Mircea Dorin Istrate - RUGĂMINTE LA CERESC

 

RUGĂMINTE LA CERESC

 

 

~*~

 

Când suntem pe cărarea sfârșitului vieții

Îngârboviți de timpul vremelnic ce-a trecut,

La toți ne vine gândul din negura tristeții,

‘N-apoi să ne întoarcem în vremea de demult.

 

Să fim copiii lumii în primăvara vieții

Cu alți ca noi de-o seamă jucându-ne prin lunci,

Îmbucurați cu toții de raiul frumuseții

Ce-n fiece clipită noi îl trăiam atunci.

 

Acol’ ne ține Doamne o clipă nesfârșită,

Acol’ ne lasă Doamne să stăm pân’ la sfârșit,

Tu dă-ne-un strop de apă și un câlcâi de pită,

Că-n rest ne descurca-vom cu ce e de găsit.

 

Chiar de ne uită lumea, n-o fi cu supărare,

Că noi avem de joacă nemărginitul timp,

Tu fă Mărite Doamne, să treacă rotitoare

La vremea potrivită, ferice-anotimp.

 

Culege-om viorele și-un braț de lăcrămioare,

La scaldă-om fi în vale în toropita vară,

Mici hoțișori de poame în toamne cu răcoare,

Și-n săniat în iarnă, om sta până spre seară.

**

De noi nu-și facă grijă mai nimeni din lumesc

Că nu e timp s-ajungă la joaca de copil,

Iar când se gată lumea, Tu, mută-ne-n ceresc

Și lasă-ne uitării, îți cerem noi... umili.

 

10.o6.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

DUREROASE GÂNDURI TOATE

 

Tu, icoana unei umbre, mai ții minte cum odată

Ne țineam cuprinși de mână, și-ntr-o clipă de visare,

Într-o vară fără seamăn, în extaz și-nfiorată

Ne șopteam vii jurăminte rând la rând, cu-nflăcărare?

 

Era Doamne, clipa ceea mult dorită și-așteptată,

Clipa cea dumnezeiască ce pe lume seamăn n-are,

Raiul de-nceput al lumii ce îmi fost-a altădată,

Mult dorit și-n așteptare zi de zi, de fiecare.

 

Iar apoi, treceam prin luncă pe cărări împovărate

Cu frăguțe-mbietoare și cu verde cimbrișor,

Un covor era tot locul, de flori mici și parfumate

Ce mi se rugau mai toate, să călcăm cu pas ușor.

 

Și-apoi seara, la portiță, sub al lunii ocrotire

Ne vindeam un pumn de stele pentru dulcele sărut,

Tu-mi dădeai cu dărnicie, plină toată de iubire

Câte-un roi de vii luceferi din ceresc, cu împrumut.

 

Și când vara, pe sfârșite, ne-ntristam că vine clipa

Să ne lase pentr-o vreme într-o lungă despărțire,

Cârduri, cârduri de cocoare ne făceau un semn cu-aripa

Că e toamnă și se gată clipa de dumnezeire.

*

Azi, trecute îmi sunt toate câte-au fost atunci ferice,

Bine puse-n tăinuire într-o țandără de gând,

Lunca, crângul, cărăruia și portița dac-ar zice

Cum a fost atunci odată, fi-vor ochii lăcrimând.

**

Crângule de-atunci ce astăzi ești pădure foșnitoare,

Înierbat-ai cărăruia ce-a fost toată numai dor,

Iară tu, portiță scundă, ești altar de închinare

Gândurilor mele toate, ce le deapăn și mă dor.

 

11.06.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

ÎNDEMNURI ÎNȚELEPTE

 

Sunt întristat de-acuma, și-n suflet gânduri grele

Le spăl în lacrimi calde și pline de amar,

Le-am adunat de-o viață, m-am înnecat în ele

Și-n versul meu cuminte, eu vi le las ca dar.

 

Întâi, mă doare tare că v-ați uitat STRĂMOȘII

Și-al nostru NEAM jertfelnic cu sufletul curat,

Uitat-ați de ZALMOXE, de cei nenorocoși

Ce pe Columna vieții cu toți au sângerat.

 

Mai știții că MOȘUL nostru, el, DECEBAL, slăvitul,

Cu DECENEU alături la bine și la greu,

Va dat o mare PILDĂ cum moare NEMURITUL

Erou spre neuitare, cu inimă de leu?

 

C-așișderea și MIRCEA, cu codrul frate bun

V-a spus că cea IUBIRE de NEAM e ca un ZID,

Și de aveți tărie în gândul vost’ și-acum

Învingeți orice dușman ce-avutul v-a râvnit.

 

O, de-ar mai fi un ȘTEFAN, așa din vreme-n vreme

Să pună-n voi NĂDEJDEA că sunteți de ne-nfrânt,

Ori un MIHAI VITEAZUL mai încă să vă-ndemne

Că DRAGUL de MOȘIE nu-i doar o vorbă-n vânt,

 

Am fi BURICUL LUMII și toți cei di-mprejur

Ne-ar vrednici-n respectul ce încă se cuvine,

Atunci când ai în stemă ne-nfrântul cel BOUR

Ce datu-ți-a PUTEREA să nu te temi de nimeni.

 

Sau măcar AVRĂMUȚUL, cu ne-nfricații moți

Să vă pornească-n luptă în contra NEDREPTĂȚII,

Ați fi până la unul netemători cu toți

Și-n liniște și pace v-ar fi cărarea vieții.

*

Dar azi, al vostru suflet e LENEȘ, MOLEȘIT,

Că v-ați uitat trecutul cu-ALTARUL de ICOANE,

Voi sunteți neam ADAMIC trăind în nemurit

Doar de vă-ntoarceți gândul la SFINTELE BLAZOANE.

 

În ele-s încifrate ÎNSEMNE de TĂRIE,

Ce-au adunat în ele ISTORII VECHI, ne-nvețe,

Ca veacuri după veacuri mereu la rând ne fie

IZVOR de APĂ VIE, spre fapte mari, mărețe.

**

De-aceea până încă în voi nu-i DRAG de ȚARĂ,

De NEAM și de TRECUTUL cel mare-ngloriat,

Până n-aveți CREDINȚĂ să arză ca o pară,

Veți fi cu NENOROCUL de mână, ne-ncetat.

 

12.06.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

EU FOST-AM

 

Am fost POET de ȚARĂ și-n versuri am cântat

Ce sufletul din mine mereu un ghes mi-a dat:

MOȘIA ce-am primit-o avere din străbuni,

S-o las viitorimii și-n ani mereu mai buni,

 

CREDINȚA cea smerită din vremea strămoșescă,

VIRTUTEA, ce în toate doar bunătăți rodească,

De NEAM să-mi fie dragul de-apururi arzător,

De MAMĂ și de CASĂ mereu să-mi fie dor,

 

De CRÂNGUL și PĂDUREA cu poala lor umbroasă,

De LUNCA înflorită mereu căzând sub coasă,

De STÂNA veșnicită pe coama unul deal,

De ȘIPOTULce-și trage răcoarea din cel mal,

 

De DRUMUL ȚĂRII care ne-a luminat la minte,

De TINA frământattă, de COLBUL cel fierbinte,

De urma apăsată a CARULUI cu BOI,

Ce a ținut vecia s-ajungă pâ-n la noi,

 

De COASTA cea cu vie în toamne ruginită

De DEALUL cu pometuri, GUTUIA-ngălbenită,

De BRAZDA ce miroase a reavăn primăvara,

De HOLDA ce se coace la soare toată vara,

 

De PRUNA întomnată, de MĂRUL cel domnesc,

De STELEL ce-n noapte pe cerul meu lucesc,

De cea BISERICUȚĂ, de TOACA ce ne cheamă

Să dăm la sfinte ceruri a sufletului vamă.

 

De un COLIND în iarnă, de OALA cu SARMALE,

De-un PAȘTE ce adună tot satul la altare,

De ȚINTIRIMUL unde mi-e neamul meu lumesc

Și locul cel din urmă la tot ce-i omenesc,

 

De un BOTEZ, o NUNTĂ, o ZI de SĂRBĂTOARE,

De-n JOC în șura popii spre seară, pe răcoare,

De-un VIN de BUTURUGĂ băut în crâșma dragă

Acolo unde-n noapte el limbile dezleagă.

**

Păcat că toate astea îmi sunt de-acum uitate

Și astfel piere satul cu-a sale bune toate,

Așa că eu acuma, în caldă lăcrimare

Îi pun pe-altar de suflet, un fir de lumânare.

 

Și toate ce trăit-am în viața mea la rând

Le-oi tăinui cu grijă în țandără de gând,

Să știți că și eu fost-am, la fel ca fiecare,

Un prunc care mijit-am în satul meu, sub soare.

 

 

~*~

13.06.2022

Mircea Dorin Istrate