumina, neomenia, din România lui Eminescu-Bacovia, templu pur şi simplu cu vitralii de soare colorate, în realitate). Mai ieri, alatăieri, ce ziceai, Ben:

-"Scrie, Pavel, tot ce visezi, că visele răscolesc adânc, dar dacă de câțiva ani buni, nu visez, cum visam mai în tinerețe fără bătrânețe?" Acuma gândurile îmi dau insomnie, mă macină neplăcut şi, în cazul aiesta ce ne facem, că nedrepta socială te face să fii nostalgic şi din morți să trezeşti la conducerea țării pe Nicolae Ceauşescu: conducător iubit, cu etică şi onoare: cinste şi demnitate, necorupt ca prezenții care ne fură, ne fac obligator să fim emigranți şi cerşători de locuri de muncă, în propria țară, c-altfel şomeri, ca şomeri, disponabilizați, din obiectivul muncii, ne dor mâinile de nemuncă şi de lipsuri, bulversați de griji, de nelinişte fără bila pusă pe picioare, că ce faci? în fiecare zi nesiguri, cu perspectiva precară a zilei de mâine, trai în deficit, în răspăr, de/în drept de a fi cu: vitamine şi enzime, imposibil de a fi zi de zi, cu noroc, în fiecare zi fără giob acasă ca român între români, iar, în străinătate suferind, că eşti străin stingherit şi frustat ca slugă la dârlogă slujind la stăpân, că eşti român slugă la stăpân, ca-i pierdut măreția României mărețe, cu noblețe. La noi totu-i facultativ, e până şi binele facutativ creeativ şi perspectiv, că Dumnezeu a împărțit dragostea la doi: mie, lui Pavel şi ei, lui Vica, calea unică: cristică, luminos Hristos,

un spiritual frumos,

în drept de a fi om, pentru om,

înflorind ca un pom:

cool şi dom,

că: Dragobete e Ferghete/

Ferghete ce fuge repede fără să sărute fetele

scăpate printre degete.

Dle Ben, am ascultat emisiunea dvs cu TudorGheoeghe, despre George Anca, a fost extraordinara, cu totul altfel decât emisiunile noastre comerciale, previzibile, unidirecționale, de multe ori. Vă felicit! Dragule Şalapa, rândurile de mai sus, confesiunea aceasta trăsnet, nu poate fi pusă la unul din volume ca postfață? Desigur puțin adecvată şi corectată şi perfecționată. Tu ce zici, că eu măgândeam aşa. Lumea-i relaxată deşi gogomanii vorbesc plictisitor doar de gripă, însă nimeni nu zic ce nu fac politicienii fuduli, dar nu deştepți destul, ca securile, drujbele, să nu taie pădurile. Stai aşa: -"Nu mă lua aşa scump, că nu ofer raiul care n-am cum, că lumina e plină de surprize ca mama mândră din Dej, care nu purta în suflet/ în pântece suflet de copil, deşi ea avea la toți cei care mâneau peste noapte la ea, bună gazdă, că ea la toți aveau ceva de spus fără să supere pe nimeni, că-i plăcea ca toți să se simtă, în piela lor de bărbați chiar şi Dacal Vinuc, un țăran de la fântâna satului, bărbatul lui Malica, mama lui Susana care-i după Ion Ciupe şoferul Drum Nou Ciubăncuța (revenind la Malica ideala care făcea ca totul să iasă bine în alt ambalaj, imediat cu fuga ei pe la neamuri, cum era obiceul câte bordeie cu tot atâtea năravuri, gusturi şi bucurii, mai întâi, în casa lui Vinuc (Vinuc s-a rupt lanțul) făcându-i-l pe Ianuş cu egalitate de şanse de a trăi fără handicap cu sufletul la gură cu mari emoții, mamă-sa în mari emoții fiind şi mireasă, că pe aici nu se ştia de dusul pe grapă dacă nu se udă cu roşu cerceaful, în noaptea nupțială, dar ce mai conta? deşi se putea păcăli mirele cu sânge de porumbel sacrificat pentru fericirea celor doi care puneau capăt de a mai fi celibatari, pe lângă familie, ce puii mei! şi asta că nu mai e şi naşpa, mişto, dar ce dracu zic, că nimeni nu se îmbată de bine, însă nici nu e sfârnar pe degeba, fiecare căutând să câştige ca să câştige România inspirat, chiar dacă la noi totu-i facultativ, chiar şi binele exotic, greu de găsit ca fruct a pasiunii, ducând la senzație inutilă de panică, deşi pe acele vremi nu vuia presa credibilă, nici cu ceva ce şi mama mândră din Dej, câteva nopți Malica, în Ciubăncuța se vărpălea singură în pat din neglijența lui Vinuc pierdut în aşteruntul alteia, că n-avea altceva ce face, în decandența lui făra a considera a fi imoral, păcat, pe drum bun şi bătut, plăcut asumat, cu două inimi, în acelaşi trup vois şi artist şi nu se murea din asta nimeni, pe şanț, că cineva i-a legat cununia furându-se busuioc de la popa venit cu "Iordanul", cântând iordane, deşi mamei pentru suferința ei deosebită nimeni nu-i făcea statuie, că străinul îşi făcea plăcerea greu de digerat şi pleca pentru aş afla iubirea şi perechea, că-i terminat psihic ori nepăsător, că nu i se mai fâlfâie cu senzualitate şi potență, că era în casă, nu pe scenă cu un punct de sprijin, că i-au crescut aripile să se piardă-n Malica pentu a o avea pe Susana care devenise ca Ion, muscă bețivă, dar ştii şi tu şi cu viață frumoasă (tu auzi ce zici, că nu-i o nenorocire, ci, trăim util şi durabil uşor de zis, dar lucru bun greu de făcut, dar nu uşor/ puțin lucru, dacă dracu şi-a băgat coada ca să deranjeze armonia, să deranjeze, cățeaua în halul, în care a ajuns: curvă înebunită dă din coadă ca o maria care şi a băgat bine în cap, că nu se întâmpla nici un divorț de caterincă, că nu se făcea panaramă, apropo de adevăr ca un brend de nebunie ca să poți... exista să te gîndeşti ca să exişti, chiar dacă numai mama mea nu-i curvă, o frumoasă, în mişcare, cu o problemă din primăvară cu mândra-n car, în şură, imaginează-ți, în cântec şi balans, că-i vară şi nu-i bai, că nu-i nici o supărare, ci-preaplin de răsfăț cu rezistență la stres, că relaxant, nu la îndemâna copiilor, puternic şi dialectic razant le duci pe toate, în libertate plin de viață şi cu sănătate (mă, nici nu ştiu cum să-ți spun că i s-a spart buza desflorând-o lovind-o, în floarea involtă, tu văzând doar ce vrei de văzut, că o laşi moale, durule, orbit de iubire şi mânjit de mistruație, fără a-ți cere scuze, bucurându-te, în cunoaşterea de sine, de bine şi un ce se cuvine ca iubit!).

Oricine-ai fi, eşti

ce ți-ai dori, doreşti

de basm, de poveşti,

îți simt emoția, cu ecuația-

iubirea: cuvântul-Dumnezeul de România.

Se rătăcea ca un cetățean turmentat şi Tudorel din Urişor, acasă la coşteie, în Urişor, când Vica îl întreba:

-Scumpule, unde-ai întârziat, el să zică şi ea s-o creadă?

-"Am avut şedință, dragă "şi dacă Vica ar fi zis: "da bine, tu, n-ai casă şi femei care te aşteptă cu ea şi cu  "întinde-te şi atrânge-te masă, era victima une mame de bătaie care nu se spală cu apă şi săpun ca de coronavieus..., că experimenta pe ciontele ei, ca să se învețe minte domestica să-l întrebe şi să zică că l-o aşteptat şi ea parcă n-avea ce face frustant, răbdător, mereu luând-o de la zero, ea continuând să rămână acasă să spele, să calce, să-grijească alăptându-şi prunci ştiind, că asta e, ea făcând rându ei, el cu muieri flenduroasă, neinspirate se complica pe la mama mândră şi n-avea viața uşoară, c-aici cotiza, că aşa putea el, Celemen, trăii de genul... aiesta privind cu alți ochi pe VICA. La el totul era de top, cu sacrificii, că acasă  Vica era bătută măr, soară cu moarte, dându-i de înțeles, că ea şi a dorit să se mărite cu el ca să fie doamnă făcând alte lucruri decât cele făcute până atunci onestă, deşi/ chiar, pentru că uşor nu îi era: abstract expresinist şi să trăiască cu lacrimi călcând pe ghimpi, văzând cum şi ce-i mai bine, dar aici aşa nu merg treburile domestic. Într-o zi îşi luă avangardist lumea-n cap, cu mintea la cap şi se rentoarsă la Ciubăncuța, ca să mă aştepte ca văduvă ca sa viu eu, Pavel ca stare de bine, atarea ei şi a mea de bine, o acută şi stringentă nevoie pentru a deveni din fecior holtei bărbat, cu ma multe măsuri de a evita să trăiesc, în van, în Ciubăncuța unde am venit ca angajat al Direcției Sanitar Veterinară județ Cluj, pentru a-l în locui pe Ioan Vereş, cel care o luă pe jenica şi o pastişa pe Irina, soacră-sa cum zicea Dumitreasa, din Ciubanca, unde mai da şi Vereş aiesta ca la o văduvă încântătoare şi peste care dase buzna, în casă, vigilenta de socră-sa înteresată de virilitatea lui de mascul, taur pe bicicletă cu sula, în servetă , Irina, nevasta contabilului era Irina nevasta, preşedintelui de Ceape, Mânzat Iulian (de ce să nu spun pe cea dreaptă, că viața e o discuție, cutia Pandorii şi de ce n-ai azi poveşti şi ideei filozofice româneşti, că ala bala portocala ce-ai mâncat de te-ai unflat? Totul e ca muzica parte din mine, un fără de moarte având ecou şi iz de România îngrijorat de proză şi versuri şi chiar neliniştindu-mă să previn îmbolnăvirea animalelor/chiar tratându-le la nevoe având grijă de ele şi dându-le ajutor convețuind cu Vica, dragi ca de sufletul pasager şi aşa iubitor de patrie şi iarbă.

Toate fiind, în viață,

pe bune, ca o sănătate,

uneori multe, în diversitate decupate, în realitate

neânțelgând, încotro când,

că şezi blând, nu toate-s pentru tine.

Zicea un actor: toți oamenii-s buni, sparge însă rutina, dar surpriză neaşteptată: lumea, lumea rea, îi face răi. Care-i ceea ce pare amplu ca diamantul cu multe fețete de istorie/ iluzie, ceva general, că la noi totu-i mână-n mână ca la noi, că noi trebuie să ne servim patria azi şi mâine (unele lucruri transpar, în carte datorită unui har, că e o raportare permanentă cu sine, uneori tegiversat, cu antisemismul păgubos, vicios. produs discriminatoriu german, fascist, de hit rău despre care nu se vorbeşte, desconspiră, că în Puterea umbrei, oficial are scăpări ca la ofițerii sub acoperire, că mai lasă de dorit, că s-a constatat cu surprindere că ni se cere: "Apărați-vă singuri," că multe sunt trecută sub tăcere şi nu-i un cofort ce se întâmplă risipitor, în ordinea mondială cu România mare, dodoloță sub cismă străină Republica Moldovă, dar ho de cine şi de ce apără NATO, în afacerea astă tâmpită şi prostă, realist cu trecut artist, care ne pune, în valoare ca să ne trzim, că există o diplomație, o ecuație (cine ne apără: credința şi ce adevăr mai desluşim, deşi nu ştim avantajele revoluției, cine şi cum îşi explică?) Cum ne poziționăm, că şi armata ne-am desfințat-o; că două popore doar sunt capabile pentru al 3 -lea război? Ce avantaje economice mai avem, că nu ne pică perdafuri din cer? Cestiunea e fix-pix, că alții ne iau totul. Ne pângărim România? Ce analizăm şi ce valoare dăm la ce suntem, că justiția e sau nu e la raport scriindu-se şi ca aceste Mere pădurețe intr-o poveste, că muncim mult şi n-avem, ştim, timp de nimic, nici de excepție? Asta-i ca o infecție care-ți ia şi gura de aer ce-l respiri ca pe femei ca a vieții cheie. Care-i satisfacția inovatoare ascunzând semnele de îmbătrânire? Oana Pelea scrie, a scris un Jurnal, dar acuma actrița, n-are tihnă, dar nu trăieşte sub cupoală sub sticlă, dar habar n-are de partizanat, că nu-i miraculoasa, dar când ți greu ce să mai citim din Oana Amnza? Viața ei duce către viitor, dar curios de ce să ne bucurăm, dar ce să înțelegem la final național? Totul e un enorm, excepțional şi minunat. E cu invidie şi admirație. A moştenit ceva din Amnza Pelea un om cu casa foarte deschisă. Îi plăcea să-l cunoască lumea, dar venea acasă frânt, dar cum, cum fusă şi să dusă, venea obosit, dar nu era ciudat, ci nostalgic se frânse de tânăr că n-a lăsat-o mai moale simțindu-se şi acuma prezența cu ADENEUL LUI DE IDOL, ÎN SPECTACOL, C-A fost Amnza genial şi Oana Pelea nu-l dezamăgeşte. Totul e cu pe semne, că aşa mi-a fost scris. Tu desigur citeşti, în cărți şi ai impresia, că ai construit, Pavele, pe nisip, că şi aşa nu se îtâmplă nimuc, în țara scoasă din timp, cum zice Oana, dar țara asta e țara mea cu o poveste porcoasă, hidoasă. Toți aşteptăm, Ben, să ştii, toți aşteptăm să fim ajutați.

Să-mi fii sănătos Ben şi Ming sănătoasă

şi de lumină românească întru omenie

să se umple cu soare a voastră casă !

Eu sunt veste şi poveste

ca-n viață şi conştiință de bună veste,

în artă fortuit, cu Vica fortuită, sucită-n artă

căutând adevărul şi aflând răspunsul

pentru mai mult din ceea ce sunt

mai Sucă-om sucit pe pământ,

în drag şi sfânt..

Totul atârnă de un fir de ață, că nimic nu-i cu-n pas mai în față, cu lucru bine făcut, constituțional, nici în şpiț îi doare, dar lor li de aticipate cu gândul tot la plănuirea anticipatelor asupra cărora insistă preşedintele, dar totul scârțâie ca cumpăna de la fântână, ca sara pe deal, că nu le pasă de dezaprecierea leului şi dezinteresul e pentru tot mişcă/ sunt inerte şi extimarea e pe nicăieri cu măsura preventivă, că carul fără dat cu smoală la osie rşi şi roate sunt ca penița scârța scârța pe hârtie, când autorul otrăvit scrie pe hârtie, că la noi totul e îngroşat răguşit şi sonor poluant ca o comedie fără performanță, de doi bani, că dai un ban şi stai, în față, eşti cu super victorie, dar  nu eşti şi pe cine doare de tine şi de şanse mai bune de viață? Ceva-mi afecteză ficatul, că am greață şi nu asta e ce-mi doresc şi Daria, c-am zis, c-am să merg la Dej (ho, nu pe la Mama Mndră şi de fapt habar n-am dacă mai trăieşte şi pe cine să întreb, că şi badea Vinuc şi domnul Celemen din Urişor, ambii o murit, aşa: pe cine să înteb despre Mama Mândră?), deci Daria:

-"Du-te la doamna doctor internist Doina Cîmpeanu şi întreab-o ce-i cu  starea dumnitale ca să ştii de unde-ți vine greața?" Are dreptate şi ea e cu grija de mine şi mă sfătiueşte permanent, mă toceşte, pisează la maxim, enervant. –‘SemnalIzează-ne când nu ți bine’ şi mie nu mi, chiar nu mi bine, dar cum, că vomez, dar chiar aşa rău nu mi bine, dar nu sunt, în cădere liberă şi nu-i o distracție pe snoburi. Daria grijulie şi imprevizibilă:

-"Să dai/ dau la salvare?"

-"Nu mi rău să mor şi mi-a trece şi mă voi recupera."

-"Vântul bate cu putere şi plouă". Primăvara e ca baba Dochia capricioasă, e ca firea oamenilor care dau în bară, ca cioara cra, cra, pe bară, ca iureşul faptelor de după uşile închise, din culise de veste şi poveste ca la noi, că noi suntem înteresanți, începând de la dreapta şi de la canonul..., că mai e şi anapoda şi viceversa, dar mai mari decât acestea ce vom mai vedea, după cuvântul lui Dumnezeu pe drumul postului mare, spre bogăție şi mărțişor al României. De pocăință e: -"Miluieşte-ne, Doamne, Miluieşte-mă... Mântuieşte-ne şi dăne virtute !Îndură-te de noi cu avengură ca să nu cădem din dreptul la viață!" Cum ne păstrăm la locul de muncă fără a fi persecutați şi a avea dreptul la expresie după convingerile fiecărora aparte fără smintire!

     - Fii atent Pavele, Trebuie sa te opresti din zbucium si ingrijorari, Viata isi are rostul ei ordonat si daca dormi regulat iti pastrezi sanatatea si poti merge inainte laudat si binecuvantat de amintiri frumoase care sa te ajute sa mangai sufletele celor iubiti si plecati. Tu esti eroul lor, a lui Vica care te urmareste de acolo de sus si e mandra de tine. Ai grija de tine si lungeste-i fericirea de a te fi avut, prin cantarile tale frumoase. Cu cat traiesti mai mult cu atat dragostea ei va creste pentru tine in admiratie iar flacarile voastre la intalnire se vor inalta viguros in eternitate. Bucura-te de soare si lasa linistea iubirii celor din jur sa se aseze ca un scut in jurul tau, ca sa-ti implinesti destinul - desavarsirea visului tau. Respira adanc,

     - Postul e când te trzeşti să nu dai buzna peste frigiderului şi să te îmbuibi. Dacă poți să nu mânci ca icoană a iubirii până după ora 3 (15) şi atunci pâine şi apă ori dacă te biruie foamea ca să nu strici postul, să te dezlegi cu-n măr cu prune şi pâine cum mânca de multe ori mătuşa sabina sora lui Dragomir, chiar dacă era la grădina ursului, undeva peste vale nu departe de "Între văi", unde veneau cu vitele-n vale de ameazăzi să se adape şi odihnească la umbra răchiților aplecate de mine pentru iezi şi capre, că asta eu am făcut-o mânat să cot, păstoresc capra uneori cu trei/doi iezi, unul într-un an ajungând într-un closet (W.C.) groapă neglijent neacoperită unde a ajuns un ied şi era să se înece, în câcat, fecale şi eu mare minune cu încredere că-l salvez culcat pe burtă pe marginea gropii mi-am țâpat, întins màinile şi l-am prins de după ceafă, că numai capul moțat i se vedea năzdrăvanu şi apoi, în vale l-am spălat ca să nu vadă Veronica şi Dragomir ce a pățit năzdrăvanul. Tot dintre văi a bâzdărât vaca ce era cotată de mama şi bolunda a dat şi a intrat chiar, în tindă la unchiu Păhuță Simion pe prag răsturnând hăbăuca, cu scăunel cu tot pe bunica lui Persida şi Costan, pe mama lui unchiu Simion.

     - Fa o cura de mancaruri calugaresti, fara carne, grasimi sau uleiuri. Mancare de fasole cu ciupercute si marar sau patrunjel acrita cu bors si alte mirodenii din gradina si tine-o asa cateva saptamani si sa vezi cum te inzdravenesti. INCEARCA.

     - Ne ducem fiecare aparte, distinct şi deosebit, cum Dumnezeu ne-a rânduit, orânduit, Dumnezeu. Şi trantamente sunt: tratamente țintite, spuse aşa, că-s suplimentare cu anumite specificități (e bine să ştim cum prevenim, preventiv/ curativ), dar sunt şi  şi interveții serioase... şi nimic nu-i banal, că întârzierea/ ori automedicația nu-i bună, că noi suntem dependenți de soare şi de vitamina D implicate în intervenirea Diabetului, Cancerului... şi... trebuie să prevenim Carența (se consultă un medic, dar ce tot băsă desc ca o negație a negației?). Medicul trebuie să fie docil şi pe înțelesul pacientului, cu comportament adecvat, civilizat ca să sintetizezi şi să ai plăcere, pasiune de serviciul practicat, totul trebuie să fii ascultator, că-i exclus să fii Murdărici, Arici pogănici şi Obrăznicătură, trebuind să fii cu respect, fără ponturi, fițe, teatru prost înțeles că trebuie totul să fie fără panică, având răbdare, în să aştepți ca să fii servit, c-altfel n-are timp pentru tine, că şi doctorul are nervi şi nu doar tu exişti complicat pe lume, că evident nimeni nu are sustenabilitate pentru mofturile de ciocloflender, cum zice, în regulă şi Florin Persic mulțumit de ceea ce fac făcând lucrurile corect perfecținist, că sunt multe lucruri şi timpul, ştii şi tu, că timpul nu-i suficient, în trebe şi eu să fiu sănătos şi-i păcat, frate, Ben să nu fiu sănătos şi cu soluție eficace, în permanenta preocupare de a mă simți bine (ştii şi tu ce zici vorbind de echilibru). Contează şi cu ce greutate lucrezi fără a abuza (în tot e un cumpăt, o proporție, în fandare fiind atent, foarte controlat, că , în nimic ce-i mult nu-i sănătos dacă vrei să fii sănătos că apropo şi-n dragoste suntem autorii poveştilor noastre, vorba lui Simona Halep o zână şi un Dragon irezistibil, impecabil şi indispensabil, în finul lăptos de performanțe, că pentru orice trebuie să-ți faci timp şi să te răsfenți şi-antramentul permanent e avantajos, dar şi ostenitor, în tot, în ce-şi doresc oameni cu şanse fiind un modru, un echilibru, chiar şi-n hrănire, alimentație şi reglare ritmului cardiac, o rimă şi un natural al vieții şi a respirației, în clipa suspendată din zi şi şi zi după zi ca-n viață cu ce contează, drept de a fi cu strălucire de pioni-campioni, că zilele ni-s pline de pace şi pâine şi ne sunt grandioase datorită nouă şi voinței noastre mobilizați, pentru tot ce-i important, pentru esență şi excelență pe proprie răspundere.

     - Dle Ferghete, Mulţumesc de amplul poem dedicat mie, intitulat Cheia de boltă, de fapt, un altul al dvs către mine. Mă flataţi, dar să ştiţi că aprecierile mele la adresa scrierilor dvs sunt sincere, bazate pe ceea ce pot eu... descifra dincolo de text. Vă rog, însă, încercaţi să nu mai trimiteţi la publicare imediat textele după ce le redactaţi direct pe telefon, tastatura şi ecranul mic vă joacă feste, de aceea apar multe nereguli tehnice sau ortografice în texte. Încercaţi să revedeţi textele înainte de a le da trimitere, fiţi mai riguraos cu creaţia dvs. e păcat să fie depunctată din aceste cauze uşor de înlăturat. Eventual trimiteţi-mi doar mie - repet, DOAR MIE - textele să le revizuiesc înainte de a fi publicate indiferent unde, mai ales pe Internet, unde vă citeşte o planetă întreagă! Trebuie, în acest caz, să aveţi răbdare până le văd, le revizuiesc şi apoi să vi le trimit spre publicare. Graba nu e bună, credeţi-mă!

     - Da domnule profesor, cu zici ar trebui, ce scriu să ajungă mai întâi la dumneavoastră şi de la dumnevoastră, dar nerăbdarea strică treaba, că nu-s prea dus la biserica limbii române, dar şi eu mai sunt şi fără ascultare ca Cristian Pomovaci şi sar peste cal, sar obraznic ca un copil care de ce zici să nu facă sociabil chiar peste asta face, dar cu ce închin, Dan Şalapa mi se va închina după felul de fain-făinel perplex şi complex aflat, în dialog cu cei care dacă au ochi văd adevărul şi cei ce au urechi aud şi dacă ceva e de învățat, vor fi învățat, că tot înveți ca Stan Pățitul din poveste şi dacă va fi să fie, voi fi canonizat, în graiul limbii române, cu pace şi pâine ca cei botezați pe propria pele, că în permanență spiritual este o responsabilitate şi asumare, că cu toții suntem oameni chemați şi aleşi de dumnezeu fără să mişte, încline, dim umeri, că ne are sub aripile sale să ne protejese, că nu-i ce spune nu ştiu cine, chiar dacă noi ne revoltăm cu fruntea către cer cum zice Clara Mărgineanu poetă, că n-am murit încă, că n-a trebuit încă să mor, deşi Vica de 2 ani VICA a murit, s-a dus la Domnul. Care nu se duce spre slava şi onoarea lui dumnezeu întru respect cu infintul: subiect şi predicat, apropiat de obiect? Suntem şi trăim cu toții, dar mult atenți, nu sclifisiți, trăim cu măreție şi nobili, într-o epifanie, într-o lumină a istoriei omeneşti ca Eminesc cu Slavici, doi spirituali şi frumoşi, excepționali, al gramaticii limbii române. Şi totul are preț pe tărâmul de basm şi nu se uită: rădăcini, culori, valori şi biostimulatori, în bună ziuă verde de albastră.

VICA ROMÂNILOR E ÎNTRU ROSTUL LOR A ROMÂNILOR, O GLORIOASA

Vica şi florile au un dizain socio-uman

ca parfum al României, parfum tradidițional, demențial național.

Totul e din rostul cu decor de popor triunfător sub tricolor şi din cioplire din daltă, ferestrău, daltă, bardă din frumos de legendă

şi din topor

ca talisman viu de talisman-social- uman a lor,

a românilor care n-au trăit şuhan, în van.

     -"Că ştii care-i culmea, în fotbal ?"

     -"La reluare să fie gol."

     -"Şi culmea sărutului ?"

     -"Să săruți o gură de canal."

Primarul Rusu Alexandru e rugat de Daria să-i trimită pe unul Vaida să-i curețe centrala de la şcoală,că trebuie pe la ea şurubat şi deşurubat şi ea n-are cheii şi el în aparență şi-n fapt respectos:-"Să-mi reaminteşti luni"şi ea cu responsabilitate,că trebuie să facă focul pe când vine învățătorul şi elevii telefonează şi stăruie revenind cu telefonul,că-i nemulțumită,că nu-i răspunde(-"Îi tot telefonez şi -a supăra pe mine,tată tele fonează-i ş dumneata".Mă supun rugăminții ei,că n-ar vrea din cauza ei şcolarii să nu se gripeze,dar,primarul e tot pasiv,nu răspunde la încercarea mea,netransmisă:

-"Vezi că Daria a vrut să văreamintească de curățirea centralei", inacrivitatea nui, nerăspunsul, mă face să n-am inima împăcată şi crescendo sănătoasă inima, în ritmul ei, dar fără validare că n-am răspuns ceva şi lucru nu-i pus la punct (nu vreau să vă obosec, plictisesc, cu:

-"Aşa suntem no, că nu chiar suntem imperfecți, curaj!" (Ce să mai fac, că poate nu mai trebuie să fac nimic, remintindu-şi singur: ce şi cum, care-i situația centralei defecte, dar nici instalatorii ei neştiind ce-i de făcut? Insistența prostească l-ar enerva? şi totuşi ce-i normal şi ce-i etic şisănătos?) Cum eşti, tu, ca cei de la vocea României?

     - Nu! Sunt nebarbierit. Mi-a dat sotia un telefon adineauri si mi-a ordonat sa-mi tund barba si sa fac o baie. Crezi ca voi pati ceva? Stau in cumpana..,

     - Daria: -"Şi aiesta-om primarul, că nu răspunde la telefon, dar că stăruie pentru bine, cine-i face statuie lui Daria, ci mai degrabă cu mare grabă zice şi învățătorul:

-"Ce strigi?," deşi nici vorbă Şi se răzbună, făcând-o bolundă sau crede ea că i-ar fi zis trimițând-o acasă, că s-a sculat învățătorul cu stângu şi nevastă-sa nu i-a dat nici ea pizdă şi refuzul ei l-a băgat, în draci. Merge Daria la barul din jos şi barmana Floricuța cerându-i o brichetă, zice nepoliticoasă

-"Ce vrei să le cumperi pe toate, zice dâcoasă trăgând de timp." Ea fără a ieşi din recital:

-"Îmi trebe numai una." Era înciudată că vânzătoarea era popoțonată şi cu nasul pe sus, că are plinul făcut ca patroană Ciupe Florica, aşa că ce să-i mai pesse, că cumpărătorul e stăpânul nostru (cum, un sărăntoc stăpân unui capitalist?) Sunt fel de fel de probleme, în cele din urmă, sunt ca la carte/ ca destinele, ca-n filme a lui Iuliana Marciuc, reporter TV R. Oricum ne bucurăm, Ben Todică, ne bucurăm de ce avem cu succes şi de ce contează, maistre, că toți suntem ai guvernului României, în cursa cea mai frumoasă şi standard (cum om fi noi mai proşti ca alții?) Pentru cuvinte am grijă ca o mamă pentru copiii ei/ca o educatoare-învățătoare cum era mătuşa Elvira, fata lui Petru Ferghete, în Cluj, oraşul cu Ruji/ sau cum ofițerul Toma Stănescu, unchiul, bărbatul lui Elvira, care, aşa cum se vorbea despre olteni, îşi muştruluia şi instruia soldații din brigadă, aspru, dar el mai înțelegător şi cu suflet bonom de om, ca ordonați şi disciplinați, soldații, să ştie aliniați ca cei botezați responsabilizați, fiecare aparte, să cunoască: cum şi ce are de făcut, deşi parte dureroasă, eu recunosc, că eu mai greşesc să scriu pe telefon cuvintele, fac greşeli morfologice, de scriere corectă, însă asta ținând de tactică tehnologie de tehnoredactare, cu gândul să iasă bine şi să exprime cu metafore ca maistru prozator din Balta Brăilei: Fănuş Neagu, mai clar şi expresiv cu-n larg şi divers, cu sens, povestea lui Mere pădurețe/ Vica, cu un nivel înalt spiritual şi folcloric, cu un normal şi cu un național monumental specific şi inedit românesc viu şi colorat-grăitor, pitoresc. Caut să fiu practic, c-am avut acces la educație, la sănătate, venind concret cu ilustrare lămuritoare, în privința a ce scriu stringent, că scriu cu vorbe ca să arăt fapte, suflu şi atmosferă de bună stare, unii nefiind bun exemplu pentru propriul popor, din acest templu cu dinamică şi real, că nu se stă cu mâinile-n sân la noi, în România profundă şi pitorească în speță, în esențial şi excelența existenței noastre, când nu suntem nevoiți să comentăm arătând contrar, altă logică, unii murind inutil, în confuzie, că glia care nu ni vândută la străini e năpădită de mărăcini şi buruieni, că nu-i forță de muncă, țărani, ci nişte bătrâni neputincioşi, marionete cocoşate, jucării nenoricite şi stricate de orânduirea capitalistă, cu criză politică care  trage de timp incapabil, că nu se ştie cine va plăti ororile şi erorile, din conducerea țării. Criza politică existentă se războiesc instuțional ei între ei inuman, deşi gospodărirea țării e catastrofală, că nimic nu merge cum mergea, deşi nu suntem, în război mondial sperând că nici n-o să fie ci corectă veghe şi gospodărire al România, că doar Pilat s-a spălat pe mâini, dar nu anti-gripal, coronavirus.

     - Au distrus invatamantul peste tot in lume si dupa ce se epuizeaza si generatia educata din blocul fost comunist totul se va prabusi in debandada si mizerie, injustitie si omor. Astea toate duc la un nou inceput. Geneza.

     - În criza politică politicienii şi-au întors fața de la noi, aşa că cu ce fraternăm şi de fapt ce-am învins?

-"Atunci ce am învins, că Mircea Dinescu patriotic, glorios  a zis în Decembrie 1989: -"Am învins." Am învins, ca corupții să ne jecmănescă, jefuiască, să-şi bată joc de popor şi să-l răstignească ca pe Hristos?

-"Sântem români adevărați români care am fost înşelați de Iliescu şi tagma lui de hoți ce au precedat şi ne-au ocupat țara mințindu-ne pe noi ca electorat cinstit, că doar prin noi... poporul sunteți ceea ce sunteți: iliciți, milionari de carton!

-"Români, nu fiți timizi" -zice poetul Mircea Dinescu, nu lăsați ca să fim prădați de oricine, că nouă şi nu oricui le pasă de noi, de viața noastră. Să dovedim cine şi ce suntem, că suntem români cinstiți. E nevoie de cap, în batalionul disciplinat şi ordonat al Românie curate şi Hristos. Se aud de multe voci, deşi Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți să duci, că un jucător ştie cât îi bugăt pe bune parcă perfect ți se pregăteşte ceva: să împăci şi capra, lupul şi varza şi neatinse, nemâncate să le treci puntea, că foarte frumoşi sunt aoameni şi frumos e şi satul Ciubăncuța.

     - Tot ce gandesti si scrii tu acum vine dintr-o lume de vis pe care noua generatie cat de curand n-o va mai putea concepe, nici macar nu te vor mai intelege. Generatia fara suflet de maine va fi o generatie controlata de robotei prin unde ultra ultra inalte daca ne luam dupa planurile globalistilor.

     - Măsuri speciale, că suntem săraci să facem altceva contra Covid-19 (chiar aşa ce face guvernul contra răilor? Ce teamă-i asta, că pe mine politica neghioabă mă sperie, în decontaminare a tagmei de boierie, gunoi şi neigenă la noi? Fluidizarea traficului e de minune şi atunci ce ne revoltă? Ai noştri parcă ar fi expuzați din Italia? Ce-i izolarea/ zădărnicirea răului? Nu se ştie nimic şi situația ne derutează? Cine ce respectă? Din pădurile decimate ce probe biologice se iau, că animalele nu mai au habitat, iar noi n-avem bio şi eco mediu de existență şi pentru un respiro sănătos încăpățânat, în bine, provita, fără precedent, că-i epidemie politică de coronavirus şi veştile nu-s bune, că dă, în colaps, situația fiind trăsnită şi prăspătioasă, dar hoții nu dispar, că parlamentarii sunt infectați cu virisul nedreptății la care se pricep s-o facă poporului, un pârlit, că ce le pasă necinstiților corupți, pentru care nici lege nu este, că-i tocmeală, dar oricum ar fi surpriza şi combinația e neaşteptă de mizeră a mizerabilor lui Hugo care, însă o simți pe pielea ta şi toată familia ta ca nişte nopți de iubire şi ce-i mai important, pentru sănătatea neamului, diferit de ce ştiam până acum cu tam, tam şi bla, bla? Am de ales? Nimeni, nici un moment, nu-s însoțit de bine? de escelență. Încă tot albitrii decid. Doar se țipă, dar nici o ispravă, că incredibil care de care strigă mai tare dar nimeni nu rezolvă nimic, dar se felicită, deşi pădurea se fură, în continuare, că se vorbeşte şi parlamentează unic despre altceva se parlamentează şi pe mine mă enervează, irită şi nemulțumeşte, că aieştea deşi nu se lasă, lasă la îndemâna copiilor tâlhari. Aieştea sunt stăpânii lumii, că buturuga mică răstoarnă... Unii se distrează pe seama conavirus şi-şi umplu buzunarele, că-s în formă şi au calculele lor, în exces şi-n joaca lor, ne frig sufletul. Ce fac pentru ei e gustos şi savuros de poveste. Există, dar unde-i soluția mai bună, că profitorii: ciocoii vechi şi ciocoii noi: profită, hățesc genial şi ne sărăcesc, în exces, ne stresează cu moțarela? Puica mea Vica, uneori nici nu mă înțelegea de ce pierd atâta amar de timp cu scrisul, nu era o privighetoare renumită, făimoasă, frumoasa mea, dar cânta şi mă încânta năduful ei de cale lungă şi de onestitoare muncă, uneori în hotar alături de mine şi alți ceapişti: muncitori harnici şi, nu uscături în pom, că nu-i pădure fără uscătură care uscă pomii, copacii ca pe om uriciunile, că şi omul munceşte cât trăieşte, munceşte şi agoniseşte până-l uscă bruma, osteneala care-l tăvăleşte ca pe boul care cade ostenit, frânt pe brazdă şi nu asta, munca era un păcat, ci tâlhăria, să fii necinstit (omul harnic e ca soarele care pe cer străluceşte, c-are caracter). Ți se spunea să nu-ți pui mintea cu pământu, dar cine asculta să nu-şi pună mintea cu pământul, să nu ia pământul, în piept. Tu zici, că cei din viitor nu mă vor înțelege. Cum să mă înțeleagă cu atât superficial şi atâta joc pe telefon fără un rost şi un artist, folos. tu, ştii, că eşti de încredere, că globalizatorii n-au rutină, doină şi lumină, deşi atâtea care te inspiră să munceşti epuizându-te până la dispariție.

     - Nu te vor intelege pentru ca li sa furat gandirea. Omul cand isi pierde umanitatea si devine robotel nu mai este interesat in cautarea adevarului. Prefera betia digitala.

     - Noi, no! Am umblat cu folos şi am iubit ce o fost fălos şi frumos, că n-am făcut rău la nimeni, că au inima mea ce frumoasă-i dragostea... cu Vica. Zi-mi să stau blând, că nu scriu bine, dar eu cât trăiesc, Ben, tot scriu, că să scriu iubesc şi aşa îmi petrecu, cu dragu. Panait Istrate un Codin aproape uitat, deşi e un dar al României brăilene şi universale, un dulce ce nu mai găseşti, decât, în neo amărăciune de azi cu cilini sau, cu Bărăgan, câmpie română fără mângâierea ciulinilor şi totuşi o comoră de preț a tristeții noastre milenare, minunată cântare a cântărilor dintr-o Românie trist pitorească regăsită în cuvânt şi dragoste, deşi noi suntem nişte înțepați cu lucru făcut rău/ bine, meritând trai mai bun şi mai mult bine, mai multă stare şi pretutindeni cu multă stare de bine cu unul pentru toți şi toți pentru unu, cadou mereu la îndemână, patrie limba română, în excelent, fie memoria feşnică pomenire şi binecuvântare întru râs şi soare românesc, în firesc de exprimare ca nicăieri să nu mai există nici măcar un sâmbure de boală, de urare (surprinzător în speță miraculos e autorul Istrate, care ca Proust s-a regăsit, în timp şi-n scris, prin măsura dragostei, prin ce a scris remarcabil, cu mana. Şi directorul aiesta Vsile G., şeful lui Daria zice:

-"Tu, nu eşti cu tătu? Să nu faci foc."

-"Fac cu dragoste care arde, numai, în sufletul omului, că asta-i menirea mea şi ecistența, profesia, c-am făcut toată iarna cu temeri, că centrala deşi nouă avea defecte majoare, după cum ziceau instalatorii ei, în şcoală deabea renovată cu bani europeni, că la şcoală merge şi aşa ține minte, intrându-le unora-n cap, că pentru stat se face superficial, de mântuială, că-i bine oricum numai să iasă măria ta, banii! -"E vacanță pentru epidemia din guvern, dar eu trebuie să dezinfectez prin şcoală, aşa că foaie verde numai, că nu sunt elevi, "zice Daria (eu nu intru în amănunte şi detalii cu delii şi cu glorioasa). Noi ereditar avem gaură la buzunar şi nu-i statutar, constițional, nici, că în loc de materie cenuşie avem cenuş şi de avem tărâțe ni-le mănâncă mistreții cu pestă africană, dar şi cu colți Doinaş de argint, tradițional național, se cântă într-n fel la Prima tv, la starea nației, în dinamica lui Dragoş Pătraru, unde mai apare ca o glumă prostă o situație imprevizibilă cu preşedintele cu startul care cere evident îmbunătățit:

-"Să nu se mai taie pădurile (că aşa ni se fură aerul, relaxarea şi telecomamda sănătății e cu habitatul distrus prin tăiere cu secura, cu drujba şi ni se taie respirația cu fiecare copac pus fantastic la pământ: ce se întâmplă ecologic?) Cine cu ce ne-a patentat inutil? Dragoş, hai lasă că vorba lungă sărăcia omului, că vă dor picioarele să urci pe munții pleşuvi. Să nu se taie pădurile, cere preşedintele, dar ce face ca să nu se producă consecințele grave, că-i uimitor, în cazurile severe? Credibil, dar Dracula are credibilitate (preşedintele mă scoate din minți, cum se crede la mod global dur/ cu obediența oamenilor? că-i un inutil, mă pune pe ace, mă trage, în suliță/ în derâdere, că se ia de guler ca pe strigoiul dezgropat şi tras, în țăpuşă? În Ciubăncuța s-a întâmplat cu mortul din familia Crăciunaş care din ei? că nu-i vorba de preotul Grigore Crăciunaş folclorist harnic după Fochi, dar nici de Gusti care a scris monografia satului, foarte înteresant, cu toate, că orice era posibil existând o naivitate şi exagerare ca în cazul lui Dracula, un Vlad Țepeş genial, cu altă istorie decât cea denaturată de scriitorii străini, îndoielnici şi de poveste, în istoria României existând istoria adevărată, că România care era ca la poetul şi scriirorul Mihai Gălățanu o femeie, cu calitate de amantă, femeie pe care o prinzi de păr şi-n răspăr, uluitor puțin spus: femeie pe care o afunzi în apă, în spectacol absolut perfect, dar noi responsabil de spectacol: de ce nu ne-am veseli nițel, dar cum rezovăm cu cei de la terapie intensivă, se întreabă şi Ion Dichiseanu şi care-i probema, că nimic n-are slavă, o rezolvare de specealişti experți?). Unii nevinovați ca Iliesscu şi sângele vărsat la rvoluție, în Decembriele roşu, bombăne şi nu prea sunt de acord cu problemele lor personale şi cu căderea lor liberă şi bombăne... În haosul creat nu mai ştii nimic cert. Doar comportamentul rațional comportamental echilibrat ne poate salva din panică, revenind la normalitate cu sensul bun, cum se declară. Cine îşi va asuma cu subiectivitate sau responsabilitatea? Prim -ministru Orban, un Obama intermediar? Dar cine ne va conduce responsabil etic, fără şmechereii? îşi dispută cel care crede că vom ieşi din criză, din jungla capitalismului/al abuzurilor care nu-s normative, că nu rezolvă conflictele pro funcționare a statului?

     - Va dati seama ca nu mai puteti iesi din globarizare, daca va retrageti astia va dezmembreaza ca pe Yugoslavia.

     - Cine se ocupă cu zădărnicirea corupției dacă nu respectă legea, că mai mult de aieştea avem, care nu recunosc, c-ar fi vinovați, nu cum facem până acuma. Nu mai poți ieşi din globalizare, nu ieşi, deşi Oana Pelea e o zgâită de fată artistă, cu un zâmbet, râs neoobişnuit, spontan, cărora mai zevzec unora le place mai zurliu... E un truism să facem bine. Dumneavoastră dacă suntem pe aceeaşi felie. Ce să facem ca să îmbătrinim frumos, împreună? Vin aieştea, veterinarii, actualii, că eu sunt pensionar ca pensionarii, or venit cu vaccin "Lasota l" ca să vaccineze găinile, păsările, de pseudo pestă aviară, dar Piciu, Florin Găvruş, îngrijitor la bizoni o fi uitat să-mi spună, că nu mi-o spus, ieri, că azi:

-"Vezi, doctore, că vin la vaccinat mâine" şi aieşte care or venit zic pentru a încasa doat baniii, că-mi dau nişte picuri să pun în apă, deşi vaccinul e injectare, lucrare laborioasă, cu osteneală cu siringa  şi acul să împungi găinile în bârfa de pe şanț/ or la bufet: "Au fost, tu/mă, şi mi-au împuns, găinile şi totu-i vox populi ca la starea nației, că se scoate un leu de doi şi dacă nu şi-or făcut serviciu, datoria şi îndatoria? că mai nou, în toate serviciile se fuşăreşeresc, nu se fac neapărat, că nu se mai  munceşte serios, cum nici de învățat nu se învață, în şcoli, cum se învăța  pe vremea noastră contând ciubucul, un fel de camătă care căutau şi guvernanții s-o legalizeze şi prin restaurante să te jegmănească chelnerii, deşi ție cine ce-ți dă scriind cărți, dar, când serveşti o mâncare, masa/ mergi la un doctor, în ciudă că totul e scump, tu, având asigurare, dar scumpețea te arde, te doare, la buzunarul şi aşa gol, în care/prin care: suflă vântul, tu, cu greu editându-ți şi publicându-ți cărțile scrise cu osteneală şi bolnav, nici pentru munca de autor neoferindu-ți-se leul chiorului/ orbului ca la un cerşător, drept de autor, cum în comunismul şi socialismu atât de hulit de defăimat se fericea oamenii, că drăguțul de Ceauşescu nu se compara cu Iohannis, că era mai bun pantofarul, cismarul, neşcolatul, ba ne-a scăpat țara şi de datorii, la tot muncitorul dând locuință, loc de muncă, că legea era lege şi viața mergea brici, că nu exisista cloca corupției, în viața îmbunătățită şi dodoloță ca o cântare a cântărilor al României pitoreşti, scăpată de datorii, acuma, în drag de România Fuego, Sergiu Surugiu, fiind tulai şi vai! e criza politică, nefast şi frustant infestându-ne şi înglodându-ne, putreziciunea, moartea-n vacanță, împuțiții şi avarii, îngreunându-ne negobii cu sărăcie şi robindu-ne viața, cu datorii, că cine-ți dă ceva/ face ceva, fără dobândă fără "futuții pomană", că toți aşteaptă ceva şi dacă nu-i drept/cinstit. că dacă nu dai şi-n spitale mori. Unii zic învinuindu-ne: -"Că şi pe doctori noi, oamenii, i-am învățat s-ştepte ... ca să le dai indiferent de munca lor, indiferent de calitatea muncii lor, chiar dacă ca Ciomu îți taie bărbăția/ pe patul de operație culmea cu înalt profesionalism îți dă foc şi arzi şi dacă dai ceva: mită, te coastă viața, că te papă moartea", că şi de nu le dai nu-i bine: întorci ochii peste cap.  Daria:

-"Se înoreaźă de ploie şi am în grădină întinse la uscat haine, unele aproape uscate". Apoi continuă: -"Îi mere la bar la Minuca şi ți cumpăra salam Victoria (de Sibiu) ca pe vremuri, când îți cumpărai înainte de a intra, 200g înainte de a intra în sala Cinematografului Victoria/ Republica, azi Florin Persic şi-n timp ce rula filmul cu Stalin sau te miri ce alt film tu, adică: molfăiai salamul gol bând o sticluță de nectar cumpărat tot deodată cu salamul şi erai brav până seara, când din Cluj la care-i mai zice şi Napoca ajungeai brav cinefil ce erai, ajungeai acasă la bloc, în Aghireş-Fabrici/ la gostat (IAS) CLUJ, la ferma zootehnică  Toth dacă era în luna de practică, în practică cu doctorul veterinar Porumb şi cu tehnicianul Mihai Cârmaciu, mai rar la Părăul Rău mai dincolo de Fânață, întâlnindu-mă cu berindeanul Ioan Paşca tehnician veterinar, cu toții muncitori şi oameni de suflet, când eu eram venit de la Bistrița/ Şimleul-Silvaniei după 1968 în practică, că eu când aveam rând mergeam înrăit şi la două-trei filme într-o zi, cum nici acuma că-i bine sau rău, nu-mi deslipesc ochii aproape toată ziua, Doamne, iartă-mă! de filmele de la televizor, se înțelege, când bolunzit, nu scriam/ că mă las de scris, pentru filmele care cred c-au să-mi placă, după accidentele vasculare (zic accidente, c-au fost două şi sper să nu mai fie), eu chiar prostit, de fapt bolnav, nu ştiu de ce, bine/ rău: plângeam indiferent că ilustra situații cu stare de de bine sau porcării, stări rele, în filme pe mine mă fac să plâng stroşit cu lacrimi de adevăratelea plâng înecat, cu noduri în gât ca mămălilga pe gâtul emigrantului George, în America, eu forțându-mă să n-o fac, să nu plâng văzând filme, pentru a nu mă mai vedea şi Daria, Dăriuța mea, plângând, dar tot nu mă rabdă inima cât trăiesc, să nu mă uit şi să văd filme, c-aşa-s obişnuit eu şi obişnuința e o adoua natură a mea, aşa cum şi scrisul e: ce mi, ceea ce mie mi mai drag pe lume: mi o cultură, adoua natură şi un viciu, obicei, fir-ar să fie! Daria a mers după hainele puse la uscat, că chiar o să plouă şi apoi s-a dus după o canistră de apă la fântâna satului, că spre aici un lup ucis de o oaie, îşi împarte mațele pe la toate casele şi ea, Daria politicoasă:

-"Mă duc după apă,  că imediat are să plouă.” Fiecare se frământă cu sarcinea care o are uneori banal/ aiurea: eu cu scrisul, Daria... cu şi aieştea de la ajutorul sociale, nişte reziduri, resturi din containere de care de urşi veniți în sat/ oraş nu-s atinse, că ei curățenia hârtiilor şi al altor gunoaie, că sunt nişte gunoaie sociale, nu merită ca să facă şi ei nimică ca să nu să zică, că ei hăndrălăii profitori chiar că n-au făcut nimic, că banii primiți de a moca pentru că taie, pleava aiasta haihui: frunze la câini hoinărind, că e o țigănie, un fel de cerşătorie modernă sau ce mama focului e? Chițoaca, Regina mergând la Cornelia pe dinaintea casei noastre, că stăm şi noi ca ea la strada principală: ea la 5 şi noi la 81, ea zice că şi-o vaccinat găinile, zice ea, îmi zice Daria, dar ea rea de muscă şi hit rău: nu m-o anunțat şi pe mine, se revoltă Daria-Loredana Ferghete, Caratista. Cui să dai dreptate: pe cine să aprobi, în comportament ca obrăznicie a firii neartistice: pe Daria sau Reghina Ciupe sau pe Florin Piciu, nepotu-su, tot un de-a dihorului? (de-a Vitoriei şi de a lui Alexandru Găvruş, ea Victoria Dascal şi el de a Mămăligii? Însă hai să nu-i ciufulesc spunând adevărul că pot supăra şi căpăta pe coajă, chiar Daria conştientă confirmând intuiția mea:

-"Ticule, scrii despre ei, dar vezi, că n-o să le placă şi or să te bată/ ca pe Dinu Săraru te-or da la Tribunal..." N-oi da cărți, în sat şi basta, nu va fi nici un circ fără bani, nici o comedie...!! Zic eu deştept foc, că n-am să dau cărți, în sat, deşi e păcat, egoist a nu face, însă e păcat, dar i-am dat primarului Rusu de la Recea fostului pădurar bitang/ nu şi ce credeți, că a citit măgăreața mea? Am lăsat la Sanda, Alexandra Mureşan şi pentru Bibleoteics din Recea Cristur şi crezi, că cineva citeşte sau e viceversa ca la Caragiale ici pe colo prin părțile esințiale, la mine însă nici aşa că nu-s ca el renumit şi de comedie: mucalit şi moftangiu: dat naibii! Ne explică şi Arafar secretarul…  şi ministru a sănătății, recunoşte o criză şi la medicamentele existente şi nu-i o erore incertirudinea şi care-i procedura normală, în triajul care epidimiologic să dă în bară cum şi de ce amesticându-se cu alți pacienți infectând  şi minimaliza coronavirus pozitiv, o incidență ca să nu se încerce să păcălească - Păcălici şi de fapt au Covid 19, multe recomandări şi autoexecutări fiind obligatorii, că nu-s admise plângeri ulterioare, că nu s-a respectat... ce s-a anunțat, poruncit. Covid-19 e amenințător, perfid şi nu-i un scenariu/e scenariu a globalizatorilor fără a fi timpuriu să vorbim, Ben, că ce spun românii reântorşi, în țară, în anormalul României? Se înghesuie în aeropoarte, autogări, gări... cu drama îghesuirii. Cine n-ar vrea să lucre, dar politica vorbeşte, dezminte războiul contra virus/ contra bandiților dezlănțuiți contra firescului umanității care cu mâna care-ți întinde pâinea te muşcă/ ori e muşcată? Ce altceva e de făcut socio-uman, dar ce? Unii înflăcărați din înteres strigă: -"Taci, că urâtule, corb la corb nu scoate ochii şi taca cumpără vaca şi ştii, Pavele, că dacă tăceai filozof rămâneai"...Eu, însă, Ben, trebuie să vorbesc, că adevărul trebuie scos la iveală mirabilă sămânță a holzii mărturie îmbunătățită, bogate, în mană, hrană, că trebuie adevărul găsit, că viața ne trebuie repursă pe cursul normalității fireşti şi legal-unlmane, cum zice şi Iohannis. Nu trebuie să fim "el fugitivo"nişte afurisiți, fuşăriți, şi nechibzuiți, ci să fim calculați şi cinstiți şi să punem piciorul, în prgul ierbii verde de acasă, ierbii limbii române, noi înşine  dovedindu-ne înțelepciune şi perfecțiune şi să fim cum ni se cere etic să fim pentru ceilalț: frați ori ba, să le fim: dragi, în drag: pace şi pâine, adăpostul din mâine, să fim cei mai buni din lume, cumpănă la bine şi culme. Măsurile sunt draconice, spune la ştiri, în Jurnalul TVR. După plecarea veterinarilor cu prioritatea lor a plouat, s-a cofirmat şi muerea care s-a îmbunătățit, că după vreme rea vine vreme bună, delicată cum zice şi rusoica Terecoşca, cosmonaută, că Putin continuă cu mandatele lui de preşedinte. Aveți ceva de zis, în plus, că să comentați nu-ți nega, că nu vă place ? Viața-i viață dacă munceşti simțindu-te bine, că şi-n lume domină bine, lumină, avantaj, în curaj de a fi ca mine fecior de sălaj.

Luăm lucrurile-n serios.

E o poftă de a fi frumoşi.

De ce ai trăii, Pavele ca un o slab, că ceva se întâmplă, deşi  eu sunt un om, cu suflet bun: țin cu românii, dar nu numai cu ei? Doar munca ne face oameni frumoşi, serioşi.

     - Dracii iti vor lua acest privilegiu.

     - La naştere magie, în simetrie a fost mai întâi ca energie şi a fost, în loc de cuvânt sunetul, răsunetul care-l dă copilul chiar la născare părăsind interiorul mamei sale ca să dea de lumină şi să fie culoare pentru valiarea social-umană, în exiztența ca cuvânt şi ca progenitură a lui Dumnezeu, omul. Cu toate aiasta tratarea pndemiei cu mult calm, că nu-i Ciuma descrisă, în Principele de Eugen Barbu care era şi cu Groapa, dar şi cu igenizarea ei răbdătoare cu nimic agresiv, cum comentează unii răii, invidioşii, care l-ar elimina din literatură eccetera, eccetera... că trebuie s-avem grijă de ceilalți, că de ce le-am face rău? Nu-ți băga-n cap chiar dacă eu mă necăjesc, chinuiesc, pentru calvarul poporului meu, impresionat având sensibil fantasmagoria, c-ar suferi mai mult ca-n relitate crezând de anume durerea-i mai gogonată, mai aprigă şi mai mare, dar tu, Ben, nu pentru mine să-ți faci griji, că nu eu sufăr precum Hristos, ci poporul umilit şi prost ocârmuit care psihic suferă cumplit. Unii politicieni sunt binecuvântare, iar alții ne sunt un adevărat blestem (în ce să ne încredem că mâncând cireşe dintr-un blid cu bandiții contra umanității, ne vor scuipa sâmburii, în nas?. Cineva cu politica nu-şi bagă mințile-n cap, dar ca ce, de ce m-aş lăuda eu, c-aş şti politică, nimic în politică nefiind miez de pâine, ceva ortodox? Uneori secera morții ne face mai buni, că vii trădăm şi furăm vânzând țara şi bunurile altora, cu sucşig, afacere de câştig personal acționând pe furiş şi în pripă, deşi din cioară nu faci vultur/ erete sau măcar şoim, ceva de un folos indispensabil uman, de multe ori, Ben, nevasta: copiii murind sub ochii noştri de băbat, de părinte şi ce poate fi mai trist, dar făcând totul după datină ca Lucreția lui Vinuc care şi-a îngropat copii: pe Silviu şi Liliana şi soțul Vinuc şi apoi a plecat lăsând pe Sandu, Cocoşu şi pe Minodoara care a bocit:

-"Unde pleci, mamă, fără mine?" (nu i-a răspuns, dar precis i-ar fi zis:

-"Tu, trebuie să mai rămâi pentru a-ți face rostul pe lângă familia copilului tău, Marius, Bebe, c-asta ni rânduiala, destinul, menire, tu fată". Făcând bine, totul va fi roz, nu doar, în ochii tăi. O inimă frântă nu se va lecui numai cu vorbe, că nu există şi nici n-a existat vredată: jumătate de măsură, că noi, numai noi ne purtăm de grijă, că alții nu te poate ajuta nici ca să se roge lui Dumnezeu pentru tine, că tu ai marea şi mica problemă, căderea liberă... tu, suferi costul. Munca, efortul tău îți dă satisfacții, în ziua cea mare care se dispută (şi eu sunt ca ficatul având nevoie de vitamine şi ficat forte şi nu este excepția, viața dându-ți tot posibil dacă te lupți să exişti, dar, preşedinte: cine împădureşte cu păduri pe dealul chelit, despădurit? Vica, nici de o lună nu mânc, că cigălitul ei scârbit, nu puteai zice, că mănâncă, dar cui, îi păsa, doctorii pe la care am mers la Clujana, Medicala 3, făceau fentă şi n-o interna, deşi se vedea pe ea că piere, în Cluj chemat de Miha deşi deabia ieşit din spital (făcusem al doilea accident vascular şi mă clătinam pe picioare şi făceam mare efort s-o ajut pe fantastica să se ridice de pe marginea patului aflat la etajul 3, dar mulțumesc lui Dumnezeu că 5 luni am putut fi alături de ea pe Piana. Stăruiam să mânce:

    -"Cum să mănânc dacă n-am poftă şi nu pot?" Mai târziu am văzut ce înseamnă asta şi m-am convins de adevăr (am avut convingerea că nu putea, că nu mânca cumva pe ascuns ca să mă amăgească şi amărască, că de adevăratelea Vica dacă nu mânca, nu era o glumă, că nu mânca. Ferit de ea, eu însă fără să vreau plângeam, în apartament Mihaela mă observase, dar nu mai zise nimic îngrijorată că nu vroia nici cu-n chip să audă mamă-sa bolnavă grav, fără o şansă de a mai trăii. Nu-i doar o vorbă, poveste, că şi bărbații plâng, aşa cum mai puteți zice, c-aş fi un dur, în ciudă, că eram un excelent? tu, ştii, că eşti de încredere, că globalizatorii n-au rutină, doină şi lumină, deşi atâtea care te inspiră să munceşti epuizându-te până la dispariție. La Şomaj, în Dej, caut un prieten contabil şi cu preocupări literare, preşedintele Astra căruia din respect şi prețuire i-aş da o carte. N-a sosit la serviciu şi îl aştept, c-apoi trec pe la CEC şi apoi pe la APIA să depun dosarul pentru anul curent, în curs. Pentru cuvinte am grijă ca o mamă pentru copiii ei/ca o educatoare-învățătoare cu respect. Tu vezi aura la fiecare. Îți dai seama de calitate salutând oamenii, te simți bine. Pe lume sunt sentimente şi emoții, că nu trăim, în afara societății fiind o conexiune. Eu ce mocă am ? E un univers şi trăim. Suntem din ce în ce ocupați şi stresați, că nu suntem echilibrați. E o demagogie, o speculație ca într-O scrisoare perdută şi cum puteți spuneți că nu era o criză, că nu se face pentru partid, ci pentru țară şi pentru înteresul cetățenilor. Ce ne explicați azi? Iar şi iar țâța, mâța, că Orban îngrijorător Orban, nu Câțu e investit ca premier şi careva vine şi zice: -Pe mine nu mă înteresează iresponsabilitatea, bătaia de joc, că e o alba-neagra, că nu-s cu picioarele pe pământ politicienii care nu uşurează criza, o maimuțăreală ce vreți?, zice Tăriceanu (asta-i tipic românească, e o defăimare, o indignare generală... o altă prostie omenească (Eu v-am spus, deşi nu m-ați întrebat, dar e un joc politic, o farsă, dar de ce întorci cum ai întoarce mâna, fraților, deşi ne calcă robotizarea cu globolizarea care nu-i o surpriză social-umană. Ce e irelivant, în criza epidemică că mai iute sau mai târziu tot şah mat e? Ce e posibil, în România cu Trahanache, Farfuride?" E o țarabandă de audieri? De ce complicăm lucrurile? Niciodată n-am pierdut nimic. Cum ne avem de grijă de sine în sat? M-au obosit deja politicul cu politica. Unii zic, să salvăm şi să păzim... Pârghâile care sunt, întreabă Dinescu. Să păzim cu armata tumbureala asta. Tamburele, tulburarea. Asta-i... cum adică? M-am obosit, aşa am ajuns acasă cu puls, cu temperatură a trupului. Tu spui orice despre mine, dar de fapt sunt un slăbănog şi nu-i de bon ton. Mircea Dinescu:

-"Se ia măsuri ultra-pomporeşti, se sare calul, că nu suntem fireşti".

-"Intrăm în auto-izolare ?" Fenichiu zice, că e noroc c-am avut un guvern bun? Dar nu asta-i regula, că e/nu pe bune? Ciolacu mergem iară la consultație cu iresponsabilitate nemaiântâlinită! De ce-i nevoie de briting, ìn criză? Nimic nu e eficient. Sunt situații de urgență, dar ce-i cocret, că mâine e un “briftinc”? Mircea Dinescu:

    -"Există o găinărie"...

   -"Se trece cu atâta seninătate.

   -"Unde-i logica, că şi ciuma dacă nu era lui Caragea, era a lui Mavacordat?"

   -"Noi suntem oameni în criză."

   -"Ce ne asumăm?" Chiar nu ecazu? Iui Iohannis liberalii cu Orban îi spun "nulul", zice Trăian Băsescu. E clar, că trebuie să se ia nişte măsuri gândit cu un pas înainte, că problemele şi dificilul nu ştiu în capul cui s-or sparge, în turism, la restaurante... mulți rămânând fără salarii, că de unde să-i plăteşti, trăncăneşte ca un papagal şi Mircea Dinescu.

     - Acum omenirea va intra in lumea sinistra a lui Orwell.

     - Suntem oameni ai suferinței, ai timpului aiesta.

     - Suntem o specie cu minte de pitic, In lacomia dupa bogatii am eliminat sute de specii din scara vietii si acum nemaiavand unde locui virusii se vor muta in oameni, ca sunt destui si gustosi.

     - Suntem oameni ai timpului, dar pregătiți oare şi deschişi, pregătiți pentru a căuta adevărul şi ce ştim să facem ca să nu ne îmbolnăvim?

     - Daca pana acum Dumnezeu a dat cu potop, flacari si inghet poate ca urmatoarea curatenie va fi cu virusi.

     - Asta înseamnă cumva colaps, apocalipsa lui Ioan, un vis urât, o inconştiiență servită cu lingurița şi mâna tremurândă şi social-umană panicată, deşi fostu-ne-a mai rău, dar neamul românesc, un neam şoimăresc, s-a descurcat? Da suntem ca oameni periculoşi unii pentru alții ca într-un scenariu scris de Titus Popovici/ Francisc Munteanu, în filmele cărora treceam cu bine, dar ho, că acuma-i altă comediei a neputiței, coronavirus cu liberalii dați dracului, naibii ca laşi, cu o panică, că ne încalică cu atitudinea lor prost înțeleasă care nu înțeleg viața responsabil, că riscul e pentru toți. Suntem ca oameni răi, că noi nu ieşim din egoism, că au provizii, că alții n-au un Dumnezeu, în altarul sufletului lor.  De ce am trăi cu frica în sân?

     - Deacord! Confrunta-ti destinul cu fruntea sus!

     - Ceva nu se ia în calcul, că probleme sunt şi vor fi cu înțelegere superioară, chiar dacă laudele nu vin că tu le-ai primi, chiar dacă virusul ciudat te scoate din scenă, că nu te-ai concentrat şi adaptat, deşi nu te-au depistat pozitiv, pe mine jalea, doliul după Vica dându-mă de-a dura învingându-mă, deşi drumul mi se întinde înainte şrpuind cu şansa şi hotărâreaa de a fi ca să văd ce va mai fi cu liberali lascivi şi laşi fac paşi şi se bâlbăie, însă eu n-am explicații,că n-am cuvinte ca să le descriu inconsistența şi noncoerența faptelor care nu respectă legea care le scapă printre degete ca lui Arlechino Arlechino, Pinochio dându-le moț până ca să li se urce imaginile la cap ca o mie de cuvinte, în valori şi culori, în pierdutele comori, comoara apaşilor, film atât de gustat, dar nu şi politicienii care trişează, în felul lor nepăsându-le de popor, că prioritate are înteresul lor. Unii, în politică scurt ş la obiect fac piruiete şi vântu virusat e agitat şi se suferă de lapoviță şi ninsoare viscolită, că Mircea Eliade pe Mântuleasa e la Țigănci şi totul e fantastic prin Carpați şi ca artist şi prin Everest. Între timp e arestat, spitalizat, moral la spital național, după reguli de la autorități false, făcând asemenea scenariu-Iohannis jucat ca nulitate de Orban şi liberalii suspecți că se tem pentru viața lor, că zdrobul de sare e deasupra copilului îmbăiat în apa nației. Nu-s motive de isterie, că situația nu se gestionează şi e aglomerație, opusul indicaților date de autorități, dar de ce nu evităm responsabil ca să nu luăm virusul, deşi frica ne face iraționali. E o pshoză, că nu se respectă igena şi... Totul nu-i nici liniştitor, nici încurajator, deşi se tot caută vaccinuri eficiente provita, dar e doar o încercare. La guvernul României lovitură de teatru dată de Florin Câțu ca să revină în guvern premier cu toate pârgâile Orban Ludovic. E oare doar o tumbă, în trombă? Oare ştim ce n-am înțeles? Eu nu am fost plecat niciodată din țară, n-am contractat coronavirus, nu m-am îmbolnăvit, nu m-am izolat şi scriu, îți scriu, Ben (în criza actuală nu mă înteresează, cum nu m-o înteresat punctele de trecere la frontieră indiferent că au aglomerație/ nu la graniță, că eu n-am un înteres, că pentru mine cine, ce decide?) Nimic nu-mi suspendă scrisul oficial. Peste tot drumurile blocate, cu măsuri speciale contra coronavirus. Unde se votează, în Franța, vii cu propriul pix (de ce vii? Ca să semnezi cu propriul pix ca să nu te infectez, molipseşti de năravul omului rău, corupt). Numai la noi o mare bizărie la vedere, se retrage Florin Câțu, deşi ar fi fost desemnat premier, dar criza e reală, guvernul Orban funcționează zice preşedintele, e ca o înorare calmă, că şi temperatura scade şi peste tot soarele frumos, nu va mai fi maxim şi frumos, Hristos. Şi am bulit-o, că orbanul îngheață floarea şi binele ni s-a dus... Ce ne va mai aduce bucurie ca să ne bucure cu îndestulare? Ne va învălui parfumul primăverii? Cum vom lupta contra răcelii şi gripei? Lupta e ceva tare pentru fiecare cu stil, că-i nevoie de libertate, în fiecare zi. Asta-i corupție mă şi corupția e furt mă, zice strălucitor cu flacăra olimpică victorie aprinsă zice şi Becali cu nebunie ca un rege. Nu intru-n detalii, că totul e un cadou unic, inedit, cu un nivel crescut de energie, în atenția de care e nevoie, în fiecare zi de bonbonit, cu schimbări de poziție şi opoziție creeind inconfort, sarcină nedorită, că atmosfera e minunată vizibil, într-un mod sigur. Simbioza e cu din toate şi narațiunea e cu aspecte bune, indiferent ce se spune ca să ne liniştim, că ai ceva de spus lumii, dar ajungi unde ți-ai dorit şi la ce ți-ai dorit, chiar dacă să mai adună norii şi frigul, ca să mai fie soare? Cum alungăm plictiseal, dar apropo: ce mai faceți/ facem, că nu este încă vaccin? Tuşim dacă tucim cu fața, în fața intern ori, în şervețe pe care îl aruncăm imediat şi nu ducem mâna nedezinfectată la gură, la ochii, nu stăm aprope de un eventual purtător căruia ne abținem să-i întindem mâna ca să nu riscăm îmbolnăvirea cum zice şi prezentatoarea vedetei populară, Iuliana Tudor, o prea cumsecade artistă susținută de Elis Stan mare specialistă a folclorului.  Dar Iuliana Tudor e cu şedere, e ca un răsărit de soare a căldurii de om, a secreterii serotoninei, endrofinei, hormoni care bat neuronii şi întrerup legătura, conexiunea prin sinapse, circuitul dând fericirea şi un drept de a fi O.K.? AUSTRALIA / BEN TODICA /DIRECTORUL Programului în limba română al postului de radio 3ZZZ, Melbourne, Australia Ligya Diaconescu – câștigătoarea TROFEULUI SPERANȚA / HOPE 2020 – NEW YORK , USA, pentru talentul cu, care s-a implicat în promovarea ... Ben e cu un talent înăscut, el dându-şi seama în ce constă fericirea celorlați, chiar dăruind din fericirea lui ca să bucure. Fiecare-şi găseşte drumul său, c-aşa ni dat, pentru asta ne naştem având un mare scop şi deopotrivă speranță după mintea şi după barbereală/ plictiseală sau microbism, în ce chip îți salvezi de politic viața. Motive de îngrijorare sunt. Orban i-a comunicat preşedintelui care ia măsura luată de Despe şi care-i: ce credeți că se întâmpla, nouă scăpându-ne ce se întâmplă cu Pnele, pus la vedere care infectează cu acest virus nenorocit înțelegând natuara de răspândire, că trebuie văzut situația îngrijorătoare, Adelin Petrişor ştiind ce-i stare de urgență, c-avem 70 de infectare, lanț, de care suntem legați şi ce-i mai clar? Orban zice cu toții ne vom izola şi din izolare cum se va cordona, cârmui, țara şi activitatea provita ei ca să nu existe nici o problemă ca guvernul să lucre de acasă? Oamenii vor lucra de acasă. Ceva trebuie să înțelegem, cu toate că unii iresponsabili şi ne manimulează/ ori se simulează şi atunci ce se concluzionează, în situații de urgență, situație nefericită, că Orban fix-pix ilicibil, dar cum s-or rezolva chiar criza în aparența insolvabilă. Dar cine, ce face, domnule Lucaci? Ce reuşim, că-i greu să literezi şi să corectezi? Totu-i în regulă, riguros. Toți văd în prospectivă, cu măsuri de stat puternic, cu armata ieşită în stradă să te oprească să ieşi din casă... La noi şi cosultările sub formă de vidio-conferință, că nu se implică prezența fizică. Noi n-am trăit aşa ceva, am trăit doar revoluția cu impact de percepție la televizor, ambii lăcrămând, că-n haosul persistent nu ştiam nimic de copiii aflați în CUG, la Cluj, eu deplasat la Vulrureni, în Decembrie roşu bizar, ca să vin cu autobuzul acasă dam raita pe la Cluj unde-mi căutam ca unii oameni copiii, oprindu-mă pe la Continental, Fabrica de bere, pe Horea, Astoria şi pe unde căzuse eroi, revoluționari, puşcați, că eram îngrijorat, de genul austa vroiam să ştiu ce şi cum. Totul era complicat, că eram o figură printre figuri. Nu m-aşteptam nici eu confuz al revoluției să fiu cu câinii tratându-i prin satele comunei Vutureni: Băbuț, Şoimeni... şi prin Cluj, că doar de aici dun Cluj, peste mână, aveam autobuzul de Cluj-Ciubanca, aveam cu ce veni acasă la Vicuța mea şi la Dărioaşca pui, dițălar de broască. Totul era şi atunci incert, fără limită, învăluit şi cu haos, pentru care nu erai pregătit cum nici acuma nu eşti pregătit/ omul potrivit pentru lucru neprevăzut ivit. Pentru unele lucruri nici născut nu eşti măcar, născut nu eşti (vremea, timpul, totuşi trufaşi sau nu, ne foloseşte pentru a se folosi de iubirea noastră). Care-n viața lui nu se străduieşte, sileşte, face orice ca să fie bine, să exite pace, bucurie, pace să existe, cum se salută penticostalii lui Daria-Loredana Ferghete:

-"Pace, frate, Ben!" Care-n viața lui nu se străduieşte, sileşte, face orice ca să fie bine, să exite pace, bucurie, pace să existe, cum se salută penticostalii lui Daria-Loredana Ferghete:

-"Pace, frate, Ben!" Ceva nu-i în ordine, însă bataliinul disciplinat va lua recompensa, premil care se dă celui destnat şi ales, că mulți chemați, însă puțini aleşi ca să-şi împlinească distinct scopul, țelul? Daria:

-"Oare pe duminică să mă duc la adunare?

-"De ce să nu te duci?"

-"Pentru că vii în contact cu virusul!"

-"Tu veşnicia şi enditatea noastră s-a născut la sat." Fondarea satului care nu-i o formă fără fond. Cu probleme ne înfruntăm zi de zi. Cum şi când găsim rezolvarea? Cu toții suntem într-o situație neprecedată, neprevăzută şi textele epidemuilogice se fac, în parlament. Îți spun cât şi ce am auzit, de nelimitarea fericirii noastre cu zări albastre de laudă de zestre din România plaiurilor noastre verzi şi albastre magna cum laude şi ilustre, maistre! În tot e un mişto, fără uscăciune de înțelpciune şi pasiune şi cu de neuitat intens şi divers, care mă face să gândesc şi să scriu, cu grija care o am ca om bun responsabil, în davais de paradis, cu scris care să nu dăunaze grav sănătății şi social-umanului, în raza soarelui pe imensa tablă de şah al pământului şi universului cu om în raze luminat de igenă şi de curat. Vezi veşnic o persoană care-ți place, eu o văd pe Vica, în amintirile mele, fără să depun eforturi, chiar dacă trăim în vremuri grele. Am fost ales de soartă, de destinul ca-n filme, cum e scris ca la carte, în realitate. Sunt cu echilibru permanent evident băgat în priză scriind, că elegant şi eficient scriu inteligent cu bucuria prezent permanent cu un frumos-Hristos păzindu-mă izolat, în casă, păzindu-mă de îmbolnăvire.

     - Mergi foarte bine frate Pavele.

     - Toată treaba asta e înscenată, în natură cu natură. Facem altfe decât suntem învățați special, dar de unde am plecat şi unde am ajuns, în vila lac 1, unde-i izolat Orban, în mecanismul de izolare ca urmare de diagnosticare cu atribuții din turnul de fildeş a paznicului de far. Noi ce anticipăm de fapt, în munca festival la distanță? De ce aş fi eu mai rezervat, că investit nu sunt, în funcție/ să mi se dea un mare premiu? Ca informare de ultima oară, că la premiul Nobel nici nominalizat nu sunt ca Mircea Cărtărescu? Leacurile nu-s pe toate gardurile, în principiu organismul singur se apără, că-i organismului imun.

-"Ca să te încurajez, nu te teme,"dar celalalt:

-"Ți-a spus Arafat?

-"Nu.

-"Atunci nu te cred."

-"Ce, tu, vrei să salvezi lumea?"

-"N-o să poți, că fac sevraj"

-"Nu dă nimeni în bobi".

-"Da, noi suntem psihopați".

-"Unii se duc, iar ații nu se duc la test, că-s panicați." Cei optimişti ies curați, neatinşi de boală, aşa, Ben, de ce n-ai fi optimist, eficient? Să ne orientăm pe ce mai facem ce ştim mai bine: iubire  şi săcandidăm  la fericire. Tu ai ceva de spus şi spun şi eu ca Mitică popescu şi nu-i nici el un simplu turist, cum nici Florin Persic cu voința lui nu-i. Sunt conşienți: se inspiră proRomânia, dar de ce reapar gunoaiele? Care-i prioritatea pentru a face România curată? E imposibil să schimbi peste noate, însă Iohannis îl propune tot pe Orban, că placa e zgârâiată şi nu cântă înebunită, inconştientă, altceva, cum ți-am zis, că-i un imposibil preşedintele, un trăsnit. N-are noimă ce se face. Unii, îşi terfelesc onoarea ca Orbanii lui Iohannis, că ține morțiş, deşi nu-i țais, că nici lui Dumnezeu nu-i face plăcere punctul neghiob de vedere, că nu-i ziua lor norocoasă, dar pentru ei totu-i bine, că din cauza virusului sunt izolați de popor,  de România, că de fapt ce-i intereseză pe ei, ce-i doare de noi? Pe Ceauşescu l-au puşcat, dar Iliescu se lăudă imbecil, nemernic, că nu-i vinovat de sângele revoluționarilor, sânge vărsat (multe alte rele ar m-ar face dumnealor, că poporul ni blajin mioritic şi se pot prosti cum vor ei, chiar ne pot flămânzi, cum neam de neamul lor n-o făcut, că neamu-n veci nu piere, neamule!. Vica ca ființă iubită care mi-a stârnit imaginația, m-a ținut în frâu şi cu ea totul mi-a fost plăcut.

     - Draga Pavel, Am primit cele doua volume de la Dan si te felicit, a costat dar.., vorba aia: Dai un ban dar stai in fata! Aceste doua volume vor taia ca bisturiul medical prin lumea academiei literare fara obstacole, inafara celor pline de gelozie si invidie. Salapa te simte cel mai bine si este tocmai in puterea de care izvorul tau are nevoie acum. Nu-ti mai consuma nervii si degetele prin media barfelor virtuala ci lasa cartile si versul sa vorbeasca pentru tine. Esti pe drumul cel bun. Sa vedem ce coperti se potrivesc, Ben

     - Măi omule eşti cel care, în lumea acră, poamă acră mă mângâie. Vă mulțumesc la amândoi, datorită vouă voi fi cel ce sunt, în totuşi iubirea: o sănătate a pământului.

     - Mâine voi vorbi la editură, că tu, îi vei da drumul către editură/ urmează, nu-i aşa, benule?

     - O voi face dupa ce cadem toti deacord cu finalul, adica coperta.

     - La Marius endrofinele zboară şi relația i bună cu Dorina, că e soare, dar o să plouă. Nu mă iei la 11 metri, că ție-ți place, dar apropo: cărțile cu coperți, când vor ajunge la editură ca să vorbesc cu domnul director prof. Aurel Popa? Luni am să mă duc la Cluj, cu rețete de la medicul de famile şi după rețete la specialist, că-n fiecare lună merg, c-aşa-mi cânta vioara nevoie de Românie, cu brend suferința. Fac ordine şi în sufletul meu. Stai de fapt cu tine. Nu dăm suferinței dependeță. Sunt liberalii izolați de popor în plină criză, deşi testați sunt negativ, adică câini răi? Catepetasma/ iconostasul, ne uneşte, în bunăvestire, drept de a candida la fericire cu înviere? omul trăieşte întru registru al soarelui dacă nu-i tulburat de propiul vis, că primăvara vine vine să ne pregătească pentru viață pentru a deveni oameni mari, cu Dumnezeu călăuză (dar ne aducem aminte de ziua odihnei, existând suficiente zile cu duhul muncii cu rostul lor, rostul duh şi folos a oamenilor, în ansamblu desfăşurați, țăranii, în hotar, în câmp, cu sapa, cu tractorul dacă şi-a venit omul care şti de ce face şi ce vrea, asta, având  o pâine de mâncat, în viața trăită la țară, cinstit, corect, ca viața la țară şi asta, în pedagogie şi cu dimensiune, în raport şi înțelepciune: fudamental şi național cu Dumnezeu, în raport şi efort, al universalității clar social-umane cu urgența pentru urgență, bine ştiind starea şi psihologia ca o carte provita, pentru copiii, ştiind să se exprime astfel cu unealta lovită, ostenită, zdrobită, de os ca un cântec a cânturilor, ca element însorit, în a fi. Aici e poveste complicată nu antisocială, complexă, că om fi, sunt păstorul cel bun, am oile mele, le cunosc şi mă cunosc în starea de spirit pe iarba patriei limbii române (dar ştim cum îi de gândit cu un potențial, în problema mare, sevără? Cum ne gândim la ce-i mai rău, în stare urgență, în urgența, că-i stare de urgență? ce-i, ce ni stare de urgență şi în final e vorba de calm, calm şi răbdare, că fără răbdare...  ce rezovăm şi totul e cu strictul necesar, spre binele şi folosul nostru, în rostul nostru, că-i restricție aşa să avem grijă şi să stăm acasă, în banca noastră, încurajându-ne şi înlăturând tristețea şi supărarea din  viața noastră, că ce nu-i performanță Simona Halep e greu, rău, şi nu e de nasul nostru precaut, stare de dezghețare şi de salvare  pe corabia Salvatorului Iisus ajutând şi ajustâm vindecarea de teamă, cu soluții, nu-i aşa, aşa nu sta pe gânduri şi să salvăm situația?) Aş vrea să am şi eu cărțile mele. Că mă înteresează, omule! Neprevăzutul e absurd şi hazardul ne spânzură cu ciucurii brâului de toarta inelui, că doar la mineriadă a mai fost stare de urgență cu tot/ nu cu tot ce trebuie, că trebuie. Ce ne reduce ridurile, în viața de fiecare zi, zi de zi, dar cine dă ton cu erbicidarea dacă faci alergie, calitatea vieții contând pe bune, că bărbatul e incapabil să nu se uite la sânii femeii din splendoarea ierbii patriei limbii române, de a cărei logică românii nu scapă. Mai apare şi bruma şi distruge răsaduri, că Omul furnică şi vespea, e cu vespea şi tentația vieții e mare, cu rectificare, în ideea de a fi. Noi cu gripa suntem ca la un desert, cu presiunea, nu cumva te îngraşă tortul şi gripa te molipseşte? Inițial e o teamă şi o panică, o cultură, în aventură elegantă cu testuri? Viața ni mai picant, dulce, simțit ca atare: cu valoare şi culoare cu structura stare de bine, cu nimic care nu e legată de realitate, de sănătate . Foarte esențial ne ține tradiționalul de național. În tot e curiozitatea, în primul rând că e dorința de a ne schimba, deşi chiar asta e un corect, un aprofundat, în frica de, cu Dumnezeu depăşindu-ne ca oameni condiția ca oameni ştiind ce e bine făcând binele, cum zicea cu transparență Constantin Noica cu vorba lui bună, că era filozoful cel mai cel: filozof cum îl apreciază şi Vasile Tomoiogă, un om cu sflet şi cu multe chestii de redactor şi editor, efectiv ca om între oameni, petru oameni trăitor pe fântânele, în Cluj ca maramureşan foarte bine venit aici. Totul te reînvie la viață. Tu te susții sustenabil îndezgheț, că nimeni nu e de vină când tu greşeşti, că tu eşti, în pas cu greşeli... că totu-i ca o față întunecată din Las fierbinnți şi rădăcinile amare din imperiul leilor care nu văd publicarea de cărți, interesul lor fiind profitul, câştigul, îmbogățirea lor personală. -"Tu, te culci..., dar eu nu te mai duc la genicolog", mi-o zis Miha față de Aurica şi Teo, îmi zice Daria ofticată," dar să ştii, că nu te mai duc nicăieri", continuă ca să-mi bag mințile-n cap. Vica era unicul om făcut pentru mine, dar mimul când lucră nu vorbeşte, ci-n culori de nelinişte ca Lucian Gruia de la Dej, critic literar proactiv, intim trăiind cu Maria, o economistă, îndrăgostită de Transilvania şi Ardealul lui, c-a prins rădăcini şi calitate, în viața lui fără să-i dea cu sacraficii copiii, înfiind amândoi pe Emil. Învinge răceala şi gripa şi Lucian e foarte mulțumit, intrigrat de Bucureşti, de diferența față de Transilvania, unde, în Dej vine să se întâlnească cu Ştefan Mihuț, cu mine... În sfârşit, Ben, grozav de tot: ce-am reuşit, că e un produs personal național şi tradițional inedit O.K.?, cu o poftă de a fi cavaler, de caracter ca o hrănire a unui copil mămos, sugar, hrănit la sân, fără să te bagi unde nu-ți fierbe oala, că există o infecție acută şi o lipsă de imunitate? Nu-şi bagă, nu insista, nu-şi bagă nasul, inima, unde nu-i fierbe oala, dar nici nu mă telefonează ca şi cum eu, în drag Fuego, de Râmnia n-aş exista, deşi eu sunt cela ce sunt, în "Totuşi iubirea", în "Flacăra" - Manifest pentru sănătatea pământului şi pe urmele Zimbrului, că salut, iarbă patrie limba română cu îndemână, un câştig al României şi românilor. Şi asta-i oferta mea fără sare şi grăsimi, cu apă îndestulatoare, în valoare şi culoare ca să nu existe dezidratare, ca să nu existe risc luându-ne mințile? Am focus, mi-am făcut tema, că mâine-s în Cluj, am verbalitate, că netul merge. Dragostea pentru frumos şi artă, literatură şi scris, purtându-mi crucea, pe axa lumii, în lumina adevărului, în geometria existențială, drept de a fi cu talentca pe o cruce a lui Iisus, a tot ce noi înşine suntem ca imagine şi înțelepciune-perfecțiune, în a fi. Aici sunt cu putere şi cu artă carte de poeme n-o poți da pe google, ca să intru, în a o deschide, arătând-o înteresant şi prietenilor mei, dar s-o văd şi eu cu ce-i provocator şi cu emoții, poezia ducând la o stare de bine. În prefața cărții, Dan Şalapa prezentându-mi cartea cu credința care mă prinde bine, în atmosfera lui crocantă ca de ciocolată, cu imagini cât o mie de cuvinte/ cartofi pai şi muzică uşoară al acestui tânăr meşter, el din Drobreta Turnu-Severin, în eseuri cu caracter exprimând larg, deschis oaza de inteligent ca un Lucian Gruia, un sprinten-super activ caracter spiritual reper şi eficient, inteligent, un drept de a fi. În drag de România suntem cât de bine am râs şi cât am plâns, că-i o minunată Maria Ciobanu, o primăvară, ciocârlia neamului, un popular, un rar şi o comoară al cântecului. În drag de România suntem cât de bine am râs şi cât am plâns, că-i o minunată Maria Ciobanu, o primăvară, ciocârlia neamului, un popular, un rar şi o comoară al cântecului. Nu suntem pe lungimi de udă diferită. Tu ai cheia, îmi cunoşti sentimetele mele. În ce măsură sunt diamant, măsură a lucrurilor ce trebuiesc spusă, că nu-i doar o părere a ceea ce eşti/nu crezi? În ce măsură sunt diamant, măsură a lucrurilor ce trebuiesc spusă, că nu-i doar o părere a ceea ce eşti/ nu crezi? Tot, ìn Cluj sunt de ieri şi am fost şi cu telefonul la un magazin de electronice, la unu Radu, care mi-am dat seama că s-ar pricepe şi de fapt aiasta şi contează, că-i important într-o profesie, e artă şi măiestrie, meserie-profesionism şi cîntec, omenie, drept de a fi cu simetrie, în drumul profita spre Iisus. Vă am două călăuze demne care mă fac întru Dumnezeu cu renume, cu prestigiu, să accept să am mândrie şi orgoliu proartă, că se portă cu şi, în vogă. Imaginea cu cea odrăslită, care păjişte este culorile de nelinişte, în drept  de a fi ca iarbă de folos Hristos, în omenos: genial şi generos Eminescu, în asemănare cu iarbă ca la noi: păşune pentru mioare pe răzoare cu biserici de dulce minune. Când eram mai gligănaş, copilandru, prin Aghireş-Fabrici si prin Cluj vedeam vre-un negru naiv credeam, că s-o dat cu cremă de ghete, ulterior aflând deabia, că-ți crapă obrazul, fața şi că negrii de felul lor sunt negrii. Unora li se pare banală urătoarea observație: un orb greu cu cârma lui se orienta şi o studentă omenoasă probabil aceeaşi care-mi oferise-n troleu şi mie loc pe scaun, sărise strigându-o orbirii să aibă grijă cu mână ci frînă orietându-o ca sa nu se ciocnească îmbrățişind stâlpii acela inoportun pe trotuar care a fost mai mai să intre în om? Suferim şi ducem ce ni dat dă ducem, zice careva care însă nu dase o mână de ajutor, de felul lui fiind nepăsător la semenii lui (ori acuma corina virus e vina şi nu mai există o mână de ajutor provita pentru semenii noştri?

-"Dă-o pace aiastea-s poveşti cu pesti." Multumesc, dar prin iarba cu rouă sunt licurici şi oițe-stele, de ți mai mare dragu de ele, că Iisus e păstor, Eminescu, la ele?

     - Care e scopul vieții, de fapt ce ne fură mințile, domnule Salapa, un neînvins, ci cu sens, pus pe fapte mari. Țintim la ce ne dorim, însă diferența eşti tu prin ce şi cum faci lucru bine, uneori greu de crezut, c-ar fi lucru bine făcut şi important e Dane, profesoare poet, scriitor şi critic, un om special, natural național cu toată povestea de introspecție, în drept de a fi, că tu faci efort şi efortul e responsabilitatea ta e calitatea de om care drege capabil şi impecabil, cu mentalitate ecosănătoasă capabilă să salveze un om ca mine care nu respectă nişte reguli rigide neconformă vibratiilor, emoțiilor, că noi bine cu noi înşine, suntem bine cu ceilalți chiar mai sărind peste gard, partea plină a păharului, că şi coronavirus va trece, că n-are cum nu trece că lucrăm biosanatos, cu dreptul de a fi, că omul-om cu calitatea de om face diferența depunând efort şi efortul cu responsabilizarea şi voința trece puntea şi dacă e ca dimensiune ca firul părului, că de ce să-ți schimbe durerea viața şi experiența să-ți schimbe viața şi voința? la tine calitatea de om face diferența, că tu eşti cel chemat şi ales cu amănunte imagineazăți că eşti distinct pe bune nota bene cuceritor şi surprinzăror corect şi perfect, în desăvârşire şi fără masca de protecție, demn însă contează, că te întreci plin de omenie, cu energia de România, întărit de imunitate şi umanitate ca fierul bătut şi modelat cu barostul pe ileu, pe nicovală, la cald şi călit, în albastru de cer senin şi, în verde de iarbă raționalizată, în patria limbii române care artistic nu se suspendă călită ca oțelul, în apă mării de smarald al binelui sănătos încăpățânat, în bine, că faci bine provita s-aştepți binele, ce ni se cuvine nu cu puține şanse de a îmbrăca fără zădărnicire, de a îmbrăca specifica camaşă a fericirii, fără covid 19. Asta şi vreau ca cititorii să-şi dea seama cum e şi cine-o iarbă de sălaj şi cluj, de acasă, cu strepezeală sau dulce de verde-albastră minune de România Eminescu-Bavlcovia, două extreme a dreptului de a fi români de bine: sănătoşi încăpățânați, în bine conoscându-ne în sine conform indicația eminesciană şi senină prețioasă şi pretențioasă, în a fi excluzând şi exceptând a nu fi din cauza corina virus/ altei nedreptăți siciale sau antisociale, că-n lumea rea e şi rău si cu răul nu treci nici părăul chia dacă nu strigi: "hop"până a nu sări, Borişca sau Iambor dând cu piciorul ca să verse şuştarul plin ras, cu vârf învârfonat cu lapte verde de iarbă eco de acasă, sănătoasă şi frumoasă, făimoasă şi furtunoasă cu stil de acasă, cu viață cum nu fu mai frumoasă şi mai cuminte, măiestoasă. La telefon i-am spus doar de Iisus Hristos - dreptul la veşnicie şi O altfel de cântare a cântărilor, totul un plus de omenie şi de Românie cu istorie de care am fost în stare de bine,de sănătoasă încăpățânare țărănească, veşnică în bine descoperindu-ne, în ceea ce e iubire, pro-a-candida la înviere provita la fericire. Aștept textele și voi confrunta cu ce am deja. Va fi o lucrare inedită, laborioasă, dar o vom realiza, sunt sigur! El, directori a îndrăznit să spuie cinstit, sincer şi de caracte, nu vă mire, că varsta lui e o demnitate şi venerabilitate:

-"U-au! Am uitat, mă duc acuma". Voi reveni probabil azi dacă nu uit şi eu, dar eventual reamintiți-mi voi fără reținere, că stăruința e mama înțelepciunea "cumințenie pământului" ceva foarte important, cosistem, un talisman de grai viu omenesc care ne transformă trofic, în omenia generos. Tu tot timpul sinceră şi dată pe brazda spiritului, convinsă de adevărul rostit ca o fericită, nu te laşi ca să nu mă încurajeze cu vorbe sicere şi de bună veste. În ecosistem terestru urban/ rural, există stres, maladiv, bolav, dar şi brav de vatră luminoasă, cu toată agresivitatea maladivă întru slavă lui Dumnezeu, călăuză în bine mereu cu drept de fi în bine, care rămâne viu cu toată marea trecere, rămâne cu veşnicia în sufletul cărților dezvăluind secretele desecretizat ori cu acru sau cu ce se cuvine, închunat cum ai închinat spre ce stă stabil impecabil cu dacă ai carte ai parte eşti mai altruist, optimist şi artist/sau migrează tineretul către oraş şi se pustieşte satul românesc, se ruinează şi diminuează ca populație şi asta îngrijorează şi deprimă îngrijorător, că se distruge comora pitorească rustică oricum s-ar traduce, că satul cu statut primordial şi național de biserică cu locuitori mental şi de adevărat cu dodoloță de suflare imbujorată şi îmbunătățită, în activitate cu putere şi vedere cu toată ofensiva comuniştilor, cu Pătrăşcanu, doctor Groza, GhergheGherghiu-Dej, Ceauşescu care scăde satul de oameni şi din lipsa brațelor de muncă cu efect, laborioasă, satul devenind nu arhictectural, ci prin lipsa țăranului viu activ şi din ce cauză, cu ce scuză prin demantelare şi prim-ministru cu fraudă, s-a izolat dezinteresat la Vila Lac, s-a izolat de popor şi lasă ca toate să treacă pe lumea asta, vorba lui renumitului Grigore Leşe, un cunoscător ca brend: satul românesc, omenesc, în paragină, buruinoşat, chiar dacă nu mai este un cult al personalităților care şi-au pierdut indentitatea națională, că viața nu izolată. Hai să ne înțelegem istoria satului şi de Academia Română lăudat, că satul care acuma face de ochii ne-au lăcrămat de adevărat, că-i o stare emoțională, foaie verde busuioc, că hopşa şa şa acuma satul e fără noroc. Mulțumesc, dar omenesc: cum adică: de ce zici ce zici acum când primăvara ne zâmbeşte cu spirit blând, în culorile de nelinişte stil Lucian Grupa? S-aveți parte fără a fi nevoiți să strănutați cu violență, disperare şi supărare, în pliul brațului! Lui Daria:

 -"Dacă se leagă de tine, tu slabă de înger te pierzi, cedezi şi la pămpălăi, că n-ai pusă lăcătul şi te trzeşti goală ca Eva în fața lui Adam, în regim de avarie". Creşti brusc, în ochii lui, că munca grineşte de o vacă... În sine ce-i capodoperă, opera omnia, surioară a spiritului literar, comoară şi cazanie de grai cum rar de omenesc şi vatră românescă de rai şi de plai ca să trecem peste rău, că răul e problemă, că nu treci cu răul nici părăul, tu ce zici.

Măi, măi, unde-i responsabilitatea dero/ săpun,

că nu mă spăl de ce nici Nichita, nu se spăla:

de patria limba română ori maistre, nu ştiai,

că locuieşti ca român, în Rai?

     - Ce să zic, dragă frate, decât că este mare zbatere ca să reușim să publicăm. Am încărunțit prematur și m-am pauperizat..., Melania

     - N-am de încredere pe nimeni, pe cine să înteb cu ştiință de carte? cei cu habar nu mai trăiesc, că sunt duşi pe lumea celor drepți,/ sunt emigrați prin țară cu coronavirus şi atunci cum să mai meargă treaba ca să nu se prăpădească departe de casă şi sat, chiar dacă asta nu-i soluția (dar ce să zic? e vulnerabilă ecuația şi nu e a românului din urmă care râde mai bine la urmă pe urma zimbrului/ Adrian Păunescu, manifest pentru sănătatea pământului, cu atâtea impacte şi proiecte, proiecte unele nepuse în practică din cauza unor parlamentari răi şi din nerăbdarea timpului care n-a avut răbdare plin de surprize şi cu Marin Preda, un om mare, genial, copleşitor şi el, că asta-i cu faza prezentă, faza asta de nemulțumiți cu nemulțumire față de fericire, implicare, în ce-i plăcut şi obiceiuri din tabieturi, în care tragi de tine, tragi de o viață cu nişte treburi ca lebedele/ berzele pe buza cerului în "V", mână cerească pentru priviri cu calitate şi imaginație de artist intuind creația şi aşteptările cu spirit a celorlalți?). Am uneori piciarele grele ca Angela care păşeşte încet, ce anume mă va vindeca, că ce am fost n-oi mai fi? Ce mă va mai bucura? Nu cumva increderea, în bine, că doar binele dă bine, e cu față umană ca pe vremea mea şi a lui Vica comunismul, un balsam pentru poporul român, popor de basm şi legendă, popor artist: sărac, dar nu prost, ci cu folos României şi neamului nost, neam cu rost, în a fi la adăpost de virus, de şperlă. Să trăieşti cu dure şi când doare chiar să doară şi să te inspire nelimitat, că n-ai nimic şi esențial național de uitat şi să stai pe picioare, în picioare şi-n natură ca a doua natură.

     - iti sta mai bine cu mustata. Esti mai autoritar si intelept.

     - Culmea Chivu strigă la televizor, că un pahar de țuică nu vă salvează:

     - "Rămâneți dracului, în casă, nu ieşiți din casă".

     - Totul e fără precedent, în fulx continu, numai marfa se scumpeşte neadmis. Oamenii ca oamenii, neînțelegători, c-asa suntem noi obraznici, fără respect față de noi, de semeni. De ce? Că noi suntem tot oameni, nu sigur, că ştim tot timpul ideal cum s-avem grijă de noi, dar aşa greu e să stăm acasă ca să nu ne spălăm de iarba patriei limba română?, cum zicea Grigoare Vieru/ Nichita Stănescu, poeți fără pereche precum Eminescu, în a fi fără limite, fără infecție, O.K (viață strigă disperată S.O.S! dar stai dracu acasă, în casă). Facă trebuie să se facă,de ce să nu se respecte şi să se facă, cum a fost, în comunism, în viața mea? De ce să nu zâmbesc, de ce să n-am ispirație? Eu stau acasă, dar nu mi se dă somaj tehnic, deşi ar fi corect? Nu risc să îmbolnăvesc de patriotism pe nimeni, aşa: hopşa-şa, de ce n-ar funcționa omenia, în condiții la capacitate şi cu sănătate? Hei, române, deşteaptă-te şi, să te pprinzi întru vârtej şi să stăm pâină mâine-n paine şi să fim treji!

     - ‘Nu-ti ea nimeni libertatea numai ca de maine nu mai ai voie sa vorbesti, trebuie sa latri.’ Zice Corina Chiriac:

-"încă nu ne-o murit lăudătorii", zice atât de frumos. Acuma pe la noi sunt şi lucruri plictisitoare, dar totu-i trecător, ca-n vremuri mai bune. Ne-am găsit locul, potrivit, în România, locul nostru, că locu nostru nu-i un mostru nici măcar sacru, ci-i obişnuit si al nostru verde de albastru. Nici la nunta mea alături de Cică n-am fost ca-n filme, dar i-am dăruit inima şi prin ea m-am sfințit ca holuri dându-i sufletul unei văduve cu trei copiii, mulți mirându-se cum de iau o femeie cu trei prunci, de parcă n-ar mai exista față fecioară. Eu mă simțeam aşa bine: emoționat. M-am sfințit ca fecior holtei, nenuntit şi mă buciram de Vica, de spiritul ei agreabil, că eram parcă pe Lacul lebedelor, cu drag posibil de România mea şi eu eram eroul din Cireşarii. Totul e fără precedent, în fulx continu, numai marfa se scumpeşte neadmis. M-am sfințit ca fecior holtei, nenuntit şi mă bucuram de Vica, de spiritul ei agreabil, că eram parcă pe Lacul lebedelor, cu drag posibil de România mea şi eu eram eroul din Cireşarii.

-"Scumpă eşti dragoste vieții mele, pâine de o ființă". Viața ne era o veşnică sărbătoare şi schimbare ca să nu ne plictisit şi cu Vica nici n-aveam cum. O scoteam la capăt, c-avea principiul ei de viață şi oricât de obosit erai te improspăta de parcă ai fi fost alt om. Era Vica frumoasă şi inteligență şi de anume acuma-mi lipseşte. De-aş putea să-i scriu, i-aş scrie iubitei. N-am avut bani şi timp să mă duc, în luna de miere (nici nu era la modă şi țăranca mea nici nu-şi dorea să meargă. Atenția ei față de mine era sporită şi la munca câmpului respiram, în largul nostru şi n-aveam nici o problemă şi nici, nimic nu era un dezastru, că era un “păreri” al vieții şi o desfătare continuă, cu pasiune. Ca-n reclama de la televizor dacă Burdea burdeosu mă întreba:

-"Da, dar cu dragostea cum stai?" şi eu novice, copilăros, firea-ar să fie! nu puteam răspunde rău, că-i dezastru, că-i capăt de lume, chiar dacă nu tot timpul trăiam culme, artist, necăjindu-mă că n-o pot satisface pe Vica/ nici chiar pe mine cu bobotaia de pae nu mă mulțumeam, că-n lumea literelor nu devenisem ca Marin Preda, Pârlitul/ cineva de pomină apreciat de Radu Miron Paraschivescu sau ca acel Pricolici care umbla crăcănat prin Sânpetru despre care se şuşotea babele pe şanț sau la crâşmă bărbații, c-ar fura laptele vacilor ori ca Cocoşatul Parisului misterios şi simpatic, a lui Emil Cioran un filozof absurd ca Eugen Ionescu/a lui Victor Hugo, la care făceau tumbe tulburând oraşul: mizerabilii lui antrenați şi enervați, în revoltă, Revoluție... inebuniți şi gălăgioşi, fără o stare. E o stare răscolitoare, puternică, că mai rămâne un mister, să trăim cu caracter, în ceea ce suntem cu vremea frumoasă, treptat, treptat obişnuindu-ne cu ce e. Trebuie să fim eficienți ca banali să ne protejăm încurajându-ne, că fără a nu fi oameni ideali, pentru oameni păstrând distanța, calitatea de a fi oameni luptând pe viață şi moarte, cu drept de a fi între viață şi moarte, oprimand pandemia, adică ne restricționăm, că veştile bune trebuie să triunfe, c-altfel e imposibil să trăim, în criză, în situația gravă, mondială, cu semnificativ, în isterie din cauza panicii şi unde e marea problemă, negăsind rezolvare, prețuindi-ne, cu un loc al nostru pe pământ? Totul ca şi cum n-ar fi probleme, sa trăim omeneşte. Ungurii şi ungaria doar cu-n culoar unic pentru intrarea la noi în țară, că şi zborurilor sunt anulate pentru cei care de urgență trebuie să vie acasă, că n-au ce mai face ca slugă la dârlogă, în trend de ghete cu virus, că se dezinfectează căile de acces pedestriene (perpedes) şi cu vehicole la noi, în România profundă, tainică şi pitorească, natural-națională îngrijorată cu consum intern, cu stare de urgență, privilegii şi îngrijorări şi un logistic cu spitale mobile, cu rol 2, dotat practic, cu laboratoare, condiționat de măşti, fără a se ridica vocea/ fără a fi bătăi de joc (că unii fac profit, că nu încalcă prevederile medicale, cum o fac, se confirmă prin sud: Prahova, că se încalcă legea, o mască e cumpărată cu 10 lei, o situație penibilă, o afecțiune, nu puțin gravă, dar mie căutându-l pe Chirugul Deceanu şi intâlnind-o şi pe oncoloaga Mihailov, cea care o avea în evidență pe Vica după operația de Colon (nu erau speculații şi inegalități, nereguli, că mie nu mi s-a pretins pentru mască/ dezinfectare, nu mi s-a pretins, în Clinica CFR, nu mi s-a cerut un sfanț, un ban, nu mi s-a luat nimic, nici leul orbului (de ce? există omenie aici, în Cluj şi oamenii-ți fac bine dezinteresați, că oamenii din Cluj sunt omenoşi, larg deschişi, în bine că aşa-a, cu astfel de talent, talentul, sărut a dragonului, să facă ardelenii din tot sufletul, să facă inspirat binele, învingând şi corona virus). Tara e curata insa de cand cu smecheria turceasca prin capitala tarii suntem infectati si cu hotia, turnatoria, juleala, jigodia etc. toti sufera mutatia culturala aplicata si incurajata de Bruxel in Europa. Coloar-cale de acces către România, portiță spre casă a românilor migranți la dracu-n praznic şi acuma aflați pe drum spre casă. Eu nu am ajuns să mă văd la televizor cu ce m-a dat peste cap şi cu ce m-a făcut celebru, că prietini, nu sunt celebru, cu bucuria pe măsură, dar nu găsesc înțelegere: curajul spărgătorilor de bănci şi nici artă a succesului, drept la țintă ca Pavel Coruț, gustând viața, că n-am făcut infarct cardiac, deşi am prețuit-o şi iubit-o cu sacrificiu şi sufletul umplut de bucurie, am iubit-o pe Vica, cu ce spun românii fără precedent, cu încredere, în contact cu oamenii şi suspectat de oameni pe vremea lui Ceausescu, suspectat de iubire şi festiv video cool, că era o problemă de suflet, în ceva/ altceva de care aveam nevoaie, că nu era colac peste pupăză: penal nici, in stare de urgență, de iubire primăvară de neam şi țară, lecție şi istorie, drept de a fi cu Vica, în Transilvania mea, România de nord vest, normală şi vestită de vest, artist şi optimist. Da, da, e un scenariu ca şi cum am fi încercați cu neghiobia, că cine să ne sprijine, cu înțelepciune şi perfecțiune, în dimensiune care se ia în calcul matematic şi pragmatic. Inteleptii sunt batuti la voi de securisti asa cum l-au batut pe Petre Tutea, l-au dat cu capul de chiveta saracu de l-au umplut de sange si pentru ce? Ca isi iubea tara si cultura ei si incerca sa deschida mintea romanilor spre eliberare?

     -"Ce trebuie să le spunem cu tristețe românilor?"

     -"Să nu vină acasă de Paşti, de sărbători, că de ce să vină, să stea în carantină, să-i mânca amenda penală/să rişte să facă închisoare," zice președintele Iohannia. Ce-i ideal? Năpastă şi pacostea, de a opri uriaşa schimbare şi întoarcerea acasă a românilor? Cum facem față crizei şi politicii fără nici un Dumnezeu ca să nu se încalce regulile, legile, că prostia nu ştim de ce fatal ține cont această complexă aiureală gravă, cu alt sens şi cu sursa umană de socio- umanitate? Nu se ia măsuri suficiente, cubul, fiind ciobit şi din fericire care-i vestea bună? Ce mai invităm ca să nu fie haos, bolnavii fiind bolnavi şi de altceva ca până acuma? Cine rezolvă zborurilor de repatriere, ca să nu se moară şi să nu existe victime ca la Şiria, că cine şi ce vorbeşte lumea largă ca să nu anungem mai rău, mai serios, că viața va continua cu alternative şi perspective creeative cu gama complexă a dihaniilor ciudate alcătuite din contraxte şi-n oraşul dragostei romantică, Bucuresti, las fierbinți cu stare de nervi şi surprinzător, că şi aici stăm acasă cu/ fără prescripție din partea medicilor, că se vrea să se ajungă la destinație? Nici sportul nu se face organizat, sport cu performanță  ca Nicolae Marius/ Tăturuşan în şomaj parțial jonglând cu portocală şi cu hârtia igenică, cu nume grele, plictisiți, în casă, deşi-s, în pat cu Madona, în forma (cu ce rost, se întreabă şi Răduț celebru ca să nu se plictisească la club cu viruşii, în ghilimele şi în stafuri cu neplictiseală ca cel mai bun peieten a omului ca ursul panda). La ce suntem antrenați dispuşi ca să fim normali respirând natural. Cum perfectăm comunicarea scoasă la liman? E mai perfect ca ieri, făra fi mai frig, cu bonus de câțiva stropi de ploaie/ ninsoare şi revenind la importantul subiect, că italia e cu boală si bolnavi, cu situația, în evoluție, cu români dotați cu gândul de a reveni acasă, că ce să mai facă pe acolo, în nepărată nevoie cu bătăi de cap una peste alta nici la noi nu-i siguranță, că altceva: covid 19...? Mulți oameni-s cu energie, cu probleme, cu nevoia de un umăr cu întrebări plasate, în vid şi cu răspunsuri suspendate, cu arsuri şi bunătatea laptelui şi cu o prețuire fără ecccesul de date, zahăr, grădini ca să scăpăm de ce-i rău, în alimentația diversificată ca la politică şi delicatețuri a la Mircea Dinescu, poet asaltat de tot ce ni se întâmplă, un bogat spiritual ca o vreme bună ca în ținuturile sudice, cu temperatura scrisului şi a vorbirii care ne merge la suflet. Un schimb de ideei. Ne adaptăm din mers, dar nu renunțăm la viață acționând cu regimul de Paşti, însă nu ignorăm oamenii, păsuirea lor, că vom lua o decizie şi noi facem nişte preantimpinari ca brazii, cu nenumărate cu nanu particule, că şi testele se fac, c-aşa sunt ai nostri ca dracii! Mulți, tinerii, nu ştim ştirile. Nu ştiu cum să se orienteze, că nu urmăresc, că nu-s atenți, deşi atenția e foarte importantă. Vica a luminat acest veac cu Vica şi Pace, că s-a scris despre  amândoi, cu ce vânt a trăit, în Ciubăncuța. Mulți, tinerii, nu ştim ştirile. Nu ştiu cum să se orienteze, că nu urmăresc, că nu-s atenți, deşi atenția e foarte importantă. Vica mult timp mi-a fost alături suflet la suflet ca să mă cucerească, dar ce altceva să-ți spun, Mod Crăciun? Nimic nu se face, în pripă: pripit şi nesocotit, totul făcându-de calculat, cu rânduială şi socoteală. Nimic nu se face, în pripă: pripit şi nesocotit, totul făcându-de calculat, cu rânduială şi socoteală. Să fim solidari, că ne pasă de sănătatea noastră (şi preşedintele Romàniei îndeamnă la bine). Ea, Vica, şi eu, Pavel, suntem îmbrăcați în pielea noastra şi viața ne era o zi mare, în cântecul apă vie şi amândoi ne duceam bucuria vieții, cu select-infinit apropiat de obiect şi eram într-o plcere şi aşa o duceam într-o durere, in dar mare de petrecere. Şi viața ne era o veselie de la mic la mare, un chef românesc. Cu gândul sunt tot la tine cu primăvara-n petale de cuvinte, Vica cea cuminte şi răsuflarea ți cu iubire şi imparțesc lacrima cu tine ca pe o pâine proadpătă şi ferbinte şi eu încă sunt lângă tine să ne distrăm şi eu mă simt cuminte, cu viața care mi şi mi se desfăşoară încă tot înainte. În pielea noastră eficienți şi parfumați, cu nimic din ce nu mai este acum, în povestea padureață de viață, cu conştiință de viață, cu gust intens artist. Mi necaz şi ruşine de dragostea, dau-ar naiba dragoste şi dau-ar pacostea, în tine, că faci să mă doară viața care, Vica s-a revărsat din tine, in mine ca să rămân tot pe val scos la mal! Ne întindeam la o şuetă cu-n plat de placinte frustați de un vraf, cum numai Vica plăcinta o făcea la Ciubăncuța, că ea mândră ne iubeşte ca femeie, ne iubieşte cu adevărat ca să spun şi eu:

     - "Te iubesc femeie cu adevărat şi ca femeie cu drag ea cu suflet ne-o dăruieşte şi ne aminteşte: te-am iubit, Pavel, te-am iubit cu adevărat, te iubesc iubirea mea, că esti alean şi tara, Romania mea! La noi primează calitatea, binele. Îndemn ca să ne salbaticim, că ni se cere să devenim duri, să nu ne dăm mâna, să nu ne imbrațişăm, în virtutea cărui privilegiu, domnule preşedinte , neavând copiii şi la dracu fiind zgârciți, zgârâie brânză, dar cum? miraculos? Cum deschidem fereastra şi privim viața viață? Îmi place să-mi pun întrebări, dar cum, că eu pot şi să stau acasă, stau şi scriu şi depăşesc, respect starea de urgență şi trec şi peste asta fără contact cu oameni, că-i vorba de sănătate. E complicat cu birocatismul care pun boii înapoia carului, că dosarul nu numai calea ferată are şine, dar totul e dat prost cap, ne curentează şi frustrată, birocrația, e cu capul, în nori, constată careva şi pe vremuri cu Covid 19. Şi experența e să stai bine şi puternic pe picioare. Luxul e super calitate, un nou incitan, că-i nevoie de excitant şi sincrozare, cu punerea în ordine, că şansa fără Vica n-are surprize. La voi e special ca o durere fără limită, durere de dinți, cu măsuri de protecție ca tot ce-i spre bine, salvare. E ca vântul care dă senzația de frig. Îmi place să-mi pun întrebări, dar cum, că eu pot şi să stau acasă, stau şi scriu şi depăşesc, respect starea de urgență şi trec şi peste asta fără contact cu oameni, că-i vorba de sănătate. Ai o stare de spirit pozitiv pentru a trăii cu bucurie de Românie de omenie. Nu mi-ai mai scris nimic despre Mircea Cărtărescu, în Australia, că nu cred să nu fi fost acesta un elegant a scrisului.

     - Mircea e un inginer in literature, e un technician iscusit si bine dotat cu scule si un creer bun, memorie clara insa el nu plange cu sufletul asa cum o faci tu si va trece timpul pana cand oamenii vor creste sa te simta, sa rezoneze cu tine prin emotiile frazelor tale, a cantarilor tale paveliene. Lumea literara de azi din tara e foarte rationala, rigida, submisiva, servanta, lingusitoare si specializata, croita dupa putere pentru ca asta se vinde. Multi dintre ei vad, dar tac, multi sunt gelosi, fricosi, egoisti si flamanzi dupa titlu si fotoliu. Avem titani in lumea scrisului care insa vor muri neatinsi, necititi, neauziti nu doar din cauza autoritatilor romane ci si din cauza ca ei scriu intr-o limba de circulatie mica si nelamoda in lumea literaturii mondiale si intr-o lume din ce in ce neobisnuita cu cititu. Una e sa fii citit de o mie de persoane si alta e sa fi citit de-un million. Si asta se intampla cu sute de nationalitati mici precum a noastra. Tu insa scrie pentru tine si pentru zeci de suflete ce se vor lumina in paginile gandurilor tale zburdanice, pline de dragoste si intelepciune, explosive si vii tasnind iuti din tarana stramosilor tai. Sa pleci de aici cu sentimental implinit ca ai iubit si daruit.

     - Tu ai ceva de spus, spune, dragule! Dezvăluie secretele memorabil, că-n contctul social e putere de ascultare şi dezvăluire ca de femeie frumoasă, răscolitoare ca Ming invicibila ta, o Ecaterina Rusiei, că tu eşti captivant ca Ioan Dan cu aventură: sabie şi capă, în stil românesc, în stil Alexandru Dumas-tatăl, în mod de a se raporta alfel cu cititorul care-şi acoperă gura când cireşar strănută îmulțit în har de muşchetar român/nu-i de mirare, din fericire candidat la fericire/ înviere ca oamenii acestei țări, unde fără nici o imagiție trăim ca urşii ieşiți din decor, din habitatul lor, pădure rasă, tăiată şi pusă la pământ de hoții braconeri...-bandiți contra eco-societății: când câinii latră şi şatra, caravana, trece. Să ard de sete tot n-aş bea din apele stricate ce le intatanesc în calea mea, în lumea de păcate (Trăian Dorz); Pas compas e cunoaştere şi provocare, în drag de România mea învățând repede şi bine. Ai vorbit cu stilul tău de viață cu acest Mircea scriitor eficient, cu o viață spirituală sănătoasă (auzi, Ben, ce pretenții la mine, să pretind la o astfel de excepție: să ştim despre mine, un intrus?) Nu i-ai zis nici în trecere măcar, că n-a fost timp şi acest consacrat n-a avut răgaz de mine şi de ce să-şi risipească timpul cu mine, eu nefiind asul, în mânecă cuiva, degeaba, tu, subtil mă alinți ca pe un pruncuț, cumințenie pământului. De ce n-ar putea citi acest "mare" Căutând după mere ca prozator/ca poet, poezie de a mea? (Nu te-ai gândit, deşi acesta e şi critic şi profesor?) Tu cu inimă caldă ca inima căprioarei lui Labiş, nu-ți permiți să-l abordezi pentru, pro-mine, că-i şi el un drag de România, un dulce spuritual, nu-i aşa? Dacă nu l-ai abordat, bună ziua lele! Înseamnă, că nu-s decent, compozițional narativ, nativ, de nasul lui, că-s ca un ciclic neoebit, Orbitor, că nu-s orbit de nimeni, chiar dacă-n visul meu care a visul meu pe Mircea Cărtărescu îl admir, în ceea ce e diabolic la iubire, e candidat cu înviere la fericire? Farmacia Catena susține campionii (pe mine nu mă susține, că nu-s campion) Si cv anion a o excelență scriitorul stilizat Mircea a profesor de 10.

     - Oameni ca el cer bani pentru servicii. Tu crezi ca toti sunt patrioti, inimosi, fratiosi? Romania are 10 000 de poeti.

     - Cât şi de ce? Nu-s omenoşi şi avari sunt malitoşi. Au ocazie să mă umilească? Zâ-le prietene şi dă-i voie, chiar, dacă este pe lume ospitalitate şi omenie de Românie ca figură de stil avizat ca supermen spiritual.

     - Nu trebuie sa fii emotional. Oamenii sunt diferiti azi. El nu a zis ca nu iti citeste dar nici nu sa oferit. Va sosi momentul cand iti va citi. Nu te agita, las-o sa se coaca.

     - Cât şi de ce? Nu-s omenoşi şi avari sunt malitoşi. Au ocazie să mă umilească? Zâ-le prietene şi dă-i voe, chiar, dacă este pe lume ospitalitate şi omenie de Românie ca figură de stil avizat ca supermen spiritual. Nu ştiu ce-i bunăvoința ca să facă cu bunăcuvință dezinteresați? Ai reținere, Ben ca să li te adresezi? Eu sunt mai prost şi nu am reținere, chiar dacă sunt vedete, în care am în credere, investesc capitalul omeniei, în ei. Trebuie să se ştie şi de cinste/ în Bucureşti, nu se mai şti de alteuism?

     - Cand voi avea ocazia am sa-i vorbesc de tine.

     - Mult îți mulțuesc, cutezatorule temerar literar,

îmulțit cum rar, în har,

bonomule: om sfînt la locul potrivit,

om potrivit şi iubit,

de un fain-fainel, Pavel.

Tu eşti ceva de/care, nu s-a mai văzut, adaptat: la orice situație şi realitate a familiei tale reale sau s-a văzut rar unul ca tine, în iubire ca un gângurit de copil când suge la blândul sân dulce şi minunat a mamei ca un Dumnezeu care se ține ca scaiul de coama sau coada calului ABC a limbii românie, în drept de a fi: albastră minune a nostră mioritică pe răcoare cu biserici şi mioare carpatice.

Motto:

"Mai bine plâng acum un ceas,

să fiu în părtăşie,

Decât fără Cristos rămas,

să plâng o veşnicie." (Trăian Dorz).

Îmi doresc o trezire spirituală eco-sănătoasă frumoasă, temerar,

cutezător şi de viitor pe arca, biserică,

în izvor de cuvinte.

Trăim în vremuri speciale, excepționale. Avem sportivi de toată cinstea şi mândria, o încâtare şi o frumusețe care nu-i puțin lucru. Şi scriitori ca mine-s de prisos, că nu-s un prinos? Primăvara-i cu ciripit care se aude prin ferestrele din termopan, dar ce regret eu? Nu mai trăieşte doibitoarea Vica pentru a distinge aparte păsăretul după ciripit, că-i o pricepută şi-n acest sens şi pupăză peste colac. Vica nu era născută pe centură care nu se da mare ca comandatul de navă Trăian Băsescu care trebuia să coboare ultimul de pe navă, în incediu, ca de pe Titanicul care catastrofic se scufunda şi totul era pe propria răspundere, deşi Vica era, în aer liber şi dacă, în prealabil suferea, că mă lasă singur pe lume, eventual drastic cu Daria, o responsabilă cu prevederea şi cu grija, că nu se juca cu sănătatea fiind nişte prevederi. Normal trebuia să rămân, în casă, că nu mai aveam servici, nu trebuia să fiu draconic, ci să scriu serios. Trebuie ajutați oamenii, cu ce îi ajutam pe oameni, cum îi ținem, în viață, că-i cumplit? Unde ni speranța care ne moare ultima? Cu Vica aveam un val comun. Oamenii nu pricep să stea în casă, dar probabil, îi va ține frigul care vine, îi va ține pe oameni în casă. Oamenii nu pricep să stea în casă, dar probabil, îi va ține frigul care vine, îi va ține pe oameni în casă. Lumina, Ben, va străluci peste noi, că Dumnezeu e cu noi.

     - Deci sef cu lumina e LUCIFER. Tu zici ca Dumnezeu il va trimite pe Lucifer peste noi? Pai el e de la inceputul lumii aici, de la razboiul ingerilor.

     - Ce reinterpetare ala bala o faci zdrobitor, Ben? De ce ai fi a lui viceversa, că bolnav mintal nu eşti, tu fiind grav al binelui, tu ținând decongestionarea şi deplina singuranță, cu dezinfecția şi cu maladivul sub control, gestionat ca un esențial şi special, că asta eşti: un bun, nu întunericul care nu-mi place, că Lucifer a fost un revoltat, un Spartacus/ Horea, cu pretenții de Iancu, că națiunea trebuie să ne fie fericită? (Cine ar mai fi crezut, că-i ispititor să domine binele?

     - Imi place raspunsul! In loc sa dam speranta oamenilor le dam sanctiuni.

     - Ah! îi zice: am glumit (nu profita de răul şi monotonia, marasmul, maratonul, zilnic, oferta de a sta în casă fără profit, că-i criză.

     - Acum e nevoie de Vlad Tepes zici, care sa spuna ca toti stau in casa 15 zile iar cine e prins pe strada sa fie tras in teapa automat. Chiar si din greseala.

PR-F&BT.

COMENTARII:

Din cât cunosc această capodoperă ,,Mere pădurețe”, este gândirea epocală sinceră și directă.  Mai este și o evocare comparativă  românească referitoare la scriitori, evenimente și concepții de viață. Cartea va fi devorată filă cu filă precum un manifest mult așteptat. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

Am citit acu de dimineață ”Mere pădurețe - 41”, și am rămas profund impresionat. In primul rând m-a mișcat acea confesiune  a lui Pavel, la fel starea de relații cu cei din jur, cu cărțile, și în același timp mi-a plăcut sfaturile, îl apreciez, la fel munca lui. Mere pădurețe-41, o văd o scriere perfectă, Pavel Rătundeanu-Ferghete, care își iubeste atât de mult misia de a scrie, așa în felul lui merge pe drumul cel bun. Doamne ajută! Ioan Miclau-Gepianu