Mere pădurețe 40 - neşlefuit/necenzurat

Mere pădurețe 40

Ți de necaz şi de amar când copilul drag ca ochii din cap, că sângele nu se face apă şi copilul tău unic, de sânge, că şi ceilalți-s a mei, dar doar că i-am adoptat  căsătorindu-mă cu Vica, mama lor, dar să nu te amărăşti cu întristări, tri supărări, spuneți dumneavoastră, când psihatra Dr.Mihaela Şandru îți spune cu of, un fel de polojenii, că copilul tău din cauza medicației nu poate avea copiii cu toti, sănătoşi, ci nimurugi, anormali: monştri, cu diverse anomalii fie vizibile la exterior: membre, aparatul locomotor sau la organele interne care chiar pot lipsi şi totul din cauza medicației schizofreniei nediferențiate, tratament indicat cu bunăcuvință şi profesionist de ea şi de Ioana Crăciun Dr.medic psihatru, pe Babeş, în clinică punând degetul pe rană şi cui să reproşez, ce ecuație obedientă? Că e o problemă, o situație şi e o nemulțumire, o pretenție şi cum să te joci cu nepoții, cu nepotele?

-"Cu toți avem câte o latură jucăuşă, pițiguşă", îmi zicea Vica, cu aceeaşi cauză ca mine şi cu iubirea, în sine, în sufletul ei având echilibru, cu ea nici, în aşternut neavând cum să te plictişeşti părându-ți-se, c-ai fi într-n  dans cu efect, prin impact energiile care se descărcau dând orgasmul, un bine şi o plăcere care nu ştiu de ce mi se părea, că veneau electric de la Vica, cu scrupule şi cu caracter; nu e manipulabilă, mi se dăruie drăgostoasă şi capabilă, dar ce zic? Era un om adevărat Vica. Vica era o iubire pentru mine, era totul. Întrecea toate aşteptărilor. Un surâs al Geocondei cioplit, în slove de Brâncuşi-Eminescu în slove, bucove de ceaslov-Creangă şi fapte bune "opera omnia" -pilde! An nou cu sănătate: om, pâine fierbinte de om cuminte, din România. Ce mai faceți om spiritual şi de suflet din sufletul neamului meu omenesc, Pr.Al. Stănculescu-Bârda? Părinte tot ce faci cu cărțile punându-le cu măiestrie, în vânzare, e o dăpăşire, un efort, un mod de viață cu glorie, demnitate şi cinste, o idologie şi filozofie, drept de a fi şi munca asta cu responsabilități mă face de o viață de om să vă prețuiesc munca, modul de viață pilduitoare, cunoscându-ți menirea ca de apostol misionar făcând ce alții nu fac.

     - Mulțumesc frumos pentru aprecieri, Stimate Domnule Pavel! Problema este că nu mai cumpără nimeni cartea. Altele sunt prioritățile astăzi, iar noi am rămas în urmă, vechituri! Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! La mulți ani! Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

     - Un om rar, om cu inimă de aur, Ben. Un motiv de calitate să urmăm sfatul unui mare om binecuvântat. un natural şi național. multă sănătate şi împliniri, părinte! Tu eşti prietenul meu drag, să nu uităm, că eu nu uit dragă. Un frumos cum rar. Uneori nu putem facem nimic pentru a ajuta pe australieni, la ei arzând pădurile, la noi furându-se aurul verde, pădurea. Acuma un gândac croitorul stejarului ne pune pedici pentru infrastructură, autostrada, nu-i finanțată din cauza acestui gândac...croitorul stejarului dealtfel dăunător (ce se va mai inventa, frate?) Ce febră, provocare, că pestă africană, pseudo-pestă aviară s-a inventat... că pedici, strâmbe ni se bagă ca să nu mai avem progres, câştigare: finanțare infrastructurii fără dificultate, înegurare fără poticnire cristică ca să fie un cadou pe bune? (ce se va mai inventa contra bunului mers, contra noastră a românilor, Ben dragă ?) Pe drumul patriei prea multe accidente. Multe stări depresive, multă nebunie, anevrism... şi totuşi încadrare în timp şi pentru implantul de cord, cu intervenție reuşită. Sârbii serbează revelionul cu spargere de pahare, alungarea ghinionului. Maşinile cu caracteeistici avansate. Daria mă ține telefonic la curent: focul i s-a aprins cu greu, c-a venit profesoara de franceză/engleză. Că va veni acasă cum va putea mai iute.

     - Spune-i sa nu se joace prea mult cu focul ca uite ce am patit noi aici in Australia, ardem de nu mai putem inghiti de fum.

     - Zicea dulce şi cu noblețe, a zis că viața-i o luptă, a zis ca Cristina Țopescu, plină de personalitate, cu propria tistețe şi singurătate care a murit singură cu propria păcăleală de mare singuratic, singur pe lume şi lup de mare ca un Martin Eden-Eminescu-geniu pustiu (sau ce nu ştim din nobil şi sublim, în rezonabil social-uman, că trăim artistic, că nu ştim ce-ar fi a trăi cu ghinion, în van şi ştie ce zice Cristina Țopescu extrem de util ca atare inspirată zice, în drept de a fi, că viața e o luptă, o nobleță, însă mare lucru şi fără noimă să te omori). BECALI are iubite? Are viața lui privată şi cine ce-i  poate face? Se vorbeşte, că ce nu bârfeşte lumea? Şi ce-i poți face lui Rolando care doarme 12 ore şi mănâncă de 6 ori pe zi şi se simte bine.

     - MIHAI EMINESCU UNEȘTE ETNIA ROMÂNEASCĂ DE PRETUTINDENI! ”Să-l cinstim întotdeauna precum și nemuritoarele sale versuri fiindcă acestea cinstesc neamul și limba noastră românească!” Ioan Miclău Gepianu

     - Iată omule un om cu suflet de poet a neamului.

     - Pavele la noi in Melbourne ploua cu galeata de 4 ore lucru care ne da speranta ca se vor stinge parte din focuri daca nu toate. E un fum de-l tai cu cutitu iar azidimineata m-am sculat cu miros de fum in nari.

     - Pentru multe lucruri doar timpul e rezolvarea.

     - in favoarea ta dar nu si al celorlalti care mor nevinovati pe campul calailor azi.

     - Exlicația ?

     - Citeste “Jucaria 2”

     - Elecronica e un adversar al omului/viceversa? Nu cumva omul e jucăria unui imperiu de radiație, pro-auto -distrugere? Culmea nu-i omul provita cu longivitate, însă otrăvit electronic, omul, cum poate fi îndelung proactiv şi provita? Dumnezeu fie cu noi gloria, biruința şi victoria noastră! Omule, eşti cu adevărul Ioan gură de aur, eşti senzațional-național. Eşti normal chiar dăcă nu-ți ascultă nimeni, culmea: nu-ți ascultă sfatul ca să nu sărim în gol. Tu ai un al tău, deşi dragoste cu sila nu se face, silitorule, om-măsură a lucrurilor, cu Dumnezeu din Dumnezeu adevărat.

DUPĂ MIORITICĂ ŞTIINȚĂ ŞI NAȚIONALĂ CONŞTIINȚĂ

Tu îndrăzneşti să gândeşti

şi să trăieşti ca tu însuți,

în lumină din sine, te clădeşti bine cu bine,

că zideşti cărămidă cu cărămidă

ca copil să zburzi zi de zi sculptând pe drumul oaselor Mărgelatu: Florin Persic,

în baladă Trandafirul galben

cloncăind semințe cu mari speranțe, în credințe desluşind noblețe

ca popă, taman, să citeşti... mangafaua cu frumusețe,

că ai oarecare experență

şi conştiință,

după națională şi mioritică ştiință.

*

PACE, PATRIE ŞI PÂINE

Eşti om şi vrei să trăieşti,

în ciudă că toată lumea greşeşte/păgubeşte,

că nu toată lumea-i perfectă băgată în gura lupului,

pe altarul soarelui.

Ce o fi decepționat-o pe domnişoară, fată bătrână, Cristina Țopescu care n-a fost pesimistă, cu îndemână,

dar făcând sincid, cum să-mi explic: că-i artistă optimistă mucenică?

cu onoarea/demnitate, lăsată la uşă de biserică,

cu ce-i, în guşă şi căpuşă Dumnezeu-minorosiță artistă al artei-conştiință

şi al patriei limbii române:

pace şi pâine, în ordinea mondială:

nu cumva fandoseală națională: dezbrăcare de morală,

de pace şi pâine

al patriei limbii române?

Dan Şalapa va aranja poeziile scrise de mine, în 2 vol. Antologie poezie specială şi personală,

natural-punctual selectată național, cu artă,

din tot ce am scris, vor fi aranjate de el inedit, unic: tematic.

Tu treuiind să le faci coperta şi să ne vedem, de țară şi neam, rămânându-ți sedacă şi să le afli titlu celor două volume sinteză a ce am scris până în prezent relevant (vom vorbi cu Daniel Şalapa, omul acesta minunat implicat, va fi şi el consultat la sânge, în lege, se înțelege,

că el străduindu-se pentru lucru bine făcut,

va fi ca lumina cristică, dumnezăiască, al zilei de început).

 Acest om artist fiind capabil s-o facă altruist-impecabil tematic,

cu stil şi util, pragmatic opera omnia de România:

Eminescu-Nichita Stănescu-Bacovia.

Tu ce zici, Ben Todică, om între oameni, pentru oameni, om de duminică? Dovadă cronicile-eseu scrise unic, în spirit național specific, distinct-infinit apropiat de obiect.

Cu bine şi sănătate-sare, în bucate, realitate socio-umană,

mai eco şi bio-sănătate, viață bună strunită pe strună de vioară-de eternă primăvară cu spor, dragoste şi dor provita, în viitor procreeativ şi perspectiv omenesc-românesc, dumnezăiesc,

în tot bunătate şi-n toate-Domn Savaot

cu viață strălucit-mai-bună afectând cu efect, cu predicat şi subiect-

infinit apropiat de obiect.

*

Să nu-ți pierzi nădejdea, om de omenie, orice-ar fi să fie !

Nu cumva aiasta-i sub alt aspect, scară la cer,

de om inteligent şi de caracter,

,rască parască -infinit apropiat de obiect,

o altfel de cenzură (agent sub acoperire,)?

eliminarea actualului act de fericire:

ştiind că unde nu-i fericire,

nu-i nici iubire:

subiect şi predicat:

aur cenuşiu strecurat,

luminat şi curat, copil al fulgerului şi a impecabilului, al soarelui?

Filme de Doru Năstase, sunt de dor şi de dragoste de bună veste, Ben-de-poveste… Prezentul ni un dar, un îmulțit de talanți, har, rai de grai cu frumusețe şi de noblețe. Nici nu mă gândesc să nu învăț din greşelile mele, pe tot omul îmvățând ca un dascal greşelile, să nu te surprindă călăreț fără cap, fleț şi măreț ca Stan-Pățitul. Întrecea toate aşteptările.

Femeie ispititoare şi biciuitoare la poezie,

pro-om, provita, activă, de omenie-

Patrie limba română cu îndemână inimă şi maximă română, cu dare de mână: creeare,

în scriere cu îndemânare şi inspirare ca o respirare de fericire-

nemuritoare întru răsărit de soare:

binecuvântare de România profundă şi întregită între hotare,ca Românie balşoi, bell şi mare.

*

“Doamna Turcan: visul meu e sa ma pensionez la 98 de ani, nu la 70! | Cronici pe bune.” - Gânduri imbecile, obraznice, datorată narațiunii şi acelei enumerarării, salarizări, mari nemotivate şi justificate de sacrificiu, muncă grea, că nu-i un obiectiv al muncii/sau e dacă corupția e consderată cumva muncă (nedumerirea e: de ce nu renunță la acel salar special, ca să nu mai vorbească aşa uşor anapoda, în dorul lelii, că fără atâțea bani (salar special n-ar gândi negativ şi nefăcând infracțiune, mizer-murdar, infect, nu le-ar fi dat mâna să corupă speranțe de a trăii bine, dând celor mulți, oamenilor de rând: doar brendul: suferință, o degradare social-umană; vă asigur, n-ar corupe fericirea celorlalți, c-ar fi indivizii aieştea mai umani, aceşti "bdirăii-bulibaşi", sus puşi care egoişti sunt doar pentru ei. Dar vor rău semenilor, îşi fac de cap, că nimeni nu-i arde ca pe Doja pe acel tron fără mărire. De ce pensionare atât de târzie, la 98 ani? Ce vrea de fapt aceast rezidiu politic?

DE ROMÂNIA PROVOCARE

Scriu şi mare lucru, nu puțin lucru,

în România mea dragă,

e mare lucru integru pentru mine şi pentru România morală integră verde-albastră,

că-i ceea ce mă inspiră iubire ca o eternă primăvară, floare albastră

şi-i ceea ce-i iubire-specială şi națională normală,

drept de a candida la fericire, la înviere, cu iubire, ca mire, în unire şi întregire,

în splendoare întru răsărit de soare,

de România profundă şi de mare provocare,

că-n profesiunea noastră credința-artă persistă

şi prin noi există.

Se lua taurul de coarne, că era o miză şi-n curtea lui Ionaşu Horjului, mânzat, că Vica, surorile ei şi cei doi frățiori a ei, 7 la număr copiii, deabia umblând pe picioare, părinții, le punea şi-i puneau la lucru, că nu doar trebuia s-arate că-s harnici, ci chiar trebuia să fie, fetele ca să se mărite şi feciorii să se însoare, asta fiind rațiunea, logica, vieții, chiar şi pe vapor se ținea ordine, se făcea şmotru şurluiindu-se puntea, că nu se considera a fi de nicăieri şi nici din joacă, ci era o grație, o armonie cu prospețime, că nu te răzgândeşti, în tot fiind reguli şi prur şi simplu principii şi permanentă primenire ca apa, în râu, că şi existența era o esență, un irezistibil, un greu prin care munceai silindu-te să fii demn şi harnic, luptând pentru ce crezi, pentru a fi şi pentru a scrie o istorie cu iubire, în drept să fii laudă de zestre însorită, cu înviere, ca o vreme frumoasă, serioasă, făimoasă, cu-n impact a ei, viața. Era clar era o direcție bună, o menire, un stil de viață sănătos. Viața lui Vica anterioară să mă cunoască mă lăsă cu garda jos, era superioară, jos pălăria! Tata Ioan, Iuănaş, era cu treburile lui, dar Ana, mama lui Vica avea grija să-şi scoale fetele în zori, şi să le mâne pe fete după apă la fântâna satului, ca lumea satului să le admire ce fete harnice are are Ana lui Iuănaşu Horjului! Îi punea la lucru casei, că doar aşa se obişnuiesc cu munca fetele şi feciorii ştiind ce este de făcut devenind ocupația lor muncă serioasă, pasiune, spor şi plăcere. Judec prin tot ce am trecut şi prin tot ce trec, că n-am trăit, n-am trăit degeaba făcând doar umbră pământului/ierbii păscută în țințirim, răzor cu biserică, păscut de căprioare, ciute şi nu mi de ră experența, ci de ecuație câştigată, rezolvată trăind cu impresie artistică şi eco valoare eficientă, autentică. Dar am demonstrat, ce zic ?  totuşi, că sunt suficient talentat, însă n-a acceptat Vica nici ca idee, n-accepta cine eram doar ca veterinar, dar nu c-aş fi scriitor, visător un nemotivat, mai dus cu pluta, mai fără chef, să fiu sau să cred că-s un fiu/să ciocliflender al scrisului, fiul rătăcitor, chiar dacă la sfârşitul călătoriei, acasă, se va tăia vițelul gras şi se va rupe-n spectacolul cu ospățul deavolului, după romanul conceput, dar nescris de marele artist scriitorul Pavel Dan din câmpia Transilvaniei, din pitorescul Tritriu (de pe lângă Turda), satul popularului şi marelui rapsod, renumit şi emerit: Ioan Cristoreanu. N-am mai fost la Cluj la dentist cu proteza, că nu s-a vindecat unde s-a dat cu freza (nu s-a vindecat pentru că am o viață dezorganizată, nu-s cum cred prietenii mei: genial, că trag mâța de coadă, pisica: țâța-mâța, vecinului? inexplicabil cum, ca cititor, încurcă-n stele?) chiar dacă-mi place să fiu lăudat, dar draga de Ioana Cremene care a vroia să fiu fericit pilind, a frezat, a luat din denivelarea osoasă, o deformație, din gura mea şi m-a  jenat la gingină şi eu fiind cu diabet, am făcut gingivită, că n-a dat Dumnezeu să se vindece şi având inflamația cu pricină, se vindecă greu şi eu din cauza durerii, nu putem, nu pot, purta proteza şi ca atare făță de doctoriță mă comport incorect, că n-am mai dat pe la cabinetului de pe Oaşului (Iris, mai către vamă, broasca verde) ca atare nu era super mai ales, că şi afară era stupid: frig, ger, o iposibilitate de a merge la Cluj, că diabetul da şi incidențe, incoveniențe, complicații, ştiam  şi eu, că diabetul mă responsabilizează, îmi impune schimbarea stilului de viață, dar incomod, leneş, eram cu gabaritul depăşit fără a-l semnala ca să nu sufer, să nu mă prostesc, deci nu poți face imprudențe..., dar faci, chiar dacă-s dependent de a sări peste cal nici papagalicind.

În 1928 prin 4 martie George Ferghete, îi scrie lui frate-su aflat în Sâmpetru-Almaşului, Sălaj: "Dragă frate Viorel! Chiar mi-am adus aminte, că a trecut anul din ce am fost la dentist unde ț-a făcut dinții. Cum te lauzi cu ei! Să ți-i curăți. Sfarmă cărbune de lemn potolit şi apoi îl cerne prin o pânză deasă ca să iasă praful mărunt cu care să te speli de două ori pe zi după prânz şi înainte de culcare. Ce mai faceți cu toții? Noi facem bine, dar am fost bolnav de câteva săptămâni suferind de o durere în crucile şalelor. Am fost 10 zilele în spital. Acum sânt bine. Fetițele mele o duc foarte bine, limba engleză o vorbesc binişor. Nu poți să trăieşti fără să nu faci nimic. Ce face nepotul Dragomir? Mai ține minte din obiceiurile mele? Alăturat trmit o poză a lui. Ce fac surorile şi şogorii? Le spune tuturor, că-i iubesc şi că le doresc toată fericirea! De-am putea face după dictarea inimii i-am ajuta cu altceva, însă puterile nu ne lasă. Avem foarte multe spese. Sărbătorile învierii să le fie la toți şi la toate de mare bucurie! Ce faci cumnată Nastasie? Face-mii tu pe dimineață o mămăliguță cu lapte de bivoliță care să strige tot George mergând pe gât? A trecut anul din ce nu mi-ai făcut. Îți doresc mult bine şi-ți mulțumesc de cât mi-ai făcut.

Dragă unchiule şi lelică, după cum vă scrie tăticul noi suntem sănătoase. Învățăm uşor limba. Ştim să vorbim foarte mult. Mergem unde vrem numai amândouă. Nu vă scriu aşa mult. Sărut pe Dragomir cu mult dor şi drag, Anica.

Dragii mei unchi şi mătuşi, Ce mai faceți? Eu fac bine. Suntem ocupate. Nu putem să vă scriem mai mult. Sărbători fericite, Aurelia!

-"Eu mă simt bine şi sunt la vârsta când retrospectiv pot mă uita şi analiza viciile...", zice acest leat, artistă supremă, madamă cu cu camelii, Corina, fata unicului Mircea Chiriac, măturisând că s-a reântâlnit cu Dumnezeu într-o zi de 28, zicea cu relaxare luptând cu ce credea.

CORINA CHIRIAC

Voi îi susțineți fleț, sustenabil şi pe corupți neisteț,

îi votați şi ca nebotezați,

îi promovați,

îi onorați şi-n funcții abuziv, ca penali, îi promovați,

îi responsabilizați,

dar n-o ziceți răspicat,

aur cenuşiu strecurat:

ca Iliescu culpa, chipurile nevinovați.

Moartea lui Vica m-a făcut să nu mai fiu în apele mele, uneori nici, în chef, în pofta ce-am poftit-o io: să scriu, nu eram, nu sunt. De ce? Nedumerit sunt şi eu, necunoscându-mă suficient, în sine, în ciudă, că Eminescu ne îndemna să ne cunaştem prin toți porii, din toți rărunchii, nu ne vom desăvârşii, că doar neuitându-ne rădăcinile, vom şti peste timp de fapt cine suntem, nu-i aşa şi de fapt Quo vadis Domine şi pentru ce suntem ceea ce e iubire, deci ceea ce e Dumnezeu, că unde Dumnezeu e, omenire şi bună convețuire e, nu-i aşa, veterinare? În direct cu viața: -dreptul la înviere din unghiul meu de a privi lucrurilor.  Să vă dea Dumnezeu sănătate şi bucurii şi vă mulțumesc pentru că  mă citiți cu drag şi cu sfințenia sufletului vostru alduit. În numele unirii, să fim sănătoşi şi să ne dăinuiască România întregită, unită, independentă, fericire pentru ceilalți, Dumnezeu având milă de noi ca s-avem pace, pâine şi împliniri, în tot ce ne dorim! Ce-mi toacă să scriu, că n-am un plan, ci cum le fulgeră şi tună, în aurul cenuşiu, materie cenuşie-creer, o costelație a neuronilor şi sinapse, unii susținând că şi intestinele ne joacă rol de creer (la unii caca după cum îşi bat joc de cei mulți furându-le cele trebuincioase de la gură, că în loc să le dea oamenilor aleşii noştrii le ia, asta fiindu-le filozofia acestor corupți care de ce au lacom şi perfizi, vor să mai aibă, neavând o educație morală şi ecologică socio-umană, de fală şi de tradiție, națională. Degeaba regreți, că dacă sau parcă, s-a amestecat: "Dacă, poate, nu pot şi parcă") în viața ta tembelă şi tu năucit ca un frumos "fain-făinel", dar care nu se vede, în faptă/credință şi iubire, chiar dacă nu se vede, că tu răsfățatule, eşti "Pârlitul" lui Marin Preda, un dezastru pierdut în ceață, pe cine să dai vina deşi nu ți se pare normal, dar simți cu cele cinci simțuri şi cu ce vrei, dar dacă tu nepriceputule nu te pricepi de ce te bagi unde nu-ți fierbe oala, dacă nu te pricepi, de ce te bagi, tu, ca să-ți reproşezi, că te arzi, harnicule, că n-ai făcut  ce era de făcut valoros, mulat după cerințe, dorințe şi pe lungimea ta de undă, că ți-ai dat şah-mat cu o Vică care îți dă târcoale şi nelinişte şi din inconfort are nervozitate, stres şi, că imaginile viceversa şi neplăcute ca după un cutremur, te burzulesc, că nu eşti şi tu mai slab ca iubitul Ben care nu mai are 130 kg, dar nici uşor nu e, deşi ca să se toroştească sub picioarele lui un şoarece nu-i nevoie  nici de dacă, poate şi nici de parcă într-o barcă, că excelența sa şoricelul moare călcat de mai puține kile, e dat naibii, deşi sub un sac de 50 kg  grâu/ cucuruzi, şoarecelui, nu i se întâmplă nimic, ba e chiar bucuros, veselos, că a avut ce păpa, că piei drace! dacă-i doar parcă... e foc, dar nu-i, să mă ia naiba, că eu, ce vreți, cu toată starea de urgență "coana-virus", eu cu o gură de apă dacă nu-i foc sting bobotaia focului de la pârjolirea porcului tăiat de pe lista de la bloc...! Concluzie dacă e atmosferă de sărbătoare, regreți dacă ai lăsat lucru nefăcut, l-ai lăsat pe mâine, că dacă-l laşi pe poimâne, ştii că nici nu-l mai faci vreodată, că lucru lăsat pute a câcat. Eu cu proteza mea cum m-oi descurca, mă întreb amărât, dezamăgit de compotamentul meu incert, handicapat, că n-am meciul şi victoria, sub picioare, cu toate şansele şi privirile fanilor, chiar dacă eu pentru mine/ nimeni, nu-s un coşmar, deşi zbor cu maşina din decorul vieții, dar care-i momentul meu stresant/relaxant? -"Toată lumea se crede Napoleon. Şi grozav e, că-n Lăpuşul Româmesc, e o vorbă: "Pe oamenii buni nici lupii nu-i mânâncă" şi de exemplu eu cu dute dor şi iară vină şi dute-n țară străină dăina şi dainu... mergeam pe cel deal şi pe cel colnic,pe unde a trecut călare o mândră şi voinic, mă duc şi eu să muncesc, în vacanță la țară la bunici şi să mă rog... dar venind o haită de lupi eu mă apuc şi hăulesc, să doinesc şi lupii... se duc către alte scopuri haihui pe dealuri şi chiar şi eu îmi pot să-mi văd de drumul meu spre numărul unul, în satul... spre care mă îndreptam, acolo locuind bunicul, care pe bune i-a zis lui bunica dusă în sat, dar rentoarsă  acasă după un răstimp:

-"Tu, dacă nu te rentorceai încă, că uitată de rău, mai întârziai, ajungă-te binele, să tăfăisuieşti memorabil cu vorbe..., în sat.

-Tu, da ce zic, aş fi mâncat căprioară/mistreț, dar aşa oi mânca mămăligă cu brânză şi lapte, eventual cu mujdei.

-"Bunicul o avut puşcă, până careva, invidios şi cu gând rău l-o pârât, de o plâns ca un prunc, când i-o luat-o miliția, puşca, mai zice doinitorul Prof. Univ. la Academia Gheorghe Dincă din Cluj-Napoca, Dr. Grigoare Leşe cel de legendă şi de cântec nemurit, în doină şi lumină de pomină, om cu asul priceperii, în materia cenuşie inegalabilă şi indispensabilă, în destin ca-n filme, făcând ce făcea, cu capul: rațional, ca la carte (ca la ce să facă lucrul cu nereguli?) cum necunoscătorii se anti-pronunță, deşi el era om legal, în postura de țăran/ intelectual, cum era nepotul maramureşanului un național get-beget, pur sânge: transilvănean?

Iubite frate Viorel! A trecut multe luni de zile din ce n-am comunicat împreună. Acuma apropiindu-se ziua naşterii Domnului, cum e vorba barăm la sărbători mari să ne pomenim unii pe alții. Nu e aşa, că noi vă pomenim aproape în fiecare zi? Dar numai atât e ceea ce putem face: să (că) vă pomenim. Mai mult nu vă putem ajuta, decât cu sentimente, simțăminte miloase, zicând, că sărmanii de ar avea ei asta şi asta. Aceste cuvinte sânt mai ales după ce ne strânjem acasă, fetele de la şcoală, eu de la lucru şi după ce am gătat lucrurile de seară, adică lucrurile casei, ne punem la poveşti şi chiar pe atunci voi dormiți mai bine şi cred că visați, că vorbiți cu noi. De ce cred eu asta? Pentru că noi vă conturbăm somnul greu, obosit, ostenit cu munca țărănească, agricolă, de peste zi lumină şi feştecare de munca sa obosit. Noi când ne culcăm, voi vă sculați că-i dimineață şi cumnata, şogorița, Nastasia după ce a frământat pentru pâine, ba chiar a scos-o din cuptorul cocător ca s-o pună lângă brânză, slănină şi ceapă merinde la cel care lucră, în hotar, câmp, Nastasia ia furca la mână pântre alte lucruri şi apoi zâce/tu zâci către ea:

-"M-am visat cu bădiucu George şi ascultătorul zice:

-"Şi eu am văzut pe Anica şi pe Aurelia făcând cutare şi cutare lucru. Nu-i aşa? Eu sânt sigur, că da, fiind'că chiar atunci noi dormim şi vă visăm. Nu pentru că am vorbit noi de voi înainte de a ne culca, ci pentru că voi vorbiți de noi chiar atunci, nu-i aşa şi spiritele transmit sentimentele noastre vrăşmaşe, pentru asta noi trebuie unii pe alții să ne vorbim de bine, că nu doar morții se vorbesc de bine, ci şi vii, că noi trebuie s-avem respect şi apreciere, chiar dacă prezența lor nu e vizibilă, având singurul lucru bun: având gânduri curate, luminate ca şi visurile noastre să fie paşnice, împăciuiroare, bune, că de ce am face rău semenilor noştri, celor dragi? Chiar pe cel care-ți face rău lasă-l în pace, că mai târziu îi va părea rău de faptă, de obrăznicia lui, comportamentul lui incompatibil, neadecvat.

Această istorioară adevărată e şi o povață pentru toți ai mei, frate Viorel, frați şogori şi surori, care mă vor asculta topindu-şi inima ca să fie buni şi pentru ceilalți şi prin asta vă documentez că vă iubesc, că oamenii îşi dau mâna şi-n bine sunt invincibili. Deci cum vă scriu, să de Dumnezeu, cu şirurile acestea de sărbători cu excelență să fiu şi eu alături de voi, în mijlocul vostru, mângâindu-vă cu puținele mele rânduri, un spectacol, în sine, prin care vă fac cunoscut, că eu cu familioara mea, din mila creatorului Dumnezeu: ne aflăm bine, sănătoşi şi cu toate cele de trebuință, însă muncim din greu, în U.S.A. Voi ce faceți? Cum v-a fost recolta în anul acesta? Dragomir o fi holteiu? Ce-i face drăguța? Cred, că a plânge: să-i treci perinile ingenios, după ritual, specific şi şugubăț, gardul, cum ai făcut şi tu, cu fata lelii Paladie? Oare mai ține Dragomir de lucrurile mele? Mai emitează el cu ponturile lui tratamentul medicului cu Aurelia? Noi ne aducem mult aminte de el. Tu Viorel cum te mai lauzi cu sănătatea?" Aş vrea să se gândească lumea lumii şi luminii: cine sunt eu, ce personaj, din ce carte eşti? / dar bag seamă ce am fost indiferent: de ce şi dar ce necum credeți sau de ce ziceți? ce ați/ am fost/ am fost eu printre contradicții, în efemer ca om de caracter, prin eter, în aer Barbă-Cot, dar de fapt, în plop călare pe un jumătate de iepure şchiop, că plopul e, în plop şi plopul, în aer, fascinant şi eficient ca om de rând, în rând cu oameni, om pentru oameni, că Florin Persic care ar fi putut să mă joace în spectacol, după propriul meu scenariu, veterinar, în Ciubăncuță, dar el un fain-făinel cu simțire, e un uriaş... artistic, că nu era ca om cu ochii-n altă parte, ca om cu carte având aşadar parte, să mă joace-n rol de teatru sau film, cum zicea scriitorul Radu Cosaşu că m-ar putea juca cinăşel/ constănțeanul Jan Constantin, care-şi avea poza acest sfânt Constantin al Constanței, poza, în Amanahul Cinema, în care  mă publicase, alături de poza lui, lângă poza lui îmi publicase Radul Cosaşu: fragmentul de scenariu, scris cu dichis, de subsemnatul, deci şi jean Constantin îşi avea languros şi fercheş cavaler, îşi avea: poza, în Almanahul Cinema, c-artist mare era ca maistru Dem Rădulescu, Bibanul, ca măsura al actoriei, şi de mare om-artist cu miez, că şi el, asemeni clujeanului distins, Florin Piersic,aşa cum v-am zis, că ce să mai zic, craiule? Relevantă era arta, actoria simțită, cu suflet de poet ca la Dorel Vişan un alt scump de pe lângă Cluj-Napoca fost şi directorul teatrului național din localitate, municipiu. Tot ce scriu rar să nu se leagă "ozonperț", cum ai zice peşte, însă până la urmă se lipeşte, că am ceva  în bilă, la cerebel şi-i cinăşel, fain-făinel, că şi anțe-panțe mai suferă de mațe-pestrițe, chiar dacă regula, la mătuşa Elvira şi unchiul Toma, în casă era decât bucate stricate, prădate, mai bine mațe sparte (era vorba de economie? că deşi n-aveau copii, zgârciți nu erau, nici ea Rozalba, Albă ca zăpada, dar nici ofițerul din Caracal, sat/ oraş, unde s-a răsturnat căruța cu ploşti... , un fel de unchiu Tom din coliba unchiului Tom/Dincă?.

     - Nu mai trimite poezii nesemnate!

     - Mai scriu maistre pe facebook şi ca să nu mai ostenesc: de pe telefon o copiez într-un caiet şi de acolo tehnoredactez pe telefon, c-aşa-i hora unirii, omisiunea şi chiar şi astă noapte am scris şi ți-am trimis un alt poem nesemnat, dar reuşit, teribil. Voi semna cum zici tot ce scriu. Uneori din comoditate n-am făcut-o şi-i o frustare, am putut să te derutez, însă nu asta a fost intenționat/ră voință. Într-adevăr din recitările tale aflam cât degrozav scria Bencei. Am la tine de ieri scris un poem ca o binecuvântare cu România profundă şi mare scris şi trimis direct ție pe e-mail ție, Ben. Condoleanțe sincere! După o noapte nedormită sunt mai boțit, mai obosit, însă dacă tu îmi mai trimiți din ce o scris va fi şi un Dumnezeu să-l ierte şi odihnească-l Dumnezeu în pace şi fie-i lui Ionel Iacob Bencei, memoria binecuvântată  şi țărâna uşoară! Din filmul Misterul Bucureştiului, deşi eu am auzit şi din gura lui Vica:

-"Tot înveți dar până la urmă tot neânvățat mori şi mare pagubă".Unii's cu trândăveala şi averea, iar alții cu punosul (Bencei ştia, avea subtilitatea lui şi agerimea lui, c-avea bănățeanu mintea brici, avea talanții lui, sufletul lui îmbunătățit şi ca om era cumsecade, dar şi el cu pomana care se întoarce, că uneori semănătorul seamănă, dar nu ei culege roada că cei care agonisesc, cei cu agonisala-s egoişti... şi dau ca Ieremia cu oiştea-n gard, dar nu's vorbele noastre toate. În tot e subtilitate şi-n sufletul meu aveam moralitate ca omul. Dar cum revenim la oile noastre, unii trebuind prinşi cu cleştele de coaie, deşi nici castanele nu se scot din foc cu mâna goală, numai de figuraşi, nu-i aşa, că fulgere nu dă-n tufa de urzici, cum zice şi Nichita Stănescu, un verde de albastru, cu ifose şi trac, că mamă-sa incredibil era rusoaică, roşie de furie, că era cum era un nimeni şi pe nicăieri când feceoru-su după ce golise sticla de vodcă şi nimeni nu-i mai scoate aerul şi de supărare, după nunta aia, pentru el ultima, că a şi făcut infarct şi după aia lume şi iar lume, lumea-l plângea şi l-a dus la îngropăciune şi pe el o țâpat pământ, că lume, lume viața ni trecătoare lume, lume şi iar lume... vița ni trecătoare...! nu-i aşa? -"Văd, că oriunde mă duc, tot pui de pupăză aduc." Şi actorul Jean Constantin, slugă la zapciu, în rolul din film: credeți voi. cu gândurile aiurea la nevolniciile zilnice a vieții, uneori de tri bani. Ca să poți scrie trebuie să fii puternic în forul tă iterior şi intelectual, "că doar gândul ni nemuritor", cum zicea Emanoil Petruț că în fiecare e o speranță şi o credință, un ideal răscolitor şi provocator, în dor de dor, că în neoprirea noastră mare e dragostea pentru România şi pentru ce avem scump, drag şi sfânt, că tot pentru asta răsare soarele şi străluceşte ca nou de fiecare dată. Uneori îmi dau seama, c-aşa puțin ştim unii de alți şi, chiar şi despre noi înşine ştim nesemnificativ, şi nici nu ştim dacă ne înțelegem, dacă am pătruns filozofia, cum decurg lucrurile şi dacă nu cumva am uitat chiar esența şi nu cumva eu un modoroi, o recunosc, nu sunt un ciudat, nici cum precum Dragomir, Viorel, Vasile, Petru... şi atunci cum să le înțeleg istoria/ chiar propria-mi trăire şi nu cumva ce fac şi că scriu n-are substanță şi că doar tu dai proporții, dai scrisului o desfăşurare, o aranjare, în scenariu, ba chiar şi regizorul, tot tu eşti Ben, eşti chiar buricul târgului: acea mască de argint şi Mărgelatu/Florin Persec, bătăuşul misterios, paşoptist, un neânfricat, în țesătura complicată a narațiunii scrise cu dibăcie ca să pară atrăgător şi curios, cum aş dori să mă pricep şi eu ca Eugen Barbu, în Principele, în Incognito, Groapa şi şi..., autorul lor lăsându-se greu de pătruns, în acel făgaş ambilicat a vieții care nu e de duzină, chiar dacă unii înteresați ar vrea să ne facă din invidie, că nici Mircea Cărtărescu nu-i decât pomul lăudat la care nu se merge cu sacu, că dacă n-am ținut sacul...am pierdut înțelesul, că nu pentru asta avem chemarea strămoşilor, menirea şi dragostea de viață, în goana după aur, deşărtăciune şi vânt (Daria chiar pânse la o vârstă mai mică: "Eu nu vreau să fac, să strâng avere" şi căutam să-i explic existența despre scopul omului şi necesitățile lui, însă s-ar putea s-o fi plictisit, că se opri din plâns deodată şi se însenină, dar cine şti de ce? în ce privință am lămurit-o, că-n multe privințe nici eu nu ştiu prea multe clar: ce vreu? Ce mă doare de fapt? Cu ce scop? Vroiam ca toată lumea să fie împăcată. Eu mai eram şi rău, de parcă cineva m-ar fi pus pe foc/aş fi mâncam jar ca acel cal slăbănog, jegos şi deveneam năzdrăvan crescându-mi aripi pentru a merge ca gândul/vântul, după împrejurări: nevoi şi anevoi. În multe privințe eram nepriceput şi doar încurcam lumea. Uneori nu poți nici gândi de dezmățul politic, că Ludovic Orban (ce nume e aiesta: Orban? dar Ferghete? fergheteg=uragan, furtună; doctorul neorog intrând în salon chiar întrebându-mă expres, select:

-"Cum te simți domnul Furtună?" Că Orban e ştab, în guvernul României, dar au şi ungurii şef de stat unul cu numele de Orban, cum ruşii au sisifi pe învechitul Putin?) dar la ei merge cu precauții, însă la noi ursul e păcălit de vulpe şi a rămas fără buget (coadă) ca la început de an să se mărească pensii, alocații, dar dacă, atare scrie presa prostită, că-i mai rău ca pe vremea P.S.D.-ului că aieştea liberalii nu-s şcolați doar să mențină salarii şi pensiile lor speciale şi dau numa din plisc de altfel, c-au dat şi de la U.E. pastă de dinți, Dero, Şampon, săpun lichid, periuțe, că suntem nespălați? neperiați şi nechefeliți de scame cu “multi effect” şi zău la ce-i bună asta? Vizic albastru fiind bună la ochii obosiți? Dar la ce-i bună respirația urât mirostoare, politicienilor că de minciună sunt săturat şi tot nu-i perfect că nu ține igena urechii decât de Acustin? dar ce ne doare, în cot? şi n'avem Dologit sau vrăjeală Orban/că aiesta pămpălău nu-i de nici o ispravă? şi-n starea incredibilă de ce stil e politica?, că învechiți politicienii nu se adaptează noilor condiții şi nu-i excelent, surprinzător, circ fără bani şi asta nu-i orgie, ci o criză şi nu-i indispensabil să ne amuzăm  pe seama națiunii, pe nefericirea ei, națiunii, nu-i aşa, bre? dar de ce să mă barbereşti, că în debara... e chiverniseala guvernului Orban, dar fără nici un folos după cum am citit uimitor la ziar ori am văzut şi auzit pe Dragoş Pătraru la Starea nației? Orban e numele prim-minnistru liberal, ți-am zis Ben: un ştab, un funcționar care învinuie pe cei dinaintea lui, că din cauza greşelilor celorlalți nu poate mări salarii, pensii, alocații copii şi nu din cauza incompetenței şi nu din cauza salariilor şi  speciale pensiilor, o risipă inutilă n-au banii necesari măririi pensiilor, alocațiilor (tu te referi la orbanul, că primăvara țăranii mei, în Ciubăncuța spuneau că numai după ce trece orbanul iau răsadurile de roşii, porodici de pe melegar şi le plantează, răsădesc răsadurile de roşii, roşiile în grădiniță pe sol, le iau din şcoală, melegar, că după 20 mai, după ce a trecut orbanul, vremea rea, când poate îngheța plantele plăpânde, gingaşe şi sensibile la intemperii, frig (țăranii mei, în mintea lor aveau o filozofie a gospodarului, o moştenire care se transmise prin viu grai ca folclorul, creeație colectivă, anonimă transmisă prin viu grai de la om la om şi aiastă îi făcea să nu fie de tot râsul (apropo până la Orban florile pomilor pot îngheța, li se ofilesc florile de rod, că poate dăuna la rodire vremea rea, vremea în exces vicioasă, dăunează la roadă, ne dă lovitura, ne zdrobeşte), dar în cazul nostru e vorba de nume de om, n-am fost clar?

     - Ai fost clar insa eu am facut un pic de umor in rima ca sa te fac sa razi lucru ce se dovedeste a fi greu ca plansu.

     - Tu eşti tranşant, stai la tacale cu tâlc şi cu discernământ, că-ți dă mâna patrie limba română ca român adevărat, român nemânjit cu toate alifiile, vigilența ta contracarând viciile, oririle, socia-uman, nu ca autoritățile fulminante şi răscolitoare de la Bucureşti, care nu ne badajează rana. Scenele sunt cu impact emoțional care afectează. Cum alungăm lolele, ielele, spiritele rele, din viața noastre ca să nu dăm de dracu, fir-ar să fie: marcați de fobia fricii de fantome care a adus din China corona virus!? Voi cum mai răzbiți prin viață? Ce mai persită la voi ca să vedeți soarele? Miclău şi familia lui frumoasă dându-şi silința: ce  fac, benule? Cum îți opreşti durerea, că se zice: fără dure, în iubire, e putere şi vedere şi tot ce vine inspirat în ajutorul tău cu importanță şi natural?

     - Ma stradui sa raman cat se poate de drept si de roman curat, pana la capat. E din ce in ce mai greu dar ma ridic de "turul" budigailor si mai fac un pas. Voi muri impacat ca Bencei, Ca nu m-am dezis. Ce conştientizăm? Unde-i lege, nu-i tocmeală şi națiunea, ca națiunea să fie fericită, în succesul artei pro efecienței? Pe unii-i deranjează că exişti tu, că există Mircea Cărtărescu şi cutărescu tras pe sfoară şi tu ce ai de zis? pe mine mă deranjează şi mă nemulțumeşte de ce Mircea n-a luat premiul Nobel, un impecabil necesar, într-adevăr o indentificare a obligativității salvării individului/indivizilor ca atitudine de datorie şi îndatorie? Unde-i starea de pericol că uneori cazurile-s trase la indigou şi tot păgubitul s-alege cu ponoasele ieşind în peiesaj terebilist pur şi simplu făcând fcând totul pe dos, viceversa, contrar aşteptărilor şi cumului de fapte ca-n viață.

     - Totu-i controlat si manipulat pe intreg pamantul. Nici un artist adevarat nu are voie sa intre in sistem decat daca se lasa ales de ei - sa fie manevrati. Multi dintre artisti sunt fabricati dupa cerintele sistemului ca talente de exceptie. Este diferenta de promovare intre unul certificat de ei, ca profesionist si unul crescut de sine ca talent independent. Tu esti un independent! Si Brancusi a fost un independent. Noroc in particularii care au cumparat piesele lui recunoscandu-i valoarea altcum ar fi murit anonim.

     - Cum şi unde căutăm adevărul? Doar fiedeul, capacul, şti ce fierbe-n oală din fericire. Curățenia era cartea de vizită a femeii, a lui Vica care era un model, la modă şi de bună calitate. -"Minunatul e să fii activă provita, zice Vica incredibil, că viața nu-i o joacă de copil chiar dacă întoadeauna are ceva nou şi poți să nu fii pregătit să accepți că nu-i de nasul tău chiar tot în acest iar şi iar fantastic, în arta a lui a fi neexestind nici o îndoială necesitatea de a te descoperi prospăt şi călit aşa cum şi oțelul s-a călit şi modelat la cald pe nicovală unic şi specific sufletului tău care pur şi simplu nu-i hahotic, ci imbatabil, garantat sută la sută".

  -"Dumnezeu să ne ajute ca noi să fim de calitate, ideal detaşabil să ne înțelegem."

DUMNEZEU SĂ FIE CU NOI, CREŞTINI ROMÂNI !

FIE UN PRILEJ DE BUCURIE,

CĂ TREBUIE SĂ FIM BUNI

ŞI DE OMENIE!

Eu şi Vica eram inseparabili. Lumea ne vorbea că eu fecior, domnişor, tânăr ne nuntit şi cu şcoală umblam la o văduvă care avea şi trei copiii pe deasupra. Aduc confort şi culoare prin scris, Ben, o culme a ceea ce sunt, pe lume ?

     - La moda e uratenia si schizophrenia.

     - Bravo, chiar dacă, prin Aghireş-Fabrici eram învățat că bravo se zice doar la măgar, la iepure altoit, fiind dintre noi țangăii şmecheraşi, în figuri care te făceau să-ți scoți bassca ceauşescu de pe cap de cumva trecea vre-un măgar pe lângă noi ca nu cumva să ți se reproşeze:

-"Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură !" cela ce ți-o făcut figura să râdă de tine nechezând măgăreşte şi-i vorba de animale cu unghia despicată sau nu care nu rumegau sau dincontră eliminând din consum carnea de porc, dar mâncând carnea de iepure, oaie tălmăcesc musulmanii... şi brav se vorbea, în copilărie, când eram şcolar, elev şi frecvectam la doi paşi de apartamentul 7, din blocul Rapid, nou, prin 1960, când din Leghia de la carieră ne-am mutat la bloc, tata lucrând în fabrică şi eu frecventând Şcoala Generală de 8 ani ca să învăț cultură generală cu-n frumos al destinului social-uman care ne complica cu Amintiri ... cu mici accente fiind pe fază trăind emoțional dezorientat şi afectat de impactul moral, creeativul-reprezentativ şi năstruşnicul reprezentându-mă cu relevanță scoțându-mă, în evidență cum şi pe tine halucinantul vis cu holocaustul mondial al răutăților umane. Cu puterea scrisului, jocului, cu ritmul vieții, cum să stai în banca ta, cum nimeni, nu şi-a închipuit vreodată, în albul vieții? Cum funcționează lucrurile ca ceasul? Evident ne zbatem să ne surprindem trecutul şi prezentul de miez fierbinte şi leacul, scrisul, are eficient, efectul şi afecțiunea se lecuieşte, se vindecă, chiar dacă un veterinar ca mine aerat ține de parte durerea, o calmează doar la anumale şi nu se amestecă unde nu-i fierbe oala?. Tu, vrei alceva, ce se mănâncă în Cluj/la Făgăraş şi la sat şi la oraş... De mândru sunt mândru, dar nu din mândrie am scris, că n-am scris pentru mine, Ben. Am scris, frate-meu, c-a trebuit să scriu pentru țară şi neam. Am vrut în anumite privințe să fac lumină, în doina neamului meu. Oare numai tu înțelgi şi simți şi vezi asta? Slavă cerului: lăudat fie Dumnezeu! Şi puneți lăcat gurii voastre că sunteți cam ieşiți din țâțâni- zice un justițiar nemulțumit de situați, că România normalului Iohannis. Nu ştim noi tot ce trebuie să ştim, că trebuie. Uneori suntem ca un Moliere confundat cu Avarul, cu motive de îngrijorare, că, în China lui Ming e bola corona-virus, un virus ucigaş, mortal, dar ştii tu, Ben, cum nu ştiu alții, tu având-o alături pe Dulcineea lui Don Quihote, cum eu cu păsăreasca ei, o aveam pe Vica care mă trena, ea, Vica, neavând nici un fel de gripă/viruşi, cum în asociere sunt, în Parlament, Senat, fără un consens, că nu era cuplată la coplată/ipocrizie jucând o comedie, cum zice armeanul Varujan încercând să rezove ceva de fond, că el nu e Tichiri-Michiri, un nesimțit ca alții care joacă tontoroiul, în politică... Unii au încâlcelă cu brexitul, că scoțienii, n-ar ieşi din UE. Ce zice Eminescu ?

-"Totul ia timp şi timpul ia totul." (M.Eminescu) Vica era clar nu-mi cerea să vii cu mine, ci să rămân cu ea, asta-şi dorea după ce venise la 8 ani, după 8ani de la venirea ei odisiacă, homeric, după ea cu tri  plozi, prunci, ca acel Ovidiu poetul exilat, în portul Euxin, Constanța legendar-românească. Ştiam că aveam să mă bucur cu ea mult timp având ritualuri. Vica se lăsase la mine şi am făcut sex, în acel ceas istoric, nu vă mirați, că eu eram bărbat cu savoare, în lege la 28 ani şi ea femeie la 35 ani, dar ce tot mogorojesc, băsădesc, în pustiu, gagico, găinuşa mea? Şi m-am desfătat ca şi cum ea ar fi fost fată fecioară, desflorată. Ea a fost cea care mi-a luat şi totuşi iubirea mi-a dat tot: dragostea, farmecul şi dreptul de a exista cu-n preaplin al vieții de om a ei.  De Van Gogh, tot imi spuneai, nu-l poți trimite pe mail? Cu bine, omule!

     - E superb draga Pavele. Sarac dar talentat, ca tine! Nu ia dat lectii nimeni, a descoperit lumea lui singur. A vandut un singur tablou in viata lui si pe ala i la cumparat frate-su de mila iar azi este cel mai scump si cautat pictor al lumii. Ca dovada ca secretul in aflarea unui frumos nou, sta in credinta si continua curiozitate, intensa cautare si nerenuntare a ta. Multumesc pentru clip tie si lui Jennifer!

     - Maistru şi geniu, cum bine ai zis, Ben. Omul la drum lung se cunoaşte.

CU EMINESCU ÎNȚELES MAI NOU

Inimă de piatră carpatică

de de românească ortodoxă biserică,

la care cu Dulcneea-Vica care te avânți să cânți

şi descânți, în vânt, cu drag şi sfânt, pe românesc pământ,

în omenesc şi firesc de patrie limba română

cu slava Domnului să te laud şi să te macini, în a lui Don Quihjote moară:

deşertăciune  cu secret-mister Blaga inteligent şi caracter filozofic,

drept pragmatic, la veşnicie

şi omenie, poezie

pe pâine

trasă-n mâine şi pe bune, în vânt de drag şi sfânt,

în cura de sănătate şi de realitate cu responsabilitate bio care scoate vaca la păscut,

în lumina zilei de început a lucrului bine făcut,

să pască cununia cu mai multe reuşite şi practică,

când creeatorul deschis la minte şi la inimă Română maximă,

cu un Eminescu înțeles mai nou,

în al României conciliant erou inteligent, cu ecou

şi cu paşi pe sub tei, în Copou,

cu aer omenesc mai cald sub cer, cu caracter.

Mă omule, dar tu ştii ce zice clujeanulartistul-actor Florin Persic ?

-" Nu luăm cu noi nicio avuție. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat." Doar omul-om e om.

NORMAL MORAL

Tu tot grozav, ca prieten şi tu nu iai pe "nu pot",

în brață de domn demn Savaot,

ca atare, tu, eşti galant eminent inteligent,

în drag şi sfânt pe pământ,

un adevărat om monument pus pe jar şi îmulțit, în har, relasant evidențiat,

că nu dai chix ca fix pix,

că dai o luvitură de imagine cu nişte idei din margine de lume

care o să-ți mai vină între timp

ce ce timpul îți ia totul, în Olimp,

că ceva mai mult ai învățat de la Iisus-Zamolxix,

cum trebuie, c-aşa cum trebuie

şi de ce ştii să fii om de omenie, că eşti ca Eminescu dus cu un singur dor de val, dus la mal, la malul unde ciobănelul mioriței e cu-n ideal, moral şi normal național este luat de mal,

malul cu cu pom încarcat de rod,

că rodeşte, în culori de nelinişte.

Daria nu merge la adunare, că pocăitele-s pupăcioase şi te poți gripa.

DE OM

Omul asemeni lui Decebal,

e un trimis din cer ca bun național,

că-i ager, intilegent şi de caracter,

cum în drag de om sfânt: oamenii a fi se cer a fi,

în drept de iubire cu înviere,

candidat mega la fericire, magna cum laude, laudator temporis acti

ca mare zamolxis

şi tu, Ben zici împăciuitor: "numa curaj

şi talent de om inteligent, temerar,

îmulțit, nativ, îmulțit, creativ, în har".

*

- Si tu esti un SPECIAL,

Asa vrea Dumnezeu.

În România un talmeş balmeş de urgențe, pe puțin 25 de legi, date, luate, noaptea, ca noaptea, că ce-i făcut noaptea, e anapoda, viceversa, sunt deliberate corupt şi nejustițiar la apelul de seară, sunt ca noaptea fără un constitutional (nu aprobi pe cei dinaintea ta dar tu o faci Ludovic orban, o faci de câcat, cu ce drept să abuzezi frustând ca handicapații orice lege şi ca nebotezații nepăsându-vă de socio-umanul ca pleavă ce este prim-ministul ăsta fiind arşău de bâtă: rahat băligat de un monstru bandit contra umanității sau ce retricent fără rațiune? Unii au nevoe să fie ori la mal ori la spital?! Orban aiesta şi-o caută cu lumânarea. Dar cine ştie, n-are curaj s-o spuie verde-n față: ce şi cum? s-o spuie verde fără a umbla linguşiror, cu fuse strâmbe. PATRIE: PACE ŞI PÂINE-COROLĂ MINUNE. Un eveniment cu semnalmente alerte şi alarmante, în ciudă că Dumnezeu ne are, în grijă, realitate-templu cu vitralii de soare responsabilitate, colorate, dar cum ne recuperăm provita? în calitate şi realitate şi potențial cu drept de a fi, în ceea ce e iubire-Nichita Stănescu un al nostru, în verde de albastru, în bucuria: plăcerea de a îmbrăca cămaşa, cristică a fericirii, că nu ne moare şansa de speranță şi de glorie-victorie cu a fi cu, din fericirea proprie simetrie de a da şi altora, celorlalți, pentru ai însenina cu ceea ce-i eu, Eminescu, izvorât din cahos Făt-Frumos din lacrimi încalte ca un vânt provita activ ca ce-i rău eliminându-se din patria soarelui, patria limbii române cu iambii corolă minune: patrie pace şi pâine pro-viitorime, că fiecare este de poveste, în culori de nelinişte: ceea ce doreşte, viabil fiind: omul impecabil, omul util şi durabil-pace şi pâine, patrie al lumbii române cu armonie, în lumea noastră cu notorietate de omenie.

Cu Sava Negrean Beudaşcu pe calea vieții

cu aburul tinereții:

lacrimi fierbinți pe obraz, haz de necaz-

pricaz, salt peste peste pârleaz, dar cine mai şti ce ne place, liturghie-n spice?

Orbane, în capitală e haos şi tu ca premier ce faci? Ce urgențe a duci, în discuție? De anume care-s urgențele? BUCUREŞTIUL NI-NZĂPĂZIT şi, tu, omule ți-o freci? dregi busuiocul? Orbane, e jale, în Bucureşti, dar tu, pe nicăieri jalnic, vânzolit cu vânzoleli date de legi-uegențe-inulități apocaliptice luate, în răspăr, că lucifer... Şi Iohannis culcat pe laurii victorii, că lui Orban i se fâlfâie de România, că iarna ne arde şi baba se piaptănă culcată cu pompierul.

E cool eficiența voastră, chiar emoțională,

iubire pe vericală-şcoală de dincolo de şcoală

ridicați de pe orizontală cu istețime cu iubire la înălțime.

Că fu cum fu mai mult decât speram eu neam, fu cea mai frumoasă a inimii mele aleasă, cum visam pro, dar eu sunt un incurabil cum nici nu visasem vreodată, că a mai fost odată o cenuşăreasă care deveni împărăteasă....a inimii mele aleasă, Vica.

     - Daca poti sa suporti suferinta, fericirea va fi mereu langa tine. Sta acolo cuminte si te asteapta ca un catelus.

     - Lucru greu, dar văd, că nu imposibil. Sta şi m-aştepta după ce se încurcase cu Todorel Celemen ca eu să fiu muşchetarul D'Adagnean, un rebel/ Cenuşotcă, cu meseria de Tehnician/ Asistent veterinar şi ea, Vica, Ileana Consânzeana, din Ciubăncuța-Clujului, un om care se recăsătorii cu mine scoțând şi pentru mine aşii din mânecă, având ca femeie frumoasă şi harnică, având aşii din mâmecă, eu fiind omul care o ispiti, chiar dacă n-am fost chiar cel dorit, ci un "cenuşotcă", dar ce zic? De unde ştiu ce zic anti-Pipăruş Viteazu cel fără nici o năzdrăvănie? Pot să nu sufăr? Cea-aş fi fără suferință, Ben, cuminte cu asul tău râzător în barbă? Sunt frunte ne-încoronată, ci o mămăligă sunt, un umil după dumneavostră: sunt scriitor fără coroană şi sunt fără încoronare, sunt o personalitate care vrea să facă performanțe să se afirme, în noblețe şi să se cofirme, în ceea ce-i iubire şi noblețe, în frumusețe şi artă. Eu cum voi scrie istorie ca un regal, un imperial al naționalului nostru cu verde şi albastru cum fu că fu, că fu al nostru bun național. Totul are un dramatic, în alt sens decât cel a lui Ion Creangă, dar întru-n sens nici nu contează, dar părăsisem satul părintesc la un an după ce tata nu vroise să-şi înscrie pământul în colectiv, să-şi întovărăşească în lucru pământul, că Dragomir fire mai îndăratnucă intră în serviciu la Cariera de piatră de la Leghia scurt timp ca alți săteni în disperarea lor, să scape de sărăcie deveniseră muncitori, părasiseră satul, că şi noi după un an să..., dar am ajuns, unde am ajuns cu toții să ne mutăm toată familia lui Dragomir, prin 1959, din carieră până-n satul Leghia eu fiind nevoit vreo 3- 4 Km să fac naveta ca un exastraterestru, un picat din lună să fac navetă cele două trimestre din clasa patra, din septembrie, din clasa cincea începând să fac naveta, în Aghireş sat, din Leghia lui Dumnezeu, deşi nu mă răsfățam întru nimic cu învățătura ca cireşarii lui Chirilă, însă nici ca marinarii din Toate pânzele sus, de pe Speranța, a lui Radu Tudoranu scriitor care nu se aventurase vreodată cu Speranța pe marea cea mare, pe oceanele lumii, deşi omul scriitor vădit şi-ar fi dorit să vadă şi să măsoare cu degetul fundul mării şi oceanelor, dar novice doar îşi dorise doar, visase, că-n rest cartea lui e cea mai grozavă operă omnia era marea realizare. Prea multe lucruri uneori într-o viață de om doar ne dorim, fără ca visul, gândul, ce-l jinduim nativ or ba, să se împlinească vreodată, dar scriind despre ce ne închipuisem e ceea ce atât de fierbinte şi de cu ardoare, crezându-ne colonizatorii lui Marte în aberațiile şi copilăriile noastre care ne desfată şi farmecă lecturând-citind, în ce s-a scris emoțional şi moral ca La Stăpân sau... Eu nu vin cu presupuneri, ci ca acel Creangă răspopit: exact cu ce ştiu, c-am trăit. Nu mi tocmai uşor să redau sigur admițând că am putut şi să uit unele detalii, dar nu chiar toate. În noi (în mine şu Vica) era o încredere reciprocă, nu chiar dintr-un început închegată, dar ceva o solidifică, cimentă şi făcu o sănătate solidă, traincă care nu ne mai tulbură, în relația de prietenie, de familie, că nici o tâmpenie, nu ne tulbură tulbură dreptul de a fi, că era ambiția de a ne simți unul cu celălalt, prin celălalt, bine. Noi o demonstram prin gestul, alchimia care prin biochimia dintre noi, o fuziune hormonală cimpensată de o credință care aveau o bază, o taină care era înțeleasă prin compatibilitatea celulară care ne scutea neânțelegerea care nu intervenea că nu existau conflicte, nu erau admise prostii, ci competivitateîn cooperația admisă între doi inşi, în lumea asta frumoasă, inteligentă, cooperantă cu magnetism, existând atracție/ respingere a fenomenelor hormonale dintre lucrurile ieşindu-ne palpitant un rezultat benefic, eficient, scotant, că era un senin, simetrie a ce rezulta relația care nu era o corvodă, un dificil, ci un plăcut pentru ambii, armonia născută în relația dintre doi, amândoi cu un normal şocial-uman, că doar din ce era combinație arminioasă rezulta deplinul, împlinirea şi întrecea orice aşteptare, a implicării de nu mai exista respingere, ci o mulare sufletească şi fizică şi ceva care ne da încredere, sentimentul care ne făcea mulțumiți, satisfăcuți, ceva ce justifica că suntem un clupu, doi oameni cu sex opus, o celulă a societății ca un ovul unit cu ovulație, ovul cu spermatozoidul din care combinație să rezulte zigotul, nedespărțitul şi culminantul: fetusul, care în expulzarea din uter era numit copil, făt (dar ce vorbesc? Cine nu şti ce rezultă din combinarea unei femei cu un bărbat: din unirea femelei cu masculul preferat, în acel joc, dans al dragostei?) Nici pe mine un veterinar (cine o zis: un nimeni?) nu mă poate învinge nimeni, oameni buni de pretutindeni, cum nu învinge şuhan, niciodată pe credincioşii şhaulini, fiind antrenați şi având şcoala de a fi ca nimeni ca fii ai luminii şi minunii. (dar ce zic? Vica m-a acceptat bun/ rău, aşa cum m-am născut/ cum lumii m-a dat Dumnezeu, un nesuferit, ca să nefericesc pe ceilalți ori din contră... (dar de ce zic ce zic?) Veneam acasă cu tot felul de parfumuri: mirosuri, izuri grele şi amirosuri de animale oricât mă spălam, dar se imprimau în piele şi stăruiau, dar cum nici ea nu sta în birou, Vica, scumpa asta a mea mă accepta în pat lângă ea chiar dacă mai duhneam a alcol, că şi iz de aşa ceva după muncă miroseam, că sfânt nu eram ca să miros a smirnă şi tămâie/ ori ca un dentist cu totul altfel, eu miroseam a baligă, urină de animal, dar scoțând purcei dintr-o scofră, mieii din oii, vițelul din vacă, malacul din bivoliță, miroseam a zoiele, a lichid amniotic iar când scoteam soartea = placenta miroseam a placentă intrată în putrefacție/a cânepă sau a ce? a cânepă care era scoasă din topilă (de la topit... şi întodeauna mirosurile erau neplăcute, împuțind toată ambianța deumului până la o poştă şi atmosfera camerei în care intram era nesuferită făcând pe intruşi, musafiri să strâmbe din nas, dar avea şi ea, Vica limitele răbdării ei, aşa ca Ming a ta care  stăruia să te schimbi de dedesupturi, de lenjerie: chiloți, maieu; cămaşă, că miroşi a transpirație, deşi Vica se străduia şi aerisea şi iarna ca vara, deşi iarna nu- i ca vara şi se explica, ce rol are femeia, că era o femeie cum rar: harnică, ordonată, finuță, gosppodină ordinată şi disciplinată de multe ori reproşându-mi aspeu, pe bună dreptate:

-"Omul cu tine nici bolnav nu poate fi, ba chiar mort de ar fi -ar scula să rânduiască, să pună la rând, la punct". Uneori nemulțumit îmi dam seama că-s un fetid, un spurcat şi un nesuferit, un goz nemăturat sub preş. Miroseam ca un mioritic (apropo, zicea Dr. neurolog Vasile-Marius Rusu e acel miros de la sat ce se simțea prin sat, era mirosul de urină, de baligă, un miros înțepător de pe ulți şi de pe drumul satului, un miros sănătos, că nu era mirosul cu euri, poluant de la oraş). Eu eram pornit contra mirosului specific de la sat, chiar dacă pe deoparte  ii dau dreptate prietenului doctor, din Târnăveni. Dar cine ce şti despre noi? Fiecare visăm s-ajungem cineva, şi totul e după noi e pe sfârlă după o educație comunistă porniți contra chiaburilor/ contra ciocoilor vechi şi noi, după cum ne-a fost şcoala marxist-leninistă şi neo-comunistă: "cuțit, cuțit, de trei ori te-amascuțit la tocilă pe petroi să tai capul la ciocoi... "-Anghel, haiducul lui 7 cai, în rol un Mărgelatu şi/ Trandadiru Galben al Clujului, Florin Piersic, cum îi spunem unui mare artist, dar în câte alte feluri nu-l poți ciufuliu pe acest ciocloflender, mare artist, geniu al filmului şi teatrului, octogenar acuma, cavalarer al ordinului Basarab, chiar dacă eu netrebnicul de mine nu ştiu să fi jucat în vre-un film făcut după romanele scrise de Ioan Dan un fel de Dumas, Sadovianu al românilor, dar ce zic eu un aiurit, aurit, visător ca Vlahuță ori Russo, din România Pitorească cu muzică, a lui Hoetensia Papadat Bengescu, o romancieră renumită, însă... da ce ştiu eu, un zburat de la cuibul părintesc ca Pavel Dan, Urcan Bătrânul a Câmpiei Transilvaniei. Dar ce-i cu tine, Pavele, calmează-te şi continuă-ți fără a-ți obstrua narațiunea şi scrie tot: cap codă fără a fi nevoită Rodica Toth de la revista Urzica să-ți zică că scrii fără cap şi că termini în codă de rândunică/ Horea Gabrea de la România să te facă de ocară, c-ai scris, culmea, cu greşeli de ortografie, c-ai scris împulăit, deşi tu-ți aveai eul şi originalitatea ta, un atuu licență poetică, cum zice BenTodică făimos şi marele publicist de la Scrisul românesc Mihail... care zice ca Marele critic Alex. Ştefănescu critic şi istoric literar, un scriitor complex şi fain, un scriitor de stofă expresă, un excepțional intelectual ca Mircea Cărtărescu /mai tânărul prof. UNIV.DANIEL Cristea Enache şi Daniela Zeca Buzura un campion la un Mic Dejun cu sine şi cu excepționalii ei invitați excepționali, oameni pe sprânceană şi pe măsură a lucrurilor ca oameni între oameni, cu menire provita şi proartă, că-s artişti cu nume şi renume, cu botezul influenții lui Hristos-Eminescu, din patria limbii române, raportate la mondial şi universal ca zestre mega magna cum laude, laudator temporis acti.

     - Asta-i motivul pentru care romanii nu au exceptionali si castigatori recunoscuti international. Un artist inventeaza si prezinta un prototip pe care apoi piata il perfectioneaza/ lustruieste la nivel de inalt rang literar folosindu-se de specialisti ca acestia care critica in Romania INSA ISI FAC DATORIA IN OCCIDENT CA SA ADUCA SUCCES INTREGII INDUSTRII.

     - Plin de viață şi şansă de scriitor, scriu stimulat şi vigorat, în plină formă, scriu vigorat de ceea ce sunt vizibil, în iubire cu drept de a fi cu rost artist, arta fiindu-mi încrustată, în sânge pur sânge ca o bucurie având un echilibru nativ şi luminos pur şi simplu, asta întru-n fel confirmând-o marele literat Alex. Ştefănescu, un iubit/ hulit, că a scris şi despre "tunichele" doar aşa putându-şi arăta arama pe față, doar aşa a putut să-şi pună sufletul în palma cititorilor lui, în ciudă, că nu poți face pe plac tuturor, dar ce zic, nu şi aşa ceva e o crudă realitate, nu-i aşa, că şi caii se puşcă, cu tot regretul care ne tulbură în ce ni se poate nouă întâmpla, cum mă vezi şi cum te văd ?. Unii-s ca scriitori ca poluarea aerului, dar care ce şti, Ben? Ei scriu egoist. Cristoiu zicea unul mare, nu-i dau numele:

-"Orban şurubăreşte. Are imagine ca Firea, Nicuşor Dan, ca primar, dar n-are față de premier. E o pesă de şah în discuție Ceolacu e un tip, care face din umbră pasul în față, la anticipate ...o loterie. Un dezastru național. Când a apărut Iisus Hristos toți a mers către el, că era sfântul un lider necesar şi s-a simțit nevoia de El, dar om trăii şi vom vedea, însă Ludovic Orban pierde, că a patra oară nu-i mai ține pasența, Iohannis nu înțeleg, Ben de ce vrea puterea, că nu face nimic în razele soarelui (totul merge ca uns şi cu Carmen Iohannis, că-i pleva la conducere, zice ...şi cu masca pe făță penalii: sunt pas cu pas cu musca pe căciulă/ basma  şi dacă nu-s firi de sărbătoare, excelențe, în noblețe şi cu  lucru bine făcut, c-aşa-i la noi ca la nimeni, în clipa suspendată ..."(comenta şi Viorel, în ocol la el înconjurat de săteni ca un Petre Petre sau Ilie Moromete la căuăcia lui Ionucan silabisând ziarul ca să afle despre marele Nicolae Iorga: ce a mai făcut istoricul disciplinat, nu-i aşa? Se schimbă tot mereu situția, mereu situațiile, zic analiştii.

     - Mereu mint ca sa-si pastreze scaunele, creaza zombies si ii arunca in bratele oamenilor ca ei sa poata fura in umbra.

     - Mintea e un instrument valoros, că corp sănătos, minte sănătoasă, ea dându-ne încredere în puterea noastră, că despicăm firul, ața, bobul de mac, în patru descoperind secretul, logica de a ne concentra şi eu şi Vica asupra binelui convețuind împreună ca sexe opuse cu comportamente decise să se îmbrățişeze cu binele împlinindu-se unul prin celălalt, că visul nu-l scoatem din buzunare, ci din circumvoluțiunile creerului, ca să ne simțim bine împreună, ca într-o oglindă  oglidindu-ne unu-naltul ca frații sieamezi depinzând prin ce suntem eminent cu talent, inspirație, în marele speranțe, la cota valorilor ca să depăşim cu bine obstacolele urcând pe scara ierarhică şi îmbind eurile hormonale, în acea culme a vânzolelii, numit orgasm: eu şi Vica, în spectacolul îmbrățişării dând un spectacol năvalnic a contopirii înăduşindu-ne, în extazul dreptului de a fi ca într-o naştere din nou: a unuia prin altul, prin celălalt, într-o nebunie a bucurii şi fericirii simțită prin simțuri, în toate mădularele, în dezlănțuire totală şi absolută, elecrizant prin toți porii ființei, în preaplin cu flux şi reflux energetic de descărcare cu relaxare care izvora din puterea minții amândorora, dintr-un soare neuronal legat în circuit prin sinapse, în flux a iubirii-omului de către om, a omului, în raze luminat prin toți porii pâinii de o ființă şi totul, că împreună avem o împlinire, zisă: satisfacțe, mulțumire, împăcare cu sine, mulțămire, ceea ce omenesc numim iubire (unii tot mai zicând că nu împreunarea, împerecherea a doi dragi, a face sex e iubire, deşi prin asta depinde mascul de femelă, bărbatul de femeie, prin asta leagă pe unul de celălalt, pe Dragomir de Veronica, pe Pavel de Vica, asta dă răspundere ambilor, mai ales când spermatozoidul fecundează ovul şi apare urmaşul, o prosperitate a populației care-i musai să crească numeric). Sunt rățuşca ce urâtă cum nu găseşti o alta mai deoaebită, Ben. Tu eşti un plin de loialitate. Câinele speriat latră şandramaua, şatra, dar ursul trece, c-aşa-i cum ai zis tărâmul fericirii şi ceva-i firesc, natural şi normal, chiar dacă politicul ne fentează face gargară cu pioneză. Cine zice, că Vica nu m-a iubit, că nu mă iubeşte, că nu-i tot cu mine: paza bună care trece piza rea? Mai stăruie încă izul ei, vorba ei bună de dulce minune cunoscându-şi limitele. Iată, o părere care nu-i de mirare şi va fi ca de dragobete? Tu, domnule profesos Salapa eşti un om cumpătat (mie nu mi se deschide cartea pe telefon, dar tu ştii mai bine că binele cum e cu adevărat binele, aşa că vă mulțumesc, spune-i lui Ben ca să le trimită sau tu dă-i drumul la editura Sitech Craiova, unde în prealabil am vorbit. Să ne fie de bine şi de pomină ca doina lui Eminescu întru binecuvântare şi dulce aducere amunte şi minune). Doamne ajută ca să ne fie de bucurie şi bine! P.S.Jenny ai primit cartea, vol 3? Sănătoşi, români, ne iubim mai mult, că ne dă încredere, că totul e în regulă, că ne pasă să ne fie bine, nu-i aşa, să ne bucurăm de bine, români dragi! Indiferent cine a fost cetățeanu Albu Sava, Dumnezeu să-L aibă-n paza lui, mai ales, că un Albu Ambrozie advocat, în Cluj, a luat-o-n căsătorie pe frumoasa Leontina, nevasta lui Petru Ferghete, după ce fratele lui Viorel, tata lui mătuşa Elvira, a murit, în 1915, a murit pe front şi cu el s-a măritat Leontina având-o pe mătuşa Zica măritată cu Fătu Dumitru "Mitru" locuind în Cluj pe atrada piața13 iunie nr.8, pe aproape de podul Garibaldi (aş scrie mai multe, dar n-am multă imaginație). Dumnezeu să-l ierte pe Albu Sava şi noi s-avem parte de bine fără limite!

Femeia te modelează, că pasiunea distruge rațiunea (mă gândesc la dragostea lui Vica pentru mine modelându-mă după chipul ei), că există cu o poveste cu esență de romantism: sexual şi mie nu-mi lipsea prin ea comunicarea şi depindea fericirea de noi amândoi, dar dragostea mai făcea să zboare fluturii prin stomac? Trăiam euforie, reverie. Era dragostea un fel, altfel de foame? Nu mai visa urât, mai fii ca artist: optimist. Eram elev la liceul agricol din Şimleul--Silvaniei de pe Simion Barițiu, când nu ştiu cum se face, aşa cum zicea unul actorul Constantin ajuns la şansa de a conversa la Cetate cu Mircea Dinescu, în emisiunea cu Delicatețuri şi dichisuri la TVR şi acel actor şi scriitor, aşa cum toți ne gândim/ ne dorim zice sincer:

-"Ştii, că toți ne dorim să ştim mai mult." (De fapt care nu ne dorim să ne împlinim?) Ceea ce nu ştiți e, că pe atunci la Şimleu ca elev, nu ştiu ce-mi veni să trimit la un concurs la Zalău o poezie de a mea: Profesiune de credință şi mi se dase mențiune, premiul, primind trei volume, cărți de Nicolae Iorga, chiar, în ziua când împlinisem 18 ani (era minunat, dar din cauza emoției nu ştiam să mă bucur, deşi e o splendoare şi o căldură umană). Printre multe altele generosul poet M.Dinescu, un pasionat aventurat, în conversații ca Daniela Zeica Buzura care tam, tam, bla, bla... Mic Dejun cu un Campion... -Unul,  zice Mircea, avea titlul: Veninul de mai şi-n poezia mea neacceptat, că eram, în socialism-comunism, scriam că eu scriu cu venin de şarpe ca să fiu de inima poporului aproape (poezia e publicată în revista şcolară Mugurii Silvaniei, dar de ce îmi venise să scriu, că eu nu scriam surprinzător cu cernală, ci cu venin... (şi ce se întâmplase cu mine, mă Prâslea?) Eu scrisem dintr-un imbold, dar cu ce inspirație? Scriam cu venin de şarpe, deşi puteam scrie cu frumosul cerului, cu senin descoperindu-mi vocația, pofta, dichisul, deşi, în tot era valorea autentică, talentul nativ, înăscut şi luminos, un dar, în afara şcolii, în masa-media, nu eram publicat, dar de ce să regret melancolia, că nu eram împlinit spiritual, n-aveam nici o glorie, dar ce mai contează acuma, chiar dacă viața nu mi-a fost liniştită, ci zbuciumată, pe viață şi pe moarte căutându-mi calea către adevăr, întru drept de a fi? De ce nu vroia să direcționez şi către alții, Dan Şalapa, ce mă înțelegeam cu el pur şi simplu, orice muncă trebuind să i-o achit, că nimeni nimic nu-ți poate face gratuit, de pomană, chiar dacă Gură de iepure zice lui Mărgelatu scurt pe doi:

-"Pomana se întoarce" (e ceva onorant să-ți ajuți aproapele, semnul, că-l iubeşti vădit prin ce face lucru bine făcut, deşi pe de altă parte puțini îți arată sentimentul, prietenia dintre Eminescu şi Creangă, tu, eventual, că tu eşti dezinteresat, un mare om, că te edifici faci ceea ce face ca iubire, voluntar, omenos şi generos, dezinteresat, dar suntem, în Capitalism, opus comunismului, care e hulit şi neacceprat, deşi, când exista, exista o etică, o lecție de viață cu-n frumos uman, comunismul fiind cu față umană. Dle Ratundeanu, Nu mai răspundeţi la mailurile mele trimiţând replică  - "forward", în engleza de pe calculator sau telefon - la ele, şi ajungând astfel şi ce vă scriu eu, în particular, şi ce îmi răspundeţi dvs, la mai mulţi adresanţi. Corespondenţa noastră, eu o doresc să fie doar a noastră, nu trebuie s-o ştie şi alţii! Dacă vreţi să-mi răspundeţi, de exemplu, la acest mail, nu mai tastaţi şi numele altora la adresant - "to", în engleză pe calculator sau telefon, ca să nu mai ajungă şi la alţii! Tastaţi, deci, doar "forward", fără să mai adăugaţi pe nimeni! Mulţumesc! Cine nu are oful lui? Când va ajunge ambele volume la Ben Todică ? Mai am de lucru la ele, de corectat, apoi de alcătuit structura fiecăruia, apoi de scris prezentarea, apoi bio-bibliografia... Mai e ceva binișor de lucru... Spre sfârșitul lui februarie sper să termin, dacă nu vor apare evenimente neprevăzute. Omul e om/ trebuie să fie omul om şi porcul fript/ pârjolit, pârlit. Dar care e calea spre fericire: duh de fericire, adevăr şi duh de viață-conştiință-un răspuns la: de ce pe Iisus şi sulița l-a străpuns? Dragostea lui Vica pentru mine e un absolut, pluteşte, în aer, în ciudă că e o clipă suspendată, că ea nu-i schimbătoare, ci o sărbătoare, în plin şi plen de desfătoare că ea a fost un moment de desfătare, în care există ceva, un cadou unic pentru mine persistând artist ca un balsam care e onoare, un aparte din tot ce-i bun, moş Crăciun aparte care ține durerea fără limite departe dând la toți ce-şi doresc, un nor map şi un drept de a fi cu iubeşte mai mult din ce mult te-am iubit Vica, trezându-ne din amorțeală şi din hibernare, din iernare ca o distracție fără precedent, că nu mai eşti copil, ci un matur care îşi face de cap, în dezmățul normal sexual, asta fiind fenomenalul care m-a ținut lipit, atras de Vica ca atare nici acuma nu m-a deprins de ființăla spectaculoasă, pâine de o ființă, că nu scăp de emoțiile ce mi le dăruia ea Vica, că face încă senzație, vibrează, în mine, cum unii nu înțeleg fantasticul armoniei, şi furtunei, iubitei. Cu acest om artist Melania sunt fericit, că-i plină de energie, are, în structura ei un val de emoție, o magmă cum laude pe care o simt multi efect-infinit cu respect apropiat de obiect ca o fragă/ mure de pădure, că noi dă aripi la o schimbare nu ştiu cum, dar, Ben, să înțelegi greşit, că nu-i vorba de o aventură, din care pierde Vica, că nu-i fastul din serialul: VLAD, care în cele mai mici detalii nu are un tradițional nici de legendă urbană de la noi, că nimic nu-i un spectaculos de la noi cu vibrația zilei, că pentru publicitate cu nimic elegant/ inteligent, e barbar şi mai fragmentat fără logică serialul: inexplicabil: de ce? N-au o rațiune.

     - Deci esti indragostit de ea?

     - În orice situație, ecuație, îți pasă dacă trăieşti/ mori. În starea actuală: normală/ nu, din România nimeni nu-i legea, cu toți-s neputința, făr'de legea: tocmeala dintr-un înteres personal, în cădere liberă, penală. Nu inventa, că imaginația îți joacă feste. E un vis care oricât ne-am strădui, nu poate deveni realitate: infinit/ absolut de om potrivit/ ramolit, apropiat cu respect de obiect. Nu poți zice: n-am crezut până acuma, n-am crezut, provita, în nimic. E o fantasmagorie, cu încâlceală, cu măr neângrădit Mihai Beniuc-Chivără roşie, de pângă, de pe lângă drum dor de dor ca niciodată ostenit să nu mai mor nici fără Vica mândră şi frunoasă, ea fiindu-mi Paznicul de far, un Geo Bogza din Mizil pe Valea Oltului şi prin Rarău.

În noi e ambiția cu benefecul,

că totul e frumos laborios şi generos de Hristos,

cu tandrețe şi noblețe,

bunătatea contând.

Cu toți avem priceperea şi rutina ca o aromă bogată, ca ceva aparte. E o poveste, cum ies din povestea asta cu mere pădurețe, popa şi de acestea mere având în grădina lui, peste gard de a nooastră. Toți ştiu, că merele pădurețe-s bune de oțet de casă şi de năcrit zămurile cu tradiție țărăneşti, cu iz românesc. Între oameni buni nimic nu-i stânjenitor. M-am achitat, domnule profesor, de datorie. Cu bine!

După cum zice reală cântăreața Velicu:

-"La drum se cunoaşte omul lângă oameni de omenie, că putem trăii şi o mie".

Nici prea, nici prea... prea. Adevărul e... Nu prea muncesc, nu scriu cât trebuie, dar nici cum trebuie (n-am un suport psihic, inspirația nu vine când vreau, ci când vrea Dumnezeu, că-s un greu: nu înțelege: greoi, uneori fiind spontan şi un nativ mai impulsiv, motric şi liric, expresiv... (n-am cum să mă explic fără să mă complic?) Doar tu, Ben, mă înțelegi ca omul potrivit la locul potrivit sfințit şi iubit, în hoby meu, cel de a scrie. Nu există nu se poate, deşi spirit antrepenorial nu-l am? deci leu nu sânt, că balanță se blăbănim, bâlbâim, un lucru ca să ne fie bun, îl mai facem şi de două ori pentru a fi un succes nelimitat. Uneori nu cred că-i suficient cât am scris şi cum am scris, momentele-s multe (mă gândesc şi găsesc pe Dumnezeu şi eul, o comoră a iubirii) dar prin asta ce reuşesc, Ben, în ciudă că nimeni n-are cum să mă recompenseze cu aprecierea lor, eliminându-se definitiv durerea, care e: plecarea lui Vica care m-a scos din nervul, din pelea mea doar unul cu unu face firesc doi (dar eu sunt foarte emoțional: plâng şi văzând un film: plâng şi de tristețe şi de bucurie). Lucian Domnşa povestitorul din Aiud, îl credeam de pe Vale, din Hăşmaş, dar era un altul, din oraşul cu puşcăria ca Gherla (şi când se zicea de preotul Florea Mureşan din Ciubanca, Cj. care a murit la Aiud, în gherla, închisoarea, comunistă ca un martir, care ar fi meritat o soartă mai bună, acest om preot fiind pâinea lui Dumnezeu. Era ca un leac de pus pe rana oricărui obidit, pe rană, dar copilul aiesta, Lucian Domnşa scrie domestic de copilăria sa cu ce făcuse el după ce murise acel taică şi tot ce trebuia făcut pe lângă casă trebuia să le facă de copiii rămaşi orfani, să facă fără să se plângă de soartă, de greul muncii. Scrie frumos, scrie ca un Liviu Rebreanu/ Zaharia Stancu, cu sufletul scrie, scrie inspirat şi artistic, scrie cu mult suflet, concret, scrie generos, cu larghețe şi scrie cu noblețe. Zic de careva:

scrii cumva ca Magda Isanus ori mai presus-Iisus,

dar altfel parcă, că ea la boii prinşi în jug la plug,

pe lângă ciucuri roşii perechi, în urechi ca să nu-i diochi a pus

la boi între coarne, pe Dumnezeu a pus

şi despre copilăria ei din păpuşoi, ne-a spus, că s-a dus,

că cercei de cireşe de mai şi-a mai pus în urechi,

după un obicei vechi-străvechi

şi din păpuşoi şi-a făcut păpuşi.

Nu orice gloabă, mârțoagă, fefeleagă, n-ajunge cal de cursă. Pe toți viața ne încearcă, că cinstea ne ține sus, să facem față, că ni bine. Omul e intreprinzător, dar ce ne bagă bețe-n pensie/ în viață. în vreme de tinerețe era ce era şi ce nu mai e, că până şi telefonu-mi face fițe de nu vă pot scrie, dar ceva scârție, dar nu-s la Cluj ca să văd la un atelier electronic: ce, de ce anume nu merge cum mergea: bine. Mi s-o ramolit ca brânză bună în burduf de câine, s-o prostit telefonul/ eu, dar care-i carisma? Cum Dumnezeu o dau în bară (no-i fi având furmula: trăsnetul dorit ca să nu bat pasul pe loc, că ceva se întâmpla, că era o nebunie care nu te lăsa să respiri, să trăieşti, politica, desfințându-te ca să te facă neom mai ales că tu te lupți cu morile de vânt al fenomenalului haiduc Andri Popa vestit şi voinc Andri Popa...  N-am fost întodeaua omul potrivit la locul potrivit. Ai înhamat dimineața la poezie cu omenie şi ai o credință şi o conştiință. Pavel Rătundeanu-Ferghete

CU DRAGOSTE ŞI DOR PROFUND Ai înhamat dimineața la poezie cu omenie, trend de dragoste şi dor profund şi de credință de Românie sensibilă comunistă, în iubire Bacovie, în artă vizibilă şi artistă, cu tinerețe de la mălini, cu pâine şi pace, liturghie, în harnice mâini şi spice şi autentic tânăr marxist-lenist- conştiință de tânăr-nicolae labiş de manieră personală-artist. şi asta se poate ca o cinste şi dreptate de națională şi crudă realitate-templu cu vitralii zidite-nsoorite şi colorate de soare cu responsabiltate mişto şi super tari, reper,național şi epocal istoric obiectiv al păcii şi obiectiv al muncii, un trend: ceva al meu având pe Dumnezeu, dragoste şi dor profund. Pavel Rătundeanu-Ferghete

IUBIRE NATURALĂ NORMALĂ

Totu-i de importanță supremă şi pentru mine e important şi de importanță majoră, extremă,

cu responsabilitate

şi perseveritate de realitate,

o conştiință națională,

o şcoală-iubire pe verticală,

e justițiară şi clară,

o raportare universală

de şcoală şi casă bună română cu îndemână

de iarbă patrie limba română specială.

Bolnav şi melancolic, cu trăire de galben, de plumb, era Bacovia, cu irascibil, cu liceu cimitir... şi o neîmpăcare, eu neâmpăcat fiind, că a murit aşa de tânăr Labiş şi multe sensibilități erau, un mioritic românesc... dar ce să zic de nostalgicul meu, că eu nu suferisem, în comunism, greu fiindu-le lui Dragomir şi Veronica-părinților mei, cum mi şi mie, că devenisem din generația sacrificată inexplicabil, din generația cristic batjocorită, ca atunci dar şi acuma se suferea din cauza politicienilor şi s-ar putea să nu înțeleg de ce, din cauza a ce sunt ca Ferghete Drogobete sărută fete, deşi Vica nu mai este, nu-i o realitate, ci un vis şi eu îmi am amărăciunea mea, ne-avem fiecare aparte sensibilitatea, melodia preferată, un nedifinit, o trăire din România veşnică, în suferință inexplicabilă şi misterioasă. Fotografii din cronologie CA CEI BOTEZAȚI, RESPONSABILIZAȚI Într-o poveste de poveste, de bună-veste Cu admirația mea sănătate şi bucurii, că Ferghete e o realitate, "un mândru şi fără modru ca haiducu din codru-Dorogobete,-în alean cu elan sărutând ca Ion Vodă cel cumplit buze de fete, făcându-se ca Iisus Nicoară Potcoavă, cel mai iubit şi pe cruce răstignit, de-a dreapta Tatălui Iisus, chiar eu fiind cel mai iubit, cel prin cuvinte, Eminescu/Nichita Stănescu Verde de albastru şi de cuvinte mai presus, răstignit şi de poveste, din poveste, de poveste şi de poveste, de bună veste, că într-o ureche sunt fără pereche: Nică fără frică, în ecuație cu alchimie de bio-chimie-poezie. E misterios moartea unor personalități cu prestigiu, celebri, încă actuali, dar se bâjbâie: ce şi cum s-a întâmplat începând cu marele geniu Eminescu şi timpul ne presează, că-n tot trebuie timp şi totul e timp cum zicea ştim cine, fereşte, că-i un binecuvântat geniu. Ce să vorbesc polojenii, prostii care nu-s de povestit, că niciodată n-am fost bun la ceva, dacă a căzut ceva din cer mi-a venit spontan, natural, c-am citit/ văzut undeva şi nu că aş fi fost pragmatic şi ştiut de la mine ceva, ci pentru că ceilalți mi-au dat din fericirea lor ca şi eu s-o dau mai departe (nu mă întreba curios de ce, că şi eu sunt om ca să învăț ce nu ştiu de la ceilalți, mai şic, dar nu, că s-au născut învățați/ mai silitori... să învețe umana frumusețe/ noblețe. Cu ce-s eu fericit ca fiu al nației? Cu ce-s mai bun ca fiul risipitor? Sunt dedicat menirii mele? Sunt/nu, un binecuvântat? Existența mea poate să nu vă fie pe plac, îmbuibaților, eu bătând viceversa, fierul până-i cald pe ileu/nicovală? -E ceva între mine, neam şi țară, în ciudă, că viața clară nu mi uşoară, ci mi substanțială: evident mi de caracter şi cu experență proprie mi cu preaplin inteligent. E ceva de care eu nu ştiu, cum decurg lucrurile. Uneori destinul ți-l învingi. Aici mi spiritul, nu de ochii lumii. dar mai bine ca mine cine poate şti? Nu ignor România românilor, că ei românii îmi dau moştenirea lor. Ei sunt spiritul şi grijania, în drept de a fi, că glia şi graiul ni temelia, constiționalul, baza pe care mă bazez, dreptul de care mă îngrijorez zi de zi pentru a fi eu, că mă bazez pe a fi, că, în ce am crezut e starea de bine, că a face bine, nu-i o corvoadă, nu-i să aştepți rău: binele aducând doar binele, un responsabil şi impecabil-util, că de ce ai aştepta rău făcând doar bine umanității? Ca ce să fii răutăcios, egoist? În numele cui, cărui corupt să riscăm? Binele doar e iarba patriei limba română, ni temelia, simetria şi omenia calea către Iisus Cristos-dreptul la veşnicie, pofta de a fi, binele doar aduce binele fără a ne da mare. Binele-l faci oricui dezinteresat. Făceam binele fără a aştepta ceva în schimb (Vica era o țărancă-om, om între oameni, pentru oameni; acest om cu drept de a fi, îmi zicea dulce întru drag şi sfânt, acceptându-mă ca soțul ei, în fața preotului care ne-a dat aripi, în celula, în familia cu ceva, dăruindu-mă cu dragoste, cu vital şi poezie, îndatorându-mă să alung răul din viața noastră, că de bine n-ai pentru ce să fugi şi n-ai pentru ce să nu-l faci, explicându-mi Vica: să fug de rău, binele adunând binele peste aşteptări, în negația negației. Tu zici, că fac lucruri mărețe/ flețe-poale crețe?

     - Cred ca o duci mai bine ca Eminescu, inca nu ai fost otravit, lovit cu caramida si nici inchis intr-o casa de nebuni. De ce te plangi?

- În fața adevărului nu se îndrugă minciună,

ci se recunoaste adevărul care trbuie să se spună.

Fapta bună face diferență,

în omenire:e marea conştiință,

că ce faci cu mâna e lucru manual,național,

că diferența înşală.

Nu se plânge nimeni, dar nici nu mă compar, cum rar, cu aşa frumusețe de mari fapte mărețe şi de aşa pline, pline, depline, de noblețe. IUBIRE DE PE ORIZONTALĂ PE VERTICALĂ, NE DĂ MORALITATE ŞI VERTICALITATE . Îmi place sincer modul tău plin de naturaleță şi caracter, modul cu care mă apreciezi sub cer, dar eu nu mă consider super numai să-L am pe Eminescu ca super reper național, un imbatabil excepțional, un moral şi normal monumental ca sarea-n bucate, o realitate isteață şi mare națională tandrețe cu frumusețe-conştiință- iubire pe verticală noblețe: şcoală de dincolo de şcoală.  Este crimă, că nu-i potcovit calul? îl întreabă Daria pe Ben, că nunta-i făcută, dar şi mireasa-i furată de după masă de lângă mire?

     - Da! Ca iese pruncu schiop! Ai, auzit Pavele, că i s-a legat podul şi i s-a furat şi pantoful, că mirele n-a avut grijă cum trebue de mireasă, intră-n vorbă, zice Alexandru Criste din Bobâlna.

     -"Mă şi ce fain o fost şi cum ne-am distrat când aiasta, Reghina de peste vale Chițioaca de-a dihorului când o dat găina împănată şi cu țigara, bagăul, băgată şi aprinsă-n gură, că duhănea tu, găina pe blid aşezată între sasău, că-i mare meşteră Regina a lui Ciupe, hornaru din Ciubăncuța!"

     -"Tulai, soro lume!" Moaşa intrată şi ea-n scenă, ajunsă lângă cea pe care o ajuta, moşea, să nască şi zăpăcită:

     -"Samănă ca un scuipat, leitu-i, parcă-i leit, scuipată de tată-su". Leuza din patul cu strujac de pae sărind ca arsă într-o rână:

     -"Da, ce, tu, moaşă, e şi schiop pruncu?!" La nunta mea cu a lui Vica, n-o fost multă adunătură şi la venirea de la biserică, că era pe vremea aia făt Vasile Găvruş -"Borişca", o rămas şi el şi nechemat la petrecere şi o beut şi jucat şi fără Cornelia lui cum se cuvenea, că o 100 lei, dar mai ales că n-aveau copiii, de crescut, nu era pentru nimeni o avere şi-n casa mea era din belşug bere, vin şi țuică de prune, era, Doamne-ți mulțam cu ce se petrece până la ziuă ca să fii beut! şi să mai poți începe, no! din nou petrecerea, nunta, de poveste, că vorba lui Coşbuc: bătrânii-s greu de pornit la joc şi horă, c-apoi-s greu de oprit, nu-i aşa? De unde atâta deznădejde şi pesimism? E o cale optimistă către iisus, un drept la veşnicie. Morții-s cu morții şi vii cu vii. De ce n-am crede că-i o prorcire falsă? C-aşa vorbeşte un om bolnav pshic, că şi ce se crede împlinire e doar o minciună a oamenilor cu suflet rău, că la poarta casei acestora la poartă scrie: "Câine rău", dar câinele nu există măcar.

     - Nu inteleg ce vrei sa faci cu adresa asta?

     - Eu nu fac nimic, cineva sau ceva m-a blocat, în ce m-am împedicat nu ştiu, că uneori nu-mi iese, nu mă regăsesc şi am şi uitat, ce bizărărie am vrut, dar nu-mi iese, nu mă regăsesc..., pe bune să fii sănătos, că mă, te iubesc. Sunt încurcat şi singur mă încurc ancorat, în al vieții. Tu ce zici, că nu m-am desăvârşit întru nimic, dar ce zic, că sunt mic şi nu ştiu nimic? Trandafir de la moldova te-aş fi iubit, dar nu ştiu despre ce-i vorba şi nu mai ştiu despre ce-i vorba că ce-a fost verde s-a uscat şi s-a spulberat sursa, şi nu se mai vede iarba limbii române mai ales că tare uit ce vreau, ce... vreau la plesneală? Nu revoluționez cu nimic istoria lumii, lumina lumii, fără a fi nasol, nu-s cântare a cântărilor, în rol de badea Cârțan, deşi nu-s un cetățean al culturii care mi-aş fi dorit fi, cu cărți, nu aşa cum e Petre Țuțea fără ceva tipărit, că la mine e alta pretenția... ca un Constantin Noica, eu având mofturi ca năzurosul filozof, un altfel de Brâncuşi pe la Paris, însă în cioplind vorbe, nu în piatră pretențios ca un Ionescu, care avea ceva bun şi potrivit pentru noi având încrustat, scrijălit ca un răboj a țăranul încrestat pe grindă/ pe pereții peşterii, însemnat cu vocație şi voce unică având prioritate viața la Emil Cioran (unora din fericire le vine greu de apreciat care parcă nega chiar existența şi pe Dumnezeu, dar era variat făcând ce-i plăcea/ nu (vezi ce a scris neânfricat în caietele scriind cu excelență). Cu atâtea-n cap şi pe cap, Ben, eu pur şi simplu uit, uneori nu ştiu pe ce lume trăiesc. Eu sunt un mai aparte. Mă revolt pe cei care distrug pădurile, aurul verde, abitatul animalelor, ecologia, sănătatea, spațiul verde bio sănătos, pentru noi a oamenilor.

     - Azi 27 Februarie 2020 sa stins din viata, s-a stins fulgerător, din viață, pe o stradă din București, George Anca (n. 12 aprilie 1944 la Ruda-Budești, județul Vâlcea), scriitor polivalent (poet, prozator, dramaturg și traducător), specialist recunoscut în indianistică, un spirit ales, de o eleganță desăvârșită în relațiile confraterne, un cărturar proteic unic în felul său. Lumea culturală românească este de astăzi mai săracă.

     - Dumnezeu să-l ierte pe acest OM ce e iubire, CĂ UNDE IUBIRE E: DUMNEZEU E. EĹ, acest minunat scriitor, Academician Gerge Anca scriind un eseu la cartea mea: Căutând după mere, a scris magic a scris şi cu spiritul său elegant şi rar- larg, prețios, scriind profund inteligent, a scris arătând că sunt şi eu important, că merită să scriu proză despre țăranul român, despre matricea, satul şi locul unde ne-a născut veşnicia cu miez fierbinte de pâine. Fie-i memoria binecuvântată! P. R. F. George Anca a fost un om generos, un om care mi-a acordat generos prietenia sa pe facebook şi prin Ben Todică a scris prefață la cartea mea CĂUTÂND DUPĂ MERE, că e cartea mea şi a lui Ben Todică, o cântare a cântărilor satului şi a țăranului românesc, un pitoresc al românilor noştri: frunte, minte şi inimă a omenirii-mesie a iubirii. Mi ciudă pe mine însumi: -"Ciudă, ciudă, că măta moare de ciudă", mi ciudă pe neputința mea, mi ciudă că nu scriu nimic nou, ceva nou, poveste nouă şi mă fac de baftă, de dragă minune, tocmai acuma la spartul târgului, dar ce să fac, că nu-s bun de nimic, nu-s nici bun să să scriu minunat, nu-s de nici o ispravă, n-am bucovă cu slavă, că nu-s înainte de a muri şi dacă mor cine crezi, că  te va anunța, nu-i cine bravule (cei de lângă mine n-au menirea asta, nu-i aşa că-i trist şi că întru nimic nu-i artist sau foarte clar ce zici la extaz şi nebunie? De-ai locuii în România ar fi mai roz, s-ar vedea gozul sub preş ori, că s-a pus mătura pe el să se vadă mai puținel/ să nu se vadă defel? Coronavirus n-avem dar, în guvernul lui Orban Ludovic-bis, demis şi admis, şi, asta-i bai, că s-a intrat în criză... de ispravă!? Nu suntem departe de lumea nebun dezlănțuită. Cu bine, Ben, că nu mor încă, nu mi se cântă încă imnul României, că cine şi de unde mi-s ca să mi se cânte imnul României? Stai blând, în banca ta, că mintea nu-mi mai merge brici, aşa că stai blând, că nu merit relaxat, chiar dacă aş merita, că nimic nu-i nou pe lumea asta şi chiar nici moartea lui Eminescu, că nu ştiu cu cine au a face: nu o merit, nu mi-ar face cinste. 

     - Ai dreptate! Acum doua zile am schimbat emailuri cu Anca si acum primesc vestea mortii lui de la niste Vasluieni. Habar nu am cum a murit. El are o fata maritata insa nu am adresa ei ca nu m-am gandit ca va muri si ca nu am cu cine comunica pentru detalii. In cazul tau e Daria care ma poate anunta prin telefonul tau daca ii dai parola. Incearca sa-ti scrii visele pe hartie noaptea pentru ca ele sunt subconstientul tau/muza care iti raspunde la dorinte/griji. Stie mai multe despre viata decat noi. George Anca a fost o personalitate marcantă a culturii și literaturii române. A fost un poet aparte, în afara normalității. Greu de înțeles. Scrisul său se adresează celor cu pregătire specială, nivel de înțelegere sporit, sensibilitate specială, și cu viziune clară asupra  evoluției literaturii. Un Gigant! Dacă poezia obișnuită e formată din două narațiuni, o narațiune textuală și una purtătoare de mesaj, la Anca există o a treia narațiune greu de explicat pentru un cititor obișnuit ca mine, însă profund copleșit de existența ei. Un om exemplar, Anca era cu zeci de ani înaintea maturizării literaturii române și universale. Va rămâne alături de titanii artei cuvântului scris, al civilizației și culturii omului pe pământ.

     - Tu n-ai vrea s-o defăimez pe Daria, dar ea e cum e, eu o laud, însă nu e o strategie bună, că ea nu oferă un răspuns celor care mă sună pe telefonul meu şi cu nepoții n-am vorbit, deşi paza bună...  n-ar fenta, ci ar fi cu ceva frumos, că şi vestea tristă dă din casă şi ne aparține nemijlocit, că-i viața noastră, delicioasă ca un premiu, premiul cel mare ne-ar aldui, procopsi, dar ce se dovedeşte şi-n cazul cu George Anca, un om tare, inimos, dar aflat, în/cu problema personală, în cădere liberă, că uneori ce ştim despre Mercur, Venus/ jupiter, dar totu-i doar trecător şi ne-aduce surprize, dar la ce să ne aşteptăm ca să ne vedem de drumul nostru? însă totul se simte pe pielea noastră. Cu toate întorsăturile vieții, noi să rămânem oameni pentru oameni având realizări, o stare de bine. Cum rămânem fructuoşi şi laborioşi şi luminoşi ca veştile să ne fie bune, că viața ni frumoasă, mai frumoasă ca oricând şi inima ni sănătoasă. Nici criticii şi istoricii contemporani nu ştiu ce să zică/zic mai nimic, în răspăr, că nu-s ca acest cum mai rar artist optimist, altruist Anca George care spre deosebire e ca un răsărit de soare.

     - Ce zice media despre moartea lor? Ai auzit pe undeva despre ei?

     - În ulima vrem dă buznă, Ursu, în oraş la containere şi, în sat la animale şi-n culturi şi care-i provocarea şi ce face legea care lasă să se prade, vândă pădurea, aurul verde? Ce fac de anume Iohannis, dar Orban, un liberal a lui, a preşedintelui?

Fapta bună face diferență,

în omenire: e marea conştiință,

că ce faci cu mâna e lucru manual, național,

că diferența înşală.

     - Multumesc frate Pavele! Inca nu ne dezmeticim...

     - N-avem cum să ne dezmeticim, că nu putem să ne despărțim de acest frumos artist nobil şi sublim, că-i candidat iubire la fericire, cu drept la înviere, ca pământean cu drept de a fi. Câinii pot avea, Rabia=turbare, boală infecto-contagioasă = transmisibilă care nu rezolvă pozitiv situația, dar tu te referi ca un somnabul/ lunatic şi cu asta ce poți face, că nu-i coronavirus bola, criza politicului liberal de la noi, incompetența lor, scuză care nu rezolvă nimic, dar tam, tam..., că ei nu fac bine pentru ceilalți?

     - Ce se intampla acuma in lume e ca si chestia aia cu strigatul: “Vine lupul la oi!”, au tot glumit batandu-si joc de noi si am impresia ca virusul asta o sa ne gaseasca in curu gol/nepregatiti si o sa ne curate pe toti. Acum a intrat si in America si ei nu au masti…, ca in China fabricile sau inchis peste tot. Europenii, ce-a mai puternica economie si civilizatie de pe pamant e si ea anemica/in genunchi ca fraierii, prostiti de golanii/piratii/bancheri ai globului care le-o trage la poponeata acum si ce crezi? LE PLACEEEEEE !!!!  La ce trebuia sa se grabeasca johanis sa plateasca tribute 2,2% sau 4 blocului nato, sa ne pazeasca impotriva rusilor?, cand ar fi fost normal ca ei sa ne plateasca noua chirie ca ii lasam sa-si puna armata si rachetele la noi si ca riscam sa fim stersi de pe fata pamantului in caz de razboi intre ei. Sa transformat conducerea in casa de nebuni.

DECI TE LUPTĂ, FRATE

Mama lui George Coşbuc cu viața-i o luptă,

deci te luptă, dragule Ben, cu dragoste şi dor

ca s-ajungi frumos Hristos la izvor

cu rost, cu firele de tort, din greu te luptă

şi cu efort

te luptă provita pentru confort,

pentru cireaşa de pe a vieții tort,

îmbrăcând cămaşa fericirii, cămaşa lui Cristos.

Nu mai au pe ce face capitalişti un leu,

fără a le fi greu

şi plauzibil scăpând risipitor de imflația de măşti, că spune-mi ce meştereşti ca să-ți spun nemernicule: cine eşti

(pentru ei batjucura fiind pe prim plan:

politic trăind viața aman, în van).

Sau ce altceva de pe un picior de plai

şi dintr-o gură de rai cu grai,

Omenesc şi Românesc?

Mi-a dispărut din meniul telefonului facebook. La noi unii-s cu mască şi fără mască, şmecheri liberali: slugi de-ai preşedintelui? Tu, DIN ZILELE COPILĂRIEI DE ELEV LA ŞIMLEU Scrii ca un tânăr al copulăriei mele petrecute pe la Şimleu, veterinare, deşi soția te-a părăsit ori eşti încă tot cel iubit? Destăinue-te sincer şi de caracter-inteligent pentru a şti cine mai eşti de poveste şi de bună veste. TU CA UN COOL Scrii ca un tânăr al copilăriei mele de curcan cu roşii mărgele, că sâc, sâc !erai o fală cu ele, c-ale tale nu mai sunt, în drag şi sfânt, nu mai sunt c-ale mele, văduvit de timp şi ele, din zilele petrecute pe la Şimleu rebel şi fain-făinel, de cinci stele, veterinare, deşi soția te-a părăsit/ m-a părăsit, tu mai putând cu inimă sănătoasă iubit mai mult, că tu eşti, în cultură cool şi cult. ori eşti încă tot cel iubit? Destăinue-te sincer şi de caracter-inteligent pentru a şti cine mai eşti de poveste şi de bună veste. BULAN GII PRESEDINTELUI,  Tonul face muzica. Uneori depindem de o întrebare.

     - Uite eu decate ori ma reintalnesc cu vre-un personaj in vis el intodeauna e promovat. Daunazi m-am intalmit cu Misu de la intretinere, tot murdar de pacura si vopsele - azi era inginer dar tot intretinere facea. M-am bucurat pentru el. Era foarte ocupat. Acum avea toata fabrica in subordine. Asa-i in capitalismu, te hraneste cu promotii. De multe ori stau si ma intreb: ‘Unde e adevarata america?’ Majoritatea ziaristilor din lume pedaleaza zilnic o lume normala, civilizata..., si sunt socat de tavalirea intregii societati in minciuna, Minciuna a ajuns Rege azi! Nu am crezut vreodata ca am sa ajung sa traiesc astfel de vremuri. Politicienii arunca o minciuna in ring si ziaristii o dezbat cu seriozitate, pe urma politicienii o intorc pe dos iar ziaristii o iau ca serioasa si o vand din nou ca adevar, pe urma politicienii o schimba a treia oara si jurnalistii din nou o iau de buna de parca prima versiune nu ar fi existat vreodata. ti-am spus eu ca suntem “viermi intr-o latrina intelectuala”. Ne tavalim in minciuna frecandu-ne unii de altii facand sex si aducand suflete noi nevinovate in ringul minciunii. Americanii cheltuie sume uriase in alegerile lor pentru presedentie si asta fac de cand sunt alesi: latra continu pe toate canalele, se tavalesc in minciuni patru ani ca sa fie din nou alesi si daca tine vraja cu "rusia si Putin" - de ce nu, ei ii trag intruna iar noua celor de rand ne place ca e ca o hora..., bem si topaim catre tzarc in timp ce ei isi fac treburile prin spate. A fost potopul lui Noe, apoi inghetul si ce va urma nu stiu ca Dumnezeu si-a pus mainile in cap si nu-i pot vedea fata ca sa-l citesc. Traim intr-o noua lume in care bagnota e MINCIUNA si trebuie sa ne adaptam la noile valori. Atata tot, esimplu. Vor dispare banii, v-a dispare cultura, vor dispare vechile institutiisi vechii intelepti va dispare justitia si apoi sa te tii…, Ce drepturi tata!?Va fi cel mai tare din cerdac. LUPII IN PADURE SE VOR UITA LA NOI CIVILIZATI si MIRATI. 'Ba tata', zice lupul 'nu mai ai loc sa fii lup de astia.'

     - Nebunia scrisului dacă e să-ți răspund mai clar, mai sincer şi  mai cu adevăr-luceafăr, întru duh de viață şi conştiință (am fost sclintit la gămălie şi m-am apucat de scris, până a veni din Aghireş-Fabrici la Ciubăncuța ca s-o întâlnesc pe lelea Vica văduvă şi cu tri copiii, venită, fugită, din Urişor-Dej, Cluj de la Tudorelu ei cu tri prunci după ea: unul avându-l ca maica precestă în brață, pe Mihaela-Ştefania, pe Marius de mână şi pe Marius ținându-l, de mânuță şi pe Theodor-Flaviu avându-l, în pântece ca să-l nască moşită de doctorul Pop Sever în Recea-Cristur, Cluj (care a fost nemulțumit că i-a pus copilului numele lui tată-su: Thedor şi i-a forțat mâna, sufletul să-i pună numele de Flaviu, dar ea la adăugat la primărie numele de Flaviu lângă cel de Theodor, că nu se îndura alfel mai stăruind, menținând şi numele primului bărbat, a lui Celemen, mai visând să se rentoarcă la el, dar a trecut 8 ani şi n-a făcut-o, căsătorindu-se oficial în 1977 cu mine, deşi eu aveam nebunia scrisului, ca atare nu eram de nici o ispravă, ci un veterinar şi visător, aiurit de a pitorescului Alexandru Vlahuță, că-mi fugise mintea să scriu o carte, după ce citisem o notă din partea editurii la cartea Strigoii de Agârbiceanu, scriitorul pe care am să-l văd în Cluj pe lângă cofetăria Opera şi pe lângă cinematograful Victoria; mergea îmbrăcat modest păslşind liniştit cum şi Gică Petrescu avea să păşească prin Bucureşti, amărât şi pricăjit ca un om plouat, ciuciulete=ud până la piele şi flămânzit, dar asta peste alți ani ca un om hai-hui, a nimănui... m-am prins cu disperare de scris pe la 13 ani şi patima scrisului îmi devenise o boală incurabilă, că scriam fără habar, deşi nici pe atâta n-aveam succes, încurajat eram totuşi iubirea de cei de la ziarul Făclia din Cluj şi de redactorii de la revista Luminița, dar fără atâta tura vura scriam, osteneam câştigând experență şi scrisul devenindu-mi pasiune şi ce mi mie mai drag pe lume, fără a şti vreodată, că după o viață de om, un Ben Todică, stabilit tocmai în Australia, mă va aprecia şi publica pe blogul lui, dându-mi dreptul de a fi cool, negripat cu coronavirus, molimă ce bântuie ca o politică coruptă, înstare să mă răstignească ca pe Cristos-dreptul nostru omenesc la veşnicie, dar ce mai ştiu cei vulgari, cei care ca noaptea bat apa-n piuă? Cu bine şi viață fericită, copilă, o Vică dusă, în împărăția celor drepți, Dumnezeu s-o ierte pe cea iubită de mine, iubită şi adorată, la care eu netrebnicul stele-n păr şi luceafăr nu i-am prins cu verde adevăr şi cu parfum, aromă de măr ca la altă femeie-zee de dimensiune, tri-dimensională! Scriu antrenându-mă-n experimentând arta scrisului. Semăna mătuşa Elvira Stănescu de copilă Ferghete din Sâmpetru, fata învățătorului Petru în modestie, cinaşă, o aseamăn cu Irina Loghin, o femeie-prințesă, regină a cântecului popular, o cochetă şi o frumoasă a prețiosul şi a valorosului autentic şi tradițional folcloric, o cumințwnie a sfințeniei. Ştia să promoveze omenia cu umor povățuitoare c-avea o şcoală care aprindea lampa dreptului de a fi. A trecut prin greutăți a fost cum a fost educată: educatoare pretinzând celorlalți să fie chip şi asemănarea ei, chiar şi noi nepoții ei. Florin Persic era un drăguț şi l-am urmărit, dar n-a fost să fie, că campionul mondial Cernat a fost modest şi norocos şi a devenit soțul meu acest chipeş, zice Irina Loghin care spune că o babă merge să cumpere un peşte şi întreabă pe vânzător:

-"E prospăt?"

-"E viu"

şi baba isteață uitându-se chiorâş la peşte răsfățată şi sinceră:

-"Şi eu sunt vie, dar m-am stricat."

Românului țăran i se interzice, în curtea proprie să mai aibă porci de prăsilă, să crească purcieii, porcii lor, că se vrea să se distrugă ce a fost la românaşi tradiție, folclorul cu pregătirea porcului de Crăciun, acasă, în gospodărie a țăranului, să distrugă sfințenia de acasă cu iarba patriei limba română, unic şi specific ca la noi, în România, c-au înebunit şi putrezit peştii la cap au înebunit incurabil ştabii. Daria către Ben din Dej:

-"Mi-am băut cerneala din pixuri."

O nebunit aieştea cu legile lor, chiar dacă-s veterinari care opresc creşterea porcilor acasă, la domiciliu, oprirea târguirea porcilor, în târguri, că-i cum nu se poate mai rău, mai furibund şi vicios, că-i un fantastic, un urât, că se intervine în viață particulară, e o confruntare cu folcloricul şi cu extraordinară tradiție de care depindem-drept de a fi. E cea mai cea furibund, o lipsă de atenție față de țăranul român globalizat ca să devină gloabă, în subjugarea celor care-l robesc zi de zi..., că-i decimat din felul lui firesc de a fi, că gazda, capitalismul a  luat-o razna, la dezrădăcinat din fainul, din cinaşul lui. De ce să nu fim noi o realitate!? Nu mai avem o atmosferă agreabilă, cu noutăți, în o zi frumoasă care, țăranilor, n-o s-o mai aveți ca o zi bună nepăstrându-se obiceiul şi bordeiul, că suntem în nedecizie, fără mutări impotante, că se răstorn situații, evenimente, că totu-i tensionat din cauza pestei africane nefiind oportunități, ci confuzie şi conjucții cu temere, dar vom şti ce-i de făcut dând un start? Ce vom face cu ce-i ambigui? Care ni marja de încrederea? Ce schimbări vom face ca să ne fie benefic la alt nivel fără dedesupturi? Cum se va schimba viața, soarta lăsată de izbelişte? Cum ne vom strânge mâna implicați în ceea ce-iubire, plan mai înalt cu drept de a fi? Avem nevoie de stabilitate, de rigoare. De ce să fim nemulțumiți pe termen lung? Avem nevoe de un proces de indendiditante revedincativ, că ştim ce vrem, nu-i aşa în funcție de circumstanțe? De ce am fi constrânşi de legi-stres? De ce-am trăi neclar, fără să ne vină apa la moară? De ce nu am avea parte de o stare de bine? Având pe Dumnezeu eu nu mai tem şi prețuiesc scrisul, să scriu, că eu am destinul meu care mă inspiră. Visele ne răscolesc, când le avem, dar când nu mai visăm, maistre Ben ce ne facem? Cum evident ne reparăm? Pentru cineva şi pentru ceva ne sacrificăm nu crezi: pro-valoare? Eu lui Vica neavând posibilități, nu i-am oferit inel la cununie, ci i s-a înfăşurat o batistă şi logic era o rațiune, deşi România e o țară a aurului ajuns la ruşi în custodie, păstrare care tezaur nu ni se mai dă din lăcomie fiind o valoare, nu ni se mai dă înapoi, deşi pentru noi valoarea noastră autentică, nu ni se mai rentoarce acasă. La ruşi care le sunt inteția zgârcită sisif-putin, nejustificată, în procesul de omenie care n-o au ruşii favorabil şi aşa ce poți zice? nu-i popor generos şi transparent luminos-Iisus Hristos-drept la veşnicie, ci e un popor de samnsar-afacerist, sfârnar, fără a fi artist şi altruist, nu-i cu eficiență ca poporul român bun şi optimist, e un popor penal fără a fi universal provita, aşa că trage lume, lume, un semnal de alarmă, că nu-i partener sincer şi loial. Eu ca Dragomir eram lipit pământului, sărac, păcătos şi pătimaş clăcaş, că nici Dragomir nu se lăuda mai bine, responsabil, că nu eram nici eu nici Vica elemente de nesiguranță, ci amendamente efective şi afective pentru a fi o celulă, în celula societății cu calificativ social-uman funcțional raportați corecți, ambii, la universal şi primordial prin a fi onorabili: nobil şi sublimi, că, Pavele, iubitule, nu ne batem joc de ceea ce suntem, că suntem, existăm, în spirtul a ceea ce e iubire, cu drept iubire proînviere la fericire, fără a ne da peste cap asemeni prostiei omeneşti. Vica era ca o floare Hristos, o născătoare, în timp ce eu eram un tăntălău-pampalău, deşi parcă am îmbătrânit ca om potrivit, la locul potrivit.  

     - Traim vremuri libere, cu cat mai liberi cu atat mai ipotenti. A fost dezlegata sexualitatea pentru a promova frigiditatea. Pe vremuri te excitai la o fusta crapata, azi nu mai simti nimic cand le vezi pe strada in curu gol si tatele baloane/ silicoane. E si asta o tehnica de a frana inmultirea omului. O sa vina vremea cand astia o sa ne coase o punguta la nastere in loc de putza. Visul tineretului de azi este sa impuste cat mai multe Like/uri.

     - La noi totul e mult mai bine, păcat, că tineretul tembel, nefiresc a plecat s-ajute pe străini? Ne îngrijorăm de speculații, de mutații, o încălzire globală, că e vorba de îmbătrânirea bătrânilor care decedează fără posibilitatea de a prospera, că ceva, ce anume a scăpat de sub control ca bună stare de bine,că pe undeva e firesc ce se întâmplă, liberalii făcându-ne să depindem de criză. Ce se întâmplă e prăpăstios chiar cu al de conjugat şi implicat în veşnica criză şi inflație inventată fără a se scuza/ acuza politicienii? Ce strategii sănătoase au politicienii, factori nocivi? Cu ce stăm diferit față de 2005: vorbesc de emisii şi poluare: pe cine şi unde undeva doare, că mai sunt gaze de seră? şi care -i şi unde-i inteligența socio-umană? De ce natură e România? De unde ne vine soluția, de ce nu de la politica română. Agricultura nu-i ajutată şi e satul şi țăranii-s la pământ, uitați, dezrădăcinați, înstrăinați, de glie, de dulcea Românie. De ce se caută depopulare a satului românesc, prin legi, aberații. Direcțiile sanitar veterinare ce fac? Dar primăriile ce fac, că s-a dat şi se dă o palmă la câcat (cu ce scop?) Nu recesământul rezolvă situația îmbăteânirii populației, că ni proastă viziunea demografică restabilirea ei. Ce facem cu istoria? Care-i punctul de vedere sănătos? Ce-i o logică? o rațiune? Pentru ce-i bun n-avem timp, n-avem potență, capacitate, nu suntem capabili? Care-i spiritul uman ?

     - Spiritului uman i se recomanda sa nu mai iubeasca, sa se dezindragosteasca de ideia de tara si natiune/familie. Sa se lepede de Dumnezeu ca dumnezeu e o inventive a lui satana ca sa ne tina ocupati pana isi face el de cap si acuma ca are puterea in mana ne va readuce la starea de animal in salbaticie ca el sa vaneze dupa pofta.

     - Ciocul mic şi jocul de glezne?

     - In loc de putza vei avea o punguta!

     - Numai unul a fost cu Drecretul provita ca să vie pe lume, să se nască şi să trăiască şi decrețeii. Vica, e femeia visurilor mele. Aici e o fină ironie şi capriciile sorții? Vica e o viva Maria din viața mea, blonda lui Ionaşu Horjului: nemțoica lui tata, că s-a născut, în 1942, ani de ocupație nemțească. Şi totuşi îndrăgidu-şi fiica de ce o alinta făcând aluzie la cine? : -"Bitanga lu tata", că nu-l simpatiza pe Hitler/ pe banditul de Stalin, pe Vica considerând-o tot fica ei, deşi se născuse, în vara lui 1942?  În plin război se putea întâmpla orice, dar el nu-şi sfădise, certaşe, nu se ciudălise pe nevastă-sa Ana. Durerea, disperarea, se încolăcea în fire ca o viperă, manifestându-se în exterior cu dragostea de țară, dar cine ştia ce multiple înfățişari avea chipurile omului chiar dat naibii sub povora greutăților?! Vedem cum trebuie să fie valori şi culori, cum zice cu apreciere la televizor miez de pâine fierbinte făcàndu-se anologia şi distinctul, că lucrurile nu sunt, ci altfel abordând adevărul din registru expresiv, agil, că undeva e un social şi uman, că noi vedem omul implicat(în noi metaforicul care ne acaparează într-un act artistic, o vigilență a eului, Dumnezeului şi a cuvântului..., că dinspre noi ne plasăm, ìn viață şi oportinitate, deşi ca om ai rețineri emoționale cu universalitate cu atmosferă şi e tensiune, emoții şi-i recentul film Urma, care are ceva, explicație şi forță, un artistic şi unic, specific, românesc firesc, că noi aşa suntem noi, în infinit: infinit apropiat, Dan Şalapa apropiat real şi național deobiect fragment  de infinit... cum trebuie, că trebuie potențiindu -ne ca oameni, în absolutul de a fi oameni provita. un absolut universal, în care Eminescu e Hristosul limbii române. România nu-i într-o epidemie corona virus, ci într-o pandemiei nerăspunderii şi a comediei umane, că Iohannis ține pe Orban Ludovic, o aiureală politică, obsesie aberantă, bălăceală politică a preşedintului, slugărnicie, cum zice I.Cristinoiu, un talentat analist politic, cu agendă. Totul e un coşmar. (Cristinoiu) Care e fariseul? Iohannis frazează artificial şi trâmbățişează România normală...

     - Guvernul nu mai stie cum sa reactioneze la schimbarile lumii. Ei copiaza reactiile altora. Nu si-au facut lectiile vietii si nici parinti nu stiu sa fie unei tari.

     - Lui Vica, îi pupă pe neica Pavel,

îl pupă-n gură că vine Laura cu aura,

să nu trag câte am tras gras-compas să-i dau sens căzând, în dragoste şi dor profund: făcând pas cu pas,

în valori: doina, în culori, cu lucru bine făcut,

în lumina zilei de început.

Cum asigurăm transparență, soluție la nevoia reală a României normală ?

PR-F&BT