miercuri, 18 mai 2022

MELANIA RUSU CARAGIOIU - DEDICAȚII LUI PĂSTOREL TEODOREANU

 



DEDICAȚII LUI  PĂSTOREL TEODOREANU

 

 

~*~

 

Orice naș își are nașul

Să coacem un pui la ,,Nanu

Dar,,boss-naș” mi-a oprit banul

Cresc datoriile-n Han(u),

Te reneg,  naș  Sadoveanu!!!

 

*(Mihail Sadoveanu, nașul lui Păstorel îi stabilise o pensie acestuia de 1200  lei lunar, fiindcă acest fin teribilos nu lucra, dar era o somitate în sfera lui. Păstorel îl critica des pe Sadoveanu pentru zgârcenie.)

 

Prindem noi să suflăm  in iaurt

Astăzi vă ofer clătite,

Mult de guvern smântânite

Îl schimbăm de ne dă mâna

Să mai luăm și noi smântâna.

 

Să tot ai cinci vieți

Câți cireși au fructe-n vie,

Sunt prea mulți pentru dulceață

Îi scot și pun razachie

Altă aromă, altă viață!

 

Atenție la șorici

Vă invit la grătărel

Am vin roșu  și creveți

În proțap rumen purcel

Furat de la un mistreț!

 

Greu cu asortatul

Pentru voi amici de șpriț,

Am să-mi mut patul aici

Merg acasă, nu să dorm

Ci să- mi iau alt papillion.

 

 

Dau rețeta în loc de desert

Am din Franța o rețetă

Cu șampanie și vedetă

De vedetă vreau să scap

Azi fac șnițele de... crap...

 

Ori până-n Pașțti, ori după Paști

Mama mi-a vorbit de Post

Tata de postul ce-a fost,

Ionel mă simte prost;

Treaba lor, sunt cum am fost.

 

Leacul salutar

Am uitat de epigramă,

Mereu cu gândul la hrană,

Fac alegerea din cramă

Mă tămâiez.. să n-am mană!

 

,,In vino veritas”

Un ghiduș zis Păstorel

Duce capra la izvor,

Cine-aleargă, ea sau el,

Fiindcă vin curge în... sfor…

 

Polivalent

Și gurmand și diplomat,

Cu stomacul plin de poante,

A rămas de neutat,

Zgăriind cu unghii boante.

 

Aură

Ce ți-e cu Teodoreanu

Păstorel, bun magistrat

Doctor, vindecând aleanul

Prin cristal de vin Muscat

 

Deliciul bucatelor,

Teodorene Păstorel,

Te slăvim la multe mese-n

Vin de Panciu și chisel,

Peste epigrame-alese

Și

Deliciul bucatelor,

Te slăvim la multe mese-n

Vin de Panciu și chisel,

Peste epigrame-alese

Trase-n sos de Păstorel…

 

Festin

Vezi curcanul împănat

Ce sub aripă ascunde

Mărul, cel în vin murat

Și-n  epigrame fecunde…

 

Greu de ajuns

Te întrebi unde-i maestrul

Ce le-a combinat pe toate ?

Uite-l Păstorel buiestru,

De stărnește bețe-n roate !

 

Vremuri noi

Te mai slăvim Păstorele,

Tot înalt pe soclul tău,

Vremurile sunt cam grele:

Gâște grase, vinul greu !

 

Să-l recitim pe Caragiale

Tot îți amintești matale

De marele Caragiale.

Uite-l, și acuma râde

De legile noastre hâde !

 

Cu părere de rău

ACI  NE  OPRIM   DRAG  PĂSTOREL.

ÎȚI  ÎNCHINĂM UN VINICEL

LÂNGĂ O TAVĂ  CU  PURCEL,

-SĂ NU NE  UIȚI !-  CU-UN  OSTROPEL!

 

 

~*~

 

MELANIA RUSU CARAGIOIU








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu