GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - TRAIANII noştri DACI (partea a VIII-a)

 

TRAIANII noştri DACI

(partea a VIII-a)

 

 

      „Arcul de Triumf al împăratului Constantin cel Mare,

      marchează pentru eternitate apogeul dacismului şi al

      culturii dacice.” (Părintele Dumitru Bălaşa)

 

 

     ROMÂNUL s-a născut DAC, s-a născut POET, s-a născut FILOSOF, s-a născut PREOT, s-a născut TEOLOG, s-a născut ARTIST, s-a născut OMENIE, s-a născut LUPTĂTOR, s-a născut EROU, s-a născut JERTFĂ, s-a născut CRUCE, s-a născut SABIE, s-a născut CUVÂNT, s-a născut PSALM, s-a născut CÂNTARE, s-a născut MARTIR, s-a născut LIBERTATE, s-a născut HAR, s-a născut LUMINĂ, s-a născut ADEVĂR, s-a născut LEGENDĂ, s-a născut STĂPÂN, s-a născut CTITORIE, s-a născut CREAŢIE, s-a născut IUBIRE, s-a născut FRUMUSEŢE, s-a născut VIAŢĂ, s-a născut BIRUITOR, s-a născut  MĂRTURISIRE, s-a născut ÎNŢELEPT, s-a născut ÎNVIERE, s-a născut NEMURIRE!

 

   Aceasta i-a fost STAREA originară genetică zămislită de DUMNEZEU pe care să-şi aşeze TEMELIA Neamului traco-geto-dac şi STÂLPUL spiritualităţii întru MATCA nemuririi.

 

   Înzestraţi întru FRUMOS, şi la propriu şi la figurat, au dăinuit prin ţinuta dreaptă şi mândră, prin curaj şi jertfă, prin Cruce şi biruinţă, prin cântare şi creaţie, prin armonia şi dăruirea lui fără margini, prin gestul hieratic, majestuos de a păşi ca stăpân, prin gestul solemn de a umbla smerit în biserică, prin modul princiar, regal, împărătesc de a cinsti podoabele minunate ale îmbrăcăminţii, ale portului său asemănător sufletului demn şi frumos.

 

   La 25 Martie 101, Traian, împăratul roman, duşmanul dacilor, părăsea Roma politeistă - Cetatea desfrâului pentru a împlini visul înaintaşului său Caesar de a cuceri DACIA – GRĂDINA MAICII DOMNULUI, pentru a-i fura AURUL doldora peste tot, ca ei să-şi poată întreţine luxul, plăcerile, circul sângeros, amibiţia, vanitatea, deşertăciunea, IDOLATRIA.

 

   Îngâmfatul roman, exprovincialul hiapan n-a putut să-l învingă pe marele rege DECEBAL, cu faimosul său stat major, Hadrian, viitorul împărat, Licinius, Tiberius, Balbus, Celsus şi armata perfect instruită de 150.000 de soldaţi. A fost obligat să ierneze sub poala Munţilor străjeri, săgetaţi de ploaia şi ninsoarea carpatină, căutând printre daci neghinele-iude care au înăbuşit grâul. În 102 s-a năpustit asupra cetăţilor Orăştiei şi de ciudă au ars până-n temelii cetatea regească COSTEŞTI. Vulturul roman a fost nevoit să ceară pace LUPULUI carpatin.

   „Or, Traian a încheiat pacea de la 102 fiindcă AURUL DACIEI, atât de VISAT DE ROMA, NU ERA ÎN IARNA VARA LUI 102 ÎN <<CAPITALA>> DACILOR...” (Andrei Vartic, Ospeţele Nemuririi, Ed. Vicovia/ Ed. Babel, 2012, p. 17)

 

   Nici o invazie barbară, ori păgână, ori creştină, ori ciumă, ori lăcuste, ori potop sau virus nu a adus atâta nenorocire apocaliptică, precum a adus civilizaţia romană, prin însetatul de sânge nobil şi de aur dac, sinistrul imperator Traian asupra DACIEI – Fiica Leagănului Omenirii.

 

   Ca o mângâiere pentru DEZASTRUL, CRIMELE, ORGIILE comise de Traian, poporul dacoromân este astăzi condamnat să aducă osanale omorâtorului de preoţi şi de elită militară aristocrată a dacilor prizonieri, cântându-l în imn, în cronici, în şcoli ardelene și chiar în biserici !

 

   Cu tot prăpădul vrăjmaş, păgân al romanilor, cu toată urgia migratorilor barbari, cu tot puhoiul tătar şi turcesc, cu toată cruzimea ungro-habsburgică, cu toată viclenia polonă, cu toată ferocitatea ruso-sovietică, prăvălite peste VATRA STRĂBUNĂ, în DACIA a rămas adevăr, aur, bunătate, binecuvântare, credinţă, cer, curaj, creaţie, dar, dăinuire, jertfă, frumos, pătimire, suferinţă, dar şi LITURGHIE şi ÎNVIERE.    

 

    Doi Fii ai Daciei nemuritoare strălucesc serafic prin nimbul dreptei Credinţei, prin focul dragostei, jertfei şi Crucii întru Dumnezeu şi Neam, Traian Costea/ Traian Popescu.

 

   TRAIAN Costea

 

   De la barbaria romanilor păgâni din secolul al II-lea, sărim peste timp la barbaria maghiarilor creştini din veacul al XX-lea, ură acumulată şi declanşată ucigaş timp de 5 secole, dar acum mult mai „generoasă”, graţie Dictatului de la Viena din 30 August 1940.

   Dictatul n-a avut un rol de arbitraj, cum s-a vehiculat în anumite surse, ci scop ultimativ.

   Suferinţa care a cuprins Transilvania valahă de la un capăt la altul, prin tragedia şi dramele ei, nu numai că nu poate fi uitată, dar nici nu va putea cicatriza toate rănile sângerânde. „Un bilanţ cât mai aproape de de inventarul tuturor orgiilor şi orgiilor sălbatice ale ocupanţilor, n-ar putea cuprinde nici totul, nici toată profunzimea durerilor. Nici pentru suferinţe, nici pentru crime, nu există nici măcar termeni de comparaţie. Poate doar unele năvăliri barbare, din vremea de semi-sălbăticiei, să poată servi drept elemente de comparaţie, dar parcă nici acelea n-au ajuns la atâta sălbăticie la câtă s-a dezlănţuit asupra Transilvaniei de către ocupanţii maghiari în anii dictatului de la Viena.” Antonie Plămădeală, De la Alecu Russo, la Nicolae de la Rohia, Sibiu -1997, p. 78)

 

   Unul dintre miile de martiri ardeleni, neomucenici ai veacului al XX-lea a fost şi părintele ortodox Traian Costea, model de preot, de părinte, de soţ, de creştin, de gospodar, de patriot care a fost omorât bestial de atrocităţile satanice ale huno-ungro-maghiarilor din judeţul Sălaj.

 

   Şacalii şi hienele străbunului Attila – năvălitorul migrator au pătruns la 9 Septembrie 1940 în localitatea Tresnea, pârjolind peste 40 de gospodării frumos aşezate, rânduite, înflorite, secerând vieţi abia înmugurite sau cărunte, omorând peste 100 de români creştin-ortodocşi.

 

   „Preotul român Traian Costea a fost torturat pe prispa casei. A fost legat de o grindă iar soldaţii maghiari tăiau din el bucăţi cu baioneta. Casa i-a fost apoi incendiată. L-au mistuit şi pe el flăcările. Tot la Trăsnea câţiva copii au fost aruncaţi în foc, arzând de vii. Au fost împuşcate cu gloanţe catapeteasma bisericii şi icoanele. Preotul Traian Costea a fost martirizat cu o zi înaintea protopopului Aurel Munteanu.” (Gheorghe I. Bodea, Vasile Suciu şi Ilie I. Puşcaş, Administraţia militară hortystă în nord-vestul României, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1988, p. 176-177)

 

    Şi când te gândeşti că astăzi în România pseudo-democrată ungro-maghiarii fac cărţile politice, fiind la guvernare de 30 de decenii,contribuind constant la mai toate marile prădăciuni moderne, păduri seculare, ape și porturi, aur și cupru, sare și grafit, și, mai ales, tot ceea ce ne-am obișnuit să numim ”buget ” !

 

   Ce fel de naţie a mai ajuns şi românii, coborâtori din strămoşii „daci drepţi şi viteji” care s-au înfrăţit cu călăul Traian şi se înrudesc politic cu urmaşii lui Attila?!

 

   

   Traian Popescu

 

   Într-o distinsă familie tradiţională de Învăţători din capitala Băniei – Craiova a venit pe lume spre a îmbrăţişa Neamul şi pe Dumnezeu, la 21 Iunie 1910, Traian, care-şi surprinde prin inteligenţă şi bune maniere colegii din şcoala primară, generală, liceu şi pe cei din Facultatea de Drept din Bucureşti. Anul 1933, îi aduce intrarea în baroul de Ilfov până în anul 1941 când alege diplomaţia. Dincolo de iubirea de Neam şi Dragostea faţă de Dumnezeu, Traian aducea încă din adolescenţă pasiunea pentru FILATELIE, impunându-se în anul 1939 ca vicepreşedinte al Asociaţiei Filateliştilor din România.

   Trădarea regelui Mihai I, faţă de Conducătorul Regatului Român, Mareşalul Ion Antonescu, a Armatei sale, a Bisericii Ortodoxe, a Naţiunii creştine, a Elitei ortodoxe-naţionaliste şi a poporului drept credincios prin cel mai josnic şi odios act, regal, TRĂDAREA şi VÂNZAREA ca Iuda Iscarioteanul, a Naţiei care-l venera, la 23 August 1944, l-a făcut pe diplomatul Traian Popescu, prizonierul guvernului slovac, pentru a garanta tratamentul slovacilor din Regatul Român. După capitularea Germaniei diplomatul român ajunge prizonierul americanilor din 15 Mai 1945-15 Mai 1947. După procesul de la Nurnberg regizat de învingători, contra învinşilor, Mişcarea naţionalistă creştin-ortodoxă de care aparţinea, achitată de orice vină, l-a eliberat pe diplomatul român, care-şi va lua azil în Spania în 21 Noiembrie 1947. În Spania monarhică apărată de generalisimului FRANCO, împotiva căruia a luptat şi o brigadă roşie condusă de enkavedistul mozaic Valter Roman, ajuns general de securitate fără nici o zi de armată, îşi reia pasiunea Filateliei realizând Emisiuni ale emigraţiei ca o tulburătoare propagandă anticomunistă, ca o acerbă luptă a exilului românesc. A fondat publicaţia „Carpaţii” şi editura cu acelaşi nume. Emisiunile emigranţilor diferitelor ţări din Răsăritul Europei, Albania, Croaţia, Estonia, Germania de Est, Lituania, Prusia Orientală, România, Ucraina, Ungaria, apăreau sub forma unor vignete asemănătoare timbrelor poştale, cu deosebirea că emisiile româneşti al căror cap a fost Traian Popescu, realizate de „Românii Liberi”, semnificau esenţa spiritualităţii româneşti.

 

   Prima emisiune a vignetele românilor emigranţi a apărut ca un vibrant protest faţă de profanarea de către regimul proletar-bolşevic a Patriei noastre ROMÂNIA cu denumirea de Republica Populară Romînă, substituind litera â din a cu litera î din i. Timbrele celorlalte emigraţii n-au scos în evidenţă pericolul general asupra întregii Europe, ca „Românii Liberi”, care au demascat atrocităţile Kremlinului, ci s-a limitat doar la caracterul lor naţional. Pe vignete şi pe carnetele de prezentare, explicaţiile, apelurile şi avertismentele erau emise în limbile engleză, franceză, germană, română, spaniolă pentru a fi receptate de lumea întreagă.

   Simţul estetic, realizarea artistică şi bogata imaginaţie a românilor a fost net superioară celorlate emigraţii.

   În perioada 1954-1969, graţie animatorului zelos Traian Popescu au fost emise 54 de serii de vignete ale „Românii Liberi”, care au profeţit evenimente deosebite ce se vor derula în timp precum întoarcerea României în Sânul Familiei creştin-ortodoxe.

 

I.                Al II-lea Congres Mondial al Uniunii Latine – 10 Mai 1954

 

   Spania monarhistă a fost singura ţară care a adoptat exilul românesc, aprobând tainic întreaga activitate a propagandei dreptei naţionaliste româneşti. Congresul latin a permis aşadar „Românilor Liberi”, să protesteze împotriva injustiţiei făcute naţiunii române de către Apus prin abandonarea Regatului Român şi aruncarea lui în ghearele Ursului sovietic, precum şi atrocităţile comise de ocupanţii-eliberatori asupra poporului român drept măritor creştin.

 

   Din delegaţia română au făcut parte mari personalităţi jurnalistice din Franţa, Aron Cotruş, Constantin Arsene, George Demetrescu, părintele Alexandru Mircea, căpitanul Cristescu şi inima emigranţilor din Spania, avocatul-diplomat Traian Popescu, debutând cu prima emisiune de vignete poştale prin care se protesta împotriva profanării numelui sfânt ROMÂNIA.

 

   Bucuria de a participa la un congres latin în care să se arate lumii chipul curat al României, le-a latinizat din păcate inimile fiindcă necunoscând adevărata geneză a neamului pelasgo-traco-geto-dac al lui Zamolxis, Burebista, Deceneu, Decebal, Apostolul Andrei, l-au încuscrit cu cel roman al celui mai mare criminal al istoriei împăratul Traian – ucigătorul prizonierilor aristocraţiei şi a clerului dac, alegând ca reprezentare pe vignetă, deloc inspirate, aş spune chiar pofanator trei momente cruciale din istoria neamului dacoromân, chiar dacă desenul îmbrăţişa Stema Ţării Româneşti, cornul poştal şi harta României Mari:

   I. Naşterea poporului român, rezultată din cucerirea Daciei Regelui Decebal, de către Împăratul Împăratul Romei, Traian, şi colonizarea ei de către romani.  

   Astfel, că se impune următoarele 3 corectări, 3 îndreptări esenţiale:

   1. Poporul român s-a născut doar din GETO-DACI ca entitate dacoromână. 2. Invadatorii şi uzurpatorii romani în frunte cu împăratul lor n-au cucerit din Dacia Mare decât o fâşie cu o populaţie ce variază între 14-20% din Vatra străbună. 3. Dacia nu a fost niciodată colonizată. Segmentul ocupat a fost supus administraţiei romane, dar nu colonizat.

 

   II. Prima Unire a Ţărilor Româneşti, realizată la Alba Iulia de către Principele Valahiei, Mihai Viteazul, în noiembrie 1599.

* Mihai Viteazul a fost Domnul Valahiei, nu principe, iar prin unire devine Regele Daciei.

S-a profanat imaginea reprezentării cu efigia odiosului împărat, alături de Icoana marelui Erou-Martir Valah.

 

   III.Crearea României Mari la 1 Decembrie 1918, prin Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui Ferdinand I, Întregitorul. (Traian Popescu/ Flor Strejnicu, Din Lupta Exilului Românesc din Spania împotriva Comunismului. Ed. Imago, Sibiu 1994, p. 11-12) 

 

   * Corect este reînfăptuirea României Mari, nu crearea, căci înfăptuirea ei s-a făcut prin Mihai Viteazul, care a refăcut chipul Daciei Mari. S-au alăturat iar profanator cele două efigii, cea a latinului uzurpator cu cea a germanului care a condus destinul unui popor eroic şi martiric, asumând prin Jertfa naţiei întregirea Românilor – Unirea cea Mare.

 

II.              Berna, 1 Decembrie 1955

 

   Cartonul de prezentare în limbile franceză, engleză, spaniolă consemna în pagina a IV-a...   „România a fost cedată ocupaţiei sovietice în 1944-1945, în momentul când armata ei lupta alături de aliaţi, devenind cea de a patra putere luptătoare în efortul lor de război. În 1947 Statele Unite şi Marea Britanie au încheiat un tratat de pace cu agenţii Moscovei din România. Timp de 11 ani România a fost însângerată de către armata sovietică de ocupaţie, care a redus-o la sclavie, la muncă forţată, la teroare politică, la deportări. În acest moment, sub „semnul şi spiritul Genevei”, populaţia provinciilor româneşti din est, Basarabia şi Bucovina, este deportată spre deşerturile Kazahstanului.” (ibid., p. 17)

 

III.            U. N. E. S. C. O, 9 Aprilie 1956

 

   La acea reuniune Românii Liberi au lansat 3 vignete în culorile tricolorului, desenul reprezentând harta României din 1 Ianuarie 1940, înconjurată de lanţuri, întunecată, zăbrelită simbolizând Republica Penitenciară Română.

 

   VI. A XXXVIII-a Aniversare a Realipirii Transilvaniei, 1 Decembrie 1956

 

    Carnetul de prezentare sublinia următorul text:

   „Ocuparea tiranică a Transilvaniei – antic pământ al dacului Decebal şi leagăn al poporului român – ne-a adus secole de martiraj şi lupte până la eliberarea definitivă şi unirea cu patria română la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918...” (ibid., p 29)

 

   VII. Europa 1956, 13 Ianuarie 1957

   Românii Liberi au scos prima emisiune EUROPA, sub care au adăugat avertismentul: „EUROPA NU POATE FI CONSTRUITĂ FĂRĂ ŢĂRILE DIN ESTUL EI!”

   Cartonul de prezentare, pagina 1. EUROPENI: TOŢI UNIŢI. DA!

   Pe pagina 2, s-a reprodus un fragment din mesajul Generalisimului FRANCO de Anul Nou.

   „... Lumea occidentală nu are dreptul să comercializeze viaţa şi libertatea naţiunilor din estul Europei... Occidentul trebuie să-şi de-a seama că eliberarea popoarelor subjugate este singurul drum pentru asigurarea propriei libertăţi şi siguranţe, atât de grav ameninţate.”

                                                                                                        Francisco Franco

   Românii au dedicat emisiunea memoriei Eroilor-Martiri Ion Moţa şi Vasile Marin, falanga voluntarilor luptători condusă generalul-prinţ Gheorghe Cantacuzino Grănicerul. (ibid., p. 32)

 

   VIII. Patruzeci de ani de la Bătălia de la Mărăşeşti, 19 August 1957

 

   Românii au imortalizat Jertfa Neamului: Mărăşeşti, simbol al Vitejiei Româneşti 1917  

 

   IX. 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui ŞTEFAN cel MARE, 13 Septembrie 1957

   Românii au supratipărit textul: ŞTEFAN cel MARE DOMN al MOLDOVEI – ATLET al lui HRISTOS şi VITEAZ APĂRĂTOR al FRONTIEREI RĂSĂRITENE a EUROPEI

 

   XIII. Luptători Anticomunişti, 30 Noiembrie 1958

 

   Emisiunea a fost închinată memoriei CELUI MAI IUBIT DINTRE FII DACIEI MARI, C.Z.C. – CAVALERUL ZENITULUI CARPATIN

   „Jurământul din pădurea Dobrina << contra valurilor de vrăjmăşie care se ridică ameninţătoare şi din afara hotarelor>>, l-a împlinit cu prisosinţă până în noaptea Sf. apostol Andrei, 30 Noiembrie 1938, când a căzut ucis mişeleşte, în pădurea Tâncăbeşti, de ştreangul valeţilor regelui criminal Carol al II-lea.” (ibid., p. 48)

 

   XIV. Centenarul Unirii Pricipatelor Române Moldova şi Muntenia, 24 Ianuarie 1959

   Desenul reproduce efigiile marilor bărbaţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi premierul cărturar Mihail Kogălniceanu.

 

   XV. Europa care suferă, 10 Mai 1959

   Românii Liberi au participat cu 3 blocuri a câte 9 timbre fiecare:

1.    Împuşcarea cu pistol în ceafă. 2. Închisoarea. 3. Deportarea.

Emisiunea simboliza injustiţia făcută Europei de Est la Yalta de către „Marile Puteri.”

 

   XXVI. Douăzeci şi cinci de ani de la Jertfa lui Moţa şi Marin la Majadahonda, 13 Ianuarie 1962

   Românii Liberi au inserat pe un fragment din harta Europei Occidentale Aurele celor doi Eroi-Martiri – „cruciaţi ai Europei de Est în războiul civil spaniol” şi o spadă în formă de Cruce, simbolizând lupta împotriva Antihristului (comunismului). La dreapta vignetei apare Icoana  Arhanghelul Mihail – Conducătorul Oştirilor cereşti.

   Pe coperta cartonului de prezentare sta scris în spaniolă: A 25-A ANIVERSARE A MORŢII LUI ION MOŢA ŞI VASILE MARIN, CRUCIAŢI CĂZUŢI LA MAJADAHONDA ÎN APĂRAREA LUI HRISTOS ŞI A EUROPEI LA 13 IANUARIE 1937 – MADRID 13 IANUARIE 1962.

 

   În pagina a doua era consemnat testamentul celor doi Eroi, viitori Martiri: „Se trăgea cu mitraliera în chipul lui Hristos, se clătina fundamentul creştin al lumii! Dacă Crucea va fi smulsă din pământul Spaniei, baza ei se va clătina de asemenea şi în restul Europei şi deci şi în România şi comunismul va triumfa până la sfârşit... L-am iubit pe Hristos şi merg să mor fericit pentru El. Aşa am înţeles datoria vieţii mele.” Aceasta scria Ion Moţa în testamentul său la plecarea lui în Spania. „Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre; o fac cu aceeaşi dragoste cu care aş fi făcut-o pentru patria mea”- termina Vasile Marin scrisoarea de rămas bun către familia lui. (ibid., p. 84-85)

 

   XXXV. XXV de ani de la moartea Căpitanului, 30 Noiembrie 1963

   Emisiunea Românilor Liberi au dăltuit în spaniolă următorul fragment: „Zori ceţoase! Zori triste de sfârşit de toamnă, pline de rele prevestiri.

   Întorcându-se dintr-o vizită oficială din Franţa şi Anglia, regele Carol al II-lea s-a oprit, în noaptea lui 29 noiembrie 1938, pe frontiera româno-ungară, pentru a aştepta ca guvernul condus de Armand Călinescu să ratifice acordurile financiare încheiate de el la Londra şi Paris. În zorii zilei de 30 noiembrie 1938, în pădurea Tâncăbeşti, la nord de Bucureşti, s-au ratificat aceste acorduri... Moartea fusese chemată pentru a lua – drept schimb – vieţile a 14 adevăraţi patrioţi români, stinse sub apăsarea degetelor a 14 călăi plătiţi pentru a comite teribila crimă...

   Crima din pădurea Tâncăbeşti s-a plătit cu valuri de sânge şi munţi de suferinţă... şi asta pentru că, sub lespedea de ciment de la Jilava, nu fusese azvârlit numai corpul neînsufleţit al Căpitanului – C.Z.C., ci şi conştiinţa naţională a unui popor întreg.” (ibid., p. 110-111)

 

   XXXIX. Crăciun, 1964, 23 Decembrie 1964

   Vigneta Românilor Liberi reprezenta Icoana Fecioarei Maria, steaua, ieslea de la Bethleem cu Pruncul Iisus, Arhanghelul Gavriil şi rugăciunea: FECIOARA MARIA, SFÂNTĂ MAMĂ A LUI DUMNEZEU, NU ÎNGĂDUI COMUNISMULUI SĂ-ŢI CRUCIFICE FIUL A DOUA OARĂ! (ibid., p. 124)

 

   XLI. Pro Basarabia – Frontiera de Est a Europei, 30 Octombrie 1965

 

   În anul 1975, Editura „CARPAŢII” de la Madrid a publicat cartea diplomatului Traian Popescu, România şi Unitatea Europei, cu subtitlul Contribuţia Filatelică a Românilor Liberi la Istoria de Mâine a Confederaţiei Europa, apărută şi în limba română sub titlul Din Lupta Exilului Românesc din Spania împotriva Comunismului. Ed. Imago, Sibiu 1994.

 

   Pomeneşte-i Doamne pe toţi Eroii-Martiri ai DacoRomâniei Tainice întru Împărăţia Ta!

 

 

 

  GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

   23 Mai 2021