TUDOR
VLADIMIRESCU – DOMN CREŞTIN MARTIR -
VOIEVODUL
DREPTĂŢII SOCIALE
(partea a III-a)
„Despre
Tudor se vorbeşte cu multă laudă
de către
martorii oculari, cît şi despre
inteligenţa, curajul său înflăcărat şi vitejia sa.”
(Grigor Zaharian-Arhiepiscop armean de
Basarabia)
Semnificaţia Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu de la 1821, reflectată în
simbolistica trinitară cuprinde :
1. Textul literar şi muzical
al poemului – epitaf, <<Manifest
al pietrelor unite>>;
2.
Reprezentarea <<întregului norod românesc>> pe steagul Revoluţiei de
la 1821;
3.
Matricea inedită a
sigiliului inelar al lui Tudor Vladimirescu <<1821>>.
La 4 Martie 1981, Sfânta Mănăstire Antim
din Capitală, unde a ars Rugul Aprins
al unei pături aristocrate a intelectualităţii româneşti interbelice, în frunte
cu Sandu Tudor – Ieroschimonahul Daniil, a fost gazda sesiunii ştiinţifice
organizată de Comisia Română de Istorie Comparată- CRIBC, condusă de
Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu,
pe tema <<160 de ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu>>.
În alocuţiunea rostită de înaltul Vlădică basarabean s-a subliniat rolul
Mănăstirii Antim, asigurat de episcopul Argeşului, Ilarion Gheorghiadis
(1819-1821), în vremea pregătirii şi desfăşurării Revoluţiei de la 1821.
Reuniunea s-a desfășurat în atmosferă sacră, solemnă, ce s-a oglindit pe
un fundal inedit al unui memorabil epilog: audierea ineditului poem <<Tudor>>,
interpretat de poetul naţionalist creştin Ioan
Alexandru, alături de faimoasele înregistrări: <<Imnul lui Tudor>>
- pe textul poemului-manifest de la Mănăstirea Antim, interpretat în
premieră de corul Seminarului teologic-Craiova; emoţionanta şi fascinantă <<Cântare a româneştilor pătimiri şi
nădejdi: Mugur, mugur, mugurel...>>
executată admirabil de Grigore Cîrstea, arhidiacon al Catedralei mitropolitane
Craiova.
Tematica sesiunii ştiinţifice de la Mănăstirea Antim a fost publicată în
diverse studii şi articole, de mare răsunet şi referinţă spirituală, precum:
1.Simbolistica eliberării Patriei într-o
matrice sigilară inelară inedită <<1821>>,
în Documente noi descoperite şi
informaţii arheologice, Academia de ştiinţe sociale şi politice, Bucureşti,
1981, p. 79-84;
2. Un document unicat: Sigiliul Revoluţiei lui
Tudor Vladimirescu, în <<Magazin
istoric>>, an. XV (1981), nr. 6 (iunie), p. 14-15;
3. Reprezentarea
întregului norod românesc pe steagul Revoluţiei de la 1821 – simbol al
redeşteptării naţionale şi sociale, în <<Telegraful
român>>, nr. 15-18/1981, p. 7;
4. Episcopul
Ilarion, sfetnic al lui Tudor Vladimirescu, în <<Telegraful român>>, nr. 19-20/ 1981, p. 1-2;
5. <<Un
manifest al pietrelor unite>> - motivul <<Unirea face puterea>> într-o cântare românească din
preajma anului 1821, în <<România
literară>>, nr. 25/ 1981, p. 13;
6. Reprezentarea
întregului <<norod
românesc>> pe steagul Revoluţiei de la 1821, în <<Ramuri>>, nr. 4/ 1981, p.
11, 15;
7. Episcopul Ilarion al Argeşului, sfetnic al
lui Tudor Vladimirescu. File din calendarul strădaniilor sale de slujire a
Bisericii şi a Patriei (anii 1820-1821), în <<Mitropolia Olteniei>>, nr. 1-3/ 1981, p. 7-77;
8. Studiul O
matrice inelară inedită şi semnificaţia sa istorică, în <<Mitropolia Olteniei>>, nr.
7-9/ 1981.
Imaginea lui Tudor Vladimirescu –
iniţiatorul evenimentului istoric epocal – Revoluţia antifeudală şi
antifanariotă de la 1821, s-a amplificat prin amploarea şi complexitatea sa
inedită, purtând pecetea mitului încrustat în sublime naraţiuni, reflectate de
mantia Adevărul şi a realităţii cu care a intrat în legendă.
„Există în cultura neamurilor, afirma
istoricul Alexandru Nemoianu, anume naraţiuni, balade sau legende care rămân
ca simboluri arhetipale, ca mituri
creatoare, cu valoare veşnică.” (Alexandru Nemoianu, „Despre miturile creatoare”, citat de Grigore
Stamate, în cap. VIII. Eroii-Element de
Personalitate a Gruiului, în vol. I Personalitatea
şi Personalităţile Gruiului, Axioma Print Bucureşti, 2012)
„Fără legendă, fără poveste, mărturiseşte
eruditul scriitor, istoric militar General-locotenent dr. Grigore Stamate, tradiţia şi
actualitatea sunt private de cel mai ingenuu dintre toate elementele geniului
uman: copilăria neamului. Poezia începutului, parfumul mugurelui şi
cântul de leagăn al civilizaţiei noastre... Ne plac legendele, ne farmecă
poveştile şi povestirile, după cum suntem interesaţi de tradiţie şi admirăm
până la extaz izbânda eroilor din lupta reală, din acea aprigă încleştare
pentru neatârnare şi independenţă. Suntem fascinaţi de măreţia faptelor care
dau sens trăirilor şi viselor noastre. Nu există preţuire mai mare, nu există
nici un moment în care simţirea să exulte mai puternic şi să facă inima să trepideze
la apogeul sensibilităţii, decât MEMORIA unor astfel de EVENIMENTE.”
(Grigore Stamate/ Teodor Petre/ Ion Samoilă,
Personalitatea şi Personalităţile Gruiului, vol. II, Axioma Print
Bucureşti, 2013, p. 14)
Interpretarea emblemei şi legendei matricei sigilare <<1821>>,
descifrează mărturii diverse privid derularea evenimentelor Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, prin
„originalitatea şi semnificaţia
inconfundabilă a emblemei, ea fiind prima
reprezentare alegorică a poporului şi a luptei sale de dreptate socială şi
libertate naţională.” (Nestor
Vornicescu – Mitropolitul Olteniei, DESCĂTUŞAREA
1821, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova-1981, p.7)
Compoziţia heraldică a emblemei este un unicat. Ea nu se întâlneşte şi
nu se aseamănă cu niciun alt însemn voievodal sau boieresc din istorie. Emblema
semnifică în chip autoritar şi plenar puterea
şi suveranitatea POPORULUI!
Mergând pe firul logic al faptelor,
al spiritului evenimentelor, observăm o reflectare a strânsei conlucrări,
comuniuni dintre Pandurul gorjan Tudor şi Vlădica Ilarion de Argeş. „O concepţie comună, o viziune comună,
aceleaşi scopuri şi acelaşi ardent patriotism le-a călăuzit cugetele şi le-a
oţelit voinţa spre lupta neabătută pentru organizarea şi desfăşurarea acţiunii
revoluţionare întru redobândirea <<dreptăţilor
călcate>> ale poporului.” (Nestor Vornicescu..., op. cit., p. 7)
Matricea
sigilară
„Mugur, mugur, mugurel.../ Ia fă-te mai măricel!.../ Că ne-am săturat
de iarnă/ Şi de greutăţi în ţară!/ Bate-i, Doamne, pe ciocoi,/ Cum ne bat şi ei
pe noi!/ Vino, scumpă Primăvară/ Şi ne adă bine-n ţară!...” (autor P.S.
Ilarion, Pr. Nae Popescu, Slavoslovia lui
Ilarion al Argeşului, în Muzică şi Poezie, I (1935), 1, p. 7-8; Gh.
Ciobanu, Studii de etnomuzicologie şi
bizantinologie, Bucureşti, 1974, p. 139)
Similitudinea astăzi. Mugurul a ajuns rug uscat din rugul aprins de jale
şi suferinţă.
Rugur, rugur, rugurel,/ s-a-nteţit în pârjorel!/ N-avem vară şi nici toamnă,/
nici iarnă şi primăvară,/ Avem doar pustie-n ţară!// Avem drama cea mai mare:
laşitate şi trădare,/ o credinţă sfărâmată/ şi nădejdea spulberată cum n-a mai
fost niciodată!// Avem lacrimi şi suspine,/ rău şi ură şi ruşine!/ Avem trecut
renegat,/ Prezent în giulgiu înfăşat/ şi viitor încătuşat! (Gheorghe
Constantin Nistoroiu)
Preludiul întregului program de gândire şi înfăptuire revoluţionară, în
care pulsa tradiţia religioasă şi patriotismul înflăcărat întrupat într-un
naţionalism creştin, brodat pe unitatea de cuget, a transformat „inscripţia-manifest” într-o inedită şi
inefabilă „Cântare a româneştilor
pătimiri şi nădejdi”.
Trinitatea de gândire Pandur-Vlădica-Dascăl,
respectiv Tudor Vladimirescu-Ilarioan
Gheorghiadis-Gheorghe Lazăr, a slobozit comuniunea serafică prin harul de
Sus, în care s-au încrustat însemnele heraldice ale unităţii etnico-spirituale ale valahilor de pretutindeni – simbolul
Dacoromâniei Mari, al luptei întru biruinţa mântuitoare purtate de „tot norodul românesc” pentru sacra
cauză obştească: <<DREPTATE şi
SLOBOZENIE>>!
Stihurile
brodate pe drapelul de luptă din „pătimiri
şi nădejdi”, dincolo de răsunetul manifest cu ecou mobilizator, se uneau şi
într-o invocaţie către Sfânta TREIME.
Toţi marii voievozi valahi, ctitori de PREZENT, TRECUT şi VIITOR, adică
de Neam şi Biserică aveau lângă drapel şi Icoana unui sfânt protector, precum
Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. M. Mc. Dimitrie, Sf. Ioan Botezătorul, dar nimeni în
afară de Tudor Vladimirescu n-a pus Icoana TRINITĂŢII, a IUBIRII absolute a
DUMNEZEIRII, având în garda celestă sfinţii militari, generali Gheorghe şi
Teodor Tiron.
Dincolo de textul literar al Imnului pandurilor, semantica cuvintelor
înfrăţite grăia şi rezona într-o hieratică Mărturisire de credinţă. Calitatea
artistică de excepţie, expresivitatea grăitoare prin rafinamentul execuţiei au
dat EMBLEMEI – Matricea sigilară inedită - <<1821>>,
originalitatea şi autenticitatea simbolului fundamental întru afirmarea şi
împlinirea ţelului istoric visat,
aşteptat, plămădit şi râvnit al întregului norod pentru libertate, adevăr,
dreptate şi demnitate naţionalist-creştin-ortodoxă. „O chintesenţă a statornicelor strădanii de pregătire a atmosferei
Revoluţiei şi cea mai convingătoare expresie a hotărârii de luptă pentru
îndeplinirea devizei sub care ea s-a desfăşurat, se află în emblema matricei
sigilare inelare <<1821>> -
reprezentare alegorică a poporului şi a nestrămutatei sale încrederi în viitor,
simbolizată în heraldica acestui sigiliu prin steaua călăuzitoare către
împlinirea speranţelor şi năzuinţelor neamului.” (Nestor Vornicescu..., op. cit., p. 8)
În sânul Patrimoniului spiritual al tezaurului de documente – temelia pe
care s-a clădit substanţa şi izvoarele unei bibliografii vaste referitoare la
cauzele, pregătirea, desfăşurarea, consecinţele şi semnificaţiile
biruinţei-martirice a Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, s-au mai adăugat alte
şi alte mărturii externe provenind din memorii, rapoarte consulare, presa
vremii, corespondenţă ş.a., precum memoriile obiective, bogat informative ale
ofiţerului rus decembrist I.P. Liprandi, descoperite în arhivele din Leningrad
şi publicate în 1962. (Documentele
răscoalei din 1821, vol. V, Ed. Academiei R.P.R.)
Rapoartele consulare către cancelariile europene evocă acţiunea lui
Tudor în conlucrare cu apropiaţii săi, Episcopul Ilarion şi marele Dascăl
Gheorghe Lazăr, dar şi corespondenţa arhiepiscopului armean Grigor Zaharian,
contemporan cu Revoluţia de la 1821 şi înfăptuitorul ei Tudor Vladimirescu,
care i-a stârnit o profundă admiraţie.
Ierarhul armean îşi avea rădăcinile în Cetatea Albă – Akkerman, care
înainte de a ajunge arhipăstor în Basarabia, a fost comandant al unui grup de
conaţionali în războiul ruso-turc 1806-1812, asemeni Pandurului nostru. S-a
remarcat în lupta de la Rusciuc, unde a fost rănit vitejeşte, fapt pentru care
ţarul Rusiei i-a acordat aceeaşi medalie-disticţie Crucea Sfântului Vladimir, ca şi valahului nostru. A avut relaţii
amicale cu domnii şi ierarhii din Principatele române. Corespondenţa sa
cuprinde evenimentele din Ţările valahe în perioada 2 Martie 1821-6 Septembrie
1822, descoperită de cercetătorul din cadrul Institutului de Istorie al
Academiei de Ştiinţe a R.S.S. Armeană, Suren Kolangian. (Studia et Acta Orientalia, IV, Bucarest, 1962)
În Epistolele către patriarhul tuturor armenilor Efem I, ierarhul
Zaharian îşi exprima sincera şi profunda sa admiraţie spre superlativ pentru
Domnul Tudor al românilor.
„Adunase armată multă şi nu lăsa ca noul bei
Callimachi să treacă Dunărea; ... scrisese sultanului în numele poporului, că noi toţi preferăm să murim decît să-l
vedem pe domnul de neam grecesc între noi; a intrat în Bucureşti şi a supus
pe toţi cu linişte; şi cînd din norocul său şi în acestea a izbutit el a devenit Vodă, adică conducător de ţară
şi numele său este Tudor Vladimirescu.”
(idem.)
Vlădica Grigor îşi dorea aceeaşi eliberare socialo-naţională şi pentru
patria sa.
Biserica Ortodoxă Română prin ierarhii ei, cu prilejul comemorării a 160 de ani de la înălţarea întru
martiriu a efemerului Domn Tudor Vladimirescu, a aprins în semn de venerată
cinstire candelele dorite de el testamnetar, la Sfântul Mormânt de la Icoana
Mântuitorului şi pe cele închinate Crăiesei
dacoromânilor – Fecioara Maria din bisericile mănăstirilor sale de suflet,
Vladimiri-Gorj, Prejna-Mehedinţi şi Tismana.
Sigiliile inelare ale lui Tudor
Vladimirescu
Primul sigiliu încrustând numele său în fum, aparţine perioadei când
Tudor era „Comandir al Întîiului Batalion
de Panduri din Mehedinţi şi este consemnat pe un document din 3 Septembrie
1810. ( Arhivele Statului Dolj, Colecţia
Documente, I/ 16; Emil Vîrtosu, Mărturii
noi despre Tudor Vladimirescu, Bucureşti, 1941, Planşa I.)
Alt sigiliu a fost imprimat în ceară roşie pe plicul unei scrisori
trimise lui N. Glogoveanu, din Viena în 1814, urmată de o altă scrisoare
expediată din Mehedinţi pe când era „vătaf
de plai” la Cloşeni, în 25 August 1815. Foarte important este Inelul –
Sigiliu, din <<Familie>>, reprezentând un luptător şi un sacerdot,
încredinţat alături de Drapelul Revoluţiei, camaradului său George Cacaleţeanu,
la 21 Mai 1821 – Ziua Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare şi mama sa Împărăteasa
Elena, dar şi ziua lui Iuda
vânzătorul, adică a trădătorilor greci creştini. (A. Metzulescu, Steagul lui Tudor Vladimirescu, în vol. Oltenia. Documente. Cercetări. Culegeri, Cartea
a II-a, p. 136-138; M. Dogaru: Matrice
sigilară provenind de la Tudor Vladimirescu, în <<Mitropolia Olteniei>>, XXXIII, 1981, nr. 7-9)
Între toate sigiliile excelează matricea
sigilară pentru inel <<1821>>, care în mod expres exprimă acel
moment istoric, precum şi întreaga istorie a asupririi norodului.
Legenda matricei sigilare s-a născut din numeroasele texte, din
fulminantele avertismente din Proclamaţiile-manifest, alcătuite, semnate şi strigate
cu sufletul frânt şi durut de Domnul
norodului, cu glasul norodului şi în numele lui. Norodul său îl venera ca <<mântuitor>>
şi <<izbăvitor>>, crezânt cu toată fiinţa lui
comunitară în cuvântul şi fapta lui, stârnind uimirea în documentele consulatelor
străine din ţară.
Cerul îşi asumă şi el suferinţele sau bucuriile fratelui geamăn – Pământ
avertizându-l deseori prin semne cereşti, comete, despre cele ce au să se
întâmple. Steaua care pregătea Calea lui Tudor pe tărâmul OLTENIEI, descindea
din cometa care i-a călăuzit pe Magi, vestindu-le Naşterea Mântuitorului nostru
HRISTOS.
Steaua cu coadă apărută în 7 Iunie 1819, reapărută în 29 Ianuarie 1821
şi repetată în 22 Februarie 1821, ca semn de vestire cerească, semnifică
chemarea celui Ales. În Istoria jăfuitorilor Ţării Româneşti,
cometa are şi o prevestire rea, grecească, împlinită prin fărădelegile
eteriştilor asupra Patriei noastre: „cînd
feciorii lui Ipsilant s-au pornit din părţile Basarabiei ca să-şi facă oaste
din grecime şi din arnăuţime şi din
orice adunare rea, cîţi voia a se uni voinţii lor, la anul 1821.”
(Apud. N. Iorga, Izvoarele contemporane
asupra mişcării lui Tudor Vladimirescu, p. 328)
„Tudor, Tudor, Tudorel,/ Dragul mamii voinicel!/ De cînd mama ţi-ai
lăsat/ Şi olteni ţi-ai adunat/ Pe ciocoi să-i prinzi în ghiară/ Şi s-alungi
grecii din ţară,/ Mult la faţă te-ai schimbat/ Şi mi te-ai întunecat!// Maică,
măiculiţa mea,/ Cum să scap de cursă rea?/ Căci un glas prevestitor/ Îmi tot
spune c-am să mor./ D-ai să mori, drăguţul meu,/ Facă ce-a vrea Dumnezeu!/ Dar
să ştii tu de la mine/ Că-un român voinic ca tine/ Pîn’ ce cade, pîn’ ce moare/
Calcă şerpii în picioare,/ Căci de-un şerpe-nveninat/ I se iartă un păcat!”
(Din balada Visul lui Tudor Vladimirescu)
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu