Mircea Dorin Istrate - VISÂNDU-MĂ-NTREBÂNDU-TE

 

VISÂNDU-MĂ-NTREBÂNDU-TE

 

 

~*~

 

Te-aș întreba iubite Eminesc,

Ce faci acum pe-acolo, prin ceresc?

Văzutu-te-ai cu-al nostru zeu străbun

ZALMOLZE, MOȘUL nostru mare, bun,

Ce datu-ne-a a sale Legi Frumoase

Ne fie-n viață-ndemnuri norocoase?

 

Cu BUREBISTA-nchegător de neam

Ce ne-adunat pe toți pe-un singur ram?

Pe DECEBALUL nostru cel iubit

Ce îl purtăm în inimi nemurit,

Că de-n Columne dușmanii ne-nnalță

Ne nemuresc pe noi, întreaga viață.

Ne mai îndeamnă el ca altădată

Să nu lăsăm moșia sfâșiată

De lacomii ce mișună prin jur

Ca lupii cei colțoși cu părul sur?

 

Bătrânul MIRCEA, înțeleptul nostru,

Poveți mai dă, ca să ne ținem rostul

La vechea moștenire ce-i lăsată

La fii și la nepoți din tată-n tată,

Că dragostea de țară dă putere

Chiar și la cela care mâine piere?

Și că ea-i zid de stâncă neclintit

Furtunilor de-ori unde au venit.

 

Cu ȘTEFAN întâlnitu-te-ai poete

Să-ți de-a Măritul Vodă, cu pecete,

Depeșă cu slăvită mulțumire

Că-n versul tău l-ai pus în pomenire?

Mai lăcrimează el, aminte când și-aduce

De-a lui Moldovă cea cu limbă dulce

Ce-acuma-i despicată iar în două

De crudul cel muscal, ce veșnic nouă

Ne caută pricină să ne-arate

Că el se vrea stăpân pe-aici, pe toate?

De-l vezi să-i faci cuvânt de mulțumire

Și-n versul tău să-i pui în nemurire,

Că și acum la ani trecuți cinci sute,

Pentru a sale toate ce-s făcute,

În inimă ca sfânt îl preamărim

Atâta cât pe lume mai trăim.

 

Și-apoi mi-l cată încă pe ,,MIHAI,,

Și mulțumiri din sufletu-ți să-i dai

Și spunei că cea ,,POHTA CE-A POHTIT,,

Și care pentr-o clipă s-a-mplinit,

Mai peste ani, isteața tinerime

Într-u hotar al limbii cea române

A adunat pământuri vechi, străbune.

Și că la ALBA ceea împărată

Mulțimea românească adunată

De el mai toți adusu-șe-au aminte

Și într-un glas cerutu-mi-au mărite

Cea vrere ce nestinsă e ca para,

NOI VREM CU TOȚI, SĂ NE UNIM CU ȚARA!

 

Pe CUZA, domnul nostru tu mi-l cată

Și roagă-te de dânsul: Hai ne iartă,

De necredința noastră trădătoare,

C-așa-i românul nostru până moare,

Cînd, după ce ne-a dat mai cele vrute

S-avem de-acum noi legi binefăcute,

O mână de boieri, nemernicie,

L-au scos tâlharii iute din domnie.

 

Și nu uita mărite Eminesc,

De-l întâlnești acolo, prin ceresc,

Pe AVRĂMUȚUL nostru, CRĂIȘOR

Al moților, de care ne e dor,

Să-i spui c-aici, în mândrul lui Ardeal

Un bucium tânguiește deal cu deal,

Să știe toți că nu îmi e uitat

Și-n gând cu el trăim, neîncetat.

 

Și cât pe-acolo stai, de-i întâlnești

În calea ta prin căile cerești,

Pe cei ce-au pus dulceață în cuvinte

Din vremuri vechi de-i ținem încă minte,

Pe-un Neacșu, pe-un Macarie, Coresi,

Pe Micu Klain, pe Șincai, Petru Maior,

Pe un Papiu, pe Buda/i.Deleanu,

Le mulțumește dar că înc-au șlefuit

A limbii suflet drag ce l-au iubit,

Să poată ține slova românească

Pe-ogorul vieții, veșnic să-nflorească.

 

Tu încă stai acol’ și ne vegheacă

Cu-a ta privire care-i veșnic trează,

Să nu uităm cât încă vom trăii

A Maicii limbă încă s-o vorbim,

Că numa-n ea mai încă ne-nfioară

O ,,DOINĂ,, veche, lacrimă ușoară,

Un ,,MEȘTERUL MANOLE,, ,,MIORIȚA,,

Un ,,FĂT FRUMOS,,,,TREI IEZI și cu CĂPRIȚA,,

Un ,,HARAP ALB,, Setilă, Flămânzilă

Cu frații lor, Gerilă, Păsărilă,

Divinul nostru cântec ,,CIOCÂRLIE,,

,,BALADA,, nepereche veșnic vie,

Ce parcă-s porți de raiuri din ceresc,

Înmiresmate cu....dumnezeiesc.

 

Tu, dară domnul nostru Eminesc

Așteaptă-ne pe cei ce te iubesc

Să-ți fim cohorte lungi, nenumărate,

Șiplimbă-ne prin bolțile înalte

Ca să ne-arăți că visul ce-ai visat

I-acolo încă fapt adevărat.

***

Dar pâ-n atunci, adânc ne închinăm

La versul tău pe care-l venerăm,

Că el mereu ni-i lacrimă curată

La cea simțire-adânc, adevărată,

Iar până când găta-s-or prin ceruri veșnicii,

În sufletele noastre, Luceafăr tu vei fi.

 

12.06.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

REAUA PREVESTIRE

 

Un fir de fum se-nnalță în rotocol din jarul

Ce arse-un bob de smirnă înmirosind altarul,

Cu sfintele icoane ce au azi scorojită

Feșteaua de pe ele de mult îmbătrânită.

 

Un popă sur la tâmplă și încărcat de ani,

Puțin la trup sărmanul, nenorocos la bani,

Dar cu credință multă la cerurile sfinte

Se roagă în tăcere în mutele-i cuvinte,

De pace, fericire și multă sănătate

Înnvevoita-i turmă mereu să aibă parte,

Că și ei sunt ca alții smeriți și credincioși

Iar uneori, ca omul, mai îs și sândăcoși.

Ei rău nu fac la nimeni și își cunosc măsura

Și de aceea-n rugă mereu le este gura,

Că n-au de unde facă o boabă de avere

Și rar mai prind o clipă de viață, dulce miere.

 

În ceruri li-i nădejdea la Domnul cel Ceresc,

La care ei, sărmanii, iertări îmi tot cerșesc,

Și cer, în caldă rugă, îngenunchiați și-n coate

De-un pic de bucurie mai des să-mi aibă parte,

C-aproape îmi uitară de cum e fie bine

Aici, în astă viață, nu morți în veșnicie.

 

Puțină-i adunarea, că-mbătrânit e satul

Și-ncet, încet se stinge că duși vor fi la-naltul

Ceresc, ce stă deasupra-i a toate veghetor,

Tot adunând în dânsul, la suflete ce mor.

**

Te plâng de-acuma dară, cuibar de veșnicie

Ce tot lungit-ai viața, aici în sfânta-ți glie,

Ți s-o-nierba cărarea și ulițele-ți toate,

Și nu-i avea la urmă nici câini care să latre

Hoțeasca cea uitare ce toate le cuprinde

Și care simt de-acuma, cum parcă-ncet se-ntinde.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

EȘTI ÎNTRISTATĂ MAICĂ

 

În zi de zi vândută-i Măicuța, draga Țară,

La târgul cel de iarnă, la cel de primăvară,

La Poker, la Arșice, mai rău la Alba Neagra

De toți românii hulpavi, ce prăduiesc azi țara.

 

E-o molimă mai nouă ce-n zi de zi se-ntinde

Și trupul drag al țării în toate mi-l cuprinde,

Mi-l seacă de putere și-ncet mi-l istovește

De bogății ce-odată aveam ca în poveste.

 

Ei mi te vând Măicuță și când mi se tocmesc

La cât te fac să suferi nici măcar nu gândesc

Că tu, făr de-osebire la sân i-ai alăptat

Și-n rugi la Maica Sfântă mereu i-ai legănat.

 

Și cât putut-ai încă le-ai dat de-mbucătură

Să stâmperi a lor foame la nesătula gură,

Și-apoi, să se domnească i-ai dat pe toți la școală

Pornească a lor minte pe-nvăț și buchiseală.

 

Acum, mai rău ca Iuda, în toate te-au trădat

Și fără de rușine de tini s-au lepădat,

Uitând de câte toate cu jertfă le-ai făcut

Ca ei, un pas ‘nainte să facă din trecut.

*

Ești întristată Maică și ochii ți-au secat

Decât în zi de ziuă mereu ai lăcrimat,

Așa-i Măicuță dragă, tu vezi cum azi tâlharii

Sunt fii tăi ce-ți fură, viața, banii, anii,

 

Și te slăbesc într-una de-ajuns-ai uscătură,

Și cât te doare muică când ei, ai tăi, te-njură

Se rupe al tău suflet în plâns și-n mare rugă

Cerând la cer iertare, pedeapsă nu-i ajungă.

 

Că tu îi ierți pe fii-ți, că ești o iertătoare

Dar sufletu-ți în taină se jeluie, te doare,

Că ai crescut la sânu-ți copii ce te-au furat

Și care azi Măicuță, de tine au uitat.

 

 

~*~

Mircea Dorin Istrate