IERTARE, PAUL GOMA!
mart. 26th, 2020
Nespus de
mult mi-aș fi dorit ca pe 2 octombrie, anul acesta, să fi întâmpinat
aniversarea zilei de nașterea a lui Paul Goma, astfel: <<La Zi
aniversară, mai este cazul să ne mai întrebăm de ce „azilantul politic” Paul
Goma rămâne un „țepos, nărăvaș, pus pe scandal” (Ion Cristoiu), „în permanent
conflict cu linia oficială” (Florin Mihai), transformat „în război cu toată
lumea” (Carmen Mușat)?>> Firește, mi-aș fi argumentat și un răspuns, pe
măsură.
<<
Ciocanul nedreptății lovește, nemilos, din toate părțile. Rănile produse i-au
mutilat ființa. Nimeni nu-l înțelege, iar distanța creată (din teamă sau din
lașitate) l-a îndepărtat de principiile creștine, iertarea. E atât de ușor să judeci, e așa de ușor să
lovești cu vorbe, dar este greu, greu de tot, să mângâi un suflet răvășit.
Nimeni nu s-a transpus în pielea aceluia care, din copilărie și până în anii
primei tinereți, a suferit multe nedreptăți. Dureros este că suferința nu l-a
îmbunat, ci dimpotrivă, l-a înspinat. Și mai dureros este că niciun confrate nu
a încercat un gest de mângâiere. Și e păcat să avem în preajmă un nobil
intelectual mutilat de suferință. Lecturându-i scrierile, ce constatăm?
Tiradele sale sunt învăluiri în mantia necuvântului necuvântat pe-nțelesul cel
neînțeles. Verbul său devine cnut care sângerează fiecare frază. Întrebare
întrebătoare: am făcut ceva pentru a-i îmblânzi pornirile? Am schițat vreun
gest, pentru a-i mângâia suferința? Fiecare dintre noi avem părticica noastră
de vină. Și mai spunem că ne numim creștini! De ce nu ne comportăm ca niște
creștini? Simplu, pentru că – fiecare dintre noi – avem, mai pronunțat, ori ba, spălăturile,
fricile, lașitățile noastre. Suntem
creștini doar cu numele, nu cu fapta. De ce acceptăm suferința omului Paul
Goma? Oare nu putem, măcar acum, în ceasul al unsprezecelea să-i întindem o
mână prietenoasă, frățească, celui aflat de atâtea decenii în suferință? E atât de greu să ștergem în sufletul nostru,
cu buretele, toate urâțeniile verbale primite, cu drept sau pe nedrept?! În curând, se împlinesc 85 de ani de viață,
de viață mutilată de multe și nenumeroase nedreptăți. Iertați, doamnelor și
domnilor. Iertați! Cuvântul nostru poate deveni floare. Încercați! Nu e greu.
Să încercăm! Să nu lăsăm timpul „să-și suspende zborul”! Acum este momentul.
Acum. Doar acum. Cât nu este prea târziu. E păcat să păstrăm răul în noi.
Lăsați-l să zboare. Să ne înflorească-n inimă un gest de îmbrățișare frățească
întru iertare!>>
Ei bine,
expozeul meu este în van. Prea târziu. În zilele ce urmează, vom lectura texte
care mai de care mai pline de regret. PAUL GOMA a fost chemat într-un alt
univers, cu alte reguli, cu alte principii, pe care le vom afla, fiecare dintre
noi, la timpul potrivit. Ceea ce regret, personal, este că drumul sufletului
său, spre zării marelui necuprins, conservă – in aeternum – un mare regret: cel
al neîmpăcării!
Dumnezeu
să-l ierte!
Livia Ciupercă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu