FRUNZISUL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
pomul îsi leapada iarna frunzisul sau, iar primavara, fiind încalzit de soare,
îsi desface mugurii din nou. Multi oameni fac asemenea. Atunci când sunt rapusi
de iarna, de frigul necazurilor si al nenorocirilor, ei îsi leapada poftele si
parca se straduiesc sa se caiasca si sa le faca pe toate dupa buna placere a
lui Dumnezeu. Însa atunci când îi încalzeste iarasi caldura bunastarii, acestia
îsi dezleaga poftele ca mai înainte si, întocmai precum pomii îsi desfac
frunzisul, ei iarasi înverzesc, se împodobesc si se desfata cu placerile
lumesti. Asa sunt cei care atunci când îi loveste frigul unei boli, se caiesc
si înceteaza a pacatui si fagaduiesc sa vietuiasca în cucernicie si sa-I
slujeasca lui Dumnezeu, însa dupa ce se fac sanatosi, se întorc din nou la
poftele si la faptele lor de ma i înainte. Sa stii ca astfel de oameni nu sunt
adevarati dreptslavitori crestini, ci doar niste fatarnici, întrucât adevaratii
crestini ramân nestramutati în bunastare si în necazuri, în boala si în
sanatate, în saracie si în bogatie, în defaimare si în cinstire, în slava si în
umilinta, în robie si în libertate; oriunde si oricând ei se afla în pocainta
si savârsesc roadele acesteia, iubindu-L pe Dumnezeu si slujind Lui. Aceste
cugetari te îndeamna sa nu te asemeni celor amintiti mai sus, ci sa fii pururea
statornic, în fericire si în nenorocire, sa te lepezi de poftele tale si sa
faci voia Domnului. Iar daca esti si tu un astfel de om, atunci te povatuiesc
sa te îndreptezi, pentru ca nu cumva, stând împreuna cu fatarnicii, sa auzi de
la Hristos: „Nu va stiu pe voi de unde sunteti” (Luca 13, 25).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 81
PSALTIREA
Parintele Arsenie Boca
Toate
cuvintele Psaltirii dovedesc cunostinta cea din patanie, sau învataturile din
durere, singura cale care poate învata ceva pe oameni. Asa e toata Psaltirea: o
marturie stralucitoare a bunatatii lui Dumnezeu, tinuta în mâna de David, ca o
faclie, mângâind orice suflet zdrobit de pe urma pacatelor. Lumina ei atrage
luarea-aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vietii omenesti, îndeamna
sufletul la ascultare si smerenie, cu care oricine poate birui toate
potrivniciile din calea mântuirii si poate rabda toate patimile ispitelor.
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 140
SIMPLITATEA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când te
rogi, cauta sa fii asemenea unui prunc care începe sa gângureasca, iar duhul
tau sa fie una cu cel al rugaciunii pe care o spui. Socoteste-te pe tine ca pe
un nimic, ia rugaciunea ca pe un dar al lui Dumnezeu. Renunta cu desavârsire la
cunostinta cea dupa trup, nu tine seama de ea, fiindca „semeteste” (1 Corinteni
8, 1), ne face sa ne îndoim, sa urzim himere, sa hulim. Daca în timp ce te
rogi, sau în alta vreme, vrajmasul îti tulbura sufletul cu gânduri ticaloase si
cu hula, nu deznadajdui, ci spune cu convingere în inima ta: „Pentru a ne
curati de aceste pacate si de altele asemenea lor a coborât pe pamânt Domnul
nostru Iisus Hristos; Mântuitorul a venit sa ne ajute sa ne izbavim de ele si
de toate pacatele pe noi, cei neputinciosi cu duhul”. Daca vei spune aceste
cuvinte cu credinta, ti se va linisti inima îndata. Domnul ti-o va curata. Nici
un pacat si nici o intentie de pacat nu trebuie sa duca la deznadejde; sa tinem
neclintita nadejdea în Mântuitorul. O, nemuritoare, parinteasca grija a lui
Dumnezeu! Cât de mareata este slujirea lui Dumnezeu, facut Om, catre noi
pacatosii! Cu nemarginita iubire de oameni ne sta în ajutor, ne curata si ne
mântuieste. Rusineaza-se puterea vrajmasului!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 230-23
OGLINDA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
oglinda rasfrânge în sine acel chip catre care este îndreptata. De se întoarce
spre cer, fata cerului se arata în ea; de se îndreapta spre pamânt, oglindeste
în sine înfatisarea pamântului. Asa este si sufletul omului: cele catre care se
întoarce cu dragostea sa si de care se alipeste se fac vazute în el. Daca se
întoarce spre Dumnezeu, Chipul Domnului se arata în el prin puterea Sfântului
Duh; daca se apleaca spre lucrurile lumesti si pamântesti, atunci faptura lumii
se izvodeste în el. Si dupa cum e chipul pe care-l poarta în sine, asemenea
este si întelepciunea pe care o are. Daca poarta Chipul lui Dumnezeu, pe Domnul
Îl iubeste si pe omul facut dupa asemanarea Lui si cugeta la cele ceresti si
înalte, nu la cele pamântesti. Iar daca poarta chip lumesc si dobitocesc, la
cele pamântesti se gândeste, înfaptuind si urmând cele care sunt pe plac
simturilor lui, ceea ce sta în firea dobitoacelor necuvântatoare. Cugetarea
aceasta te îndeamna ca prin pocainta si prin credinta cea întru Iisus Hristos
„sa te dezbraci de omul cel vechi” si de chipul sau dobitocesc si sa cauti
Chipul lui Dumnezeu si sa te îmbraci în acesta, care este podoaba sufletului
cea mai aleasa si mai minunata dintre toate. Cele ce se arata acum în sufletul
tau vor iesi la iveala si în ziua Judecatii si astfel, vazând în tine Chipul
Sau, Domnul te va cunoaste ca fiind al Lui. Iar de ceilalti, care nu au acea
bineplacuta aratare, ci poarta în sine înfatisarea dobitoceasca si urâciunea
pacatoseniei, ca de o dihanie înfricosatoare Se va lepada si le va grai: „Nu va
stiu”, chiar daca aceia Îi vor spune: „Doamne, Doamne!” (Luca 13, 25-27).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 97.
CARTEA URIASA A NATURII
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Natura
vazuta este o carte uriasa, în care sunt scrise cu litere mari si zugravite în
culori vii adevarurile elementare de care avem neaparata nevoie ca sa ne
îndreptam pe calea mântuirii, toti pot si trebuie sa citeasca aceasta carte.
Fenomenele binefacatoare ale naturii descopera si hranesc simtamântul dragostei
si recunostintei fata de Domnul; fenomenele înfricosatoare insufla simtamântul
fricii si evlaviei fata de El; fenomenele line – simtamântul umilintei si
dispozitia rugatoare a duhului; fenomenele înalte si uimitoare nasc în noi
simtirea neputintei noastre omenesti, iar dupa aceea stârnesc simtamântul
smereniei, pricinuiesc credinta si nadejdea vie în Facatorul universului.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 126
ZILELE SI CEASURILE
Sfantul Teofan Zavoratul
Zilele si
ceasurile, ca niste hoti si furi, te jefuiesc si te prada; firul vietii tale se
rupe si se scurteaza fara încetare. Zilele îngroapa viata ta, ceasurile o pun
în mormânt; împreuna cu zilele si cu ceasurile piere pe pamânt si viata ta.
Viata pe care o traiesti astazi fuge si zboara odata cu sfârsitul acestei zile, caci fiecare zi îsi ia partea din viata ta si pleaca cu ea. Fiecare zi îngroapa viata ta, fiecare ceas pune în mormânt partea sa din ea, si în zborul cel iute al vremii ele pleaca, pier si se prefac în nimic.
Pe cât de grabnic trec zilele, pe atât de grabnic zboara de la noi si viata: aceasta nu poate sa stea în loc. Daca soarele s-ar opri întru înaltimea cerului, iar luna ar fi tinuta din crugul ei, poate ca s-ar opri si vremea hotarnicita vietii tale, poate ca ar înceta sa fu ga catre sfârsit...
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 210-211
O R B U L
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om
orb, care nu vede calea, nu stie unde merge si, nevazând nimic înaintea sa, nu
zareste nici prapastia în care este gata sa cada. De la aceasta întâmplare
întoarce-ti cugetul spre orbirea sufleteasca, caci pacatosul care a fost
cuprins de ea nu desluseste binele si raul, nu stie încotro merge si nu-si vede
pierzania întru care sta gata sa cada. Primejdioasa e orbirea cea trupeasca,
însa cea sufleteasca este mai pustiitoare! Mai bine e sa fii lipsit de vederea
cea trupeasca decât de cea a sufletului. Întâmplarea si cugetarea aceasta ne
povatuieste sa ne rugam lui Hristos, Cel Care da vedere orbilor: „Cauta,
auzi-ma, Doamne, Dumnezeul meu; lumineaza ochii mei, ca nu cândva sa adorm
întru moarte” (Psalmul 12, 4).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 78
Fotografia launtrica
Sfantul Paisie Aghioritul
Ca sa ne fie
de folos, cartile patristice trebuie citite cu smerenie, atentie si rugaciune.
Ele se aseamana cu tomografele, caci asa cum acelea „fotografiaza” starea
trupeasca a omului, la fel si prin acestea „se fotografiaza” starea lui
duhovniceasca. Însa duhul Parintilor se face sensibil doar prin duh. Cititi-i
pe Sfintii Parinti, chiar si o pagina, doua pe zi. Sunt „vitamine” foarte
energizante!
Sfantul
Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed.
Egumenita, Galati, 2009, p. 134
SMERENIA INTELEAPTA
Arhimandritul Sofronie Saharov
Nu trebuie
sa ne smerim fata de cei ce nu se smeresc, deoarece o vor exploata ca pe o
slabiciune si, în consecinta, ne vor afunda mai rau. Cei renascuti în Duhul,
atunci când îl întâlnesc pe un smerit, se smeresc si ei mai mult, în timp ce
cei care nu sunt renascuti, atunci când întâlnesc un smerit, gasesc ocazia de a
se sui în cârca lui, de a se folosi de el.
Arhimandritul Sofronie Saharov, Cunosc un om
in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 336.
PROGRES ADEVARAT
Sfantul Ioan din Kronstadt
Fratilor!
Pregatiti-va sa va uniti cu Dumnezeu, lasati deoparte toate zadarniciile
pamântesti. Staruiti asupra lucrului celui mai important: curatirea si
desavârsirea de sine. Iubiti progresul întru credinta si fapte bune, nu
progresul veacului acestuia. Înca de aici, de pe pamânt, ne pregatim sa-L vedem
pe Marele Artist, pe Cel ce a creat toata faptura vazuta si nevazuta,
Frumusetea absoluta, pe care acolo o vom descoperi si o vom contempla în
eternitate.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 470.
CALEA CEA MAI LUNGA
Parintele Arsenie Boca
Calea cea
mai lunga pe pamânt e de la urechi la inima, încât ani de zile nu ajung, ca
sa-i dai de capat. De aceea, fiindca ochiul constiintei si-a mai pierdut
vederea si nici urechea nu întelege chemarea cuvântului ce-si are obârsia
dincolo de vorbe, Dumnezeu Milostivul, ca sa nu piarda pe oameni, le rânduieste
o chemare mai tare, chemarea care ustura, necazurile.
Necazurile
vietii însa iau pe oameni mai aspru dintr-o alta parte, silindu-i sa-L caute pe
Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greselilor noastre,
urmare pe care îngaduie Dumnezeu s-o gustam spre înteleptirea noastra.
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 120-121.
SCANDURA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Nu stim ce
înseamna în sine materia. Aparent asa, în forma pe care o vedem ai zice ca-i
lemn, carton, dar nu în sine. În sine nu a ajuns sa cunoasca nici stiinta cea
mai avansata ce e materia. Si asta e clar si trebuie retinut acest lucru: în
sine noi nu stim ce înseamna materia. Noi vedem aparentele numai, modul de a
fi, în exterior. În epoca nucleara stim precis ca aceasta masa care ni se pare
compacta, este asa în realitate? Când ea e compusa din atomi, din protoni, din
neutroni, din fotoni, acestea sunt elementele din care-i compusa materia. Este
sau nu? Pai atunci? Noi vedem aici scândura aceasta. Stiinta a început sa
cunoasca materia. La început numai de atomi se vorbea, în antichitate. Pe urma
s-a constatat ca nici atomul nu-i atom. S-a constatat ca în fiecare exista
protoni si neutroni.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 159
TEMELIA VIETII LAUNTRICE
Sfantul Paisie Aghioritul
Toata viata
duhovniceasca este temeluita pe gând.
La oamenii de astazi gasesti orice în afara de gânduri bune, care sunt atât de rare.
Boala cea mai mare a epocii noastre sunt gândurile desarte ale oamenilor, care poarta nelinistea lumeasca. Si vindecarea o da Hristos, fiind de ajuns ca oamenii doar sa se pocaiasca si sa se întoarca catre Acesta.
Gândurile bune aduc sanatatea duhovniceasca.
Sfantul
Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed.
Egumenita, Galati, 2009, p. 51-53.
MONAHISMUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Peste acest
pamânt pe care oamenii îl scalda în sudori, în lacrimi si valuri de sânge, s-ar
stârni mânia lui Dumnezeu daca n-ar fi acesti smeriti slujitori ai Sai,
calugarii, care oricât ar fi de neputinciosi sunt iubiti de Domnul pentru ca
numai ei au ascultat cuvântul Fiului lui Dumnezeu care a zis: „Cel ce vrea sa
vina dupa Mine sa se lepede de sine”. Neasteptând recunostinta cuiva, monahul
îsi duce sarcina lui de sluga umila a lui Hristos, daltuind neîncetat în fiinta
sa chipul minunat al fapturii celei noi… Prin munca si rugaciune, monahul cauta
sa înfrateasca cerul cu pamântul. Cauta sa coboare cerul pe pamânt iar pamântul
sa-l ridice spre cer…
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 74-75
CANTURILE SUFLETULUI
Compozitorul Arvo Part
Învata-ti
sufletul sa cânte. Fiecare stare sufleteasca are cânturile ei. Fie ca în tot ce
faci cântul sa te însoteasca.
Trebuie
sa-ti curatesti sufletul pâna când va cânta.
Un suflet
fara grija cânta.
Inima
trebuie sa se transforme în ureche, iar auzul, sa fie readus în inima.
În viata de
zi cu zi trebuie sa ne izolam de orice zgomot.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 66
FORFOTA ZILEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Daca oamenii
consacra atât de mult timp forfotei vietii zilnice, facându-ne pe noi sa-i
asteptam în zadar pâna îsi termina treburile, atunci de ce n-am face asa si
noi, slujitorii lui Dumnezeu, lucrând cele duhovnicesti fara graba, temeinic,
cu tâlc, simtit, cu cea mai mare evlavie si sârguinta înaintea lui Dumnezeu,
citind rar, deslusit rugaciunile? Mai bine sa astepte ei decât sa-i asteptam
noi. Asa sa fie, Doamne, la toate slujbele si la toate Tainele. Da-ne noua
aceasta, „caci fara Tine nu putem face nimic” (cf. Ioan 15, 5).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 261
VITA DE VIE
Sfantul Vasile cel Mare
Radacina
vitei de vie, mladitele de jur împrejur, pline de verdeata, se întind mult pe
pamânt; lastarul, cârceii, agurida, strugurii. Ti-i de ajuns sa te uiti la vita
de vie – numai sa te uiti cu pricepere la ea – ca sa-ti aduca aminte de firea
ta. Îti amintesti negresit de comparatia facuta de Domnul! Domnul S-a numit pe
Sine „vita”, pe Tatal „lucratorul” (Ioan 15, 1), iar pe cei saditi prin
credinta în Biserica, pe fiecare din noi, i-a numit mladite (Ioan 15, 5); pe
toti ne cheama sa aducem rod bogat, ca nu cumva osânditi fiind ca nefolositori,
sa fim dati focului (Ioan 15, 2, 6). Si Scriptura nu conteneste a asemana
pretutindeni sufletele oamenilor cu vita de vie: „Vie s-a facut iubitului, în
pisc, în loc gras” (Isaia 5, 1); si: „Vie a sadit si a împrejmuit-o cu gard”
(Matei 21, 33). E lamurit ca n umeste „vie” sufletele oamenilor, în jurul
carora a pus gard, adica siguranta data de porunci si paza îngerilor. Ca spune
Scriptura: „Strajui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El”
(Psalm 33, 7). Apoi, Dumnezeu a înfipt în jurul nostru, ca niste araci, si a
pus în Biserica „întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învatatori” (1
Corinteni 12, 28), iar prin pildele vechilor si fericitilor barbati, Dumnezeu
ridica la înaltime gândurile noastre si nu le lasa aruncate la pamânt si
vrednice de a fi calcate în picioare. Apoi, ca prin niste cârcei, prin
legaturile dragostei ne tine strâns uniti de semenii nostri; si, rezemati pe
ei, sa tindem mereu spre înaltime; si asemenea vitei de vie agatatoare sa ne
urcam spre culmile celor mai înalte virtuti. Dumnezeu cere apoi de la noi sa
primim a fi sapati; iar sufletul este sapat atunc i când leapada grijile
lumesti, care sunt poveri pe inimile noastre. Deci, cel care leapada dragostea
trupeasca si dragostea de bani sau socoteste vrednica de scuipat si de
dispretuit admiratia pentru aceasta ticaloasa slava desarta, acela, ca si cum
si-ar fi scapat sufletul, ca si cum ar fi rasuflat, descarca de pe el povara
desarta a gândului pamântesc. Si, dupa cum spune proverbul, nu trebuie nici sa
te grozavesti, sa faci adica totul de ochii lumii, nici sa cauti lauda celor
din afara, ci sa fii cu rod, strângând pentru bunul Lucrator (Ioan 15, 1)
aratarea faptelor tale (Matei 6, 4, 6, 18). Sa fii „ca un maslin roditor în casa
lui Dumnezeu” (Psalm 51, 7). Sa nu-ti pierzi niciodata nadejdea, ci sa ai
totdeauna, prin credinta înfloritoare, mântuirea. Asa vei imita acest pom care
e totdeauna verde si te vei lua la întrecere cu el în facerea de roade, dând
belsug de milostenie în orice vreme.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 125-126
PARFUM ADEVARAT
Sfantul Ioan din Kronstadt
Constatam cu
mirare ca, oricât de mult ne-ar preocupa sanatatea si oricât de mare ar fi grija
de a ne-o pastra, oricât de satioase si de gustoase mâncarurile pe care le
mâncam si bauturile pe care le bem si oricât de mult ne-am plimba în aer liber,
pâna la urma pe toti ne lovesc bolile si stricaciunea trupeasca, pe când
sfintii, care n-au pus pret pe trup, mortificându-si-l continuu prin înfrânare
si post, culcându-se mereu pe pamântul gol, si-au facut nemuritor si sufletul,
si trupul. Trupurile noastre ghiftuite, îndopate cu toate bunatatile, exala
miasme neplacute dupa moarte si uneori chiar în timpul vietii; cele ale
sfintilor înfloresc si raspândesc buna mireasma atât în timpul vietii, cât si
dupa moarte. Ce fapt uluitor! Vrând sa ne „construim” trupul, ni-l distrugem;
ei distrugându-l si-l „construiau”; parfumându-ne trupul, nu reusim sa-l ferim
de putreziciune; sfintii însa, carora nu le statea în gând sa-si parfumeze
trupul, ci sa le fie sufletul bine-mirositor în fata lui Dumnezeu, s-au
învrednicit si de buna mireasma a trupului. Fratilor! Trebuie sa întelegeti ce
este cel mai important lucru în viata, care este scopul vietii: sa omorâm
trupul, cel apasat de atâtea patimi, poftele trupesti, prin înfrânare, munca,
rugaciune, sa nu-i atâtam patimile prin lacomie, îmbuibare, lene.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 259
PRIMUL CANTEC
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Cel mai
frumos si sfânt prinos pe care un om îl aduce lui Dumnezeu este cântarea. Toata
faptura cânta. Cânta Îngerii din Cer, cânta vântul si apele cânta. Cânta
pasarile codrului, cânta greierii pamântului, dar mai presus de toate cânta
omul. Omul cânta si la bucurie si la suparare, el cânta, cânta…
Cântarea este un dar pe care Dumnezeu i l-a dat omului ca pe o mângâiere. Primul cântec l-a cântat omul când a fost alungat din Rai. Atunci sufletul omului a început sa cânte de dorul lui Dumnezeu, de dorul Raiului si al Îngerilor, de dorul fratilor lui si al tuturor Sfintilor, si asa a început sa întocmeasca slujbele, ca sa le cânte în fata altarelor si a icoanelor. Acestea sunt formate din cele mai frumoase cuvinte de lauda, de multumire si de cerere. Cântarile acestea sunt cele mai iubite daruri pe care Dumnezeu si toti Sfintii le primesc de la fiii oamenilor.
Dar si în familie, în casa lui, omul cânta, cânta, cânta. Cânta mama cea buna când îsi leagana copilul. Cânta barbatul când se afla departe de casa lui, de satul lui, de familia lui. Cânta tânarul îndragostit si omul când se simte singur.
Omul cânta când este vesel sau trist. Cânta omul si la durere, la despartirea de cei dragi, care pleaca pe calea de unde nu se mai întorc niciodata, dar cânta de bucurie si la nunta sau când se întâlneste cu prietenii care nu-l uita.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Acolo-n sus in vremea aceea, Ed. Manastirii Rohia, Rohia,
2010, p. 7-8
CURAT SI CU GUST
Sfantul Ioan din Kronstadt
La toti ne place sa ne îmbracam curat si cu gust. La îmbracamintea cea nestricacioasa, pe care ne-am întinat-o cu pacatele si în care ne vom înfatisa cu totii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urma se gândeste oare cineva? O spala cineva cu lacrimi de pocainta, cu fapte de milostenie, o împodobeste cu postul, rugaciunea, privegherea, cugetarea la cele dumnezeiesti?
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 281
CHEIA COMORII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Credinta
este cheia de la comoara lui Dumnezeu. Ea se poate afla într-o inima simpla,
buna, iubitoare. „De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede” (Marcu
9, 23). Credinta este vorbire duhovniceasca; cu cât i se dezleaga mai usor
limba, cu atât mai bogat tâsnesc din ea izvoare dumnezeiesti. Când ea se
exprima liber, întocmai ca vorbirea obisnuita, nu va fi afectata de neîncredere
si necredinta. Daca te lasi cuprins de necredinta, comoara bunatatilor
dumnezeiesti ramâne zavorâta pentru tine. Cu cât crezi mai tare în
atotputernicia lui Dumnezeu si îti deschizi mai mult inima, cu atât mai
înduratoare ti se va deschide si tie inima lui Dumnezeu. „Toate câte cereti,
rugându-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea” (Marcu 11, 24).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 149
TE VEDE, TE AUDE
Sfantul Ioan din Kronstadt
De te rogi,
de sezi, de umbli, de te culci, de gândesti, vorbesti, te bucuri, te
întristezi, de esti sanatos sau bolnav, de esti acasa sau în ospetie, pe uscat
sau pe apa, fii sigur ca Dumnezeu te vede limpede – cum nu se poate mai
limpede! – ca îti cunoaste gândurile, dorintele, faptele, starile sufletesti,
în fiecare clipa a existentei tale, îti aude mai bine decât cu cel mai fin auz
toate vorbele, îti percepe toate miscarile sufletului, desi nu are vedere si
nici auz, aceste organe omenesti atât de complicate si de aceea imperfecte
(desi noua ni se dovedesc perfecte), fiind El Însusi, în substanta Sa, totul
numai vedere (de aceea L-au si numit grecii Theos) si tot numai auz, mai bine
zis, tot Lumina si Vedere.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 416
USA MILOSTIVIRII
Sfantul Teofan Zavoratul
Tu,
Preabunule, îmi aduci aminte de moarte si de muncile cele vesnice si ma tragi
la viata, ca sa ma mântuiesti – iar eu întotdeauna ma abat de la aceste gânduri
mântuitoare si le gonesc, fiind prins cu cele ce nu îmi aduc folos. Drept
aceea, nu am nici o îndreptatire în fata Ta.
În usa
milostivirii Tale bat, Doamne: fa-o sa se deschida. Nu încetez a Te ruga ca sa
primesc ceea ce am cerut, si neabatut cer sa fiu miluit.
Fii
îndelung-rabdator cu mine, stricatul; izbaveste-ma de pacatele ce ma stapânesc,
ca, facându-ma sanatos, sa ma scol de pe patul pacatului facator de
stricaciune.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 23
CIOBURILE OGLINZII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ati observat
cum se multiplica chipul unui om în cioburile unei oglinzi sparte, sau cum se
reflecta într-un strop de apa, într-o picatura de roua, în pupila unui ochi?
Daca un asemenea fenomen este posibil si frecvent în natura, de ce n-am accepta
multimea de reproduceri în icoane ale aceluiasi chip, sa zicem al Domnului, al
Preacuratei Sale Maici, ale unor sfinti, asa cum vedem în oglinda, sau în
desene, carora sa le acordam cinstea cuvenita? Nu cumva, în acest mod, natura
însasi ne învata sa preluam de la ea unele lucruri care ar putea sluji evlaviei
noastre?
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 391.
ROADELE DATATOARE-DE-VIATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
„Dupa
roadele lor îi veti cunoaste” (Matei 7, 16). Dupa roadele dulci,
datatoare-de-viata si fericire ale Sfintei Liturghii, ale Preacuratelor Taine
ale Trupului si Sângelui Domnului vei cunoaste ca Liturghia este de la Domnul
si ca ea ne umple de Duh dumnezeiesc si ca acest Duh Preasfânt, datator-de-viata
respira în toate rugaciunile si în toate rânduielile sfintelor acte liturgice.
Liturghia mi se pare asemenea unui pom minunat, plin de viata. Cu frunze
viguroase! Cu roade bogate! Si frunzele sunt spre vindecare, nu numai roadele!
Oare cine nu s-a ales cu bogat folos duhovnicesc, cu pace si cu dulceata în
suflet, fie si numai de la o singura participare evlavioasa la dumnezeiasca
Liturghie? Roade bune nu da decât pomul sanatos. Asa e legea firii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 181
BUCURA-TE!
Sfantul Ioan din Kronstadt
Doamne, a
Carui dragoste pentru noi depaseste la infinit dragostea oricarui tata, a
oricarei mame, a celei mai iubitoare sotii, miluieste-ne!
Nascatoare
de Dumnezeu, Stapâna noastra! Tu, a carei dragoste pentru neamul omenesc nu
poate fi masurata cu aceea a nici unei mame de pe pamânt, a nici unei sotii, ia
aminte la rugaciunile noastre si ne mântuieste. Ca sa te pomenim din adâncul
inimii! Ca sa ne rugam Tie cu sârguinta! Ca sa alergam sub acoperamântul Tau
grabnic, nepregetând, nesovaielnic.
Ne rugam
Maicii lui Dumnezeu celei Preabune si fara de prihana si ea se roaga pentru
noi. O preaslavim pe cea care este mai presus de orice slava si ea ne
pregateste noua slava vesnica. Îi spunem adeseori: „Bucura-te!”, iar Ea îl
roaga pe Fiul Sau, Dumnezeu: Fiul meu preaiubit, pentru ca îmi dau binete,
zicându-mi „Bucura-te!”, da-le lor bucurie vesnica!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 83
PLOAIA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
pamântul fara ploaie se usuca si nu mai rodeste. Întelege de aici ca asemenea
si sufletul cel neadapat cu roua cuvântului si a harului dumnezeiesc se usuca
si se face neroditor. Trupul nostru se istoveste prin foame si prin sete, iar
apoi, de nu este întarit prin mâncare, ajunge sa moara. Prin aceasta esti
povatuit ca, asa precum în fiece zi cauti mâncare si bautura pentru trupul tau,
sa cauti neîncetat a dobândi si pentru suflet hrana, apa si mângâiere din
cuvântul Domnului, pentru ca sa nu moara în veci sufletul tau, fiind istovit de
foame si de sete.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 75
PUTEREA CREATOARE A ARTISTULUI
Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Artistul,
compozitorul, scriitorul si reprezentantul oricarei profesii creatoare poate,
prin maiestria sa artistica, sa-L slaveasca pe Facator. Daca puterea creatoare
este închinata lui Dumnezeu, daca persoana creatoare îsi pune straduinta întru
slujirea oamenilor, daca propovaduieste idealuri spirituale înalte, atunci
lucrarea lui poate sa fie spre mântuirea lui si spre cea a mii de oameni din
jurul lui. Daca însa telul puterii creatoare este de a afirma eul cuiva, daca
procesul creator este stapânit de intentii egoiste sau mercantile, daca
artistul, prin arta sa, raspândeste valori anti-spirituale, împotriva lui
Dumnezeu sau împotriva oamenilor, atunci lucrarea sa poate fi distrugatoare
atât pentru el, cât si pentru cei din jurul lui.
Mitropolitul
Ilarion Alfeiev, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA),
traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p.
15-16.
FATA IN FATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Crestinul
ortodox se întoarce cu fata spre sfintele icoane ale Mântuitorului, Maicii
Domnului, îngerilor si feluritilor sfinti, cu scopul de a arata vadit credinta
sa ca cei închipuiti în icoane sunt de fata, sunt aproape de el; în sfintele
icoane se realizeaza, se înfaptuieste credinta noastra ortodoxa, iar fara
sfintele icoane parca atârnam în vazduh, nestiind cui sa ne rugam. Rugându-se
Domnului, proorocul David spune: „Cautati fata Domnului asupra celor ce fac
rele, ca sa piarda de pe pamânt pomenirea lor” (Psalm 104, 4; 26, 13; 33, 15).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu din ganduri despre calea mantuitoare, traducere
de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 180
S A R E A
Sfantul Nicolae Velimirovici
Sarea este
simbolul crestinilor de acum, care îi îndreapta si pe altii. Sufletul, sarat
bine cu învatatura lui Hristos, nu se da stricaciunii, si de aceea ajuta si
aproapelui sau sa se împotriveasca alterarii. „Voi sunteti sarea pamântului”, a
spus Domnul nostru cel Preasfânt (Matei 5, 13). Aceasta se refera nu doar la
Apostoli si la preoti, ci la toti crestinii în general. Daca crestinatatea îsi
pierde puterea, facându-se lipsita de sare, cu ce se va mai „sara” neamul
omenesc? Cu ce se va mai salva atunci omenirea de la alterare? Daca sufletul nu
are întru sine adevarul lui Hristos, el se face lipsit de sare si devine fara
gust. Pentru aceasta oamenii de pe pamânt putrezesc, trupurile lor
prefacându-se în tarâna. Sarea înseamna, de asemenea, si har ceresc. Despre
acest lucru vorbeste Fericitul Teofilact: „Despre faptul ca harul este sare
citeste la Sfântul Pavel: «cuvântul vostru sa fie cu har, presarat cu sare»”.
Prin urmare sarea este simbolul crestinului din lume si a harului dintru
acesta.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 36-37
EXAMENELE VIETII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Crestinului
îi sunt de trebuinta în toata viata încercarile, ca niste mijloace de
verificare a starii sale sufletesti. Si fiindca viata noastra, daca o comparam
cu interiorul unei case, se umple de necuratenii, trebuie negresit sa dereticam
în ea, sa stergem lucrurile de praf. Asa cum pentru verificarea anumitor
obiecte – de argint, de pilda – trebuie sa avem instrumente speciale, tot asa
pentru a ne verifica si pune la încercare sufletul avem nevoie de cei din jurul
nostru, care, cu voie sau fara voie, prin faptele lor în raport cu noi, sa ne
demonstreze noua însine si celorlalti în ce masura tinem sau nu poruncile lui
Dumnezeu, date noua prin Sfânta Evanghelie, daca traim în duh, zagazuim cele
ale carnii, sau daca traim cu trupul, supunându-ne ca niste robi carnii,
patimilor, gândurilor trupesti. Aflând ca nu traim dupa voia lui Dumnezeu, dupa
poruncile Dulcelui nostru Mântuitor, ci dupa voia noastra oarba si pacatoasa, sa
cautam a ne îndrepta cu grabire si a urma îndata cu sârguinta poruncile
dumnezeiestii Evanghelii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 85-86
SAMANTA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca o
samânta care a cazut pe pamânt moare si, încoltind, rasare din tarâna. Pilda
aceasta îti arata deslusit ca si trupurile noastre mor si sunt îngropate, însa
cu puterea lui Dumnezeu vor învia din nou la vremea cuvenita si se vor
învesmânta în haina nemuririi. Apostolul asa ne-a propovaduit despre acestea:
„Se seamana întru stricaciune, învie întru nestricaciune; se seamana întru
necinste, învie întru slava; se seamana întru slabiciune, învie întru putere;
se seamana trup firesc, învie trup duhovnicesc” (1 Corinteni 15, 42-44).
Asadar, sa stai drept si sa te întaresti întru credinta, asteptând învierea
mortilor si viata veacului ce va sa fie.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 76
MASURA VIETII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ce este
viata noastra? O lumânare care se consuma. Cel care a aprins-o nu trebuie decât
sa sufle, si ea nu mai este.
Ce este
viata noastra? Drumul unui calator! Odata ce a atins un anume termen, portile
se deschid pentru el, îsi lasa haina de drum (trupul sau) si bastonul lui de
pelerin si intra în casa.
Ce este viata
noastra? O lunga lupta sângeroasa pentru cucerirea adevaratei patrii si a
adevaratei libertati. Odata lupta terminata, vom fi învingatori sau învinsi,
vom fi trecuti de la locul luptei la locul rasplatirii si vom primi de la
Arbitru fie o rasplata vesnica – o slava vesnica, fie o pedeapsa vesnica – o
rusine vesnica.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 184-185.
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu