Adrian Munteanu - NE DĂRUIM (videosonet 18)

 

VIDEOSONET 18

 

Momentele de echilibru în poezie sunt rare. Ele decupează un înveliș exterior, dar sunt necesare pentru a păstra, măcar teoretic, o balanță a viețuirii. Lupta în iureșul clipelor se dă între statornicie și instabilitate, iar biruința este mai întotdeauna a celei din urmă. Oricine face un bilanț al rosturilor sale pământești descoperă înclinarea vădită, de cele mai multe ori, spre zone dominate de încordare.

 

Poezia se apleacă mai mult spre această latură, pentru că ea, cu voie sau fără voie, sapă mai în adânc. La intervale vremelnice, ne întoarcem totuși la semnul balanței. Și ni-l imaginăm ca posibil.

 

 

 

NE DĂRUIM

 

~*~

 

Ne dăruim vlăstarului iubirii.

Eu îl silesc să intre în canoane,

Tu îl fereşti de spaime şi de toane

Şi îl îmbraci în haina primenirii.

 

Severitatea mea în largi amvoane,

Dospind precepte peste legea firii,

Blândeţea ta, dând liber frâu pornirii

De-a contura din dor şi joc icoane.

 

Gândesc la două talere de ceaţă,

Contururi vagi de suflet ce-or purta

Acea Balanţă Cosmică pe viaţă

 

Între un NU şi mai apoi un DA.

Un echilibru clipa ne-o răsfaţă:

Înţelepciunea mea, Iubirea ta.

 

 

~*~

Adrian Munteanu