Joaca de-a lupta cu
coronavirusul
Col. (r) Marin Neacsu
22 Martie 2020
Ce se
întâmplă în România ultimelor zile ar părea de râs dacă nu ar fi dramatic și
dacă nu ar putea costa vieți omenești pentru care ar trebui să plătească exact
cei care modifică prin ordonanțe de urgență codul penal, adică ceea ce au
strigat 600000 de luminițe în Piața victoriei că nu trebuie să se facă, că ia
lumea foc. De ce unii nu aveau voie să facă asta iar alții susțin că numai așa
se putea, nu o să înțeleg. Una din două,
ori nu mai există principii ci doar
oportunități și interese meschine, ori cei care ne conduc acuma sunt mai
corupți și mai perverși decât cei pe care i-au dat jos. Acuma însă nimeni nu
aprinde luminițe în piața Victoriei.
Uite arestul la domiciliu, nu e
arestul la domiciliu
Într-o
singură zi, în nici 12 ore, românii au
trecut de la agonie la extaz și iarăși la agonie. Pe la ora 9.30 dimineața, în media s-a…
insinuat un document semi-oficial, adică întocmit de oficiali dar aruncat pe
piața liberă „pe surse, pentru a testa reacția boborului. Documentul spunea cam
așa: „În temeiul art. 8.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004
privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu
modificările și completările ulterioare, coroborat cu Hotărârea nr. 3 a
Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (C.N.S.S.U.), Grupul
de suport tehnico - științific funcționează ca organism de suport tehnic al
C.N.S.S.U, sens în care hotărârile acestuia sunt supuse spre aprobate
C.N.S.S.U. Având în vedere extinderea infecțiilor cu S.A.R.S.-COV-2 la nivel
național, în data de 20.03.2020 membrii Grupului de suport tehnico – științific
privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, au
discutat măsurile necesare a fi luate în scopul prevenirii răspândirii
infecției.
Membrii au decis următoarele:
Art. 1. (1)
Sunt interzise deplasările persoanelor în afara domiciliului/reședinței cu
următoarele excepții:
- deplasarea
între domiciliu și locul de muncă, atunci când activitatea profesională este
esențială, și nu poate fi organizată sub formă de lucru la distanță (cu
prezentarea unei Adeverințe permanentă de la angajator, anexată) sau deplasare
în interes profesional care nu poate fi amânată (cu ordin de deplasare de la
angajator),
- consult
medical de specialitate care nu poate fi amânat;
- deplasare pentru
cumpărături de strictă necesitate la unități comerciale din zona de domiciliu,
- deplasare
pentru asigurarea asistenței pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru
însoțirea copiilor;
- alte
motive care justifică urgența, cu detalierea explicită a traseului declarat, pe
baza declarației, completate în prealabil, pentru a putea fi prezentată
autorităților de control.
- deplasare
scurtă, lângă domiciliu, pentru desfășurarea de activități fizice individuale,
în aer liber, cu excluderea oricărei forme de activitate sportivă colectivă,
- deplasare
scurtă, lângă domiciliu, legată de nevoile animalelor de companie,
(2)
Deplasările menționate la lit. b - f) sunt permise doar pe baza Declarației,
anexă la prezenta hotărâre, completată în prealabil.
(3) Este
permisă deplasarea persoanelor însoțite de copii minori sau prezența copiilor
minori în autovehicul, alături de părinți/bunici, atunci când nu pot fi lăsați
singuri sau cu alta persoană care să-i supravegheze.
Art. 2
Persoanele au dreptul de a-și alege locația în care vor domicilia pe perioada
în care se mențin restricțiile de deplasare și au obligația de a informa,
motivat, secția de poliție de care aparțin, cu 48 de ore înainte, în situația
în care decid, motivat, schimbarea acesteia.”
Nu mai
comentez amatorismul propunerii și lipsa de claritate a măsurilor,
nespecificându-se cine, când pe ce criterii eliberează adeverințele, lăsând
bietul cetățean la cheremul milițienilor locali, acei burtă –verde care dacă nu ar avea mașini de serviciu nu ar
fi în măsură să prindă nici un melc. Practic
autoritățile noastre au auzit că așa ceva se propune a se face în Italia
și pentru că sunt conștienți că vom avea și noi aceeași soartă, e bine să facă
la fel, ca să se laude apoi că a luat măsuri ”înainte de a ajunge în situația
lor”. Propagandă și atâta tot. Cum italienii au avansat doar ideea în presă,
dar nu și planul concret și cum îl vor duce la îndeplinire iar ai noștri nu
sunt în stare să gândească, și ciorna
noastră este neterminată lipsită de soluții concrete așa cum a fost furată,
doar ca idée[1].
După numai 2
ore de testare a reacției populației pe
grupurile de socializare și a mediei, grupul de suport tehnic este … ușor
contrazis de grupul de comunicare condus de același Arafat, care ne anunță să
stăm liniștiți că e vorba doar de o ciornă, (ei îi zic draft, ca să pară mai
cosmopolit, mai sofisticat ) și că nu e nimic bătut în cuie, nu e încă aprobat,
dar bine că le-am spus unde au greșit, vor căuta să …se mai gândească până
înțeleg și ei cum e cu coronavirusul. „Grupul de Comunicare Strategică a
precizat că documentul apărut în presă și distribuit masiv pe grupurile de
WhatsApp, potrivit căruia urma a se interzice deplasarea persoanelor în afara
domiciliului/reședinței, este doar un document de lucru, care nu a fost aprobat
la nivelul Grupului de suport tehnico-științific și nici nu a fost înaintat
spre aprobare CNSSU (Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență),
organism abilitat să ia decizii în acest sens”[2].
Acuma că
totul a fost rezolvat, oamenii au fost informați cu ceea ce îi așteaptă, apoi
reașezați la locurile lor, se poate trece la aprobare și aplicare cu mutarea
virgulelor pe ici pe colo, prin punctele neesențiale și nimeni nu va mai putea
spune că nu a fost avertizat și chiar consultat. Cam așa se întâmplăși cu
consultările care au loc pe tema pensiilor militare, între conducerea M.Ap.N. și asociațiile pensionarilor militari, că
despre rezerviști mai vorbește decât Bălăceanu care vrea să se pună în fruntea
unei structuri care nu mai există.
Și uite că
până la urmă suntem anunțați că măsurile sunt discutate, vor face obiectul
aplicării, dar .. nu se știe când și nici cum, depinde de evoluția situației.
Este mai mult decât evident faptul că guvernul este în blocaj, nu numai că nu au cu ce dar nici nu sunt în
stare să stabilească o strategie pe termen scurt, mediu și lung, acționează
pompieristic, prioritățile se schimbă de la oră la oră, deciziile se schimbă
după cum bate vântul, declarațiile se bat cap în cap. Asta se întâmplă la nivel
”strategic” în capul celor puși să conducă lupta. Mai mult, în punctul 7 al
comunicatului prin care suntem ”liniștiți” că măsurile încă nu au fost puse în
aplicare, suntem anunțați că” Inspectoratul General al Poliției Române a
sesizat DIICOT cu privire la săvârșirea infracțiunii de distribuite de
informații nedestinate publicității, sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzute de art. 304 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la
3 ani.” Deci în afară de închiderea
gurii celor care informează oamenii cu ceea ce au de gând să facă
”comandanții”, nimic concret, nimic
constructiv, decât pedepsirea … celor care prezintă ștri, nu false, că nu era o
știre falsă ci știri care nu convin autorităților, asta deși cenzura încă nu a
fost trecută ca măsură în starea de
urgență și nici interzicerea libertății de opinie[3].
Nu știu dacă
domnul Vela a aflat până la urmă ce are dreptul să emită, ordin de comandant,
ordin de ministru sau ordonanță militară. Chestia e că săracul nu este nici
comandant, nici militar și nici măcar ministru.. Doar se laudă cu această
demnitate, dar nu acționează și nici măcar nu reacționează ca un ministru de
interne. Propun să fie numit ofițer, sau măcar subofițer … de serviciu pe
Palatul Victoria, doar așa va putea emite și el ordonanță militară. La așa mod
de acțiune ce ar putea face subordonații
săi? Păi nu poți să acționezi corect în baza unei organizări și decizii
aiuristice. Ca atare, și la nivel ”tactic”, lucrurile se aplică așa cum sunt
stabilite de sus, adică după ureche. În situația raportată ieri privind
cazurile confirmate de coronavirus, apare și un caz nou la Craiova. Cum ne
spunea nouă domnul ministru al sănătății și domnii Cercel și Arafat că se face
preluarea și transportarea celor confirmați bolnavi? Toată lumea a văzut la tv
demonstrativ primele cazuri, cu izoletă, costume de protecție la toți cei care
interveneau, mănuși, măști, mai ceva ca marțienii. Cum a avut loc preluarea
noului caz de la Craiova? Îți pui
plasele acolo... nu le ții în mână, că te contaminezi... Hai,
hopa-sus...singurel că ești băiat mare ! Gata, totul e în ordine salvarea e ca
și infectată.. Dii Bathore!
S-a petrecut
ieri. Persoana ridicată a locuit în același centru de carantină cu cel luat cu
două zile înainte și se așteaptă și alte
cazuri. Sper să fie singurele, dar e greu de crezut că cei aproape 20 de oameni cazați împreună în acea locație nu s-au atins , nu s-au
așezat pe aceleași scaune , nu au interacționat, nu s-au întâlnit măcar când
mergeau să își ia pachetele cu mâncare nu or fi făcut o șeptică, un
popa-prostu, o bâză ceva. Nu mai vorbesc
de cei le aduceau mâncarea sau le luau gunoiul, care dorm într-o pensiune vecină și care veneau îmbrăcați ca și cei care i-au ridicat
pe cei bolnavi. Ce explicații dau autoritățile văzând aceste
imagini care spun totul? Oare nu vi se pare că cei din imagini se încadrează în
noua ordonanță de urgență care prevede modificarea art 352 CP și anume punctul
2 , care pedepsește : ”nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau
combaterea bolilor infectocontagioase dacă fapta a avut ca urmare răspândirea
unei asemenea boli cu închisoare de la 1 la 5 ani.”? Dacă o singură persoană poate să afirme că
așa cum reiese din imagini, s-a acționat ca la carte pentru împiedicarea răspândirii virusului, eu
o mănânc. Priviți imaginile, nu tu echipament de protecție, nu tu izoletă, la
unii nici măcar mănuși sau măști, pacientul este lăsat să urce singur în
salvare cu pungile de plastic contaminate în mână, domnul de la pompieri îi
arată unde să urce ca să poată contamina salvarea, toți se uită, inclusiv
polițianul și jandarmistul care stau acolo 12 ore călcând pământul contaminat
de mașinile și pacienții ”eliberați”. Așa s-a întâmplat și acum trei zile cu
celălalt pacient ridicat din aceeași locație. De atunci și până azi nu a venit
nici una din mașinile alea care ni se arată la tv că spală parcurile, aleile,
drumurile, trotuarele să curețe zona prin care au circulat cei doi bolnavi și
circulă zilnic locuitorii din zonă, ducând virusul în propriile case.
Autoritățile stau în birouri și socotesc de câte voturi au nevoie ca să rămână
la butoane. Ce spuneți domnule Vela, ce spuneți domnule Arafat, ce spuneți
domnule Orban, mergem înainte nu ? Împreună vom reuși. Da, împreună veți reuși
să îmbolnăviți toți românii.
Știri ”îmbucurătoare”
Dar hai să
terminăm într-un ton mai optimist. Avem și vești bune.
Vetaaa, hai cu Izoletaaa
Suntem
anunțați că MAPn (Armata, iar armata, această … slujitoare bătută la timp de
pace pentru că e nesimțită și are pensii
”speciale” și pusă la frecat podeaua în situații de criză) a reușit să
realizeze o izoletă de producție proprie. Nu zic nu, nu e rău, poate ajunge una
și la Craiova, că pe aici se pleacă călare la spital, dar eu așteptam, să fiu
anunțat că armata a cerut ajutor armatei chineze și bucătarii din popotele
chineze și-au donat rația de teste coronavirus cu care nu mai au ce face, sau
măcar măștile și fesurili pe care și le
pun pe cap când mestecă în ciorbă. Așa
am fi reușit și noi să testăm populația și să dotăm spitalele măcar, cu măști
chirurgicale la prețuri normale. Dar nu avem noi norocul să primim ceva de la
chinezi, nu ne lasă articolul 5. Cât de proști și iresponsabili să fim, încât
să ne omorâm cetățenii, de dragul păstrării sau respectării ordinului unui
pretins prieten care ne-a pus în 30 de ani să ne distrugem toată industria și
să ne vindem toate resursele încât acuma ne lăudăm că am fost în stare să
construim o amărâtă de targă, ca și cum am fi construit un supersonic? Mâine o
să ne lăudăm că am construit un sicriu teleghidat și basculabil care duce
singur cadavrul trupului celui decedat în cuptorul cu microunde[4].
Hai la vaccinare… care mai apucă
Domnul
Adrian Streinu Cercel, managerul institutului”Matei Balș” ne anunță cu mare bucurie că ne
așteaptă un viitor grandios, guvernul s-a gândit la noi și ca atare românii vor
fi vaccinați împotriva noului coronavirus. Și spune asta ca și când nimeni
altcineva nu va mai putea beneficia, decât românii , datorită partidului aflat
la guvernare iar asta se va întâmpla de luna trecută. De la începutul crizei,
domnul Cercel nu a făcut altceva decât să dea asigurări că ceea ce a făcut guvernul
este ok, chiar dacă nu a făcut mai nimic în afară de a interzice, a mări
pedepse și a da bani băncilor și marilor corporații. Astfel domnul Cercel s-a
dovedit a fi un foarte bun propagandist de partid iar anunțul său de ieri se
încadrează în aceeași linie. Știrea de breaking-news este similară vinderii
blănii ursului din pădure. Vaccinul despre care se vorbește încă nu e gata, nu
este testat, nu este aprobat, nu ne aparține,englezii lucrează la el, nu a fost nici măcar achiziționat de statul
român, este doar „un draft” deci domnul Cercel poate fi cercetat de
D.I.I.C.O.T. pentru răspândirea de știri
false, pentru că așa cum spune comunicatul de ieri, „măsurile nu au aplicabilitate imediată,
fiind vorba despre propuneri aferente unor scenarii posibile cu privire la
răspândirea noului coronavirus…”. Deci domnul Streinu se poate încadra liniștit
în prevederile art 304 C.P. Și când te gândești că se jurase că nu mai deschide
gura. De, gura bate ... cercelu. Dar nu e numai atât.
Ceea ce nu spune domnul Streinu Cercel, marele epidemiolog
este că:
- nu pot fi vaccinaţi decât cei care nu au
virusul ;
- ca să afli cine nu are virusul trebuie să
faci testul;
- dacă ai aflat cine nu are virusul, ai aflat
și cine îl are și atunci e simplu, îi izolezi pe cei care au virusul și îi scapi
pe cei care nu îl au, și fără vaccin.Deci ajungem la ceea ce spun eu de 2 luni,
respectiv testați, testați, testați ;
- fără test nu poți risca să faci vaccin
nimănui, pentru că sunt și asimptomatici, adică persoane care se cred și se
declară sănătoși dar au virusul și nu știu ;
- dacă faci vaccinul unuia care are virusul
chiar dacă e asimptomatic, rişti să-l omori.
Întrebare:
cine îşi asumă riscul să (se) vaccineze, ştiind că poate avea virusul şi este
asymptomatic, deci, fără a fi testat?
Concluzie:
în primul rând - și dacă avem vaccinul și dacă nu - oamenii trebuie mai întâi
testaţi și abia apoi vaccinaţi cei neinfectați. Deci înainte testarea, apoi
vaccinul[5].
Spitalele private sar în ajutorul
românilor
După cum vă
amintiți, în ultima noapte înainte de prima cădere a imperiului Orban,
cunoscută și sub numele de ”noaptea ordonanțelor”, ministrul sănătății dădea în
contumacie o ordonanță prin care punea la dispoziția spitalelor private,
începând cu „Polisano” unde patron este finul domnului Iohannis cu fondurile
Casei de sănătate. Lumea care a sesizat conflictul de interese, având în
vedere că domnul ministru tocmai își
semnase prelungirea contractului cu același spital, a sărit în sus, văzând aici
posibilitatea mâncării acestor fonduri de către private și cei care își permit
internarea acolo în defavoarea spitalelor bugetare și a amărâților care nu au
bani de spitale private. Uite că acuma un spital (nu îi dau numele ca să nu fiu învinuit că îi
fac reclamă), a anunțat că se oferă să facă teste pentru virus, contra-cost,
adică să profite și el un pic de lipsa de teste și nevoia românilor și să facă
un ban grămadă. Asta drept mulțumire pentru că au fost băgați în sistemul
bugetar.
Cineva a
sunat să se programeze - pe baza unei trimiteri
căci a spus reprezentantul spitalului că face teste gratuit celor care
vin cu trimitere de la medic infecționist -, și a fost anunțat că se poate
programa pe 3 aprilie. Păi până atunci în două săptămâni te poți convinge și
singur că nu ai sau poți fi deja praf de... cenușă. Dar, dacă plătești 400 lei,
te rezolvi rapid. Exact ca orice spital privat care primește cu trimitere. Dacă
ai trimitere, te programează peste câteva luni la un amărât de control, dar
dacă plătești ești programat în câteva zile așa că omul se scarpină la saltea
dacă vrea să îl vadă medicul mai repede, ca să nu îl vadă popa primul.
Mulțumim din inimă spitalelor
private.
Ei bine, cam
asta este situația luptei împotriva coronavirusului cam asta este situația
actuală, nu în cifre ci în vorbe, căci tot ce ne prezintă guvernul sunt… vorbe.
----------------------------------------
[1]
https://www.money.ro/breaking-news-sunt-interzise-deplasarile-persoanelor-in-afara-domiciliului/
- 20.03.2020
[2]
https://www.profit.ro/stiri/social/un-decret-care-interzice-in-romania-deplasarile-in-afara-domiciliului-resedintei-a-fost-lansat-in-spatiul-public-guvernul-precizeaza-ca-este-un-draft-neaprobat-19309777
[3]https://www.desteptarea.ro/precizare-documentul-referitor-la-limitarea-deplasarilor-este-doar-un-proiect-nu-a-intrat-in-vigoare/
[4]
https://www.libertatea.ro/stiri/coronavirus-romania-2895306
[5]
https://www.ziuaveche.ro/stiinta-it/pharma-sanatate/romania-printre-tarile-care-vor-testa-un-vaccin-impotriva-coronavirusului-304121.html/comment-page-1/#comment-255330
https://romania.europalibera.org/a/coronavirus-supravietuire-37-zile/30483982.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu