joi, 26 martie 2020

Livia Ciupercă - IERTARE, PAUL GOMA!




IERTARE, PAUL GOMA!
mart. 26th, 2020


Nespus de mult mi-aș fi dorit ca pe 2 octombrie, anul acesta, să fi întâmpinat aniversarea zilei de nașterea a lui Paul Goma, astfel: <<La Zi aniversară, mai este cazul să ne mai întrebăm de ce „azilantul politic” Paul Goma rămâne un „țepos, nărăvaș, pus pe scandal” (Ion Cristoiu), „în permanent conflict cu linia oficială” (Florin Mihai), transformat „în război cu toată lumea” (Carmen Mușat)?>> Firește, mi-aș fi argumentat și un răspuns, pe măsură.

<< Ciocanul nedreptății lovește, nemilos, din toate părțile. Rănile produse i-au mutilat ființa. Nimeni nu-l înțelege, iar distanța creată (din teamă sau din lașitate) l-a îndepărtat de principiile creștine, iertarea.  E atât de ușor să judeci, e așa de ușor să lovești cu vorbe, dar este greu, greu de tot, să mângâi un suflet răvășit. Nimeni nu s-a transpus în pielea aceluia care, din copilărie și până în anii primei tinereți, a suferit multe nedreptăți. Dureros este că suferința nu l-a îmbunat, ci dimpotrivă, l-a înspinat. Și mai dureros este că niciun confrate nu a încercat un gest de mângâiere. Și e păcat să avem în preajmă un nobil intelectual mutilat de suferință. Lecturându-i scrierile, ce constatăm? Tiradele sale sunt învăluiri în mantia necuvântului necuvântat pe-nțelesul cel neînțeles. Verbul său devine cnut care sângerează fiecare frază. Întrebare întrebătoare: am făcut ceva pentru a-i îmblânzi pornirile? Am schițat vreun gest, pentru a-i mângâia suferința? Fiecare dintre noi avem părticica noastră de vină. Și mai spunem că ne numim creștini! De ce nu ne comportăm ca niște creștini? Simplu, pentru că – fiecare dintre noi –  avem, mai pronunțat, ori ba, spălăturile, fricile, lașitățile noastre.  Suntem creștini doar cu numele, nu cu fapta. De ce acceptăm suferința omului Paul Goma? Oare nu putem, măcar acum, în ceasul al unsprezecelea să-i întindem o mână prietenoasă, frățească, celui aflat de atâtea decenii în suferință?  E atât de greu să ștergem în sufletul nostru, cu buretele, toate urâțeniile verbale primite, cu drept sau pe nedrept?!  În curând, se împlinesc 85 de ani de viață, de viață mutilată de multe și nenumeroase nedreptăți. Iertați, doamnelor și domnilor. Iertați! Cuvântul nostru poate deveni floare. Încercați! Nu e greu. Să încercăm! Să nu lăsăm timpul „să-și suspende zborul”! Acum este momentul. Acum. Doar acum. Cât nu este prea târziu. E păcat să păstrăm răul în noi. Lăsați-l să zboare. Să ne înflorească-n inimă un gest de îmbrățișare frățească întru iertare!>>

Ei bine, expozeul meu este în van. Prea târziu. În zilele ce urmează, vom lectura texte care mai de care mai pline de regret. PAUL GOMA a fost chemat într-un alt univers, cu alte reguli, cu alte principii, pe care le vom afla, fiecare dintre noi, la timpul potrivit. Ceea ce regret, personal, este că drumul sufletului său, spre zării marelui necuprins, conservă – in aeternum – un mare regret: cel al neîmpăcării!
Dumnezeu să-l ierte!




Livia Ciupercă









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu