duminică, 29 mai 2022

Carlo Maria Viganò - „Tratatul Pandemic” - atac brutal la adresa individului și a suveranității naționale

 



„Tratatul Pandemic” - atac brutal la adresa individului și a suveranității naționale

Arhiepiscop Carlo Maria Viganò 

29 Mai 2022

 

Încă un pas spre instituirea Noii Ordini Mondiale.

 

În paralel cu Forumul de la Davos, la Geneva se desfășoară, între 22 și 28 mai, Adunarea Mondială a Sănătății. Se intenționează ca apogeul reuniunii să fie încununarea O.M.S. ca despot absolut asupra sănătății tuturor oamenilor de pe planetă, peste capetele guvernelor naționale. Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, una dintre cele mai puternice voci din timpul pandemiei, împotriva abuzurilor și samavolniciilor, iese iar în față, avertizând despre noul pericol de moarte. Dincolo de granițele vremelnice dintre bisericile noastre, apelul său este perfect valabil și pentru ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, prea temători și toleranți (ca să nu spunem colaboraționiști) față de abuzurile străgătoare la cer împotriva Bisericii și a credincioșilor. Vii sau morți. (Nu uitați sacii negri!). Măcar acum, în ceasul al unsprezecelea, când o primejdie și mai mare vine peste noi, Biserica trebuie să se facă zid de apărare în fața enoriașilor (Adrian Pătrușcă, ActiveNews)[1].

 

Reproducem textul său integral și îndemnul către ierarhii Bisericii Catolice de a-și apăra turma, așa cum nu au făcut-o în pandemie.

 

„În zilele următoare, țările care au aderat la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se vor pronunța prin vot în privința rezoluțiilor privind managementul pandemiilor de către O.M.S., rezoluții care vor transfera suveranitatea asupra sănătății cetățenilor către o organizație supra-statală, finanțată în mare parte de industria farmaceutică și de Fundația Bill & Melinda Gates. Dacă aceste rezoluții sunt aprobate de o majoritate, OMS va avea, în caz de pandemie, autoritatea internațională exclusivă de a impune toate regulile, inclusiv carantine, lockdown-uri, vaccinări obligatorii și pașapoarte de vaccinare.

 

Nu trebuie omis nici că O.M.S. se bucură de imunitate și că, prin urmare, membrii O.M.S. nu pot fi nici judecați, nici condamnați, în cazul în care comit crime. În mod paradoxal, niște tehnocrați nealeși de nimeni vor avea mai multă putere decât cea conferită de cetățeni reprezentanților lor prin alegeri democratice. Dat fiind că cedarea de suveranitate este considerată crimă de înaltă trădare de legile din orice țară, iar parlamentele au obligația de a nu legifera împotriva intereselor națiunilor lor, cu atât mai puțin de a nu încălca libertățile naturale și drepturile fundamentale ale cetățenilor pe care îi reprezintă, cred că toată lumea va înțelege că această tentativă a OMS de a-și însuși puteri care aparțin exclusiv statelor naționale urmărește să împiedice orice formă de opoziție față de Agenda 2030.

 

În domeniul sănătății, „Agenda 2030” următește reducerea drastică a serviciilor medicale și spitalicești, privatizarea industriei sanitare și prevenirea bolilor grave prin intermediul vaccinurilor. Psiho-pandemia a demonstrat obediența conducătorilor, sistemului politic, presei, justiției, întregii industrii medicale și a Sfântului Scaun însuși față de diktatele unui grup de funcționari dintr-o entitate supra-națională, aflată într-un grav conflict de interese. Efectele adverse dezastruoase ale serurilor experimentale ARN-mesager sunt recunoscute abia acum și sunt numeroși cei care așteaptă ca responsabilii de aceste decizii să fie trași la răspundere în fața unui tribunal independent.

 

Pare așadar cel puțin absurd că există acum intenția de a conferi o putere de decizie imperativă Organizației Mondiale a Sănătății, după ce managementul său în timpul ultimei pandemii și al campaniei de vaccinare a înregistrat un bilanț catastrofal din punct de vedere al numărului de morți și al persoanelor cu sănătatea afectată pe viață.

 

Pe lângă impunitatea de care se bucură pentru crimele pe care le-a comis, grație tăcerii presei de largă circulație, O.M.S. manifestă și o discreție totală privind modalitatea de reacție la situațiile de urgență din viitor, planificare în mod evident de lobby-ul farmaceutic. Marginalizarea personalului sanitar care invocă Jurământul lui Hipocrat riscă să devină norma prin care sunt eliminate vocile disidente. Din acest punct de vedere, este semnificativ că țările care se opun Noii Ordini Mondiale - ca de exemplu Rusia sau Brazilia - sunt conștiente de consecințele foarte grave pe care ratificarea acestor rezoluții le va produce și din acest motiv se opun aprobării lor.

 

În timpul mandatului său, președintele Donald Trump a transmis un mesaj fără echivoc, prin încetarea finanțării OMS de către Trezoreria americană. Este unul din motivele pentru care Statul Paralel a blocat realegerea sa în 2020, susținând un individ compromis și corupt, al cărui fiu, Hunter, este implicat în finanțarea laboratoarelor biologice din Ucraina.

 

Îmi exprim deci tot sprijinul pentru cetățenii - în mod special oameni de știință, medici și experți juridici - care denunță această amenințare la adresa suveranității naționale a țărilor și care cer să se facă lumină în legătură cu evenimentele din trecut și cu consecințele pe care deciziile OMS le-au cauzat sănătății populației lumii.

 

Fac apel la șefii de state și de guverne, care vor fi chemați să își exprime punctele de vedere în legătură cu ratificarea acestor rezoluții, să le respingă, deoarece sunt contrare binelui comun și urmăresc realizarea „loviturii de stat globale” pe care OMS și Forumul Economic Mondial o pun la cale de ani de zile sub numele de „Agenda 2030” și „Marea Resetare”.

 

Guvernarea sanitară globală este unul dintre elementele fundamentale ale Noii Ordini Mondiale - lucru explicat limpede de experți cu autoritate, necompromiși de complicitatea cu sistemul - și ca atare trebuie respinsă. Logica controlului, profitului și „patologizarea” în masă trebuie înlocuită cu o politică de sănătate publică al cărei prim scop să fie sănătatea cetățenilor și protejarea drepturilor lor inalienabile.

 

Sfântul Scaun - care este observator permanent la O.N.U. și la O.M.S. de un an de zile - are datoria de a reafirma dreptul indivizilor de a accepta sau refuza tratamentele sanitare, mai ales în fața pericolului concret al efectelor adverse - încă parțial necunoscute - ale acestor tratamente experimentale genetice. Și, dacă până acum Bergoglio și cabala sa au marșat la delirurile lui Gates, Schwab și Soros, a venit momentul ca Biserica Catolică să îi apere pe cei mai slabi, pe copiii care urmează să se nască, pe copiii și bătrânii care nu se pot apăra, precum și pe cei care au fost ținta unui șantaj prin cinismul oamenilor de afaceri și conspiratorilor, pentru a fi forțați să fie injectați cu un ser contaminat de linii celulare de la fetuși avortați.

 

Pentru actuala sa tăcere, după declarațiile grăbite pe care le-a făcut la începutul pandemiei și rușinoasa aprobare pe care a arătat-o față de „Big Farma”, conspiratorul de la Vatican va fi tras la răspundere la condamnarea Sanhedrinului Roman, care s-a făcut el însuși complice la o crimă împotriva lui Dumnezeu și a omului.

 

Să ne rugăm ca unii episcopi să găsească curajul de a se distanța de linia politică colaboraționistă a lui Bergoglio și de a găsi cuvintele care să deschidă ochii oamenilor cumsecade, înșelați de propaganda globalistă”[2].

 

---------------------------------------

[1] https://www.activenews.ro/opinii/Monseniorul-Viganò-Dictatura-Sanitara-a-OMS-face-parte-din-„lovitura-de-stat-globala-a-Marii-Resetari-174494 – 25 mai 2022

[2] https://www.lifesitenews.com/opinion/abp-vigano-world-health-organization-treaty-is-an-attack-on-national-sovereignty-part-of-a-global-coup/ - 21 mai 2022







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu