Dragi Copii,
~*~
Sa va ganditi de ce apare pe lume
foc.
Si cu ce il intretii. Cum ai putea
trai. Daca nu il intretii.
Si cum ajunge lumea sa dea in foc.
Pentru ca nu mai are cu ce gati. Cu
ce se incalzi. Poate nu mai are nici apa, sa puna pe foc.
Poate nu mai are nici ce pune pe foc.
Un Cancelar Vestit, Otto Von Bismark,
spunea odata, inaintea primului Razboi Mondial, chiar, ceva la care sa va
ganditi din nou:
“Daca popoarele ar sti cu cata
inconstienta sunt conduse, ar innebuni de groaza”.
Nu a fost nevoie. Nici nu erau atatea
spitale, ca sa ii trateze. Nici nu erau atatia psihiatri. Nici camere. Nici
conditii atat de bune de trai. Pe unde ar fi innebunit fiecare. Si atunci, a
venit o mare salvare, un mare serviciu de interventii de urgenta, care a unit mai
multe ministere, din fiecare natiune, si a pus mana de la mana, si a iesit cel
mai frumos carnagiu prim din istorie, in care s.au batut si s.au omorat unii pe
altii, s.au batut cu tunurile pana cand nu au mai putut, si s.au sfartecat pe
capete, de parea ca nu se mai termina niciodata aceasta placere a tuturor de a
nu fi considerati nebuni de legat.
Fireste ca, cele mai inalte ratiuni,
cele mai nobile sperante, cele mai eroice aspiratii, ale fiecarei natii, au
stat la baza acestor hotarari de nestramutat, care s.au incheiat doar pentru ca
nimeni nu avea de dat de lucru altfel, si de dat, la toata lumea, ceea ce toata
lumea ar fi aspirat ca I se cuvine.
Cand aprindeti un aragaz, cand
aprindeti un foc, o butelie, cand puneti o cheie in contact, la o masina, cand
dati drumul la o instalatie, cand apasati pe un tragaci, cand apasati pe un
buton, cand dati drumul nu stiu cui sau carei masini sau agregat, sa va ganditi
si cat ati consumat. Si din timpul cui. Si daca in acest timp. Ati transpirat,
cumva, de groaza. Viziunii care vi s.a aratat. Inclusiv cand v.ati preparat
cafeaua de dimineata. Daca nu cumva ati tresarit.
Ce se intampla daca focul nu mai
exista maine?
Din ce surse?
De la ce?
De la cine?
Pentru ca sursele, resursele, nu sunt
regenerabile.
Nici viata nu este regenerabila.
Este doar impinsa.
Inainte.
De vointa individuala.
Si colectiva.
De mai bine.
Indiferent daca acest mai bine se
bazeaza, sau nu, pe merite REALE.
Iar sursa de caldura / eterna / nu
este reala.
Nu este reala nici macar pe termen
strict prognozat.
De decenii.
De secole.
In care fiecare natiune, fiecare
alianta, fiecare conglomerat de aliante care se fac si se desfac, dupa
propriile lor surse de foc, de foc de consumat, si de foc de castigat, pe seama
surselor altora de foc, vrea sa castige. Eternitatea. De ce sa nu o castige?
Cine si.a facut planuri pentru lantul lui genetic de familie, pentru lantul lui
genetic de clan, de trib, de lupta, de aparare, de atac, de castigat, de
victorie, doar pentru un orizont bine, sau indiferent determinat?!
Daca Ernest Hemingway spunea ca
atunci cand bat clopotele, bat chiar pentru tine, atunci cand aprinzi un foc,
nu stii daca acel foc nu este, de fapt, cel destinat tie, de cel de langa tine,
sau de cel de mai departe de tine, sau de cel departe de tot, de tine, care a
ramas fara foc.
Si nici nu stii, poate, daca ai ajuns
chiar sa gandesti pana acolo, ce sa faci.
Sa il trag eu, sau sa il las sa il traga
el?
Sa il aprind eu, sau sa il las sa il
aprinda el?
Un singur foc, nu ajunge pentru toata
lumea.
Este evident ca undeva, candva, toata
acesteaa se vor stinge.
Asa cum se stinge orice stea, din
sistemul solar.
Asa cum se stinge orice stea. De
oriunde.
Si fara o stea a unui sistem stelar,
toate planetele pe care ati exista.
Este nu chiar atat de evident, dar
asa este, ca de cand lumea, oamenii si.au pus speranta.
Toti si.au pus speranta. Sau unii
chiar si.au si pierdut.o. Ca exista viata si dincolo de lumea asta.
In diferse forme, in diverse
credinte, de la cele mai primitive, dar fascinante, pana la cele mai
sofisticate, in diverse fonduri, sustinute cu tot atata foc, nu rareori, si cu
tot atata lipsa de orice atribut de indreptatire. La vreo speranta, macar.sau,
in asemenea companie, mai bine, chiar, sa nu fie!
Dragi copii,
sa nu va mirati prea tare ce se
intampla.
In simulari.
Dar in examene reale.
Cand este vorba despre.
Ultima portie de mancare.
Ultima pereche de cizme.
Ultima imbucatura.
Ultima picatura.
Si sa nu va mirati de ce cine, si ce
pierde, pe lumea noastra, si cine, si ce, castiga.
Raspunsurile stau pe cantarele
paturii voastre.
Redus la conditia PRIMARA,
fiecare copil, in crestere, are o
masa, si o patura, cu care se acopera. Pe sine.
Aceasta a fost si este viziunea
despre Lumea si Viata Comunei Primitive a Primariei Noastre.
Si din moment ce capatul traiectului
era previzibil de la bun inceput, ce rost avea ca timp de o intreaga Istorie
Umana, Omenirea sa fi trait altfel?
Sa nu innebuniti de groaza
inutilitatii studiilor voastre, nici sa va mirati de ce cu cat aveti minte mai
multa, si realizari mai multe si apreciate, cu atat sunteti, de fapt, bataia de
joc, a unui statu palma barba cot. Restul, este un spectacol de teatru, circ,
echilibristica, si putere care isi apara bine cei mai fanatici suporteri.
Sa nu uitati insa, ca intrebarea
ramane. Si sa nu o luati cumva, din cauza desteptaciunii voastre proverbiale,
ca pe o dorinta aprinsa! Ca sa traiti toata viata in foc.
*
27 mai 2021
~*~
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu.Florian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu