AUTOR ANONIM - FABULA PANDEMIEI

 

FABULA  PANDEMIEI

 

 

~*~

 

O vulpe, farmacistă, ce nu avea talent

Și când era pe punctul să intre‑n faliment,

Se da de ceasul morţii, de foame să nu crape

Și din dificultate, cu chiu, cu vai, să scape.

Se puse deci la umbră, clocind doar gânduri hoaţe,

În tril de păsărele şi chiorăit de maţe

Și adormi de foame, ca anesteziată,

Când se trezi deodată, subit înviorată.

Pesemne că visase cuvântu‑acela magic…

Și înghiţind degrabă chiar şi‑un antinevralgic,

Luă din farmacie, fără regret sau frâu,

Purcoi de laxative şi le‑aruncă în râu,

Mai sus de locul unde veneau, când li‑era sete,

În grupuri mari, jivine, să bea pe îndelete.

Fugi apoi spășită şi se‑aşeză cuminte

În pragul farmaciei, exact ca înainte.

După vreo două ceasuri, porni o hărmălaie,

Că fiarele, în masă, aveau pântecăraie

Și au venit degrabă, aproape‑n agonie,

Să ceară tratamente şi sfat, la farmacie.

Vulpiţa cea vicleană le asculta pe toate,

Le cerceta dieta, de‑au labele curate

Și cu cinism le scoase brutal din letargie,

Spunând că în mod sigur e caz de pandemie.

Le‑a dat pastile scumpe, la preţ exorbitant

Și sticle, chiar canistre cu mult dezinfectant,

O mască de protecţie - să apere de boală

Și să păstreze straşnic distanţa socială.

Le‑a osândit să şadă în aspră carantină

Și le ducea ea leacuri la ei în vizuină,

Iar bietele‑animale, naive şi neroade,

Spuneau în gura mare: «Ce vulpe cumsecade!»

Odată la trei zile, mai arunca în ape,

Cu plasa, purgative de‑au început să crape

Bătrânele‑animale, ce n‑au imunitate,

Ba chiar catalogate cu comorbiditate.

De‑atâta pandemie, de diaree, chin,

Veni după o vreme vulpiţa c‑un vaccin,

Un fel de apă chioară băută din pocal,

Și‑ajunse infractoarea erou naţional.

 

Morala 1

În vremi de pandemie, puhoi de lume piere,

Iar unii la butoane fac, din venin, avere.

 

Morala 2

Când lumea stă închisă în neputinţă surdă,

Profită demnitarii, îşi fac de cap şi zburdă.

 

Morala 3

Decât să bei din apă în vremi de pandemie,

E mult mai indicată o cură... cu tărie!

.......................................................................

 

Post scriptum/Post factum

Și ar mai fi „morale”; nu râd, totuși subscriu,

Căci mă întreb cu teamă de încă mai sunt viu.

Oricum, în toată treaba e-un lucru foarte grav:

Întreg nu mai e nimeni, tot omul e bolnav!

 

~*~

AUTOR ANONIM