Mi-amintesc…
~*~
Mă scufund în mit
și-mi imaginez
că am fost martorul unei scene
înfricoșătoare.
O, vai! Părea, real, cândva.
Mă aflam sub umbrarul
unui secular măslin.
Mi-amintesc…
Parc-a fost ieri!
Apăru, nu se știe, când și cum,
o hidră – monstruoasă creatură!
Gestu-i ucigaș nu-i reuși.
Dintr-odat’…
Fu înconjurată, cât-ai clipi,
de un grup de tineri înarmați,
dispuși să moară,
salvându-și stăpânul.
Se roti, amenințând cu tentaculele-i
otrăvite.
Câteva șirete gesturi, dar…
Ce se-ntâmplă? Renunță? Hmmm!?
Să nu-ți vină-a crede!...
Se retrage? Măi, să fie!
Râzând, batjocoritor, tinerii
se-ndepărtează,
triumfând.
Când, deodat’, dușmanul revine,
fulgerător.
Nemaireușind să se regrupeze
– nefericiții –,
vor deveni martori nătângi…
însângerând… pământul!
~*~
Livia Ciupercă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu