Despre
soarta Transilvaniei, interesele și drepturile românilor
Prof.
univ. dr. Ion Coja
12
Iunie 2022
Textul semnat Horațiu C. Damian este un
text de propagandă directă, pe față, a unei diversiuni care, după știința mea,
își încearcă din când în când norocul încă de la sfârșitul celui de Al Doilea
Război Mondial când lumea se întreba îngrijorată care va fi soarta
Transilvaniei: rămâne în starea în care a adus-o tratatul de la Viena, din
august 1940, sau va reveni la statutul ce i se fusese acordat la Trianon în
1919, ca parte a statului român. Decizia era la Stalin și existau motive să
sperăm că Stalin va decide în favoarea românilor. Pentru cei care nu agreau
această variantă, a apărut o idee care să salveze ce se mai putea salva din
punctul de vedere al intereselor revizioniste maghiare: ideea ca Transilvania
să se rupă de România și să se declare stat de sine stătător! Așa cum a
descoperit Gheorghe Buzatu după 1990, cercetând arhivele sovietice, în fruntea
celor care lucrau în secret la promovarea acestei secesiuni s-a aflat Valter
Roman și un număr de comuniști maghiari din Ardeal, care mizau pe sprijinul lui
Stalin sau sperau să-l obțină!
Ideea revenirii Transilvaniei la statul
ungar nu mai are nicio șansă să se producă și iridenta ungară se agață cu tot
elanul de această ultimă speranță: Transilvania stat independent, de sine
stătător! Adică măcar cu atât să lovească în interesele și drepturile
românilor, ale României: Transilvania să înceteze a mai aparține statului
român!
Evident, într-o Transilvanie de sine
stătătoare, procentul de populație maghiară ar fi ceva mai consistent, putând
să urce până la 20%. Ceea ce ar asigura unui maghiar funcția de prim ministru
sau chiar de președinte! Asta cu condiția ca secuii, în continuare, să nu fie
recunoscuți ca etnie de sine stătătoare! Ceea ce constituie un act de mare
nedreptate săvârșit de conclavul maghiar, în preocuparea sa constantă de a
falsifica datele istorice. Despre
această ispravă compatriotul nostru H.C.D. nu are nimic de spus! Nimic de spus
în apărarea identității etnice a secuilor din Ardeal! I se pare corectă
diversiunea maghiară anti-secuiască.
Nu mă miră să se găsească români năuci,
chiar bine intenționați, patrioți adică, care să privească cu interes ideea
unei Transilvanii de sine stătătoare, stat independent! Într-o asemenea
formație statală ascensiunea unui român ardelean în structurile de conducere,
de guvernare, ar fi mult mai ușoară! Mi-aduc aminte că după 1990 s-au auzit
voci care doreau un Banat de sine stătător, tot așa, cu nădejdea că într-un
stat atât de mic va fi mult mai ușor să ajungi în guvern sau chiar președinte
de republică! Dar președinte să fie! Destul de aproape de a fi președinte de
bloc!
Mă întorc la pledoaria acestui domn
Damian. Invocă câteva date și evenimente pe care nu le cunosc, n-am cum să le
comentez. Dar unde mă pricep, constat că personajul ne oferă comentarii cu
totul neadecvate, ca să nu le spun altfel! Adevăratul comentariu care se impune
având darul de a-l contrazice pe individ într-un mod decisiv. Bunăoară citez
referința sa la „formidabila rețea de bănci românești - o epopee financiară
care ar merita măcar două-trei lecții în programa de istorie.” Îi dau dreptate
domnului, epopeea financiară amintită ar merita să fie mereu discutată în
lecțiile de istorie și nu numai! Va fi o pledoarie pentru unitatea de neam
românesc care a funcționat peste toate opreliștile scornite de neprieteni.
Despre ce este vorba? În secolul al
19-lea, mai spre sfârșit, românii din Transilvania au cerut voie de la împărat,
de la Franz Iosef, să înființeze mici bănci sătești, care să pună la dispoziția
românilor sume modice pe care să le poată împrumuta de la băncile respective!
Se pare că s-a și glumit pe această temă la Viena și la Budapesta! Cum să se
descurce niște tărani valahi în lumea selectă a finanțelor?!… Și le-au dat
aprobarea, convinși că toate acele mici bănci sătești vor da curând faliment.
N-au dat faliment. Ceea ce nu s-a știut
nici la Viena, nici la Budapesta, era faptul că înființarea acelor bănci
sătești era o acțiune coordonată de la București, de la Banca Națională a
României, a lui Ion C. Brătianu în primul rând și în mare secret! Cu bani de la
București, românii ardeleni au putut să cumpere orice bucată de pământ care
apărea pe piață, azi un iugăr, mâine un hectar, până când în 1919, la Trianon,
când conclavul internațional a trebuit să decidă a cui să fie Transilvania, a
ungurilor sau a românilor, s-a pus și problema proprietății funciare: cine erau
stăpâni în Transilvania, ca proprietari de terenuri, românii sau ungurii? Cine
dețineau suprafața cea mai mare de pământ?!
Și cu actele puse pe masă, experții
internaționali au aflat că românii dețineau cea mai mare suprafață din
teritoriul transilvan! Au aflat asta cu stupoare și guvernanții de la
Budapesta, care luaseră peste picior înființarea băncilor sătești din Ardeal!
Manevră inteligentă, gândită pe malul Dâmboviței și executată cu sprijinul
financiar al Băncii Naționale a României. Cu banii românilor de peste munți.
După 1990, am citit în presa maghiară
analiza acestei manevre și pledoaria ca Budapesta să copieze strategia
Brătienilor și să sprijine proprietatea funciară bozgorească în Ardeal! Ceea ce se și face,
sub privirile inconștiente ale politicienilor de azi de la București și cu
complicitatea ticăloasă a unor magistrați ardeleni din Transilvania cea atât de
corectă… dar aceasta este altă poveste.
Că veni vorba de Trianon, e cazul să mai
știți una, domnule Damian. Delegația ungară, tributară unor stereotipuri ale
propriei propagande, stereotipuri care nu vă sunt străine, a susținut în fața
juriului internațional că Transilvania, o zonă atât de civilizată, ar fi păcat
să ajungă pe mâna românilor din București, al căror nivel de cultură era bine
cunoscut de cei care au avut vreodată de-a face cu ei… La această pledoarie
de-a dreptul insultătoare, Ionel Brătianu a răspuns cu două obiecte, depuse pe
masa conferinței: colecția revistei „Convorbiri Literare”, care apărea la două
săptămâni de mai bine de 50 de ani, și care se întreținea numai din încasările
de la cititori! Și colecția de „Proverbe ale românilor”, adunate de Iuliu A.
Zanne, zece volume, însumând peste șapte mii de pagini, cu proverbe populare
adunate din toate regiunile românești, inclusiv Ardealul! Ionel Brătianu nu a
cerut să aducă ceva comparabil și ungurii, căci nu aveau de unde, ci la nivelul
întregii Europe a susținut că în nicio cultură nu se poate găsi ceva
asemănător! Nici la austrieci, nici la orice alt mare și civilizat așa zis
popor!
Pe scurt și în fapt, autorul Damian
propune o comparație între unguri și români, ca două popoare cu stiluri de
viață și de comportament net deosebite. Oricând este bine venită o asemenea
comparație. Este binevenită pentru noi, românii, în comparație cu oricine! Am
susținut mereu că noi, ca români, avem un mare noroc: nu avem motive serioae să
ne rușinăm de faptele înaintașilor noștri, mai ales prin comparație cu
popoarele învecinate. Cu o condiție: comparația s-o facă oameni informați și
onești! Ceea ce nu este cazul cu acest domn Damian al domnului Cojocaru!
Cum este posibil, domnule Damian, să acuzi
lumea românească, din Moldova și din Muntenia, pentru soarta pe care au avut-o
țiganii pe plaiurile mioritice?! Cum este posibil să numești sclavagism regimul
de care au avut parte țiganii în țările românești?! Țigani care au venit de
voia lor în țările românești, nu au fost aduși cu forța, și ei au cerut să fie
primiți ca robi, cu anumite drepturi și îndatoriri. Este o minciună nerușinată
să numești asta sclavie, adică ceva similar sclaviei negrilor aduși cu forța
din Africa în America! Țigani robi n-au existat în multe țări europene dintr-un
motiv ignorat de istoricul Damian: țiganii nu aveau voie să intre în țările
respective, erau interziși, riscau să fie uciși ca niște animale sălbatice dacă
treceau granița! În Elveția, de pildă! Când, după moda timpului, românii s-au
gândit să-i des-robească pe țigani, reacția acestora a fost de opoziție, au
protestat, nu înțelegeau de ce erau pedepsiți să nu mai fie robi, adică să nu
mai aibă minimul de condiții materiale de supaviețuire pe care îl asigura
statutul lor de robi boierești sau mânăstirești! Statut care era acceptat și
preferat de majoritatea țiganilor! Nu aveau nici un ideal din a fi slobozi și a
se îngriji de casa și masa necesare supraviețuirii.
Deosebirea esențială dintre români și
unguri, la nivelul structurilor politice și administrative, îl constituie atitudinea
diferită față de ceilalți, față de alte etnii! Este renumit șovinismul maghiar,
împins până la politica deschisă de deznaționalizare a celorlalți, obligați
să-și schimbe numele, să nu-și mai folosească limba, să-și părăsească credința
religioasă și atâtea altele, lucruri bine cunoscute celor care au un contact
minim cu istoria maghiarilor! Așa au fost maghiarizați sute de mii de germani,
secui, slovaci, sârbi, evrei, români și alții. În această materie maghiarii
s-au dovedit a fi foarte inventivi și eficienți! Isprava lor cea mai importantă
și mai șocantă fiind maghiarizarea secuilor, a căror dispariție oficială este
consemnată la ultimele recensăminte.
Politica de asimilare forțată a altor
etnii a avut însă un final neașteptat pentru maghiari: supuși unor teste
biologice, maghiarii de azi se dovedesc a nu mai fi păstrători ai genei
maghiare originare, a celor care au ajuns în pusta maghiară în urmă cu un
mileniu și ceva, venind ca popor migrator din străfundurile Asiei. Amintirea
biologică a acestora a dispărut la majoritatea celor ce azi se declară sau sunt
declarați maghiari! Din punct de vedere genetic maghiarii nu mai există. Sunt
un popor corcit, cu un statut genetic incert, ceea ce contribuie mult la
„disperarea de a fi maghiar”, resimțită de mulți așa ziși maghiari! Disperare
care pe mulți îi împinge la un comportament agresiv, șovin, prin care își
exacerbează maghiarismul închipuit, lipsit de consistență.
S-a dat oare la București vreun ucaz prin
care ne-românii să fie siliți să-și declare altă identitate etnică? Adică să
fie românizați cu forța?! Dimpotrivă, în mentalul românesc este privită cu
suspiciune și mefiență orice schimbare de nume prin care încerci să-ți ascunzi
adevărata apartenență etnică! Cazul cel mai cunoscut fiind al evreilor
cominterniști!
În atitudinea noastră de români față de
maghiari trebuie luată în calcul și situația descrisă mai sus: sunt mulți
maghiarii care se trag din români maghiarizați. Ei au mult sânge românesc „în
pieptul de aramă”! Indiferent care a fost cauza abandonării identității etnice
românești, aceasta a fost problema strămoșului de odinioară! Urmașul de azi al
românilor maghiarizați nu are nicio vină! Dimpotrivă, trebuie să-l privim cu o
îngăduință aproape fraternă! Existența acestei categorii, a românilor
maghiarizați, trebuie s-o înțelegem în aspectul ei pozitiv și să ne ferim de a
mai vedea într-un maghiar un inamic ireconciliabil, așa cum sunt azi educați
maghiarii din Ardeal și din Ungaria, în spiritul unui anti-românism stupid și
anacronic, animalic! Trebuie să vedem în orice maghiar ceea ce este de fapt: un
urmaș, în proporție copleșitoare, al autohtonilor daco-romani sau slavi, pe
care urmașii așa ziși ai lui Atila i-au găsit în pustă sau în Ardeal, și cu
care s-au amestecat, numeric ugro-finicii fiind mult inferiori, dar și ca
civilizație, față de populația autohtonă! Procesul acesta, de europenizare a
maghiarimii, inclusiv prin religie, ar trebui discutat în liniște, cu
seninătate, renunțând la fantasmele unei istorii inventate. Este cheia
viitorului, prezentată de mine personal în concluziile la volumul „Transilvania
Invincibile Argumentum” tipărit în 1990, scris la sfârșitul anilor 1980. Nu am
nimic de retractat din acele câteva sute de pagini!
E pierdere de timp să comentez afirmațiile
domnului Damian despre sprijinul autorităților maghiare pentru învățămîntul în
limba română! Este aberant tot ce afirmă pe acest subiect! Majoritatea școlilor
românești din Ardeal înainte de 1918 au funcționat pe cheltuiala părinților
români. Dar chiar și asemenea școli românești tot au fost desființate de
autorități! Alte afirmații despre graiul ardelenesc în comparație cu cel din
Moldova sau Muntenia nu le mai comentez, sunt de un nivel penibil, dovedesc
numai pornirea pătimașă a autorului de a denigra, de a promova ideea stupidă a
unei adversități între românii ardeleni și ceilalți români! Acestor aberații le
răspunde vorba din popor „tot românu-i ardelean dus în țară de alean”! Dus în
țară!…
Ardelenii au trecut mereu munții și au
participat intens la consolidarea elementului românesc în restul Țării.
Descălecătorii de Țară au venit dinspre Ardel și în Moldova, și în Muntenia! În
Dobrogea îndeosebi în epoca modernă, dar chiar și în Transnistria ardelenii au
avut un rol însemnat! Eu însumi mă trag din ardeleni din Bran, Săcele și
Rășinari veniți în Dobrogea în urmă cu un veac și ceva! Pentru ardeleni Țara
era cea de dincolo de munți, la București îndeosebi!
În acest sens i-aș recomanda
preopinentului să bage de seamă că ardelenii, români sau ne-români, când au
fost nevoiți să-și părăsească vatra părintească nu au plecat niciodată spre
vest, în Ungaria, ci spre sud sau Răsărit! Stă mărturie toponimia legată de
migrația secuilor, a „ungurenilor”, persecutați religios sau din alte motive de
maghiari! S-au refugiat în Moldova sau în Muntenia! Vezi cazul catolicilor din
Moldova, din județele Neam și Bacău!
Bucureștiul, multă vreme a fost orașul cu
cei mai mulți maghiari după Budapesta! Putem vorbi de o atracție a ardelenilor,
români sau ne-români, pentru București! O atracție pe care domnul Damian nu o
vede nicicum! Dimpotrivă! Încearcă să imagineze motive de dezbinare între
ardeleni și ceilalți români.
Nu i-aș fi făcut onoarea unui comentariu,
e penibil să porți o discuție pe acest subiect, mai ales cu un preopinent atât
de ne-informat și pătimaș, și nu l-aș fi băgat în seamă dacă un român român ca
domnul Nicolae Cojocaru nu mi-ar fi cerut s-o fac! Dar ține de profesia mea să
scot altora din cap prostiile, așa că m-am conformat! Poate îi va fi de folos
și acestui nefericit numit Damian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu