LIMBA ROMÂNEASCĂ –
PREȚIOASĂ DĂRUIRE DIVINĂ!
IOAN MICLĂU-GEPIANU
23/05/2022
Limba Românească este prețioasa dăruire
divină, roditoarea veșnicei reânvieri de Neam dăruită de Dumnezeu!
Aceasta este o limbă cu rădăcini
străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care încă au crescut multe alte
și frumoase limbi de popoare. Sfânt este acest neam al Românilor, roditor Eden
îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor carpato-dunărene. Însăși
această tainică Românie, cum o definea cărturarul eminent Artur Silvestri, este
taina sufletului neamului, care se adeverește prin graiul limbii pe care o vorbim.
Orală sau scrisă, sculptată sau pictată,
cântată sau în scrierile istorice și literare redată, limba românească ne
este viul prin care inspirăm credința noastră creștină întotdeauna, purtăm
visurile străbunilor noștri spre infinit.
Precum o piatră de hotar am avut
întotdeauna o intelectualitate românească prin care se purta grijă acestei
limbi naționale. O îngrija prin legile ei gramaticale, o înfrumuseța cu simțirile
cele mai gingașe și creștinești în dulcile ei exprimări. Curate și nesctricate.
Mihai Eminescu a fost florarul
îngrojitor al grădinei noastre lingvistice, a curățat și șlefuit o limbă ca un
cântec, ca un fagure de miere, a înălțat-o între celelalte limbi create de
Dumnezeu, fiindcă o iubea.
Așa să facem și noi
azi! De Eminescu să nu ne despărțim! Dumnezeu întotdeauna ridică mereu pietre de hotar ale
românismului, chiar dacă momentan bântuie furtuni de tot felul, fiindcă nu este acest
Neam lipsit de rădăcini sănătoase, care nu vor lăsa nescrise zilele istoriei
limbii și a românilor cu privirile lor spre viitor.
Căci Limba
Românească nu iese decât odată cu sufletul, cu sângele, fiind sigur că mor fericit prin
iubirea limbii mamei mele, dăruită de Dumnezeul Neamurilor, a Limbilor ce trebuiesc
respectate și prețuite deopotrivă.
*
CUVINTE DE ÎNȚELEPCIUNE DIN – SCRISOAREA PASTORALĂ – VIRTUALĂ -
a Preotului, Prof. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda.
Arhiepiscopul Iustinian Chira- Convorbiri în amurg, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 2006, pag. 65. : ”... Inima e prea puțin pentru a îngloba tot
sufletul. Sufletul există și-n ultima celulă din organismul uman. Sufletul este
în tot corpul viu, 99% din organismul omului e suflet. Doar 1% este mineral, că
de aceea ochii văd și de multe ori poftesc .
Prof. Zoe
Dumitrescu-Bușulenga: ”... Pentru că intrăm în zona compiuterului, am pierdut
plăcerea de a citi. Eu sunt un cetățean al Galaxiei Gutenberg.
Umanismul culturii
se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îți lasă popasurile
necesare pentru reflecție, pentru meditație. Pierderea obișnuinței lecturii este
pericolul cel mai mare care amenință planeta, pentru că slăbește intelectul,
puterea de gândire, și te face să uiți limba. Chiar și eu, după ce am stat
cinci ani în Italia, la întoarcere a trebuit să pun mâna pe Eminescu și pe
Sadoveanu, ca să-mi refac limba.
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos,
traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București, 2005, pagina. 436, ”...CUVÂNTUL
CREATOR. Și în gura noastră cuvântul este creator, formând sunete articulate; o
dată cu cuvântul iese duhul viu al omului, care nu se desparte de gând și de cuvânt.
După cum vedeți, cuvântul prin însăși natura sa este creator chiar și în noi.
Atunci de ce mai
suntem neâncrezători și sceptici față de forța creatoare a cuvântului? De
pildă, când ne rugăm, de ce nu suntem convinși că această slujire prin cuvânt
ne aduce negreșit milostivirea Stăpânului? Fiindcă cuvântul își creează mereu
trup sieși. Sunetele distincte, vorbele puse pe hârtie, cărțile nu sunt oare
carnea în care s-a îmbrăcat cuvântul? Dar noi - n-am ținut seama de
aceasta, am ajuns să credem că este ceva ce nu merită o prea mare atenție.
Nu numai firea dumnezeească este creatoare, ci, prin darul dumnezeesc, și firea
creaturilor Sale însuflețite, cu călăuzirea lui Dumnezeu, Care a spus:
”Creșteți și vă înmulțiți” (Facerea 1, 28). Sub puterea lui Dumnezeu, sufletele
creaturilor însuflețite își cresc loruși trupuri. Astfel, oamenii prin puterea
pe care le-a dat-o Dumnezeu cresc și se înmulțesc pe pământ până în ziua de
astăzi. Oamenii și animalele își fac cele de trebuință vieții, dar mai ales
omul, creatura prin excelență născocitoare, care uimește prin creativitatea sa
infinită în toate domeniile. Deoarece Dumnezeu- Cuvântul este Creatorul
omniprezent, faptele Sale sunt răspândite pretutindeni, deși nu la
nesfârșit; crează, face și, dacă este de trebuință, preface.
Zoe Dumitrescu Bușulenga: -Dragoste și dezmăț - ”...Nu am
prejudecăți de nici un soi, dar felul în care ne purtăm ucide frumusețea. ”Trupul
este cortul lui Dumnezeu”, a spus Pavel. Ce facem noi cu el? Îl expunem, ca pe o
bucată oarecare de carne. E cumplit. Cumplit este și aceea ce s-a întâmplat cu
relațiile dintre femei și bărbați. După părerea mea, aici s-a săbârșit o
crimă. Fiorul primei întâlniri, dragostea, așteptarea căsătoriei, toate astea
au dispărut. Ce se întâmplă cu noi?
Eram un popor de
țărani cu frica lui Dumnezeu. La sat încă s-au mai păstrat bunele obiceiuri.
Oamenii nu sunt bântuiți de patima cărnii care se expune. Nu se vorbește urât, și
asta e bine. Mântuitorul este în noi, e lumina necreată, și noi îl pironim cu
fiecare cuvânt al nostru, rău sau murdar.
Sfântul Ioan din
Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, București,2005.pag.257.
Kilometrajul Inimii, ”...Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea
Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6,33). Cum, în ce chip să
cautăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu? Iată cum.
Să presupunem că
vrei să faci un drum undeva, pentru o treabă oarecare, mergând pe jos, cu un
vehicul sau pe apă; roagă-te lui Dumnezeu să-ți călăuzească mai întâi căile
inimii și după aceea pe cele ale călătoriei pe care vrei să o faci, să te
îndrepteze mai întâi pe căile vieții, potrivit poruncilor Sale.
Trebuie să dorești
aceasta din toată inima și să te rogi de mai multe ori în acest sens lui Dumnezeu.
Cunoscându-ți dorința sinceră și strădania de a-I respecta poruncile, Dumnezeu îți
va îndrepta, puțin câte puțin, toate căile tale.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui – un ghid al frumuseții lăuntrice, Ed.Mega,
Cluj-Napoca, 2009, pag. 16, CARTEA, ”...Gândurile scriitorilor, ca toate
gândurile mari, ca toate paginile serioase ale cărților bune, sunt crâmpeie
rupte din sufletul celui ce le-a creat și de aceea aceste gânduri se citesc cu
sfială și nu în fugă, ca o reclamă ieftină și banală. În vechime, orice carte
era considerată sacră, chiar dacă nu avea nimic religios în ea și era citită și
ascultată cu un fior de sfințenie. O carte este o ființă vie. Când pun mâna pe
Sfânta Scriptură, e un contact direct cu Dumnezeu, cu Moise, cu Proorocii, cu
Apostoli...
Prof. Zoe Dumitrescu-Bușulenga
Poezia, ”...Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia
de frumusețe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă
dimensiune. Poezia ține, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai
intimă a ființei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune.
În poezie te
cufunzi pentru a te întoarce cu frumusțe. În rugăciune intri pentru a te integra
absolutului.
Sfântul Ioan din
Kronstadt Necuviința, Cine este necuviincios cu oamenii va fi necuviincios și
cu Dumnezeu.
Respectă în om
chipul lui Dumnezeu, măreția și splendoarea sa neprețuită, rabdă cât poți de mult
greșelile și rătăcirile omului căzut, pentru ca și Domnul să ți le rabde pe ale
tale.
Vrăjmașul neamului
omenesc și a lui Dumnezeu, nefiind în stare să-și verse răutatea asupra lui
Dumnezeu, caută cu orice chip să și-o verse asupra omului – chipul lui Dumnezeu
– și, o dată cu aceasta, toate gunoaiele sale: întunericul, trufia,
invidia, pe care le-ar dori intrate în om. Respectă omul, mântuiește-l,
păzește-te pe tine însuți, nu te enerva, nu fi rău, pizmaș, nu ofensa, nu
minți, nu curvi, nu fura...
*
Cugetări și Maxime Pentru Viață – Antologie de cugetări
și maxime alcătuită de Mireopolitul NIFON CRIVEANU – Ediție îngrijită, prefață
și indice tematic de Pr. Prof. Dr. AL. STĂNCIULESCU BÂRDA
Editura ”CUGET
ROMÂNESC” , 2008.
MAMA – O mamă bună prețuiește cât o sută de învățători.
Împăratul Napoleon I întreabă odată pe-o doamnă de la curtea sa: ”Ce lipsește
pentru a da oamenilor o bună creștere?” ”- MAME” – răspunse doamna. Răspunsul
îi plăcu mult împăratului.
”- Da, da, zise el,
în această vorbă mică se cuprinde o înaltă școală de bună creștere. Aveți grijă,
așadar, să formați mame, care să știe a da o bună creștere copiilor lor!”
Napoleon I -”Profesorii
buni fac școlari buni, numai mamele bune fac oameni buni”.
Aime Martin -”De voiți ca
bărbații să fie buni și virtuoși, învățati pe femei ce este mărirea și
virtutea”.
J.J. Rousseau -”Viețile
noastre cele mai mari încep din cea mai fragedă copilărie, iar îndrumarea
de căpetenie a noastră e în mâinile mamei”.
Montaigne ” Cine este stăpânit de părerile mândriei nu mai găsește
pace, până când nu-l înghite pământul”.
C.Negruzzi -”
Mândria unui om îl scoboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste”. (
Proverbe.XIX, 25).
Ioan Miclău-Gepianu
23/05/
2022
COMENTARII:
-”LIMBA
ROMÂNĂ, C-ARE MARE ÎNDEMÂNĂ Și, prin ilustru maistru, din Gepiu, Bihor, în dor
de Eminescu avem, un mare dor din izvor, cu sfàntă obârșie de limba română, cea
cu îndemână, în însuși de marcă, emerită și de mare artă care se poartă, în
câte bordeie, cu tradiționale obicie și, cu ecuații, în socio umane recții și
atitudini care se răsfrâng, în pàini și prietutindeni, în morală iubire pe
verticare, în iubire, cu drept la fericire, în drept de pios, în frumos, cu
drept la fericire, cum vorba vine, că viața ne curge, pur sânge, prin limba cea
română demnă și cu îndemână, nazdrăvană, de oaie și cu îndemână, firesc, cu
îndemână română, comoară rară și cu îndemână, de pâine și pace, în liturghie de
omenie, de Românie, cum în festin senin ni se scrie, cu lumină lină, de iubire,
în grădină cum se scrie de albină roindă, în legendă divină, deplină, că limba
divină, deplină e limba română, c-are o mare îndemână. PR-F”
-”Cu
limba română de la capăt la coadă și care-i concluzia și efectele de frumusețe
și, cu noblețe, cavalerism, în și de basm-altruism, din comunism etic și
estetic, benule, adunând binele, în toate zilele, pâine de toate zilele? PR-F”
”Mult
suflet, în tot ce scrie, Ioan Miclău, din Gepiu, Bihor, om și poet de suflet de
cuget curat și luminat, că El, Dumnezeu ca dar minunat lumii generos și
luminat, în grai de rai lumii spre cinstire și spre fericire, lumii ne-a alduit
și dat, cu strălucire, spre vrednică, de biserică pomenire și, învrednicire, în
vecire, cu fericire ! PRF”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu