ADRIAN BOTEZ
DESPRE DOMNIA LEBEDEI[1]
Mărturisesc c-a trebuit să
citesc și să recitesc, de mai multe ori, această carte, pentru a-mi formula o
idee despre intențiile autorului și despre ceea ce justifică scrierea ei. Ar fi
fost necesară o prefață, dar, în lipsa ei, am citit și recitit versurile (?)
care o deschid și chiar dacă n-am înțeles ce va urma - am reținut versul: ”DOMNIA
LEBEDEI STRĂPUNSE: e CRIST – STĂPÂN ASUPRA VĂII !”
Totul, în
această carte, este altfel de cum știm că trebuie să arate o dispunere livrescă
- și bietul cititor este derutat, năucit
– diviziunile ei nu rotunjesc un sens, un înțeles, o lămurire, versurile nu
sunt versuri și nici poeziile-poezii, ba chiar
autorul introduce o noțiune nouă în prăfuita noastră teorie literară –
noțiunea de prozopoeme, ceea ce ar
vrea să însemne că sunt niște combinații duale, nici una nici alta, sau, mai pe
sensul autorului, sunt și una și alta.
Figură
1
Este o carte polifonică, scrisă în
mai multe registre, în care cititorul găsește de toate ; găsește un ciclu de
poeme consacrat DOMNIEI LEBEDEI,
versuri pline de evlavie și cucernicie, un amestec de Kierkegaard și Grigore de
Nazianz, anunțând apropiata DOMNIE A
LEBEDEI, cu întronarea învățăturilor
lui Iisus.
”Va veni din Moși Străbuni –
Lebăda Măiastră
Albul ei neprihănit fâlfâie-n
FEREASTRĂ
Zeii Cerului-Pământ ne-au trimis-o-n
știre
C-a venit - și-n Neamul nostru - SFÂNTA MÂNTUIRE !”
Mai găsește o suită de doine și
sonete, zămislite în TEMNIȚA TERESTRĂ,
un amestec de mistică și metafizică – o combinație cu multe
efecte tonice și revelatorii. Ne reprimăm, cu bună știință, tentația de a cita
cu mai multă generozitate, cum ar merita versurile acestei diviziuni, și ne
mărginim la transcrierea unui fragment de doină – fredonată în ritmica eposului
nostru endemic.
”Se teme moartea de mine
Ca de-o Boală – ca de-un Câne
Ce-o mușcat-o de-un Picior
La-Nceputul Zilelor”
(Se teme moartea de mine)
Mai găsește un
ansamblu de gânduri răzlețe, decontate din MOTIVUL
TRUVERULUI și turnate într-o versificație sui generis. Iată cum
sună destinul Artistului, în metrica lui Adrian Botez.
”Lasă Cântările să plece-n Nou
Tărâm – uite-ți și tu – Numele Mistic
Fii Generos și scaldă-te-n
Iubire - Truver Bătrân și Cristic:
Să fie Cântece fără Cântăreț:
POVESTEA
Va fi mult mai cu Tâlc – decât e
VESTEA
Acum – când stai cu Crist - Proroc Arzând – la Cina de-Ametist:
Pricepi de ce te-am alungat din
Om :
DOAR AȘA EȘTI ARTIST !”
(A fi artist)
În sfârșit, mai
găsește prozopoemele, din partea a patra a cărții.
Ele, prozopoemele,
alcătuiesc diviziunea a IV-a a cărții, consacrată unor – aș zice - microeseuri despre Stafia liberală, despre Sport...până la Dumnezeu, despre ”Conștiinciozitate”
(”...Fraților, credeți-mă : atât de Metodic, aș zice
: CHIAR PERFECT ! - ...ați Mărunțit, și
Prăbușit, și Tocat, și Prăpădit...atât de SAVANT și atât de
CONȘTIINCIOS-ACRIBIOS, ați Nimicit și Pustiit [...Fizic, Mental, Psihic...din
toate Părțile, până ați ajuns cu <<JUGĂNITUL COSMIC>>, chiar și-n
CENTRU !] Lumea Asta – încât nu i-a mai rămas, nici măcar unui Cioflingar ca
mine, mereu pus pe Rele : NIMIC DE DISTRUS !!!”), despre Infinitele lumi, despre Îngerul de Pază și despre multe altele. Iată un fragment din prozopoemul Infinitele
lumi :
”A oprit. Nu știu ce-i. Om, Căruță, Avion.
Eu opresc - și tu oprești. Ca la Poruncă. Toți oprim – la Glas de Luncă.
-Cine strigă? Treaba lui. Eu opresc. Noi, toți, oprim.
-Ce-i Aici?
-Un Țintirim.
-Dar... din Țintirim VENIM
-Nu-i nimic. Tot nu vestim. Voi veniți, noi am venit... Poate un' s-a procopsit...
-Cine ești?
-Un Duh zălud.
-Te mâncăm, și încă ...CRUD !
-Și ce dacă? Iar pornim. IAR OPRIM – DECI, TOT PORNIM... ”
Nu-i deloc o lectură ușoară
cartea lui Adrian Botez. Mă tem că nu va fi înțeleasă în toată complexitatea ei,
epistemică și prozodică. Dar aspectul acesta nu-l mai privește pe autor, care
solicită, și din partea cititorului, un minim efort receptiv. Că nu vor fi prea
mulți cei dispuși la această trudnicie receptivă, nu trebuie să ne surprindă.
La cât se citește la noi... Dar, vorba lui Shakespeare : ”maurul și-a făcut datoria”
!
prof. Ionel NECULA, Tecuci /jud. Galați (critic, eseist, scriitor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu