ODAIA
FĂRĂ UŞĂ…
~*~
Întunericul
îmi domneşte în odaie…
Ce
n-aş da iarăşi să mai pot ieși în tindă…
În
ogradă să fac un foc înalt de paie,
Să
se topească bezna nopții-n vălvătaie
Şi-ncet,
încet s-alunece, să se desprindă,
De
pe pereţii odăii mele, de pe-oglindă…
Bâjbâind,
caut să găsesc pe-aici vreo Uşă…
Îmi
declară Neputinţa cu Soarta război…
Nu
pot fugi, că mă-mpiedic de-o cătuşă,
Mi
s-a stins și focul sub spuză şi cenuşă
Și,
mi-e inima de gheaţă, rece ca un sloi
Simţind
în ceafă șopot și hohot de strigoi…
M-apucă
Deznădejdea ciocănind în piept,
Uşa…
uşă caut, să ies mai repede afară !
Răbdare
fac spunând că aşa o fi-nţelept…
Dar
cât ? Uşa caut s-o găsesc, să ies aştept !
Mă-nghite
Întunericul, negru și de ceară…
Mă
rog Speranţei mele bune să nu-mi piară !
Nu
vreau să mă gândesc că poate nu există…
Încerc
chiar să visez minuni ce mă aşteaptă…
Alung
negre gânduri, șterg lacrima-n batistă,
Căutând
lumina să-mi schimbe noaptea tristă
Şi
Soarta, care-mi joacă feste, cam nedreaptă,
Împingându-mă
către ultima ei treaptă !
Dintr-o
dată… citesc pe-al vieţii mele livret,
Ascuns
în Întunericul avid de sentiment,
Că,
piedicile şi Uşa nu mi-au fost secret…
Că,
ani, zile-n şir trăisem, așa, ca biet ascet…
La
cei ce vor veni, lăsa-voi însă testament:
În
mine fost-au Întuneric, Uşă, Impediment,
Numai
că eu… am fost Prezentului absent…
~*~
Anna-Nora
Rotaru
_______________
NORA _______________
versuri
din vol. __ „ Pe urma pasilor pierduti „__
Μπορεί
να είναι ασπρόμαυρη εικόνα εσωτερικός χώρος
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu