Armonii de Primăvară românească
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Cine a văzut un răsărit de soare
în Piatra Craiului, vrea să trăiască;
descoperă sensul vieţii.”
(ERNEST BERNEA)
Soarele se apleacă grăbit peste
desişurile gândurilor dese, răsfirate într-un labirint al minţii continuu
frământate, aprinzându-le vârfurile de deasupra frunţii spre dezvăluirea
cărărilor care înmiresmează cugetul ca o euforie a unei adieri ce se amestecă
cu chicotele unor copii în plină hârjoană...
Gândurile mele se aseamănă
uneori cu zbenguitul mieilor care apucă doar jumătate din primăvară înainte de
sacrificiul patimilor lor şi-al Patimilor noastre, iar alteori cu ciripitul
suav al vrăbiuţelor ce măsoară în zborul lor săgetat şi mlădios aşezările
rămase suverane peste timp în vatra străbună a delniţelor noastre – Vatra valahă
a Craiului - Regele Creaţiei întronizat de Dumnezeu peste Darurile Frumuseţii
Sale.
Afară nu-i altă mişcare decât adierea
plăpândă a ghiocelului, Magul primăverii.
Și a tămâioarelor ce înmiresmează iarba din jur ce dă să-nverzească în
ciuda unui vânt care se înteţeşte a crivăţ, răscolind pădurea de la un capăt la
altul. Peste cântatul răzleţ al cocoşului ţanţoş printre consoartele sale, o
mierlă și un cintezoi, cu trilurile lor târzii, întregesc ritmul glasului baritonal al
câinelui ciobănesc bucovinean ce străbate curtea, uliţa...
Astfel, ziua înfrumuseţată de
sărbătoarea PRIMĂVERII se îndreaptă
agale înspre azur.
Pașii mă poartă în ogradă unde
susurul apei de izvor se adaugă luminii Luceafărului de sus - Izvorul
primenirii, într-o ţesătură a creaţiei ce dă sens vieţii, propagând şi repetând
undele trăirii, legând şi împletind visele, năzuinţele, îndrăznelile,
hotărârile, rugile, dorurile, evenimentele, fenomenele, cauzele ce se pogoară
peste existenţa noastră ca sens al împlinirii sacre, acolo unde viaţa semănată
liturgic încolţeşte în frumuseţi harice, miraculoase.
Acolo
şi Aici la noi, Acasă, încă se mai arată farmecul zorilor, lumina în cântecul şi splendoarea
jocului ei nefiresc, majestuos, rapsodiile păsărelelor admirabile peste care se
pogoară binecuvântarea Atotcreatorului, ca un Dor înflorit ce prăvăleşte mângâierea
dumnezeiască peste Creaţia Sa, prin Întruparea Mântuitorului Hristos şi asupra
clipelor liniştite ce răsar sacru, metafizic în bătăile inimii veşniciei
noastre.
O mişcare ce irumpe înspre
Primăvară se prelinge din Grădina lăuntrului nostru, astfel că privirea senină
pogoară de pe bolţile cerului sufletesc înspre uliţa trupului ce se sprijină de
brâul zării, ca o curte aleasă, răzăşească de corola uriaşă a unui nuc secular
în care s-au compus miile de madrigaluri ale menestrelului Cuc, astfel că
soarele, în rotaţia lui celestă, dă conacului imaginea ce pare că se reazemă de
marama azurului ce acoperă cucernic şi veghetor semeaţa pădure verde de brazi.
Cromatica aceasta celestă a
brazilor verzi, înalţi şi falnici, precum şi cea a cerului albastru,nemărginit
cuprinsă în brâul rubiniu al zorilor Dimineţii,se adaugă mirific zborului
păsărelelor ce-și căută febril ”cărămizile ” întocmirii cuiburilor unde se va
încropi viaţa puişorilor lor.
Totul este o revărsare copleşitoare
cu unduiri de lumină în care se acordă armonia unor sunete fascinante, venite
din negrăitul angelic, transfigurând Omul dincolo de chemarea sa firească, dincolo
de alegera sa creştină într-o încântare diafană unde pare că susură permanent
sub bagheta serafică, izvorul muzicii pure, acolo unde tainele cântă prin
existenţa frunzişului nostru şi luna suspină în noaptea ei aurie, de basm, după
frumuseţea şi dragostea hărăzită lumii acesteia.
În această Ramă, Icoană
cerească desprinsă ca dintr-un basm al copilăriei ori dintr-o fascinantă
poveste a Creaţiei, pătrunde Primăvara cu drepturile ei depline, privilegiată
de destinul divin al Vieţii, înverzind gândurile, câmpurile, crengile,
năzuinţele, răsăritul de soare, înmugurind cuvintele, ramurile, dorurile,
rugile, tainele, fecioarele, amurgul, înflorind inima, sufletul, cugetul, florile,
femeile, mamele, apele, cântările, toate împodobirile, în această mirifică
cuprindere şi necuprindere cosmică, răsfirată ca un crez, ca o mărturisire, ca
un act liturgic, ca o cuminecare, ca o comuniune, ca o tendinţă, atitudine,
libertate, adevăr, creaţie, poezie, cânt, dragoste, armonie, schimbare şi
deplină permanenţă sălăşluieşte Viaţa ca o Primăvară.
Fascinantă privelişte! Viaţa
noastră a creştinilor ortodocşi dacoromâni de pretutindeni ar trebui să urmaze
această Axă cosmică pelasgo-geto-dacică, această Osie Hristică în care Ziua
coboară din Cer şi urcă serafic înapoi în Sânul cerului său.
Aşadar, Viaţa care pogoară din
Cer, suie iarăşi povârnişul mistic înapoi în Cer.
Azurul nefiind alceva decât
marea draperie a Cerului pentru a proteja pământul de arşiţa Luminii, doririi,
rostuirilor şi întocmirilor sale.
Numai cine coboară pe Zorii
îmbujoraţi ai dimineţii înveşmântate într-o aură diafană străbate unduirile de
safir ale Azurului, peste care se pogoară Creaţia divină.
Numai cine se răsfrânge peste
caratele diamantului de azur trăieşte plenitudinea desfăşurărilor cugetului, ca
un plai uriaş de vis şi împlinire, ce îmbrăţişează zările largi fără hotare.
Întinderea cât cerul a sufletului
frumos al Românului creştin ortodox răsfiră lumina ce urcă şi lucirea ce se
coboară, purtându-ne înspre zări de noi începuturi, de noi Primăveri ce
înverzesc, înmuguresc, înfloresc şi rodesc în mirificul sublim al ARMONIEI - elogiul
divinei splendori a VIEŢII ca o PRIETENIE!
Cine vede un permanent răsărit
de soare în lăcaşul sufletului său aprins de dorul trăirii religioase, fiinţa
sa tainică este cuprinsă de o serafică dimensiune cosmică ce nu poate fi ucisă
de o vremelnică și aberantă conspirație a fricii !
Împreună Românilor trebuie să
învingem prezentul și să păstrăm Primăvară frumoasă în sufletele noastre !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu