MERE PADURETE 57 - (necenzurat/necorectat de iubire incarcat)

 

MERE PADURETE 57

Totul depinde de starea sănătătii și de păstrarea indentitătii, reponsabilității  mele de fluture efemer de lampă zburând ca polojenie, în eter, surprinzător cu aripile întinse spre zbor încântător, cu tot disconfortul vieții, în lumea magică și magnifică mega cum laude, cu undă verde, de România eternă limba română, esențial eforte. Dramă dacă exista vre-o una era a mea și a lui Vica. Doar amândoi puteam face o echipă. Acuma cade sistemul, are sincoape, dar nu-i mirare, că mai cade și roata la căruță, la căruța, în care s-a născut Stela Popescu, în veșnicia, din România. Nu-i folclor local, probabil doar în vânarea lui Artur doar pentru trofeu, pușcarea lui din gafă, fală, pentru trofeu, din fiță, mândrie, trebuind să se puște o ursoaică, una din ursoicile care cobora, în sat și prăda, în gospodăriile sătenilor, în sat fiind bătrâni fără forță, cu beteșuguri, că erau și fără vigoare, lipsiți de energie, fără vlagă, în ei, lipsiți... și vlăguiți de viață oamenii, deși, în jurul lor era laleaua pestriță, bujorii... narcisele și pe la Aghireș monumente, rarități ca floarea de colț, comoră a naturii. Unii vorbesc de selfi, alții de tatuaje, că și aiestea s-au democratizat ca templu eliberării/ descătușării... dar ce-i la scară planetară (cine aude cucu seara, necăjitu-i toată vara?). Copilul moare, în cristelniță la botez, la cufundare, înH2O și cert am vocabularul necesar.

     - Un profesionist adevarat stie s-o prelucreze, sa slefuiasca diamantul pentru ai scoate adevarata valoare istorica, folclorica comoara literara....

- E vorba de om, de caracterul omului. Tinerețea mândră floare, nu o poartă feștecare care mă cumințește. E un enorm, dar ce vorbim sublim? E rău dacă ne punem peobleme. Din păcate nu suntem protejați. Echitația te țin, în formă. Ne simțim fragili. Care-i ținta durerii? Tu, știi si, că la noi cadrele didactice, cum nu se vaccinează și politic, chipuŕile prin concurs se angajează pe cei care ne fraieresc fără nici o stare de spirit, fără să  aibă la bord, în cerebel: România normală și educată, să se priceapă să dea semenilor întâlniți, în sălbăticia străzi, să dea un Bună ziua, cum obișnuiesc sătenii, la țară, în viața la țară, de Dinu Săraru, dragoste și revoluție la niște țărani, opinci și vlădici care știu ca unealta agricolă nevorbită, să le cànte lovindu-se ca să transpire și să cânte lovindu-se ostenitor de os, în cele șase zile lucrătoare, a șaptea, în modul nostru de viață fiind zi de odihnă. Asta-i, chestia cu copiii care mor cufundați, în cristelniță, de când apar toate prostiile la televizor și se bravează cu știri ca fimele care nu dau o educație, cum ar dori președintele de Românie instruită și educate (un șah-mat la șmecherie, un fel de mișto-jongleriè, un fel de văicăreală, pentru orice nimicuri, se mai iau și măsuri de îndreptare). Înțelepciunea poate înlătura unele lipsuri, din viața de toate zilele. 

Aho, aho, de Anul nou,

dă-mi mătușă un ou...

Îi încâlceam cu mâinile părul lui Vica, chiar și ea îmi mângâia cu palma căpățna simțind-o, în vibrație, prin toți porii ca și cum Petre Petre era deasupra pițiponcii Nadina cu bucile tăvălite direct pe mălăină, el copleșind-o pe Vica delicat, vizibil eficient instaurând armonia lubrefiant simțind intromisiunea plesnind, în plăcerea extinsă la maxim. Tu, Gepianule, ce mai faci, ca om afectat de sănătate alături de Florica ta dragă? Cu Vica eram un norocos, că o gustam cu poftă de carnea, trupul ei, în care mă mulam forte, că nu-mi strica bună dispoziția specială, naturală, dumnea-ei. Marele urs a fost pușcat de prințul austriac, dar alt urs, ursoaică, aprobată a fost pușcat, s-a pușcat ca-n barconaj care a vrut vânătorul, ca atare nu cel care s-a vrut, că făcea pagube, în gospodăriile, din Covasna. Se face anchetă și ce câștigă România real-pitorească a cărui păduri se taie, decimează și fură cu acte, în regulă și neregulă, că paguba cinegetică e făcută și împușcatul, nu reânvie, nu va mai putea fi văzut, în pădurile din Carpații României (așa nu cumva, îi praf aruncat, în ochii românilor ca să fie abătută atenția de la alte probleme usturățoare, probleme reale care dor, că politica-i mare curvă a corupților care-s șmecherași sfârnari? Prin pădurile noastre au trecut hoarde de năvălitori, dar nu le-au prpădit, dar conducătorii de azi le tâlhăresc nepăsător, sângeros, neresponsabil. Am și eu greșelile, păcatele mele, că dacă mă tai la un deget, îmi curge sânge din deget, iar dacă stau mult, prea mult, în soare fac insolație și după cele două accidente vasculare, eu și la fime, eu din te miri ce lăcrămez, plâng din senin, că am rămas după șoc mai sensibil și asta nu-i din voința mea, chiar dacă nu-mi place, că lucru aiesta mă zguduie neplăcut ca un răgnet... (e ceva din Caragiale, ceva de comedie, că plânsul mi nestăpânit și neplăcut, de comedie umană Onore Balzac. Unii vorbesc de selfi, alții de tatuaje, că și aiestea s-au democratizat ca templu eliberării/ descătușării ...dar ce-i la scară planetară (cine aude cucu seara, Marin Teci către Daria:

     - "Vrei să mă sui pe tine ca pe scara de incediu?". La mine, în telefon nu te uiți, că este o diferență între femeie și bicicletă. Bicicleta o umfli și apoi te urci pe ea și pe femeie te urci mai întâi și apoi o umfli. Vorbesc și eu fără mine, vorbesc urât. Atunci ce-i aduce mulțumire, visătorule, că Eminescu, nu ești, ci sincer și om de caracter, un reper pentru ceilalți, în viitor sau ce, de ce sunt într-o veselie ca iepurele pe deal sau, în farfurie? Nu știu să fiu exigent, că mai degrabă-s cârpă și profesoara Buta, îmi zicea răstit interogativ, că ea (oi fi crezut, că-i o zdreanță și-mi era rușine, mă șifonă palmele ei care mi se păreau mai degrabă săruturi pe obraz). Părea gesturi prietenoase, ceva ireal, finuț, sugestiv, îndemn și mi se părea că zice:

     - "Mă prostule, de ce nu ești îndrăzneț și cu nebunie?" Ce era și cu închipuirea asta care mă îmbujoră la față? Eram prea timid ca ea, profesoara Buta mai matură, mai coaptă și la trupul mlădios și superb, să nu-mi fi spus, fără ca colegii, din clasă, să priceapă o ioată, din scena idilă care se înscena șechispirian între noi ca-n poezia lui Blaga, filozofie și trăire artistică de viață, cu aromă animalică cu iz de sălbăticiune. E o stare de spirit, chiar și bârfa care muierile o fac pe maginea șanțului, unde se mai poate naște istorie, dar și cilediul, copiilor satului, sătenilor, lucru care nu-i extins ca maternitate, din casa de nașteri, că sunt lucruri care se pot, întâmpla, așa cum Veronica, mama, m-a făcut pe mine un boț de carne cu ochi, cu păru aspru și păru creț ca la vițelul de care mama până a mă naște se speriase, în ocolul bunicilor pe unde zburda ca meii pe hotarul presărat cu floricele.

     - Dacă Dl. Pavel Ferghete scoate din țărâna românească și din viețuitoarele sale, o columnă de ,,Mere pădurețe” foarte cultivate, Dl. Ben Todică ne prezintă, tot aci, în josul paginii, tot o columnă de documente ale unei vieți în imagini, toate de un autentic plin de ideal, muncă, studiu și tendința înăscută de autoperfecționare- elan uimitor, și total reușit. Acest documentar biografic, foto, literar, bivalent, îl voi redirecționa, spre știință, spre a fi exemplu de dăruire românească, Ben  Todică, românul artist, doct în taina cuvântului RTV, Radio Melbourne-Australia, susținătorul tuturor,   Pavel Ferghete, luptătorul ideatic spre a răscoli ,,bunuile  de știut și de reținut” ale poporului român. Cu mulțumiri și stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Eu și Vica așa de gazde am fost, că nici inele la cununie n-am avut și ne-am legat de inelar, în loc/în schimb unul la altul ne-am legat batista ca ce-am legat cu gura șuhan să nu se poată dezlega cu mâna, până la moartea unuia din noi, doar moartea dedpărțimdu-ne deolaltă, dezlegându-ne de cununie, de căsătoria mea cu Vica. Ionica al nost din Cringila ce mai zice?

     - Mulțumesc dragă Pavel de întrebare. Iată sunt și eu bine, ca și tine, când mai bine când pe la doctor. Dar bucuria mea vine de la dumitale, fiindcă reușești să realizezi scrieri de care sperăm să se atingă simțirile viitorimii, fiindcă prezenților nu prea le vine a înțelege. Sunt mândru de tine, căci mai rar apar și flori frumoase ce împodobesc tradiția și Limba noastră Românească, nu vulgară ci populară, plăcută precum fagurul de miere. Ben și Melania știu si domniile lor ce glăsuiesc ei, în bunele aprecieri de merit. Capitolul ”Mere pădurețe -56”, mi-a intrat și mie, l-am citit fapt pentru care mă și grăbesc să te asigur de satisfacția mea. Și încă ceva, eu nu te laud Pavele, ci scriu ceea ce cred de cuviință că meriți! Cu drag și multă prietenie, Ionica din Gepiu

     - Eu, Ben din Melbourne cand vorbesc cu tine Pavel, taranul roman eu vorbesc cu tara, cu stramosii, cu istoria Romaniei iar cand vorbesc cu un politician vorbesc cu Bruxelesul, cu minciunica care ia adus votul. Acesta e motivul pentru care consider ca scrisul tau e o comoara, o plamada a paini, iubirii si suferintii neamului. Se va gasi un titan al intelepciunii care sa o editeze ca pe o piesa arheologica, cu o periuta fina. Datorita caracterului tau explosiv nimeni nu are curajul, din cei care te cunosc acum sa se apuce de ea. Deocamdata. Vorbești că doar tu te crezi, de cum numai tu ești, Ben, sustenabil și impecail, cu subiect și predicat ca român nealcoș care ține ca nimeni altul din oameni semeni cu drag la România noastră mega cum laude cu undă verde albastre, cum verde albalstre. Vorbe prea mari, prea herclie, din holistica limbii românii, dar cine o să te creadă, omule haric și pilduitor ca înțeleptul Solomon, vreme a vremilor care vin, că vine vreme și trece vreme, trecem noi, Ben. Vorbe, vorbe, din inimi de români.

     - Urmareste interviul luat unui om adevarat ca si tine, Paula Hriscu luat de George Grigoriu intitulat: ‘Dialog de suflet in Lumina Invierii’ la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=4KV5lebIzVw si vei vedea ca Isus Hristos locuieste in Paula, in simplitatea ei mai mult decat in George. El este un instrument al sistemului, un indoctrinat pe cand ea este instrumentul Domnului.

     - Noi lăcrămăm, în limba română ca Lucian Blaga, o veșnicie a noastră, din satul românesc pitoresc.

     - Uauuuu, ce descoperire extraordinara in aceste vremuri grele! Paula este lumina, este alifia vindecatoare a sufletului romanesc ranit, este ingerul trimis de Dumnezeu, foarte talentata si in acelasi timp incantator de frumoasa. Va multumim ca prin intermediul acestei emisiuni am cunoscut acest diamant al traditiilor noastre populare. Paula Hriscu are toata viata inainte ca sa ne uimeasca si sa duca mai departe frumusetea traditiilor noastre stramosesti. Mult succes pretioasa domnita! Comenteaza la interviu Mariana Isvoranu

     - De multe ori mă întreb, ce vină i s-o înciotricat lui Mihai Sadovianu, Eminescu, Mihai viteazu a prozei, Iorga a istoriei și atunci cu ce aripi ciumpăvite, îmbrățișați geniul prozei românești, magnific al gândirii, cu Locu, Fălticenii, unde nu s-a întâmplat nimic pe plaja de inerții, cu povești pe la Castelul Bran, unde am fost, în tabără, ca-n,că nici, în Noaptea de Sànzâiene, bijuterie literară crescut, în valoare autentică, că opera e a lui Mircea Eliade, filozof și istoric cu Istoria religilor scrisă cu fascinație, pricepere, entuziasm, un universal, prin ce și cum a scrie adecvat acest om optim cu stare de bine, pe măsură, că mie mi-a  plăcut cum au scris românii mei mari scriitorii de legendă, chiar dacă unii nu-i apreciază pentru că-s români, pentru că-s de ai noștri, omule, ecco homo! Aici e natura, splendoarea de a fi, în covorul pictat de a fi. Vorbim cum vorbește Paula, suav, cu glasul inimii, intim și sublim și drăguț.

     - EA ESTE ROMANIA MEA, EA ESTE ROMANIA ADEVĂRATĂ !

     - Ești un om priceput și ce zici e special si sfânt, e armonia care-i dă viața, e excelență ce tu-i zici saturat desăvârșit, tihnit, ca cel mai iubit plin de viață și adevăr zici, cum zice literar, draga de Irina Petraș o naturală care a investit, în Limba română fără a se simți obosită, în ea fiind limba pură, tezaur, al românilor. Ești convingător ca român adevărat și desăvârșit. Am auzit acuma nu de mult, că iubirea e o știință, nu știu, cum nu-ați dat seama.

     - Spunele si celorlalte specii, ca ele nu se iubesc cand fac sex, ele se saluta defapt.

      - Cum crezi, că vor reacționa, că nu sântem pe Hip-Top? Succesul e, în tot ce facem, omule, în plinul de emoții, cu multă așteptare, în binecuvântare cu dragoste și dor, România profundă, cu taină și unică, mare, frățioare!

       -"Am dreptul, la amintirile mele bun și mai puțin bune,"cum zice actrița Maia Morgăștein, Vica înaintea de a intra, în post, indiferent care ca bătrânele, leșia vasele (mai avea teadiții moștenite, că-n casa gospodinelor erau multe reburi gospodărești, cum rar, împăntinite). Ca atare Vica nu era doar drăgostoasă, ci și bună gospodină. Era ca omul pățit, era prevăzătoare. Era nebună, în nebunia ei era harnică ordonată și disciplinată ca soldatul la ordin, în batalionul special disciplinat la apel pregătit cu multă voe bună, că era cum era, din familie instruită și educată. Îmi da "țiți" la nevoaie. Să cunoști un om, îți trebuie timp și sens. Totul e cu timp, dar și netimp. Avea gramul ei de energie ca și omul fără splină, nu vă surprindă, că ca Maia Morgășten, totul are un frumos artistic care savează viața contemporană nepoților ei, în forma de a fi imposibilă cu dragostea ei de mamă, că ținea la copiii ei. Vica visa, muncea, trăia. În dragostea, când, înșală, inima trage să moară. Dacă omu-i sănătos întoarce lumea pe dos spre frumos. In clipul Un vis pictat, Totul e atât de authentic, ideal și cu inspirație. Dumnezeeu să ne dea mulțumire pentru munca noastră de artă și de limbă română, cu strălucire de soare. Cu lumină înviată luminată! Florile-s frumoase și cu parfum demne de România harnică și destoinică dacă-s îngrijite, că ce nu-i artificial are natural și național, cum rar ca floarea de colț, brândușa, bujorul, narcisa, mesteacănul pitic, în rezervație ca zimbrii, în Retezat (de ce s-a pușcat Artur, brunul uriaș a Carpaților români și mioritici, din patria limba Română? Când omul are artistic și luminos Hristos, are un frumos pentru rodu socio-uman mănos. Ne redescoperim, în cunoaștere, frumosule, din Carpați. De ce nu-l lăsăm să se odihnească, în liniștea învierii din morți, la lumina lui meritată ca prozator pe marele Mihail Sadoveanu, un neaoș al prozei, scrisului românesc  cu pitoresc de România, chiar Eminescu afirmând, că morții nu se vorbesc de rău.

     - Asta e parte din tehnica dezbinarii neamului si a sanatatii sufletesti a specie umane. De a o demonize si a o pune in conflict prin distrugerea intelepciunii si a respectului de sine si divin. Ce inseamna a-ti terfeli parintii? A te transforma in fiara salbatica de prada. A ne devora parintii si copiii. A ne canibaliza? Aici vreti sa ajungeti? La mana jefuitorilor. Cu ce mai ramaneti daca ii demolati pe Shakespeare, Beethoven sau Sadoveanu? Cu bestialitatea? Pe rand v-au pus astia sa-i batjocoriti pe toti. Pe Isus, Pe Eminescu, Pe Decebal, Brancoveni etc. Treziti-va! Nu ma asteptam la canadieni sa suga maneca chiar in halul asta. Chiar nu aveti dupa ce bea apa? Unde-i demnitatea voastra de om?

     - Nu simți cum plânge inima căprioarei lui N.Labiș? Ce-i cu voi nebuni frumoși, din marile orașe - Fănuș Neagu? De ce ucideți omul de viu prin politica voastră nenorocită?

     - Distrugeti educatia, luand istoria si Geografia din scoli ca sa-i puteti trimite pe tineri vostri in alte tari, sa jefuiasca si ucida fara mila - in necunoastere de cauza si de aproapele. Vechea lozinca: nu-ti cunosti oponentul il impusti mai usor.

     - Lumină luminată! Un frumos a sufletului pe scena vieții. Lăsați să vă curgă prin vene lumina alduită și sângele de români, oameni! Doamne ajută și la mulți ani, fericiți ani, Mircea frate drag de România dragă, că tu nu-i zi să nu mă întrebi zilnic, pâiine de o ființă și de toate zilele, nu-i zi, frate de sânge de sânge care nu se face apă, nu-i zi lăsată de Dumnezeu, să nu mă întrebi ce fac și mai cum mi viața, înviorându-mi viața, cu buna intenție, cu îngrijirea frățească, că da, trebuie să știm unul de altul ce facem și cum o ducem, nu-i așa? Și asta până ne mai avem, în viață, chiar păstrând distanța, distanța nu neapărat pandemică, distanța impusă de viață și soarta vieții. S-avem parte de bine! Doamne ajută și la mulți ani, fericiți ani, Mircea frate drag de România dragă, că tu nu-i zi să nu mă întrebi zilnic, pâiine de o ființă și de toate zilele, nu-i zi, frate de sânge de sânge care nu se face apă, nu-i zi lăsată de Dumnezeu, să nu mă întrebi ce fac și mai cum mi viața, înviorându-mi viața, cu buna intenție, cu îngrijirea frățească, că da, trebuie să știm unul de altul ce facem și cum o ducem, nu-i așa? Și asta până ne mai avem, în viață, chiar păstrând distanța, distanța nu neapărat pandemică, distanța impusă de viață și soarta vieții. Mă bucur, Ben, când scrisorile tale-mi parvin ca până nu de mult, deși n-am fost nici la un meșter, maistru electoronist ca să vadă pe unde mi-oi mai fi pus degetul inconștient, ca telefonul s-o ia razna, să înebunească până și salcâmii lui George Tudor ca politicienii care-i mai fac încă proces lui Sadovianu, uitând să-și facă lor proces de conștiință și căință, purecându-se și păduchindu-se la creerul lor puturos, împuțit ca peștele care de la cap se împute și de la coadă se curăță, dacă ei sunt sau nu de valoare autentică/ doar sunt doar niște pârliți, pârlitul care-l omoară criminal șovin, pe Marin Preda, nu-i așa, domnilor, răilor, rahaților și ramoliților care ați dat cu bolovan ca într-un pui de moroșan, da-n oltean au dat răutăcioșii, puii mei, lume!? Retrimitere a invitatiei la procesul Sadoveanu. Tu, cine nu ști, că ești modest și isteț? Tu, maistre, știi ce nu se poate vinde, dar nici ce se poate cumpăra ca să nu valoreze nimic la ceilalți. Chiar și codru e frate cu românul, când n-are cinste străinul. Că străinul, îl pune ca slugă românul. Fac ce fac ca și, când altceva mai bun n-ar avea ce face neinspirații, scandaloșii, chiar dacă nu asta nu-i învață viața care te face să nu te mai încrezi, în politicieni, niște corupți, tagmă, unii, tagmă de jefuitori ai poporului, niște incredibili socio- criminali economici, imposibili, negospidari. De ce politici netrebnici? Tu, ești teribil special și conațional al meu, pentru Dumnezeu provita pe crucea de pe Golgota României ca o cafea cu adevărat bună, un tu, din viitor ca Melania și Gepianul din Bihorul cu viitor de dragoste și dor pro-România. Aici e sufletul și inima din noi, patria limba naturală a românilor, că nu confundăm marfa cu ambalajul și românii rămân eroi socio-umani, salvatorii cu realizări neașteptate, din etape viitoare, în zile cu sare și piper, din ce urmează cu surprize surprize armonioase conpartimentând cu rost viața noastră: casa și ocolul, ambalte Hristos, în frumos și luminos cu oportunitate. Nimic nu meege foarte simplu. Mi dor de activitatea mea și de oamenii și din alte sate, în care eram chemat să vaccinez și să tratez animale, animăluțe, cum le zicea draga Lucia-Stana Sivianu din Dej redactor la Universul Creștin, la Radio-Cluj având director pe Florin Zaharescu. De ce am ales să fiu ca mulți alții ca ceilalți: om între oameni, pentru ceilalți pace și pace a limbii române? Prințul austriac neagă, c-ar fi pușcat pe ursul Artur, că el ar fi pușcat un altul ca să protejeze pe localnici și gospodăriile lor prădate de urșii gunoieri. Mai contează după faptă adevărul? Acuma, după ce se întâmplă ce se întâmplă la noi, ce contează? Ca eroii care rămân eroi și românii rămân români, români eterni. Nu este nu se poate, cum zice și Andreea Marin și surprize, surprize, bazaconia ei de România. Ea-i o regină a voinței. În drumul meu către stele scriu ca la filmul Sunt o babă comunistă, că, în acest obișnuit al vieții mele va deveni ceea ce nici eu nu știu, în distanța mea. Ca atare nu vă așteptați, că nici cu o distracție,nu ies din comun, nu-mi fac, deși lăudat de prieteni, nu-mi fac nici o imagine aparte, că vreau să mă descoperiți, chiar, în acest obișnuit al vieții. Când omul are artistic și luminos Hristos, are un frumos pentru rodu socio-uman mănos. Dan de la Imperiul leilor zice senzațional, chiar dacă o dă, în bară, că omul are talent și-i afacerist, calculat:

     - "Eu nu vreau să împachetez văzduh". și de anume, nu vinde ouă feștite, pictate, cu beșini. El încearcă să facă o lume, cu viață mai bună, cu tot ce-i nou. Încurajezi ce-s invenții, lucruri noi, originale, cum zice Ady Moise de la Românii au talent. Cui nu-i place, să-și puie pofta-n cui. Scriu, dar fiecare-i cu biletul lui, zice, în zeflemea actoricesc, Florin Călinescu de la Românii au talent. Da, scriu, dar nu înseamnă, că lumea mi la picioare. Visul meu e ca visul campionului, că știu ce vreau, așa, că nu te lua după aparențe ca Geo Saiezescu, în Păcală ee întoarce cu dor de zile ca Paul Surugiu Fuego rămas înmărmurit ca Grigore Leșe cu doina, brendul lui, în neregula de a doini, cânta, cu relitatea lui muzicală mai aproape ca uleiul din prima presă și ca vinul prima, bun, cu strugurii strànși, în teasc fără ca sàmburii să fie zdrobiți. Ca-n Căpitanul America activ și plin de acțiune, un film nu tocmai pe placul meu, că-i film prostesc cu război ca cel cu Ramo, mie plăcându-mi când lumea o văd pașnic salutându-se, în omenia la ordinea zilei ca, în Ciubăncuța/ Sâmpetru... E vorba de onoare, omenie, că-i vorba de ospitalitate și prietenie la cătăramă. De ce-aș fi melodramatic și mi-aș pune reușita la îndoială? De noi oamenii depinde pacea pe mapamond, fericirea omenirii. Am și eu limitele mele oricât mi-ți lăuda dumneavoastră oamenii buni și exemplari.  Mă mai cramponez și eu, omule.

     - Dragă Pavel Rătundeanu Ferghete. Ești mare, sufletește, pentru că sinceritatea ta ne arată omul de bună educație, cinstea omului nostru din popor, și dragul covârșitor pentru Artele literare. Cu drag și frăție, Ioan Miclău-Gepianu

     - Stâmtă și afurisită minte mai au unii însetați după glorie egoistă și fără noimă, nici morții omorâți, răstigniți, defăimați pe nedrept nefiind lăsați să se odihnească, în glie și sub iarba limbii române, că la noi e pe nicăieri și ca la nimeni, scriitorii fără operă literară, fără opera operă, opera omnia făcând procese prin cele străinătății, pe unde rătăcesc ca trădători de neam și țară ca neocomuniști, comuniști îmburgheziți și ca niște rătăciți mintal, făcând dumnealor pe deștepții.

     - Dealungul istoriei am promovat rahatul turcesc, hazburgic, rusesc si azi cel American. Rahatul dezbinarii si al controlului. Promovarea analfabetismului si implicit al razboaielor.

     - Ne ponegresc, defăimează acesti necinstiți și lepre, lepădături care n-au avut tihnă și loc, în țara lor scumpă și dragă. Unii înstrăinați de țară n-au nici un Dumnezeu ca cei care ucid și vând pădurile, coaja de pâine de la gura copiilor, uscali-s-ar carnea canceroasă cu belele și nenorociri pe ei! Dau-ar Dumnezeu să ardă, în focul ghenei și pandemiei fără leac și praf și pulbere să se aleagă de ei! Ho, cea și hois, că a venit primăvara cu alergii și înroșirea ochilor și fără vizik, îmi strică vederee, îmi încețeșează peiveliște, îmi încețeosează ceața ca la Marin Preda și mă pierd, în ceață ca Pârlitul, din nuvela de debut, proză plătită de poetul de la popasuri, redactor și poet, Miron Radu Parschivecu, ca Geo Dumitrescu, cu sare și piper, cu toate bune și veștile bune pentru făimosu Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda pe care-l întrebă:

-"Cât coastă bă pârlitule un sacâlm, acăț?" (l-a trimis pe Marin Preda la caseria redacției să încaseze suma) pentru unii nimic nu-i imposibil. Era o treabă de hopa-Mitică pentru sciitorul, în devenire. Amândoi erau implicați responsabil, vezi Viața ca o pradă, o rememorare, cum a fost, că vroia Marin Preda exact cum a fost ca să nu mai vină alții cu timpul  imposibil, posibil, a probalității, că învățăm să ne punem întrebări, că ne mai și îndoim ca să arătăm că existăm, în dinamica vieții, în acest greu cu două extreme, că ce ne convine, că nu tot ce zboară se mănâncă, că nu merge și așa... Există, dar eu ce pot să fac gestionând echilibrat? Pentru asta, cu toată ființa mea, de ce eneegie eficientă am nevoie? Ce conta? Supravețuind ne redescoperim conștiința, în normalitate, realitate crudă. Tot ce trebuia învățat, învățam din panteonul tradițiilor și a datinilor, folclor, fie și a bârfelor care erau din școala șanțului, din viața satului cu celebritate și splendoare a ierbii, în care ne defineam în evocarea provocatoare al limbii române păstorite de marii noștrii clasici ca mari scenariști și regizori de viață la țară, din satul românesc care mă cuprinde și pe mine, în cămașa cristică a fericirii, de Mesie a ubirii de mari și profunde Românii ferice și felix, cum spune Ioan Alexandru, în Imnele iubirii și a Topei Mici al României Mari de viitor al României întregite național-Mari. Ho, aho, tu, ești tu și distinct eu sunt eu, cu infinitul obiectiv al păcii și muncii, astral apropiat de obiect ca un cadou omenesc cu potențial pitoresc, în omenesc și spiritualul românesc, în noua ordine mondială a lui a fi bine, în multa omenească iubire de bine și cu bine ca să ne fie bine. Moromețiii și-au pierdut mințile, c-atunci cu Desfășurarea, întovărășirea, desăvârșirea coperativizării, colectivizării, când și Dragomir și-a luat lumea-n cap și din Sâmpeteu cu alți hăbăuci au ajuns, să muncească, pe la cariara de piatră, de la Leghia, încadrându-se, în rândul muncitorilor, luând, în piept munca brută, necalificată. Ceva le da speranță ca lui Nicolae spre Școala normală, drum fără întoarcere, în imposibila întoarcere ilustrat fantastic, din Săliștea spre București (se va analiza mersul cu căruța). Răspopitul Creangă ne descrie părăsirea satului natat Humulești, pitorescul rustic, lăsându-și, părăsindu-și pe undeva copilăria cu la cireșe, la scăldat, cu pupăza din tei, cu iarmarocul și cu acel năstrușnic cal bălan și sfânt Nicolae, Smarandița și... Dragomir cu drăguțele lui și regretul..., că n-o avuse numai pe Veronica, în tentative, moștenire grea. În timp, un între timp proporția dintre sat și oraș, se produce socio-uman un dezechilibru, o penurie de oameni, de săteni, de niște țărani care devin bătrâni și din ce tot mai puțini ca atare scade forța, mâna de lucru. Ești cu suflet uman ca un samurai, române Ben! M-ajută in puterea mea.

     - O  miscatoare pledoarie a Doamnei Magda Ursache, la care subscriu (si sermnez): "suntem prea tolertanti cu intolerantii". Marian Ilie

     - Asa e. După ce au demolat tot din ce a construit Romania se apucă să demoleze si spiritul din inimile romanilor din Diaspora. Ce se intamplă cu exterminarea triburilor de indieni din Canada? Pe Rebreanu de ce nu-l omorâți pe stâlpul imfamiei al Răscoalei și al Pădurii spânzuraților...?

     - ‘Pui de Năpârci!’ ar fi continuat Isus.

     - Deh, meteahna veche, la noi, romanii...

     - Valentin Moldovan îşi serbează azi ziua de naştere. ‘Pe unde-ți perindezi viața, cucule, Valentin, din Ciubanca? Doamne ajută!’ De fapt și istoria din școli am scos-o, bată-i Dumnezeu pe imbecili, nemernici trăsniți! Unde ni gura de oxigen și de normalitate, că nu restaurantele și terasele ne înteresează, ci finanțarea, sprijinul, culturii și nu sprijinul bețivilor și a lenii, că nu asta sunt excepților. N-avem o loialitate propopor, noi sprijinind mizeria capitalismul și uzurul, bogăția celor bogați patroni și pleavă a societății, deși nu aiasta nu-i normal și firesc, cei bogați, să fie și mai bogați, mama lor (lăsați restaurantele, că n-ați mărit pensii, alocații, n-ați ajutat agricultura cu nimic sau cu ce o ajutati, lua-v-ar naiba? Atunci cum revenim la normal, prieteni parlamentari? Cei care fac rău, n-au indentitatea națională? De ce nu impozităm pe cei care merg, în excursii, făcând ziua noapte și iarna vară, vorba lui Eminescu?

     - Pentru ca pe ei ii impoziteaza industria de razboi. Toate profiturile din vanzari ajung in inperiu. Asa s-a calit otelul!

     - Prostia e punctul culminant, omule! În vremurile aiestea, cu stare de spirit, de ce nu ne iese din prima ca să ne aprecieze c-am descoperit ceva nou, așa cum eu ca veterinar și am mers chiar la facultate, la profesorul Mateș, să mă accepte la chirugie, cu toate ca o floare/nici nu floare ci mugur, să fac primăvară sau ce naiba, primavară să fac, în tumba ca un copil zglobiu care eram sau nici nu-mi permiteam să fiu, în ciudă, că, în profesiunea de veterinar până și directorul Dr. veterinar de Direcția județeană Sanitar-Veterinară, Ioan Fritea mă lăuda doctorului veterinar Dascal Alexandru șeful meu la Circumscripția Sanitar-veterinar Recea-Ctistur, considerându-mă și pe mine plăcut și grozav, chiar atunci, când, îl chemase la Direcție, cu el, crezând, că eu, îl pârâsem, că făcuse destule nefăcute, cu toate, că pe mine astfel de bobârnace, șmecherii, a lui, nici măcar, nu mă înteresează de fel, că la ce să mă laud cu prostiile altora, ajungându-mi de acuma năzdrăvăniile mele până peste cap, năzdrăvănii care nu erau, chiar așa de grozave, mai ales, când ceilalți nu credeau, în posibilitățile mele mai ales, că nu eram la vàrsta cireșarilor, chiar dacă mă căsătorisem cu Vica care avea 3 copiii și-mi era o grutate, cum zicea colegul Vancea, mi-o zise pe față, nu față de Vica cea dragă și naturală, dar ce mai conta, mă omule mare Marian Ilie?

     - Interesanta si pledoaria Doamnei Livia Ciuperca referitor la procesul Sadoveanu! Ce nu inteleg eu este de ce judecam oameni si fapte de acum 60-70 de ani, in timp ce azi se repeta mai toate greselile de atunci, ale caror cauze si efecte le traim - ca martori directi, daca nu chiar subiecti. In definitiv, cu foarte putine deosebiri, ce tin mai ales de nuante, istoria se repeta. Probabil ca cea mai usor sesizabila dintre deosebiri este cea care vizeza constrangerile exercitate de Stat asupra mediului literar. Acum Statul nu mai inchide scriitorii "dizidenti", dar nici nu mai finanteaza scrisul, iar interesul publicului pentru carte scade vertiginos. Din pacate metehnele umane nu se schimba. "Cozonac" este deci mai putin, dar parca mult mai gustos, in timp ce "contraserviciile" celor dedulciti la el sunt ca si inexistente. Nu vom mai avea mari scriitori ridicati pe banul public cu care altadata se finantau acele tiraje ametitoare, cu preturile cartii la un nivel accesibil tuturor, ceea ce inseamna ca impactul actului literar asupra publicului larg devine incomparabil cu cel din vremea "recenzata" in procesul lui Sadoveanu. Ca scriitor, ma gandesc, trebuie sa fie tare trist sa stii ca la  30-40 de carti publicate nu ai strans nici pe departe numarul de cititori ai unui singur volum sadovenian. Subscriind la pledoaria Domnei Magda Ursache, Gabriela Pasarin intreaba:

     - "Dar ce-ar fi de făcut mai mult decât doar a scrie despre toate astea? " Intrebarea fiindu-mi adresata mie, n-am incotro si ii raspund: In numele scriitorimii, i-as propune Domnului Stat un Pact de Intrajutorare prin care El, Statul sa instituie 10 premii literare - 5 la debutanti si 5 la consacrati - acordate anual pentru volume de proza, poezie, teatru, literatura pentru copii si critica literara, a caror editare in cate 25.000 de exemplare sa o sponsorizeze si sa distribuie volumele premiate in toate bibliotecile si scolile din Romania. Ca scriitorime, m-as angaja sa organizez concursurile de volume, sa asigur o jurizare inatacabila si sa asigur intalnirile autorilor premiati cu cititorii in toate lacasele de cultura respective. Desigur, pot fi si alte solutii sau alte variante la solutia generala ce mi-a trecut mie prin gand. Din pacate, nici macar nu sunt membru al Uniunii Scriitorilor, iar din fericire nici macar nu pretind drept de paternitate asupra ideii de mai sus.  Asupra careia, din cate ma cunosc si va cunosc, probabil ca voi reveni, sub o forma sau alta. Ca, indiferent ce hotarare va fi luat juriul din Canada, diilogul poate continua. Ce ziceti doamna Ciuperca Livia?

     - Am urmărit o parte din acest "proces". Procurorul, d-na Paraschiv a prezentat date reale, deja mult prea mult cunoscute nouă, dar irelevante în a-l acuza doar pe Sadoveanu. S-au amestecat, GHIVECI, acțiuni ale Omului cu Scriitorul, ceea ce nu este corect. Nu s-au adus exemple concrete pentru a se înțelege actele de imoralitate ale omului supus "judecății". Ori nu se cunosc, ori se mușamalizează - cu bună știință. Un "avocat al apărării", cel jucat de dl Ion Corbu a amețit asistența. A debitat verzi și uscate. Pledoaria sa a fost pro-masonică. A spus că implicându-se în politica timpului, Sadoveanu "și-a asumat Răul", ba chiar,  "a diminuat Răul", a  "îmblânzit Fiara" (sovietică). A negat faptul că MITREA COCOR este prelucrarea unui nucleu romanesc scris de un scriitor al timpului  (personaj compromis, pentru care va fi recompensat, dar până în 1989; după aceea, Domnul cu mila!). Ba, și mai mult, MITREA COCOR  este genială. Ce mai!...  În viziunea d-lui Corbu, Sadoveanu a "SALVAT ISTORIA" și este un  adevărat "PRO-Român". Dl. Dorin Nadrău, jucând rolul celui de al doilea "avocat al apărării" a vorbit despre "echilibrul" pe care l-a creat Sadoveanu - în postura de om politic. Nu a fost coerent. Ne-a amețit ...  A pronunțat termenii "reper MORAL" -  "reper CULTURAL", fără a explica LIMPEDE, că Opera lui Sadoveanu este într-atât de valoroasă, încât devine mângâietoare pentru implicarea sa politică, pentru toate actele inumane săvârșite. Începând din 1937 și până spre sfârșitul vieții, personajului "judecat"  - a preferat feliuța de cozonac, nu doar o simplă feliuță de pâine (și bănuiesc, știți, la ce mă refer)! O altă atitudine șocantă, pentru mine, a fost atacul la persoana doamnei Paraschiv. Avem în spate atâția ani de cultură, și noi am uitat de sfatul lui KOGĂLNICEANU, în "Introducțiune" la "DACIA LITERARĂ": "VOM CRITICA CARTEA, IAR NU PERSOANA". În cazul acesta, nu s-au adus argumente reale de apărare a lui Sadoveanu-Omul, ci a fost atacată, nonșalant, personal, doamna Paraschiv. Jenant! Concluzia d-lui Dorin Nadrău? Sadoveanu a fost un "înger"!  Zdrobitor! Ce fel de înger? Bănuiți, Dvs., singur/singuri! N-am avut răbdare să ascult în continuare. M-am edificat. Pentru mine, o oră pierdută. Și dureroasă. Vorbește cineva de "toleranță" în fața unor trădători ai neamului? Atunci, ce facem cu toți acei intelectuali, ființe morale și verticale, care au murit în lagăre și închisori, care nu și-au putut împlini o carieră universitară, care au trăit și au murit în sărăcie, care nu s-au compromis?! Doamne, ni se încurcă limbile! În tot și în toate, un Turn Babel.

     - Efectiv cine eram eu, în România cu pandemia cu poezia ei obostoare că era o iubire cu momente extraordinare, chiar așa un dăezastru, monstru sacru ca Dem Rădulescu/ Florin Persic, în actoria, artă a succesului ca eu care m-am făcut scriitor, după Ben Todică, deși nu eram ca o pasăre și ca pasăre că așa trebuia să iau înălțime, în zbor să fiu cu aripile desprinsă și întinse/ ca veverița din Carpați, că Veveriță, îi ziceam lui Daria mai pe urmă și pentru năzdrăvănia de la patru luni de a lovi cu mânile și picioarele, în pântecele țuguiat, în sus, apoi în copilărie, cu gloria ei de o clipă, îi mai ziceam și Caratista, că se ițea fără astâmpăr și ca să-i dea mâncare, Vica umblând cât îi casa după această cuștiriță. Cu orice clipă, nici eu nu știu ce și de unde atâta voință făceam lucruri noi ca și cum ar tuna și fulgera, ar ploua cu găleata, că nu făceam degeaba umbră pământului ca pe o imensă tablă de șah al pământului ca o vioară la sensibilul și melancolicul, simbolist Bacovia, un artist-poet ca un fagure al literaturii, chiar dacă nu era ca Nichita modern verde albastru, însă ceva din structura trăda natura lui ca pe Maria care a născut pe fiul sfânt, pe Iisus-dreptul la veșnicie, din omenia României, din România, dragule Ben. Un încurcă lume, ce ți-am spus, eram și eu, în lume, ba chiar aveam un nume și eu, hopa-mitică care cădea și-virtutea omenirii ca Mesia iubirii, iar se ridică să încingă iar și iar atmosfera ca într-un nou început ultra valabil, impecabil și memorabil ca o bijuterie care nu i-am dat-o nicidată lui Vica, înafara de șicanele care tot mereu i-le făceceam ca și cum de azi ar fi început, în inima Ardealului, sârșitul lumii, în lumina luminii, un vital a sănătății, deși nimeni nu mă obliga, nu mă împigea din spate. Văzând filmul Campiona, parcă aș revedea o pe Nadia Comănici, pe marea gimnastă a românilor ca faimă, un alt fel de Simona Halep, în cântarea cântărilor al vieții. Unii vin de la dracu din praznic având firea haină, dată dracului! Unii vin de la dracu din praznic având firea haină, dată dracului! A fost Marius și Dorina care pe acasă moldoveanca aspră, cum careva ziceau, c-ar fi fost femeile sfântului Ștefan cel Mare, femei drepte, sfătoase, bune gospodine și harnice la munca din hotar ca Vica, că ea lucră aparte asemeni lui Daria, în grădina de pe lângă casă, la legume, că-i place să aibă de toate, în Cluj, produse, în Ciubăncuța, plăcându-i să vie la lucru aici, că-i lucră mâinile cu spor, în ciudă că are servici și la Cluj pe Moților la Clinica de copiii. Pentru unii munca e o sărbătoare. Deci l-am rugat să vină Marius după mine și a zis, că vine luni. Pe urmă l-am rugat să vină mumai miercuri. Nu vroiam să mă plictisec la CLUJ. În mine se țin de mine vremurile bune, că dorul și dragostea face din mine ce vrea. E ceva de vis. Să știm ce e bine și frumos. Nu-mi pare rău de ce fac. Ce-ar fi dacă n-aș face ce fac?

     - Ai sta sub copac cu palaria pe ochi si ai visa.

     - Fibră cu fibră o dorea pe Vica. Până-n pori simțind nebună plăcerea. Nu cădea ceva mai bun ca Vica, nu cădea din cer, Ben.. Nu cădea o bucățică mai dulce, că nicăieri nu se găsea ceva mai dulce, ceva mai aromat.

     - Ar fi frumos sa dam intalnire pe rand tuturor femeilor din lume si sa le simtim bataia inimii, mirosul cositelor si dulceata buzelor. Ne-ar fi trebuit, asa…, un million de ani. Dumnezeu nu s-a gandit la asta. Adevarata iubire e inbujorarea la fata! …nu ar Fi avut rabdare.

     - Nu eram vedetă, dar Vica mă da pe spate, îmi da o poftă de viață, de artistic, în viață. M-am îndrăgostit de ea și de tot ce fac cu pasiune, răbdare și dragoste, că pentru mine e: binecuvântare. Pentru mine e o bogăție, în socio-ecuație eficient și cu omenie de Românie, din România ospitalieră, de Românie. Ea era ea, bunătate tartinată pe pâine, era o excepțională și excelență vitalizată.

Să faci bine nu-i ușor,

e chiar ostenitor.

În Prințul, arată robia și sărăcia din India, că și acuma cu pandemia e mare prăpăd, mor tare mulți, că-n sărăcie e mizeria, bollile fără capăt, pandemia cu moartea. Sunt întrebări care spală rufele-n public, dar miniștrii de la CFR, nu fac nimic și totul e precar și ne plânge mama Românie de milă, că n-are cum să fie bine, că și de ar interesa, nimeni nu schimbă lucrurile, că la noi, îi slăbănogie, înteres e numai pentru salarii. Nimic nu-i ca altădată, deși voi ziceți fără o socoteală, că noi suntem nostalgici după Ghiorghiu-Dej și după Ceaușescu, însă cei de azi care ne conduc recunosc, că nu fac ceva de o ispravă, că-i o batjocură și recumosc ștabii neputința, că nu se face nimic. Sunt multe restricții și șinele sunt stricate. Apar mulți timpi morți. Întreg traficul e dat peste cap cu restricție la restricție. Mai mult se stă cu trenul pe traseul București-Timișoara și mai mult trenul nu circulă și glasul trenului de tren nu răsună, că e pe loc. Nimeni n-are bulane, nu-s suficiente și șinele-s desprinse. Joantele nu-s reparate. N-au soluție. Suntem de râsul lumii. Ne râd și curcile. Încetineala e a melcului. Pe calea ferată podurile-s, în ruină, gata gata să se demoleze. Nimeni nu face nimic. Ceva-i de făcut, dar guvernanții, nu fac, tăifăsuiesc la terase și cârciumi-restaurante subvenționată ca chiaburii să nu sărăcească, bată-vă Dumnezeu, frumos vă stă liberarilor, să chiuliți, chiar de la a vă vaccina! Numai huzuriți conducători doar din înteres? Totul e o mascaradă. De ce la noi ca la nimeni și pe nicăieri, boieri, rahați, cu palme date ca să-i mâncați, nu-i așa bășinoșilor?

     - Americanii ne considera pe noi, restul lumii, toti indieni. Dupa ce i-au terminat pe-ai lor se muta la noi. Ca ne place jocul de-a cowboii.

     - Doar, în prințul mai e ce nu ar trebui să fie, în realitate de altfel crudă și neomenească, chiar și pentru morți. Să nu ne pierdem speranța, că după rău vine bine.

     - Vine cu calu.

     - Altfel cum, cu ce aspirație am mai avea la nivelul următor? Dacă printre acele femei pui și pe Vica, ca să dai sărutul, brâncușule, să știi, că mă faci gelos și nu ușor te iert, îți voi face proces și voi avea advocat, din oficiu, cu martor având-o pe Ming, cea, cu care tu, Ben, ai făcut istorie ca cel mai fericit român din lume, că reușește din puțina lui fericire, să dea, dăruiască și celorlalți, semenilor găujoși și iubitori de bine, în noua ordine mondială a păcii și muncii disciplinată, în diverse, provita ca noi să fim cu toții fericiți…  Te-ai gândit cine stinge acest foc, vâlvătaie, cu bătăi de inimă și cu îmbujoratea de bujori din obrajii acelor femei dojenitoare de noi, indiferent ce haos e, în lume, nu-i așa român iubitor intrat, în mână cu fremăt cu ritm de inimă, doritoare de dragoste, din fericire.

     - Bine eu la sex nu m-am gandit, doresc doar sa le curtez. Sa le simt respiratia si poezia din ochi. Caci sunt toate ingerite de Dumnezeu mladite!

     - Pârciul e un natural, o ațâțare, ispită și, în rest torul ca o vreme frumoasă și o copilărie, că nu asta-i păcatul, nudismul de la malul mării, cel erototic, erotismul/ ededenul cu mărul oprit, Adame!

     - Tu esti mai “golan” decat imi inchipuiam!

     - Între bărbat și femeie să nu-mi spui, că-i discordie. E excepționalul și specialul care nu știu din ce teamă nici măcar nu-l rostim. Totul îi, în limitele normalului, în care ne implicăm. Că de ce-i lăsat de Dumnezeu: omul și femeia pe pământ? Ce-i pârciu, când se zice, că s-o pârcit (în ce constă partea rușinoasă, în procreație?)?

     - Intreaba-i pe popii din Vatican ca ei cioplesc pacatul. In razboiul de o suta de ani si deatunci incolo i-au tinut pe osteni in frau.

     - Nu cumva e pecingine omenească, un pandemic omenesc ceea ce tu numești sex?

     - Adevarata istorie e sub lacat.

     - Toți zic asta, dar sărutul e doar, un început, în corola de lumini și minuni, că amplificăm misterul. E până ne intrăm, în mână, că-n profitabil profităm de ofertă oricâtă pudoare ar fi. Tu făcând teoria chibritului să nu săruți femeia făcându-i un avans, că urmează fâța-mâța, așa de ce te-ai ascunde după deget? Nu zice, că tu, nu te-ai jucat de a mama și tata?

     - Si am platit scump prin poezie si vis.

     - Tu, ce ceri peștișorului de aur?

     - Sa stea capra.

     - Ar trebui, nu vă pierdeți vremea și republicați opera extraordinară, opera omnia, a prozatorului Mihail Sadovianu, că are un cântec, din copilăria mea și eu vreau să fie totul, în regulă, că e o cheltuială cu benificii ca toată lumea să fie fericită. Totul va fi superb, cu aură și nim, cu soare, cu căldură de Românie normală, instruită, educată, școlată, cu căldură și omenesc, în prea plin al așteptărilor și a firescului pitores, în maratonul vieții, pe Arca Salvării, în veșnicia de România spirituală și pe verticală.

     - Dragă Pavel, E foarte interesantă/divină această comunicare de simțăminte comune. Am rămas mirat, căci noi nu vorbisem aprior spunându-ne reciproc părerile la cazul lui Mihail Sadoveanu, și totuși gândirile noastre sunt perfect identice. Zici frumos, ziceam la fel, ce treabă o fi asta ”să nu lași omul să se odihnească, și nu era orice Om/ Scriitor Sadoveanu, mai ales că și marele Eminescu recunoștea acea sfântă morală: ”Morții nu se vorbesc de rău.” Dară-mi-te să Judeci înaintea lui Dumnezeu, Judecătorul Cel Drept, numai! Mă bucur de opinia ta sinceră, Pavele frate în Duh de Neam și Limbă Românească! Cu drag și ales respect, Ioan.

     - Dumnezeu iți ajute și-ți dea bine, frate Miclău din lumea largă și integră a lui adevărat că a înviat! Papa nu-i mai sfânt ca mine pe pământul rafinat, că țărână suntem, în țărână ajunge, că suntem ceea ce suntem cu toți, suntem o apă, foc și un pământ (ce înseamnă frau, că s-o culcat cu ea și papa de la Roma, în grădina Maicii Domnului?)

     - Frâu/Lanț, nu am diacritice. Vaticanul era centrul lumii PANA MAI IERI. Ei detineau toata averea si informatiile lumii insa din confort si puturosenie au pierdut locul din frunte. Noul Vatican devenind Valea Siliconului din California USA. Azi Valea siliconului detine toata averea lumii in forma digitala. Vaticanul din Roma doar reactioneaza la noile mode ce ies din SILICON VALEY si foarte curand in acest Comunism global va deveni muzeu. Ca pe vremuri acasa sub sovieti.

     - A, eu credeam că-frau din nemțeasca lui iohannis-fată de casă, slujnicuța. Apropo Lulu era un ciacanică personaj pitoresc al Clujului. Mulți, își mai amintesc cu drag de acest om al pădurii, un om simpatic, parcă a nimănui și totuși a tuturora, o emblemă, chiar dacă nu era primarul Clujului, Gheorghe Funar/ Avea un talent să se facă agreabil fiind cu bun simț și înduieșitor, un altfel de om între oameni, pentru oameni, cum ar zice Bălcescu, românul pașoptist, român de supt Mihai Viteazu, istoric și revoluționar ca Avram Iancu pe la 1848.  Nu era cu nime rival, nici chiar cu sine, cum era strategicul napoleon. ...La noi e un maraton a vaccinării. Să stea capra capră, la țap? Și asta o mai vrei? Ai văzut țâgan, elefant, mort și rață înecată? Să scriu mi s-a părut datorită ție foarte încurajator, una peste alta și minunat. Mă, ceacanăule dă lui Lulu, un leu de tri dacă ești om, clujean, tăntălule-ciocloflender, cum zice și Persicu nostru. Avea tipar de om obișnuit Lulu, prin Cluj. Era om, omul, aiesta primitiv, că era neșcolat, memorabil, îndrăgit de clujeni și de chiar neclujeni, era un Emil Boc, un principial nativ din amintirea multora. Tu, îmi vorovești de o Vale a plângerii fără o indentitate relegioasă sau națională ori cu ce răsuflu vrei să mă impresionezi și imprimi, în spațiul existenței omenești fără noimă și idioată ca Putin, din Suflete moarte, din Gogol, tot un nesimțit ca tot neamul lui caricaturizat, în opera lui plină de simțire umanizantă?

     - Tu chiar crezi ca Dumnezeu locuieste in Vatican?

     - Am înțeles ulterior, dar ce mai contează, când lumea e infamă și rea, cum zice celebru Coșbuc, În Numai una? Vaticanul e un servitor al capitalismului mamut și ramolit, cosmopolit care tăinuiește cultura primordială cu drept de a fi a lumii, în lumina adevărului și vieții pe Arca hrustică. Îchidem lucrurile, însă nu și manuscrisul, îl închidem într-un sertar. Descoperim lumea fascinată, cu undă verde. Sunt sara problemelor, că și parlamentarii au ora problemelor, cu rezolvare, dar e ce zic, vorba lui Cătălin Măruță, bărbatul lui Andra cântăreața ca marea albastră, că vremea ca viața ni senină, perfectă, nu-i așa? Tu, știu, că nu dormi, chiar dacă nu mi-am întinerit articulățiile și mai mult sunt lungit pe pat, în lipsa motivată a lui Vica. Mi dor de lucrurilor bune care nu le fac (nu te întreba de ce, chiar dacă nici vârsta, etatea, nu-i, vai, un motiv, că toți îmi zic, că dacă aș face mișcare, aș fi, zic, cu toțiizic, incredibil, c-aș fi cu răbdare și mai sănătos, însă am dat nas, în nas, cu lenea, lenea pe care Dragomir ar fi scoasă cu cureaua pe care și la bloc, în Aghireș-Fabrici a scos-o nu de puține ori, până n-a crește mai mare un pic și trăiam cu alt spirit și principiu civic, că eram sfidat de reguli și restricțiile lor! Ne iubeșt sigur undeva cineva, cu siguranță, cântă Monica Anghel. E simplu, că acolo sus, ne iubește cineva... Nu-ți trebuie facultăți, să fii om, dar să nu zicem hop, până nu am sărit. Viața cu tot ce e, este Ok, bine, cu viața plină de oițe, căprițe, găini și alte animaluțe domestice, că de, când sunt mic le știu în năzbâtiile mele și profesiunea mea excepțională, chiar dacă despre fantasticul ei v-am spus atât de puțin, în ciudă, că eram mai câștigați. Pe mine mă iubește de acolo de sus Vica.  Nu credeți, că ne-am callibrat social-uman? Nu ne trage nimeni țapă nici chiar, în violența domestică. Noi fiecare avem o mulțime de șanse, chiar dacă ușor nu ni ușor, în curva aiasta de viață prea prea politizată. Eu, așa cum scriu, scriu frumos și lirerar, cum rar. I s-o mai spus de doamna Han, însoțitoarei Seo, că talentul i-a devenit otravă, deși era, în Diamantul palatului, ambiția de a câștiga neapărat, în acea concurență, un concurs pentru postul de a devenii doamna Han primă doamnă, prima doamnă la gătitul pentru rege. O țesătură complexă, în filmul acesta, însă e o împletitură de roman care place, prin aventură și ceva pasionant, cum nu doar Dumas scrie, ci și Ioan Dan, în romanele lui parodie de sabie și capă: Curierul secret, Cavalerii, Cavalerii odinului basarab, Cavalerii golfului etc. Literatura acestor cărți cu eroi români diverși, cu fel de fel de feluri de a se lupta, mă făcea fericit, făcându-mă fericit, în copilărie, pregătit să merg și la cer, dragule, Ben scumpule. Drum spre lumină // Creatori de poveste - 10.05.2021 este Un fior pentru frumosul și uimitorul emoțional, în monumentalul omenesc-național, în drept, cu drept de a fi social-uman.

     - Superba emisiunea! O bogata avere istorica, daruita cu maiestrie de Lidia Lazu si suprema doamna a poeziei, scriitoarea Paula Romanescu care prezinta incarcata de energie emotionala povestea romaniei, zguduitoarea noastra existenta.

     - E o cinste și dacă ne cunoaștem țara și neamul și astfel prin filme sau lecturi făcute pe blogul silitorului Ben care scoate,în evidență arama social-umană, cu altă tehnică luminându-ne cu isprava onlaine/tu,în filme ne descoperi viața cu preaprilnul istoric,legendar ca să nu mă laud cu strădania mea, Fiecare din noi având rolul nostru homeric și herculian-spiritual... Așa era cu Lulu, mă ceacanăule, că era o figură ca Letu, în Sâmpetru, un înțelept a satului, iar, în Osoiu: Maștei, Domnișoru, c-aveau aieștea casa cucului și odihna vânturului, èi nefăcând rău nimănui, nu ca zombii fără minte care prin America pușcau nevinovați, că n-aveau restricții și prostia lor li se urca la cap și îndobitocirea, îi făceau neoameni, draci îndrugați de droguri și acea civilizație era doar feștirea ouălor cu beșini, adică nimic serios, că n-au școala vieții, moralitatea, din sângele românilor. Vreau să îți spun ceva, dar nu știu dacă reușesc. Trebuie să înțelegi că bine ca la noi, nu este la nimeni, că aici nu ești omorât pe nepusă masă. Nu știu dacă cuvântul hâd, îl folosesc cu sens prost/ murdar, curat-murdar. Vreau acuma să mă odihnesc. Mă simt obosit și màine voi fi teleleu și techergheu prin Cluj i-am spus și lui Bogdan. Daria, îi femeie de servici, îngrinitoare la școală, careva din țâgănei, puradăi (țara e năpădită de țigani ca ogoarele de buruieni), o sărit, din joacă pe calorifer și l-o desprins de pe perete și o căzut și apa curge din belșug. Daria de felul ei e sperstitioasă și schizofrenică. Apa e peste tot e din belșug. Oprește apa, dar nimeni nu i-a arătat la ce rubinet trebuie umblat, oprit. Diamantul palatului se auto acuză, că din cauza ei i-au murit părInți, deși la coreieni totul era complicat, dă-i în banat și fericire! Seo e o copilă înteresantă, o  Vica mai altfel, în hora vieții, din Arca aiasta care plytește pe marea, în furtună ca corabia Speranța, din Toate pânzele sus, scrise ca marele Marcel Proust, dar si românește, în măsura lucrului bine făcut, că așa suntem noi românii instruiți și educați cu bun simț. De la Recea a venit Dascal Aurel și prietenul lui Daria Marin au oprit apa și prietenul au scos jarul din centrală și a fost bine, mi-a zis Daria, că îngrijorat am întrebat-o la telefon și eu ca un nebun, bolund. Apoi îi scriu, pe facebook lui Anroneta Balndasarian, o brăileancă domiciliată, în București și o întreb ce mai face. Fizic ca pe viu n-am văzut-o și nici poză n-are/are pe facebook, dar ce mai contează? De frumoasă e frumoasă, dar crezi, că-i Vica să cote cu ochii ei albaștri la mine un necioplit, un buntuzât mic de stat, un amărât îndesat, un amărât de o, mai mult lat decât înalt, cu...

     - Chiar vrei sa te insori? Ca sunt multe amatoare care sa-ti ia si ce mai ai.

     - Dumitru Prunariu a fost cosmonaut activ, drag nouă. A adus normalitatea la noi, a respectat drepturile, ne-a reprezentat cu cinste și onoare, a fost un cutezător, temerar de frunte și cu inimă turând-o la maxim efecient, că era un român inteligent și important.

     - L-am cunoscut, l-am intervievat si strans mana si astfel sufletul meu sa intalnit cu al sau si prin aceasta experienta am ajuns si eu in cosmos. E un om extraordinar de intelegator si bun la suflet, radiaza liniste/calm si curaj. Are o privire si zambet unic.

     - Avem și noi prea mulți ineficienți și inutili. Pentru asta să fim noi eficienți. Eu ce să zic altcum și altceva, după ani buni de exoerență, în ideal și idilă gen Blaga, idilă cu Vica originală cu iubirea și naturalul dragostei pe sub teii cu parfum floral, pe alei de parc, în Copou că era să mă bucur, cu Vica care nu era liceiană, ci puștoica țărancă, văduvă, însă cu un perfect al ei. Paremi-se când am mai vorbit, cu această mândră Antoneta Bagdasarian femeie stilată (o văd, în poze cu scriitori Romeo Roșianu din Roșiorii de Vede unde Zaharia Stancu era bolund cu Pădurea nebună, totuși Darie, Desculț scria liric, cum și Eugen Barbu, în Groapa și cu Principele ne atingea coarda sensibilă a firii și naturii noastre romànești, acuma prin București trăiește Antoneta aiasta, dar e cu dor de Brăila, însă ia să vedem ce-mi scrie cu vorbele ei cinașe ortodox:

     - "Bună dimineața Pavel! Îmi beau cafeaua și mă gândesc să merg la o expoziție de pictură, mă gândesc să dau telefon să văd când pot merge.Am făcut  ambele doze de vaccin șj îmi este dor de Brăila și mare să mă bucur de tot ce-mi face plăcere".

     - Mă, domule bade, maistre, ce te-o apucat, să mă iai la mișto, întrebându-mă de însurătoare? (tu, crede-mă, chiar cum îi vrea, dar pe Vica mea, femeia asta a lui Dumnezeu crezi, că o mai egalează careva curvă și zic așa, că numa mama, fata pădurii și Vica mea, n-au fost curve să iai aminte și să știi (vezi Marx și Satan). Dacă nu mă crezi, omule! Tu nici nu știai, că câinii lu'Floare albastră au ochii albaștri, nu-i așa, laudă de zestre, al neamului, sânge și suflet, din sufletul neamului de limbă română? Mă, mocanca țarancă a cântecului popular Veta Biriș mai are bărbat, după cum știu fetele de la Căpâlna și Mărioara Murărescu și profesorul Floarea. Așa nu te holba cu vorbele, te rog, Ben, nu vorbi câș, peziș și curmeziș. De fapt un bătrân ramolit ca mine nici n-are vremea și nici grija femeilor, că doar îmi stă firea la ele, însă bureții usturoi sunt nepunticioși, putrezi și put. Sunt un simplu călător, cum zice Dragoș Ionescu la care eu fleț adaug: "sunt moartea-n vacanță". Totul, femeninul, mă farmecă și încarcă cu îmbucătură sufletească emoțională și o trăire am în mine ca pe vremea, când mângâiam pe Vica, dar, în rest doar vorbele și gura, e de mine, alții, nu știu de ce nu trăiesc emoțional cum o face prostul și păcătosul de mine, de gândești, că Vica ar fi vie și ar vâșca simțită sub și lângă mine. Spune-mi ceva, că după vorbele tale tânjesc, jinduiesc ca după merele de vară clițane, iar toamna după merele ponice, zemoase, rocătinate, o bogăție de soiuri, pe care nu le mai enumăr, în paleta lor diversă, distinctă, deosebită. Kim, în Coreea de nord, își face de cap, în verde de albastru-Nichita Stănescu gâlgâind vodcă? Ce nu ne place e supărător. Tu, de fapt, cum ai grijă  de tine? Tu ce fericire ai, că reciți sau ce altceva, lângă Ming a ta? Tu, faci ce vrei, ce anume? Memorabil ești, prin ce?

     - Prin a tine pasul cu tine, cu trairile si suferintele tale. Important e sa scrii despre simtirile celor de langa tine, nu de ale tale daca vrei sa fii fericit.

     - Contează calitate și utilitate, chiar și la lucru cu har bine făcut ca magicul Paznic de far, Geo Bogza, ajuns cu Oltul pe culmea oirilor de pe Rarău ori pe la Mizil ca să-și golească bășica, asemeni unui câine care-și ridică un picior posterior, dar ce era poveste, oare chiar nu mai este atât de sus ajuns ca cosmomautul Dumitru Prunariu? Miron îmi ridică Mingea la fileu, cum se zice. La noi era unul jecan Viorel pe care ajuns la spital și crezându-l mort, l-au coborât la morgă. Peste noapte s-a trzit și a rămas cu o fixație:

     - "Mă, am oprit trenul și am cerut de la mecanic un foc la țigară". Vreau să scriu ținând cont de vorbește/ scrie, corect, dar o fac, flatat/ întristat ori: fericit ca la eliminarea gazelor, în explozia de arome și animându-mă acel de afară, fericitule, ca muzica care ne rămâne tovarăș/ tovarășă ca Vica, primă doamnă/diamant al casei mele, dar știi, că-ți ajung banii/pe ce-i dai, cheltui, banii despre care zici ce te bagi, îs banii mei? Iată oamenii adevărați: Lidia și Melania care nu ne uită, dragă Ben, om cu soare pe cerul sufletului omenesc firesc și românesc-ospitalier. Adevărul și viața ne însoțește cristic spre Mesia fericirii și a nemuririi noastre albastre și verde, cu undă mega magna cum laude. Mulțumim și noi. Doamne ajută! E drept, e o reușită și va conta. Categoric, totul e mathematic! Tu, areți genial/tu, iubire, ești evrika! ești genial, în jiana veții.

     - Fericirea e ceea ce faci pentru cel de langa tine. Ca noi suntem pacatosi si daca ar fi sa asteptam acest dar de sus sigur am ajunge in iad direct, dar suntem iubiti pentru ce daruim noi celorlalte suflete. Noi suntem aici sa invatam sa ne iubim aproapele. Asta a fost ce-a mai arzatoare PORUNCA. Atunci frate Pavele ca sa fii fericit fa-I mari pe cei de langa tine, pe cei de jos si deznadajduiti. Da-le speranta si demnitate ca asa vor creste semintele si inflori si in implinirea ta. Daca ar fi sa ma judec ar trebui sa fiu impuscat demult. Exemplu: Am trecut fraudulos frontiera tarii mele careia ii jurasem credinta ca soldat sa o apar. Daca eram prins care ar fi fost consecintele? In concluzie am fost lasat sa fac bine. Memoria nu e in tine ci in urmasi. Aceasta memorie I se distruge poporului roman azi de catre coiotii lacomi dinafara si dinauntru.

     - Începe Ziua cu bine/ înhamă ziua la bine. Tu, ești cum ești și la pomul lăudat nu meri cu sacul, că ții sacul, până capeți purcelul, că și Mahomed mai vine la Alah cu călchiul vulnerabil a lui Achile, prucule! Tu, te-ai împovărat, în credință pentru semeni, iubire! Ești samariteanul oprit la fântâna lui Iacob, dând ochi cu văduva. Scrie-ti părea dumneavoastră despre MERE PADURETE și mulțumesc, dragoste și spiritualui literare, o fericire, pro dreptului de a fi. Cu bine, fericire a neamului meu.

     - La multi a devenit o boală si o adictie care cere mereu asigurare de la critici. Pavele te rog s-o lasi mai moale. Nu mai hărtui oamenii. Ei scriu dacă vor fară ca tu să-i sâcăi, asa toti vor fugi de tine. TOTUL PENTRU TINE daca continui pe lozinca asta vei muri nefericit. Primeste si multumeste. Dar la tine nu e deajuns. Iei mana toata si tragi si tragi pana vlaguiesti omul. Lasa oamenii sa vina singuri la tine prin scrierea ta, nu-i forta. E greu sa lupti impotriva lacomiei de oricefel.

     - Iulia Vântu s-a măritată cu indianul Samarcan ea ca româncă era, în dragoste asumată. Nu era empatică pentru necazul altuia, i-a sărit, în brațe lui, cum m-am trezit cu Vica-n brațe la mine. Care se concura cu cine?

     - Parca as vorbi cu o mata care se da cu capul de geam si merge mai departe indiferenta, fara sa reactioneze.

     - Totul era o slăbiciune a mea pentru Vica și ce-am găsit la ea, dar Samarcan la românca moldoveancă, Iulia Vântu, dar tu la Ming ce-ai găsit atât de ademinitor, ca ceva normal, natural și firesc, că Vica parcă pentru mine s-a născut, în veșnicia ei.

     - Acum devii poet. Ai luat-o pe urmele lui Nichita. Nu vad fericirea.

     - …și nu era ceva temporar dragostea aiasta. Era o taină de ce, nu crezi. Nu știu prin ce eram mai bun ca tine? Nu știu ce anume mă fermeca la ea.

     - Ti-e dor de țâtă, asta e - de pisoi.

     - Îmi duc crucea împreună cu Vica. Era o agonie și un extaz. Eu trăiam, în cilmea fericirii, până'-n pânzele albe. Înainte de a merge la Cluj, la Recea svoțându-mi rețetele ca să cumpăr medicamentele iti trimit o fotografie sa vezi cum arat. Sânt pe drum cu Marius, c-a venit după mine la Ciubăncuța.

     - HRISTOS A ÎNVIAT. Dragii mei frați în Duh de Neam, Limbă Românească și Credință, Melania, Ben, Pavel, sunt prea mândru de Domniile Voastre, ca stâlpi ai Culturii și Literaturii Românești, simțindu-mă întoteauna alături în acest areal al iubirii României noastre dragi. De Învierea lui Hristos sper, să-mi revin cu tratamentele mele medicale și a protezei dentare necesare; mâine va fi cred ziua cea bună, căci doctorul mi-a anunțat terminarea și fixarea protezei. Mulțumesc cu această ocazie doctorului dentist român, Daniela Toia, recunoscută dentistă de specialitate, găsită în ziare australiene cu poză și aprecieri meritorii. Așa că voi reveni să fiu, după puterile mele, din nou activ alături de domniile voastre. Cu drag și multă prețuire. Ioan Miclău-Gepianu 5/12/2021

     - Adevarat a inviat! Iti tinem pumnii frate Ionica si te asteptam cu nerabdare in mijlocul nostru si al cititorilor. Iubire, Ben

     - Frumos din pattea acestui care ne urcă statuia pe pedestal. Daria e și neîncrezătore, ea știind ce știa ea, c-avea tata o fată care nu mai e școlăriță ca să-mi piermit, să zic, că-i mare măgăriță tunsă cu breton, frumoasă, cea mai frumoasă sub Ceaușescu pe raion. Ai zis bine să scriu despre cei din jur, însă sper jur scriu o pățanie cu mine și ce-i cu asta, te conjur, tăiatule-mprejur? Mai îmi zici cum se vede și omenește pe doamna bibliotecară și scriitoare, s-o las, în pace, chiar dacă mi-o trecut de însurătoare, domnule Ben și știi, tu ce zici, educat și cu codul mare elefante cum ești neaoș. Voi reveni.

     - Cand moi trezi.

     - E drept, e o reușită și va conta. Adevărul și viața ne însoțește cristic spre Mesia fericirii și a nemuririi noastre albastre și verde, cu undă mega magna cum laude. Mulțumim și noi. Doamne ajută!

     - Bună ziua, Mulțumim cu admirație Dpamnei Lidia Lazu pentru frumoasa emisiune, români puternici până la ultima suflare. Sunt de acord cu Dvs privind strădania noastră homerică, dar rezultatul e... omenesc și mulțumim lui Dumnezeu. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Superba emisiunea! O bogata avere istorica, daruita cu maiestrie de Lidia Lazu si superba doamna a poeziei, scriitoarea Paula Romanescu care prezinta incarcata de energie emotionala povestea romaniei, zguduitoarea noastra existenta. FELICITARI ! Ben Todica

     - E o cinste și dacă ne cunoaștem țara și neamul și astfel prin filme sau lecturi făcute pe blogul silitorului Ben care scoate, în evidență arama social-umană, cu altă tehnică luminându-ne cu isprava onlaine/tu, în filme ne descoperi viața cu preaprilnul istoric, legendar ca să nu mă laud cu strădania mea, Fiecare din noi având rolul nostru homeric și herculian-spiritual... Am zis, că ne pune statuia, pe pedestal/ soclu. El e cu geniul gustului.

---     - S-a mai stins o stea a literaturii si culturii romane: Ileana Vulpescu. A "Saruta(t) pamantul acesta" si a plect fara sa-si ia "Ramas bun", grabita sa-L convinga pe Dumnezeu ca stapaneste ca niciun alt muritor "Arta conversatiei". Fie-i ingerii aproape, iar Dumnezeu sa-i magaie sufletul acolo, in ceruri

     - Ca un Dumnezeu a literaturii, cum nu se zice, pe la noi, că e un spiritual al universalului nostru omenesc, în arta scrisului cu succes, dragilor!

     - ”LA DESPĂRȚIREA DE O MARE SCRIITOARE... A plecat dintre noi ilustra romancieră (”persoană care scrie romane”) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului național. România!...” Scutaru Cristina 12 mai 2021 “Ileana Vulpescu era filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră și traducătoare.”

     - Ca un Dumnezeu a literaturii, cum nu se zice, pe la noi, că e un spiritual al universalului nostru omenesc, în arta scrisului cu succes, dragilor!

     - Tu Pavele observe cum este tratat acest titan al scrisului Ileana Vulpescu de catre media romana si stat? Te zbati si ai pretentii sa fii bagat in seama? Toti suntem tristi. Mangaierea ne vine de la Dumnezeu, de la credinta si demnitatea noastra fata de viata si om. Daca iubesti scrisul scrie, daca iubesti recunostinta de la societatea de azi democrata si egoista pana la SATANA…, UITA ca e doar boala grea care suge, vlaguieste, putrezeste. Scrie pentru DUMNEZEU, PENTRU CREATIA SA. Van Gogh a ajuns mare ca a pictat pentru el, a vrut sa afle adevarul. Si l-a aflat tot asa cum il simti si tu. Nu pune mana pe pistol sau iti taia urechea. Scrie si cauta-ti fericirea si linistea in scris.

     - Dar ce să întreb, vânt, vânt nebun, că am o puternică emoție ca Sergiu Cioiu. Eram diferit ca tine, deci ce puteam, pot face, în valurile cu enorme probleme (te las și pe tine să zici ce vrei).

     - Amandoi traim ca sa incercam. Curiozitatea e singurul nostru pacat. Pacat ca fetele frumoase mor necautate.

     - Care ni experența de viață?

     - Surpriza, desteptarea.

     - Nu-s un rațional?

     - Ba da! Esti! Toti suntem pentru nivelul nostru de intelegere/percepere insa trebuie sa vedem ce fel de rational are opozitia pentru ca se pare ca avem pe lume cate persone tot atatea rationale. Asta e motivul pentru care ne dam in cap unii altora. Nu toti pestii trag la rama.

     - Eu inexplicabil cad, în stradă, dar nu dă motocicleta care vine cu viteza ei/mașini cu viteza lor spre mine. Nu eram așa magnet iubit pentru acele mașini. Mi se dă mâna să mă ridic, dar cu greu, anevoios o fac și o doamnă…, să chem urgența. Nu accept și îmi plătește taxiu ș-mi dă și mie 50 de lei, cu toate, că-i spun doamnei, că am bani. E bine, în viață cu omenie. Brejnev l-o pupat, țucat pe Dumitru Prunariu, dar tovarășa Elena Ceaușescu l-a jignit, că tehnica-i avansată și, a zburat ușor, chiar dacă mureau oameni (avea prostiile ei, în cap, cum zicea Dan Negru legendar). Alpiniștii, în Himalaia cad pe corzi. (Dana Criste a postat în Suntem ceea ce iubim) Dana Criste ești  corecă, ești artist perfectă, în artă și-mi placi mult, optimist cel mai mult că ai, un cult. Și tu stând strâb, judeci drept, stil Heghel? Pe drumul bun al artei scrisului, doamnă a scrisului e omul de care trbuie să amintim și de-ar fi scris doar Arta conversației și eu Căutând după mere/Mere pădurețe 2 volume. Doamna Vulpescu scriitoare?

     - Nu stiai?

Când te vei trezi ce vei face,în cuvinte potrivite ca Arghezi,dândù-mă pe răzătoare,la poartă bețiului cum fac femeile cu cânepa scoasă de la topulă,uscată-n soare ca s-o zdrobească la zdrobalău ?

     - E rima de la "Voi reveni" Dar tu dormi, nu stii.

     - Memorabile vorbe frumoase scrie despre Doliul, în cultura română, moartea lui Ileana Vulpescu, scriitoare de renume, soția lui Romylus Vuppescu. Memoeia-i fie-i binecuvântată!

     - Asa suntem noi. Cat suntem in viata ne uram si in moarte ne iubim.

     - Zdrobală, melița, că cânepa scoasă de la topilă se meliță. Aflu prin tine, că mai murit o mare scriitoare, o stea spirituală, Ileana Vulpescu și n-am de ce să mă bucur de acest gol rămas, în culrura română. În Dej am cunoscut, un bucureștean care ajunge la Gherla, în ghena gherlei, casa galbenă, c-a-dat ca scriitor adevărul pe față, îl știu anti-politic, și contra a tot ce merge la noi prost, Îl aveam ca prieten pe D'Agquila Gherghe Constantin care după moartea soției, o unguroică stearpă, de pe Dealul Florilor s-a mutat cu domiciliu, în Florești unde simțindu-mă loco-motor, un neputincios, cu siguranță n-am să-l caut (zile aiestea am simțit neputința și am băgat de Amseamă, mișcându-mă greoi, cu durere, că n-am să reușesc să mă deplasez nici la doi pași spre regretul meu, că deabia am ajuns și unde stă Mihaela ca Vica care era îngrozită, că trbuie să urce la etajul 3, unde stă Miha (Ștefania-Mihaela Celemen), cu Roxana Horvat fiica ei. Despre Ileana Vulpescu scrie Radu F. Alexandru, însă despre mine cine va scrie, Ben Todică? Mă înspăimântă mișcarea mea înceată, cu dureri acute în șale, șolduri și greutatea cu care stau, în picioare.

     - Dumnezeu va avea grija de tine cum a avut si de Van Gogh.

     - Eu voi rămânea cum sunt, că sunt, un necunoscut și la ce nevoie e să se mai știe, când am murit?

     - Tu vei ramane in istorie ca plangaretul caruia ii era frica ca va ramane necunoscut.

    - Dar, hai să nu vorbesc prostii și să vă necăjesc, că-i destul, că scriu prost, incorect, că ce va fi vom trăi și vor vedea ceilalți care vor trăi vor răbda și vor vedea.

     - Unora, care se cred mari poeti le e rusine sa-l critice pe Iohanis in poemele lor insa in acelas timp nu le e rusine sa scrie despre penis, rahat si sex in anus, sa promoveze perversiunile promovate de parlamentarii democratiei internationale. Halal specie umana! Astia sunt periculosi nu tu!

     - V-ați luat cu vorba, dar eu m-am descurajat, că prea mulți oameni mor. Nu mor răii, dar de fapt eu cui ce bine am făcut?

     - Ai salvat multe animale, ai revelat sufletul nobil si crestin al Vicai, suflet de mama si sotie harnica si iubitoare, o adevarata mama pentru neamul ei. O femeie exemplu care a stiut si vazut valoarea ta intelectuala si omeneasca! Iti rescpecti cultura si neamul, iti cinstesti stramosii si asta e lucru mare. Apoi iti cunosti istoria tarii in care te-ai nascut si inflorit ca prunc la mama si tata. Astea sunt printre cateva din cele multe merite ale lui Pavel Ratundeanu-Ferghete.

     - In America se zice / C-ar trai lumea ferice… zice Marian / Cu multe sute de ani / 'Nainte de Magellan.

     - Piratii sunt fericiti doar cand merg la pradat. Singura lor fericire e ciordeala. Am vorbit telefonic cu doctoru veterinar Alexandru Berceanu coleg de liceu Șimleul-Sivaniei și am luat o gură de aer, oxigen, omule! Vica-mi mai și cânta la întoarcerea de la Câmp, hotar, armoniza atmosferea casei, mă făcea să uit, că-s obosit, ostenit, dar și eram de fapt tânăr gata să iau taurul de coarne. Viața, îi cu șotii și e plină de glume proaste. Cu ea am lucrat serios și din toată inima parcă-mi da sufletul și inima, că era inimoasă, adevărat suflet de om, muncitor. Tu, mă faci să-mi dau seama, că însemn ceva, în viața asta care negresată, din cauza invidiei, eu câtuși sunt ceea ce sunt, în iubire, o iubire. Viața care mi-a fost dată nu-i de ascuns și tu, știi asta prea bine, Ben. Președintele țării, nu vede aieasta. Unde-i însă ordinul de cavaler care-l dăruiești, președinte?

     - Cel mai mare ordin de cavaler l-ai primit de la Vica cand te-a strans la pieptul ei. Si al doilea de la fiintele de langa tine. Bucura-te de fiecare rasarit de soare si de cei ce-ti dau binete. E mult mai valoros frate Pavele. Întradevăr cui mai dă socoteală pirații hecherii/haiducii care-și riscă pielea pentru bine?

     - Unde nu-i sacrificiu și martiraj, nu-i fericire. Viața care mi-a fost dată nu-i de ascuns și tu, știi asta prea bine, Ben. Ei era cu stupii undeva-botar la rapiță. (vârsta 77 de ani.) Azi mă rentorc, dinCluj la Ciubăncuța. Va venii vara cu toridul ei.

     - La noi e vara vrem sa vina iarna, la voi e iarna vreti sa vina vara. Cand am fost pe varful muntelui Yo Sun in Taivan, la patru mii de metri inaltime aerul era asa de rariefiat incat la soare mureai de cald, te topiai iar la umbra erau cateva grade sub zero sis a petrecut un fenomen nemai intalnit pana atunci pentru mine. Eram langa o stanca si am inceput sa ma pis si cum am indreptat jetul spre umbra facuta de stanca pisatul a inghetat construind stalacmita de pe pamant in sus. Am ramas hipnotizat. Si unde mai pui ca pisatul e mai greu de inghetat decat apa pentru ca continue saruri eliminate de corp. Asta asa ca fapt divers ca poate te duci in excursie in Himalaia unde e mai rau.

     - Evrika ma exagerată, e bucuria care prin efort te obosește, ostenește și ofilește fără să știi, de ce eu, mă plimb cu așa zgaibă, slăbie ca și cum eu n-aș fi reutilizabil ca și cum ne-am dezbloca/ bloca pașii și parcă n-aș avea pași ca pedeapsă, nu funcționează aparatul loco-motor, dar cine, îmi plătește, dar pentru ce sunt fără pași? Un Ștefan Luchian, flori/natură moartă. Cu bâjbăitu, cum pot devenii scriitor, un mare scriitor? Mai sunt, în jurul nostru și statui. Cum le știi dumneata pe toate cum ai fi mușcat și ai fi gustat, din raiul muieresc necanceros. Dragostea e sustenabilă, serioasa, e susținătoare de viață, de adevăratelea.

Anotimpul vara

e neamul și țara,

la pian e testatura

și cântarea-i tevatura cu ivestitura,

un absurd cu absolut,

în drept de a fi un atribut.

E harababura din Israel/Palestina, trăiești complicat fără dumnezăiesc, că te/ne distrug, în impact.

     - Uliul intodeauna ataca gainile ca el din asta traieste.

     - Oricum România oferă prosperitate eficizante, cum bine știți, chiar dacă-i complicat. E oricum oboseală și extenuare, un promo. Cum am trăi altfel? NOI dăm într-un fel viață, indiferent de ce gândești tu. Mirone, ești ca Milonean/ Duliș, Jeler Simion care stă pe lângă Mâcioc dinjos ca Rătundeanu la grădina Ursului, de sub Rătundu un bolund, haiduc considerat, parese, cu pușcă legată cu ață de tort din cânepă, în loc de curea pusă pe după cap, un om ciucit ca Ipu, lu'Titu Popovici ori Anghel haiducu lu 7 cai, cu cuțât, cuțât te-am ascuțit, pe tocilă, pe petroi, că l-am ascuțât, ascuțit ca să tai capul  ciocoi la sfântul așteaptă, pe tocilă, pe petroi, că Haplea, breaz Cal bălan culmea, cine să-l puște pe sfântul șteaptă ițic ițit? Om bun e tot una cu drept, aud, în Tată de duminică, ceva de energie și fantastic de bun augur cu simțăminte omenești și genial, în formulă îmbunătățită. Suntem o energie inepuizabilă pentru ceilalți. Dragilor mă țineți a fi priceput, chiar dacă nu descriu ca Sadoveanu și nici nu-s priceput ca Eugen Barbu, în Săptămâna nebunilor, Incognito, dar eu nici vorbă să fiu titan al literaturii și a spiritualulului, din spațiul mioritic românesc și omenesc. FILMUL: "OMUL CARE NE TREBUIE" și ceea se întâmplă în Gaza, zona Hamas e vravă deosebire, o altă problemă, că noi, bre, trăim, în România și nu, în Israelul, care uitând că-i creștină, dezbină, n-are răspundere, că ne aface, ne duce prostescul război, cu Palestina, s-ar dovedi falită, în omenie, si e un univers, cu trăire fără omenească și creștină vax ca albina care ști și cum e armonia și omenia care ți-o impui ca om între oameni, pentru oameni și ca atare avem culoare și valoare, dar e bai, e vai! că se omoară oameni, nu vă gândiț, tulai!? Da, Israelul, își pierde prin fițe omenia sau boii de labicicletă? Ce înteres cu belea are nevoie omenirea? De ce să călcăm pe bec? Om bun e tot una cu drept, aud, în Tată de duminică, ceva de energie și fantastic de bun augur cu simțăminte omenești și genial, în formulă îmbunătățită. Eu cu Vica ce am făcut, în afară să fim oameni obișnuiți? N-am avut cum fi eroi, chiar dacă mi-am vrut să fiu cel care salvează omenirea? Aiesta să-mi fie ritmul omenesc al vieții mele, în greutăți de măsură, că asta, nu ca altul sunt, din rutină. Vine vara bine, ne pare, că ne simțim bine la mare, zice și Adrian Enache. Realitatea noastră pe spate. Acuma picură afară. Eu nu știu, că ce scriu, c-ar fi capodoperă, cum de altfel, mi-aș dori să fie. De fapt eu sunt sesam deschide-te, în viitor? Nu știu dacă eu sunt o surpriză, dar, pentru toată lumea căruia, mă ofer cu dragă inimă. Gheorghe Luchian D'AQuila prietenul meu scriitor, bucureștean, ieșit din închisoare Gherla, s-a aciuat, domiciliat, în Dej pe Dealul Florilor, cu o unguroaică Ilonko, o Ileana Vulpescu și a scris (am dat, în Policlinica județeană de pe a Moților, în Cluj unde am mers la doamna doctor pshiatru Mihaela Șandru, de fel din Adalin după rețete, editată la Editura Astra Dej 2009, am dat de cartea Șacalii pe holul Policlinicii și am fost foc de entuziasmat, că asta n-o mai avea să mi-o dea cu autograf grozavul prieten care a trecut o vreme pe la Casa Galbenă din Gherla, din cauza, că a spus inconvientele politice ale societății comuniste, despre a și scris, așa cum scriitorul rus a scris: Amintiriri din închisoare, devenind renumit ). Lupul paznic la oi? Și palestinienii ca isralienii sunt tot oameni, oameni provita pentru oameni. Deabia am ascultat interviul tău la Radio internațional, interviu postat și pentru alții și Prietenul Ioan Miron, îmi dă telefon promt, că te-o ascultat și că i-a plăcut, cum ai povestit, tu, dragă Ben. M-am bucurat cu sinceritatea de copil. Ai fost grozav, că nu poți fi întrecut de nimeni. Uneori trebuie să scăpăm de temeri, fobia fricii și să cutezăm să facem lucru bine făcut, că altfel intrăm la apă și pierdem ce ni sortit. Tu ești cu bravura ta, dragule. Tu, ești o figură, un rar, adevărat român. Că nu ești lăudăros cu lauda de zestre, e un mare merit, e o cunoaștere Eminescu de sine, așa să ne ajute, Dumnezeu! Doar dorul nostru e unic, cum zice și autorul cuvinte-lor potrivite, Arghezi, floare de colț al cuvintelor, țâță dela mama care-am supt doină și suferință cum zice doinind și Grigore Leșe, doină de pomină, din Valea plângerii. Copiii îvinuiți de obrănicia lor vecinilor, părintele, îi scuza: "Dă-l, în truda lui! Telefonic, îmi zice răspunsul părinților către acuzatori, Ioan Miron a bețiului, mi-l, îmi spune prin telefonul ce mi-l dă din Spania. Ai un comportament, cu un farmec, în plus. Ești cel mai bun ca-ntodeauna.  Acuma dacă stau și mă gândesc bine, îți urmez sfatul dat cu inimă și din inimă. Sângele nostru albastru, laudă de zestre, nu se face apă, chiar nici apă sfințită, că sângele neamului ni limba română și leac, leac peste veac, vindecare și de covid, mântuire de afurisire, lecuire peste veac de ceas rău! Eu ca tine visez binele, că binele-i bine care bine, provita aduce, când ni foame/sete, ne-aduce astâmpărare= îndestulare. Vica, după cum știi m-a câștigat încrucișând, în îmbrățișarea ei sufletul meu curat și de-adevărat. Era Vica o femeie prea obișnuită, cu tradiția și naționalul. Avea rădăcini țărănești, omenești. Căutam tot timpul să fiu cel mai bun de pe lume (aiasta nu-i o impresie greșită, pe noi doi, salvându-ne până și neamul și țara, credința noastră). Om ca mine crede, că trebuie să fie, de inimă și, în frunte. Mă vroiam bun și frumos la suflet. Cu toate problemele existente, omul răzbește prin voință. Tu, ai aripile întinse, în zbor, cum spune și redactorul șef la revista Bogdania, Ionel Marin... un om plin de suflet neaoș, cum mai rar. Cu toate problemele existente,omul răzbește prin voință. Tu, ai aripile întinse, în zbor, cum spune și redactorul șef la revista Bogdania, Ionel Marin...un om plin de suflet neaoș, cum mai rar. Alături deVica, în Ciubăncuța, ostenind, în hotar lamuncile agricole, după anotimp, mă bucuram de natură și trăiam cu ea drăgostos, cu energie aparte și totul avea așa un frumos având parte de un premiu, din partea lui Vica și uimitor trăirea cu ea era unică, cu un dulce, cu viață sănătoasă. Vica avea ceva-n plus, bonus, Iisus mai presusus. Având naturelul natural și normal fizic, cu dialectic, în drept de a fi să înheme zilnic ziua la firesc. În noi Marcel Dragomir ne crește-n soare albastru, un al nostru, crește și ne dă culoare și valoare-n soare, în românesc și, în...

“De la Valcea azi ne vine, iaca

O revista, Rotonda valaha -

Pagini multe, de literatura

De istorie si de cultura

Merita s-aloci si doua zile

Sa nu-i sari niciuna dintre file

Eu chiar m-am pierdut - recunosc vina

Cu Lupeanu, undeva, prin China

Si doar flerul meu de diplomat

M-a intors de unde am plecat

Sa constat din nou, tot manios

Ca la noi se scrie-asa frumos

Armonia nefiind deplina

Sa ne scoatem tara la lumina...” MARIAN ILIE

     - Am fost la o logodna frate Pavele. - asta ca sa mai schimb atmosfera. Am mancat cele mai grozave sarmale. Soacra e Croatianca, deci ca la noi.

     - Suntem dramatici, când nu ne iese ca-n ce cântă atât de drăguț Angela Similea, drăguță ca Vica mea, din drag de România mea. Supravețuind ne-am descoperit puterea și abuzul altora, că salvatorul era Iisus, noua noastră șansă, că aiesta era Salvatorul. Toma, în casa lui Marius Celemen era marele coeobier care da valoare. Avea titlu de stat, distincția, ordinul special al muncii și păcii. Era specialul, că avea o poziție socială, omul aiesta. Era cu 5 stele. Nu era limitat, Salvatorul din Biserica Emanuel. Era cel mai important factor ingenios, dovedit ștințific. Am o vorbă lacrimi la scris și vivat, victorie la lansarea cărții? În apă sunt trei echipe, în apă ca-n Australia și toate trei pe podium. Nimic nu mă liniștește, nimic nu-i ușor, iar, chesteia cu aspenter /pe zi,iar chestia cu osteoporoza, e durere și, nu mai știi care ți viitorul. Nemernicia cui deplâng, a cărui fiară, că nu-i om cel care n-are omenie, omule! Asta, Petruș, petrușoaia, Anica, feciorul, unul din ei, din câți a avut care a furat și ea l-a pedepsit închinzându-l, în poiată și i-a prins degetele la căpacul lădoiului și l-a ținut închis, în grajd, chinuindu-l până acel copil, până ce l-a omorât, fără ca să știe, în ciudă, că s-a pocăit, dacă Dumnezeu a iertat-o oare? (să scriu despre așa ceva, mi se iartă, oameni buni, că și eu am ale mele, că am și eu o stea, ceva al meu? FIE-MI DRUMUL LIN, CĂ iată, omule și Ion Dichiseanu a murit azi, lăsându-mă fără cuvinte!) Puiu Șerban e cu Alexandra Velniciuc, în diferență de 7 ani între ei, ca mine îmbrăcat ca dracu (suntem îmbrăcați pentru, în emisiunea lui Cătălin Măruță). N-am fost cu vorbele pe răzătoare ca Arghezi, mirabilă sămânță a Ardealului, de unguri crezut a lor, în ciudă năvălind barbar să ni-l tâlhărească hăpsân și spân și hărpăreț și nedrept. Noi bărbații mai eram hăndrălăi handuroși (de la handur, dar cine vroia să știe de nine? Era un veșnic, cu talent. Ce-i drept D'Quila și mutat, în Florești, cartier al Clujului, orașul trandafirilor și cu Cetățuia, unde într-o seară, se înoptase și eu întârziasem pe la turnul cu exerciții cu parașutele (coboram pe treptele și deodată pe coasta abruptă disperată o ciufă, tufă, de veneția, o pupăză, fufă burzulită ca o găină borzoșă de femeie, cu părul ciufulit, cu buzele mozolite striga ca o mâță panicată, în săptămâna brânzei, strig unui mâcioc, mascul, ciocloflender:

     - "Lasă-mă-n pace, mă! lasă-mi chiloții, nu mi-i trage-n jos! "(Acasă, în  Ciubăncuța, dejosat, Marin zice ca o leliță lăudăroasă și găujosă, zice lui Victorița, nevasta lu'Dănuț Chira, Gorduna, că el face de mâncare, că și ieri am făcut salată și am pus azi la foc... Lui Marin îi era ochii lungiți ochii după muierile altora. Statuile, erau pe soclurile lor. Adevăr și minciună, slăbănogul de la Ocna Dejului o face pe Daria slbănoagă poalelungi, că-i place să se tragă și să tragă cu voarbe goale ca pe o caracatiță-hidră ca un șacal, cum metaforic scrie hărpăreț ca Gheorghe Luchian scriitor bucureștean ajuns pentru vorbele lui acuzatoare satirico-ironice, ajuns la mititica, la gherla, Casa galbenă (una din cărțile lui ca Bactricienii, Șacalii, Flori de gheață), Casa galbenă din Gherla, dar mai scrie poezie epigramă scrie marele maistru, un altfel de Marcel Proust, din provincia Florești, mahala al Clujului, seherezada Transilvaniei, din România profundă tainică, al misterului și veșniciei României mari (vezi facebook și descoperă-l pe Gheorghe Luchian D'AQuila, cunoscut, în Dej, unde l-am cunoscut pe dramaturgul publicist Ștefan Mihuț și pe scriitorul și cruticul Lucian Gruia domiciliat la Buc).

     - "Ce Daria, vorbești singură ca televizorul?" Îi zice hăbăuc Marin. Înciudată, Daria așa era uneori supărată dând-n bară și Vica mamă-sa, că și eu mai călcam strâmb, în cioburi de oală spartă ca omul, că nu-i om fără păcat, cum se povestește plin de sine, mândru și orgolios, Doamne sfinte prostit, ca-n povestea prostiei omenești ca Cornel Udrea cu Nunta unui Cangur șchiop, la Radar ținându-se țepos, țanțoș, încurcând marfa cu ambalajul, sula și prefectura. Statuile, erau pe soclurile lor. Unde banat și stroșală l-am pus, se întreabă aiurit ca Nicolae Duță chiț-chiț aiurit-Marin Teci (și lui și lui Daria, Claudia Cardinale/ Sophia Loren) le place manelelele care împânzesc sonor casa ca o carcatiță al mafie casa nostra italiană, autentică.

     - "E mult de lucru la firma asta, Darie! ca să iasă pas cu pas lucru bun." Cumnata lui Vichi, Vioala/ Viorica o fost cu un țigan, Lăcătuș din Zalha. Cu el o avut-o pe Paula, pe care n-a vrut-o noră Viorica și Sabin Micle, părinții lui Daniel și Mircea, plus Radu, dar Mircea a mers la Cluj și a ținut-o-n școală, că nu era Paula proastă, că nici Dada nu era om, zălhan prost și lucrând prin Italia a lăsat-o pe Viola, Vioeica, sora lui Dănuț Chira-Gorduna, că era țiganul om harnic, cum nu-s mulți români, ca atare a lăsat-o cu casă, că prost să fii, dar noroc să ai, nu-i așa? Cumnata lui Vichi, Vioala/Viorica o fost cu un țigan, Lăcătuș din Zalha. Cu el o avut-o pe Paula, pe care n-a vrut-o noră Viorica și Sabin Micle, părinții lui Daniel și Mircea, plus Radu, dar Mircea a mers la Cluj și a ținut-o-n școală, că nu era Paula proastă, că nici Dada nu era om, zălhan prost și lucrând prin Italia a lăsat-o pe Viola, Viorica, sora lui Dănuț Chira-Gorduna, că era țiganul om harnic, cum nu-s mulți români, ca atare a lăsat-o cu casă, că prost să fii, dar noroc să ai, nu-i așa? S-ar putea c-aveam o rațiune a existențe, in drept de a fi și eu bun povestitor căruia nu i greu a exista, în largul și firescul de a fi scriitor. La noțiunea de scriitor, nu renunț. Și-n Diamantul Palatului treptat, prin amintirile unora sau altora se reconstituie, în narațiunea romanului și scenariul devine un întreg, bine văzut de cel care vroia să făcă ceva verosimil din multe unghiuri ale vieții (asta ne ajută la o bună înțelegere ieșind din încucurcătura care se părea un drum înfundat ca Fundătura deasupra căruia, în Sâmpetru-Almașului, pànă la 1700 se menționează cetatea din lemn și lut care se autodistruse, între timp după această dată pe unde săpasă domnișorul Karoi, astalușul-lemnar venit de la Gherla, la noi, ca între timp să se stabilească într-un sat înfloritor, cu mari resurse de câștig, cum mi clar, că era domnișorul o persoană destoinică venită mai întâi la ruda sa Fery, morar, locuind pe ulița care da grădina lui, în valea afluientului Sâmpetru și eu ca copil, aici, în grădină văzând niște pietre, roți de moară. La prea multe lucruri exigenți închidem ochii și trecem cu vederea, iertăm greșelile greșiților noștri. Totul e ca o aromă la mâncare. La noțiunea de scriitor, nu renunț. Vorbea ca și cum ar fi ținut apă-n gură, Dragomir. Totul era ca un premiu surpriză. Totul e ca o aromă la mâncare. Tata nu mă scutea de bătaia e ruptă din rai, că așa ca Pe umerii tatii, un alt dascăl care era ca Ioan Crengă care-și scria amintiri din copilărie, un altfel de cântare, din Cântarea Cântărilor și mie, mi-a prins bine ce era rupt din Rai, că era și din instrucția și educația, din domedticirea mea, dresura cu violență domestică, că nu-mi strică Dragomir, cu nimic la frumusețe și noblețe, că era un cuminte al gliei care nu exagera nimic, în cei 7 ani de acasă. Primăvara a venit cu vaccinare și cu alergeni, alergii. Acținea e imediată, cu artă. Fericitule eșt ca Felix, zamolxis, un fix, pix! Frumos chip al Asiei. Nu știam de ce Putin e asociat cu Votca și prostia. Nu renunți, că lupți să fii om între oameni, asta mă bucură la tine, omule! De starea de bine a ta depinde omenirea. Doar, tu, ești prințul florii albastre/prințul florii de lotus (Tu, reciți, în forță, că, tu, începi cu: iată-mă, omule! creezi atmosfera lingvistic și spui ce spui grav, că, tu  ne captezi vorbind/ recitând vocațional, corect și perfect. Ai, ești, în mână ca orice artist, cu vocația lui Florin Persic, Mărgelatul, Ciocloflenderu, din Clujul nostru drag, că-i a lui și a lui dragu de Lulu, tămtălăule! Tu, ești ca milițianul Ceacanică, cel care a prins, după al doielea război, în Socialism, pe cel care umbla prin Cluj, cu ciocănelu'. Tu, ești ca milițianul Ceacanică, cel care a prins, după al doielea război, în Socialism, pe cel care umbla prin Cluj, cu ciocănelu'. Într-o bună zi trebuie să explic, cum a ajuns brânza lamălai sau muntele la Mahomed (când a exploda vom afla enigma, vom dezlega taina / vom intensifica misterul, din corola de mimuni a lumii). Totul e cumva ca-n filmele coreene, într-un fel cu multă intrigă, bine împletită, minuțios de autorul care ne scoate-n evidență arama, misterul codrilor de argint, cu taină de biserică, în ciudă, că e o filozofie la mijloc și pshiologie socio-umană de trăire artistică ca Duliș haiducul cu povestea legată de Sfânt Petru cu răchiți, cum se traduce din maghiară, și e menționată, în Monografia cu 9 volume al Szolnok-Dăbâca Voevodatul lui Gelu și scrisă bine documentat de Izsef Kadar, istoric, din multe pumcte de vedere. Trebuie să citiți atent, tot ce consemnez și după învățătorul emerit Tedor Groza, din Stupini ( Fizeș), domiciliat și învățător, în Sâmpetru-Almașului. Uneori suntem de plâns înceea ce e iubire, cununie la răchiți. Fug românii din România, chiar dacă-n țară au condiții bune de muncă, că e leneș ca un japonez și n-au motivație, că se descurcă, fac oarece, nu-i vorbă, viață trecătoare de Aurel Tămaș, că cuțitul taie pâinea, dar poate să-ți taie și degetul, crede-mă, că-i problemă serioasă. Se aduce la noi omagiul lui Ioan Dichiseanu (cochetează cu filmul și, cu scrisul). Europa și Nato, jinduiește, după tot ce-i frumos și Hristos-adevăr și e viață la noi, în verde-albastru mega cum laude, laudator temporis acti, pentru totdeauna ceea ce suntem prururi puri, în iubire, totuși iubirea, în luminos, că existăm cu folos, la noi, că nu de florile mărului existăm ca să nu existe, nu se poate. Trebuia să fim oameni pentru oameni ca să ne scriem cu adevăr și viață istoria și să nu ținem cont de pandemie, om de omenie! Uneori de pe calul Bălan cu arsura Sfântului Nicolae care-mi lua și răsuflarea ca Smarandiței popii, ce mai puteam să zic?  E fiica ta cu Ming/doar a lui Ming, că nu mai știu, că povestea ta e lungă și-n mintea mea își pierde șirul? Ești un prinț al mâncărurilor? De unde atâta bogăție, Ben? Cum și de unde a mai apărut ca din apă și Putin aiestă, diplomatule, din Jocul cu moartea de Zaharia Stancu?

     - Cred ca e dublura lui Putin. Fata e in Shanghai, acolo traieste.

     - Să nu uităm să gândim și să nu uităm frate cine suntem autentici și ca la carte, cum tu, o faci, să nu uităm de rădăcini, de unde am plecat, Darie, să nu uităm încătro și de ce ne-am născut, să nu uităm, Darie! Uneori dau, în gropi. Pare. Mulțumim (problema e cum surprindem momentul dovedim, că nu trăim, în credință degeaba, că spunem fiecare ce gândim și ce simțim, cum dăm fiecare o raita-mprejur, trăind pe pământ cum simțim aparte, că existăm omenește, că ne place emoțional și național, în plin cu viață și cu emoții, permanent ca într-un perelinaj special, tradițional, cu soare, lapte și pământ, trăiind eficienți, că așa a vrut și pentru asta suntem ciudați ne-o dat luminat Dumnezeu curat și responsabulizați ca să dovedim ce fel de oameni suntem ca oameni între oameni, pentru oameni curtați, drepți și sfinți sifințiți, în cinste și seriozitate cu simțăminte, în cuvinte potrivite, cu bucurii și val-vârtej, în iureșul vieții ca să ieșim cuminți la lumină, in explozia de gust artist, cu ce ne place, în pâine, cu mulțumire și pace dovedind ce înseamnă a fi optimist și altruist ca-n povești e și vijelia trăirii harnice, cu vivacitate fugărind boala și necazurile, din viața noastră ca să domine viața fericită, organizați și înseninați, măi, omule pășin prin adevăr cu viață, propășiți, pașoptiști cu soarele verii, că nu ni se poate întâmpla nimic, când doi se înțeleg, împacă și au curaj, curaju de a trăii. Îmi place, că sunteți igenici ca să nu vă pută curu, că s-o încălzit și vremea și suntem, în luptș cu a fi preventiv. Poezia care o scrisem ca un foe verde ce sunt firesc, așa cum m-o dat Dumnezeu de bon ton pe pământ la scara geografică, că m-o dat pe mine și pe Vica fantastică și nostalgică, însă eu n-o citisem, după ce tu ai publicat pe blog: pe limba română stăpâni.

     - PE LIMBA ROMÂNĂ STĂPÂN - It is a MASTERPICE si nimeni nu o poate egala. Nimeni nu-l poate concura si egala pe Pavel RATUNDEANU-FERGHETE. EL E UNIC !!! In literatura romana. O combinatie intre folclor si modernism - un maritis! Um maritis intre aristocratul taran si arisocratul academic al secolului xxi. In anemia constiintei anesteziata de materialism si consumarismul democrat nu va fi perceput talantul sau divin. Rontaiti grauntele vanitatii din ferma civilizatiei dragi critici literARI si masurati-va tensiunea cenusie. Noapte buna Van Gogh.

     - Mă flatezi, deci nu mă lauzi ca să mă gur ca o cumințenie a pământului, c-aș vrea eu să fiu modern, bogat, dar nu sunt, că doar, în naivitatea mea crezi, că-s spiritual sau nici vorbă? Totul e unic, socio-cosmic.Totul are un emoțional, chiar la o simplă memorare, că viața imenorial e Căutând după mere, bun, în preambul scos la iveală cu Mere pădurețe de bunul Ben Todică ca un olimpic. Totul e un minunat ofertant, trufanda.

     - Dumnezeu ne da la timpul potrivit. Eu am fost in fata lui in vis si am intrebat de ce nu mi se arata. In intuneric ii vedeam doar aura si mi-a raspus ca: Omul nu este destul de crescut - compara si judeca. Nu vede. Dar ca de obicei ma trezesc. Timpul ne va aprecia cel mai bine.

     - Doar tu, ai timp și răbdare pentru, chiar tot, pentru'că nu ești maistru simandicos Marin Preda, un migălos.

     - Atata timp cat existati speranta noastra nu moare asa ca; TOT INAINTE VIRTUTE!  SPERANTA anestezicul nostru.

     - Un proieminent, în personalitate distinctă, n-au timpul nostru, ei, mai marii crezându-se doar pentru ei. Nu știu de ce sunt egoiști. Tu, ești un exemplu unic, am auzit conversația ta de la Radio internațional, excepționalule, că ești un dotat. Noi suntem implicit ceea ce, nu cred, că izbutim a fi, uneori, chiar nereușind a fi. Fiecare urmărim a fi nobil și sublim: utili și impecabil, durabil, că ne reconstruim pentru a exista, că nu se poate să existe:nu se poate, pentru că nu luăm pe nu, în brață/nevastă.

     - Iubirea e în sufletul nostru, e în natură, e în aer. Uneori ne trăim toată viața singuri, dar cu iiubire de semeni.

     - Dumnezeu, îți dă viață, dar nu te bleastă-mă dându-ți soarta care ți-l dă ca și cum ai fi picat, în fundul oalei, că morții cu morții și viicu vii, taică! Țăranul, își vede lungul nasului. Ar fi timpul să scriu ceva blajin și cu nădejde, Anghel, haiducul lui 7 caii/ Rentoarcerea lui Păcală și Păcălița, plus Tândală, trântorul din stupina-România care întodeauna a avut, în săptămâna nebunilor/ Săptămâna brânzei, cu un bob zăbavă, în credința oarbă a unor naivi, că se mai fură la noi, în România, se fură și azi alunecător ca ochii muierilor. Uite, un alt om ca tine, înțelepciunea și sare a pământului, pe care-l iubesc, cum zicea fiica boieruli care s-a aruncat, în fața cozonacului/ Ana Karenina dinapoia trenului, când se prind de mut, cu urechile lui fudule, prinde boii care nu-i are dinapoia carului/ calul, îl pune dinapoia căruții, cuconașule! Mâncau-ai, calule ovăsul prădat pe gâște! Politica-i un cal de cursă lungă, cal cu picioare de nici un filos! Politica-i un cal de cursă lungă, cal cu picioare de nici un filos! Ne jucăm leapșa? Viața nu-i așa de simplu spre pur și simplu. De ce aș avea nevoie de contații sexi, fără nuditate metaforică cum de altfel hiperbolic decurgea instinctual și intuitiv decurgea, în baltă/ prin marile orașe bolunzii lui Fănuș Neagu, când acuzator vorbea despre Eugen Barbu,

că o da-n bară scriind la Principele, Eugen Barbu care scria o adevărată capodoperă literară. Viața era ca o pradă la Marin Preda, cartea mea de căpătâii ca lui M. Sadoveanu O samă de cuvinte scrise de Grigore Ureche. Femeie trebuie ca Vica lui Pavel, trebuie să se jertfească bărbaților, lor. În minte mă calcă nevoia. Lucrez pentru omenire, iubire! Unora le sună apa-n creer, au intrat la apă. că creerul materia cenușie li plată ca o plajă de la Marea cea Mare ca capcana lui Mircea pusă isteț turcilor, când românii erau supt Mihai Viteazu fascinat, în istoria care era scrisă de N.Bălcescu, scrisă efervescent, inteligent scrisă de pomină cu sufletul... Eu lucrez, neamule! Lucrez pentru omenire, cum se știe. În minte mă calcă nevoia. Unora le sună apa-n creer, au intrat la apă. Daria cu Marin Teci, unu către altul se răstec, nervoși se hârăie, își arucă vorbe ca paele cu furca, în car; el, Marin:

     - "Du-te-flocii mei, puii mei!" (voarbe țigănești zicem noi, în aiest a lui a fi, când vorbim pietros, bolovănos, cum ar fi zis liricul Zaharia Stancu, pe când Marin Preda, în Cel mai iubit dintre pământeni redă niște bancuri prostește cu vorbe natural, autentic rostind verde: pulă și pizdă, iar cei care fac filmul, îl pun pe Mircea Albulescu, Iorgulescu, să joace o scenă scabroasă (mie pur și simplu nu-mi place scena cu pricina, dar pe cine înteresează, că-i flenduros, zdrențos, e porcos, irațional, că și Marin îi zice lui Daria:

     - "Du-te-n pulă nesimțită!", deși totu-i omenesc și între oameni se petrece, între oameni se suduie, blestemă, că oamenii-s și neoameni. Citesc, dar ce a scris pe cooperta a patra Dan Șalapa, în Psalmii lui Pavel, din fragmentul, din prefața scrisă de acest minunat prof. Dan Șalapa să citez: "Între patrie și Dumnezeu", scrie cu fir roșu, scrie din suflet, cu inimă scrie, cum rar, fagure de miere scrie ca la carte, justificat, scrie, în: "Psalmii lui Pavel pot avea acest mesaj, al nepierderii speranței, al izbăvirii într-un sfârșit din această furtună de început de Mileniu 3, plin de crize, de războaie, de contestări valorice, de pandemii și de dezamăgiri politice". Să tânjim, să înaintăm  spre ce ne dorim, că nu-i vorba să ne rânjim, ci ce dorim, să iubim și să împlinim, că doar atunci suntem ieșiți din comun,

o excepție, în socio-ecuație,

dragă Vica,

Vica dragă,

că-i vorba să supravețuim,

deci să ne cucerim,

redescoperim!

 

Fimul caterincă Omul paiangen, e o parodie romanele lui Ioan Dan caŕe mi le-aș dori filme de capă și sabie, ca filmele făcute după cărțile lui Alexandru Dumas-tatăl, exsclud romanul fiului Dumas, Dama cu camelii, bătrânul romancier fiind, un Sadoveanu suculent și proteic, în imaginația istorică, cu țesătură bogată consistent, în aventură fiind și Ioan Dan, în toate romanele lui fiind ca inspiratul Eugen Barbu și fac trimitere la Incognito, și la filmele despre pașoptiști și acel Mărgelatu, în rol cinematografic jucând cu artă de mare speță, mândrie și artă și diversă, cu paletă largă și măreață de inspieță speță, bine și artistic întruchipat de extraordinarul actor clujean, cioclofender, omenesc Lulu, de care eu unul nu mă rușinez, cum nu mă rușinez de bunicii, dar nici de părinții, din familia lui Rătundeanu-Ferghete, din Sâmpetru-Almașului, sâmpetreni cu minte și inimă de aur, nuclee care au țesut prin ceea ce a însemnat iubire, au scris istoria de aur, cum zice mândră, profud și sinceră și Melania Rus Cargioiu, scriitoare, trăitoare, în Montreal, Canada. Femeie trebuie ca Vica lui Pavel, trebuie să se jertfească bărbaților, lor. Ca copiii, nu facem ce ni spunea, ci nașpa viceversa, cu nițică răbdare și caragialesc, în firescu meu corectat de viață, în desăvârșire ici pe colo, prin părțile esențiale (interpetați, vă rog,că nu-s perfect și nici suficiant de inspirat, că-s mai mult fudul și nu deștept destul). Din eligibil, imposibil, din impecabil, nu eram scos, că nu-i om fără păcat pe pământ. Chiar și actrița Bitănescu, ne acroșează nervii, voit să ne enerveze, c-așa suntem toți făcuți să enervăm pe ceilalți. Are lumina ei. Actrița aiasta, Rodica Popescu-Bitănescu mănâncă delicioasa carne de Cangur și scrie teatru (vrând ca lumea să învețe dela ea). Are un râs colorat aparte. Unde refulați și are chef să scrie, când, îi vine, atunci, când îi vine și scrie, că face totul cu poftă nebună și se consumă neuronal. Râd numai, când, îmi vine să râd, dar râd puțin, însă râd aparte cu poftă. Cu aiasta nu o pot compara pe Vica care suferea de dragoste. Mama ei de viață ne mai punem uneori pielea-n saramură, piei drace, c-am dat de mama lui! Cu toții suntem neboțiți, suntem mai naturali, mai nobili, în starea de bine mai reali. În minte mă calcă nevoia. Eu nu știu să demonstrez cine sunt azi ca s-arăt ce-i cu întrebarea, cu nedumerirea cuibărită, în mine ca bine. Eu n-am fost puternic, ci n-am știut să fiu altcum ca din tot ce-am realizat să se aleagă scrum, mai mult sfară, decât jumară.

ÎN LUMINI, MINUNI, DE ARMONIE ȘI OMENIE

Ești un frumos al Ciudanoviței, a unor tei înfloriți al României de poveste,

cum rar datorită ție este,

fagure de miere a limbii române,

în belșug de grâne, muncite,

să le transformi,

în pace și pâine, în culmi ce-învie,

în lumini, minuni, de omenie și armonie.

 

     - Iti multumesc draga Pavel! Am ramas numai noi doi in campul creatiei in timp ce restul populatiei se razvrateste impotriva covrigului.

     - Ești arzător ca o mâncare bună și sănătoasă, de viață bună și frumoasă, cu frumoasa șansă să îmbraci cristica chemeșă a fericirii omenirii, Mesie a iubirii!

LECȚIE DE VIAȚĂ, PENTRU VIAȚĂ

Nimic, se zice la Măruță, nimic nu te învață ca viața,

în conștiința de a fi ca scaiul prins de oaie/

coma calului, că noi cu după noi potopul suntem ce facem, frate,

ce facem aparte ca la carte, ce facem fără moarte

ca Iisus mai aparte cu viața din viață:

lecție de viață, pentru viață.

Tu, ai grijă numai ce contează,

că patina timpului ne patinează prin naftalină, ne păstrază intacte florile păstrate,

în fructe,

în a Edenului grădină.

 

Marin Teci, Jimi Hendrix, din Dej, avea un limbaj de mahalagiu, hamal, de mama mândră, vorbea, în felul lui șmecher aș zice eu (se ține inteligenți cei de seama lui Marin, fuduli și nu întocmai deștepți). Ceva în sensul de copilul vampir, că nu mai contează aspectul cum vorbim prin Transilvania, mai șic huliganic. Ești om de încredere, Ben Todică, ești om-soare de seamă, om dr valoare, om plin de veleități și de sfinte calități, responsabilități ca a celor botezați.

     - Dragul meu Pavel rotundel si fara ghete, va veni vremea cand tot mai multi se vor odihni pe graiul tau molcom si dulce in care aud vocea calda a marelui nostru actor Ciubotarasu care cu o blandete parinteasca ar rostogoli vorbele versurilor tale spre multimea flamanda dupa iubire strabuna si sincera. Versurile tale sunt cantece de leagan care mangaie suferinta unui neam neglijat si batjocorit de lacomia cenusie a vremurilor. Cateodata musti ca sa trezesti. E o muscatura frateasca ca un catel care te poate zgaltai doar muscandu-te cu dintii de haina ca sa te scoale din somnul in care am picat cu totii ca-ntr-o padure adormita. Vocea ta e firul de ata de care atarna viata istoriei locului. Facem atat cat doreste Domnul.

     - Tu, Benoni, vorbești, în doina suferinței, limba română, recitind mărgeanul de dragoste și dor al României de pace și spice, în pace și, în m-a sfinți om potrivit, pentru oameni blajini de pretutindeni! Tu, știi ce înseamnă pentru mine succesul!  Sărut-mâna! Din păcate sunt doar ce sunt pe pămât. VIVAT ROMÂNIA CU DRAG ȘI FĂINOȘAG! Aici e puterea de a o lua de la capăt. La noi adevărul nu-s niște oase îngropate, că vorba de ceva normal, moral, ca să ne simțim bine. Vica-mi venea ca o mănușă. Explicit. întodeauna e și o explicație. Unde mai găsiți femeie mai de încredere și gospodină ca ea? Unde mai găsiți femeie mai de încredere și gospodină ca ea?

Acasă mă simt fericit ca om sfințit,

că sunt iubit,

om potrivit

la locul potrivit depotrivă,

cu perspectivă creeativă.

Îți da un echilibru, din armonia ființei ei fără un anume efort de a se concentra ideal ca solară si având de câștigat propria melodie, c-aveai de câștigat primăvara, în eternitatea ei. Maica Domnului, pe noi cei din grădina ei ne știe, că noi ne-avem povestea noastră aparte, că nu se comporă povestea noastră aparte cu povestea acelora care au zei și zeițe sau pe Alah și Mohamed, în alte pilde, mai alfel ca cele, din Destine rătăcite, cu alte realităti, distincte ca tradiții și etno-folclor și zoocalomnii, cum doar noi și Dumnezeul-adevărului nostru știe și știm. Nici prietenii, nu se împacă nici prietenii (parcă străinii le-ar fi băgat oamenilor goange-n cap ca să-i prostească, sălbăticie, nici, într-un caz instrucție și educație. Mândra, mândră-mi era Vica numai cânt pe al României pământ cu țifroșag și făinoșag. între cei cu inimă română, limba română, că Vica există, c-altfel nu se poate, ea fiind o realitate, cu sănătate, că la ea nu exista nu se poate, nu lua pe "nu", în brață, eu trebuind s-o fac nevastă, în artă, cu potențional național. Noi eram cu încrederea noastră. Zilele tale indidcutabil nu le trăiești important ca zilele mele și a lui Vica.

     - Nu ca ale voastre, ci mai exotic. Mizeria si nefericirea sunt motoarele fericirii.

     - De ce te lauzi atât de rău, pentru Dumnezeu, ieșit din comun ca la Scandia-Sibiu, dragul meu. Tu, oficial mondial ești, în limba română colosal, național, monumental remarcat de România Radio- internațional. ACUM ESTE FILMUL CU EMISIUNEA…, Mai bine ca viața nimic mu mă învață, nimic nu mă îmblânzește ca viața.

     - Emisiunea sotilor Lidia si Ion Lazu = FABULOASA !!!, propun sa fie difuzata pe canalele nationale. Nu glumesc. E o emisiune extraordinara PRIN CONTINUT SI DIALOGUL CALD DE FAMILIE. Sunteti o comoara domnilor pentru sufletul romanilor si a celor care isi iubesc tara, asa cu broderiile ei frumoase, pline de miresme si feti frumosi. O emisiune care energizeaza si intareste trunchiul neamului, da viata si entuziasm constiintei de frumos si mandrie nationala.

     - Numai cânt pe al României pământ!

     - Are omul multe de invatat de la semeni.

     - Ea, Vica, nu era instabilă, impecabilule, prin ea având profund, mister și e drept cu reper la înviere provita candidat la veșnicie, cu fericire, în belșug de iubire. E un destin senin vorbind de Marina Voica care îndoioșează dointa cu zicera ei:

     - "Dați-mi voie să trăiesc și să mă bucur,"zicea la 84 ani. Notam, în Jurnalul desecretizat (apropo, a lui Alex. Ștefănescu se intitula: "Jurnalul secret): o îndrăgeam, c-aveam motivație, fără a inventa o iotă, în ce o privea pe Vica, având și un rest de istorie și responsabilitatea care o avea, în dragostea pentru copiii ei, povestind de bine. Vica era cu efecte, avea efecte, în jurul nostru și zi de zi, că nu uita  să ne bucure, în binecuvântare, cu dreptul de a fi zi de zi. Era și ca o ispita, o Eva, din Eden, că era o perfectă și o corectă, cum o știam ca pe apă. Era o explicație, în ecuație, o socio-ecuație și n-aveam de ales, în acest exces și stress aici, unde și alții au înteres pentru fes. Aveam extaz cu acel cu care simt energetic, că vibrez. Ea cu Mihaela avea cartofii: Vica, pentru pireu, iar Mihaela-Ștefania, pentru bulete de cartofi. Tu, știi de ce scriu și eu, cu scopul superb rostit și comfirmate ideal exprimate, cum rar:

     - "Scriu să fiu de fols României mele dragi,"că aiasta e dorința care ne macină ca neam din floarea neamului, zice celebra Ileana Vulpescu, că avem un drept, cum dreptul de a ne naște, suntem dotați, cu drept omenesc de a fi cum suntem noi de fapt distincți indentificați nobili și naționali, utili, autentici și durabili, sânge din sângele românesc și firesc pur sânge de oameni între oameni al lucrului bine făcuți, români de cea mai bună calitate, de cea mai bună calitate, pentru oameni, români, de-acasă și de pretutindeni, Todică Benoni, român între români pe bune, pentru români, suflet din sufetul stejarului. Mie-mi place, că la noi e pace, că răsare holda să înspice. Eu mă mândresc ca Gică, cu fotbalul lui, la tine, în tine, în limba română a ta, mă regăsesc și firesc mă mândresc, cu tine, chiar dacă dau de suferință, în chilipirul țării mele, că creeativitatea te pune, în mișcare, dar ce alegem, că-i o zi de eforturi, Ben dar ce poți zice, că viața ne învață viață. Să văd, ce să văd, în mine și mai ales, în tine obiectiv stropul de valoare cu autehntică culoare, românule călător și echilibrat instantaneu cu și spre Dumnezeu, că apreciat ești de toată lumea, că la tine limba română e ca un joc, cu jucării ca un favorit ce ești, amice. Aș vrea să-mi concentrez memoria, dar ceva scârție a roțile carului pe drumul satului, dar acuma când Vica face de mâncare, nu mai e, în sat cine prinde vitele, iosagul la jug, că nu mai trăiesc gospodarii țărani, iar pe cealaltă lume, nu știu zău ce fac, că nu-s învățați să trândăvească, cum nici trântorul, în stupină n-o face (ce diferență e între albinele lucrătoare și oamenii muncitori spornici ca niște medici, specialiști). Care-i noul avantaj, că lege pentru țărani, nu există, că sistemul nu merge cum mergea, că s-a hibălit. Care-i performanța istorică, în satul românesc. N-are rost să ne mințim, că, în sat, nimic nu merge cum mergea, că nu mergi cu sacul la pomul lăudat, că de e ne-am da ce nu mai suntem, pentru a fi. Ione Marin impecabil, picătura care face diferența, îmi zice, că nu crede, că m-ar ajuta la ceva publicându-mi, în revista Bogdania, jurnalul desecretizat/ fragmente din el, din jurnal, că nimic nu te pregătește pentru viață ca viața. Care mi Dumnezeul, asul din mânecă, care mi câștigul? Oamenii din ce ma ce sunt tot mai mult babuini, mai neglijenți cu igena și aruncă măștile, n-aveți nici cea mai vagă idee, pe unde le aruncă, mizerabil. Ce-n frunte ți scris, o stare de bine, duci cu Dumnezeu, că se duce vorba și ducem departe, în viitor, cu, în limba română, fantasticule, dar ce înseamnă viața noastră, în nexplorat, eu fii de aici, când oricând vei avea nevoie să mă uimești liber, în cădera ta liberă spre normalitare și spre aliatoriu, la datorie, cu toatele, în casele voastre. Suntem ca români eligibil. Cu pom, care face doar la americani 40 de soiuri, ce ne mai facem, chiar dacă nu doar ei sunt cei mai deștepți oameni, că și românii sunt inspirați cu vestea  cea bună. Dacă veseli la noi se trăiește. Apropo eu provin, din străbuni care n-au dat povestitori / poeți, având, în suflet elita ca elită de preoți, învățăori și țărani, cu lumina lină al învierii și dețălenirii, pilduirii și dezprimăvărerii ca români neaoși ce eram și care mai suntem ca oameni sinceri, dezghețați, cetățeni cinstiți care au făcut cu multul și pământul pentru neamul lor, cum și eu nepotul și strănepotul bunilor mei, m-am străduit să fiu ca om dintre oameni și pentru oameni. Noi ne-am născut, în veșnicie ca să trăim mai departe, fără să ne plângem ca oameni cinstiți și harnici, că noi nu ne vindem, dar nici nu ne cumpăram cinstea / munca. Glasul lui Irina loghin / Maria Ciobanu, e glasul neasemuit, din inima, inima mea, din grai, din graiul limbii române de pace și pâine din lanuri de spice. Au folclorul, în suflet. Ciobanu cântă de Plorovaci și e numai cântec și dor. Amândouă ne asigură de profunda lor dragoste, de glia patriei române. Cine are dor pe vale, i se pare noaptea mare... și mă rog la Domnul Sfânt să te țină pe pământ, tu, Marie, cu glas viu de ciocrlie, cum la sfânta carte a cărților scrie! Mariana Ionescu-Căpitănescu oltencă, cântă dulce parcă-i la noi, cu Steliana Simina și Mihăiță care și el de Sâmihai se ține de noi scai și-n repertoriu e și Doinița cu Ionuț Dolănescu, un întreg alai ca la cinașă nuntă pe plai, că Maria-i o mândrie, în dulcea ei de Românie cu lie-lie ciocârlie, în Duh de sfântă Românie, în simetrie ca într-o priceasnă de Sântă Mărie (totul e dus cu cap, cu scop, că răsună pe deal și câmpie, până sus, în munte, unde-s înalți și înverziți brazii și multele oi cornute, că și Vica îngână ca mierla, că și ea ca haiducu Duliș și-ar face casă unde-i pădurea mai deasă (e multă emoție și emulație, încărcătură spiriruală, în iubire pe verticală). Singură ca pe spini stau între străini, cu români, în pretutindeni. Apoi Vica-mi cântă Zărzărică zărzărea, Pavele inima ta, mă zbuciuma și la tine provita, mă chema ca o albăstrea. Frumoasele României au un dulce a lor, dulce de floare abastră, o laudă de zestre din sfintele ținuturi ale noastre. Sunt trimis ca să fiu peste veacurile viitoare, pregătesc, Ben Todică, viața viitore, veșmicia limbii române, contrar lui Lucian Boia care vede, în negru, orb, viitorul României. Noi avem împurpurarea roșeața, în obraji și zâmbetul pe față. Vrei fotbal, bagi și goluri, iar dacă dorești femeis speri să nu rămâi vergin sau ce vrei s-o pup, sărut ca Brâncuși cioplitor, în piatră, că nu eram mai cioplit din  bardă sau topor/popor, mai dus cu pluta, nu vulgar (ce trbuie să-mi scot asta din cap, că timid nu mă dam de capul morții, chiar dacă / nu mă știam seducător nici ca iluzie, în preajma lui Vica, că eram umilit, în fața soluției aflată, în ecuația cu ea cea care avea grijă și răbdare cu mine, chiar atunci, când eu din cauza emoției și bunei dispoziții, însă eu nu-i puteam face nimic, din ce face un bărbat femeii iubite, dar ea înțelese trăsnaia, încurcătura mea. Eu nu mai eram sigur pe mine). Si la case mari de înțâmplă senzaționalul, că eram ca cangurul șchiop a lui Cornel Udrea, în Imperiul leilor. Ea mi-a făcut avansuri mare figură, chiar și timpul a rezolvat cuceritor dragostea mea cu Vica și încetul cu încetul am devenit stăpân pe mine, am devenit barbat și am dat sens, în adevărat sens al vieții și, în totul e culmea, că eram implicat, în industria fericirii, în dragostea, că am pus-o pe harta mea, că și harta era pusă, în cui și asta îmi plăcea, că începea să fie o facultate, iar eu am devenit om, în pâine, cum s-ar zice, în formula, cu Vica, un Jennefer Dumitraș, în pariu cu viața nedespărțită, din viața mea română (eu eram efectiv, în rolul meu, că mă confruntam cu eul meu catalogat, în viața mea cu ea, cu Vica). Totu-i aventură de natură, picătură cu picătură, iubire pe verticală, din școala de dincolo de școală ieșită din prima cum iese și la doctor Leacul.

Adevărul e dovedit ștințific,

că-i binefăcător și-n viața de viitor,

că nu iubirea ne umilește dialectic,

că unde iubire e și Dumnezeu e,

dragule Phonex pro-Zamolxis-România-Phelix.

 

Ce a făcut Horea Colibășeanu a făcut performanță, în expediția alpinistă rezistând temerar, cutezător la 8 mii km fără oxigem de rexervă, au făcut performanță ca supra-eroi adăpostiți, în cort, dar a venit avalanșă asupra lor. A tăiat cortul și au ieșit cutezători: Horia, Peter și Marius, au ieșit pe cont propriu, fără nici un ajutor pentru a ieși, din Zăpadă de sub avalanșă. E formul îmbunătățita a îndrăsnețului temerar, în Alpi, pe la 8 mii km. E formula extraordimarului Horea. Nu trebuie să-ți placă oamenii ca pentru ei să faci lucru bun, pentru ai salva. Gândește-te, că mai presus e Dumnezeu, în măsura lucrurilor, în rostul de a-i servi, sluji, lucru serios și frumos din partea celor care fac lucru bun, în tot ce se face are referință la Iisus Hristos ca adevăr și viață, drept la veșnicie, pentru a nu face greșală, păcatul, de moarte. Uneori nu asprimea rezolvă, ci dulceața vorbelor înțelepte a înțelèleptului și nu băga-n seamă, că se chiamă Lulu, Letu/Domnișorul, Barna, eccetera, ecetera, deștepți al satelor / sfinți, din satul românesc, cetățeni care fac bine dezinteresat, fără pretenții, fără a pretinde plată pentru ce fac, pentru semenii lor, pentru ostemeala lor, muncă cinstit-țărănească, deși de fapt munca cinstită trebuie plătită, în ciuda acestor excepții: înțelepții / sfinții, cei care au odihna vântului și casa vucului și bunătatea lor e exagerată. Nu-i o instigare nici nu-i vorba de răz bunare-arma proștilor. Pe ce se pune accentul? Câțu prim-ministru răspunzând denaturat, mincinos răspunde la ce-i veccinul, zice ,că-i revenirea la normalitate, nu spune oficialul, că prin vaccinare că facem o îmbolnăvire, pentru a forma anticorpi. Însă liberarul, e doar un liberal și... Care mi Dumnezeul, asul din mânecă, care mi câștigul?

     - Dragii Noștrii, Veste bună la www.ionmiclau.wordpress.com/Doamnei Melania Rusu Caragioiu ”LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE! Ioan Miclău-Gepianu Australia.

     - S-aveți sănătate și bucurii ! PR-F

     - LA MULTI ANI DISTINSA DOAMNA A SUFLETULUI NOSTRU!!! Cu IUBIRE si RESPECT, Ben Todica

     - Vă mulțumesc foarte mult pentru urări, a dat Dumnezeu să ajung la 90 de ani spre a gusta din toate cele bune și rele de care m-am lovit sau m-am salvat. Mulțuimesc lui Dumnezeu, Vă urez și eu toate cele bune și o viață indelungată și bună! Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Sănătate, Sărut-mâna și la mulți ani, fericiți ani!

 

Si calatoria continua…

PR-F&BT.