Tu,
liniştea inimii mele
~*~
O,
inimă frumoasă, ca soarele eşti,
vibrând
în nuanţe paradisiace!
Oare
este ceva ce nu-nţeleg
între
tăceri şi distanţe?
Agape,
dăruire cristică,
dacă
nu eşti aici, fiecare clipă
se
stinge-n însingurare
pe
malul umbrelor noastre,
durerea
e mult prea mare
s-o
mai port cu mine,
eşti
tot ce-mi pot dori!
Am
pierdut forţa de a mai fi cu mine,
schimbările
sunt prea adânci,
fiorii
prezenţei tale
îmi
zdruncină din temelii
fundaţia
cambrată pe talia clipei.
Prin
tine curge viaţa
ce
mă poartă spre mine însumi,
credeam
că te pierd
şi
m-am pierdut din nou, în neant,
sentimentele
adâncite în mine
sunt
mai puternice
decât
orice am trăit vreodată.
Sunt
frânt în faţa
unei
forţe intense ce deschide,
cu
nebănuite chei, paradisul vieţii!
Cu
ochii îndreptaţi spre soare,
inima
ta
mişcă
cerul inimii mele
şi-l
conduce spre un alt cer
scris
cu litere nevăzute în inimă,
trăirile
lumilor
ne
străpung universurile,
redefinindu-ne
paşii, gândurile
şi-amprentele
memoriei.
Trăiesc
o permanentă revelaţie,
tu,
liniştea inimii mele,
un
nou anotimp,
un
cer senin, mereu încântător,
un
glas aşteptat la capătul unui drum
ce
părea mult prea lung! - îmi spui.
~*~
8
iunie 2014
IRINA
LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu