Vasilica Grigoraș – VORBA MIERE… DAR
ȘI FIERE
Cu nespusă
bucurie am aflat că a apărut Revista Culturală LEVIATHAN, Anul IV, N.2(11),
aprilie-iunie 2021.
Sincere
felicitări Colegiului redacțional: Rudy Roth (director fondator), Costin
Tuchilă (redactor-șef), Pușa Roth (redactor-șef adjunct) și colaboratorilor
pentru calitatatea deosebită a materialelor inserate în paginile Publicației
trimestriale a Asociației Culturale Leviathan, dată atât de conținutul de idei,
cât și de condițiile grafice.
Deosebit de
onorată, aduc sincere și calde mulțumiri pentru publicarea eseului meu – VORBA
MIERE… DAR ȘI FIERE.
Cu nerăbdare
aștept să intru în posesia revistei pe suport hârtie.
P.S. Pentru
o lectură mai ușoară, postez textul scris cu caractere mai mari!
Ar putea fi
o imagine cu text care spune „Anul IV, Numărul 2 (11), aprilie-iunie 2021
LEVIATHAN Revistă culturală PUBLICAȚIE TRIMESTRIALĂ A ASOCIAȚIEI CULTURALE
LEVIATHAN”
Ar putea fi
o imagine cu text care spune „Anul IV, Numărul 2(11) aprilie-iunie 2021
LEVIATHAN PUBLICAȚIE TRIMESTRIALĂ A ASOCIAȚIEI Director fondator CUPRINS
Redactor Tuchilă Redactor-şef adjunct Pușa oth Colaboratori: Ana Ardeleanu,
Mioara Lidia Bartels, Bobea. Bradea, norilor Gabriela 102 Radu Costin,
Cristescu,E Dalian, 110 112 Cătălina Gligu, Grigore, Rodica Lăzărescu,
Tăicuț›u, 120 Grigore Mărășanu, 122 Balaci 126 Rázvan Nicula, Onaca, steticãa
Sincu, Daniela Șontică, 137 Niculae Simona Văleanu, Zaharia Concept grafic: 166
Fotografie copertă: rugghen (1588-1629) Heraclitus, 1628 gu ceisapte 2602-
2602-0262 0262 ISSN-L2602-0262 178 Costin 181 Vasile 185 192”
Pentru o
lectură mai ușoară, postez textul scris cu caractere mai mari!
VORBA
MIERE …DAR ȘI FIERE
„Cerul și
pământul vor trece,
dar
cuvintele Mele nu vor trece.” (Marcu 13:31)
Oamenii nu
pot trăi fără comunicare. Comunicarea este un proces alcătuit din trei verigi
bine sudate între ele: a gândi, a vorbi și a face. Deși acestea sunt
indisolubil legate, aș dori să fac anumite considerații asupra rostului vorbei
și a modului de a vorbi. Comunicarea verbală înseamnă a transmite și a recepta
un mesaj prin viu grai. Calea firescă de comunicare este aceea prin care omul
se comportă la fel ca vorbitor și ca ascultător. Între a spune ceva și a
recepționa ceea ce zice altcineva există o relație biunivocă.
Se pare că
prin dezvoltarea tehnicii, mijloacele și metodele de comunicare sunt din ce în
ce mai multe și mereu la îndemâna noastră. Adevărat și fals. Dacă luăm în
calcul eficiența acestora, se poate constata că ne afundăm tot mai mult în
singurătate, deși paradoxal suntem conectați cu mai multe persoane, însă
contactele face-to-face cu semenii sunt din ce în ce mai puține și în timp tot
mai scurt. Specialiștii în comunicare susțin că în viață este esențial să
comunicăm prin contact direct, în mod nemijlocit, deoarece singurătatea aduce
cu sine o seamă de angoase, frustrări, dureri…
Atunci când
comunicăm nu mai suntem singuri, suntem cel puțin doi sau mai mulți într-un
schimb de idei, informații, concepții… Prin cuvinte deschidem o lume pentru
noi, a noastră. O lume care poate fi a prieteniei, a indiferenței ori a
ostilității. E adevărat că apar simpatii și antipatii indiferent de voința
noastră, însă într-un procent important noi suntem cei care alegem cu cine și
ce comunicăm, noi stabilim propriile reguli, noi putem opta pentru cele care ne
reprezintă și care au o miză benefică pentru toată lumea.
Cuvintele
creează emoții, pot oferi echilibru pentru noi și interlocutori ori pot
declanșa furtună. Mintea noastră este conștientă de sensul pe care-l oferim
cuvintelor, iar sufletul „cuibul emoțiilor” receptează și stochează mesajul,
însumează energia. Cuvintele au puterea de a mângâia, dar și de a lovi, de a
vindeca ori de a răni. Acest lucru pentru că ele au vigoare, sunt purtătoare de
mesaj și acționează precum mareea, cu flux și reflux, atrage și/sau respinge.
Nu trebuie
neglijată puterera exemplului, ceea ce oferim aceea primim. „Vorba dulce mult
aduce”, spune un vechi proverb. Important este ce vorbe folosim și cum le
spunem. Nu e nevoie de cuvinte sofisticate, ci de vorbe simple, dar bine
șlefuite de asperitățile contondente și dată forma caldă, plăcută, onestă… O
vorbă bună este asemenea unui surâs; atât vorba cât și zâmbetul transmit
energie pozitivă, iar dincolo de cuvinte, expresia pe care ne-o oferă
privirile, mimica feței, imaginea gesturilor, poziția corpului ne transmit
semnale care întăresc mesajul acestora.
Cuvintele
sunt imaginea sufletului. Pentru a vorbi frumos nu contează unde trăiești, ce
școli ai urmat, unde te afli în ierarhia carierei profesionale. Nu contează
nici vârsta; a fi tânăr ori a fi senior nu justifică și nu scuză folosirea de
cuvinte nepotrivite și rostirea acestora cu tonul ridicat. Nu are importanță
nici sexul, nu este un atu a fi bărbat și nici a fi femeie în modul de a vorbi,
pentru că, în primul rând, toți suntem oameni; în fața cuvântului toți avem
aceleași drepturi și obligații, fără avantaje particulare.
Dacă ne
ascundem în spatele vorbelor și mistificăm adevărul putem deveni ireverențioși
și chiar agresivi. Astfel transformăm cuvintele din flori în spini, din păsări
cu triluri fermecătoare în șerpi veninoși. Folosirea cuvintelor pentru a jigni
pe cineva seamănă cu aruncarea cu pietre în altcineva înainte de a ne întreba
dacă suntem fără de greșeală; impactul poate fi distrugător, nimicitor. Mai
mult decât atât, în atare situație, când suntem prinși la cotitură o încasăm,
suntem „mitraliați” după primul colț, sau mai rău, suntem loviți imediat direct
în plex cu vorbe sau fapte mult mai tăioase. Indiferent în ce postură ne aflăm
(lansator ori țintă a alicelor verbale), avem nevoie de platoșe care să ne
păzească de șișul vorbelor, dar și de iubirea Domnului pentru a ne izbăvi de
păcatul aruncării vorbelor ostile.
Dacă nu ne
place cum ni se vorbește, merită să avem răbdare, să ne liniștim, să analizăm
ceea ce se întâmplă, să încercăm să înțelegem starea noastră și a persoanei
căreia sau care ni se adresează. În niciun caz, nu trebuie să-i răspundem cu
aceeași monedă. Reversul medaliei nu este benefic, nu ne fortifică și nici nu
ne face să ne tresalte inima de bucurie. Este nevoie de timp pentru a ne
reîncărca bateriile și cu deosebit calm să comunicăm în parametri firești.
Poate uneori, onestitatea ne permite să-i judecăm pe alții, însă
responsabilitatea ne obligă să ne analizăm/judecăm pe noi întâi pentru a ne
îndrepta felul de a gândi, a vorbi și a transmite emoții.
Călătoria la
braț cu vorbele bune și frumoase ne deschide peisaje mirifice în compania unor
persoane din viața noastră. Înlăturăm negativismele, conflictele și ungem cu
mir vorba bună pentru a crește bucuria ființei noastre și a semenilor;
restartăm buna dispoziție printr-o binefăcătoare și frumoasă relație, întrucât
comunicarea verbală este un scenariu ad-hoc. Creierul este atât de inteligent
încât poate realiza instant o asemenea montare/regie. Desigur, este și un exercițiu
care se învață treptat, cu atenție și bună intenție. Nu ne supărăm dacă nu
obținem totdeauna rezultatul scontat, o comunicare civilizată, ci putem să ne
îngăduim o mică pauză de comunicare până se liniștesc spiritele, apoi cu calm
trebuie să revenim cu încredere și speranță de comunicare mai bună.
Oamenii nu
pot fi schimbați în esența lor de altcineva, ei se schimbă doar dacă reușesc să
conștientizeze necesitatea schimbării, dacă își doresc schimbarea, când vor,
cum și cât vor. Îi lăsăm în pace, spunându-le că pot conta pe noi în demersul
lor de schimbare a atitudinii și modului de exprimare. Însă nici nu trebuie să
uităm aceste înțelepte vorbe: „Cu cuvânt rău și pe cei buni îi faci răi, și cu
un cuvânt bun și pe cei răi îi faci buni.” (Sf. Macarie Egipteanul)
Lumea devine
din ce în ce mai haotică și mai fragilă. Există haos în afara și în interiorul
nostru. Putem elimina acest haos prin cuvinte frumoase adresate cu respectul
cuvenit, cu dragoste necondiționată și solicitudine. La un asemenea comportament
și necuvântătoarele sunt receptive. Din tonul cuvintelor înțeleg și simt
bunătatea și apropierea celor care le spun. Am văzut de-atâtea ori câini care
vin alături, se ating și se alintă când sunt chemați de deținătorii lor; ori o
pisică cum se contorsionează cu grație pe lângă noi când îi vorbim!!! Putem
înțelege și din comportamentul acestora cât de mult contează înălțimea și
căldura glasului cu care rostim vorbele. Vocea în care le îmbrăcăm atrage ori
respinge, apropie ori îndepărtează. Prin cuvinte formăm atitudini, cizelăm
comportamente, îmbunătățim manifestări lăturalnice, corectăm maniere
defectuoase, vindecăm traume, ne apropiem unii de alții…
Felul de a
vorbi se învață, vocabularul se însușește treptat din pruncie, apoi întreaga
viață. S-a constatat că în familiile în care felul de a se adresa și
vocabularul este unul ales, civilizat, frumos, luminos este preluat de copii în
aceeași cheie. Dacă părinții vorbesc tare, jignesc, astfel procedează și
copiii; ceea ce văd și aud, aceea reproduc chiar și atunci când habar n-au ce
înseamnă vorbele respective. În funcție de cuvintele auzite și rostite în
familie, grădiniță, școală, colaboratori, în colectivul și comunitatea în care
trăim ne formăm deprinderea de a vorbi și a ne adresa celorlalți, învățăm arta
de a comunica. Prin ceea ce spunem și modul în care comunicăm rămânem în
memoria oamenilor, în primul rând a celor din familie, din proxima vecinătate
ori a celor cu care venim în contact cu diverse prilejuri.
Cuvintele
pot fi MIERE, dar și FIERE, medicament sau otravă, scut ori obuz. Fiind
declanșatoare de trăiri, au o înrâurire majoră asupra celor cărora ne adresăm,
de aceea sentimentele nu trebuie să ne controleze viața, ci ideal ar fi ca ele
să fie dirijate în mod constructiv, să fie creatoare. Reverberațiile cuvântului
bun sunt blânde, calde, mângâietoare, mobilizatoare, ale cuvântului rău sunt
reci, grele, unele năucitoare. Din păcate, agresivitatea verbală este la
ordinea zilei, un atac dezlănțuit de o artilerie grea și adesea „ne împușcăm”
prin cuvinte. În acest sens se impune o grijă sporită și găsite căile potrivite
pentru potolirea, diminuarea și eradicarea acestui stil de comunicare abrupt și
dăunător.
Dacă există
o „Zi internațională a faptelor bune”, de ce nu ar fi și o „Zi internațională a
cuvintelor bune și frumoase”? Acest lucru, într-o logică simplă. Întâi gândim,
după aceea spunem ceea ce gândim, apoi acționăm, trecem la fapte. Dacă gândurile
sunt bune, vorbele vor fi frumoase, iar faptele vor fi creatoare de bine și
frumos. Un mănunchi superb de petale care fac cinste omului, creat după chipul
și asemănarea Domnului.
Fiecare
dintre noi dorim să ni se vorbească frumos, cu respect, cu blândețe, dar pentru
a se împlini dorința noastră este musai să procedăm și noi asemenea. Să rostim
cuvinte potrivite în locul și contextul adecvat, să devenim mai atenți cu noi
și mai buni cu ceilalți. Acest mod de comunicare scoate la lumină o serie de calități:
bunătate, respect, dragoste, compasiune, acceptare, toleranță…
Ne aflăm
astăzi într-o stare dilematică. Dezvoltarea galopantă a mass-media dă amploare
formelor de transmitere a mesajelor și modului de comunicare a acestora.
Publicațiile periodice, radio-ul, televiziunea și toate celelalte canale de
comunicare online, în goană nebună după rating, în cea mai mare parte folosesc
un vocabular trivial și suburban. Jurnalismul de investigație, emisiunile în
direct, interviurile, confruntările de idei… induc o stare deplorabilă în
rândul oamenilor. În ciuda avertizării televiziunilor „vă pot afecta
emoțional”, nu fac altceva decât să trezească curiozitatea și să atragă
privitorii. Astfel vor să distrugă sistemele tradiționale de educație cu
intenția de a spăla creierele și a induce spaimă în rândurile populației.
Emisiunile și filmele pentru copii și adolescenți sunt lipsite de discernământ
în aprecierea adevăratelor virtuți umane, transmit mesaje violente, ducând în
final la formarea unor atitudini și comportamente ireverențioase, vulgare,
impulsive. Lexicul total nepotrivit al scenariilor au efecte negative și
vitregesc utilizatorii de o bună formare și educație. Se poate afirma că în
marea majoritate a presei de astăzi, cuvântul s-a transformat din stindard în
mitralieră, din polen melifer în pelin amar, ne lovește din toate părțile, ne
amărăște și ne otrăvește încet dar sigur…
În contextul
pe care-l trăim de câteva luni, criza sanitară, politică, economică, civică
globală și din țară are repercusiuni grave asupra modului de comunicare.
Discuțiile nu mai sunt constructive, mass-media este aservită unor interese
obscure, acuză prin cuvinte scabroase pe unii, admiră nejustificat pe alții,
politicienii se acuză reciproc prin vorbe pur și simplu mitocănești. Slova a
devenit al doilea virus care ne ucide. Poate că această amplă criză este venită
cu scopul, ca noi, oamenii să învățăm/reînvățăm câteva lecții simple de viață,
abecedarul conviețuirii și comunicării: să fim mai buni, să vorbim mai frumos
și mai bine, să ne comportăm civilizat, să respectăm și să ajutăm pe ceilalți.
Avem pretenția de a beneficia din partea celorlalți de un asemenea tratament,
însă uităm să privim mai des și mai insistent în propria grădină, năpădită de
toate buruienile gândurilor, vorbelor și faptelor. Să conștientizăm că ne-am
rătăcit în propria pădure cu arbori falnici, care ar fi putut fi viguroși, dacă
nu i-am fi tăiat din inconștiență, fără discernământ, lăsându-ne pradă
intemperiilor de tot felul. Nu lăsăm în urma noastră niciun bob/grăunte de
vorbe și fapte bune care să ne călăuzească spre întoarcere, revenire la matcă,
deși „este în natura noastră să fim mai fericiți atunci când gândim binele,
rostim binele și facem binele.” (Shari Arison).
Dacă dorim
ca viața noastră, a urmașilor urmașilor noștri să se schimbe, să intre pe un
făgaș firesc trebuie să nu uităm niciodată: „Cuvintele sunt ca albinele, unele
fac miere, altele înțeapă.” (Bisanne de Soleil) Este nevoie să ne îndulcim
vorbele, iar mierea lor să ne hrănească de-a pururea, pentru că la început a
fost Cuvântul, și prin Cuvânt vom descoperi Calea, Adevărul și Viața. Așadar,
puterea Cuvântului este unică.
Vasilica
Grigoraș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu