U-craina - țara de la margine (3)
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
29 Mai 2022
„Oligarhii
sunt pe ducă. Epoca lor a apus. Fosta lor putere a încăput pe mâna
național-suveraniștilor ruși” (Prof. uiv. dr. Corvin Lupu)
Anterior
am făcut numeroase referiri la manipularea prin presă pe care o face regimul
politic globalist euro-atlantic. Este într-adevăr de mirare că presa regimului
nu se rușinează de minciunile pe care pur și simplu le „vomită” continuu. Din
acest punct de vedere, comuniștii au rămas niște copii mici. Nu spun asta doar
despre Putin, ci și despre alți lideri ruși. Au spus despre generalul
Gherasimov că este pe moarte și a apărut în public. De asemenea, au spus despre
ministrul Serghei Shoigu că a făcut infarct și este pe moarte într-un spital.
În 9 mai, Shoigu a comandat parada militară organizată în Moscova și era „foarte
viu”. Nu arăta nicicum ca un muribund. Nimeni nu-și cere scuze de la public
pentru minciunile debitate. Nimeni nu-și asumă, iar pentru răspândirea de vești
false nu răspunde nimeni. În schimb, C.N.A.-ul ticăloșit, practică represiunea
împotriva jurnaliștilor care spun adevăruri supărătoare pentru regim, sau
pentru că permit unor invitați să facă afirmații neconvenabile sistemului. Nu
mai insist, cred că am spus destule pe această temă.
Pentru
poporul rus, fosta Uniune Sovietică simbolizează o perioadă de mare dezvoltare
și extindere a sferei de influență în lume. Dar mai este un aspect foarte
important, ignorat de „analiștii” noștri, majoritatea fiind niște umili
propagandiști ai sistemului globalist euro-atlantic. Eu îi consider niște
manipulatori. În iulie 2020, parlamentul Rusiei a adoptat o nouă constituție
care specifică faptul că Federația Rusă este moștenitoarea și continuatoarea
fostei Uniuni Sovietice. Ca urmare și simbolurile ei se respectă și sunt
folosite, mai ales cu ocazia unor aniversări și comemorări.
Această
precizare din constituție are și semnificația că Federația Rusă are menirea să
aducă sub autoritatea ei teritoriile care au aparținut fostei U.R.S.S. și sfera
de influență pe care U.R.S.S. a obținut-o prin negocieri și cu acordul scris al
S.U.A. și Marii Britanii. Din această cauză nu s-a declarat război Ucrainei.
Cum să declari război propriului tău teritoriu? Să declari război unei entități
care-ți aparține? Acesta este și sensul operațiunii militare speciale a
trupelor ruse din Ucraina, cum au numit-o conducătorii ruși. Zeci de „analiști”
și jurnaliști au ignorat acest aspect și au vorbit zilnic despre presupuse
(așteptate de ei) declarații de război ale Rusiei la adresa Ucrainei. Și dacă
rușii vor intra în Republica Moldova o vor face fără nici o declarație de
război.
Cominterniștii
au condus Rusia Sovietică (U.R.S.S.) timp de 35 de ani. Aceștia nu erau etnici
ruși, ci reprezentanți ai unor minorități din Rusia, majoritatea evrei și au
luptat împotriva naționalismului rusesc. Au trimis în gulag elita națiunii
ruse. Cominterniștii au dorit să stăpânească Rusia în folosul lor, al evreimii
internaționale și împotriva etniei majoritare ruse, cea mai îndreptățită să-și
conducă și să-și stăpânească propria țară. Marea epurare din deceniul al
patrulea al secolului al XX-lea a fost făcută de N.K.V.D. (Н.К.В.Д. - Народный
комиссариат внутренних дел - Comisariatul poporului pentru Afaceri interne) cu
deosebire de conducătorii săi evrei, în frunte cu Ghenrich Iagoda (nume real:
Enoh Gherșevici Ieguda). Epurarea a vizat și aparatul de partid, militar, de
securitate și de miliție. Văzând pe cine condamnă Iagoda și N.K.V.D.-ul său,
Stalin a înțeles că evreii vizează majoritar etnicii ruși. El a intuit direcția
acțiunii evreiești și a înțeles că după ruși vor urma și liderii comuniști
neevrei din alte regiuni ale U.R.S.S., cum era el, din Gruzia (Georgia de
astăzi). Din această cauză, Stalin a decis să înceapă epurarea conducerii
U.R.S.S. de evrei și să scape de Iagoda.
Ghenrich
Iagoda, a fost foarte apropiat colaborator al său. După ce a preluat conducerea
U.R.S.S., Stalin l-a trimis pe Iagoda la New York în fruntea a 23 de agenți ai
N.K.V.D. care activau în cadrul Biroului Martens, agentura de spionaj a
sovieticilor în SUA. Iagoda a creat o foarte puternică rețea de spionaj în
S.U.A., bazată pe sprijinul comunității evreiești din S.U.A. În anul 1932,
Iagoda l-a informat pe Stalin că senatorul de New York, Francis Delano
Roosevelt, i-a cerut ajutor financiar pentru a candida la președinția S.U.A.,
promițând că după ce va ajunge președinte va stabili relații diplomatice cu
U.R.S.S., va ridica embargoul și va deschide accesul U.R.S.S. la tehnologiile
americane. „Dă-i câți bani vrea!” a fost răspunsul lui Stalin. Roosevelt a
rămas toată viața un prieten și admirator al lui Stalin și al U.R.S.S., până la
moartea lui. Din această cauză, către finalul războiului mondial, cercurile
politico-militaro-informative din conducerea S.U.A. au fost nemulțumite de
concesiile făcute de S.U.A. lui Stalin, privitor la sferele mondiale de
influență.
Moartea
lui Roosevelt a survenit în urma asasinării sale cu o foarte mică săgeată
otrăvită trasă în gâtul său, în primăvara anului 1944. Acest asasinat nu a fost
niciodată recunoscut oficial. După război, Stalin i-a spus fiului președintelui
Roosevelt cum a fost asasinat tatăl său.
Politica
antisemită a lui Stalin a început cu executarea la ordinul său a lui Iagoda, în
15 martie 1938. Declanșarea războiului mondial și perspectiva ca U.R.S.S. să
trebuiască să se confrunte cu Germania și Japonia, l-a convins pe Stalin, un om
cerebral, că va avea nevoie de sprijinul S.U.A., iar evreimea deținea rolul
decisiv în luarea deciziilor de la Casa Albă. De aceea a fost întreruptă
politica antisemită. Ea nu a fost reluată decât după ce U.R.S.S. a devenit
putere nucleară și deținea deja câteva focoase nucleare care-i asigurau
securitatea și erau descurajatoare pentru orice posibilă intenție de agresiune
externă. În 1952, evreii au încercat să-l asasineze prin intermediul unui
complot al medicilor evrei din spitalul Kremlinului. Au fost prinși și
executați cu toții, dar anul următor, președintele N.K.V.D., Lavrenti Beria a
reușit să-l asasineze pe Stalin.
A
urmat la conducere Hrușciov, care era ucrainean. În perioada lui Leonid Ilici
Brejnev, aparatul de conducere a U.R.S.S. a mai fost rusificat, dar evreii au
rămas influenți. În timpul lui Mihail Gorbaciov și a lui Boris Elțîn, criza
generală din U.R.S.S./Rusia s-a accentuat și corupția a explodat. În această
perioadă s-au născut oligarhii care au acaparat o mare parte din economia
U.R.S.S./Rusiei. Cei mai bogați și influenți oligarhi erau toți khazaro-evrei.
Pe măsură ce U.R.S.S./Rusia decădea, oligarhii se consolidau, iar Occidentul
lăuda Rusia și pe conducătorii ei. Cu cât îi era Rusiei mai rău, cu atât o
vorbea Occidentul mai de bine.
Începând
din anii 1996-1997, naționaliștii ruși, mai ales cei din serviciile secrete de
securitate și armată, au început să pregătească schimbarea conducerii Rusiei,
mai ales a lui Boris Elțîn, care era alcoolic și total vândut oligarhilor și
Occidentului. Ei l-au pregătit pentru preluarea conducerii țării pe Vladimir
Putin. Pentru aceasta, Putin a fost purtat în funcții de conducere importante
în administrația locală, în cea centrală și în serviciul de securitate. A fost
pe rând, printre alte funcții, viceprimar al Sankt Petersburg-ului (orașul său
natal), șef al Serviciului Federal de Securitate, prim-ministru și, din 1999,
președinte al Federației Ruse.
Vladimir
Putin este cel sub conducerea căruia s-a rusificat complet conducerea țării. În
paralel, el a început un proces dificil de supunere/aducere sub ascultarea
„Siloviki” a oligarhilor.
„Siloviki”
înseamnă „Cei puternici”. Este denumirea uzuală pentru structura cea mai
importantă de putere de la Kremlin. Nu vreau să spun că Guvernul sau Duma de
Stat a Federației Ruse nu sunt importante, dar „Siloviki” reprezintă ceea ce
mai demult era denumit Complexul militaro-industrial, respectiv grupul
principalilor decidenți în problematica puterii și securității. Majoritatea
membrilor sunt cadre militare, de diverse arme și specialiști proveniți din
serviciile de informații. „Siloviki” este un organ colectiv în care fiecare
membru are păreri, formulează proiecte și influențează decizii.
Corupția
în Rusia a fost menținută mulți ani la un nivel scăzut și controlabil. În
perioada lui Lenin și Stalin, corupția s-a manifestat la cote foarte scăzute și
era reprimată cu cruzime. Bunăstarea aparatului de partid venea din salarii,
drepturile de haine gratuite, popote și restaurante cu circuit închis unde se
practicau prețuri modice și magazine speciale, deschise doar pentru anumite
categorii de funcționari de stat, civili și militari. Nu exista interesul de a
strânge averi ascunse, de a deține conturi secrete prin bănci străine etc.
În
timpul lui Mihail Gorbaciov, corupția a explodat și au apărut milionarii în
dolari, cu averile la vedere, viitorii oligarhi. Corupția era legată mult și în
primul rând de serviciile secrete. În lumea securiștilor, care vegheaseră zeci
de ani pentru apărarea ideologiei bolșevice, preocuparea principală a devenit
aceea de a lăsa de o parte subtilitățile ideologiei bolșevice și de a pune mâna
pe bani. Cooperarea economică a U.R.S.S.-ului lui Gorbaciov și apoi a Rusiei
lui Boris Elțîn cu Occidentul s-a făcut, în mare parte, prin intermediul noilor
oligarhi, aproape toți, „întâmplător”, evrei/khazari.
Acești
oligarhi, puternic legați de șefii serviciilor secrete, interesați de a
prospera și ei, au fost și un catalizator al globalizării unor componente ale
serviciilor secrete rusești cu cele occidentale, în primul rând cu C.I.A.. Pe
măsură ce oligarhii evrei acaparau părți tot mai mari din economia Rusiei,
criza economică generală din țară creștea, PIB-ul scădea și în ritm cu el,
scădea și puterea Rusiei. Oligarhii evrei din U.R.S.S./Federația Rusă au ajuns
la averi și influență colosale. Ei au sprijinit penetrarea Rusiei și
retrogradarea ei din poziția de supraputere mondială în cea de putere
regională. În această perioadă a lui Gorbaciov (1985-1991) și Elțîn
(1991-1999), întreaga mass-media occidentală îi ridica în slăvi. Cât timp Rusia
decădea, Gorbaciov și Elțîn erau „very good boys”, curtați, invitați, premiați,
încărcați cu onoruri și cadouri.
În
rândurile Rusiei profunde, a naționaliștilor de etnie rusă din serviciile
secrete, din armată și politică au apărut nemulțumiri tot mai mari și s-au
țesut proiecte de înlăturare a regimului oligarhic corupt patronat de Boris
Elțîn. Acest fapt va fi realizat de serviciile secrete de informații și cele
speciale ale armatei, în anul 1999, an premergător celui electoral. De altfel,
aceste instituții erau singurele forțe care aveau puterea să răstoarne de la
putere conducerea politică coruptă și pe oligarhi, care beneficiau de un
sprijin occidental foarte puternic. La conducere a fost adus Vladimir Putin,
fost prim-ministru și fost președinte al Serviciului Federal de Securitate. În
ziua în care a fost somat să-i predea puterea lui Vladimir Putin, Boris Elțîn a
plâns și a cerut îndurare și imunitate legat de faptele de corupție ale sale și
ale fiicei sale. Scârbit de scenele pe care le făcea Elțîn, Vladimir Putin i-a
spus că nu-l va judeca.
Conducătorii
Rusiei au decis să nu-i înlăture brusc pe oligarhi și să acționeze împotriva
lor cu mult tact, pentru că o ieșire abruptă a lor din activitatea economică ar
fi agravat situația economică din Rusia, care era și așa încă precară. Totuși,
oligarhii care sfidau și continuau să eludeze fiscul Rusiei și să nu se supună
guvernului au ajuns în închisori, sau chiar au fost lichidați. În paralel, a
început o operațiune de lichidare a unui mare număr de agenți ai serviciilor secrete
care se puseseră în slujba Occidentului, în perioadele lui Gorbaciov și Elțîn,
cei doi conducători pe care Vladimir Putin i-a numit: „doi trădători”, în anul
2014.
Patrioții
naționaliști ruși s-au grupat tot mai mult în jurul noii conduceri a Rusiei,
iar susținerea populară a lui Vladimir Putin a crescut continuu, timp de peste
două decenii, în ciuda subminării sale mediatice de către mass media
occidentală și a finanțării unor persoane și fundații de opoziție. Gorbaciov și
Elțîn au ajuns să fie dezavuați total. Doar presa occidentală continua să-i
laude. De altfel, în 1996, la alegerile prezidențiale din Rusia, în ciuda
sprijinului mediatic colosal de care a beneficiat, Mihail Gorbaciov a obținut
doar 1% din voturi. Poporul rus înțelesese rolul nefast pentru Rusia și pentru
fosta Uniune Sovietică pe care îl jucase acest personaj care a patronat
regresul grav al U.R.S.S.
Oligarhii
care s-au supus total conducerii de la Kremlin au fost recompensați, inclusiv
cu funcții în administrația centrală și locală. O perioadă, Roman Abramovici a
fost numit guvernator al regiunii Ciukotka, o regiune foarte bogată din
extremul Orient. Pe parcursul a două decenii, evreii din conducerea Rusiei au
fost înlocuiți cu naționaliști ruși.
Astăzi,
„Siloviki” este compus doar din etnici ruși. În fruntea „Silovik” se află
Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Nikolai Patrușev, Serghei Narîșkin, Serghei
Shoigu, Dmitri Rogozin, Vitali Gherasimov, Alexander Bortnikov, Viaceslav
Volodin, Mihail Vladimirovici Mișustin, Iuri Borisov, Serghei Lavrov.
În
primele zile ale războiului din Ucraina, rubla s-a prăbușit, valoarea ei
înjumătățindu-se. Bursa din Moscova a decăzut și ea. De asemenea, s-a prăbușit
prețul acțiunilor companiilor rusești listate pe diverse burse din lume.
Imediat, timp de zile întregi, statul rus a cumpărat acțiunile listate și
prăbușite pe diverse burse la preț infim. A fost ca o naționalizare. Oligarhii
au rămas fără părți uriașe din averile lor. Unii s-au sinucis, dacă n-or fi
fost și ajutați să se sinucidă. Se practică, în „lumea bună”. Cert este că o
mare parte din averile lor a intrat în posesia statului rus. După încheierea
operațiunii de achiziționare a acțiunilor companiilor private străine și
rusești listate la bursele din Rusia și la bursele din străinătate, operațiune
care s-a făcut fulgerător, semn că era premeditată, a urmat decizia guvernului
Rusiei de încasa toate exporturile către Occident în ruble. Instantaneu,
valoarea rublei a revenit și, surprinzător, a depășit chiar valoarea pe care o
avea cu o zi înaintea atacării Ucrainei.
În
paralel, statele occidentale au profitat și ele de situație și au uitat că
oligarhii au fost principalii lor colaboratori și prieteni din Rusia și le-au
confiscat conturile din bănci, proprietățile din Occident, vapoarele, avioanele
etc.
Vladimir
Putin a ținut și un discurs dur împotriva oligarhilor, pe care i-a acuzat de
lipsă de patriotism, de inclinație excesivă de îmbogățire, că nu țin la Rusia,
că visează doar Occident, lux și stațiuni de miliardari, că trăiesc în afara valorilor
tradiționale rusești etc. Prinși între ciocan și nicovală, oligarhii ruși au
fost reduși la tăcere și este greu de prevăzut că ei vor mai putea juca vreun
rol important. Oligarhii sunt pe ducă. Epoca lor a apus. Fosta lor putere a
încăput pe mâna național-suveraniștilor ruși. Strategia de înlăturare a lor a
fost una calculată atent, diplomatică și a fost făcută în așa fel încât să nu
fie afectată grav economia Rusiei.
Oligarhii
erau legătura permanentă a Rusiei cu globalismul occidental. Deglobalizarea
economiei Rusiei, obiectiv fundamental al politicii Siloviki, nu se putea
realiza atâta vreme cât oligarhii erau puternici și activi. Din alt punct de
vedere, astăzi Rusia este în război cu khazaro-evreimea americană, iar
loialitatea oligarhilor khazaro-evrei față de Rusia nu este de așteptat în
aceste condiții. În trecutul U.R.S.S., Stalin a început și el războiul pentru
eliberarea Uniunii Sovietice de sub controlul evreimii, dar n-a apucat să facă
decât câțiva pași și a fost asasinat. Toate forțele politice internaționale
urmăresc cu interes și cu îngrijorare războiul Federației Ruse cu evreimea
internațională. Este una din cele mai teribile confruntări din istoria
contemporană.
- Va
urma! -
Notă
- Adaptare după dialogul dintre prof. univ. dr. Corvin Lupu și jurnalistul
Tudor Urse.
---------------------------------
[1]
Publicat în
https://culturaromana.ro/adevarul-privind-tara-de-la-margine-u-craina-interviu-cu-istoricul-corvin-lupu-partea-a-patra/
- 25 mai 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu