LUMEA VICLEANA
Sfantul Teofan Zavoratul
În lume –
aceasta mare a pacatelor – toate zilele mele s-au scurs zadarnic: viata mea a
trecut fara sa îmi aduca vreun folos; am uitat chiar si de ziua mortii; m-am
învârtit în desert si mi-am adunat sarcina de pacate, snopi de neghine, care
sunt sortiti arderii. Si iata, plânsul si suspinarea ma asteapta pe acel tarâm
plin de spaime.
Pentru ca
te-am iubit de la tinerete si pâna la batrânete, lume vicleana, vremea vietii
mele a trecut pe nebagate de seama, si iata ca în pacate ma gaseste moartea si
ma rapeste. De n-as fi venit în tine, lume amagitoare! Cei care te iubesc nu se
desfateaza de bucurii, si cei ce te urasc nu au de ce sa plânga. Fericit cel
care a rupt laturile tale, ca acela va mosteni camara bucuriei.
Cu
înfatisarea sa, lumea aceasta îi amageste pâna si pe cei întelepti, fiindca
pentru o vreme pare vrednica de dorit, ba chiar da cu împrumut bunatati si
comori, însa în ziua mortii le ia înapoi si ne rasplateste cu chinuire. Pentru
putina vreme ne îngaduie sa pacatuim, iar ca rasplata ne da vesnicul întuneric.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 123-124
NERECUNOȘTINȚA
- Sf. Ioan de Kronstadt -
Ce mi-a trecut prin minte în timpul
unei plimbari, când am admirat un rasarit de luna. Domnul zice: Facutu-le-am
toate câte sunt ca sa va fiu pe plac. V-am creat dupa chipul si asemanarea Mea;
am pus luminatori pentru voi soarele, luna si stelele; pentru voi am facut
pamântul cu toate roadele lui; am raspândit aerul, ca sa-l respirati; v-am dat
focul sa va luminati, sa va încalziti si sa va gatiti mâncarea; v-am dat tot
felul de bucate gustoase si bauturi felurite; v-am dat priceperea de a face tesaturi
de multe feluri, v-am dat si materiale ca sa va faceti haine; v-am dat aurul,
argintul, arama si alte metale aflate în maruntaiele pamântului ca sa faceti
din ele monede si alte obiecte. V-am adunat într-o societate bine alcatuita,
v-am dat Împarat, pe potriva inimii Mele, unsul Meu, chipul Meu pe pamânt. Vi
l-am dat pe Fiul Meu, Unul-Nascut, Care S -a dat mortii, dupa vointa Sa, pentru
a Se face voua mâncare si bautura; v-am dat Biserica pamânteasca, de El
întemeiata, al carei Cap este. Ce dati în schimbul bunatatilor Mele? Cu ce le
rasplatiti? Cu nerecunostinta, uitându-Ma, respingându-Ma, nesocotindu-Mi
poruncile. „O, neam necredincios si îndaratnic, pâna când voi fi cu voi? Pâna
când va voi suferi pe voi?” (Matei 17, 17).
Sfantul Ioan din Kronstadt,Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 139.
Mesaj către enoriașii
Parohiei Malovăț
Dragii mei
enoriași,
Vedem cu
toții că nenorocirea se întinde tot mai mult de la o zi la alta asupra țării
noastre și asupra lumii întregi. Mii și mii de oameni mor în fiecare zi în
toate țările. Unii medici mor, alții fac adevărate fapte de eroism ca să
salveze pacienții, alții ridică neputincioși din umeri, alții demisionează
înfricoșați. În spitale nu sunt
medicamente potrivite, nu sunt echipamente și materiale corespunzătoare.
Dacă cineva
mai crede că această boală molipsitoare este o glumă sau o joacă, este de-a
dreptul inconștient, rupt de realitate.
Medicii și
autoritățile spun că în preajma Sfintelor Paști, adică în a doua parte a lunii
aprilie, va fi vârful acestei epidemii.
Trebuie să
înțelegem cu toții că viața în asemenea condiții nu mai este cea normală, cea
de până acum o lună, ci ea trebuie adaptată împrejurărilor date. În primul rând
trebuie respectate cu strictețe regulile impuse de autorități. Frica de
amenzile enorme trebuie să fie ultimul argument care să ne facă să ne
conformăm. În primul rând trebuie să fim noi conștienți că toate legile,
ordonanțele și îndrumările ce ni se dau sunt menite să ne apere viața și
sănătatea, sunt norme de care avem nevoie pentru a supraviețui.
Și din punct
de vedere religios sunt o serie de schimbări importante. În primul rând
credincioșii nu mai participă la slujbe, ci doar preotul cu cântărețul face
slujbele. Se reduce numărul participanților la înmormântări, nunți și botezuri
(maximum opt persoane), cu obligația ca
aceștia să stea la distanță unul de altul de 1,50-2,00 metri. Se evită pomenile
și parastasele sub formă de mese comune.
Dumneavoastră
știți că în Săptămâna Sfintelor Paști era obiceiul în parohia noastră să
spovedim și să împărtășim 250-300 persoane, dintre care aproape jumătate erau
copii. Anul acesta nu vom mai putea da curs acestui obicei. Suntem nevoiți să
amânăm spovedirea și împărtășirea copiilor, cât și a adulților care nu au
absolută nevoie. Vom spovedi și împărtăși doar cazurile foarte grave, mai
bine-zis muribunzii la domiciliul acestora. E imposibil să asigurăm distanța de
2 metri între copii, să facem dezinfectarea după fiecare. Nu avem de unde să
știm dacă vreunul este infectat și răspândește microbii la ceilalți. Nu există
nici în spitale echipamentele necesare pentru a fi medicii în siguranță, cu
atât mai mult în parohie. Conform instrucțiunilor, ar trebui ca la fiecare
bolnav la care merge preotul acasă ca să-l împărtășească să îmbrace combinezon
de plastic, mască, încălțăminte specială, toate de unică folosință. Anul trecut
am avut peste 60 persoane de împărtășit la domiciliu. În parohia noastră
preotul ar trebui să aibă 60 de asemenea echipamente…!
Era obiceiul
să se facă parastase în noaptea Paștelui și în Sâmbăta Luminată. Nu le mai
putem face.
În noaptea
de Paști preotul va face slujbă(dacă-i va mai fi valabilă legitimația de
serviciu!), iar dimineața, după ora 6, va veni din fiecare familie câte un
enoriaș în vârstă de până la 65 de ani și va lua Paști pentru el și pentru cei
de acasă. Cei ce vor veni în acea dimineață vor sta la distanță de doi metri
unul de altul.
Urmăriți slujbele la Trinitas TV și
la Radio Lumina.
Rugați-vă
cât puteți de mult, cu timp și fără timp, să îndepărteze Dumnezeu această
nenorocire din lume.
Aveți toată
încrederea că viața și sănătatea Dumneavoastră îmi este la fel de dragă ca
viața copiilor și nepoțelului meu.
Să ne ajute
Dumnezeu să trecem cu bine, și vom putea să facem mult timp de aici înainte și
Sfânta Spovedanie, și Sfânta Împărtășanie, și pomeni, și parastase, și toate celelalte slujbe, așa cum le-am
făcut în ultimii patruzeci de ani.
Dumnezeu să ne ajute!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
FIII LUMII
Sfantul Teofan Zavoratul
Lumea a înnebunit în fiii sai.
Acestia pacatuiesc, se tulbura, se înviforeaza de valurile pe care le stârnesc
singuri. Cât de multi dintre ei se învârt fara sa afle tihna, însa aduna doar
maracini pentru foc! Necredinta îsi deschide gura cu îngâmfare, adevarul e mut
si tace. Nelegiuirea vorbeste mestesugit, pe când dreptatea se ascunde. Numai
moartea îi face sa taca pe toti cei ce intra în lume. Fericit cel ce si-a
savârsit în aceasta calea fara împotmolire!
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 125
RAZELE SOARELUI
-Sf. Ioan de Kronstadt -
Razele soarelui strabat aerul
transparent care se contopesc, ca sa spunem asa, cu lumina, desi aceasta, ca un
element subtil ce este, poate oricând sa îl paraseasca. Apa de izvor,
cristalul, sticla sunt de asemenea strabatute de lumini si se fac una cu ea.
Numeroase corpuri capabile sa reflecte sau sa refracte lumina sunt scaldate sau
stralucesc de lumina soarelui, sau a unei surse de lumina, primesc si caldura
de la ea. La odajdiile cusute cu fire de aur sau de argint, în fiecare sclipire
straluceste lumina soarelui. Exact la fel si alesii neamului omenesc, sufletele
dreptilor, devin penetrabile Luminii Dumnezeului Ratiunii, stralucesc de lumina
Lui, se dizolva în ea. Întocmai si fiecare particica din Sfintele si
Datatoarele-de-viata Taine, prefacute în Trupul si Sângele Stapânului Însusi
este, toata, numai lumina, stralucire, caldura, viata. Nici cea mai marunta
particula nu ramâne neprefacuta în lumina si viata Dumnezeirii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 441.
ANOMALIA
-Sf. Ioan de Kronstadt -
De ce oare natura în întregul ei
si toate ale sale îsi urmeaza cursul într-o ordine atât de înteleapta si de
minunata? Fiindca o conduce si o directioneaza Însusi Creatorul. De ce oare în
firea omeneasca – omul fiind suprema încununare a naturii – exista atâta
dezordine? De ce apar în viata omului atâtea dereglari si anomalii? Fiindca
omului i-a venit în minte sa dispuna el însusi de sine si sa nu tina seama de
vointa Creatorului. Omule pacatos, preda-te pe tine însuti si toata viata ta
Domnului Dumnezeului tau si viata va începe sa urmeze un curs întelept, frumos,
maret, si te vei simti, cât vei trai, minunat, precum sfintii lui Dumnezeu care
s-au predat pe sine lui Hristos si pe care Biserica ni-i înfatiseaza zilnic
drept modele de urmat.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 209.
SMERENIA
- Sf. Bonifatie de Teofania -
Sa fii smerit înseamna sa nu te lauzi
cu stiinta ta: cei smeriti socot ca adevarul, ca si lumina, este bunul de obste
al tuturor.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 106.
FRUMUSEȚEA
-Sf. Vasile cel Mare -
Vreau sa ramâna în tine si mai
puternica minunea creatiei, pentru ca, oriunde te-ai gasi si lânga orice fel de
planta te-ai afla, sa-ti aduci aminte cu tarie de Creator. Când vezi un fir de
iarba verde si o floare, sa te duci cu mintea la firea omeneasca, aducându-ti
aminte de imaginea înteleptului Isaia, care a spus ca „tot trupul este ca iarba
si toata slava omului, ca floarea ierbii” (Isaia 40, 6). Putinii ani ai vietii,
bucuria cea scurta si veselia fericirii omenesti au gasit în cuvintele
profetului o preafrumoasa icoana. Astazi trupul îti este înfloritor si plin de
carne din pricina desfatarii; fata ti-i rumena ca esti în floarea vârstei; esti
zdravan si puternic, iar când te pornesti, nu ti se poate nimeni împotrivi;
mâine, tot tu, esti vrednic de mila, fie vestejit de vreme, fie istovit de
boala. Cutare este vestit cu multimea banilor sai; are în jurul lui multime de
lingusitori; suita de prieteni fatarnici, care cauta sa-i fie pe plac;
nenumarate rude, dar si acestea fatarnice; roi de servitori, care stau lânga el
fie pentru a-l servi la masa, fie pentru alte trebuinte; pe acestia îi târaste
dupa el si când iese din casa si când se întoarce, ca sa stârneasca invidia
celor care-l întâlnesc. Adauga-i acestui bogatas si oarecare putere politica
sau dregatorii primite de la împarati sau conducere de popoare sau conducere de
osti; adauga-i crainicul, care striga cu glas puternic, mergând înaintea lui,
lictori de o parte si de alta, care baga spaima în supusi – ca de la ei vin
loviturile, confiscarile de averi, arestarile, închisorile. Da, nesuferita este
frica pe care o are de acestia poporul de sub mâna lor! Iar dupa acestea ce-i?
Într-o singura noapte sau temperatura mare, sau pleurezia, sau pneumonia
rapeste pe om, îl duce dintre oameni si-l dezgoleste dintr-o data de toata
înselaciunea care-l înconjura, iar slava lui s-a dovedit a nu fi decât un vis.
Dreptate a avut, deci, profetul, când a asemanat slava omului cu slabiciunea
florii.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
121.
INDELETNICIRILE OMENESTI
Sfantul Sofronie Saharov
La Muntele Athos, când eram înca
începator, un monah batrân mi-a spus într-o zi ceva minunat în legatura cu
treburile cele mai smerite: „Nici o munca nu înjoseste valoarea omului, singur
pacatul naruie viata dumnezeiasca în noi”. Treburile ce nu pot deveni patima
sânt cele mai potrivite vietii duhovnicesti. Daca sunt bucatar, pregatesc hrana
rugându-ma pentru cei pe care Domnul îi iubeste. Nu are loc patima. Totodata o
astfel de munca este de mare pret, caci îmi îngaduie sa slujesc celor pe care
Hristos îi iubeste. Putem trai foarte bine cu o astfel de atitudine.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata
si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia,
2011, p. 51
I A R B A
Arhim. Ilie Cleopa
Daca noi privind iarba pe care
pururea o calcam cu picioarele ne vom aduce aminte de asemanarea ce o avem
împreuna, dupa cuvântul Scripturii care zice: „Omul ca iarba, zilele lui ca
floarea câmpului” (Psalm 102, 15), si iarasi: „Tot trupul este iarba si toata
slava omului ca floarea câmpului” (Isaia 40, 6), si iarasi: „Zilele mele ca
umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat” (Psalm 101, 12), atunci cine poate
spune câta filosofie duhovniceasca ne învata pe noi iarba si florile câmpului? Atunci
când mergem prin tarina si vedem pe vreo pasune iarba batrâna si uscata de
vreme si de acolo ne mutam cu mintea la viata noastra si gândindu-ne la
batrânetea ce ne asteapta si la uscaciunea noastra ce vine odata cu batrânetea,
atunci iarba cea batrâna si uscata pentru noi se face o scoala si buna
povatuitoare catre nemernicia si nimicnicia noastra pe acest pamânt.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 3: Minunile lui Dumnezeu din iarba si flori, p. 28-37.
Gânduri la vreme de
restriște
Ioan Aurel Pop, președintele
Academiei Române :
A venit nenorocirea aceasta peste
noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și
la prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos
că nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai
mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem. Știu că nu există cineva cu
vreo soluție miraculoasă pentru a ne face optimiști în aceste zile. Ne gândim
la ce este mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!) mai loviți decât
noi, ne cufundăm în gânduri sumbre.
Evident, avem și câteva remedii,
unele doar paliative. Râdem la primirea unor glume și filmulețe pe mail sau pe
WhatsApp și mai ieșim din încordare. Râdem, dar nu e întotdeauna râsul nostru.
Totuși, râsul ține de esența umană, este tipic omenesc și a salvat lumea de la
multe rele. Se spune că Aristotel a avut un tratat despre râs, pe care biserica
occidentală ar fi încercat să-l oculteze și să-l condamne, fără să reușească.
Apoi, ne gândim că nu este prima catastrofă planetară prin care trece omenirea.
Au fost răciri sau încălziri bruște de climă, au fost molime ucigătoare, de la
Ciuma Neagră care a omorât, pe la jumătatea secolului al XIV-lea, între 30-60%
din populația Europei până la Gripa Spaniolă de la finele Primului Război
Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât însuși războiul. Și, de fiecare
dată, viața a învins. Sigur că a învins pentru cei rămași și nu i-a mai putut
învia pe cei duși dintre noi, pe cei dragi ai noștri, lăsându-ne cu speranța în
obșteasca înviere… Dar ne mai gândim, în aceste zile, și la altele și ne
încurajăm cu vorba noastră, salvatoare de multe ori, că în tot răul este și un
bine. De când oare nu am mai respirat, mai ales în marile orașe, un aer mai
curat? Deocamdată ne putem plimba pe jos – fiindcă Dumnezeu ne-a dat picioare
ca să umblăm cu ele și nu să le punem doar pe pedala de accelerație a mașinii
ori să le îndreptăm obligatoriu spre ascensoare – prin locuri mai ferite, pe
cărări demult uitate și ocolite. Am trecut mereu grăbiți pe lângă edificii și
nu am văzut un detaliu arhitectonic original, nu am avut vreme să prețuim un
colț de stradă, o statuie sau un bust al unui om odinioară faimos și azi uitat.
De când nu am mai avut răgazul să privim o gâză care învie după iarnă, de când
nu am mai conștientizat versurile lui Topârceanu cu puiul de muscă ieșit „ca
să-și usuce labele”? Poate că în serile lungi, vom reuși și noi, ca Blaga, să
auzim (din nou ori pentru prima dată) „cum bat în geamuri razele de lună”.
Poate că nu i-am mai ascultat demult pe părinții și bunicii noștri, cu durerile
lor, cu poveștile lor de demult, cu obsesiile lor de oameni bătrâni și bolnavi.
S-ar putea ca ideile lor fixe, sâcâielile lor, sfaturile lor și chiar
amintirile lor, gândurile nostalgice din viața lor trecută să ne ni se pară
dintr-o dată pline de farmec și de miez. De când nu ne-am mai jucat în chip serios
cu nepoții ori copiii noștri, fără grabă, în tihnă, cu sufletul deschis? Iată
că avem acum timp să ne punem în pielea lor și să înțelegem că „bucuria și
iubirea lor este jocul”, că au nevoie și ei de copilărie și că este așa de
simplu, de necesar să ne copilărim și noi câteodată. Unii dintre noi ne mirăm
că vin românii acasă din depărtări și ne gândim că ar trebui să rămână unde se
află. Da, comod și sigur pentru noi și, poate, chiar pentru ei, așa ar fi,
numai că firea omenească nu se ghidează întotdeauna după regulile rațiunii. Pe
lângă minte, avem și inimă, iar inima ne trage la casa noastră, lângă ai
noștri, lână aceia care ne pot înțelege „bucuria și amarul”, dorul și durerea.
Acum se vede că globalizarea nu ne poate despărți de „locul nașterii noastre”,
că ne exprimăm grijile mai bine în românește, chiar dacă vorbim și engleză,
franceză ori germană. Inochentie Micu, trecut în lumea drepților în 1768, la
Roma, după aproape un sfert de veac de exil, a cerut să fie îngropat acasă, la
Blaj, în așteptarea obșteștii învieri, pentru că „nu poți învia cu-adevărat
decât din pământul patriei”. Mulți au privit cu nepăsare această dorință
testamentară și au pus-o pe seama unui om amărât, a unui om de demult, care
gândea după tiparele vieții lui. Iată că acele tipare se potrivesc și astăzi,
pentru că, în anumite privințe, „nimic nu este nou sub soare” (nihil novi sub
sole). Trudiți de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară
de prin trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu,
speriați de primejdia stingerii printre străini, românii iau calea țării. Unii
își dau seama abia acum că odinioară, când ispita câștigului substanțial i-a
putut orbi, au hulit țara, în loc să se supere doar pe oamenii nemernici, pe
instituții nevolnice, pe împrejurări nefaste. De câte ori nu am auzit persoane
(de succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie de România, că s-au săturat
de România ori că nu vor mai reveni în România! Sufletul nu se pliază, însă,
după rațiunea rece, după orgolii de moment și nici după venitul material
copios. Mulți ascultă acum imnul național cu alte urechi, iar unora „Balada”
lui Ciprian Porumbescu le dă altfel de fiori. Casa de acasă, oricât de umilă ar
fi, prețuiește acum mai mult decât toți banii din lume. Vorba „să ne ținem de
neamuri” are, parcă, acum alt înțeles. Iar asta se întâmplă – culmea! – în
mijlocul izolării la domiciliu spre care suntem îndemnați. Ne izolăm desigur,
dar ne izolăm întru unitate, iar această unitate constă și din familia cea mare
care este neamul nostru.
Ne socotim adesea mai proști decât
alții, mai necivilizați, mai inculți. Dăm buzna în magazine, ne aprovizionăm
peste măsură, dăm din coate și zbierăm, mințim că nu suntem infectați și că nu
am fost în zone de risc, ne purtăm iresponsabil. Dar oare alții – puși în fața
acestei situații-limită – cum fac? Oare sunt mult mai buni, mai umani, mai
solidari? Nu sunt astfel întotdeauna și nu toți! Am văzut cozi imense la Londra
sau la Los Angeles, am văzut îmbrânceli, insolențe și prefăcătorii la Paris ori
la Madrid. Oamenii sunt oameni peste tot, cu bune și cu rele. Popoarele nu
sunt, însă, bune sau rele, morale ori imorale, egoiste sau generoase, ci numai
oamenii sunt așa. Nu este momentul să ne lamentăm, ci trebuie să ne adaptăm cât
mai bine împrejurărilor și să mergem înainte.
Haideți să considerăm că, în mijlocul
acestui rău imens, am câștigat în comunicare, în dialog și în omenie. Văd
zilnic români care se duc să hrănească alți români, care împart hrană și măști,
care duc vitamine pentru întărirea imunității organismului, care au grijă de
animalele de companie rămase singure. Aceștia trebuie prețuiți și încurajați.
Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri sau cinici, iresponsabili sau răi.
Aceștia trebuie veștejiți și pedepsiți. Legile curente și cele excepționale,
regulile de viețuire și de conviețuire nu se discută, ci se aplică. Nu este
acum momentul să fim originali, să ne exhibăm orgoliile și inițiativele, să
încercăm să ne „descurcăm”. E drept că „românul s-a născut poet”, dar acum, în
viața publică, trebuie să domnească legea și ordinea, nu „poezia”. Pe de altă
parte, românii (ca și italienii) nu sunt nemți ori elvețieni și nu au în spate
o istorie întreagă de civism și democrație liber consimțită. Aș vrea să văd oameni
politici care să explice starea aceasta de urgență pe înțelesul tuturor, să nu
vorbească doar în sentințe, de la înălțimea podiumului lor de șefi, să nu se
sfiască să pună și o lacrimă între slove (cum ar fi zis Goga), să nu-și ascundă
vorba tremurată, să ne arate că trăiesc drama noastră și că împărtășesc
speranța noastră. Vorba dulce, dar fermă poate muta munții din loc. Să fim
blânzi, buni cu medicii (și personalul medical) și cu învățătorii (de toate
gradele). Primii ne vindecă trupurile vlăguite de boală, iar ceilalți ne
vindecă sufletele, duc educația mai departe, cultivă încrederea în om și
umanitate.
Am vrea (mai ales acum) să-i simțim
și pe politicieni ca fiind de-ai noștri, cu spaimele și cu credințele noastre,
cu vorbele noastre simple. Dar, în plus, dincolo de toate aceste naivități ale
mele, ei mai au o datorie: să ia măsuri bune, să aibă alura de lideri, să-și
conștientizeze rolul de elite, ca să ne poată insufla încredere și speranță.
Dacă nu pot sau nu știu să facă acest lucru, atunci este grav, căci poporul
acesta are nevoie de ghidaj bun, de călăuze potrivite.
Altminteri, „bucuroși le-om duce
toate”, pentru că ne știm trecători și vulnerabili. Suntem trestii gânditoare,
cum zicea Blaise Pascal și ne purtăm ca atare, cu umilință și cu semeție în
același timp, în căutarea echilibrului. Dacă nu o facem mereu, înseamnă că avem
mari carențe în educație, că nu am făcut școală cum se cade, că am rămas la un
stadiu de ființă inferioară. Criza aceasta neașteptată ne-a învățat ce să
prețuim în viață, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este
bogăția sufletească. Alergăm clipă de clipă după slujbe bănoase, căutăm să
trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente și
acum ne dăm seama ce bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm această
bogăție spre semenii noștri. Poate că, după această grea încercare, ne vom
rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și
mai drepți, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară, adică
spre colțul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu
este!), ci pentru că este (încă) al nostru.
GUSTUL ROADELOR
-
Sf. Tihon de Zadonsk -
Mergând prin livada, ajungi sa
întelegi ca nu poti cunoaste pomii altfel decât gustând din rodul lor. Asemenea
sa cugeti si despre oameni. Multi se numesc pe sine crestini. Însa crestinul
adevarat nu se vadeste altfel decât prin credinta cea dreapta si prin dragoste.
Semnele ce marturisesc despre un crestin adevarat acestea sunt: el este plin de
dragoste, smerit, rabdator, milostiv si binevoitor. Si precum multi dintre
pomii unei livezi aduc roade placute la înfatisare, însa atunci când le gusti pricepi
îndata ca nu sunt bune de nimic, asemenea si multi dintre oameni sunt buni
numai parelnic: vorbesc domol, blând si linistit, postesc si se roaga mult,
însa îndata ce te atingi de ei, se dovedesc a fi amari prin roadele lor, caci
sunt plini de ura, pizma, rautate si neîndurare si de aceea prin firea lor ei
se aseamana cu pomii cei rai car e dau roade rele. Tocmai despre acestea
graieste Domnul: „Nu este pom bun care sa faca roada rea si nici, dimpotriva,
pom rau care sa faca roada buna. Ca fiece pom dupa roada lui se cunoaste” (Luca
6, 43-44). Nu e defaimat aici postul sau rugaciunea, însa acestea nimic nu sunt
fara dragostea crestina; nu este defaimata în sine nici vorba lina, blânda si
linistita, însa fara roada dragostei ea nu este decât viclenie si fatarnicie.
Nu doar cuvintele, ci faptele împreunate cu vorbe line, blânde si tihnite îl
vadesc pe crestinul cel bun. De aceea, trebuie sa purtam înlauntrul nostru
adevaratul duh crestin si sa ne straduim neîncetat sa-l dobândim. Si în chipul
acesta, daca binele va fi întru noi, el va razbate si în afara noastra. Astfel,
dupa cuvântul lui Hristos, „omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale
scoate cele bune” (Luca 6, 45).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 101.
PERSONALITATEA
- Arhim. Arsenie Boca -
Personalitatea este o înzestrare sufleteasca neobisnuita. Într-o
personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic si mult mai limpede.
Toti crestinii au sigur câte un talant, dar unii au si câte doi, iar altii si
câte cinci. Talantii sunt talente, energii de lucru, ca de pilda o minte mai
stravazatoare, o inima mai larga, o mare capacitate de dragoste, o vointa mai
puternica, o memorie mai buna, o ingeniozitate înnascuta. Aceste energii ale
chipului prind mai bine, ca niste antene mai bune, energiile Harului care le
sfinteste. Personalitatea are, de asemenea, de facut calea de la chip la
asemanare. Dar, datorita înzestrarii sufletesti mai puternice, personalitatea
ar putea strabate calea într-un timp mai scurt sau ar putea realiza o
neasemanata asemanare.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost,
Cluj-Napoca, 2002, p. 128.
FIRUL ÎNTRERUPT
- Arhiep. Justinian Chira -
Omul trebuie sa fie constient de
elementul etern din el. Pierzând acest lucru, e ca si cum ai rupe un cablu de
la sursa. Lipsa aceasta de reînaltare a omului la elementul nemuritor. Ei,
elementul acesta viu si puternic care este sufletul, când pleaca din trup, e
nemuritor. Fara mentinerea acestei certitudini nu se poate face legatura între
suflet si trup. Nu se poate transmite iubirea pentru ca sunt doua elemente cu
totul straine unul de altul. Dar atunci când se întâlnesc doua elemente unul cu
altul, atunci se transmite caldura din unul la altul. Si atunci si lipsa de
legatura sufleteasca între oameni a deschis aceasta prapastie. Lipsa
sufleteasca, lipsa de la suflet la suflet pe care o au oamenii între ei, doar
oamenii cu legaturi materiale. Aceasta e materie moarta. Ce legatura e aceea pe
care încercam sa o facem cu o materie moarta, nu cu un suflet de la suflet? De
la inima la inima?
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 64-65.
ZORII ZILEI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un rasarit de soare si
începutul unei zile. Aici ai din belsug prilejuri pentru a cugeta la bunatatea
Domnului si pentru a te minuna de ea.
1) Când trece soarele de cealalta
parte a pamântului si se lasa noaptea, atunci ni se pare deja ca el oarecum
nici nu mai este; însa îndata ce rasare iarasi, ca si cum din nou l-ar face
Ziditorul, marele luminator îti aminteste ca atât el, cât si tu ati dobândit
fiinta de la Facatorul.
2) Îti aduce aminte despre Soarele
Dreptatii, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care a murit si a înviat din morti. Asa
precum coboara si se ridica soarele cel materialnic, asemenea si Hristos,
venind pe pamânt si savârsind lucrarea cea mare a mântuirii noastre, S-a
pogorât în mormânt si iarasi S-a înaltat. Si asa precum soarele, rasarind, le
lumineaza pe toate de sub cer, bucurându-i si încalzindu-i pe toti, asemenea si
Hristos, înviind din morti, a luminat întreaga lume si a revarsat lumina Sa
prin Apostolii Sai ca prin niste raze duhovnicesti, încalzind si veselind
inimile tuturor.
3) Îti arata învierea mortilor ce
va sa fie. Dupa cum soarele, coborând sub pamânt, se ridica iarasi, asa se vor
înalta si trupurile îngropate în tarâna ale celor ce-au murit si „cei drepti
vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43).
4) Rasare soarele si din nou se
face dimineata. Asemenea si binefacerile Domnului se înnoiesc si se revarsa
peste noi; iar prin faptul ca n-am pierit ni se vadeste bunatatea si mila lui
Dumnezeu.
5) Rasare soarele si pe toate le
lumineaza si le încalzeste. Asa ni se arata si bunatatea Domnului, care pe cel
drept îl bucura, îl veseleste, îl lumineaza, îl desfata si îl încalzeste, iar
pe cel pacatos îl atinge cu razele iubirii Sale si îl „duce la pocainta”
(Romani 2, 4); si „lumineaza pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9),
„deschide mâna Sa si satura pe tot cel viu de bunavoire” (Psalmul 144, 16).
Din aceasta întâmplare ne învatam,
iubite crestine, sa-I multumim din inima lui Dumnezeu pentru cele trei mari
binefaceri pe care le savârseste cu noi: pentru zidirea noastra, pentru
rascumparare si pentru minunata Sa Pronie ce-o are pentru noi. Sa-i zicem dar
Lui cu duh plin de bucurie: „Slava Tie, Dumnezeule, Celui Ce ne-ai facut pe
noi! Slava Tie, Celui Ce ne-ai rascumparat pe noi! Slava Tie, Celui Ce Te
îngrijesti de noi, nevrednicii! Binecuvântat esti în veci! Amin”.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 129
S O M N U L
Sf. Tihon de Zadonsk
Vezi un om care doarme. Aceasta
întâmplare îti înfatiseaza doua chipuri: 1) Asemanarea mortii. Cel adâncit în
somn este ca si mort: nu vede, nu aude, nu vorbeste si nu face nimic, doar ca
viata lui se arata prin suflare. De fiece data când adormim ne facem deopotriva
cu cel raposat. 2) În omul care doarme vezi chipul vietii ce va sa vie. Caci
precum acesta scapa de toate treburile, ostenelile si grijile sale si uita
atunci de nevoi, de nenorociri, de suferinte si boli, nemaisimtind nimic de pe
urma lor, ca si cum nu le-ar mai avea, asemenea si cel care s-a învrednicit a
primi viata vesnica, se izbaveste de toate ostenelile, nevoile, nenorocirile si
suferintele. Iata de ce viata cea fara de sfârsit este numita odihna în Sfânta
Scriptura (Evrei 4, 1 si altele), iar în Apocalipsa ni se spune: „Fericiti sunt
mortii care de acum înaint e mor întru Domnul! Da, graieste Duhul,
odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor îi însotesc” (Apocalipsa 14,
13). Întâmplarea aceasta te învata: 1) De fiece data când adormi, sa-ti
amintesti de moarte, care este asemenea somnului, si prin credinta sa-ti înalti
mintea la viata vesnica, acea tihna dulce si fara de sfârsit în care se
odihnesc alesii Domnului, si cu credinta sa strigi catre Hristos ca si tâlharul:
„Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru Împaratia Ta” (Luca 23, 42). 2)
Trezindu-te din somn, sa-I multumesti lui Dumnezeu. 3) Sa te ostenesti în
veacul de acum, nevoindu-te întru credinta, ca dupa moarte sa te primeasca
odihna.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 122.
SF. LITURGHIE
Sf. Ioan de Kronstadt
Cautati spectacol? În biserica,
în dumnezeiestile slujbe aveti un spectacol fara seaman, spectacolul întregii
vieti pamântesti a Dumnezeului-Om, din clipa când a fost înfasat în scutece,
prunc fiind si culcat în iesle, continuând cu viata Sa ascunsa de dinainte de
iesirea la propovaduire si cu viata Sa publica, de slujire a lumii, viata plina
de iubire, de întelepciune, de minuni, cu patimile Sale, cu moartea,
îngroparea, Învierea si înaltarea la Cer! Poate exista un spectacol mai
uimitor, mai maret, mai instructiv? Veniti chiar si în fiecare zi la acest
spectacol, pentru a va hrani vazul si auzul, gândurile si simtamintele. Luati
parte cu sinceritate, de fiecare data când veniti la biserica, la
dumnezeiestile slujbe: se lucreaza sfintitor aici mântuirea voastra: pentru voi
se aduce jertfa vie; pentru voi se junghie Mielul lui Dumnezeu; pentru voi se
frânge Trupul lui Hristos, pentru voi se varsa Preacuratul Sau Sânge, care a
rascumparat întreaga lume; aduceti fiecare jertfa inimii înfrânte si smerite,
jertfa de lauda si de multumire!
Sfantul Ioan din Kronstadt,
Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996,
p. 126-127.
VORBE, VORBE, VORBE...
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ne aflam într-un cerc profan de
discutii. Vorbe, vorbe, vorbe... De cele mai multe ori goale, în care nu se
sufla un cuvânt despre Dumnezeu – Tatal nostru al tuturor –, despre dragostea
pe care ne-o poarta, despre viata viitoare, rasplata cereasca; de ce, oare?
Pentru ca oamenii se rusineaza sa aduca vorba despre Dumnezeu. Dar ceea ce
uimeste mai mult este ca chiar oamenii care trec drept evlaviosi si drept
„luceferi” în societate arareori vorbesc despre Dumnezeu, despre Mântuitorul
Hristos, despre valoarea timpului, despre înfrânare, judecata, fericirea
viitoare sau chinurile vesnice, atât în cercul familiei, cât si în acela al
oamenilor de lume, si îsi petrec adeseori timpul în discutii sterile, jocuri de
societate, distractii. Si aceasta se întâmpla tot pentru ca se rusineaza sa
înceapa o asemenea discutie, temându-se sa nu devina plictisitori sau ca nu vor
putea sa o poarte ei însisi cu sinceritate. O, lume desfrânata si pacatoasa!
Vai tie, ce vei face în ziua judecatii obstesti, în fata nemitarnicului
Judecator! „Întru ale Sale a venit, dar ai Sai nu l-au primit” (Ioan 1, 11).
Da, Domnul si Creatorul nostru nu este primit la noi! Nu-L primim în case, nu-L
„primim” în discutii. Sau, iata, cineva citeste Sfânta Carte sau zice rugaciuni
cu glas tare, dar oare de ce o face în sila, fara chef, de parca i s-ar
împletici limba în gura? Nu din prisosul inimii, ci fiindca se simte
stingherit, buzele-i pustii de-abia i se misca. De ce oare? Din dispretul fata
de lecturile duhovnicesti si fata de rugaciune, pe care diavolul i l-a sadit în
inima, dintr-o falsa rusine. O, sarmanii mei oameni! Va rusinati de ceea ce ar
trebui sa tineti la cea mai mare cinste! O, fapturi nerecunoscatoare, naravite!
Ce chinuri meritati pentru o asemenea purtare?
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 158
STRÂMTORĂRILE VIEȚII
Sf. Ioan de Kronstadt
Când privesc
creatia lui Dumnezeu, ce vad? Vad peste tot o extraordinara abundenta, o
adevarata bogatie de viata în regnul animal, printre patrupede, reptile,
insecte, pasari pesti. Atunci ne vom întreba: pentru ce viata omului, si mai
ales a omului credincios si evlavios, este suparatoare si strâmtorata? Domnul a
raspândit pretutindeni cu mâna larga viata, belsugul si fericirea, si toate
creaturile – exceptând omul – Îi aduc slava prin abundenta lor, prin viata si
bucuria lor deplina. De ce oare aceasta discordanta între mine si lumea
animala? Nu sunt eu creatura aceluiasi Creator?
Raspunsul
este simplu. Viata noastra este otravita fie de pacat, prin propria noastra
greseala, fie de dusmanul netrupesc, care se lupta mai ales – si înainte de
toate – cu acei care încearca sa traiasca o viata evlavioasa.
Viata
omului, a adevaratului crestin, este în viitor, în veacul ce va sa fie; acolo,
toata bucuria si toata binecuvântarea îi sunt pregatite. Aici pe pamânt el nu
este decât un exilat, ispasind o pedeapsa; aici pe pamânt se întâmpla ca toata
natura sa se revolte împotriva lui din cauza pacatelor sale, ca sa nu vorbim de
vrajmasul care, din timpuri stravechi, „racneste ca un leu, cautând pe cine sa
înghita” (1 Petru 5, 8). Prin urmare, nu sunt tulburat sa vad bucuria si
abundenta dominând pretutindeni în lume, în timp ce singur eu sunt lipsit de
fericire, si ma uit cu durere la fericirea si libertatea creaturilor lui
Dumnezeu. Eu sunt calaul meu însumi din pricina pacatelor mele, care nu ma
parasesc si nu înceteaza sa ma loveasca. Voi avea parte de bucurie deplina si
eu, de asemenea, dar nu aici pe pamânt, ci numai în lumea cealalta.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 66-67.
BOGATIA PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Orisicât de bogata si de
împodobita ar fi natura în timpul primaverii, totusi sufletul înnoit de harul
dumnezeiesc este mult mai împodobit si mai bogat în florile virtutilor –
într-însul se gaseste si floarea cea alba a nevinovatiei si curatiei inimii si
floarea cea roza a binefacerii si dragostei catre aproapele si floarea cea
albastra a contemplatiei si întelepciunii duhovnicesti si floarea cea galbena a
înfrânarii si ostenelii.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 44
UNTDELEMNUL CANDELEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când te rogi, fa totul cu
întelegere. Când torni untdelemn în candela gândeste-te ca în fiecare zi si
minut ale vietii tale Datatorul de viata te tine în viata prin Duhul Sau
Preasfânt si ca în fiecare zi, prin somn în privinta trupului si prin rugaciune
si cuvântul lui Dumnezeu în privinta sufletului, toarna în tine untdelemnul
vietii, pentru a mentine vie flacara sufletului si trupului tau. Când pui o
lumânare înaintea icoanelor adu-ti aminte ca viata este întocmai ca o lumânare:
când înceteaza sa arda, se stinge. Si ca unii o fac sa arda mai repede decât
s-ar cuveni, prin patimi, prin prisos de mâncare, de vin si de alte desfatari.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 432
L U M I N A
- Arhiep. Justinian Chira -
Lumina este izvorul dupa care
îmi înseteaza neîncetat sufletul, mai mult decât dupa orice. Lumina si
puritate, sfintenie si omenie – le învat, le iubesc, le doresc, le caut si le
gasesc: în gândul omului curat, în cuvântul tainic al cerului, în lumina
fireasca a soarelui, în tremurul sfios al stelelor, în toate cele ce nu fac
altceva decât sa ne sopteasca despre taina universului, despre negraita cauza a
tuturor, pe care noi, fara sa gresim, o numim Dumnezeu; despre chipul slavei
Sale între oameni, care este Iisus Hristos.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 64.
DEMONSTRAȚIE
- Sf. Ioan de Kronstadt -
Daca vreodata, într-un anumit loc,
într-o încapere, sau pe apa, sau sub cerul liber vei pune la îndoiala prezenta
lui Dumnezeu acolo, ofera-i inimii tale aceasta demonstratie. Dumnezeu tine
totul cu puterea Sa. Ma tine si pe mine cu trupul si cu sufletul, tine toate
corpurile solide, lichide, gazoase. Tine si aerul locului în care ma aflu si pe
care îl respir, tine orice particula din el; de aceea se si numeste
Atottiitorul, fiindca tine în mâna Sa toata faptura, macrocosmosul si
microcosmosul. Cum ar putea, deci, sa lipseasca dintr-un anumit loc? Sa nu fie
undeva Adevarul lucrurilor, Cauza existentei lor? Când vei avea în gând aceste
cuvinte, inima lovita de apoplexia îndoielii îndata se va înviora si se va
linisti, aceasta fiind tot o dovada puternica a omniprezentei lui Dumnezeu, cu
deosebire în sufletele noastre. Slava Tie, Atottiitorule Împarate, ca nu m-ai
lasat în bezna diavoleasca, ci mi-ai trimis grabnic lumina Ta, ca sa mi se
risipeasca din suflet întunericul. Tu, Doamne, esti Luminatorul meu, luminezi
întunecimea din mine.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 415-416.
MINCIUNA
- Arhiep. Justinian Chira -
Temelia tuturor relelor din
lume este minciuna. Minciuna este o mare hotie, pentru ca rapeste cel mai scump
lucru, care este adevarul. Minciuna te face sa cazi în eroare, în ratacire, te
împinge în toate prapastiile din lume si, în cele din urma, în prapastia cea
vesnica.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 70.
VENITI SA NE AMINTIM!
Sfantul Teofan Zavoratul
Veniti sa ne
amintim cum vor lumina Dreptii ca soarele si cum se vor arata pacatosii
asemenea funinginii de pe oala – si, cu frângere de inima, sa râvnim faptele
cele bune.
Veniti sa ne
întarim în frica de Dumnezeu, ca sa ne învrednicim de bunatatile cele vesnice.
Veniti sa
cadem la Dumnezeu cu inima înfrânta si smerita, fiindca El este Bun si
Milostiv, si îi mântuieste pe cei ce se pocaiesc.
Sa ne rugam
Lui, ca sa ne aduca în Împaratia Sa cea negrait de fericita si nesfârsita.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 74
Adăugăm un leac care circulă pe
internet:
VEŞTI BUNE!!!
Virusul
Corona lui Wuhan se poate vindeca singur printr-un bol cu apă de usturoi
proaspăt fiartă. Vechiul doctor chinez si-a dovedit eficacitatea.
Mulţi
pacienţi au dovedit, de asemenea, că sunt eficiente.
RECITIŢI:
Luaţi opt (8) căţei de usturoi tocaţi, adăugaţi şapte (7) căni de apă şi duceţi
la fierbere. Mâncaţi şi beţi apa fiartă din usturoi. Ameliorată si vindecată
peste noapte… Vă rugăm să împărtăşiţi cu toate contactele dvs. care vă pot
ajuta să salvaţi vieţi!
FLOAREA OFILITA
Sfantul Teofan Zavoratul
Cât de frumoasa este aceasta lume,
însa plina de moarte! Ea se aseamana unei flori care s-a deschis într-o luna de
primavara: înfloreste atâta timp cât roua si ploaia o tin în viata; îndata ce
vine arsita, floarea se ofileste. Asa si moartea face sa paleasca obrajii si
strica în mormânt madularele cele minunat întocmite... Da-ne, Doamne, scapare
si ocrotire în tarâmul unde dreptii salasluiesc.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 124-125
Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XX(2020), nr. 417(1 –15 Martie)
Dragii mei enoriași!
Rugăciune specială. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a trimis o
rugăciune specială tuturor bisericilor și mănăstirilor din țară și din
diasporă, pe care s-o citească preoții și călugării la slujbe, dar potrivită și
pentru credincioși în această vreme de grea încercare. O redăm mai jos și rugăm
pe toți enoriașii noștri s-o adauge rugăciunilor pe care le fac dânșii:
,,Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce
ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești
viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru
păcate, oprește noua boală molipsitoare, precum ai încetat pedepsirea poporului
Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor
noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic
din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe
cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvântează, întărește și păzește,
Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi
îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala
și suferința din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale
Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta și umple inimile noastre de credință
neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de
Tine și de aproapele.
Că al Tău este a ne milui și a ne
mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh, acum și pururi și în vecii vecilor, amin.”
*
Micul
terorist. În ultimele decenii am auzit destul de des rostindu-se cuvintele
,,terorist”, ,,terorism” și ,,teroare”. În dicționare se dau diferite definiții
asupra acestor termeni, esența fiind aceea de violență sau forță ilegală
exercitată de o persoană sau un grup de persoane asupra unui individ, grup,
popor sau lume întreagă, în scopul obținerii unor avantaje. Și, totuși, cred că
definiția nu spune totul și ea ar trebui revizuită și completată.
Socotesc că
noțiunea de ,,terorist” are cel puțin trei sensuri. Iată-le:
- Marele terorist este acel conducător
de stat sau de state, care își impune voința prin forță în fața unui popor sau
unui grup de popoare în scopul obținerii
unor avantaje materiale, obținerii unor puteri nelimitate. Cel mai adesea un
asemenea individ este numit dictator, iar politica lui dictatură. Marele
terorist acționează după bunul plac, fără să țină cont de legi, de morală, fără
frică de Dumnezeu și de oameni. Marele terorist este gata să condamne la
moarte, la ani grei de temniță, la schingiuiri și ciopârțiri oameni nevinovați,
pentru simplul fapt că nu au fost de acord cu el și cu politica lui. Marele
terorist este gata să-și înfometeze poporul în mod sistematic, indiferent dacă din
aceasta rezultă milioane de morți, este gata să disloce populații întregi
dintr-o zonă în alta, să lipsească de drepturile esențiale pe cei din
subordinea sa. Marele terorist pornește războaie de cucerire, lăsând în urma sa
munți de cadavre, distrugeri materiale și spirituale. Marele terorist otrăvește
apa, băuturile, mâncarea, aerul, chiar medicamentele. Marele terorist lansează
arme cu putere inimaginabilă, care distrug mase mari de oameni pe suprafețe
imense și cu consecințe pe zeci și zeci de ani. Marele terorist lansează
microbi și viruși, care pot provoca boli fără leac și multă-multă moarte în
oameni și animale. Marele terorist lansează gaze care pot provoca distrugerea
vegetației pe zone imense. Marele terorist este zugrăvit de cei din subordinea
sa drept trimisul lui Dumnezeu pe pământ, eroul, omul cu destinație istorică,
menit să schimbe vremurile, istoria, oamenii și popoarele. Marele terorist
devine un fel de diavol cu chip de om, care are drept scop în viață să facă
rău, cât mai mult rău semenilor săi, să distrugă cât mai mult creația lui
Dumnezeu.
- Teroristul obișnuit, cel de toate
zilele este individul care are drept țel al vieții sale distrugerea, suferința
și moartea celorlalți. El acționează de
unul singur sau aparține unui grup de interese politice, religioase, ideologice
etc. Teroristul este gata să-și dea viața pentru un crez, pentru o idee, pentru
un scop. Detonează bombe în mijlocul mulțimilor concentrate la diverse
evenimente, spectacole, adunări, manifestații. Teroristul otrăvește,
incendiază, împușcă, îneacă, răstignește, sfârtecă, răpește și sechestrează
oameni nevinovați, care n-au nici o legătură cu el sau cu gruparea ce-o
reprezintă. Cu cât mor mai mulți, cu atât teroristul socotește că și-a atins
idealul, scopul în viață. Pentru el este important să producă spaimă, frică,
teroare, fiindcă în felul acesta crede că va determina autoritățile să ia
decizii în direcția pe care o vrea el, indivizii să-i cedeze bani și bunuri.
Teroristul este omul îndoctrinat până în măduva oaselor de o ideologie politică
sau religioasă, care nu cunoaște limite în răspândirea răului și suferinței în
rândul semenilor săi până nu-și realizează idealurile. Cel mai adesea sfârșește
sinucigându-se în cadrul acțiunilor pe care le întreprinde.
- Micul terorist este vietatea pe care
nu o vedem cu ochiul liber, ci doar cu microscopul. O numim cel mai adesea
microb sau virus și nu este catalogat în dicționare ca terorist, deși…
activitatea lui…! A existat în toate locurile și în toate timpurile. A fost
răspândit în aer, în apă, pe pământ și în pământ, în mâncare, băutură, pe
oameni, animale și plante. Simțurile omenești nu-l percep decât ajutate de instrumente foarte sofisticate. Altfel,
nu-l vedem, nu-l auzim, nu-l mirosim, nu-l pipăim, nu-l gustăm. Știm că există,
știm că e foarte periculos, știm că se răspândește rapid în tot locul, dar
sperăm că poate-poate nu ne nimerește… Știm despre micul terorist că
provoacă boli mai ușoare sau mai grele,
știm că pe unele putem să le vindecăm, iar pe altele doar sperăm că într-o bună
zi vom reuși să le găsim leacul. Știm multe despre micul terorist sau ne facem
iluzia că știm. Nu folosește mașinării, nu folosește arme chimice sau de foc,
nu face zgomot. Pătrunde în corpul nostru pe cele mai diverse căi și mijloace, se
instalează în cine știe ce organe, se înmulțește rapid, declanșează boli, care
se fac simțite destul de târziu, ne folosește fără să știm pentru a-l răspândi
și la alți semeni ai noștri prin atingere, prin sărut, prin aer, prin diverse
contacte. Poate să ne atace de unde vrea și când vrea. Reușește să se adapteze
împrejurărilor, să devină tot mai rezistent. Dacă anul acesta îl învingeau
anumite medicamente, anul viitor acelea devin neputincioase și micul terorist
ne râde în nas, că nu avem ce-i face, că trebuie să inventăm altceva. Între
timp el ucide…!
Micul
terorist poate să fie o vietate ca oricare alta, care se naște, se dezvoltă, se
reproduce și moare. Se naște din mama
lui, se înmulțește prin ouă, prin împărțire în mii de părticele, care devin la
rândul lor mici teroriști, crește rapid, uneori în câteva ore ajunge la vârsta
la care se poate reproduce, moare câteodată după ore, zile, săptămâni sau chiar
ani. Sunt unii astfel de teroriști, care pot supraviețui mii de ani. Rămân în
trupurile victimelor lor, sunt îngropați și ei odată cu victima și după sute
sau mii de ani, când victima este dezgropată printr-o întâmplare oarecare,
micul terorist se trezește și pleacă la treabă cu mai multă poftă de muncă.
Oamenii cel mai adesea s-au temut de teroriștii obișnuiți, de marii teroriști,
dar pe micul terorist rar l-au băgat în seamă. Dacă e să numărăm morții rămași
în urma celor trei categorii de
teroriști, am constata că în urma micuțului terorist au rămas cu mult mai multe
cadavre. Au fost situații, spre exemplu, când micul terorist a băgat în mormânt
două treimi din populația Europei în câțiva ani, adică din trei europeni doi au
murit. Bolile produse de micul terorist au fost numeroase. Oamenii le-au numit
simplu: ciuma, holera, lepra, tuberculoza, gripa spaniolă, ebola, sida etc.
Când micul terorist s-a săturat de oameni, a servit în voie și ceva cărniță de
animale, de păsări, de pești și de alte viețuitoare de pe pământ. Am auzit cu
toții în ultima vreme de milioanele de vaci ,,nebune”, de milioanele de păsări
cu ,,gripă aviară”, de milioanele de porci cu ,,gripă porcină africană” și
multe altele. Toate aceste biete animale au murit sau au fost omorâte de oameni
în speranța că astfel îl vor ucide și pe micul terorist. Ți-ai găsit!
De cele mai
multe ori, micul terorist, așa cum am spus mai sus, este asemenea unei
viețuitoare de toate zilele. Cel mai periculos este însă micul terorist creat
în laboratoare speciale, cu scopuri precise. Acela este ținut ,,sub cheie”,
până când marele terorist dă poruncă să fie scos și lansat în lume. Devine cea
mai cumplită armă, arma pe care o numim biologică. În astfel de cazuri, micul
terorist poate fi răspândit cu ușurință și rapiditate într-o regiune, într-o
țară, într-un continent sau în lumea întreagă.
Astăzi suntem avansați, ne plimbăm printre stele, ne batem în piept că
am făcut și am dres, dar când apare micul terorist începem să tremurăm de
frică. Dispunem de televizoare, de radio și de internet pentru ca să aflăm din
oră în oră câte mii de semeni ai noștri au murit în cutare țară, în cutare
continent, câți sunt afectați, cât sunt în carantină. Cu micul terorist cel de toate zilele ne mai
descurcam cumva, fiindcă între timp ne inventasem vaccinuri, medicamente și
reușeam să-l mai speriem, ba câteodată să mai și dăm cu el de pământ și să-l
învingem. Cu micul terorist – armă e
cumplit. Ne ia prin surprindere. Nu știm absolut nimic despre el: cum este, cum
acționează, cu ce poate fi învins, cât rezistă, cum se răspândește. Industria militară
construiește tot într-o veselie avioane de luptă, tancuri, mitraliere, bombe,
câte și mai câte pentru a distruge dușmanul – om. Toate acestea rămân
neputincioase, adevărate mormane de fiare, când apare micul terorist-armă. Până
când lumea se dezmeticește, până când savanții reușesc să-l studieze bine pe
micul terorist-armă, până când reușesc să inventeze arme pe măsură, adică vaccinuri și medicamente, până le
testează pe animale mai întâi apoi pe oameni, până când le produc pe scară
industrială ca să ajungă pentru toți, micul terorist face ravagii. De cele mai
multe ori micul terorist – armă este folosit într-adevăr ca armă de luptă
într-un război nevăzut între state sau grupuri de state. Sunt situații însă,
când micul terorist este folosit și ca mijloc de îmbogățire pentru marele terorist.
Marele terorist pregătește pe-ndelete vaccinul și tratamentul pentru învingerea
micului terorist. Când totul e gata, marele terorist trimite pe micul terorist
la luptă. Oamenii cad victime unul după altul, fără putința de a se apăra.
Spitale gem de bolnavi. Doctorii ridică neputincioși din umeri. Convoaiele de
cadavre așteaptă la porțile cimitirelor sau crematoriilor. Cei încă neatacați
sunt obligați să stea ascunși, doar-doar micul terorist nu va ajunge și la ei.
Groaza crește de la o zi la alta. Se opresc fabrici, instituții, se dau peste
cap economii, se devalorizează monedele naționale, începe marea criză economică
în lume. Deodată, marele terorist anunță că a descoperit leacul, antidotul.
Lansează pe piață vaccinul și medicamentul salvator. Nu mai contează cât costă.
Fiecare vrea să-l obțină, să capete o doză, să se vaccineze, să se trateze.
Sume uriașe curg ca fluviile în buzunarele marelui terorist. Lumea îl vede ca
pe un salvator, ca pe un om de știință, ca pe un erou care a salvat milioane de
vieți! În spatele cortinei însă… zac munții de cadavre!
Lumea este
cum e lumea, nu cum am vrea noi să fie. Când rostim Tatăl nostru spunem ,,Vie
împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în
cer, așa și pe pământ!” Împărăția lui Dumnezeu este dragoste între oameni și
popoare, într-ajutorare, înțelegere, pace, bine, adevăr, dreptate, creație,
armonie. Voia lui Dumnezeu nu este distrugerea oamenilor și popoarelor.
Dumnezeu Și-a adus Fiul jertfă pentru viața și salvarea oamenilor. Oamenii de
bine, creștinii, se roagă lui Dumnezeu să facă din lumea aceasta pământească
una asemănătoare cu lumea îngerilor. Creștinii se roagă lui Dumnezeu să alunge
pe cel rău din lume, puterea și lucrarea
lui, se roagă pentru viața și sănătatea oamenilor și a lumii întregi.
Teroriștii, oricare ar fi ei, nu-L slujesc pe Dumnezeu, ci slujesc diavolului
și fac voia acestuia. Desigur, ei lucrează atât cât Dumnezeu le îngăduie să
lucreze. Nimic nu este fără știrea și fără voia Lui. Desigur, vor zice unii:
cum poate Dumnezeu să îngăduie astfel de lucrări? Voi răspunde tot prin
întrebări adresate celor ce pun astfel de întrebări: Vă amintiți, domnilor, cum
L-ați scos pe Dumnezeu din ecuație? Cum L-ați alungat din Europa, fără a mai
vorbi de alte continente? Cum v-ați socotit mai puternici și mai înțelepți
decât Dumnezeu? Vă amintiți când ați ridicat la rang de lege tot felul de
blestemății, care batjocoresc morala creștină, Biserica și pe Dumnezeu? Vă
amintiți, domnilor, când v-a fost rușine să vă declarați creștini și Europa
leagăn al creștinătății? Vă amintiți, domnilor, când n-ați avut loc de Sfânta
Cruce, Sfintele Icoane, când ați batjocorit Familia, însemnele creștine, în
numele unor ,,libertăți” de voi inventate, străine spiritului și învățăturii
creștine? Vă îngroziți acum că vine nota de plată? Vă e rușine acum să cădeți
la pământ și să-L rugați pe Dumnezeu să vă ierte? Măcar de-ați face-o, chiar în
ceasul al doisprezecelea!
Treziți-vă, oameni buni, și
haideți să-L rugăm împreună pe Dumnezeu să ne ierte, căci cu dreptate este pornită
mânia Lui asupra noastră. Să-l rugăm să oprească lucrarea răului în lume, să
lumineze mintea oamenilor de știință ca să găsească urgent medicamentele
necesare vindecării acestei molime ce
pustiește, ce ne amenință tot mai înfricoșător. Să nu lăsăm o zi să
treacă fără să ne rugăm într-un glas, cu toții: ,,Oprește, Doamne, mânia
Ta! Știm că ne iubești, așa păcătoși cum
suntem, dar suntem creația Ta, fiii Tăi adoptivi, suntem lumea pentru care Fiul
Tău S-a jertfit. Nu lăsa lumea ta să piară! Nu lăsa lumea Ta pradă teroriștilor
veacului acestuia, indiferent care ar fi ei! Pentru râsul și curăția copiilor
lumii acesteia, salveaz-o, Doamne, și de data aceasta, căci la Tine e scăparea!
*
Avem o țară. Am găsit pe internet o poezie
excepțională cu acest titlu. Păcat că nu este menționat și autorul ei! O redăm,
fiindcă ni se pare foarte potrivită pentru Duminica Ortodoxiei, pe care am
serbat-o în această perioadă. Iat-o:
,,Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n
zări.
Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane,
Că ne e plin pământul de martiri.
Avem la Putna sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema
să-nving-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.
Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.
Avem Ardealul sfânt, pământul
răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi
martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.
Azi iarăşi te-au suit vrăjmaşii tăi
pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că Ortodoxia ai iubit.
Avem un Rai de sfinţi, în temniţi
daţi la
moarte
Şi aruncaţi în groapă neştiuţi;
Dar astăzi, dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de
deţinuţi.
E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân' la noi:
Sa apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ de sfinţi şi de
eroi!”
*
File de
jurnal – 30 iul. 1982(I). ,,Luni pictorul I. V. a revent la lucru cu echipa.
Pare foarte liniști și binevoitor. Speram să meargă toate bine, dar până la
urmă mi-am dat seama că m-am înșelat. Am fost la Severin și am obținut de la
doamna Frățilă, vânzătoare de la Magazinul Fondului Plastic, o notă de comandă
și delegație pentru 20 litri de ulei de in fiert de la baza din București(Str.
C. A. Rosetti nr. 39). Mi-a pretins pictorul la biserică să-i aduc acest ulei.
Marți am
făcut slujbă și apoi am plecat la Herculane să-l iau pe tăticu de la băi. Am
stat în Orșova vreo două ore până mi-a venit rândul la benzină. În acest oraș
raționalizarea benzinei se face astfel: a)pentru orșoveni se dă benzină de câte
200 lei pe zi de mașină; b) pentru mehedințenii din afara orașului se dă de
câte 50 lei; c) pentru cei din alte județe și pentru străini se umple
rezervorul. Și eu am reușit să umplu rezervorul!
În Băile
Herculane criza de alimente este foarte gravă. Cei înscriși la cantine nu pot
rezista, meniul fiind foarte sărac. Români de pretutindeni și mulți străini
pripășiți sezonier în acea stațiune așteptau ore în șir, începând de la miezul
nopții, pentru a putea mânca lapte sau carne, atunci când aveau norocul să vină
astfel de alimente.
Foarte
mulți, majoritatea chiar, dintre cei ce se duseseră să-și caute sănătatea nu
mergeau la băile publice. Erau scumpe, iar apa era foarte diluată. Ei mergeau
pe Valea Cernei la Cele 7 Izvoare, unde, din loc în loc, se aflau câteva
bazine. În acestea, bărbați și femei, fără jenă, făceau baie laolaltă.
Primărița și alte organe de conducere ale orașului au făcut o adevărată
campanie pentru distrugerea acelor bazine clandestine de captare a apei
minerale. S-au lovit de rezistența pacienților care, din propriul lor buzunar,
au cumpărat ciment și au construit un bazin mare ,,sub pod” și altul ,,la
țeavă”. Ba unii chiar au făcut niște jgheaburi din tablă perforată, pe care
le-au fixat la capătul unei țevi de captare, așa încât se putea face și un duș
de toată frumusețea. Oamenii aceștia stau în gazdă la cele câteva case
răspândite pe vale. Proprietarii își îngrămădesc clienții câte 2-3 sau chiar câte 4 într-un pat și umflă
câte 1.000 lei pe noapte. Tăticu a nimerit-o bine la un astfel de proprietar.
Acesta a făcut în podul destul de înalt
al casei sale compartimente din plăci de rumeguș presat, asemănătoare unor
chilii. Într-o asemenea ,,încăpere”, un pat cu câteva bulendre pe el formează
unicul mobilier. O țiglă de sticlă formează ,,fereastra” prin care intră
lumina. Tăticu a stat singur într-o astfel de cameră și a plătit 20 lei/zi(…).
De la Băile
Herculane ne-am dus la Orșova și am intrat în cel mai bun restaurant al
orașului. Nu aveau în meniu decât cârnăciori, ficat și rinichi la tavă. Am
comandat câte o porție de cârnăciori. Nu aveau pâine. L-am lăsat pe tăticu la
masă și m-am dus în oraș, la centrul de pâine. Am stat mult la coadă până mi-a
venit rândul. Am văzut câteva țărănci amărâte plecând plângând din brutărie,
repezite cu severitate: ,,-Luați pâine de la colectivul unde munciți!” Abia
mi-a dat o pâine pe baza buletinului. Când am ajuns la restaurant cârnăciorii
se răciseră demult. În fiecare porție erau câte două bucățele de câte trei
centimetri fiecare. A costat 70 lei ,,consumația” noastră. Am plecat de acolo
flămânzi, încercând să ne astâmpărăm foamea cu pâine goală.”(Va urma).
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și
donații, astfel: Domnișoara Ecaterina Bordeiașu din București: 200 lei; Domnul
Tărăbâc Gheorghe din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț și Doamna Pârvuceanu
Eugenia din Gârla Mare(MH): 100 lei.
Dumnezeu să
le răsplătească tuturor!
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs. a
reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Bogați și bogați, în ,,Datina”,
Tr. Severin, an. XXX(2020), nr. 7521(25-26 ian.), p. 14; O carte – monument, în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1018(8 mart.), p. 11;
,,Scrisoare pastorală”- 416 în ,,Armonii Culturale”, Adjud(VN), 8 mart. 2020,
ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 9
mart. 2020, ediție on-line (http://www.logossiagape.ro); în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 11 mart. 2020, ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Apel întru rugă, în
,,Națiunea”, București, 10 mart. 2020, ediție on-line(https://www.ziarulnatiunea.
ro/category/religiespiritualitate); în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin,
an. XXII(2019), nr. 1019(12 mart.), p. 11;
Spovada lui Adam, în ,,Națiunea”, București, 15 mart. 2020, ediție
on-line(https://www.ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); Crucea
mea, a ta, a lui, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020) , nr.
1020(19 mart.), p. 11.
Domnul Prof. Ion N. Oprea din Iași, în cartea
sa Istorii, comentarii, miscelanea, vol. XII,
apărută anul acesta la Editura Armonii Culturale din Adjud, face o
recenzie cărții preotului Dvs. Europa, Europa….! la pag. 184.
Parohia
noastră a publicat cartea Doamnei Conf. Univ. Dr. Ana Sofroni din Chișinău(R.
Moldova), Gândul zămislește fapta(90 pag.).
Doamna Conf.
Dr. Ana Sofroni este cadru universitar din Republica Moldova. De mulți ani s-a
făcut cunoscută în publicațiile bisericești și nu numai cu articole de o înaltă
cugetare și trăire religioasă. Doamna
îmbină în mod armonios rugăciunea cu munca, studiul cu viața de creștin
adevărat. Împărtășește din cunoștințele și meditațiile sale cu generozitate
cititorilor, ca un adevărat teolog. Articolele sale se bazează pe Sfânta
Scriptură și Sfânta Tradiție, dar sunt filtrate printr-o gândire fină, care invită pe cititor spre universuri
înalte de spiritualitate.
Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din
Curtea de Argeș a încredințat preotului
Dvs. câte 15 ex. din fiecare carte a mamei sale în limba engleză ca să le
trimită la 15 universități din lume. Misiune îndeplinită.
*
Simpozioane. Academia Daco-Română
organizase un simpozion cu tema Obârșia Neamului nostru la Craiova, în zilele
de 27-28 martie. L-a invitat și pe preotul Dvs. S-a înscris cu comunicarea
Tudor Vladimirescu în viziunea unui contemporan al său. Din cauza epidemiei
simpozionul s-a suspendat. Comunicările s-ar putea să apară în volum.
*
Colectă. Ca în fiecare an, la
solicitarea Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române, în toată Patriarhia
Română s-a deschis colecta pentru Fondul Central Misionar. Din banii rezultați
vor fi întreținute de patriarhie cantine sociale, spitale, cabinete medicale,
școli, grădinițe, vor fi construite biserici. Până în prezent în parohia
noastră s-a strâns suma de 60 lei. Colecta rămâne deschisă până la 31 Martie.
*
Coșul de
Paști. Din îndemnul Prea Sfințitului
Episcop Nicodim și anul acesta se organizează de către parohiile din județul
nostru acțiunea caritabilă intitulată ,,Coșul de Paști”. Drept urmare, pe lângă ajutoarele ce le vom acorda
familiilor și persoanelor cu dificultăți din parohia noastră, Miercuri,
22 Aprilie, vom face o vizită la
un orfelinat din Tr. Severin sau la
azilul de bătrâni de la Ilovăț. Vom
stabili împreună. .
*
Zâmbete. ►Și
cel mai superstițios om nu
refuză al treisprezecelea salariu!►Stomacul te anunță întotdeauna când e gol,
capul niciodată! ► ,,- Domnule doctor, vreau să ies la pensie!” ,,- E devreme! Încă se mai aud bătăile inimii! ►N-am văzut nici un ateu, care să refuze zilele libere din
sărbătorile religioase! ►Rețetă pentru supa de pui: pui apă, pui sare, pui morcovi, pui roşii, pui nu pui! ► Au fost introduşi ghizi în magazine: Pe acest raft a fost
carne..., aici a fost brânză...! ► Dacă te simți bine, nu te îngrijora! Trece!
*
Excursii-pelerinaje. Excursia de Joi, 9 Aprilie, o amânăm pentru o
dată pe care o vom stabili împreună, după Sfintele Paști, când autoritățile vor
permite. Primim însă înscrieri. Până acum s-au înscris 11 persoane. Reamintim
că excursia se va face pe următorul traseu: Tr. Severin-Tg. Jiu-Mănăstirea
Lainici-Petroșni-Mănăstirea Prislop(mormântul Părintelui Arsenie
Boca)-Caransebeș-Mănăstirea Teiuș-Orșova-Tr. Severin-Bârda. Preț: 45 lei/pers.
*
Anunțuri. ►Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, având în vedere pericolul
contaminării cu coronavirusul, a dispus ca să nu se mai oficieze slujbe în
biserici pe această perioadă când țara este în stare de urgență. Slujbele se
vor face în aer liber, iar credincioșii participanți nu trebuie să fie mai
mulți de 100. La înmormântări decedatul nu se bagă în biserică, ci slujba i se
face în curtea bisericii. Este o măsură înțeleaptă, preventivă, determinată de
o forță majoră; adăugăm îndemnul ca la pomeni și parastase să fie chemat preotul
să facă slujba, după care să fie duse prinoasele la casele vecinilor și
cunoscuților și să se dea de pomană, în felul acesta evitându-se adunarea tuturor laolaltă și mai ales în
încăperi închise, camere, cămin, corturi etc. ►primim înscrieri pentru făclii de Paști(20 și 30 lei/buc.); ►primim înscrieri pentru tămâie(30 lei/kg).
*
Lucrări la
cimitire. Rugăm pe toți enoriașii noștri să curețe mormintele celor dragi lor.
Vine primăvara și este nevoie urgentă de asemenea lucrare. Pe cei de la Malovăț
îi rugăm să nu mai arunce resturile și gunoaiele la poarta cimitirului. Arată
foarte urât grămada de gunoi la poartă. E cartea de vizită!
*
Spovediri,
împărtășiri. În zilele programate și nu numai s-au spovedit și împărtășit, la
biserică și acasă 37+46+1+4+1+1=90
enoriași.
*
Înmormântări.
În ziua de 1 Mart. am oficiat slujba înmormântării pentru Boncioc Elena(86
ani), iar în ziua de 4 Mart. pentru Ciobanu Ilie(78 ani), ambii din Malovăț.
Dumnezeu să-i ierte!
*
Program. În
cursul lunii Aprilie avem următorul program de slujbe: 4 Apr.(Malovăț-Bârda); 5
Apr.(Bârda); 11 Apr.(Malovăț- Bârda); 12 Apr.(Malovăț); 13 Apr.(slujbă seara
la Bârda, la ora 20); 14 Apr. (slujbă
seara la Malovăț, la ora 20); 15 Apr.(dimineața spovedit și împărtășit, la
biserică și în sat, la Bârda; seara slujbă la
Bârda, la ora 20); 16 Apr.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la
Malovăț; seara slujbă la Malovăț, la ora 20); 17 Apr.(spovedit și împărtășit
dimineața adulții, la biserică și în sat; seara la ora 19 slujbă la Bârda, iar
de la ora 21 la Malovăț); 18
Apr.(spovedit și împărtășit copii dimineața la Malovăț; seara, la ora 20
pomeniri la Malovăț; la ora 23 slujba Învierii cu Sfânta Liturghie la Bârda);
19 Apr. (Slujba Învierii la Malovăț, la ora 3); 20 Apr.(Malovăț, cu slobozirea
Paresimilor la vii); 21 Apr. (Bârda, cu slobozirea Paresimilor la vii); 23
Apr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 25 Apr.(Malovăț – Bârda,
cu slobozirea Paresimilor la morți); 26 Apr.(Malovăț). În restul timpului, la
orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la
telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail:
stanciulescubarda@gmail.com.
Sfintele Paști cu sănătate, pace și bucurii
să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
M A R E A
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Marea este cea care pastreaza
si sporeste la infinit freamatul padurilor, murmurul izvoarelor si licaritul
stelelor. „Thalassa, Thalassa”, rasuna ca o invocare din antichitate, prin
care, de-a lungul mileniilor, fiinta omeneasca si-a marturisit extazul. Un colt
de natura, un crâmpei de cer, un amurg sau niste zori vor înalta, vor face sa
tresara veac de veac inima omeneasca.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009,
p. 34, 54
L U N A
Sf. Vasile cel Mare
Mare este si corpul lunii! Dupa
soare este cel mai luminos astru. Dar marimea lunii nu ramâne vazuta totdeauna,
ca uneori cercul ei este întreg, iar alteori se vede cu lipsuri si împutinata;
arata lipsa în cealalta parte a ei; ca o parte a ei se umbreste când creste,
iar o alta parte a ei se ascunde când descreste.
O pricina nespusa a înteleptului
Creator a facut ca luna sa aiba aceasta felurita schimbare a formelor ei. Sau
poate ca înteleptul Creator a vrut sa ne dea o pilda vadita de cum este firea
noastra omeneasca. Ca nimic din cele omenesti nu este statornic; ci unele ies
din nefiinta si merg spre desavârsire, iar altele, dupa ce au ajuns la
dezvoltarea lor si au crescut la cea mai de sus masura a lor, iarasi, prin
pierderi treptate, se mistuie si se distrug; si împutinându-se, pier.
Creatorul, deci, a vrut sa ne dea învataturi despre ce le cu privire la noi
prin fazele lunii; iar noi, luând cunostinta de grabnica schimbare a celor
omenesti, sa nu ne îngâmfam când ne merge bine în viata, nici sa ne laudam cu
puterea, nici sa ne mândrim cu bogatia cea nestatornica, ci sa dispretuim
trupul care sufera schimbari si sa ne îngrijim de suflet, de bunul cel
nemiscator. Iar daca te intereseaza luna, ca-si pierde lumina prin scaderile ei
treptate, sa ti se întristeze mai mult sufletul, care are strânsa în el
virtutea, dar din pricina neluarii aminte îsi pierde frumusetea sa si nu ramâne
niciodata în aceeasi stare sufleteasca, ci adeseori se schimba si ajunge altul
din pricina ca n-are temelie tare. Cu adevarat, asa cum spune Scriptura: „Cel
nebun se schimba ca luna” (Sirah 27, 11).
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
144-145
SFÂRȘITUL ZILEI
Sf. Tihon de Zagorsk
Ce se întâmpla atunci când soarele
se îndeparteaza de noi: întunericul se lasa si le acopera pe toate de sub cer;
omul nimic nu mai poate face, bâjbâie ca un orb, se rataceste, se împiedica si
cade si de toate-i este frica. Întocmai se petrece si cu sufletul acelui om pe
care-l paraseste Hristos, Soarele Dreptatii; atunci lui nu-i mai este cu
putinta a savârsi nici o lucrare bineplacuta Domnului, dupa cum El Însusi zice:
„Fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5). Întrucât este cuprins de
întunericul duhovnicesc, acel suflet va rataci, bâjbâind ca un nevazator, se va
împiedica si va cadea dintr-un pacat în altul, pâna când va nimeri în prapastia
vesnicei pierzanii, de nu se va îndrepta prin pocainta. Însa Hristos se
departeaza numai de acel suflet care L-a parasit el însusi mai întâi pe Domnul,
altfel de nimeni nu se leapada Hristos, ci „lumineaza pe tot omul care vine în
lume” (Ioan 1, 9). Aceasta întâmplare ne învata sa ne tinem de Hristos si sa
urmam Lui cu credinta si dragoste, ca sa nu ne cuprinda si pe noi aceasta
pustiire si bezna sufleteasca.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 130.
POMUL ÎNRĂDĂCINAT
- Sf. Ioan de Kronstadt -
Pomul bine înradacinat în pamânt
se dezvolta si aduce roade. Sufletul puternic înradacinat în Dumnezeu prin
credinta si dragoste – ca prin niste radacini duhovnicesti – la fel se dezvolta
duhovniceste si aduce roadele virtutilor placute lui Dumnezeu, multumita carora
el traieste acum si va trai în lumea viitoare. Pomul dezradacinat înceteaza sa
mai traiasca; el nu mai primeste viata pe care o sorbea din pamânt prin
radacinile sale. De asemenea, sufletul celui care a pierdut credinta si dragostea
si nu mai ramâne în Dumnezeu, în Care singur poate avea viata, moare
duhovniceste. Ceea ce este pamântul pentru plante, Dumnezeu este pentru suflet.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 67-68.
FANTANILE SPARTE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Majoritatea oamenilor poarta de
buna voie în inima o povara satanica, dar s-au obisnuit într-atât cu ea, încât
de cele mai multe ori n-o simt si chiar si-o sporesc, fara sa-si dea seama. De
altfel, vrajmasul cel rau le înzeceste acea povara si atunci cei ce o poarta
încep sa fie cuprinsi de o teribila deprimare, de spaima, cârtesc, iau în
desert numele lui Dumnezeu. Cele mai obisnuite mijloace prin care oamenii veacului
acesta îsi alunga „aleanul” sunt petrecerile, jocul de carti, dansurile,
teatrul. Dar, dupa ce recurg la aceste mijloace, plictisul si lâncezeala inimii
sporesc. Daca oamenii acestia au norocul sa se îndrepte spre Dumnezeu, inima li
se despovareaza, încep sa-si dea seama limpede cât de apasata le era ea mai
înainte, cât de mare era greutatea care o strivea, desi de cele mai multe ori
ei nu-si dadeau seama. Cât de multi sunt oamenii care L-au parasit pe Dumnezeu,
s-au îndepartat de „izvorul apei vii” si „si-au sapat fântâni sparte, care nu
pot tine apa”? (Ieremia 2, 13) Foarte multe asemenea fântâni sparte se
întâlnesc la oameni, aproape câte una de fiecare. Fântânile sparte sunt inimile
noastre, patimile noastre.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 55.
S A R E A
Sfantul Nicolae Velimirovici
Sarea este simbolul crestinilor de
acum, care îi îndreapta si pe altii. Sufletul, sarat bine cu învatatura lui
Hristos, nu se da stricaciunii, si de aceea ajuta si aproapelui sau sa se
împotriveasca alterarii. „Voi sunteti sarea pamântului”, a spus Domnul nostru
cel Preasfânt (Matei 5, 13). Aceasta se refera nu doar la Apostoli si la
preoti, ci la toti crestinii în general. Daca crestinatatea îsi pierde puterea,
facându-se lipsita de sare, cu ce se va mai „sara” neamul omenesc? Cu ce se va
mai salva atunci omenirea de la alterare? Daca sufletul nu are întru sine
adevarul lui Hristos, el se face lipsit de sare si devine fara gust. Pentru
aceasta oamenii de pe pamânt putrezesc, trupurile lor prefacându-se în tarâna.
Sarea înseamna, de asemenea, si har ceresc. Despre acest lucru vorbeste
Fericitul Teofilact: „Despre faptul ca harul este sare citeste la Sfântul
Pavel: «cuvântul vostru sa fie cu har, presarat cu sare»”. Prin urmare sarea
este simbolul crestinului din lume si a harului dintru acesta.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 36-37
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu