Demagogul
Brașov. Anul 1949. Într-o casă din strada
Cerbului, o familie cu 2 copii încearcă să supraviețuiască perioadei de după
război.
Trăiau la parterul unei case cu alte
familii înghesuite în spații mici. Tatăl român, mama rromă aveau un băiat și o
fetiță și locuiau în același spațiu cu familii de maghiari, ușor căci fiecare familie încerca să
supraviețuiască și nu prea mai erau alimente, bani și locuri de muncă.
Brasov. Anul 1950. Echilibrul familiei se
rupe când tatăl moare neașteptat și tot greul rămâne în sarcina mamei care se
scula dimineața devreme și încerca să se ducă prin oraș să găsească ceva de
lucru. Pentru băiațelul de 11 ani a venit un mare șoc. Au ajuns în situtia să
se bucure la o bucată de pâine sau mămăligă, să simtă vulnerabilitatea în fața
morții, a rasismului, a mizeriei, a sărăciei. Foamea a devenit atăt de mare,
încât cel mai mare aliat era visul. Și-a imaginat într o noapte în care
stomacul urla de foame cum ar fi să se trezească a doua zi și pe masă să
găsească cele mai bune feluri de mâncare și bogații neasemuite care să
strălucească puternic: aur, diamante, bijuterii, bani nenumărați cu care să
poată cumpăra orice și cu care sa poată face ce vrea.
Șansa lui a venit după câteva luni, când
cineva din acea casă, o femeie, posibil săsoaică, s-a apropiat de ei și a
început să îi ajute cu mâncare. Puștiul a început să se uite cu mare încredere
spre viitor, având și suportul mamei și al surorii lui.
A deschis ochii spre oraș și spre
societate și a început să facă sport. A văzut că în societatea de atunci, dacă
faci sport, poți să fii respectat, ai câtă mâncare vrei și nu mai ești obligat
să intri în fabrică să dai la pilă. Nu era foarte talentat, dar avea altceva
care ținea loc de talent: plăcerea de a face sport și o ambiție fenomenală, dorința
de a-și depăși limitele și de a fi numărul unu.
Într-o zi a văzut ceea ce lui i se păreau
a fi doi boieri pe un teren de tenis. În fapt, erau doi doctori, dar hainele
lor albe și sportul ciudat pe care îl jucau l-a fascinat și a început să le
aducă mingile. Era un fel de ping-pong, dar pe un teren cât unul de baschet
aproape. Nu știa să joace, dar experienșa lui de la ping-pong l-a făcut să îl
bată la puncte pe unul dintre ei, atunci când partenerul său lipsise și asta
i-a dat o încredere mare că poate să se apuce de acest sport
"boieresc".
În următorii câțiva ani, s-a înălțat și a
ajuns să fie puternic și competitiv și în hochei, și în tenis. A ajuns să joace
o finală de tenis de câmp și a fost luat la ochi de protipendada comunistă. Li
s-a părut că e modelul perfect pentru noua societate căci e foarte ambițios și
are și origine sănătoasă, cum se spunea atunci.
Șansa cea mare pentru el a fost că unul
dintre cei mai influenți politicieni l-a simpatizat și l-a luat sub aripa lui.
A ajuns să aibă șansa să plece la concursuri afară pe la 19 ani și înainte de a
pleca la un turneu a avut parte de o mare surpriză. Protectorul lui, al doilea
om în stat la acel moment i-a spus că nu dă bine să nu aibă și o diplomă, căci
era un reprezentant al comunismului, așa că l-a ajutat ca în numai 4 luni să
facă doi ani de liceu și să își ia și bacalaureatul.
Atunci a înteles tânărul de 19 ani că dacă
cunoaște pe cine trebuie, multe uși se deschid în fața lui și multe se pot
rezolva.
Un an mai târziu, a devenit campion național
la tenis de câmp și a primit încă un cadou din partea prietenului sus pus în
nomenclatura comunistă: a fost luat la o partidă de vânătoare.
Atunci a înțeles că există și o altă viață
decât cea prezentată in ziare și la televizor de către partidul comunist. O
viață în care, în plină construcție a socialismului sovietic, erau la noi
oameni care își permiteau să facă vânători precum lorzii englezi și aveau mese
îmbelșugate. Așa a învățat tânărul de 20 de ani o altă lecție: că poți avea tot
timpul două vieți: una în exterior, în care poți să plângi de mila săracului și
una în interior, în care să poți avea mese îmbelșugate după vânători
spectaculoase. Era perioada când bolșevicii omorau în pușcării toată elita
românească, episcopii greco-catolici erau omorâți unul câte unul, iar corpul
lui Iuliu Maniu, după tortură și umilire, era aruncat într-o groapă făcută
între niște boscheți, ca să nu mai știe nimeni nimic de el. A învățat și că
vânătoarea poate reprezenta un club select, unde poți să cunoști oameni importanți.
A simțit și senzația de forță și de stăpân al lumii, atunci când a văzut că o
căprioară sau un urs cad secerați și însângerați, atunci când tot ce face el,
este să țintească bine și să apese pe trăgaci.
Încetul cu încetul, a căpătat și el sentimentul
că face parte din nomenclatură, iar faptul că avea acces la călătorii externe a
început să îi deschidă și ochii cum să facă bani cu produse care la noi nu se
găseau. Începuse să simtă că face parte din elita noii societăți.
Următoarea șansă mare pe care a avut-o
sportivul Ion Țiriac, a fost că în țară, a apărut un geniu al tenisului cu
numele de Ilie și a făcut alături de acesta, o echipă care a câștigat meciuri
de tenis în Cupa Davis. În momentul acela, deja era prieten la cataramă cu
elita comunistă, iar partidele de vânătoare alături Maurer. protectorul lui,
erau o obișnuință.
Când treaba s-a spurcat, în anii 80, căci
Ceausescu strânsese cureaua, Ion Țiriac a plecat din țară și s-a apucat de
antrenorat. Maurer însă, nu l-a uitat și, ca să îl ajute să își facă un cheag,
i-a dat permisiunea să se ocupe de o linie de export textile a statului român.
Așa a învățat Ion Tiriac că e mult mai bine să fii șef de contract și de
afacere. decât să fii antrenor.
A inceput să investească, să cumpere o
benzinărie și să strângă de fiecare ban ca să iî înmulțească, dar s-a ținut și
de antrenorat, căci orice bănuț în plus consolidează.
Următoarea mare șansă a lui Țiriac a venit
când un fost cunoscut din Brașov, Gunther Bosch, i-a spus că a văzut un puști
german de 16 ani, care lovește năpraznic mingea. A avut instinct și a făcut un
contract cu părinții germanului și și-a pus în valoare calitățile de bun
antrenor. Puștiul a explodat la Wimbledon și în momentul acela, Țiriac a avut
uși deschise în toată Germania. Si-a dat seama în acel moment că partidele de
vânătoare pot fi un mijloc și mai mare de îmbogătire, căci la fiecare asemenea
partidă, putea realiza contacte și discutii importante.
A facut din comisionatul lui Boris Becker
aproape 25 de milioane de dolari.
Moment în care a venit revoluția din 89.
Țiriac era în poziția ideală. Tocmai făcuse rost de capital, avea imagine de
patriot, România era pământ virgin pentru orice investiție, iar el avea intrare
și la capitalul mare din Germania. Și-a dat seama ca România, ieșind din
comunism, avea nevoie de lucrurile care lipsiseră până atunci. Așa că a
investit în comerțul cu mașini străine, în asigurări, alimentație, suprafețe
comerciale și sector bancar.
În acea perioadă, averea lui Țiriac a
început să crească amețitor, căci în România, totul se lua pe preț de nimic.
În momentul când a fost întrebat dacă vrea
să intre în politică, Țiriac a refuzat, lăsând de înțeles că o face din
modestie. În acel moment, un puști cu numele Poroineanu s-a bucurat ca un
prostuț crezând că acest om de ispravă va face lucruri mari pentru țara lui.
Singurul lucru dubios care apăruse atunci,
era faptul că Ion Țiriac plătea o chirie de 100 de dolari pentru cea mai
luxoasă vilă din Primăverii. De ce să plătești pentru cea mai luxoasă vilă din
România doar cât plătește un student de la politehnică pentru cămin?
De fapt Țiriac nu vroia să intre în
politică pentru că știa că influența politicianului nu durează mult iar el avea
un plan mult mai deștept. Să stea în umbra politicului și să folosească
influența pentru a-și crește averea. Așa că în acel moment, era prieten la
cataramă cu Petre Roman.
Marea artă a lui Țiriac era că în același
timp avea grijă să lucreze și la imaginea lui de patriot român. Lăsa impresia
că el a venit în România să-și ajute țara, ca un fel de devotament.
Cum au mers investițiile românesti?
În numai 10 ani a ajuns de la 25-30 de
milioane de dolari la o sumă de cca un miliard de euro!
Pofta însă de abia i se deschidea, căci
acum avea și capital, avea deja investiții importante și în tenisul european,
iar foamea de bani creștea proporțional.
Dupa alți 10 ani, o altă oportunitate
uriașă apărea la orizont. Venirea lui Adrian Năstase la putere.
Și-a pus din nou în funcțiune vânătorile
și s-a împrietenit la cataramă cu noul prim-ministru. Aici a fost jackpot
pentru că a întâlnit un om pe gustul lui, adică ahtiat după munți de bani.
Cu toate că Țiriac deja devenise extrem de
bogat, alăturarea cu Năstase i-a dat noi surse de inspirație. Amândoi au
realizat că România mai are o sursă de bogăție la dispoziție, care nu fusese
speculată: petrolul și gazele. Așa că s-au pus pe treabă: prin 2002 au început
să aibă mese regulate de lucru la un restaurant din Primăverii ca să
stabilească strategia. Lucrurile mai importante le discutau desigur la
vânători, unde urechile erau mai puține.
România avea la acel moment 1 miliard de
barili de petrol deja identificați în locuri de exploatare, plus prospecțiuni
în derulare. Petrom-ul avea în plus și 800 de stații de benzină plus facilitați
de transport și de depozitare, plus gaze naturale. Stațiile de benzină făceau
cam 1 milion bucata, deci în mare, cam 800 de milioane, iar barilul de petrol
era pe atunci cam 10 dolari, deci 10 miliarde făcea numai petrolul deja
identificat.
Ca să vă dați seama ce însemna valoarea de
atunci a Petrom-ului, e suficient să amintim doar că ungurii au primit o ofertă
în perioada aia, de cam 4 miliarde de dolari pentru pachetul majoritar de la
compania lor de petrol și au refuzat-o. Asta în condițiile în care ungurii nu
aveau nici petrol, nici gaze și logistică mai puțină.
Cu cât a vândut Năstase consiliat de
Țiriac Petrom-ul? Cu 1,5 miliarde de dolari! Cam cât dă o firmă
"comision" dacă ia un produs care face peste 10 miliarde de dolari cu
nici două miliarde? Păi cam 10 % din diferență. Adică undeva la 800 de milioane
de dolari. Ca o coincidență, exact în perioada aia, averea lui Țiriac a crescut
la vedere cu 400 de milioane de dolari. Trebuia însă să își asigure și spatele
legal, așa că în una dintre vânătorile lor împreună, au găsit soluția
miraculoasă. Vor trece vânzarea prin parlament și așa vor fi scutiți de orice
problemă. Ce parlamentari avea PSD-ul atunci? Păi s-a văzut ceva ani mai
târziu, când ProTV-ul a făcut un documentar și majoritatea dintre ei habar
n-aveau ce votează.
În aceeași perioadă, fiul lui Țiriac a
fost prins cu droguri. Și pentru că Țiriac nu era sigur de decizia unui
judecător, s-a întâmplat un miracol. În numai 6 luni, România și-a schimbat
legislația privind posesia de stupefiante. În orice țară civilizată din lumea
asta, o asemenea modificare bruscă ar fi fost semn că statul a fost capturat de
mafie.
Cu Petrom-ul a mers până acolo încât i-a
intermediat contacte cu Victor Cernomârdin și cu Gerhard Shroeder. Rușii aveau
un pachet important de acțiuni la OMV, iar Shroeder era director general la o
companie rusească de petrol. Când un jurnalist adevărat l-a întrebat pe Țiriac:
cum se face domnule Țiriac că în locuința dumneavoastră a discutat Adrian
Năstase despre Petrom cu Gerhard Schroeder? Răspunsul lui Țiriac a fost efectiv
din altă galaxie. Un răspuns pe care nici marii mafioți Toto Riina și Pablo
Escobar n-ar fi avut curajul să îl dea, într-atât de sfidător și de
batjocoritor era pentru opinia publică românească.
A spus: Nu știu domne ce discutau Năstase
și Schroeder în sufragerie, căci eu eram în bucătărie!
Acest răspuns arată că Țiriac a învățat
lecția și știa că societatea românească este atât de aneantizată, încât nimeni
nu va îndrăzni să îi arate măcar obrazul.
Cât despre Bechtel ce ar mai fi de spus?
S-a făcut în 2003, iar el a avut prânzuri
de lucru cu Năstase în perioada 2002 - 2004. Bechtel este o firmă americană de
construcții care nu și-a bătut joc de clienți. A făcut autostradă în Croația
prin munți. A făcut și autostradă în Albania! Finalizată! Asta până la
întalnirea cu Năstase-Țiriac, când au făcut cel mai batjocoritor contract care
poate fi făcut cu o țară. Atât de batjocoritor și dezavantajos României a fost
acel contract, încât a trebuit să fie ascuns după un timp.
Oare a fost implicat Țiriac în
"consilierea" cu Bechtel? Păi ia să vedem: în afară de faptul că era
frate cu Năstase în perioada aia, Țiriac mai avea un atu. Atunci avea un factor
de lobby extrem de puternic: era prieten cu fostul lider al senatului american
Robert Mitchell, care era căsătorit cu fosta iubită și angajată a lui Țiriac,
Heather MacLachlan...
Şi uite așa, măritul Ion Țiriac a ajuns la
peste 2 miliarde de dolari avere, devenind cel mai bogat fost sportiv al
planetei albastre.
În tot acest timp, el a lucrat în continuu
la imaginea de om decent.
S-a afișat cu Andreea Marin, a fost
conducătorul delegației olimpice în perioada 2000 - 2004. Dupa ce s-a terminat
cu privatizările, nu a mai fost interesat să fie șef, plus că România nu mai
avea sportivi de valoare, așa că a preferat să se afișeze cu cei clasici.
A venit perioada Băsescu - Boc, o perioada
seacă pentru domnul Țiriac. L-am văzut o dată la Antena 3, într-o emisiune,
spunând revoltat că „domne guvernu' ăsta al lui Boc nu are talent la afaceri.
Eu le-am propus un contract public privat în care să fac niște blocuri pe
terenurile mele, iar guvernul să îmi garanteze vânzarea”. Cu alte cuvinte
domnul Țiriac vroia să evalueze terenurile și construcția la un preț stabilit
mai mult de el și guvernul să îi garanteze banii. După care să vândă blocurile guvernul.
Și guvernul nu a fost capabil sâ înțeleagă mărinimia lui Țiriac.
Când un jurnalist l-a întrebat sincer: cum
vă explicati domnule Țiriac că noi nu avem nici măcar autostrazi, modestul și
patriotul Țiriac Și-a depășit încă o bornă a sfidării. A spus: domne noi nu
cred că avem un maker cum spun englezii!
Deci țara care pe când era compusă doar
din câteva județe, pe timpul regelui, făcuse podul de la Cernavodă, o minune
tehnologică la vremea aia, acum nu mai avea vocație de constructor. Țara care
pe vremea comuniștilor făcuse Porțile de Fier, cel mai mare ansamblu
hidrotehnic de pe Dunăre precum și Transfăgărășanul, unul dintre cele mai
frumoase drumuri alpine din Europa, nu mai avea vocație de constructor.
Și a venit din nou PSD-ul la guvernare.
Dăncilă și-a dat jos ochelarii cu emfază
și a anunțat în plină ședință de guvern că a hotărât semnarea unui contract
public privat de 1 miliard de dolari.
Cu cine era semnat contractul? Cu Țiriac.
Ce prevedea contractul?
Că guvernul dă 500 de milioane cash unui
privat, iar privatul este obligat să facă 1000 de grădinițe.
Cred că nu poate fi găsit într-o societate
civilizată un contract mai batjocoritar decât acesta, poate doar să fie
concurat de Petrom și Bechtel. Un contract ultra-mafiot și ultra-batjocoritor
pentru România.
De ce mafiot?
Pentru că nu se pot stabili standarde
comune pentru toate grădinițele.
Pentru că detaliile legate de prețul de
construcție și clauze nu sunt publice.
Pentru că țn România poți să faci
grădinițe în localități rurale cu 100k bucata, deci dacă faci asemenea
grădinițe, în cazul fericit în care le faci, te costă cam 100 de milioane de
euro deci tu marele investitor privat rămâi cu 400 de milioane de euro dintr-un
singur pix.
La numai câteva săptămâni de la acest
contract, Ion Țiriac a fost văzut în oraș cu o nouă achiziție de lux, o mașină
care dezvoltă 755 de Cai Putere. Pentru că ăsta e un alt lucru pe care l-a
învățat la partidele de vânătoare: după fiecare partidă, trebuie să își
adjudece un trofeu.
Lucrul cel mai folositor pentru el,
învățat de la Maurer, este dublul limbaj:
Spune că el, la revoluție, a făcut o
prostie că a venit în România căci el avea alte afaceri. O minciună colosală
căci el, în România a crescut exponențial
Spune că el e conștient că o bătrânică
care dă 10 lei de pomană valorează mai mult decât gestul lui.
Păi ia să vedem: după ce a făcut rost de
vreo 400 de milioane de euro de la statul român printr-un contract
ultra-mafiot, el a ajutat statul român în timp de Covid, trimițându-și fiul să
se laude la Antena 3 cu donația de...100.000 de dolari!
Spune că el e conștient că după moarte nu
îți rămane nimic ăi cimitirul e plin de oameni bogați
Și ce vedem în realitate?
Că după ce a făcut miliarde de dolari cu guvernele
României și a ajuns cel mai bogat fost sportiv al planetei, tot nu s-a săturat.
Ajuns la vârsta de 80 de ani, când ar fi putut să se gândească la țara asta, să
lase ceva în urma lui, să facă o universitate sau ceva memorabil, el a preferat
să facă contractul mafiot cu Dăncilă.
Spune că este patriot: vânzarea băncii a
făcut-o în străinătate ca să nu plătească taxe statului român. Înregistrarea
activității o avea în Cipru, iar banii și-i ține într-un fond din Panama.
Spune că este precaut și că acum banii
sunt administrați de o fundație și, desigur, știe că viața e limitată. Ca om
precaut ce e, va lăsa și testament.
Banii aceștia strânși cu atâta lăcomie și
lipsă de scrupule, făcuti chiar și la vârsta de 80 de ani, averea asta uriașă
pe care a făcut-o, nu vor construi nimic după ce nu va mai fi. Iar România nu
va rămâne cu nimic. Chiar și în condițiile unui testament, un copil e făcut cu
o americancă iar alți doi sunt făcuți cu o egipteancă. Va apărea lupta și tot
imperiul creat de el se va destrăma.
Spune ca este modest.
În toată lumea civilizată, familiile
foarte bogate au maxim câteva mașini și, in general, nu face nimeni caz de
bogație.
La no,i ultra-bogatul Țiriac nu are 3
mașini, sau 5 mașini, sau 10 mașini, are 420 de mașini, toate de lux. Sunt și
mașini de 2 milioane, și de 4 miloane de euro. Și ce face modestul Ion Țiriac ?
Cere taxă de intrare omului obisnuit și sărac din România, ca să aiba acces să
vadă mașinile luxoase pe care le are el. Căci și-a făcut expoziție de bogație.
El, modestul. Și asta, în țara care în 30 de ani nu a avut bani să contruiască
un spital. În țara în care la 5 ani de la colectiv încă nu sunt bani pentru o
cameră pentru marii arși.
Când a fost scandalul cu românii bolnavi
de Covid din Germania, ținuți înghesuiți, care a fost reacția lui Țiriac? A
ieșit la televizor cu hârtii în care arăta că românii din Germania au salarii
de 2800 și 3500 de euro lunar! Ca să își apere fratele lui miliardar, tovarăș
de vânătoare. Eu am cunoscut un român care a lucrat în acele abatoare și mi-a
spus clar că se câștigă undeva între 1500 și 1800. Țiriac luase fișa unor șefi
de sală și manageri.
Acum Țiriac așteaptă să se mai slăbească
pandemia ca să mai poată merge la o vânătoare. Să găsească ținte vii pe care să
le ia în vizorul puștii și pe care să le umple de sânge și să le transforme în
trofeu și să își dovedească sieși încă o dată cât de dominant și puternic este.
Copilul Țiriac și-a îndeplinit visul. Pe
masa lui sunt acum cantități uriașe de aur, diamante. Poate să cumpere orice.
Poate să își permită orice.
Omul Țiriac, în schimb, nu a reușit să
rămână om. A devenit împăratul micimii, al lipsei de scrupule, al cinismului și
al lăcomiei fără limite.
A devenit Demagogul Suprem.
From:
Emanuel Abaluta
Sursa:
RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu