Se încheie un an al întrebărilor fără
răspuns. Ce surprize ne rezervă următorul?
Teo Palade
31 Decembrie 2020
Au trecut
luni bune de când nu mai pot purta o discuție față în față, ca pe vremuri, cu
prietenii. În primul rând, nu mai avem voie de la împărăția teutonă cazată la
Cotroceni să ne întâlnim. Apoi, în mod indirect, nu ne mai este permis nici să
vorbim, în mod civilizat, unul cu altul. Cum ai putea, purtând masca peste
gură, să conversezi cu cineva care se află la vreo doi metri distanță? Ce ne-a
mai rămas? Ne-a mai rămas să ne chinuim cu întrebările care se nasc una din
alta ca păpușile Matrioșka. Întrebări nenumărate. Întrebări care se înmulțesc
pe zi ce trece. Întrebări fără răspuns care ne chinuie ca durerea de măsele și
care nu trec fiindcă ni se ascunde antidotul. Sunt întrebări care privesc viața
noastră de zi cu zi. Sunt întrebări despre viitorul nostru, al copiilor noștri,
al civilizației omenești în general. Unele sunt întrebări esențiale. Altele,
întrebări ce par fără semnificație imediată dar care ar necesita răspunsuri
măcar pentru liniștirea sufletului fiecăruia dintre noi.
„Vaccin fericit”!
Zilele
trecute am văzut cum, dintr-o pornire soră cu imbecilitatea (dacă la mijloc
n-or fi tot interese propagandistico-financiare), oficialități române în frunte
cu „proorocul” Arafat au bătut drum lung până la graniță pentru a întâmpina cum
se cuvine sosirea în țară a Măriei Sale Vaccinul. Adică, pentru a aștepta,
vibrând de nerăbdare și cuprinși de o demonică speranță, două lăzi cărate cu o
dubă. La București, comedia a continuat. Complăcându-se într-un ridicol jenant
pentru oricine are un creier cu mai mult de două circumvoluțiuni,
prim-ministrul în persoană, înconjurat de militari cât muntele echipați în
uniforma de luptă, asistă cu o evlavie scremută la coborârea celor două lăzi
sfinte din frigiderul pe roți și, în stilu-i gângăvit bine cunoscut, rostește
pentru români un discurs emoționant: „Este un moment important, îl așteptăm de
un an de zile” Pentru ca absurdul să atingă sublimul, un ziar ce se vrea
„național”, sub semnătura unui ziarist ce se dorește formator de opinie,
compară (voit sau nu) momentul istoric al sosirii vaccinului cu sărbătoarea
nașterii Mântuitorului și titrează pe prima pagină cu litere de-o șchioapă o
urare care seamănă deja cu o blasfemie: „vaccin fericit!”.
Nu m-ar mai mira dacă de mâine vom fi
obligați ca, întâlnindu-ne, să ne lovim cot în cot și să ne salutăm cu formula:
„Vaccinul a sosit!” - „Adevărat a sosit!”.
Ar fi nu
numai imoral, dar și lipsit de credința în capacitatea fiecăruia de a-și hotărî
propria soartă, dacă aș îndemna pe cineva la respingerea vaccinării. Se poate
ca, într-adevăr, acest vaccin salvator să merite mitizarea. Numai că, înainte
de a i ne închina, ar trebui să existe răspunsuri pentru o serie lungă de
întrebări. Imunizează cu adevărat? Și dacă da, cât durează imunizarea? Care
sunt efectele adverse pe termen lung? Cu ce boli preexistente este
incompatibil? Există riscul de mortalitate din cauza sa? Și dacă da, pentru
cine și în ce proporție? De ce nu poate fi aplicat copiilor? Dacă este atât de
eficace, de ce mai trebuie să purtăm masca încă o perioadă nedefinită după
vaccinare? Există pericolul de a infecta pe alții sau să fim noi infectați deși
ne-am vaccinat?
Monahul
Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină, într-un articol
extrem de bine documentat, se întreabă și el: „Dar de ce toată graba pentru un
vaccin care nu numai că nu promite prea multe, dar este motivul de îngrijorare
în comunitatea științifică, mai ales dacă este produs în grabă și implementat
în masă? În cele din urmă, industriile farmaceutice servesc omului sau se aplică
contrariul”?
Nelămurit
este și prof. Christian Perronne, șeful Departamentului Boli Infecțioase și
Tropicale la Spitalulul Garches (spital aflat undeva la periferia Parisului)
care se întreabă și ne întreabă: „Care este beneficiul unui vaccin generalizat
pentru o boală a cărei mortalitate este de 0,05%?”
Întrebări la care nimeni nu vrea să
răspundă
De ce nu
este permis să vorbești public despre neajunsurile, despre pericolele, despre
dramele generate de această furie nebună de a izola, de a restrânge drepturi,
de a amenința, a amenda și chiar de a condamna la ani grei de pușcărie
populația pentru o vină pe care nu o are? Pentru ce s-au închis toate
instituțiile de învățământ ale României sub pretextul idiot că școlarii ar fi
adevărații purtători de virus și că ei sunt aceia care vor aduce moartea
părinților și bunicilor lor? Chiar nu
realizează nimeni dimensiunea catastrofică a loviturii date unei națiuni,
culturii sale, viitorului său, prin închiderea bruscă, pe timp nelimitat, a
tuturor școlilor și a manifestărilor culturale de orice fel, indiferent de nivelul acestora?
Dacă suntem
socotiți ființe umane și nu animale supuse unui experiment, de ce nu suntem
lăsați să decidem singuri asupra propriei vieți? De ce trebuie să-i stigmatizăm
pe cei care au îndoieli? De ce este practic interzis să compari această
epidemie cu celelalte epidemii de gripă pe care omenirea le-a cunoscut în
decursul existenței sale și pentru care motiv orice fel de date care ar
confrunta, punând față în față, rata infectărilor, numărul total al celor
îmbolnăviți, numărul victimelor, sunt trecute sub tăcere?
În ce scop,
pentru prima dată în istorie, au fost introduse în carantină persoane absolut
sănătoase sub pretextul (valabil numai pentru idioți) că acestea ar putea fi,
fără să prezinte vreun simptom, potențiale purtătoare de virus care lăsate în
libertate ar reprezenta un pericol mortal pentru societate? De ce sunt acuzați
de dezinformare și blamați public specialiștii (unii de o notorietate de
necontestat) care își pun întrebări, care evidențiază grave nereguli
profesionale în aprecierea pericolului real al acestui virus și care îndeamnă
populația la un comportament rațional?
Care să fie
motivul pentru care au fost complet neglijate, lipsite de asistență medicală,
excluse uneori din spitale sau refuzate la internare, persoanele cu alte boli,
unele cronice, în stadiul terminal, mai grave decât gripa, invocându-se ca
motiv că acei bolnavi nu prezentau simptomele Covid-19?
De ce este
mai important tratamentul pentru Covid-19, căruia i-au fost dedicate exclusiv
zeci de spitale, decât tratamentul pentru alte afecțiuni dovedit mai letale:
cum ar fi diabetul, tuberculoza, cancerul, bolile cardiace
De ce nu se
recunoaște public că testele RT-PCR , singurele acceptate (încă înainte de
apariția declarată a pandemiei!) pentru confirmarea infecției, au rata erorilor
de peste 30%, că nu au fost indicate pentru testarea în masă de chiar
inventatorul lor și că pot fi manevrate în sensul unui rezultat pozitiv sau
negativ în funcție de numărul ciclurilor de amplificare? O asemenea
recunoaștere nu ar ucide pe nimeni. Ba, din contră.
Cum este
posibil ca după mai mult de un an de cercetări asidue, după zeci de milioane de
infectări și peste un milion și jumătate de morți, ba chiar și după elaborarea
unui vaccin, elitele medicale ale lumii să nu cadă de acord asupra unei scheme
de tratament eficace pentru Covid-19? De ce, ceea ce ne era recomandat ieri
(aerul curat, soarele, mișcarea în aer liber, muzica, dansul, distracția,
socializarea) ne face rău azi? Cum ajută pentru ”revenirea la normalitate”
interzicerea frecventării bisericilor, a respectării tradițiilor religioase,
interdicția plângerii morților în familie și împiedicarea înmormântării după
datinile creștine?
Care a fost
motivul real, niciodată explicat, pentru care Organizația Mondială a Sănătății
a interzis autopsiile pentru cei suspectați de a fi decedat din cauza
SARS-Cov-2, cunoscându-se că numai prin examinarea anatomo-patologică se poate
stabili adevărata cauză a morții? De ce a fost interzis tratamentul cu
Hidroxiclorochina, medicament care și-a dovedit în proporție de 100%
eficacitatea contra agenților patogeni de tipul coronavirus timp de peste 50 de
ani și a fost impus tratamentul cu Remdesivir dovedit mai apoi lipsit de
rezultate? Numărul enigmelor nu are limite
Am putea
continua la nesfârșit. Numărul enigmelor care însoțesc ca un alai marcat de
stupiditate drumul prin lume al acestui virus nu are limite. Nu știm cum a
apărut. Este neclar modul în care s-a răspândit cu o viteză de zece ori mai
mare decât oricare altă boală. Nu cunoaștem de ce se tot întoarce în ”valuri”,
așa cum nu ne putem explica care este motivul pentru care virulența lui crește
sau scade în funcție de interesele de moment ale politicienilor sau ale marilor
producători de medicamente și echipament sanitar.
Am trăit un
an de permanentă incertitudine pentru că șirul deciziilor ilogice se tot
lungește fără a ni se da minime explicații pentru; închiderea parcurilor pe
timp de noapte, deși la acele ore sunt pustii; purtarea măștii în spații
deschise – inclusiv când ești singur în pădure ori te rogi la mormântul celor
ce ți-au fost dragi; completarea unei declarații pe propria răspundere, fără
nicio valoare juridică, atunci când ieșim din casă din motive impuse de nevoile
necesare existenței; închiderea piețelor dar nu a supermarketurilor mult mai
aglomerate; pedepsirea celor care participă la adunări mai mari de câteva
persoane în timp ce la Metrou aglomerarea este de nedescris; obligarea la
urcarea și coborârea din mijloacele de transport în comun prin ”culoare”
special destinate atunci când înăuntru ne suflăm unul altuia în gură din cauza
înghesuielii…
Revenirea la normalitate, un vis tot
mai îndepărtat
Existența
acestui virus este reală și ar fi o prostie să o nege cineva. Faptul că se
moare și din cauza lui nu poate fi contestat de nimeni. Numai că a venit timpul
să înțelegem că prin avalanșa de măsuri
aberante s-a deschis cutia Pandorei. Dacă pentru un virus cu rată de vindecare
de peste 95% și cu o lipsă de repercursiuni serioase la circa 99% dintre
îmbolnăviți s-a construit cu cheltuieli imense o adevărată pandemie a fricii, o
nebunie nemaiîntâlnită în istoria omenirii, atunci este foarte posibil ca
premizele obiective de întoarcere la normalitate să fi fost practic eliminate.
Viruși au
existat înainte de apariția noastră ca specie, există și vor exista până după
dispariția omului. Tot timpul existenței noastre o să apară viruși noi.
Întotdeauna, fiecare dintre viruși va cunoaște mutații. Prin urmare, măsurile
de intimidare, de supunere necondiționată, de control social din partea celor
care au puterea să le ia, vor putea fi tot timpul justificate (precedentul
fiind creat) prin efortul lor de a ne feri de consecințele nefaste ale
ignoranței și inconștienței noastre
Există
pericolul, chiar asistăm la plăsmuirea acestuia orbiți de prafurile pe care ni
le aruncă în ochi un imens aparat de propagandă, ca normalitatea să rămână
pentru totdeauna un vis, un deziderat folosit pentru o și mai adâncă supunere a
omului de rând și pentru o și mai lesnicioasă impunere a voinței celor care ne
conduc.
Iată motivul
pentru care nici măcar pentru o clipă nu trebuie să încetăm în a cere să ni se
respecte drepturile. „Nicio eventuală despăgubire nu poate restabili daune
ireversibile sănătății fizice și mentale a unei persoane. În consecință, ceea
ce este condamnabil este orice fel de satisfacție care criminalizează poziția
unei persoane față de a trăi într-un corp liber de vaccinuri suspecte și care
transformă societățile din democratice, în turme de animale indecise și
consumabile” (Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și
biomedicină).
https://www.art-emis.ro/analize/se-incheie-un-an-al-intrebarilor-fara-raspuns-ce-surprize-ne-rezerva-urmatorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu