duminică, 22 mai 2022

Vlad Mischevca - Să nu rămânem corigenți în ecuațiile istoriei

 



Să nu rămânem corigenți în ecuațiile istoriei

Conf. cercet. dr. Vlad Mischevca

22 Mai 2022

 

În spațiul public se sugerează că - trebuie să învățăm lecția Ucrainei, la fel cum ar fi trebuit să învățăm demult și lecția Finlandei și, desigur, cea a Basarabiei... Doar că, din păcate, constatăm că nu învățăm mai nimic din lecțiile trecutului. Istoria ne arată, a câta oară, că suntem corigenții lecțiilor istoriei, la capitole vitale ale evenimentelor politico-militare, care se rostogolesc peste noi precum valurile mării în timpul afluxului și refluxului.

 

Lumea civilizată de pe vechiul continent a pendulat mereu între Pace și Război. Mulți au considerat că pacea stabilită în secolul XX va fi una echitabilă și de lungă durată. Din păcate, însă, asistăm în continuare la derularea în forță a expansionismului rusesc în estul Europei, când în Ucraina, în proxima vecinătate de lângă hotarele noastre are loc deja timp de aproape trei luni un război sângeros, planurile criminale ale cărui au fost pregătite din timp. Inclusiv prin metodele concepute și promovate de politologii și istoricii aserviți politicienilor.

 

Războiul convențional, propriu zis, a fost și este susținut de Războiul informațional, iar acesta a fost pregătit de Războiul ideologic, care are la bază faptele și argumentele istoriografice, interpretate, din punct de vedere politic, de către factorii decizionali de la Kremlin – în încercarea de a-și argumenta propriile acțiuni expansioniste cu „dovezi” istorice din trecutul „glorios” sau cel „eliberator” al Rusiei. Astfel, deturnarea adevărului istoric aduce inevitabil la propagarea falsului în educarea patriotică, ceea ce nemijlocit influențează isteria naționalistă din interior, care este canalizată întru căutarea dușmanului din exterior.

 

Istoria actuală a sancțiunilor amintește de Blocada economică a Marii Britanii de către Franței napoleoniană la începutul secolului al XIX-lea sau în multe privințe de istoria antebelică a relațiilor dintre Statele Unite și Japonia. Desigur, nu are rost să căutăm analogii directe, dar situația este similară structural în multe privințe.

 

În recenta noastră monografie am încercat o radiografie a locului și rostului neamului nostru în politica Marilor Puteri într-o perioadă extrem de turbulentă de acum două secole și ceva în urmă. Mă refer la cartea „Între pace și război: Domnii fanarioți în contextul raporturilor internaționale (1774-1812”), elaborată în cadrul Institutului de Istorie și susținută financiar în urma concursului de către Ministerul Culturii (editată în tiraj de 400 exemplare la editura Cartdidact)[1].

 

Această carte este rodul trudei mele de decenii în domeniul cercetării istoriei relațiilor internaționale din a doua jumătate a secolului XVIII - începutul secolului XIX, o perioadă extrem de importantă, deoarece anume atunci s-au pus bazele unor probleme geopolitice, care dăinuie până astăzi. În această monografie (în baza lucrărilor publicate, investigațiilor de mai mulți ani și a noilor cercetări) este abordată o problematică actuală ce ține de istoria politică a Principatelor Române. Segmentul cronologic în lucrarea de față cuprinde anii 1774-1812 și reprezintă o perioadă hotărâtoare, extrem de bogată în evenimente internaționale, a istoriei politico-diplomatice a Principatelor Române. Limitele propuse înglobează evenimente de o mare importanță pe arena internațională a Europei, cu adânci și grave implicații asupra destinului românilor. Anul 1774 reprezintă un jalon major în raporturile de suzeranitate cu Poarta Otomană, iar Tratatul de pace de la București (1812) marchează amputarea teritorială a Moldovei și apariția pe harta politică a Europei a unui diferend ruso-român de lungă durată. Pentru Imperiul Otoman urmările cele mai nefaste ale Păcii de la Kuciuk-Kainargi s-au manifestat nu imediat, când a fost semnată la 1774, ci la 1783 - când Ecaterina II a anexat Crimeea.

 

Catastrofa războaielor ruso-austro-turce din secolul al XVIII pentru Principatele Române a fost o catastrofă a războiului, cea a impactului dezastruos al urmărilor ocupațiilor militare și a exploatării, a extenuării populației locale. Iar catastrofa Războiului ruso-turc din 1806-1812 a fost deja o catastrofă a războiului și păcii, care a încheiat acest diferend militar cu prețul grav plătit de moldoveni prin anexarea la Rusia a jumătății de răsărit a Țării Moldovei.

 

Demonstrând expansionismul politicii rusești în sud-estul Europei, este prezentat și impactul factorului Fanariot. Un loc aparte este acordat rolului diplomatic al principalelor familii ale fanarioților din Principate, atât pe timp de pace, cât și de război.

 

Atestând că rolul Rusiei în raporturile internaționale din sud-estul Europei, în general, şi, în Principate, în special, a fost către începutul secolului al XIX-lea unul predominant, am prezentat în lucrările precedente principalele etape de realizare a acestor politici[2]. Astfel, reamintim că algoritmul politicii externe a Rusiei în ecuația Problemei Orientale (iar actualmente în efortul expansionist de restabilire a defunctei URSS) poate fi exprimat prin următoarea formulă, care nu este o expresie matematică tipică, ci, mai mult, un silogism:

 

A (Influenţă politică predominantă)

 

B (Cvasiindependenţă sau pseudoindependenţă)

 

C (Anexare totală sau parţială):

 

Unde F, F1, F2 sunt factorii (externi şi interni) care influențează procesul dat.

 

Această formulă a „dominației Imperiului rus” asupra țărilor din calea expansiunii sale are la baza sa, practic, permanent, elementul acţiunii militare violente – „m” (războaiele Rusiei), conjugat cu cel al confruntărilor diplomatice - „d” (negocierile acordurilor, convențiilor, armistițiilor și tratatelor de pace).

 

Pe parcursul secolelor unii din factorii ce au influențat războaiele Rusiei, inclusiv războaielor ruso-turce din secolul XVIII - începutul secolului al XIX-lea, ce fac parte din șirul războaiele expansioniste ale imperiului Rus, au fost

 

Factorul fanariot (F fanariot), unul dintre cei mai importanți – pe care l-am abordat în mod special în această monografie, rezidă în implicarea politico-diplomatică a familiilor grecilor fanarioți, prin trafic de influență și spionaj, în detrimentul Imperiului Otoman (mai ales în perioada anilor 1774-1812).

 

În așa-numita epoca Fanarului, când grecii fanarioți au dominat sistemul politic în Țările Române, instituția domniei a fost extrem de instabilă, demonstrând o mobilitate extremă în sensul schimbării dese sau al pendulării voievozilor din scaunul domnesc al Moldovei în cel al Țării Românești și viceversa. S-au perindat 30 de domni, în general, cu domnii destul de scurte (rareori mai mult doi-trei ani), ale reprezentanților celor 11 mari clanuri familiale din Constantinopol (și nu doar): Mavrocordat (6), Ghica (5), Callimachi (4), Racoviță (3), Suțu (3), Caragea (2), Moruzi (2), Ypsilanti (2); Mavrogheni, Ruset (Rosetti), Hangerli - câte unul[3].

 

Reamintim că nu toți domnii epocii fanariote au fost de etnie greacă.

 

A fi sau a nu fi - aceasta îi măcina zilnic în acțiunile lor la Constantinopol sau în Principate, fără liniște și fără pace. „Pacea și liniștea, în mijlocul acestei febrile activități a Fanarioților, și a diplomaților, și a veneticilor de tot soiul care năpădeau asupra Bizanțului din patru părți ale lumii..., era doar a turcilor”[4].

 

Abordând istoria doar a câtorva personalități neordinare din rândul familiilor de domni fanarioți din epoca Luminilor (secolul XVIII - începutul secolului al XIX-lea), care au fost cuprinși, fie în chinga Războiului, fie în cea a cotidianului Păcii - constatăm că, interbelicul de scurtă durată după un armistițiu sau un acord de pace prevestea, de cele mai dese ori, cu părere de rău, reluarea din nou a altui crunt război.

 

Rezumând cele enunțate cu privire la situația geopolitică a Principatelor Române în contextul Problemei Orientale la cumpăna secolelor XVIII-XIX am putut să evidențiem următoarele concluzii[5] - care pot fi extrapolate și la situația actuală a românilor din această zonă, sub impactul războiului din Ucraina asupra reconfigurării ordinii mondiale și structurii sistemului internațional:

 

- ponderea geopolitică a Principatului Moldovei capătă în acest segment cronologic o valoare considerabilă, sub impactul situației geostrategice la hotarul a trei imperii: otoman, habsburgic şi ţarist; (Astăzi UE și NATO versus Federația Rusă și aliații săi);

 

 criza Problemei Orientale determină agravarea poziției internaționale a Principatelor de la nord de Dunăre; (Criza și războiul din Ucraina agravează implicit situația României și Republicii Moldova pe toate dimensiunile);

 

- expansiunea Imperiului Rusiei în sud-estul Europei trece distinct prin câteva faze deosebite: de la influență politică predominantă, la cea a acțiunilor militare asupra Porții Otomane, în care locul şi rolul Principatelor devine deosebit de important; (Expansiunea spre nordul Mării Negre a Federației Ruse în anii 2014-2022);

 

- rivalitatea Marilor Puteri europene la Dunărea de Jos permitea pe timpuri domnilor Moldovei să profite, în anumite circumstanțe, de internaționalizarea acestor dispute politico-diplomatice, pentru a-şi consolida propriile poziții. (Să sperăm că și rivalitatea Rusia-S.U.A. (N.A.T.O., U.E.) ne va aduce reunificarea Țării sau cel puțin evitarea unui nou cataclism al ocupației militare. Deoarece, ieșirea armatei rușilor la Nistru ar însemna pentru noi un dezastru militar, urmat de lagăre de filtrare și deportări - la fel cum se întâmplă actualmente în Ucraina, aplicarea listelor negre și repetarea, de fapt, al „Anului 1940”).

 

Abstract

 

The author proposes - the formula „domination of the Russian Empire” over countries in the process of its expansion is based, practically, permanently, the element of violent military action – „m” (Russian wars), conjugated with that of diplomatic confrontations – „d” (agreement negotiations, conventions, armistices and peace treaties).

 

Over the centuries, some of the factors that influenced Russia's wars, including the Russian-Turkish wars of the eighteenth and early nineteenth centuries, which are part of the series of expansionist wars of the Russian Empire, were as follows: F - Phanariot; F - external; F - internal, F - economic, etc.

 

The Phanariotes’ factor (F - Phanariot), one of the most important - which is especially addressed in the author's recent monograph, lies in the political and diplomatic involvement of the families of the Phanariot Greeks, through influence peddling and espionage to the detriment of the Ottoman Empire, especially during the years 1774-1812.

 

-----------------------------------

[1] Mischevca Vlad, Între pace și război: Domnii fanarioți în contextul raporturilor internaționale (1774-1812) / Ministerul Educației și Cercetării, Institutul de Istorie. – Chișinău: Cartdidact, 2021. 429 p.; Lansarea cărții a avut loc în incinta Bibliotecii Naționale la 21 martie a.c. Vezi: MOLDPRES News Agency - O carte de istoricul Vlad Mischevca a fost lansată la Biblioteca Națională https://www.moldpres.md/news/2022/03/21/22002139 ;  https://sinteza.org/2022/03/22/istoricul-vlad-mischevca-a-lansat-volumul-intre-pace-si-razboi-domnii-fanarioti-in-contextul-raporturilor-internationale ;  https://trm.md/ro/cultura/lansare-de-carte-la-biblioteca-nationala-intre-pace-si-razboi-de-vlad-mischevca

[2] Mischevca Vl., Moldova în politica marilor puteri la începutul secolului al XIX-lea. Chişinău: Civitas, 1999; Idem, Geneza problemei basarabene - 1812. București: Editura Academiei Române, Brăila: Editura Istros a Muzeului Brăilei "Carol I", 2016, p. 67.

[3] Constantin Hangerli, domn al Țării Românești între anii 1797-1799; deoarece nu-l putem considera domn al Moldovei decât nominal pe Alexandru Hangerli, numit de Poartă în martie 1807.

[4] Ionnescu-Gion G. I., Din istoria fanarioţilor, Bucureşti, 1891, p. 62.

[5] Mischevca V., Geneza problemei basarabene - 1812. București - Brăila, 2016, p. 68.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu