Monogorod:
trezirea uriașului adormit
Tudor
Păcuraru
19
mai 2022
Școala rusă de geografie economică
apreciază că există, de fapt, patru Rusii - țări atât de diferite una de alta,
că parcă ar fi fiecare pe altă planetă. Rusia-1 este cea a palatelor poleite cu
aur românesc, populate de protipendada din Moscova sau Sankt Petersburg, tărâm
de basm pe care-l zărim la telejurnal aproape în fiecare seară.
Rusia-2 e țara blocurilor cenușii și a
fabricilor la hectar, rareori evocată de mass media. Rusia-3 (cea rurală) și
Rusia-4 (periferiile Imperiului: Siberia și Caucaz) cuprind 38% din populație,
dar n-are rost să le dăm atenție, că oricum nu veți auzi prea curând nici de
una, nici de alta.
Și iată că, mai zilele trecute, ne-a sosit
o veste caldă: Regimul Putin ar fi ”naționalizat” fabricile de automobile
Renault-Nissan. Ne și imaginăm mașinile negre frânând în fața birourilor
străine, kaghebiști în haine de piele urcând buluc scările, cu pistoale în
mâini, apoi ușile date de perete: „Cheile pe masă și mâinile sus, burjuilor!”.
Din fericire lucrurile n-au stat chiar așa.
În realitate, concernul Renault-Nissan a
reușit să vândă Guvernului Rusiei partea sa de 68% din acțiunile producătorului
rus de automobile, AvtoVAZ. Că le-a vândut cu mult sub prețul investiției, nu
contează: important e că a mai scos un ban pe ele, nu ca alți investitori care
au fost nevoiți să-și abandoneze de-a dreptul proprietățile. Probabil dl. Putin
a acceptat târgul, de teamă să nu fie sunat încă o dată de dl. Macron, care îl
tot chinuie ținându-l cu orele la telefon.
Evident, știrea se referă numai la Rusia-1:
Fabrica de automobile din Moscova, care azi-mâine va produce, în loc de Dacia
și Renault, automobile Moskvici. Cât va dura schimbarea liniei de producție și
cine va finanța noile modele – mister și tăcere. Dar cine cunoaște, știe că o
asemenea reorientare durează 2-3 ani și costă miliarde de Euro. În treacăt, se
sugerează că Primăria Moscovei va pune la dispoziție fondurile necesare, de
dragul de a avea un model de autoturism care să-i poarte numele: un fel de
sponsorizare. Parcă ar fi un banc de la Radio Erevan.
Și evident nu se suflă o vorbă despre
patrimoniul Renault-Nissan din Rusia-2: Uzinele AvtoVAZ Togliatti, cea mai mare
fabrică de automobile a Rusiei. Prin 1966, conducerea sovietică a ajuns la
concluzia realistă că URSS este incapabilă să fabrice un automobil modern.
Rachete, da; submarine, da; avioane, da; mașini, nu. Drept care Kremlinul a
umblat la pușculiță și a cumpărat, de la FIAT, o fabrică de-a gata: LADA.
700.000 de automobile pe an. 108.000 angajați (2008).
Amenzi uriașe pentru cei care încearcă să
vândă tichetele sociale. Sumele depășesc cu mult valoarea ajutorului de la stat
Pentagonul lansează avertizări. Tot mai
multe OZN-uri apar pe cer, iar fenomenele nu pot fi explicate
Credite de 10.000 de euro pentru studenți.
Care sunt condițiile și ce dobândă vei avea de plătit
Iar în jurul fabricii s-au construit
blocuri pentru muncitori și familiile lor: Orașul Togliatti, după numele unui
comunist italian. Un oraș monoindustrial, monogorod, cum îi zic rușii: 720.000
locuitori, 1% din PIB-ul Rusiei. Oraș cărui destin este legat de cel al
fabricii. Iar în anii 2000 Uzinele AvtoVAZ Togliatti au început s-o ducă rău,
concurate pe piața internă de second-handuri de import, la cu totul alt nivel
tehnic. Neavând alt sprijin, întregul oraș a început să decadă.
Salvarea a venit în 2014, când
Renault-Nissan a preluat pachetul majoritar de acțiuni la AvtoVAZ Togliatti.
Francezii au investit miliarde de Euro și au modernizat vechea fabrică FIAT la
standardele actuale. Au adus piese și componente din import. Gama s-a
diversificat cu noi modele LADA, competitive, iar în 2021 producția a atins
300.000 de exemplare.
Apoi a urmat războiul din Ucraina și totul
s-a prăbușit. Datorită sancțiunilor care au blocat importurile de completare,
în aprilie 2022 întreaga uzină a fost trimisă, pe trei săptămâni, în concediu.
Acum, muncitorii sunt în șomaj tehnic: primesc 2/3 din salariile lor și așa
foarte mici. Adică în jur de 150 Euro pe lună. Iar asta în condițiile în care
inflația a devenit galopantă. Perspectivele sunt incerte: preluarea pachetului
majoritar al AvtoVAZ de către Statul rus nu a fost însoțită de vreun proiect
concret de viitor. Se preconizează „concentrarea pe modelele produse integral
în Rusia”. Revenirea la anii 1960! La 12 mai, Guvernul rus a promulgat un
decret prin care stabilește provizoriu standarde reduse de omologare pentru
automobile: fără ABS sau airbaguri, fără pretensionarea centurilor de
siguranță, cu nivel de poluare non-Euro, ca înainte de 1990. Și în aceste
vremuri și așa grele, e limpede că rușii se vor repezi să-și cumpere
retromobile…
Iar în jurul uzinei, orașul a început să
moară. Oamenii n-au încotro s-o apuce: peste tot e criză economică, locuri de
muncă nu se găsesc. Să-ți abandonezi apartamentul de bloc pentru a locui într-o
baracă la Moscova și a munci, la negru, pe un salariu de subzistență? Lumea lor
se destramă, iar sutele de mii de șomeri așteaptă ceva, o rază de speranță.
Care tot nu mai vine…
Ca ei sunt 16 milioane de ruși, mai bine
de 25% din populația urbană a țării. Locuitori ai Rusiei-2, care numără 319
localități – 29% din orașele Federației. Contribuția lor la PIB este evaluată,
în funcție de surse, între 20 și 40%. Oricum, e mai mare decât contribuția
Moscovei – 22%. Unele dintre aceste orașe monoindustriale au beneficiat, în
anii din urmă, de investiții străine. În alte cazuri – în special în industria
militară, controlată de oligarhii din anturajul lui Putin – orașele odinioară
”închise” au cunoscut o globalizare secretă. Statul a importat, pe căi ocolite,
componente din Marea Britanie, Coreea de Sud, Taiwan, Olanda, Germania, ba
chiar din SUA.
Chiar și după invadarea Crimeii, aceste
importuri s-au făcut cât se poate de legal: în termenii Deciziei Consiliului UE
2014/512/CFSP din 31 iulie 2014, embargoul nu se aplica acelor contracte
încheiate înainte de anexarea Crimeii. Evident, au fost încheiate acte
adiționale la contractele existente. Și astfel, calculatorul rachetelor
antiaeriene TOR-2M are componente britanice, olandeze și germane, la fel ca și
rachetele ISKANDER-M, KALIBR sau Kh-101, folosite intens în războiul actual.
Dronele ORLAN-10, cu care armata rusă hăituiește trupele ucrainene, au un modul
GPS produs de compania elvețiană U-blox, motorul e japonez, SAITO, iar sistemul
de ghidare e francez, ST Microelectronics. Tot de origine franceză (THALES –
Catherine FC) e și sistemul de ochire termal al tancurilor pierdute cu sutele
pe câmpiile Ucrainei. Tot THALES era și sistemul de navigație al celor 5
avioane multirol SU-30SM doborâte în Ucraina. Iar șasiurile de camion
KamAZ-65225, pe care sunt montate sistemele de rachete, ba chiar și complexul
anti-aerian ”Pantsir”, au motor american, Cummins, și transmisie germană, ZF
Friedrichshafen.
Explicația este simplă: cu producătorul
străin te poți înțelege ca în prețul plătit de Statul rus să fie incluse și
comisioane care îl umflă de 2 – 3 ori. Că așa e în vremuri de embargou! Bani
erau destui: Planul de modernizare al Armatei, lansat în 2010, prevedea
cheltuieli de 613 miliarde $ pentru următorii 10 ani. Se apreciază că, numai
din malversațiuni cu importurile de completare, s-au deturnat peste 100
miliarde $. Banii aceștia ar fi prins bine pentru modernizarea celor 900 de
întreprinderi din Rusia-2, pentru diversificarea și de-militarizarea producției
– dar nu asta era prioritatea. Comisioanele constituiau prioritatea pentru
”verticala puterii” dornică de iahturi de lux, conturi elvețiene și reședințe
somptuoase la Londra. De aceea, s-au făcut importuri pe sub mână, în loc să se
investească în capacități autohtone de producție. Și astfel, industria militară
rusă a devenit și mai dependentă de importuri de completare din Occident.
Și a venit al doilea embargou, care a
închis portițele. Duminică, 15 mai, Casa Albă a anunțat că „Rusia se
străduiește să își refacă dotarea de arme și echipamente militare. Cele două
mari uzine ruse de tancuri – Uralvagonzavod din Nijni Tagil și Uzina de
Tractoare din Celiabinsk – au oprit producția din lipsa componentelor de
import.” Decizia UE 2014/512/CFSP a funcționat conform proiectului: ca o
capcană perfectă. Așa cum explica la 12 mai, în fața Comitetelor Congresului
SUA, Secretarul pentru Comerț Gina Raimondo, exporturile de tehnologie
americană spre Rusia au scăzut cu 70% ca urmare a noilor sancțiuni, iar „din
rapoartele sosite din Ucraina rezultă că echipamentul militar rusesc distrus
sau capturat e plin de semiconductori pe care i-au luat de la mașini de spălat
sau frigidere. Scopul nostru a fost să blocăm accesul Rusiei la tehnologie,
grevând capacitatea lor de a continua operațiunea militară. Și asta este exact
ceea ce facem.”
Fără îndoială americanii știau exact ce
fac: rachetele 9A52 sunt stabilizate prin giroscoape cu fibră optică, presupuse
a fi de precizie (0.1 – 0.01°/oră) produse în SUA, ca și unele componente cheie
ale rachetei Iskander-M. Poate de aceea rachetele respective tot nu reușesc să
nimerească pistele aerodroamelor ucrainene, iar după 80 de zile de luptă, flota
aeriană militară a Ucrainei continuă să efectueze misiuni. Aceleași componente
se regăsesc și în rachetele Kalibr – despre care gurile rele comentează că
nimeresc ținta în numai 60% din cazuri. Bârfe răuvoitoare, fără îndoială…
Dar să revenim la Uralvagonzavod: fabrica
recent închisă nu este numai cea mai mare uzină producătoare de tancuri din
întreaga lume, ci și nucleul unui monogorod. De destinul uzinei depinde și cel
al orașului monoindustrial Nijni Tagil: 360.000 locuitori, zero speranțe. Iar
atunci când Uralvagonzavod și AvtoVAZ Togliatti își închid porțile, această
decizie afectează soarta a un milion de
locuitori din cele două orașe, care depind direct sau indirect de ele. Iar apoi
șocul se propagă spre furnizorii din siderurgie și metalurgia neferoasă: alte
monogorod, care produc 66% din producția de oțel, 100% din cea de aluminiu și
vor înceta curând și ele producția. Sunt deja fragilizate de dobânzile bancare
în creștere, de lipsa valutei și de prețurile materiei prime.
Curând, se vor închide oțelăriile, se vor
închide șantierele navale (spre exemplu Kaliningrad, 800.000 locuitori) și
minele: nucleele altor zeci de orașe de tip monogorod, care realizează 53% din
producția de cărbune și 90% din cea de nichel a Federației. Avalanșa a început:
prin septembrie, Rusia-2 va fi în blocaj. Iar foamea va scoate în stradă 16
milioane de șomeri.
Și dacă ne uităm atent, vedem că decretul
care instituie standarde reduse de omologare auto e valabil până la 1 februarie
2023. Abia atunci va fi, deci, ”rezolvată” situația din Ucraina, în viziunea
Guvernului Rusiei. Dar în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, cum va fi
gestionată situația? Echipa de kaghebiști care conduce Rusia s-a pregătit
pentru această eventualitate: în 2016 a întemeiat o miliție paramilitară,
Rosgvardiya, care printre altele se ocupă și de „protejarea ordinii publice și
paza întreprinderilor de stat importante”. 340.000 luptători, subordonați
direct președintelui Putin. O gardă prezidențială care va impune legea marțială
în orașele monoindustriale și va asigura trecerea în regim paramilitar de lucru
(sau mai precis de șomaj tehnic) a întreprinderilor din Rusia-2. Modul de
acțiune s-a văzut în Ucraina: la 9 martie, la Herson, Rosgvardiya i-a reprimat
cu brutalitate pe localnicii care manifestau împotriva ocupației rusești: 400
de răniți. Iar la 21 martie, tot la Herson, Rosgvardiya nu s-a mai ostenit să
”lucreze” cu bâta, ci a deschis direct focul cu muniție de război împotriva
manifestanților pașnici.
Când uriașul Monogorod se va trezi, Rusia
se va cutremura din temelii… Cam din toamnă, armata privată a lui Putin va fi
nevoită să invadeze Rusia-2, pentru a-i pune cu botul pe labe pe cei 16
milioane de „naziști” flămânzi, ieșiți la proteste în 300 de orașe
monoindustriale. E de așteptat să folosească împotriva muncitorimii ruse
aceleași mijloace de convingere: bâta și pistolul-mitralieră. Iar atunci
elitele ruse, mai ales elitele militare, vor avea de ales. Oare vor susține în
continuare Regimul Putin, cu prețul unui război civil, deschizând calea
devoluției Federației Ruse?
Dacă elitele ruse vor alege calea
confruntării cu propriul popor, am putea fi martorii unei noi destrămări de
stil iugoslav, întinsă pe câțiva ani buni și la scară mult mai mare. Nu degeaba
colonelul Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezenței avansate a
NATO din România, declara recent că „vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani”.
Știe dânsul ce știe!
Sursa: RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu