Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADURETE 71

 

MERE PADURETE 71

Când iarna se da dusă hotarul era a nostru și eram, în tot verdele-albastru, al nostru, a meu și a lui Vica și nimic, nu era stresant. Voi, în lumea voastră aveți bucuriile voastre ca Cătălin și cătălina, zburdați, cu gândurile și planurile voastre, în frumosul și spiritualul vostru cu bucurii mari și mărunte, astrale. Rafael Udriște plicărezintă Omul și timpul, vorbea despre zidul Berlinui și alte probleme și dileme, enigme istorice ca Enigma Otiliei a lui George Călinescu, cu acel bine ascuns. Campionii știu ce mănâncă, savurează, filozofia cu afacerea noastră, că inima ne bate socio-cosmic, natural, omenește, viu ca talisman uman desăvârșit a limbii române, cu pace și pâine, în și provita, în noua ordine mondială cu albina  ce zboară din floare-n floare, cu-n teribil zboară nu fără rost, că noi contam, Ben Todică, că noi descindem, din drag și făinoșag românesc, din omenesc și firesc de România mea. Tu, ești un adevărat coechipier, ispititor ca Marcel Proust, un maistru a scrisului, în Căutare timpului pierdut, din care aș cita dacă mi-aș vedea de lucru vrăjit de scris ca princesa Bibescu, premiată de Academia franceză. Aveți un suflet minunat și plin de revelație, un divin a limbii române. După frica de pandemie, cum scăpăm acuma de frica de război, că vaccin pentru așa ceva nu există, cum nici carte verde nu ni se dă ca să dăm sens nativ pozitiv vieții, elexir, că n-am pății nimic, în acest hocus pocus, haos, chahos, încalte dacă ne exprimăm celebru și expresiv echilibrat ca Eminescu ca să sune bine pentru a fi bine. Eu sunt fără prejudecăți ca cei botezați având mândrie și pasiune pe lângă Vica și Merii ei pădureți: rădăcini amare de Ciubăncuța care-mi transformă viața cu vraciuri, diochi și biochimia de verde crud a primăverii care ne-aduce verze de șted, lobode și urzici, o gamă diversă, în paletă largă și morală, de vitamine, în mascaradă de potroce, în procesul cu benefic ca să respirăm, în voie si cu somn control să dormim universal ca după optisomn care anume asupra mea n-are efect, c-oi fi dat dracului cu insomnia aiasta rebelă, dar îngrozitor e că nu pot să dorm! Nu sunt ca Iliescu nevinovat de sângele vărsat. Că n-am beneficii ca Putin care a stârnit, scociorit, gărgăunii, vespii, în Ucraina. Criminalul, își omoară inconștient proprii soldați, că are pierderi, în războiul din Ucraina. Putin e cam prost și măgar, ce se întàmplă cu acest prăpăstios? Nebunul de Putin se crede grozavul, extrordinarul, excelența sa nu-și face procese de conștiință ca suflet mort ce e, ca om fără iubire, ca om fără nici un drept la fericire și, chiar fără drept la înviere la adoua venire a lui Iisus, cànd va veni să învie vii și morți și, Putin e doar o lepădătură, un laș și un împuțit, un pârlit, un nenorocit ca cel, din nuvela/ schița de debut a lui Marin Preda, c-avea sensul și Miron Radu Parascavescu poetul din Târgoviște, orașul natal a lui Nicolae Iorga istoricul, omorât după cum știu eu de legionari, deși era un geniu. Căutaț-l pe Putin, găsiți-l pe Putin și anihilați-l pe Putin! Ce-ar fi solidaritate, dacă nu să alungăm răul din lume? N-are demnitate, dar n-are cinste și nici onoare imbecilul Putin. Putin nu-i creștin, ci un sadic, mincinos și cretin. Rafael Udriște ne prezintă și uimește, că nu-și depășește atribuțiile. Uneori, îți caci pe inimă și... eccetera, eccetera, că n-ai dat ascultare cum n-a dat nici Pr. Cristian Pomohaci. Ești ca Alice, în Țara vorbește corect limba română. Putin are o trufie. Mai rău de gură ca o femeie, e un trăsnit fără umanitate Putin, că e dus cu pluta și Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni, în rol juca Iordache care știa pe ce lume ne aflăm. Bârfa e sarea și piperul: e o țaca, paca. Ai o balanță de făcut, nu găsești? Vai, Doamne ce bauin e Putin și cum, își face damblaua! Dumneata, Ben Todică Phonex mai ești fix-pix ca Zamolxis felux, cu mine, nu doar, în poezie, că doar tu ai inspirație și soluție ca multi-vitamine, om cu renume și cu pasiune, dragoste de poveste, Ben, băiatule, că hai, că poț, cu mintea ta ageră și, cu imaginare, în binecuvântare, că mintea ta cu imaginație, în limba română fără prejudecăți escaladează, în Carpați și pe Alpi ca cei botezați, cu responsabilități, hai, că și tu, ai afacerea ta, cu Mere pădurețe și dragostea ta nu moare, în Dialog amical eficient și inteligent, cu bătăi de cap și cu bătăi de inimă, că aiesta ni scopul, maxină, Ben, că durerile le simțim diferit, din inimă, în școala de dincolo de școală de pe orizontală pe verticală. Îmi cer scuze dacă eu Murdărici sun Obrăznicătură, în propria aventură și tevatură, în afară de arătură, un prost, cum ar veni nevinovat ca artist. Nu eu am făcut nazuri, mofturi, dar eu sunt căprioara... cu moarte, căprioara rănită și recunoștința mea pentru tine e veșnică, maistre. Tu, mă subiestimezi, că eu scriu, dar tu ești cel care lucrezi? Eu sunt ca un animal brav, dar bolnav. iartă-mă dacă-s nepoliticos cu insistența mea! Vica nu mă scotea dintr-ale mele.

- Dragă Benule, Cum să-i explic la Pavel să se oprească cu trimiterile astea excesive. Spune-mi te rog, mai ales că majoritatea sunt pt. FB. Eu nu pot citi multe că nu am cont acolo. Acum de dimineață am primit 16 mailuri cu același subiect. Frăției tale poate o să dea ascultare dacă-i spui. Că nu vreau să-i opresc intrarea la adresa mea. Dar dacă n-am încotro? Cu mult drag și sinceritate, Ioan. Dragă Pavel, Am primit acum de dimineați 16 e-mailuri de la  tine toate cu același subiect, și diferite scrieri de ale dumitale. Te rog frumos nu-mi umplea spațiul din compiuter, e suficient un mail sau două. Te rog ca pe un om de talent și considerat prieten. Cu sinceritate,

- Sa renunte la telefon si scris pentru el e SINUCIDERE. E SINGUR. O FEMEIE FRUMOASA NU MAI E VEDETA DACA SE CULCA CU TOTI. ASTA SE INTAMPLA CU PAVEL.

- O, mai dau și-n bară, că pe bară cra, cra, o cioară, face fuse strâmbe, că dacă aruncă casa pe nicăieri găurită și alb văruite, casa pe casă și dacă acea bute cu două feluri de vin cade jos de pe casă se strică, se sparge și nu mai este meșter la loc s-o repare, so-tocmească. Nu gândea cu puncte de suspensie, ci cu superlative te punea Vica, în mișcare, cu coardele inimii și, totul era afacerea ei, cu succes. Vica n-avea pretenții pretențioase, că nu era cu pretenții, ea impunându-ți prin firea ei necapricioase, că-ți impunea prin istoria ei de Maică Precestă, îți impunea s-o respecți, în fața ei fiind impetuos, pios, cu prețuire și, cu bunăcuvință ca om bine crescut, din fașă, că vorba bună, e: vorbă dulce și mult aduce, doină dulce. Eu nu i-am cumpărat nici un inel, că ne-a srvit la cununia cu popa două batiste și astfel preotul ne-a legat unul de altul pe viață, că ea avea personalitate ei și eu aparte ca o melodie preferată aveam arta mea, dar fără să priceapă ea ceva de pasiunea mea diversă, deosebită și distinctă ca ceea ce iubirea, diferită ca cea a lui Eminescu înamoratul de Veronica Micle, că altfel de cântare a cântărilor era iubirea lui Nichita Stănescu, din Necuvinte, o enigmă a lui verde de albastru. Dragostea ne dă integritate, moralitate și normalitate ca principiile de Biblii României educată. Ceilalți, pe care-i fac fericiți, sunt mai presus ca mine, că și, tu, știi ce răsplată mi se cuvine după muncă cinstită, care ce vreți, că trebuie scump prețuită și cinstit, iubite domn a limbii române, onorabil trebuie plătită. Am fost bărbatul sub papucul lui Vica și ce rau, în asta, că și acuma din cauza rușilor, plâng necazul abătut asupra ucrainienilor, că-s un bărbat slab, un slăbănog, cum ar veni. Citez dacă ultimul copac s-ar tăia și ultimul animal s-ar sacrifica, ne-am da seama, că nu mâncăm bani, că la porci, în halău, nu pune ca hâlbe, lături-hrană, cum zice și Rusu Simion din Osoiu, nu punem bani monezi sau bacnote ca să-i hrănim și ca să-i îngrășam. Totul e foarte bine stabilit pentru prolificitate, pentru producție ca cerință. Merg teleleu și hai-hui, pe drumul nimănui merg unic. Incendiul și războiul a semănat terorea și dezastru. Tu, ești ca Vica și Ming, cu foarte multă atenție, numai, un lucru, nu înțeleg China, nu-l înțele pe conducătorul Chinei, de ce atât de indiferent, că Rusia poartă război contra Ucrainei, război banditesc, război contra umanității ca Putin distrugând tot: copiii, civili, chiar dacă altfel Putin e minte ageră. După o lună de război... Rusia contra Ucraina. Cu Vica alături eram diferit ca un pirat asemeni lui Cristofor Columb cucerând noua Indie, America, după eficiența lui Amerigo Despucii, că harabura e din start. Era un deziderat, moartea lui Vicca, e ceva dezolant. Scumpirile-s crescute până la cer. Vica era o puternic, nu-i schimba nici o slăbiciune din bârfa celor care se preumbla prin deșertul Gobi a lui Mahomed, menit să ne dea mură-n gură, din acea înțelepciune care ne scăpa, chiar și mai ales dacă eu eram un naiv, că cu ce închini, ți se închină, fără a sta cu capul aplecat și cu ochii țintiți, în pământ ca și cum tu, cal-breaz n-ai ști nimic de haz și de necaz ca și cum, chiar așa ar fi fost (și nu era, că era așa ciudat ori... mintea-ți mișca ca coada la vițelul mort, cum zicea Coclender, Pop tractorist care mai proiecta film, din Osoiu?) Eu lui Vica, îi sunt foarte recunăscătoare, că a fost cea mai distinctă și cea mai deosebită femeie, cea mai înțeleaptă, din popor, să nu existe nici o îndoială, dragule! Eu care nu mă pricep la oameni, am avut totuși bucuria să o cunosc cu empatie și simpatie pe scumpa și draga de Vica. Bine de tot au văzut oamenii șu au priceput, că Vica carte deschisă e ca o enciclopedie. Cum mi și scrisu mi și sufletu, așa sunt eu și tu, cum ești de te beștelești, te faci de povești, de mândră minune, cu toate, că tu, tot acela ești. Că tot om, Steliana Sima, toți au steaua lui, că și cerul are stelele lui. Românii români rămân, în veacul veacurilor rămân români neaoși și nealcoși, pururi românii-s români, în veacul veacurilor. Când ți da drumul vei vedea de ce Vica mi-prins să-mi fie dragă, să fie pe inima mea, că parcă de anume pentru ea m-am născut, în Sâmpetru-Almașului și de pe pododul de lângă Sfatul Popular Hida, să-mi arunc, în vale opicuțele, tata zicându-mi:

- "Aruncă-le, că tu, pe drumurile spirituale o să le porți dorul, dar de purtat nu le vei mai purta în vecii-vecilor." Și, chiar așa a fost, că adevăr grăit-a inexplicabil tata, Dragomir. Era înteresant, că plecam din satul natal, Sâmpetru-Almaș, în care revin mereu, la bunicii mei, la fătul Viorel și fătoaia Nastasia. În tot trebuie să fim cu stil și echilibrați și ideal ca Vica s-avem șarm. Noi suntem diferiți de tot ce citise lumea ieșit, din comun ca lucru bun, în România educată și a lucrului bun, că România-i mulțumesc a lui te iubesc,că-i o mândrie și de omenie a noastră Românie de bun augur, că suntem mai buni decât suntem. Noi de ce n-am fi noi amândoi scriitorii, cu bucurie, cu poftă de viață? De ce n-am căuta tot timpul s-avem apetit de viață ca Petrini, în rolul lui burzulitul tonifiant, cu Ioga de viață, cu decizii serioase luate, cu sori, în mii de culori, luate drastic, nu oricum și de specialul Ștefan Iordache, actorul ca Florin Persic, un perfect ca blajinul Lulu parcă venit prin timp de la străbuni ca Vica mea, o ștrengăriță printre cei 7 bărbați ca Michi și Ciochi, în magia vieții, alături de românii au talent ca filmul Forma apei/ păgubosul Pădurea nebună sau cu timpul tău, cu gustul succesului, Prin cenușa imperiului, cu Cobra, Vulturul..., cu atmosfera însorită a României înseninate, plăcute. Vica mi și prin pori pur și simplu o zdravână, până ce viața s-a rupt, că era subțire ca ața și adio radio-șanț..., deși Vica mă iscodea:

-"Pavel, voi ajunge, cu pașii mei, în Ciubăncuța?" Mă întreba Vica înebunită și întrebarea ei mă încurca, mă făcea să lăcremez pe ascuns de privirea ei, dubios ca să-mi ascund emoția care mă dobora. Cultura românească, de la daci la Brâncuși.

- Plina de INTELEPCIUNE - MAI VREM !!!

- Lângă Vica simțeam nevoia să trăim. Era cu activitate de la un capăt la altul. Noi am avut perspectivă cu satisfacție, cu împlinire și cu rost, profitabilitate, cu menire lângă Vica, că este o tehnologie și, în dragostea, cu Vica ca să ai niște rezultate genetice. Pe unde mergea Vica înflorea drumul și câmpul muncit harnic și bun prasnic de ea înflorea, în paleta larg-florală îmbelșugată. Nu trebuia să i se spună să miște, că nu sta loculi din zori până-n noapte. Era a naibii de fără stare, cum n-avea apa-n vale și fata, în șezătoare, că mocoșa, motroșa lucru ei ca să-l facă lucru bun, cum, îl vroia și președintele țării noastre. Era ceva, în explotație. Că... Dong Yi concubina regelui e filmul seria Coreean. Vica nu anevoaie, ci la nevoie ca prietenul Ben Todică, Dir. Emil Lazăr și Pr.Dr.Al. Stănciulescu eccetera, eccetera ca-n Povestea vorbei de Anton Pan, pe urma zimbrului anevoie se cunoaște, cu pășii profetului, Manifest a sănătății pământului, că nu distrugem cu război, în corola de lumini. Noi de ce suntem ultimii, pe ultimul loc cu implementarea binelului? Iisus e iubirea pentru toți, dar Vica e iubirea doar pentru mine și pălește totul, în fața ei. Dong Yi concubina regelui e filmul serial coreean. Vica era Vica, o apărătoare a dragostei și a dreptății și libertății, pentru un viitor sigur și mai bun, ea știind fiecare piatră, în fundația satului, cum nu e altul ca al ei și ea avea stilul ei ieșit, din comun ca atare n-avea doar grija ei, în sarcină și dacă făcea un lucru, îl făcea cum trebuie. Nu-mi creea probleme, nu mă sfida, chiar dacă uneori meritam. Tu-mi ești purtătorul de cuvânt. În viața de zi cu zi scrisul mi-a devenit o ovișnuință, că bârfesc, deci exist, dar dialectic ce zic? Există postul tăcerii? Cine nu s-a lovit de bârfă? De ce nu se bârfește cu omul de față? Bârfele vin din apăsările noastre interioare. A comenta înseamnă un firesc. Ce știu mie-mi place spun sincer, că suntem și demagogi, că nici usturoi n-am mâncat și nici gura nu ne pute. Cum dracu să ne mai spălăm de păcate? Am fost și eu sub imperiu clevetirii, că suntem ca în/la telefonul fără fir și nenicule, unde ajungem, de ce la altceva? Tu, ce știi de Moartea căprioarei sub roțile tranvaiului? La mate nu mi se părea, că dau, nici măcar, în anii de liceu, nu mi se părea, că dau de greu. Vica a avut mare influiență benefică asupra mea. Era ca o profesoră, primăvară, era un sat, era o întreagă integră țară. Avem parte, după vremea de afară, avem parte de natură cu primăvară, o nouă aventură (și o prețuiam mult pe Vica, o ofertă cu ștaif, din ofertele lumii). Meii zburdă ca și, când inimile, a mea și a lui Vica, băteau prodromo. Râtul, își avea iarba cu colții deabia înverziți, cruzi și de lapte, că nepricepuților miei le ardea nu să pască, ci să sugă la mama oaie și să se joace, să zburde. Vica avea o fire robustă, era o prezență firească, gândea pozitiv ca marea cea mare protejată, c-aveam, în mintea mea, o istorie întreagă. Vica e ca o oglindă care ne este pusă, în față ca miez de pâine fierbinte, în miezul problemelor eficiente care se acutizează, că și Câțu liberal critică ca și cum ei n-ar fi la conducere (problema care se pune, în vedere, că se trgănă și se pun, în vedere cum să pescuim pe miriște și, în culori de neliniște, că ce-i cu floara intestinală, un alt creer decât creerul uman știut?), dar cu ce să mergem înainte fără să ne complicăm, frate Ben Todică? În miezul problemei. Timpul nu curge, în favoarea noastră. Ne aflăm, în fața globalismului. Marta Bibescu scrie, că fericirea, nu trebuie, s-o cauți, în căsătorie, că de la început ea intrase-n viață înțeleaptă. Aici era viața mea, traiul meu, cu Vica, o chimie a mea era, în asta, viața mea și a ei, în ciudă, că Vica nu era o sfântă, o Maică Tereza (unele minuni nu mi le înțeleg). Trăind noi de ce am fi, de ce ne-am face de râs. Taina e imposibil de pătruns, că nu știm ce s-a întâmplat, cu Eminescu, cu Labiș, cu Marin Preda, cu Iisus nu știm ce s-a întâmplat la acele începuturi, când provăduia și a îmulțit, în pustie: peștii și pâinile. Cine Dumnezeu au fost implicați, că era un univers al credinței, că eram și noi responsabili, că și noi suntem ca Maica Domnului, în limba română, că ne împărtășim, prin nobil și sublim.  Noru-mea Dorina, Victorița Pepelea, a fost, în Basarabia, pe lângă Dorohoi, prin Mileti, la frații ei, că a ei, mă refer mamă-sa s-a cam dus ca Vica, a căzut, în vergea, muncind, în hotar lucrând dar, în timpul lucrului făcând insuficiență cardiacă, stop cardiac, însă noroc, c-a fost văzută de fată și ginere de pe pragul casei, că bătrânețea ei nevenind, cum nici unuia din noi nu vine, pistruiatule bărbos, nu vine cu lăutari, ceterași, cu acel trio-muzicanți, cum sunt la noi pe sate, în Osoiu, Ciubanca și Ciubăncuța și ca, în Sâmpetru-Almaș, satul meu natal, sat, din Sălaj (despre care citesc, în Monografia Sîmpetrului scrisă de învățătorului Groza Teodor, din Fizeș/ Stupini, comuna Hida-Almașului. Venind acasă s-a trezit acasă, în Cluj, cu durere de măsele, c-a prins-o curentul pe trenul ordinar. Dezbrăcatu și Botezatu au stil altcum de cum se vede până acuma. Un pas greșit, în calea vieții. Voo sire, a limbii române, Ben Todică, tu, parcă mi-ai spus încântător, că ce face dreapta, nu trebuie să știe stânga, că tu nu ești prost, omule! Uneori noi amândoi, cu minte proastă ca o nevastă care-și înșală bărbatul, noi cotăm, nu mere pădurețe, ci acul, în carul cu fân. Tu, vezi, dar de ce chichineață, nu crezi? Ce dragoste-i cea care nugăsește o cale spre viață, cu adevăr, că de unde știi, că nevastă-ta ca fosta ta iubire, nu te înseală ca să nu te bucuri de primăvară, cu calitatea și potența ta de om? Totul se plătește, e o continuare a filmelor cu pașoptiști ca acea dramă a lui Nicolae Bălcescu scrisă de..., dar întregește epopeea, Totul se plătește, cu Mărgelatu, Buză de iepure și revoluționarii pașoptiști bine creonați de Eugen Barbu și Nicolae-Paul Mihail care oricine ce-ar zice, sunt scriitori talentați, Incognito și Unde scurte... chestie de alt timp ca acțiune, cu desfășurare, cu tot lanțul slăbiciunii omenești și cu tot omul și timpul de a fi, că indiferent de nerăbdare și știm, că a timpului și a rusoicei care-l intoxică dându-i, în loc de apă, îi dă vodcă, în casa scriitorilor Mogoșoia, o știm și pe asta, cum știm și ce-i lucru bun, în ce scrie cu talanții îmulțiți Eugen Barbu, că văzând ca lectură lecturată cu pasiune și cu înțelepciune, în Groapa, Principele, că știm, că scrie liric, că știm ce-i poate mintiuca lui Eugen Barbu și dacă Alex Ștefănescu, îl critică, îl vorbește negativ opera, că era empiric Marin Preda mai ales dacă mai citești și voluminoasele, Caietele Principelui a lui Eugen Barbu și Săptămâna nebunilor eccetera, eccetera... Mi-ar fi plăcut și mie să descriu cu amănunte diversele lui personaje, chiar din cercurile înalte, notabile și din al doilea război mondial, că era talentat omul și-și cunoștea lungul nasului, cu un pic de adrenalină, în plus, cu un greu de comentat, cu alese calități de bine, chiar dacă Fănuș Neagu, îl acuza de plagiat comentat, în România literară. Frumusețea e să înșeli aparențele și să fii cea ce nu ești, ce nici nu gândești, un răsfăț, să fii ceea ce-i iubire, că unde iubire e, fericire și Dumnezeu e, nimic nefiind ca iubirea și Dumnezeu-Domn Savaot, cu om, în tot și peste tot, unu-n toți și toți, în unu. Zilele trecute, nici eu nu știu cum am fost tras pe sfoară, păgubit, de uliu/ vulpe mai degrabă, chiar sau pentru am fost grăbit(ă) ca fata la măritat și la derută m-a lăsat fără o puică ouătoare și acuma-s cu lipsă la inventar, în minus sunt, mai Lefter Popescu, din Două loturi? În Comisarul Rex finalul e unul fericit, cum de altfel ar trebui sa fie, în viața noastră cea de toate zilele.

- ANA BLANDIANA A FOST SĂRBĂTORITĂ LA TORONTO, CU MARE FAST. A ÎMPLINIT 80 DE ANI. NOI, CEI DE AICI, ASCULTĂM DOAR NEROZIILE. POATE ASCULTAȚI CÂTEVA DIN POEZIILE EI ȘI... VEȚI  FI MAI ATENȚI LA ... ESENȚE, VORBA LUI BRÂNCUȘI.

- Țăranii fără o prorecție socială-s nimeni și pe nicăieri ca la Dinu Săraru Ultimul țăran sau cum ai zice Ultimul mohican/ Tom Sauyer..., că face meserie, în copilăria omenirii ca Mesie a iubirii. Să nu crezi, c-am fost zămislit, în eprubetă/ că variantele mele-s bătute-n cuie, de un plan cu pașii profetului Pann (eu scriu, dar nu întotdeauna știu ce urmează), că prin mintea mea cam suflă vântul. Nu uit cum, în Aghireș-Fabrici ca puști pe arenă, terenul de fotbal, jucam și eu fără o ordine eram, mijlocaș, înaintaș și chiar și portar, că aveam stări de bine șj plăcere, cu echilibru care-mi venea fenomenal, din interior, lucru rar văzând cum de ìmpedicat sunt acuma, cât de înțepenit suferind AVC, Hemipareză corp stâng, cu recenta spitalizare, la aceia ce descoperindu-mi-se, la tomograf leziune și pe dreapta, pe creer, de care prietenul meu neurogul Vasile-Marius Rusu medic primar, cu poveate de poveste la Clinica Recuperare de pe Viilor 43, în zorilor, Cluj, că el medicul insistent, îmi spune, că o să fie bine, că nu-i grav și el ca specialist și dictor fără arginți ca un Hristos de pe Târnave, din Târnava, zice Ben, că nu va fi rău și-l cred, că el ca specialist cu surpize spune adevărul ca să-mi atingă sufletul, în perioada mea mai agitată, ca o invitație la un soectaxol, în o posibilă relație, cu stare de spirit bună, chiar dacă Putin e un măcelar, cum zice Joe Bailden, despre omologul lui rus, din Europa. Povestea e numai, că nu înțelege lumea, că hoțul a făcut ceva, dar rău, dar asta mai contează, în balanță, pe fonturi? Ucrainienii suferă, frate-meu și durerea nu-i apă de trandafir/ micelară și nu-i dragoste la zero grade, cu nota zero la purtare, ci de ferchezuială vorba, de igenizare, de curățire, cum și Vica era, cu drept la fericire, prin propria ordine, că era o ordonată, în propria înviere ca Ioan Alexandru din Topa-Mică, Sâmpaul, cu toate noutățile de rigoare și de binecuvântare, pro-ridicarea moralului. „Războiul va mai dura pentru a se banaliza. Vor galopa scumpirile. Economic” Dragostea pentru Vica e un sentiment profund, că mă face fericit. Putin e răul prin excelență. Vica cu dragostea ei, îmi da fluturi, în stomac. O zis cuma, că-s ciufut. Vica, îmi cetera din gura ei:

-"Lasă ningă, lasă ploaoie,

că cine- i curvă, îi și găzdoaie.

Putin și-a atras toate epitetele, el n-a înțeles, să-și stopeze prostiile, că cine face, lui își face, așa, că domnule, nu mai fi cretin. Da, da, Vica e fascinată și fascinantă, cu tot ce face  dèșteapta de ea. Am mers cu Daria de nusai ca de voe bună, că ea, tot fiica mea era și de ajutat trbuia să-l ajuți, când avea nevoie, că una era, în povestea vorbei, mai anevoie, cu prietenul lui Anton Pan și altceva-i relitatea. Mi-a cântat și mi-a descânta cu:

-"Da-u-ar naibii dragagoste, în tine și-n, ce mi se cuvenea: cu tot la deal, la deal, tot la deal, în Ciubăncuța, în Ardeal, că iată, omule, eram pe val pe val, sărind din banal, peste cal, din banal, fără ochelari de cal, că uite iară, iară, sunt pe val, în podișul Someșan și eminescian, cu mere pădurețe, în divină și plină noblețe, de doină de pomină, cu lumină lină. Ueori nu-mi găseam cuvintele potrivite, pentru succesul ei culinar, cu talanții, îmulțiți cu har, în vorbă și literar, mărgăritar, însiră-te, cu întinde-te masă, din cornul abundenței și strânge-te masă non ingrata, în cornul abundenței, că era la Vica un suflet mare, cu sufletul deschis, în sesam deschide-te ca metaforele lui Fănuș Negu, un om cu dragoste de poveste, că Vica la soare se putea uita, dar la Pavelul ei ba, fiind numai dragoste și dor ca orice ființa, pâine de o ființă. Ești imunitar, că ai o stare bună psihică, cu bogată și bună floră intestinală. Eu, mi-am găsit menirea după ce te-am găsit pe tine, Ben Todică, maistru a limbii române, propovăitoare de pace și pâine-liturghie, din grâne, trasă-n mâine. Frumoasa mea, cum ar zice Marcel Pavel, după Irina Păcuraru. Ce om ca un sfânt sunteți pe pământ vă simnt, în referinț vieții care o datorăm însuși vieții care-s ca acele Somnuroase păsărele. Viața ta e fără cusur, în viața cu apetit, deși lejeră nu e. Ești un om insistent. Aveți un suflu de prospețime. Nu-ți cer ce nu se poate, că nici Dumnezeu, nu ne cer efort supra- omenesc, Benule! Vreau să pui, în aplicare și să organizezi capitolele, în continuare, în permanență, cu primenire ca apa curgătoare care se purifică și prin simpla trecere peste trei pietre, bolovani, cum se zice, în biochimia existentă sxistențial. Se simte acut, că pentru asta veșnicia ne-a născut paitam, chiar dacă pentru aiasta nimeni, nu ne plătește, în ciudă, că-n filmul acela cu Mărgelatu/ Persic, Totul se plătește, în firescul lui a fi. Tu ești cald la suflet ca-Așa s-a călit oțelul, în viața așa cum a fost, că ne redescoperim, după cum evoluăm, în istoria de zi cu zi, oficial, cu fasole și cărnaț/ ciolan mâncat, la Resaurantul de lângă gară, în Aghireș-Fabrici. Unuia, Dumitru meșter universal, din Telciu, unde însurat e și colegul meu din Liceu, Platon Ioan ajuns inginer agronom pe la Primăria Telciu (unic copil la părinții lui care și-a lăsat, părăsit, bătrânii părinți, în satul Matei, Lechința, că așa s-a îndurat să-i lase singuri (era voia lui Dumnezeu? să-și ducă traiul singuri, în satul, în care am fost la acest prietenul-coleg și dimineața, să mă trezească, cârdul de gâște scoase la pășune, cu gâgăitul lor, strigând  soarelui, dimineții/ vieții, dând zor cu larma lor, cu ga, ga,g a! Mie-mi da o stare rustică, stare de spirit înaripată, mai aparte, specifică satului. E un calvar, în Ucraina (observați, c-așa cum scriu, nu-i un succes, o reușită ca la Mircea Cărtărescu nominalizat la premiul Nobel. Durerile nu te pot opri pe tine, că tu oprești durerile, când ești eficient, în grădina Danei. Fâlfâirile aripilor mele încătro mă duc, în zborul lor aripule, în zborul, cu aripilor, în rostul lor. În viața mai mult decentă, da pentru ce doar așa, că ce faci tu, că, tu, ești mai șmecher? Ești eligibil sau intempestiv? La ce să regândim? Ești un Figaro/ Spărgătorul de nuci, după preferința ta, Marcel Proust/ Van Gogh, men Ben? Tu, ești un cineva cioflingarule, pâine de o ființă. E ca un colimator ca un izvor provita, în viitor (chestie de scriitor), haz de necaz/ pricaz, cu care se sare peste pârleaz, în grădina atât de dorită a păcii, de pace și pâine, liturghie a limbii române străbune. E cheia de boltă, în literatura română, o îndemână: ironie și umor care n-are limită, un altfel de artă, cu obiectivul major: pacea, o comunicare cu anturajul. O bâzdărit,ninsoarea mieilor,dar e încă frig,mai frig,cum zice Florin Busu(o fi Busuioc ?). Până acuma mă bolunzea de cap aieștea cu războiul lui Putin de invazie, în Ucraina a nemernicilor ruși care fac rău ca noi, nici noi să nici nu ne putem gândi măcar la bine și să facem lucru bun, că cu coarnele, furcile claudine claudine a lui Mamona Lucifer pe cap cu tensiune și presiune de stres, cum naibii să ne fie bine, fir-ar să fie, să fie, cum în noua ordine mondială: s-avem sănătate, bine și pace pe mapomond!, în loc de burzuleală cum naibii să n-avem  neliniște și neîmpăcare!? Prin noi nu respiră nici inteligenț cu emoția, cu războiul lui Putin, un paștile cailor, cu stres și paranoia, stresante. S-a ridicat restricțiile pandemiei, nu pandemia, nu s-a sfârșit, o să vedeți ce haos va fi... Ai inspirație, schimbi macazul.  Vlaicu e generos, vrea să mă ducă el la Recea, fără a fi bai, că el e, în Cluj și, chiar dacă medicamentele-s scumpe, le cumpără el, că se descurcă el financiar. Mercuri sunt planificat la Cluj, la pshihatră, pentru insomnia rebelă că nu reușesc să dorm, că s-a cam obișnuit și cu leacurile, cu lucrurile mărețe. Că cine nu știe, că ție, îți place să faci altfel. Un alffel de a fi diferită. La tine, cum e, colege Vlaicu? Aici o mai ieșit, răsărit și soarele, chiar dacă e un soare cu dinți. Cândva și eu frecventam cenaclul Satiricon de la Cluj, dar asta nu înseamnă, că aveam haz, că stăpâneam poanta/ clama, la epigramă, dar cred, că nici ironic, nu eram. Mi s-a apreciat la revista Steaua de către poetul Adrian Popescu, actualul redactor-șef: Nu-mi mai aduceți ouă de păsări, că distrugeți eco-fauna, că zeii mei s-au pierdut ca măgarii-n ceață și nu mai revin niciodată ca să-mi redea credința și voința. Mai e la noi o vorbă de xcârbă:

-"Ce ție nu-ți place, Putin, altuia, drăguță, nu face! Mai stai, Ben, mult pe tușă, pe tușă la Mere pădurețe? În Aghireș- Fabrici jucam șah cu Drăgan Liviu (părinții lui ca a lui Dâncan Lidia erau din Sâmpetru- Almașului. Mă mai perfecționă la jocul de Șah bădiucul Iuănaș Sălăjan de la Dunești, bărbatu lui mătușa Viruța, sora mai mică a tatii. Mai jucam șah cu unchiu popa Sabin Ferghete, feciorul preotului Vasile Ferghete care preoțea, în Dâncu și nu-mi era, nu mi-a fost de rău ca atare nu regret. Nu mai știu, cât mă mândream cu jocul de șah, jocul care nu-l mai jucasem cam de mult. Eu sunt cum sunt, de când nu mai ești tu, Ben, dar Vica, chiar nu mai e și eu mai ceva de singur, mai ceva ca Marele singuratic a lui Marin Preda, un frățior omorât tot de o rusoică gen Putin, dar de ce-s rău și bag strâmbe, bețe-n roate? că-i un nenorocit cu ifoase, cu răutăți, dar să te ascult, tu, ce părere ai, ce te doare, pentru Dumnezeu, că egoist, nu ești, omule? Tu, ești mai ceva ca ceva, mai mult ca aparențele și mai ceva, decât e nefast pe lume, ești un as al binelui și totuși ce părere ai despre sine? Curvă lume, lasă-mă să-mi descătușez sufletul, în această cădere liberă. Care-ar fi schema, subtilitatea, ca să mă bucur? Ce detalii trebuie să știe un snob, la bob, la scris, chiar dacă vântul e mai activ, mai nervos și mult soare, în asamblu pur și simplu, de exemplu? România de ce ar avea nevoie de mine și dacă-s mai pădureț? Ești sustenabil, că ai talent pentru a trece examenul? Vladimir Putin e un dictator care depășește, că e o criză, gargară cu pioneză, când timpul patinează omenirea, o distruge, că ridică mingea la fileu, în zonă de front, cu înterese care face derapaje, omoră creștini și-i dramatic, tragic, chiar, că coboră standardul traiului, fără a fi plauzibil, că totul e degradat, un colaps, că e un moment și ăsta, în istorie, că Rusia controlează, atacă tot, cotropește apocaliptic paralizând totul și distrugând totul fanaraotic și utopic. E Țiganiada lui Budai Deleanu, un poem scris bine, liric, cu extimarea mea, istoric obiectivă bine trasă din condei, fără nimic speculativ creeativ, cu un perspectiv și, drept de a fi.

- Nu vă puteţi imagina cât de greu mi-a fost să stau 20 de ani izolat de lumea literară, de universul poeziei şi, ca un credincios ispravnic al iubirii de patrie, să trăiesc din acea ipostază chinurile prefacerii ţării altcumva decat ar fi vrut-o poetul dosit la început printre militari, mai apoi pierdut într-o societate civilă ce nu-şi găsea şi nu-şi găseşte încă busola.

- Țara Mamă, România a fost fericită de a asculta aceste slove românești și  mândră de a-i fi fost tălmăcite cuvintele și în alte limbi  străine spre a afla o lume despre câmpul înflorit al poeților săi din această secvență Mariane.

- Ca pur și simplu cetățean doamna Melania si eu ca si Marian cu îndatorii și datorii, cu ciocul mic, sunt, un nimic debusolat și, cred, că fac pe grozavul, dar, în fond profund, ce sunt, pe pământ, că patrit/sfânt nu sunt, nu dau nimănui ordine, că firesc nu-s rànduit nimănui să poruncesc, nu-i așa și li se urcă la cap nedisciplinaților la apelul de seară cu milităria coborâtă pur și simplu, din pod, că neascultătorii, că, în ce mă privește-s pe nicăieri pribegit între, printre, pământuri, cu neliniști și rătăciri fără posibile și imposibile întoarceri, cu permanentă frică parcă trecută, dar reapărută la gige Neică nimeni, că Nică fără frică nu eram, vorba ceie, că ce găligan se făcuse Gieorgica Forții, Șerban Geore revăzut, după mult timp la îmormântarea lui Titica, Felicia Ferghete, fata popii Ferghete Sabin fiul popii Vasile Ferghete din Dâncu, Aghireș, că l-am revăzut, dar el m-a recunoscut nerecunoscându-l și neamintindu-și cum l-am lovit, în cap, pe acest bătăuș acățăuș, în copilărie, la ei, pedri ei, în drum, în colțul uliții vizavi de porumbești, cu blidul de lut, în care le dusem prânzul cosașilor la grădina Ursului, blud din care bunicul și tata, mâncaseră mămăliga care a explodat la revoluție, nu-i așa, că la noi n-a fost o revoluție de catifea, ci cu martiri, împușcați și pe străzile Clujului, pe unde-i căutam hăbăuc pe pruncii lui Vica, pe cei trei mai mari și, în noaptea cu pricina m-am culcat, în apartamentul lui Nelu pictorul, nelu lui Iosifu Mureșan a Buchi și Măriorii din Osoiu.

- A fost apoi linia de echilibru între zi şi noapte, echinocţiul de primăvară, marcat la prima bătaie a orologiului de Ziua Internaţionala a Poeziei - lăudat fie-i numele celui ce a ales această dată din calendar!

- E foate inspirațional să lucrezi, scrie, cu tine omul, maistre Ben, că nimic nu-i imposibil, nu se poate, că nu iai niciodată pe "nu", în brațe. Tu-mi faci operație pe suflet, cu:

-"Scrie, Pavel, scrie"... e ca laTarot/roata norocului?". De multe n-am avut, n-am habar, că multe se întâmplă omului, că nu-i un film filmat, cu încetitorul. N-avem habar de multe din ce spun românii. Ești ca un temerar și cutezător pilot de curse. Că nu-i frig, în casă, nu-ți trbuie plapumă groasă. Tu-ți pui amprenta creativă. Ce vă tentează, ce vă ispitește, la mine, victoria vă cere timp, nu găsești? Noi scriem, cu drept la promovare. Ești un făimos frumos, nebun frumos. Vasile Sima a Șutului din Oșorhel jonglează cu niște bani pe rampa de lansare. Vica nu era, în fața unui Tribunal ca să nu-și mărturisească viața și adevărul ei: calea spre Iisus, în drept spre veșnicie, cu înviere la adoua Lui venire. Proces de conștiință, își are fiecare om aparte, în drept, cu drept la fericire. Lui Vica, nu-i plăcea, din țânțar să facă armăsar. Vica n-avea nici o vină, că mă iubea, chiar dacă nu eram ce credea ea, doar, că făceam mulți purici, aici, unde-s înalți munții și veșnici verzi brazii.

- "Ce, prostuță ești, tu, Vica, o nevinovată, o minunată."

- "O, ești, o mai presus de cuvinte (nu ești, o magie, ci o mai presus de cuvântul pe care, nu o dezonorează, că nu era vorbărie, cu vorbe, ci verbe și proverbe, că la era o lumină mare, o candelă aprinsă ca să se vadă, în întuneric/ noapte, că el ea nu exista deșertăciunea și vântul, că pălăvrăgeala ei avea motivație și merito- crație formidabilă, o școală a oamenilor nativi și pricepuți, cu inteligența, de dincolo de școală, pe verticală!" În așternutul ei trăgea linie cuprinzător, clădea un viitor. Era sustenabilă. Ca iarna nu se lăsa plecată. Era imunitară și-mi arăta binele, în arta de a fi ca prima femeie, din lume. Nu accepta glumele deplasate. E ca Legământ cu taina codrilor, cu toate, că era doar o țărancă învățată, cu muncile câmpurile care nu-i cruța sănătatea pur și simplu, o decimea, în forță, o obosea fără nici un avantaj/ curaj, dâr,enie, sănătoasă încăpățânare, în bine, că o epuiza fizic și de ce ofertă de la  natură profita? Grija pentru copiii ei nu o sperie, că își formase depedență pentru asta, gestionându-le cum poate ca un joc instrctiv transformându-și, chiar casa, în util și plăcut. Primăvara se simte și, în termometre, cu toate garanțiile de potențial. Estimatul e pentru tine, zice mătușa Elviră, că femeia are nevoie să se macheze ca și, când se începe viața sexuală (asta n-a dat-o peste cap, lucru foarte drăguț, că cearcănele, îți pică fața, că asta o știa și Vica, însă pe Daria n-o lăsa concubinul Marin Teci, un dejan, din Ocna-Dejului, că el de ce mama dracului, de ce se bucură, că de ani buni, nici serviciu n-are ca o femeie ușor dezaviată, nu vulgară ca Ana Lesca, când e cam colrată și zvăpăiată ca artistă la apogeu, din Republica Moldova c-avea strălucire, cu fantezie și pitoresc). Oi fi Pigu, un crai de curtea veche de Mateiu Caragiale, ca fiul Dumas, dar a lui nea Luca Iancu Caragiale, fecior, un maistru literar care parcă pictează prin scrisul lui. Pe altă parte, eu ca un prost, credeam, că-i țin de urât prietenului, Ioan Miclău, din Gepiu, dar m-am înselat și eu am feștit, pictat, ouă, cu beșini și, crede-mă, nu aiasta am vrut, să fac și să mă compromit, dar n-am avut idee ce rău am devenit, pentru acest prieten ajuns, în Australia tocmai din Bihor, Oradea. Starea ta de spirit e mult mai bună și ai succes, că elimini gândurile negre, din viața ta, că ai calibru și echilibru ca românii au talent și se țin cu dinții de limba româna, povita pentru a vorbi corect, îmblânzitorule de cuvinte, că tu, nu tejoci inocent cu focul Sarcov 2 ca, în România, unde covidul a revenit la urgență, că-și iau nasul la purtare, că focul se auroalimentează cu prostie pentru a arde ca tronul lui nefericirului Doja, că undeva Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu teleleu cu fluiera fluieră, că-i vine să fluieră, dar viața tot inumană este, că din cauza războiului, traiul, coșul, meniul, din ce, în ce, tot mai scump ni, că și țara noastră ne arde sufletul, dar baba cu pompierul... Stricăciunea războiului e, în Krelimn-Ucraina, dar și la noi, din cauza..., de altă natură, prăpăstios, nefast, e și la noi, că n-au învățat nimic, din asta politicienii noștrii. Sancțiunile NATO, nu le simte Putin pe pielea lui, nu simțiți, nu vedeți orbilor? Cum și de ce inimile noastre bat prodomo, domino și bingo genial forte, ițit și rapid, grăbit, cu ceva, în plus, că nu ușor și-au scris romanele Rebreanu, Dinu Săraru, Duliu Zanfirescu..., cu mult timp, în urmă. Se cântă cântece și hora, se cântă tuturora de la Sibiu, la Timișoara și-n toată țara, că unul de altul avem Ben avem parte, până moarte ne desparte, cum o poruncit mirilor Dumnezeu ca să ne bucurăm prin viața noastră, în mândră zarea  albastră a noastră, că omul, cât trăiește, are după mintea lui viața frumoasă, că, în lume tot învață, să aibă bună viață, cu rele și bune, măi omule, mă!

- Lista gardienilor ce au dat onorul la curtea Reginei Poesis de Ziua Majestatii Sale include poetele Daniela Albu, Elena Armenescu, Vilia Banţa, Marina Costa, Eveline Croitoru, Eugenia Duţă, Victoria Milescu, Gabriela Păsărin, Eliza Roha, Paula Romanescu şi poeţii Şerban Codrin, Silvan G. Escu, Octav Lică, Dan Tipuriţă şi, fireşte, subsemnatul Marian Ilie. Poezia fiind o binecuvântare pentru întreaga Lume, am ţinut să subliniem asta şi prin câteva traduceri din alte literaturi, precum cea franceză (Paula Romanescu), spaniolă (Gabriela Banu) şi turcă (subsenatul).

- Ce faci tu, e mult mai valoros, decât ceea ce fac eu, cel care-și trăiește povestea, cu nici o mega aventură, că, tu, ești cel care mă îndrumă ca unul, care mă iubește ca cineva care ești important, priceput, magnific și ingenios, în lumea asta tâmpită/ trăsnită, superbă. Incendiul a răvășit tot Bucureștiul ca vântul din a cărui horn s-a scos balotul de paie, cum zicea glumeț, cu Cârpoc, îngrijitor la graj/ca Pop bărbatul celei căruia, îi plăcea să-i zici: doamna Pop, din Osoiu, cu ginere din Petringel, Petrindu. Succese după scrisul nostru la Mere mălăiețe, eco-pădurețe, cu noblețe, noi lamândoi le avem dacă există arta succesului. La tine vin cu oferte de lucru ca să deschideți alt capitol de viață, cu Mere pădurețe-dialog amical, în noboblețe, mai mult decât normale, că e o sărbătoare a sufletului, tu, Ben, Phonexule, ce zici?

- Astept. Tu scrie si lasa printesele asiatice sa traiasca.

- Concubina regelui care pilduiește, cu ceva distinct și deosebit, tradițional, din Coreea de sud, cu un gustos picant, cum rar, floare de colț și de crin, cum rar, cu parfum aparte și alb pur. Și izul, aroma era ca de Vica, unic, cu aromă de lapte ispititor, de mamă, când alăpta copiii ei grăsuți, durdulii și zdravini și dolofanii ei copii, când le da să sugă de la pieptul, sânii ei lăptoși îmbietori și ispititori, că da ca cojița de pâine rujă, în obrăjori, apetit de viață ar fi dat, chiar și unui bărbat, unui adult, matur, că adolescent nici eu care observam nu mai eram, că bolnav bolnanv de Vica, bolnav ca un animal (e) bolnav (e) a lui Nicolae Breban, dar simțeam parfumul erotic de România, cum simțea scriitorul rimanului Un veac de singurătate, zic, compar fără să te iau la vânătorul și tri păduchi, prin codri Vlăsiei a lui Inăchescu care era cu creșterea limbii române, cu lucru bun. Dacă-s singur singurel, nu rătăcit de lume, mi se stinge focul desigur, se răcește, în sobă, în cameră, îi vorba, nu, în cuptor și cum Marius, mi-a băgat, adus, lemne și Mihaela grijulie mi-a făcut așchii și mi le-a adus sub teracotă, în casă eu am trecut la ora 3 dimineața ca o muiere harnică, să zicem, Vica să-mi ațuț, aprind, focul ca să mi se facă călduț, în  cameră, că peste noapte, spre dimineață se răcește și afară, îi mai rece și la Ciubăncuța, că la Recea de ce-i zice Recea, doar cel care a încorpit, scris, monogrofia comunei Recea-Cristur zicând de la sine îndrăsneală, că-i o așezare caldă, dar n-o fi chiar așa, ci sufletul oamenilor e cald aici, unde eu m-am aflat deștept să locuiesc lângă acești neaoși băștinași, săteni, ca să le caut, în coarne și când li se îmbolnăveau animalele, eu să merg chemat cu ardoare și îngrijorare, să le lecuiesc, vindec, animalele, animăluțele, cum le zicea dejanca Lucia-Stana Sevianu ca lucian Gruia, Radu Săpăclăcan, aici, în Dej avându-l prieten pe Emil Lazăr, din Sașa, Ileana (a scris despre Eminescu: Someșenii, în spiritul lui Emunescu și despre Grigore Pintea haiducu a scris, dar despre cine n-a mai scris? pe Petru Codoreanu și pe Ștefan Mihuț l-am mai cunoscut din Coldău, Beclean, distins scriitor și distinct dramaturg, chiar dacă nu așa ușor se scrie piesele de teatru, că-i ceva mai laborios. Mi se rupe pentru inagurare capitolului vol.3 din Mere pădurețe, cu tristețe, în noblețe cu frumusețe ca să știu, că tu-mi dai șanse, în pași de dans, în scris. Trăia Vica, nu mă mânca nici o grijă, că ițită, fără splină parcă, că n-avea Vica o stare, că vorbea cu tine, dar nu sta cum s-ar zice, nu sta, cu mâinile-n sân, că ea, își vedea de lucru ei (Dar ce zic? avea un automatism cum erau parcă fantasticii cosmonauți, pe lună). M-aș strădui dacă mi l-ar timite onlaine. Prin buzunare suflă vântul și pe de altă parte am și eu de tipărit: Mere pădurețe vol.2 Mulțumesc pentru înțelegere. Nu renunța Vica la ce avea de făcut, că era cu zâmbetul copilăriei permanent și simțea, că plutea concentrată, eficientă. Dragostea ei era cu cuvinte cumpătare, că era cu cuvinte și prin cuvinte, chiar dacă era Dragoste fără cuvinte, cu destinul ca-n filme, de Iuliana Marciuc, o foarte mare redactor ca Sorin Grecu. E sunt o găsălniță și Copacul dorințelor, un film cu singura chestie, în Căutarea fericirii, unde funcționează foarte bine, un buling, că e din copilul lui Dumnezeu cel mai mic, cu mască și fără mască, spectacolul de pe vremuri. Nu dați cu pumnul, nu furați... E un penibil ce se poate vedea, în Ucraina unde a fost un infern și un carnagiu, zic, că războiul, o tragedie, era, frate, lângă noi, că-s niște imagini nefaste și fatale, un dezastru apocaliptic (Eu război, nu îl doresc nicăieri, la nimeni, nici într-o țară, că face distrugeri și prăpăd, în popor, că nu-i nici o coplementare, noi având nevoie de binecuvântare). Noi suntem, nesiguri, schimbători, cum întorci mâna cum ar zice, în După 20 ani Alexandru Dumas:

- "Dihănii ciudate alcătuite din contraxte" (cu ce susținere anti fungică și morală, cu multe bătăi de cap, cu efecte vizibil, făcând insuficiență la miocard/ stop cardiac?) E o suprasolicitare prin job, viața, că nu mai ești tânăr fecior, când tânăr și normal eram odată. Scriitorul ardelean Sălăjan avea fraza lungă și era redactor pe la revista Tribuna, săptămânal de cultură, din Cluj. Nimic nu-i ieftin și de pomană cine naiba să-ți facă ție hatârul, bucuria și să-ți tipărească Mere pădurețe, Mere cu noblețe bio și eco? Victorita ești un înger de fată, oi vedea, după ce vă voi citi și ce fel de scriitor. Mulțumesc! Pavel Într-o societate ca asta toți sunt o foială, o strălucire, Moscova având fisuri, în sufletul lui Putin, că ramolitul de ce, pe ce s-ar replia ca criminal.

- Îmi place acest răspuns, Cu multe mulțumiri,...

- Dumnezeu e cu noi, când noi avem nevoie de El. Ești perfect, chiar dacă ai ieșiri nervoase, că fără obraza ține casa ca tu ca soarele care-și face apariția, în România, cu destin senin, destin ca-n film,cum zice hotărât Iuliana Marciuc, că și dacă vremea e instabilă și plouă și babele se ouă, că pui o bobiță și dintr-o bobiță se nasc, ies două și din două se nasc nouă. De facto ce se vrea, în fapt, la mijloc fiind un înteres, nu-i așa? S-avem pardon, am avut și ghinion ! E OCUPAT BEN, NU MAI ARE TIMP DE PROZA MEA, îmi scrie, că pentru poezie ar avea rând, le va publica pe blog. Ben e un dur, nu mai vrea să scrie alături de mine pentru că m-am prostit probabil, față de acest fenomen limba română, în pretutindeni, el, Ben Todică spunându-mi, pur și simplu, că n-are timp pentru mine, fiind mult de lucru, dar cine o zis, că acest troc artistic s-ar face mutual și împreună, că s-ar face ușor, cum ușor nu se face nici unirea României cu Republica Moldova, rușii depotându-ne românii la mama dracului. Vorbele, refuzul, lui Ben, mă amărăsc, chiar și până la rai fiind o cale lungă, Ioane. Tu, che cerebelul tău, ce judeci?

- Lasa-i dracului pe rusi si ocupate de carte.

- Suntem depărtați tot mai mult de izul, irizația păcii Ben. Eu, pe Vica mea s-o văd aș vrea. Nu v-am spus încă Vica e diminutiv la Ludovica. De facto ce se vrea, în fapt, la mijloc fiind un înteres, nu-i așa? Tu, cu cerebelul tău ce judeci? N-am spus încă, că la Ludovica diminutivul ste Vica, un nume maninerat, adică ca oricând mai deosebit și distinct: infinit apropiat gingaș și finuț, cu finețe: fin, finuț-infinit  apropiat de de obiect, în loc de mândru: màndruț; modru, modruț.

- Ce dracu ești, cum întorci mâna, după cum asimilezi?

- Hidoșenia lui Putin, e o scârbă a lumii, că n-a vrut să negocieze pașnic, înțelegător și împăciuitor, că e nu suflet fără suflet, e un suflet mort. Eu, nu sunt ca Apostolul Pavel pe drumul Damascului, însă nu-s ca Putin cucerind Ucraina, deși i se cerea să înceteze războiul nenorocit, războiul, cu care el aducea răul, în lume.

- Dar astia care il alimenteaza de ce nu se opresc?

- Ca atare Cristofor, nu tu, ești poetul tradus, în Turcia? O să vedem ce se întâmplă, în iubire, iubire, că totul e pe verticală, în școala de dincolo de școală. Folosindu-te de scuturi umane, rusule, tot oameni omori. Putin face o faptă oribilă, face crimă, are probleme medicală, strică bucuria de viață. Eu trăiesc mândru, cu tinerețe care fără modru s-a dus ca un bai s-i cam dus cu tinerețe cu tot, Domn Savaot. Sunt convins și dacă-merele roșii de pădurețe și tot nu le putem face pe toate, chiar dacă Dragostea poartă numele tău, că țac, pac: au înebunit toreadorii Spaniei. Ramasesem dator, mai ales fata de participantii la activitate, cu prezentarea video a marcarii la Potlogi a Zilei Culturii Nationale/ Ziua Mihai Eminescu, pe 8 ianurie 2022. Avem mai jos intreaga desfasurare a eventului muzical-poetic ce a durat doua ore. Eu zic ca merita vazut macar in fuga si macar ca exponat al genului... La noi, nu era vorba de dezmebrarea familiei lui Vica Suchi-Țuchi. Pentru mine ziua Eminescu e, în fiecare zi, zi de zi. Nu ești de acord cu mine, Benule?

- Stralucim in fiecare dimineata si se face doar prin Luceafar!

- M-a impresionat, acest efort și această măiestre ca a ta, Ben. Noi trebuie să fim mândri lingvistic, logic, cultural și național. Am vorbit, cu Victoria Duțu, romancieră și-mi trimite, din ce a scris, cu înteres, că a prins cheia de a ajunge la spiritual omenesc și românesc, în ce stil, că scrie, în limba română ca scriitorul Panait Istrate, cel apreciat de Romain Roland, un finuț care a văzut, în român, abudența talentului, chiar ținând la el, la Panait  Istrate, ca prieten adevărat, pentru care se ambiționează fără a se plafona și, românul, având șanse egale să se afirme, în arta succesului. Mă impresionați prin tot ce,... formulare, hiperbolizare/cu metafore. Tu, știi și fără să mă repet, știi fără nici un dubiu, știi visul meu, dar oare mai tragem la aceeași căruță a pasiunii sau unul tragem cea și celalt hois/hais? Nu-i vorba să-mi stați la dispoziție, că știi, tu, ce ai de făcut, că desigur, cum nu-i ști, în pretutindele tău? Dacă slăbești, ți se reproșează, că nu mânci/ai călcat pe bec, încurcând ițele/ rupând firele, în războiul de țesut? Pentru multe lucruri nu-i momentul potrivit, dar fă altceva, însă ce (cum, îți scoți cămașa asudată, transpirată, pe tine fără s-o rupi de stroșit, de a naibii, cum o scoți de pe tine, fără ca din două babe să mai faci, o nevastă?). În mod normal are transparență, Vica (cum vor fi evaluați elevii covârșitor?). Scriu fără nici un canon literar, scriu, într-un mod a meu propriu, s-ar putea mai greoi și a naibii. Tu, ce zici? De la o vreme, nici, tu, Ben, nu mai zici nimic ca muta lebedă a lui Blaga. Ori ce, în culori de crin? Nu descriu clasic satul asemeni lui Rebreanu, eu doar pipăi sumar, lapidar ca Toma rănile lui Iisus, că doar motroșăsc totul, aburind lumea, că încurc ițe/rup tortu trecut prin spată și ițe, în războiul de țesut. Mă mișc ca om viu, că mai simt digestia prin fole, stomac prin stalinismul american, că trăiesc, omule, chiar dacă, tu, nu dai semn de viață, semn, că vecuiești, că trăiești și mă scâmbă, ceva mă sâcăie, nu-mi convine.

- Nu mai scriu nimic pana cand nu publici tot ce ai scris pana acum ALTCUM SE DUC PE VALEA LUPULUI. VEI AVEA 10 VOLUME LA mere padurete dupa care vom relua cu MERE DOMNESTI (Adam si EVA) CREATIA.

- Războiul nu va dăinui, cât lumea, cât veacu. Ben, noi, suntem frați siamezi și unul fără altul nu ne sincronizăm. Tu, faci leagăn alenului, dorului, c-ai pus șauă mânzului, dar grijă să nu-l deșali, că-i cruduț săracu! Războiul naibii face atrocități și pierderi grozave, că e o nazificare Putin, e un paradoxal aiurea, că războiul e un necunoscut. E un exsod nefericit geo-politic. Exetravagant Victoria Duțu e o păpușă roz, cu o culoare și aromă puternică într-un Veac de singurătate, în Țara lui Alice, în țara minunilor/ Merelor pădurețe fără să pici, în extreme, deși eu cu Vica ne completam unul cu alta și-n grădina Edenului, în echilibru formam o echipă, o pereche, în răsărit, cu soare permanent, inteligent și eram convins, rug aprins și cu Vica aveam noroc, noroc bun minerule, că pe mine ceva mă liniștește! Suchi-Țuchi era a mea, în toate nopțile. Totul era plauzibil. E un om expresiv, cu filozofia vieții care o stăpânește, în culori emoțiale și de neliniște și e ca un om care ști ce vrea, că secretele-s a cititorului, chiar dacă ea,Victorița Duțu, face un acord, cu subsemnatul ca atare e autentică, de valoare, că nu se poticnește, în cuvinte, în culore, deși prin lacune, ne mai punem bețe-n roate, ne punem de flori de măr și de leru-i ler și e, chiar expresivă dumneaiei și clasică e și aceasta e realitatea ei, Ben. Ca, în Marele singuratic, cu ea se lungi unul lângă altul, Nicolae lângă pictorița care-i oferi fericirea, din trupul ei de Evă și-i ajută, îl desfătă foarte mult și nimic nu era frustant, mă fată, Victorița soarelui și, a Duțului, cu el și la bine și la greu, cum eram și eu lângă Vica, în acel vis de a mă contopi cu ea, de a intra, în sufletul dragostei și, în plăcerea ei, cu precedent, în mulare până la orgasm. Un om spiritual Victorița Duțu (în Escu era fecioru magazionerei care se Chema Duțu și lucra, în Cluj, la pompieri și era soțul uneia din multele fete a lui Zălhan Emil, un om harnic și cumsecade. Nu se permitea să se vorbească de rău oamenii de la sat, că mie unuia nici de țărani nu-mi era rușine, cum de Vica, o viață de om nu mi-a fost rușine, fiind o isteață ca Iisus Hristos. Eu știam, că și dacă mă însor, cu o femeie văduvă, cu trei copiii ei nu vor ține cont și ca cuminți a pământului, ei, părinții mei: Dragomir și Veronica nu vor ține cont de neajunsuri vor continua să mă iubească ca pe copilul lor, venit pe lume, în Sâmpetru-Almașului, în ocolul bunicilor, cu părul capului aspru și creț, că mama zice-se, că se speriase când era groasă cu mine, se speriase de un vițel care sărea ropcii-copcii, prin ocol, unde după ani aveam să mă joc cu pruncii satului, că aiasta ne era grădinița și se părea, că bunica, fătoaia Nastasia de-a Iancului, din Dragu, era mai bună ca o educatoare, chiar analfabetă cum era fătoaia, sătenii fiind duși la munca din zori până noptea, când deabia-ți mai vedeai mâna, că erau duși la munca câmpului și grădiniță încă, nu exista, în sat. Timpul care trece peste tine lasă urme, te îmbolnăvește. Din rodul strădaniei binelor. Pentru asta îți asumi, că și mâine este o nouă zi, cum zice Pr. Nicula, Sibiu. Era ceva spectaculos intensificându-ne amândoi efortul ca să ne simțindu-ne bine până la nebuneală călăriți unul peste altul. Ion țiganul din Jurca o băgat, în mine un car de stres luându-mi lucru din mână, din îndemână. Nimic nu-i cu o logică, în politică damnată, cu cei 10i căței cu pete, că n-are, în politica, în srambay, decât un nefast, că noi suntem conduși de corupți și de plagiatori, falsificatori, cum la noi se întâmplă, că se întàmplă, nu doar la noi, noi aflând scuze, având, în vedere de genul...! Nouă nimeni nu ne întoarce sufletul pe dos. Tu, ești o mare brânză adus de barză. Tu, ești un frumos Hristos luminos și generos, că sari din banal, sari, cavaleri al României profunde și mari, sar peste cal cu ochelari de cal. Eu mai mergeam târâș-peziș-grăpiș curmeziș. Tu, crezi, că numai tu și Hamlet dați milităria din pod cu a fi/anu fi și totuși iubirea, cu a fi. E chestie de voință, din câte ai înțeles sau nu ai înțeles, chiar dăcă nu le știm, dar nici nu le înțelegem ca pe o sănătate, mai bună ca toate, că de10 nu chiar sunt și nici n-am fost de, când sunt fibron cu ochi născut de mama, în ocolul casei părintești, din Sâmpetru-Almașului mai sus pe un afluent al Văii Almașului. Cum arată Narcisa Suciu la 11 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară: "Nu-mi vine să cred că sunt aici" Vica a fost o fire dinamică, în timp ce eu eram un leneș, un om care nu prea mă mișcam, că trândăveam, cum s-ar zice. Ben, limita v-ați pus-o dumneavoastră, că doar aiesta-i clenciu lui Clenciu calicaturistul, că frumosul e a dumneavoastră Cuvântul, Dumnezeu-cuvântul binecuvântat al României. Eu nu m-am lansat la apă ca să-mi meargă treburile. Depindem de abiltățile, pasiunile și calitățile ce s-ar putea să le am îmulțindu-mi tallanții, că, Doamne ferești să mi-i îngrop Rafaelo talanții cu întreaga ofertă a lui Dumnezeu-Domn Savaot /să nu le-am, în cilțul meu de rai, cu mere și meti pădureți, că aș putea fi bun de nimic, în Mândrie și pasiune, cu înțelepciune, rugăciune sau din contră, fir-ar să tie acut sau cronic, în dinamica și dialectica, cu Vica. Un herup a vieții, în plinul cu elexirul tinereții.

- O adevărată fericire ca să-i vedem pe copiii noștri aducând în lumina reflectoarelor ceeace au acumulat din instruirea lor. Înțeleg că este o zi festivă de 8 martie a, c. filmată la Vaslui. Felicitări drăguțelor interprete, dragelor poetesse și mult iubitului nostru artist și polivalent, Ben Todică, Mulțumiri pentru bunăvoință și Domnului Pavel Rătundeanu Ferghete! Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Multumim distinsa si onorata doamna, suflet in Duh si sora Melania Rusu Caragioiu! Cu admiratie si respect, Ben Todica

 

*

Aseară punctuală așa cum a zis a sosit demnă la Ciubăncuța și astă dimineață s-a trezit și s-a și pus pe isprăvit, deși numai Dumnezeu mai știe dacă eu merit ori ba. Aseară a sosit Miha fata lui Vica. Vichi:

- "O venit o stat o țâră cu mine de vorbă, l-am lins, din priviri, dar s-o luat și s-o dus de unde o venit și pe aici i-o fost drumul, așa cum o venit ochi dulci de cuștiriță, ochi de pici cu lipici, dracului, a dracului, să fie, fir-ar să fie, că noi, să nu mă mànce gaia, că am lucrat la circ ca naiba la ospățul dracului, ospățul soldatului șchiop, prin cenușa, după teoria lui Darwin, prin cenușa imperiului, cu capul, în soare!"

CU EMIL CIORAN PRIN COPOU

Cu greață/gust amar,

Îmi îmulțesc talanții cu har, în am habar ca cei botezați prodomo, în dinamo ca cei fantastic energic magnific responsabilizați,

mistic-dogmatic-filozofic și alegoric, în verde-albastru altgoritm al nostru, din tezaurul nostru,

în negația negației ca Emil Cioran mistic pe sub plopi și înfloriții tei de pe alei,

la braț, cu, dragii mei: părinți, sfinți, dintre cei 40 de mucenici eminiscieni raportați la ade mine: universali someșeni,

utili, nobili sărmani, din sens de dans, că jucăuș,

îs jucăuș

și lumea privitoare-mi zuce: -"pițiguș", că lumea-ți dă versus sens, în univers, la munte, deal de Ardeal, cu acces la șes, mai deoarte de stres mai ales".

 

Satul, natura lui mi-aduce desfătare, sărbătoresc, cu omenesc, cu parfum omenesc, românesc și pitoresc, cu un normal de oxigen și înseninare, cu albastru de zefir, cu verde albastru al nostru, din tezaurul nostru, normal și național tradițional. Sunt ingrediente și bunătăți ca-n vremurile noastre cuprinse între zările albastre dintr-un orizont într-altul, că undeva sus pe deal, pe dos, ți se părea promițător, că ajungi cerul cu mâna, spre dos, deasupra de Fundătură, în locul numit Cetățuia, unde până la 1700, în documente era amintită existența cetății de lut și bârne, cum notează, în monografia Sâmpetrului-Almaș, învățătorul Groza Teodor, un fiu al satului Stupini, Fizeș. îmi place cum citești și cum reciți, om de omenie, cum de fapt ne faci, cum nu altul și, cu tabuul tău cunoscuți ca brend, în bucurie ca oameni între oameni, pentru oameni, că ție dacă-ți place să fluieri, apoi și fluieri ca om de dragă Românie, ca om de omenie, tu, în mod sigur fluieri Ben. De ce se mai bat ca orbii și Isralienii, cu Palistibienii, în fâșia Gaza, că-s neoameni și ei și n-au ca rusnacii nici un Dumnezeu ca să-și arate vitejia și neobolșivismul de antihriști, că la cine, cu ce folosește? că-și scot ochii ca orbeții, că încalc o sfântă poruncă dumnezăiască, că-s răi ca îndeavolitul Lucifer, dracul împelițatul arătându-și coarnele..., în ciudă, că ospățul dracului e să se ospăteze, în hal fără de hal?

Născuți, în Dumnezeu

Mereu ca om, mereu ca pâine de o ființă, cu bună știința,

în viața de a fi conștiință,

în școala de dincolo de școală sunt iubire, drept la fericire,

pe verticală.

Ca un trăsnit cuget,

în calitate de poet

și nu preget a fi om,

în al României Dom și plai-rai, în român -omenesc grai,

pentru rod, înflorind ca un pom: om-pom și pom-om.

În socio-cosmico felix-ecuație tot sunt bunăcuvință și bună dispoziție,

în nevoie provita sunt anevoie,

în importanță tocmai pentru inocență,

că pun ca Moș Crăciun

daruri pentru om bun,

că trebuia fericirea s-o dau celorlți,

că iubirea, că suntem iubbiți

și unde iubire e

și, Dumnezeu e

(Penru tine, Pavel, tu, ai iubirea pentru neam și țară, adevărat, cu adevărat povoară, iubirea e primăvară).

 

Tu ai rupt a inimii răgaz, făgaș, de fapt mi-ai dat, figuraș și drăgălaș mi-ai dat la tine pe blog, dar din dar-rai, mi-ai dat răgaz, timp, pentru popas, că eu eram cel vinovat și, Ben Todică ca om minunat, m-ai desfătat, că m-ai publicat implicat ca aur cenușiu strecurat. Asa isi incepe Claudiu Dumitrache spoveadania (sau marturisire, sau cum s-o numi) de mai jos, precizand ca Marea lui Resetare (in sensul bun) a inceput in 2021, anul cand zice ca ar fi renuntat la viata plina de pacate si s-ar fi smerit. Va mai aduceti aminte ce spuneam eu despre DJ Claudiu in predoslovia mea versificata la revista Regal literar pastorita de el? Atasez, ca un remember, predoslovia amintita. Iata, mai jos, un motiv sa cred ca a receptionat, prin interpusi, mustruluiala mea transmisa oral si mai apoi in paginile volumului "Ce pana Corbului lui Poe!". Astea se intamplau in a doua jumatate a anului 2021. Le multumesc celor din preajma lui Claudiu care mi-au inteles mesajul si l-au indemnat cumva pe tanarul artist sa-si reseteze constiinta. Important e, că trăiești inteligent și ca, in povești te pomenești, că ești om, cu rod ca un pom ca să saturi norod, în, în rom de la râm DOM.

Noi suntem  suntem iubire,

candidați la fericire,

În pierzanie iluzie, că

Imaginația cuiva strigă-n pustie,

de cândva și de undeva altcumva,

în càntare a cântărilor.

 

Eu am la bază un ferm, roman fluviu, că e un cont propriu, că nu vă mirați, c-am fost adus la mama de barză/m-o pescuit la pod, din vale sau, din pod, la papură, un nod.

DISTANȚAT SEPARATĂ

Noi vedem inteligența, în istorie, de-a lungul veacurilor, în cântarea cântărilor, cu popor sub tricolor, cu războie, în prăbușire,

cu intenție, în drept la înviere, cu biscri, că neprevăzutul ne joacă, în hazard, în selecție de eco-socio-ecuație

cu aspect de credibilitate,

de apropiere a infinitului apropiat evrika de obiect, cu consecințe de frustețe și cu fițe apropiat de obiect,

cu subiect și predicat,

aur cenușiu strecurat, cântat și descântat, cu pasul care cauzal Putin dă pasul de rac, a racului de joi mai apoi, de carț cârț, la apelul de sară, dar care ni riposta, asta la vista, ușurându-ne povara, în neam, cu țară, în viața ultimului țăran Duliu zabfirescu, cu mari perturbări, la Dinu Săraru, în Dragoste și revoluție dând cu niște țărani la vânătoare de vulpi dând banu, cu replica și miza, în șah cu remiză, că după Dimitrie Cantemir, în relitate și imperiul Otoman a crescut și a descrecut și natural n-a fost un fapt banal ca ochelarii de cal puși plin de imaginație la cal, un național și etno-tradițional, că efort inutil și incert, că știrile-s false și, în aparențe-s ifoase, fără noblețe,

coclite, în cruda realitate fără frumusețe, fără a fi războiul dintre lucrurile serioase/ frumoase, că vorbim ceva, dar se aude altceva de cândva și de altundeva, că e vorba și de război informațional, extrem de proastă, mai ales pentru provita: arta succesului, că politicianul e corupt falit, în discuție distanțat, separată?

 

Că nu mă vei juca, tu, pe degete, căte joc jucate-aș eu cerdaș/ polca, cum mă juca, fluieraș, din Escu, că dacă-mi vine să fluier, să știi apoi, că fluier. Vichi:

- "Iară-i mânioasă pe mine Mangalița Zemental, că nu vorbește Mandronița, cu mine, nu te tot uita mirată ca o codobatură multi-profit." M-am îngrozit de atâtea ediții speciale evident plictisitoare, că ne lasă fără protecție sociale, speciale, că și, Băsescu e un bășinos corupt, că nu are nici pro respiro ș-i deficil iareric, că o dat și el palmă la câcat ca un trădător ordinar, că n-a avut nici el trend ca act de om cinstit și de onoare, dar la un bețiv ce să aștepți mai mult, că doar lauda și rânjetul e la purtător ca la un om de nimic și biscri, pe  nicăieri ca la o tufă de veneția, de neica banalizat, neica nimeni care ne distrage atenția devastator ca rusu Putin, un paradox, cu eșec fotal, cu influiență de conflict, cu un zero fără precedent insensibil dată de război, de răul, pe care, nu-l mai putem îndura prin vizibilul catastrofic, cu nota zero la purtare, cu această banalizare de neândurat, cu nuanțe lipsite de noblețe. Criza n-are oportunitate, că ce dracu, mai e de făcut, pentru a condamna răul existent? Ce libertate au și până, când, nu pot fi condamnați, chiar la moarte, că ei se țin cinstiți și oameni drepți, ca conducători, niște strâmbă lemne?

CU ABUNDENȚĂ

La disfuncții și scăpări-pierderi, pustieri absurde, în absolut de om îmulțind cu undă verde: pești și pâini și, în limba română, zile de mâini, cu îndemână,

cu iz, în poimâni,

cu ambundență de pace și de pâini.

 

IM IMEMORIAM NINA CASIAN

Ca să fim și noi mai fierți, copți și, mai fericiți

venim cu noblețe și, cu mere pădurețe-corobețe, eco- și- bio-frumusețe-Nică frică, Nina Căsian, că ea nici între americani,

nu-și piermite să trăiască-n van șuhan,

că ea ca româncă trăiește, în culori de neliniște,

trăiește, în hazard, năzdrăvan, cu americani.

Doar vestul e sălbatic și pe altă parte, aparte:

neîndurător

și fără nici un viitor.

 

La bulgarii, sârbi, tătari, în Târgoviște sunt paștile cailor și-i un obicei, sărbătoare distinctă și deosebită, distinctă, ca de poveste este, în sărbătoresc și tradițional și, la copiii le-au plăcut, că au mers tare caii (e un frumos ecvestru), că e un frumos, o emulație, e cu armonie, cum e stăpânul așa e și calul, animalul și e tot așa e animalul, în ființa omului. Normalitatea, în sărbătoresc și, în moralitate educațională, un exemplu, în ce e munca câmpului, că noi munceam ca pălmași, pătimaș munceam ca clăcașii lui Octavian Goga, cu sdințenie lucram, cum eu cu Vica munceam cu duh și, cu hărnicie, destoinic munceam sub soare. La noi Dumitru Găzdacului, Petrule, avea cal și când eram copil, l-am văzut, cum tată-su, îl învăta să călărească. În căderea lui de pe cal, nu lăcrăma, nu scâncea, că nu era un plângăcios. Ulterior ajunge șofer de autobuz și instructor de șoferi, dar ginion cade dintr-un măr și moare ca un om banal. Am auzit de Paștile cailor, dar, când eram copil, nu știam, că Tudorița e tot paștile cailor. Păsărilă-laț-lugilă, Ben Todică, ce mai meșterești ca pescar de oameni, pentru oameni, în limba română?

- O noua plasa.

- Tu, ai fost un Homer, cu viața stil Nicoae Iorga așa cum a fost, așa artist călindu-ni-se oțelul, fără ca cămășilor verzi, legionaro-fasciste să li se pară bai și să li se cășune cu rău asupra noastră ca rușilor pe ucrainieni, în actualul război care zbuciumă sufletele ca Ștefan Zwaig, scriitor evreu astral, cu: Orele astrale ale omenirii, cum, cu adevărat, vine cu Geniu pustiu și Mihai Eminescu nostru, cu unitar și tradiție, superb cu: aură, nimb și aureolă care ne marchează fără egal și fără pereche, în timp cu patina timpului, pe aiest altar al soarelui, cu paleta, cu variație, în olimpul românesc, a cuvântului scris, cu paletă diversă și largă, în plenititundinea premonitorie ca Război și pace a lui Lev Tolstoi și cu o frică anterioară lui Vladimir Putin, un ramolit, corupt și terorist, că soldatul scufundat, în iarbă se visează cu Napoleon, că, în societatea de azi Putin e o năpastă, cu nimic cultural, cu nici un buling omenos, de omenie, care să te surprindă plăcut și, cu iluzie uimindu-te cu bunătatea lui, prin prezentul lui speriindu-ne terorist și neartist, cu ce-i mai rău năpăstuindu-ne, cu nimic prietenos, că aiasta îi e sufletul, că-i un mare, de lux egoism, în lipsă de altruism, bunătate de fond. Tu, să mă ajuți, cu forța propriei tale cruci, a rugăciuni-înțelepciuni, mâbdrii și pasiuni, a tale forțe, Ben, larg și cuprinzător, să mă ajuți la Mere pădurețe, să mă ajuți, în Dialog amical, Ben Todică, să mă ajuți și să-mi salvezi viața ca Mântuitorul Iisus Hristos.

ROMÂNIA PÂINE DE O FIINȚĂ ȘI CONȘTIINȚĂ, CU BUNĂ ȘTIINȚĂ M-A SFINȚIT OM MIORITIC POTRIVIT LA LOC POTRIVIT, FRATE BRE !

Cuvântul e că eu, pentru Dumnezeu, în Tot, Domn Savaot, fac tot ce pot cu vrere și cu a lui Dumnezeu plăcere,

că alfel văd lucrurile, în bonus, în tot și, în presus bonus IISUS,

ca s-adun binele cu zilele, un plus valoare,

provita pentru toate zilele, în culoare-valoare ca om mic, crescut om mare, în iubire și  binecuvântare,

de România profundă, tainică și mare, pe a României și pe a bucuriei Arcă de zi cu zi, pe sub înfloriții tei de pe alei cu pace și pâine de toate zilele,

de o ființă și bunăcuvință, de mare conștiință

omenesc-românească ca-n veci românii să ne vecuiască ca nația română, fericită,

cu a limbii române pururi  pâine, să ne iubească înclojluiască, în conjurație și socio-umană ecuație,

ca paparații să nu ne încurce ițite ițe, în responsabilități cu ecuații, chiar pentru că noi suntem ca botezații, cu binecuvàntare de România profundă și prin unire întregită firesc teritorial mare național, mare, natural și monumental, în universal, internațional, măi păpușar, că-s îmulțit, cu talanții, în har, ca om potrivit la locul pitrivit, pe picior de plai și, în gură de rai ca mioritic, m-am sfințit.

 

- Tu ce știi, tu, nu știu, dar culmea, nici, tu, nu știi ce știu eu, tu auzi?

- Aud extraterestrii din Biblie.

- Ne-am permite ce-i bun pentru toți, elev brav Șvec, că numai Ștrul a evadat, din războiul lui Putin, după: Pădurea Spânzuraților, roman de Liviu Rebreanu. Sunt luat ca din oală, că războiul, cum nici nu m-aștept m-a dat peste cap, mi-a aprins călcâiele, cum doar Vica m-a mai ambiționat la Râtu Popii/pe Valea popii, cu mielul la proțap/în frigare, cu mielul din turama de miei de la colectiv păstorită de Sima Petru, că nielul a fost luat de sub ochii președintelui, Crăciubaș lucian-Purcelu și a brigaderului zootehnic, zoocalomnia secolului. Cu noi, în gașcă a fost Pr. Racolța, din Suciu și Itu Vasils-Țifrașu, șef secție tractoare, din Ciubanca. Am mai fost și un nesuferit fibron cu ochii.

Cât scriu, cu ispita lumii, în spate, argint viu,

mă simțeam viu, pe cont propriu,

cu sufletul eram talismam viu, balsam viu

și mergeam înainte prin cuvinte, prin raiul ce-l am, în grai: limba română, limba maternă, cu îndemână și nu eram culme, singur pe lume, nu eram, în tot fără nume

și simțeam că nu-s nici tot în toate ca o sănătate mai bună ca toate și tor, Domn Savaot, viața continuându-mi-o, în deprinderi de cavaler, cu viață și adevăr, cu bun smț și simț de caracter al României profunde, în verde-albastru

tari și mari, raportate la pământ și cer, din tezaurul nostru.

 

- Primăvara abundă în idei.

- Labor omnia. Doar muncind harnic, ești bun praznic, ziceam și eu așa ca și cum și ce-i caraghios, m-ar face om bun,moș Crăciun, că ce-lucru bun, m-ar bucura dacă aș reuși să lucru, în continuare, cu binecuvântare, la: Mere pădurețe, cu frumusețe și cu noblețe.Tu, că nu mai lucri, cu mine, mă dă gata, mă pune pe butuci, chiar dacă nota cinci e pâinea elevilor, din rostul lor, în cântarea-cântărilor.

- Sunt ca Dumnezeu pe plaja. Te car.

- Când dăm și noi ca să avem un scor, ca să nu fie neânțelegere, cu iar dacă nu suntem refecuți ca cetăteanu sta pe o bancă  și-i întrebat:

- "Ce faci bade, că și eu am fost până la badea domnu doctor ca să vie, că nu ne poate făta scroafa".

- "nene ce zici, că faci dumneata cugeți ca-n vremurile alea de glorii?"

- "No, bine, api io stau." Să nu uităm Daria, că suntem iubiți, că iubrea, în drept la fericire, imaginsază-ți și crede, că iubire, în vecii-vecilor, iubirea nu moare, dragă binecuvântare! În lumea care trăim suntem, în durere, suntem ceea ce suntem dragoste și mânddrie, omenie de Romànie, în dragoste de poveste ca-n poveste de bună veste! Tu, ce distorsionezi, cu ce ai fi înpăcat?

- Sa angajezi un student sa te ajute cu tehnica.

- Munții, în flăcării e un film continuare la revoluția din 1848, că multe se mai pot întâmpla, în zavera după bine, că cin nu vrea, în loc de viață de câune, o alta mai omenească și mai bună? Avram Iancu e un nărăvit, cum i-a zis, chiar și mamăsa, în ciudă că era un om de folos, dorindu-și ca națiunea să fie și să trăiască fericită. Să nu uităm Daria, că suntem iubiți, că iubrea e, în drept la fericire, imaginsază și crede, că iubirea e mântuirea și învierea, în vecii- vecilor, că iubirea nu moare, dragă binecuvântare! Aș fi vrut să se fi scris un scenariu mai plin de acțiune, chiar și dacă întâlnirea cu Bălcescu, cu a lui Iancu, e o filă de istorie scrisă cu sânge, de lecție de viață aspră cu învățături, e complexă, în adevăr și, în viață cumplită. Sunt mai sunt stroșit, mai anbițios, la scris. Daria e necăjită de Marian, îi aruncă vorbe ca și cu furca Teci, că-i dezordonat și smâcit Sucă om sucit coboară-sat. Ea neștiind ce-o să fie coboară după el și m-avertizează, că s-ar putea să vie acasă și eu am zis să vie până va fi bolnădită, schilodită, că de la un bolund ca el te poți aștepta la orice, dar e ora, cât e și n-a venit, că mai bine ar fi să se împace, eu ce sfat să-i dau, zău, nu știam, că și eu, cu Vica am trăit cum am trăit, dar important a fost, c-am mers mai departe, că și dacă eram la sapă, în postată și de-mi era greu și eram ostenit, tot dam ca mutu ca să meargă ca untu (i-am zis, să nu-l ia, în seamă, că singur Marin Teci, singur se va da pe brazdă (ce altceva să-i fi spus, ce s-o fi sfătuit ca s-o îmbărbătez?) Dacă nu-i Daria să mă ia la rost, cum sunt omul cu pesmeți, la care trebuiesc pesmeții muiat și chiar dacă, îl spânzură, el tot de încăpățânarea lui, dat peste cap și dezordonat, tot om leneș, sucit, învârtit, într-o dungă eram și sunt, că nici Vica nu-mi mai zice nimic de când e plecată la Domnul. Știu ce am de făcut, dar pur și simplu lenevesc și nu fac, chiar dacă e spre binele meu (Daragomir, tata, cum ar veni, zicea și a zis-o, că-s om moale, a zis, când ne-am nimerit amândoi, în satul Sâmpetru și trăiau bunicii încă. sta era bine și bunica și bunicul trăiau ambii și aveam, Doamne-ți mulțam, aveam la cine veni, în satul natal și asta era un lucru bun și pentru Dragomir fiul lor care tot zicea că el se rentoarce, în sat, zicea, dar, în stângăcia lui n-o făcea). Tu, cum ești eligibil, Ben? Tu, nu ești vulnerabil, impecabilule?

- Lucrez la scrisorile parintelui Alexandru Barda.

- Ca om minunat ce mai faci? Scrisorile tot pastorale la zooferma sfințeniei tale, părințele, prieten de o viață? În realitate, concret ce mai faceți, parinte, cu cartea mea de folcor, cu NUNTA DIN TRANSILVANI-Personajele nunții-?

- Trebuie sa te adresezi parintelui.

- Ne jucăm/nu cu chestia asta, că promite, promite, mereu, că nici cel care-ți cere promisiunea, nu crede, în realizarea ei, editarea nunții, însă, tu, nu ai finanțare, sponsorizare, prietene, din elita culturală?

- Cred ca te-o fi ajutat.

- Tu, cum, îți faci, dragule revitalizare? Gramatica limbii române, unde zici, c-ai aflat-o la ce învățătoare, dragule Ben? Tot ce scrii e înteresant, că are un Dumnezeu acel tot, Domn Savaot. Rusia minte cum respiră.

- Asa se vede de la tine din papusoi.

- Și totuși Germania ezită cum și China ezită și de ce nu sunt acuzații, că rușii-fasciști, naziști, niște înrăiți sunt Putin și rușii prostiți de acest măgar, că Rusia trebuie îngenucheată, deși Geani Morandi e plonjat, în genunchi mă întorc la tine bine!

- Fascistii lui elenski nu-i vezi?

- În țara lui Victor Orban nu-i o comformitate politică, dar Victor a fost votat, ales, dar el nu-i corect, dar lucru aiesta nu ține de mine, în a-l aprecia, că fiecare e cum e, el e ca un Horthi mai banal și de sărbătoare ca, în vremurile noastre lipsute de agresiuni și agresivitate (tu, aștepți păreri, să-mi spun părerea numai eu?). În America zâmbetul e doar o aparență, că le întorci spatele și ce să zic, că la noi ești înjurat, în trafic, te simți bine și știi, că ești acasă și e extraordinar, e magistral, zice Monica Anghel și te simți acasă mai sănătoasă zice această focosată, fabuloasă, în cântecul ei. Aici te simți bine, că ești acasă, că aici e O.K. Eu sunt super mega fericită, declară mulțumită, în povestea iubirii, zice cântăreața aiasta super fericită, în România ei pitorească, cu preaplin românesc și omenesc, Benule Vine Valentinu lui Velicu din Recea-Cristur o așezare caldă, o nebunie, un momental a satului românesc și omenesc, cu noi amintiri, vorba vine:

- "Hai,că ți-am adus de la lelea Floare: moare (Mânzu), de la lelea Floare ți-am adus moare, dacă capul te doare. Știu pe tine te-ar înteresa, în, din scriul meu, a-ți vrea să citiți, nu despre ruși, despre Putin, că tu, cu drag, Ben, ai citi despre mine, chiar dacă-s năzbâtài, năzdrăvănii, copilării... șotii. Tu-mi spui, că am talent de la Doamne, Doamne! Noi scriem așa cum se cuvine. Noi scriem neânfricați, cu viața noastră plină de bune și de rele uimând cu dragostea, din noi. La bal am fost, în Aghireș sat, satul natal a lui Oprea Septimiu director, în Aghireș-Fabrici. Tu, prieten iubit, cel mai iubit dintre pământeni, ești, tu, cu sare și piper, cum îți explici, celebru și expresiv, inteligent-savant și fantastic, în limba română, cu îndemână ca maistru Marcel Proust?

- E ultima lui carte jucata cu americanii pe teren neutru.

- Doamne ajută-ne, Melania Aceşti îngeri vor avea grijă de tine în următorii 9 ani.

- Mă gândesc, cu durere, că am fost burzuliți de războiul rusesc, o pnaramă. Cine va conferenția despre succes? Ce vorbim contradictoriu? Tu, vrei să mă oprești pe mine, chiar dacă nu-mi mai publici nici un capitol, din Mere pădurețe, cu eco și, cu fascinanta noblețe și magnific, că tu ești apostolul și eu sunt, învățăcel a magnificilor, dar (ce-mi garantezi, cu nebunia asta a ta, care e de nu mă ajuta în vre-un fel?).

- Ai zece volume de 350 de pagini nepublicate. La ce-ti foloseste sa mai adaugi inca zece daca nu le publici? Eu vreau sa culegi roadele. Du munca pana la capat ca sunt copiii tai. Nu doar ii faci si-i trimiti pe strazi dezbracati.

- De ce rusul n-a ajuns, nici la o decizie ca advocatul la divorțul lui Reghecap (călăreț fărăcap, că tot domnii fac figuri ca-n Caracatița mafia italiană practic, că doar artiștii aiește divorțează de buieci ce sunt, că țaranii mei și Vica-n persoană, cu mine a fost cununată până la moartea ei, că ei iau căsătoria, în serios, că nu-i făcută de de haz de necaz, că, în cuplu nu era complementar ca laptele care dă-n foc și asta nu-i compatibil cu viața, că care pe care, cu imagine completă, cu dreptu familiei (Ana-Maria Prodan, cu Reghe). Ești de o moralitate imaculată, pură, Ben. Poștașul întodeauna sună de două ori. Din Ciubăncuța revenind pe la Aghireș-Fabrici, nehotărât căruia dintre părinți să-i spui, că mă însor cu Vica, în ciudă, de toată minunea, că-i văduvă și are trei copiii, dar culmea era hotărârea, încăpățânarea mea, cu toate, că avea pe lângă, că era văduvă, dar ave Vica și trei copiii, dar îmi băgasem, în cap și degeaba, îmi spunea mama, că pruncii adauși sânt un greu la casa omului, eu parcă nu înțelegeam și mă încăpățânam, chiar dacă și consătenii, îmi spuneau, că cu Vica nu-i de trăit, că nu voi trăi cu ea nici 3 luni, cum (dar de unde ști ea Cheța mama lui Sandu cocoșu roșu/ Femeia-n roșu? Nici un om n-are cum ști ce și cum a fi, că omul, ști ca țaran să se bată pentru pământ, să-și dea, în cap cu ce-i vine la mână, cu ce apucă, c-așa-i el, cu apucături, arțăgos, când nu-i pe a lui, când nu-i iese pasența, atunci e Păcălici/ Ion, cel despre care scrie de pomină Liviu Rebreanu și prin roman, își descoperă sinele și tradițiile din sat, că până și popa Bulbuc se ceartă cu învățătorul Herdelea, că parcă aveau de împărțit lumea, imperiul austro-ungar, că și pe țărani, un pe țăran auzindu-l zicând, că pentru sănătate, își vinde bivolul din poiată și, îl vând din gură, dar nu și, în realitate,

că și la Răchita-Roșioară un popă tremură să moară,

ar muri, dar nu se îndură,

c-ar mai roade la prescură.

 

Dacă-ți face ceva, îți face, c-așa vrea să-ți facă, zice frumosul și sănătosul încăpățânat, în bine. Sunt niște găsălnițe, ce se întâmplă între Pròdan și Reghe care e cu divorțul. Între țăranii nu cunosc fenomenul duvorțului, pentru ei fenomenul de a divorța nu există, în viața și, în adevărul vieții lor nu există. Azi se încălzește simțitor și cerul e curat, senin albastru ca zefiru-lovitură de ciocan, dar dimineață la Recea e rece ca atare nu-s nori. Volodin Zelenski ține un mesaj, în Parlamentul României. Ne arată masacru de la Bucea. Rușii au un comportament sadic, imoral și iresponsabil. În Parlamentul României e o cacofonie. E un cartof fierbinte ce face Zelințki și era, totul, cât se poate de normal. Noi suntem suficient de vehemenți față de războiul nedrept?

- "Pe Daria Dumnezeu o bătut-o cu amândouă mânile," zice Valentin a lui Velicu.

- Tot Valentin zice, c-ar fi zis MarinTeci lui Pavel Găvruș azis, că el ar bea și fotoghin, zice, că-i sugativă de alcol Marin Teci, concubinul lui Daria, de prăpădit bețiv ce e. Bujprul de stepă, nu-l compar, cu acest frumos impacabil compatibil cu viața. Tu, cu încă de la primele succese, tot o apă și un pământ, dar minunat. Eu la pișcătura dobitocului de țânțar fac alergie și simt a naibii de urticarie, că tot m-aș rupe și, nu alta, că-i a naibii de scâitoare! Bujorul de stepă e mândru de rar și ca frumusețe e fără modru, cu super noblețe, cu suplețe și gentilețe de frumusețe. Doar Vica mai era o rarietate plină de tandrețe ca doină de pomină, cum doar ea știa să fie ca femeie a mea. Nu-mi răspunzi. Nu mai însemn nimic pentru tine?

- Tu ai fost si ramai ingrasamantul literaturii romane. Nimic nu va schimba asta.

- Tu, cu încă de la primele succese, tot o apă și un pământ, dar minunat. Nu, știu vreau peste așteptări între noi doi un dialog, tu să spui despre tine și eu... cu bunăcuvință, în ciudă, că Rafael, vrea, cu totul altceva. Ajutorul mi din cer și, chiar și mâine e mai cald și-n marea de Smarald, că doar pe duminică se reîntorc ninsorile pe creste. Dar acvila ne-a zburat, din suflet și Rafael se conjugă și se delimitează de Putin ca Victor Orban, președintele ungurilor, maghiarilor. Rafael e un modest personaj al tău Maria/ Victorița, Duțu, un om între oameni, pentru oameni. Rafael are cutezanța, temeritatea carpatică a vulturului golaș. Doi, sufletul unuia după a celuilalt se mulează se aptează ca să devină a celuilalt, să devină un trup: doi, în unul, în trendul vieții pur și simplu. Daria mă sună, că suferința ei continuă și atunci, îi propun, cum și Mihaela, soru-sa, îi zice și mergem la Rece, la medicul de famile și ajungem și-n Panticeu la Farmacie. Trebuia s-o rezolv ca tată, chiar dacă Marin Teci e indiferent și nu mișcă un deget (și de fapt cum s-o facă ca vagabond din Dej, cum, își zice ca advocat nebăgat, Marin Teci, că pe el nu-l dorea nici, în cot, ca va să zică, nebăgat, no! care merită, un c..., că aiasta merita, el la pomul lăudat/nu ții sacul ca să capeți purcelul/la sac petecul? mergând cu sacul și, cu mâța-n sac, chiar dacă la ce făcea el pe la Aurica lui Căluțu, fata lui Revnic Victor, nevasta lui Teo năzlea și cincăise, se milogise, că ce naiba era femeie și se milogise la merele-i pădurețe din sân, la care umblase poftind cu jind, că prin sac i se zărea gherele sac și chiar și p acel moș bătrân, ar năzli pe la capra vecinului, că: și, vorba francezului: "notre poule e votre coure" (dar ce zic de mă rușinez, roșind tot ca și cum m-aș fi ruminit cu poptirus roșu de hârtie creponată, cum o foloseam și ca prime la stea, la Steua sus răsare ca o taină mare, că ceru strălucește și ingerul Gavril buna veste vestește... că Iosif și sfânta Marie mers-au, în călătorie, să se înscrie... Cine n-are slăbiciuni, că e un lanț al slăbiciunii (Daria credea, chiar, în cel care o făcea să sufre, Marin Teci). Când te încrezi numai în tine, nu ești util societății. Adunați dovezi și despre stupidul Putin și apoi lăsaț-l să mintă cât vrea, că istoria va mărturisi, va dezvălui, că nu-i ca Cel mai iubit dintre pământeni, că Putin nici colbul, praful și baliga de opinci nu merită s-o înghită, că la sat și-n asta stă in gen și eco longivitatea satului. În tot era un frumos, un curat-murdar de la Curte crailor de curte veche,o stare de bine a dzmățului de la oraș/legendele urbane a bucuriei simțurilor/a ponosului, că doar la sat s-a născut veșnicia, un brend, cu viața la țară/viața ca o pradă. Îți dai seama, cât de universali suntem nou la un adică. De ce n-ar pleca Putin ca din praștie? A început să mă doare capul, după ce am venit înapoi de la Recea-Cristur. Marcel Pavel, tu, ești om de viață, zice Irina cu Idolii. Aici e un omenesc a lui iubiți-vă Ben e ceva de care atârnăm ca oameni, pentru oameni, că e un sine, pe care trebuie, să ni-l cunoaștem, cum ne îndeamnă eternul și universalul Mihai Eminescu care ne impresionează prin bunătatea lui. Eu sunt ce sunt într-o doară ca un copil de duminică a lui Dumnezeu. Unde ni viața? Metafora muzicii/ insula muzicii, e o stare de bine, din viața, din cartea recordurilor. Eu prin tine am un scop, în viață. Să scriu e un lux, lux-fiat. Noi amândoi, nu mai putem sta la șuetă scriind la Mere pădurețe? Căutăm acte absurde sub masă.

- Eu stiu ca tu esti un bicher insa treaba e serioasa. Finalizeaza primele zece volume altcum se vor pierde.

- Cine se lapădă de ipocrizie, ipocritul, cu clemență. Ține la etichetă. Care-i starea ta mentală, de fapt care-i punctul tău de cotitură? În cele din urmă rușii au făcut fapte criminale abonabile, însă tu taci de inimaginat și de ce mă rog tu privești cu septicism, aseptic? Că ce face Vladimir Putin și ce vrea să ne arate compromițător și mincinos, că vezi, Doamne? Neam, neam, dar brânza-i pe bani, că ucraninieni cu rușii-s neam, dar li s-o împuțit brânza și generalii de lângă Putin, știu adevărul, dar la ce bun, la ce folos, că se fac atrocități, nemernicii, în Ucraina!? Eu, îți spun, cum văd eu lucrurile, chiar dacă eu, mărturisesc sincer, că eu n-am fost coleg, consătean cu Mihai Viteazu ca acel parlamentar, de râs și turcă, din Parlamentul României. Elena Udrea, doar după 11 ani, e arestată și închisă pe 6 ani. Cum vine, că ne mișcăm ca melcul ca să aplicăm legea, de ce se tegiversează legea? Ce-i, cu politica, în aplicare? De ce avem legile făcute așa de prost? Are multă viață-n el Rafael. La cineva vezica-i joacă feste efectiv. Cumva luptăm să reducem riscul de infarct (încă vrem să șmecherim, cum s-o facem, vrând, că vrem sătrăim cât lumea, așa cum se cuvine am vrea să trăim-coloană fără sfârșit. Băiatul Văduva e cu elemente și intrăm, în spectacol teatral. Apropierea lui Ben de semeni, de iubirea de aproape și de Limba română.  

- Dragii mei Prieteni și în credință creștină, datină romnească, Sufletul nostru suferă mereu din multe pricini și găsește alinare adevărată numai în credință. Sub acest impuls am reușit să scriu acest grupaj, care a ajuns la înălțimea de a fi transformat în clip audio video de Dragul nostru Maestru al cuvântului, al sunetului și al imaginii, Domnul Ben Todică. Cu mulțumiri și deosebită stimă,  Melania

- Ca și cum, un rege, te-ar fi numit concubina lui, concubina regală, cu cât te așteptai mai puțin la așa ceva. Am sau n-am talent și dacă am, de ce aș lua droguri, cm de alfel, nici n-o fac, mai ales, că nici campionii n-o fac și atunci? Efedrina la ce-i bună, mai ales, când Mutu se dopa, făcea dopaj de a naiba care se juca, cu focul și doar acest intrus știa: ce și pentru ce? Era un dopat? Făcea ca alții să moară de invidie? Timpul cum l-a ajutat pe Mutu să uite riscul? Rafael era un alt fel de om. O știi, nu-i așa? Mutu avea doping de deștept ce era/de ce mama dracului se grozăvea, cu ce se grozăvea ca să se dea bun, as, chiar, dar trecuse peste impas ca intrus. Un prieten se găsește cu greu, că prietenul paradoxal e ca un Dumnezeu. Tu, ce crezi, că mă intrigă?

- Singuratatea.

- Cum ți se pare, că mă configurez? Tu, crezi, că mi-aș căuta cuvintele, c-ar fi urzică moartă, că vorba lui Virgil Iantu, că cititul dacă pui mâna pe carte și dacă citești, că cititul apropo, nu urzică, că dacă-i vorba, urzica, nu urzică, iar, c-aș fi aurentic, vorbe, verbe, proverbe, vorbe superbe? De ce, din ce motiv, mi-aș părăsi cel mai bun prieten din lume-culme, senzațional, conațional, monumental al limbii române, cu nume, de renume, că-i soare, pământ și sfânt și, cu vânt plus binecuvântare? Tu, știi, că sănătatea e cu stil, o artă ca scrisul, când ideal, îl faci, cu arta succesului, național și tradițional, când e făcut mental-spiritual național ca artele marțiale care-ți dă echilibristica și echilibru diakectic-filozofic, cu un scop, tu, având, un scop, în sine, provita, pentru a te cunoaște sănătos încăpățânat ca un țăran tânăr și neliniștit, iubit, sănătos încăpățânat, cu stil, în bine, că deschizi fereastra ca să-ți pătrundă, în cuget soarele, în cuget-suflet, suflet din sufletul neamului, de poet, un liric clasic, o adevărată minune de înțelepciune, cu mândrie, dragoste și pasiune ca-n romanul spaniol spectacol cool/ filmul a cea ce suntem iubire, drept la fericire, în drept de a fi, cu înviere, cu o istorie aparte, că, în fond noi amândoi cum schimbăm istoria de România, viccu neam și țară, în eterna primăvară limba română eternă și cu îndemână! Am mai citit ce am citit astă noapte și acuma cad de somn, nu-s, în apele mele, că și la sapă cu Vica, în hotarul Ciubăncuței aveam, un frumos și un luminos, că noi le făceam pe toate, le făceam cu sănătate, că sănătatea era mai bună ca toate. Nimic, nu-i pur și simplu, doamna Victorița Duțu, că nu-i smplu, cu starea de bine, cu bunăcuvință și voință cu iarba verde de acasă ca totul să fie grozav, în doină de pomină, cu ce avem în comun, cu super putere, cu delicatețurile scrisului, dând frâu scrisului expres o verto, că-n primăvara asta te-am cunoscut, prin cărțile tale parcă anume, cu renume și culme, în lumina luminii scrise clar ca bună ziua și ca Enigel Ioan Barbu poet și matematecian, în dreptul de a fi și a tău, în căutarea fericirii, că semeni ghindă, dar cum zice și Vinuc păduraru, din Ceaca, Zalha:

- "Dacă seameni ghindă, nu aștepți ca din gir, să răsară frasin" (o zicea la Lenuțu, în Ciubăncuța, o zicea ștrolobat, cu nasu pe sus, o zicea oarecum mândru și fără modru, în hainele lui verzi, zicea semeț, proverbial, în costumul depădurar). Pe Elena Udrea, n-o lasă încă, nu-i returnată, din Bulgaria, unde a ajuns la șmecherie, înainte de a fi condamnată ca pădiuchioasă politică, ca ministră a Turismului care a umblat cu jonglerii, tâlhării, nu de mărunțișuri, c-a fost vorba de milioane la Gala Bute (e vorba de aranjări la case mari și se poate întâmpla și la casa nănașului). Unora nu li rușine, nu li se roșește ca bujorul născul ca ciocul de acvilă, de om uns cu toate unsorile/ alifiile, cu... dohot de la secția de tractoare. La tine, Victorița e inteligent și student ca acei martori/ Mileniști, gen de pocăiți care se găseau și, în Sâmpetru, unde și-a rupt dracu pieptu. Noi ca noi de noi, ambii-amândoi, în căutarea fericirii, la Jibou, eram, în acea vacanță, la muncă patriotică, 3 săptămâni unde-am stat și eram cazat la grădina botanică, din jibou și la poștă am recitat la difuzor din Octavian Goga și era grozavă munca la canalizare și săpasem mult, cu spor, că noi totul la acea vârstă o luam, în serios, serios, că serioși eram și eram grozavi, că eram tânăr și neliniștit și dacă vroiam să mă respect pe mine trebuia să-i respect pe ceilalți, citez din Liceienii lui Aristotel, roman, scris de George Șovu, dupa care s-a făcut și acel film năstrușnic, în mai multe serii, cu diferite titluri școlărești, că de-ar fi să fie, mă distram cq școlarii inocenți și eu, un naiv, în școala mea cu grozăvii copilărești, c-așa era pe vremurile noastre școlărești cu Vlaicu Teofil, Oros Teofil, doi verișori pocăiți, din Panticeu și Sarca Nicolae era, din Recea-Cristur..., că erau ani de liceu, cu mari plăceri, năzdrăvenii, năzbâtii, cu fel de fel de copilării, tot jocurii chemându-se cu speranțe, într-un mâine, cu-n dulce de acasă, despre care hai, să nu mai fiu copil, că, tare cu greu, îmi mai amintesc despre cum anume am fost și ce n-am fist putând a fi și, câte, n-am mai făcut, noi, în acele vremi descurcărețe, cu noblețe și cu luminozitate și frumusețe care n-o mai redăm, în vileag. Șovăielnic era așa o zamă lungă de urzici, cu legături școlărești armonioase, de Somnoroase păsărele... (tu, n-ai cum să nu visezi și la ce n-a fost, c-ar fi fost). Comoditatea, nu mă apucă nici acuma, când o dau zor, cu scrisul, dar nici cu o scofală, colac peste pupăză ca la pupăza pasăre mândră, dar, îi pute cuibul ori, nu știai? Multe nu le știam nici eu fără a face circ, că mulți chemați și puțini aleși, nu-i așa? Dar ce nu zic e, că n-aș vrea să greșesc, chiar invers: căutând binele, dau de mai mult rău, nu crezi? Rafael, în, la acel Mare scriitor căuta... paradisul, paradis pe care nu-l aflam, păpușă de nailon ca cea descoperită, în Macău, sat lângă Aghireș-Fabrici, cu toate, că nici acel pahar de apă indicat, nu mă eliberă de emoțiile care mă borzoșă ca găina nefirească, dar borzoșă ca rasă, cu penele parcă întoarse din naștere, că erau întoarse pe dos (doar o găină am văzut în lumea mea fascinantă de o viață, cum să te conving, că mi se părea, că-i unică, Ben? Tu-mi dai, acorzi, desfătarea și desăvârșirea, dar cum, îți îchipui, că tocmai eu nu-s descurcăreț ca-n Istoria Heroglifică (în Evrei 6,6), cu ritm natural la academicul Cantemir, cu oferte, cum desigur nu le descoperi singur pe lume/ de unul singur acasă, cu sufletul curat ca cel de la Rafael, că la minine nici într-un caz, fierea, nu e cu bila pe picioare, că regimul nu mi dietetic, că nu eram aventurierul gustului (dar ce vorbe-s aiesta fără bunacuvința?). Uneori n-avem, Ben, ce face,  chiar dacă eu nu am replici, că-s om care de păcatele lui, naivități, n-are cum se primeni ca apa curgătoare nici Marea cea mare. Oare-mi păstrez echilibru ca să-mi am sufletul împăcat, vorba lui Paula Seleș, neaoșa maramureșeancă de pe Iza și de pe Mara (îmi cer scuze, că nu pot zice cu precizie geografică, loizarea turustică, de unde mai exact e Paula, că, chiar Arghezi care descoperă începuturile, mai multe la număr, zice grăitor și poetic, într-un anume fel ca Farago despre cățelul șchiop, dar Tudor Arghezi zice ce zice despre zdreanță cu ochi de faianță și e despre el însuși la Mărțișor. Voi nu vorbiți rău pe Eminescu, că cei care-l vorbesc invidios pe Eminescu sunt dobitoci cu suflet de țântar, că fac, din țânțar armăsar, că sunt niște snobi, niște pirduți sunt pe acest sfânt pământ românesc. Nu i-ar răbda pământul pe care-l vorbesc de rau pe Eminescu ca Eminescu, că e un sfânt a limbii române, pace și pâine! Să scriu e libertatea mea, în drag și, în făinoșag, de România mea. Problemele mele, erau ca ale mele, că eu nu scriu, cu aroma Trandafir de la Moldova, că erau ale mele, și, nu ca a lui Rafael, un fain-făinel, al Bucureștiu-lui cu iz de Moldova, Basarabia. Am un karambol al meu pur și simplu. Rafael e o dedublare a eului și o travestire a eului femenin, cu ce sânge temerar și cutezător ai făcut-o; de unde ai mai luat voința necesară, curajul nebunesc? Vic, ce grijanii ai, că, tu, ai recunoștiință față de cine? Eu, uzez de un limbaj primitiv, că aiesta-i drag lui Ben Todică, chipurile, c-ar fi din limba română arhaică și de fapt multe sunt din vocabularul, din cuvintele deprinse, în copilărie, din acei ani ai naivității umane, de primitivism al Geto-Daciei-Felix, din picătura Chinei, cu zid chinezesc, dar cu neam dac care acuma dacă nu apără viermii de mătasă, apără acele orașe interzise, ca-n Rusia, dar nu cu răul creeat artificial de Putin și de fixul lui mai deocheat și de pește ce s-a împuțit la cap, ca să trebuiască curățit de la coadă, cum zice brav colegul meu, Doda Gheorghe, din Cășei și căsătorit, în Recea-Cristur, cu Ana Mureșan fata lui Banetu.

PACEA ÎMULȚITĂ ȘI SFINȚITĂ-N HAR: PÂINE DE TOATE ZILELE SĂ NE DĂINUIE PURURI CU BINELE

Eu ofer credit talentului și tihnei tale, de om potrivit, la locul potrivit,

în înflorire, pentru rod, înflorire de pom, cu drept de fericire pentru ceilalți: scunz, înalți, fericire dată cu inimă, din inimă celorlalți, în al României prin llumină, doină de pomină rodită-n Dom, hrană pentru întregul norod, cu un credo pur și sinplu pur sânge de ronân adică cu odihna, în Iisus, cu odihna-n mai presus, o afli-n mai presus de limba română, maternă și cu îndemână, în El fain-făinel, voincel, cu siguranță, în Iisus și, în mai presus, că, prin ceva ca totuși iubirea trebuie să ne aflăm, în lucru, cu lucru bun, pentru a revărsa bucuria,

să ne găsească și să împace ca oameni între noi, oameni ca noi, cu pacea, în ordinea mondială, pâine, împăcare și binecuvântare de toate zilele, bonus s-aducem binele, cu România profundă și mare de toate zilele, trasă-n mâine, în vecernie a pâinii de România, cum rar, îmulțită și sfințită-n har-pâine de o ființă și pâine de toate zilele ca să dăinuie binele ca să nu ni se gate-n veci în zilele din abundență, în veci de veci, să nu ni se gate binele.

 

Băiatul Văduva e cu elemente și intrăm, în spectacol teatral. Apropierea lui Ben de semeni, de iubirea de aproape și de Limba română. Trebuie să rescriu mâine poezia, că obosit am scris-o greșit.

CU PACEA ÎMULȚITĂ ȘI SFINȚITĂ PE ALTARUL SOARELUI ÎN NOUA ORDINE MONDIALĂ: PÂINE DE TOATE ZILELE CA MANA CEREASCĂ SĂ DEVINĂ PÂINE DE O FIINȚĂ, CONȘTIINȚ OMENIRII, MESIE A IUBIRII CA-N VECI SĂ NU NI SE GATE,SFÂRȘEASCĂ, BINELE/ZILELE

Eu ofer credit, încredere talentului, oamenilor de prietutindeni, celui mai iubit dintre pământeni, om între om iubit și sfințit;

om pentru oameni,

om al tihnei tale, Doamne,

om potrivit, la locul potrivit sfințit, om cu înflorire pentru rod ca pom, cu drept la fericire,

în provita României Dom

ca din puțina-i fericire s-o dăruie și celorlalți: scunzi, înalți, să le-o dea cu inimă, din inimă dată limbă română, în al României lumină, doină de pomină: mană cerească rodită-n Dom, hrană și odihnă, pentru întregul norod, cu un credo pur și simplu și pur exemplu pur sânge de român adică cu odihna, în sân la Iisus și-n de cuvinte mai presus de moarte, în cinste ca la carte și limba română maternă și etrtnă, că, în totuși iubire, să ne aflăm scopul cu cap, în lucru bun, cadou ca de Moș Crăciun, pentru a revărsa bucuria de România și dincolo de România, dincolo de școală de dincolo de școală, în iubire, iubire pe verticală pentru că România lui Bucur începe, bucur să se bucure, să ne-nbucure, să ne împace, prin unire întregită ca opera omnia, prin artă ca oameni între oamen, ce prin oameni suntem ce suntem, cu țară și neam, în pretutindeni cu pace și liturghie, în spice, cu obiectivul păcii și obiectivul muncii, în binecuvàntare și, cu sănătate, că sănătatea, în relitate e mai bună ca toate, ca pâine de toate zilele și pâine de o ființă- conștiință s-aducem pace unde trebuie, cu bonus binele și zilele, să nu ni se gate, dar să ne dăinuie și binele.

 

Să ai, ai buni și sănătoși, plini și divini, în fericire, lângă propria familie cu bucurie, că te are alături, în mulțumire și cu sărbătorire! Alini singurătatea Marelui singuratic, în viața de zi cu zi, în abundența de dodoloță a României în drag și făinoșag. Noi punem, în povești tot ce nu s-a scris, însă tu, de ce nu vrei să înțelegi/din contră înțelegi și dacă nu ești distins cu nici un premiu de aur limba română, chiar dacă limba lui Eminescu, ți o sculă bună ca testoscopul, tensiometru și termometru la un medic, doctor, că ți dragoste, mândrie și pasiune cu înțelepciune profesia, profesiunea, în cea mai mare și variată, diversă și vastă, din România, în drag și făinoșag, din romània mea, cu preaplin de iubire, în drept la înviere și fericire, cum nu mai e și nici n-am uitat, cum nici Darie, din Omida cu Rădăcini amare, Desculț și Pădurea nebună, din Roșia de Vede făcut de Zaharia Stancu derenumită legendă urbană, cum ar veni, de valoare ca să respectăm valoare autentică și, de țânțar de aur, chiar dacă ne cî importanța țăranului, al acelui anonim etnolog și folclorist gigant ca Dragomir/ Mircea Cîmpeanu, un creativ și cercetător la o renumită instituție de cultură și folclor, unde director a fost Drd. Tiberiu Groza, om activ și cu vogă, om de acțiune, eliminat din funcția de conducere cu toată maturitatea lui, eliminat pentru, că niște copiii năstrușnic colindau, în colindul lor, acuzau pe evrei, c-au răstignit și schungiuit pe Iisus și pentru asta neadăugând, nemodifcând nimic, în colindul arhaic, ca atare copiii colindau; "jidan afurisit", dar se încurca sula cu prefectura fără ca cinstitul director să aibă vreo vină, nu era vinovat întru nimic, mai vinovat fiind cel cu mineriadele și, cu sângele vărsat la revoluția, din decembrie1989, Ion Iliescu. Vădit, scrieți curgător, fluviu, cursiv, ușor și, cu plăcere de lecturat. Nu, se există mamă să nu-și ibească proginitura/ copiii și-n fața ohilor o am pe Vica ca exeplu, pur și simplu ș-i talisman viu, exemplu, că era veșnic îngândurată și îngrijorată de pruncii ei, de copiii născuți din pântecele ei binecuvântat, că ce s-a născut, din burta ei, erau a ei, lumină din lumina ochilor ei. Cine se plânge prea mult ca și câinele care latră fapte nu are, nu mușcă, ea, Vica nu se plângea de efort, de nopți nedormite. Vica nu era ca orice Evă ca muiere mândră, femeie care nu era lașă. Vica, Doamne, a fost și a rămas toată viața ei o curajoasă și ce dacă era doar o țărancă, cum rar iubitoare, cu un Dumnezeu, în sufletul ei, Dumnezeu care se chema încă din străbuni, se numea iubire ca acel Chivot care la trecut Marea Roșie și mulți ani la purtat prin pustie spre Canan, țara făgăduinței. Tu, mă îmbeți de cap, refuzându-mi colaborare, cumine, în proză, și numai tu știi de ce o faci pe răul, chiar dacă, nu ești rău, că n-ai de ce fi, du-te-n cununa care te încunună cu bine și, în viața frumoasă și bună hristoasă, viață bună-luminoasă! Eram nerăbdător, dragoste și dor, dor de dor ca păstrăvul, înaintând, în aval de deal, prin Ardeal, salutând Someșul cu Servus la confluența de la Dej, mai sprinten, cu vervă și plin de acțiune, cu mândrie, pasiune și înțelepcine ca Lucian Gruia, critic, dialectic, activ și mai pragmatic, cum rar și, tu, ești ca-n povești, distinct, cu infinitul apropiat aur cenușiu strecurat, cu ceritudine apropiat oportun de obiect. Asta cum ar veni, că cu moto-sapa, sapi mult și ce nu știu, nu știu, cât de cu spor, cât de mult voi reuși să lecturez, că viața, nu mi, chiar atât de bună, cu bucurie mare. Cât te voi citi, în pașii: Angela merge încet, în pași de melc, cotobelc, be apă tulbure și merge ca Ion Barbu, merge la Dunăre. Să te citesc mă străduiesc și mă silesc, cum o făcea Radu Miron Paraschivescu, pe Marin Preda, citindu-l și, chiar achitându-i valoare salcâmului pentru nuvela de debut Pârlitul publicată la rubrica Popasuri (vezi: Viața ca o pradă). Ești cu bun dulcele limba română de doină brend a suferinței, de limba română, lumină maternă, cu îndemână și de pomină, cu iubire, că unde iubire e și Dumnezeu e, Domn Savaot, în tot și peste toate ca sănătate, că-i mai bună ca toate! În Rafael, din primele pagini, mi se pare un roman autobiografic, tot atât de bine, cum mă pot și înșela, că prea repede vreu să-ți spun soncer ceva. Ți-ai format mâna, scriitura, că vroiai să te înfățoșezi bine, să te exprimi expresiv, corect, lumii, în lumina luminii, ca om bun, să te faci înțeles, că ce ești, sub plămida, în care veșnicia ne-a născut ca-n menirea ta mult jinduită fără nici o păcăleală, cum am jinduit și eu ca copil privind cu ochii larg deschiși, privind peste garg, peste gard, privind la merele din grădina popii, mere ce mi le doream ca un înfometat mâncarea (și-n tot e o tandrețe și o noblețe, cu frumusețe socio-umană). Tu, ai un filon de aur a narațiunii și prin povestea ta, ești, cu mintea ageră, ascuțită, ești, în căutarea fericirii și totul e ca o relitate,în propria ta viață,așa cum eu nu scriu, Victorița, chiar dacă-mi urmez visele, că eu doar asta scriu, cum de altfel și tu, dar altfel scrii. Citisem beletristică, cum, tu, pe drept o făcusei, nu și eu, că eu n-aveam cu ce mă lăuda și ho, că eu nici la școală nu străluceam cu învățutura și nu, c-aș fi avut habar de personajul, din bettsselerul: De veghe din lanul de secară, că într-un fel eu, cu ce mama dracului să mă laud? Nu, vreau să mă ascund, cu nimic după deget, că țiuic, țiuic, nu știu nimic... Multe lucruri le știu viceversa. Ce să vă mai zic pe bune? Citindu-te pe tine, îmi dau seama eu Dobitocul de țânțar, cât de inutil câștig, pot câștiga pe scrisul meu, vorba lui Cornel George Popa, cum de altfel și domnia voastră amintiți șugubăț, gen serios, deși după experența mea, nu la altceva m-așteptam să aflu, în Rafael fiind crudul adevăr, dragă Victorița Duțu! La noi e un talmeș-balmeș, nu, înscris de romane, ci, în a construi cartiere de locuințe, că banii s-au păpat, cu statu degeaba. Orice performanță cere timp, nu crezi, Ben? Lumina din suflet lumină pentru cei de alături, de ce nu vrei să înțelegi, că din fericirea ta, îmi dăruiești și mie, om bun, Ben Todică (așa, că nu mă părăsi om de omenie de Românie, cu Servus, omenie și soare-n suflet, cu limba română-n grai!). Tu, ai fler și ești ferpley, că tu ești un om puternic, magnific, scrii frumos și luminos, ai propria ta motivație, în socio-umană-ecuație. Telefonul lui Daria mă trezi, dar nu țârâii pentru ceva înteresant ca să vadă culmea ce fac (de nu mă trezea mai trăgem, gustam, din acel dulce somn ca pe vremea copilăriei. La ce bun:

- "Iartă-mă, ticule?"

- Uneori, doină dulce și de pomină doină!

- Cu bine, dragii mei!

- Tu, ca bucurureșteancă, ți-ai cernut făiina, mălaiul, dar șuncă ai pentru jumări, că Rafael, nu postește azi?

- În care din cărți ai notat despre copilăria ta?

- Când lecturez, nu-s ca grăbit ca fata la măritat, că n-am dat drumumul nici găinilor să ciugulească iarba deabia încolțită, verde, crudă și dulce. Servus ca-n zona Clujului, că ies la găini să le slobod, eliberez, în libertatea din ocol, în aer, să le alimentez, frumoasă adormită și de poveste, din pădurea lui scufița roșie, în drum spre bunica, în coș având bunătăți (știi tu ce fel). Cum cauți, tu, luminos și frumosul, neplicticosul? cum reușești să contabilizezi pe Rafaiel? Cun reușești să fii o excelență, Vic Duțu? De ce n-ar suna viitorul bine ca pace, pâine și liturghie-n spicce trasă-n mâine? La mine e o vrere și o plăcere, un emoțional, mă atragi, să te lecturez ca un magnet, mă atragi cu grozăvia, cu care scrii, omule-scriitor și scriitor om inimos, că ești super, un sincer reper (văd munca ta detașată, munca cinstită, artă a succesului). Ești ca o zi suficient de caldă. Aș vrea să știu cum să scriu despre scrisul tău ca om potrivit la locul nimerit sfințit, drăguțo. Da să găsesc cuvintele potrivite, nimerite, pentru a te caracteriza, pentru a scrie potrivit despre lucru tău bun, desăvârșit. Tu, Victorița, ești, cu răbdare și se pare ai o strategie, eu dacă nu fac ceva și mă refer, să scriu, în casa mea, mă plictisesc, drăguțo, că, în rest e birocrație, se încurcă niște ițe, că unde nu-s niște măsuri, e o criză, e politică fără sens, că se pierde vreme, se încurcă ițe/ peteici, ceva care fără, ca tu, nu știi ce-i și-n limbajul țărănesc, arhaic, e ceva legat de războiul de țesut, la care, tu, nu poți trage o definiție, o concluzie, împăcându-te cu o logică, deși țăranul e sărac, dar nu prost, concluzionează redactorul Radio-Cluj, că cine-și face lui, își face și cine-și dă lui, își dă.

- Ce fel de chichiță-i aiasta?

- Nu, doar parlamentarii și senatorii fură, sunt furat, păgubit de cuie, de meșterul lemnar Sima Vasile, a Șutului, din Oșorhel, lucrând, cu cuie, fura cuie (controlat de Vica, da de ele, în bagajele lui ca și cum mergea la mare, de săptămâna viitoare și mai încerca ceva, se lingușea aruncând, cu vorbe-n vânt ca la ruleta rusească, vindea narcotice:

- "Eu, îmi las loc pentru un ziua bună".

- "Cum lucrându-mi scump?"

- "Cât, o să ție lucru tău, te-am întrebat?

- "Să ție, până mă duc de aci, îmi ziceai obrăznicătură, îmi ziceai obraznic, mizerabil.

- "Fain din partea ta și nici, nu ți rușine s-o zici." Și apoi de câte ori ai zis, că: viu și n-ai mai venit, dar eu ca un prost fiindu-mi milă de tine, te-am iertat, n-am ținut seama de cumpănă, ți-am mai dat Făceai cum vroiai și nu finisai lucrarea, în lucru bun (în câte scânduri nu băteai cuie suficiente?) Tot om de nimic ești. S-a ridicat și a ieșit și eu după el:

- "Vezi s-aduci flexul lui Marius luat, că el la - lasat de  neglijent, în ocol." S-a depărat ca un adevărat fur mogorojând, vorbind singur, vorbind, în vânt.

- Tu, ai scris istorie, dar eu șovăi, scriu heroglific. Eu, iau, altă cale, cu viață și adevăr, pe calea lui Iisus, dar n-am nici un stil, că eu n-am experența și excelența ta, că eu, nici n-am stil, că nu mai sunt copil, dar parcă aș fi, în menopauză, cu bun simț și, cu bunăcuvință și dacă-s apinochio-Prost crescut fără să exagerez, da ce atâta dramă. Tu, chiar ce zici, chiar nu zici, Victoriță, nu zici nimic? Nu vezi, că-s nimic și pe nicăieri? Dar corect, cum e să fii?

- Care-i aportul tău?

- Tu ești un fain inspirat. Ești uluitoare ca Andreea Marin, cu surprize, suprize, ești uimitoare, că ești ce trebuie, adică darul din dar trimis de Dumnezeu mie. Tu, știi, ce zic divin și sincer, că-n lucruri mici, mărunte, stă lucrurile mari, astrale. Tu, știi, să gestionezi măsura lucrurilor. În tot ce facem e o responsabilitate, în realitate, există o sănătate, o răspundere, cu binecuvântare.

- Totul e un iți biți...

- În tot ce facem e seriozitate, că trebuie și trebuie efort, muncă și multă muncă, pentru că de asta era nevoie ca să ne, să ne ducem menirea până la capăt și pentru asta ostenim, ostenim, scriind, că a scrie e un mod de a trăii. Câtorva Vica a trebuit să le răspundă absurd, aspru și absolut:

- "Am bărbat și mai lăsați-mă, în pace și, tu peședinte de colectiv, Purcelu, Crăciunaș Lucian, și, tu, milițiene, șef de post Chioreanu din Moigrad, milițian la Recea-Cristur, cu mintea după fuste și, chiar cu o fată făcută unei neveste cu bărbat, una pe care o chema tot Vica, după cum spun la gazetă, cum se spune, în Năpasta și tu, ești ca secretarul Pop Liviu de a Moalelui din Ciubanca, secretar, ba ca primaru Pop Liviu, dar din Panticeu, contabil pe la ceape, zis: Piticu, dar mai apoi primar, în gașca de la Recea, dar gata, că n-am de făcut ca popa Racolțea pomelnic pentru a-l citi, în biserică, în veci pomenirea lor, deși mi-ar face cinste, că pe toți amorezii i-am refuzat, încheie Vicuța, isteața mea. Scrieți masiv, clar ca bună ziua și taxați extraordinar pe greșiți noștri, nu, că Rafael n-ar fi neiertător, că el, chiar cere cu umilință și clemență, transparența zice:

- "Iartă-i, Doamne, pe greșiții noștri, că așa ca Putin nu știu ce fac, chiar dacă se autonumesc mai mari umflându-se ca curcanii, în pene, că și struții, își ascund capul, în afund de nisip, când dă primejdia, probabil, în nisipul din clepsidră, de parcă așa rezolvă cu primejdia, cu paza care trece piza rea, amenințătoare, în ciudă că războiul e cu ponos, prăpăd, deci nu-i cu folos Hristos, luminos, că așa vroiește mușchii unuia din tâlharii răstigniți alături de Iisus ori năbădăiosul răutăcios, Vladimir Putin, un Ivan Turbincă-Sisful Rusiei după propria laudă dezmățată, de Iudă, cu toate că știe cum vine, lauda de sine și cum e cu advocatul nebăgat, mai ales, că la pomul lăudat nu mergi cu sacul, că nici ulciorul nu merge de multe ori singur la fântână, cu toate, că e ca un balon de săpun, că nici sfaturile nu-i poți zice, da, nici un sfat al celorlalți nu-l acceptă acest Pârlit ca cel a lui Marin Preda, că nu-l acceptă nici murugul barbar, ba, chiar brutal, îl refuză neetic, nepoliticos, ba, chiar barbar și bădăran antichrist, adică neartist, neluminos e în ultimul hal, la masa tratativelor și, când e vorba de încetarea război are parcă vată, în urechi, că e surd și orb. Am înfruntat, în furtuni mereu inspirat ca Nicoară Potcovă și cu talent ca Ion Vodă cel cumplit, dar Sadoveanu știe mai bine.

- Dar mămă răzbunarea e arma prostului, că tu, ți-ai lăsat bullingului... Mă, o lele, din Valea Chintăului, cartier a Clujului, sat cu suflet mare orășenesc, din România te iubesc zice perfect, în desăvârșire, cumpărăm numai ce-i pe lista cu oferte, cu reducere, că avem facturile mărite și altceva nici nu ne putem permite, cu dragoste zice bunica, primăriță, la Chintău, la Valea Chintăului, în derby cu C.F.R.-eul de pe, din Gruia, campionă, că nu Hagi e regele ca antrenor, deși Burleanu e președintele la costum de cosmonaut, că face diferența elegantă, cu o restanță, în performanța lui Fănuș Neagu, în arta succesului ca scriitor din Balta-Brăilei venit, în capitală/ a lui Codin, că Panait Istrate mai e unul cu talanții îmulțiți, cu medalia uitată de sportivul distrat, în Dubay.

- Iată un luptător în lupta cu dragoste și dor, luptă care nu-i ușor de dus spre presus ca să te mântuiești, pentru a ajunge armonios, prin laborios la frumuseți bucurându-te inteligent, c-ai ajuns emoțial la Iisus, că undeva sus cineva ne iubește, în culori de liniște, în oaza cu verdeață, în undă verde, verde de albastru.

- Nu-mi plac unele situații, dar ce pot face, că eu scriu, scriu și iar ca scriu ca și, cum gândești, că cineva mă pune absent, deși elev, nu mai sunt de peste 50 ani (întâlinire la 50 de ani am făcut-o, cu prezența a 5 colegi și a fost, în Maramureș frumos).

- Scrie Pavele scrie.

- Am îmbulinat-o, blocându-mi-se facebook-ul. Ce-mi toancă, dacă să nu scriu, că ce altceva să fac, Ben? Bat fierul până-i cald și lucru e bun ca rezultat. Nu-s din tanganica, dar mie,în România mi se întmplă,în România-s Stan-Pățitul,c-aici sunt luat de fraier, împedicat să mă bucur. Chiar lui Vica oare ce i-am jurat, în decorul României. Aici ca în curtea liceului, în pauză jucam bâza, că să fiu bâzăit, sâcăit, la cap, nu-mi plăcea, dar cui, îi place? N-am ce negocia? Vlaicu, nu vine pe la mine, deși, în nebunia lui, îmi promite (eu știu ce-i și cu promisiune, nu-i așa?) Nimic, nu se rezolvă mai ușor. Nu-i Vica, nu am cale de iertare, nu-i Vica, nu-i cine să mă atenționeze să mă barbiresc, că nu-i cine să dea cu bolovan, în ușă și casa arde, cu oameni, în casă. Oamenii stau și neputincios afară, stau încurcă-lume, cu toate, că știu, că-n casă ard oameni (4 copii și doi părinți și, dar nu e pavăză bună și totu-i trăsnit ca în crematoriu Sergiu Niculescu chircindu-l focul, strâmbându-l focul ca și cum, regizorul, actorul, ar fi viu, cu drept de a da și face ultimul film, ultimul hâtru spectacol cool, lucru excepțional, bun și totul e însemnat, facinant și inteligent, că bun, dar fără familie ce fel de om era, fără copiii ce fel de om, monstru sacru era, că era artist bun, dar, în afară de filme ce lăsa moștenire, laudă de zestre ca laudator temporis acti? Nici eu nu pot să zic, că-s Rafel al tău mai unic ca Petre Petre din Răscoala/ Dumitru Dumitru, din Dragoste și revoluție, cu ceva frumos magnific, chiar dacă nu împac: varza, capra și lupul, în acest înșiră-te mărgăritar a vieții.

- Si eu l-am cunoscut personal si filmat. Trebuie sa fii atent la joc. Nu poti calca pe bec in hora ca te scot astia afara. Ramai doar cu gainile.

- Am găsit soluția, nu joc după dictare, dar hai să mă lămuresc, că am scris, nu sficient de lămurit, că era ... și era întuneric și nu-mi ține, să scriu pe bâjbăite și cu pașii călcând handicapat mergând cu noaptea-n cap, în zori, până a se zări de ziuă, de ziorelde ziuă, la dus către sate, unde aveam să-mi desfășor, în delmășală desfășurarea sau la întors, după înserare, după ce-mi terminam serviciu, că veneam uneori pe întuneric, deși nu-mi era luat, în calcul folosind lanternă sau alt element, cu alta sursă de lumină, că eram comod și nu uzam de așa instrumente, că nu mă învățam minte ca un copil care-i spui cum ar fi bine, dar el e tot cu viceversa, deși nu, cu ră intenție era, însă nici, în carambol, nu eram și permis ca sărăntoc, nu aveam și nici antreprenor, nu eram, nici în salvarea de vieți la oameni, că salvam doar animale și așa-mi câștigam viața, pâinea cea de toate zilele. Eram boclat pe facebook, dar eu le  scriu, un moft, că lovesc, cu cârja orbului, bocănesc, în asfalt, speriu pavajul ca și cum la sapă cu Vica și aș striga: fugi mălai, fugi cucuruz...!, dar lor le scriam zăpăcit:

- "Îmi faceți șicane (și dumneavoastră Ben!), că acuma am îmbătrânit, în curva asta de lume și nu, că merităm!/ îi ironia vieții? Pentru asta mă blocați descriminându-mă, dragi străini administratori străini de țară, de România, de neam și de limba română, că inexplicabil inexpresiv, de ce mă enervați neavând cale spre și, de iertare, de ce mă enervați ca Putin pe ucrainieni, mă enervați fără principiu/ Ben, că tu, Ben, că nu mai vroiești, pentru munca multă, ostenitoare, să mai continuăm aparte Dialogul amical, amical amice. Mai opriți războiul care ne dă stres și tensiune, că-s nedumerit și nu-i nici înteresant, nici distractiv, opriți-l și nu mă necăjiți ca Sucă-om sucit, din cartea de citire/ din ceaslovul întocmit cu mult spirit, tâkc spiritual și, cu înțelepciune de răspopitul Ion Creangă ca abecedar distinct și deosebit, că și iarna mai turbată ca câinele cu simțurile pervertite, ca iarna cu visul ei pervers, iarna rentoarsă cu vifor și ger, cu abundență de omăt, că s-a rentors iarna cu frig, cu frigul naibii, s-a reânrors pe la noi și zăpada trebuie curățată de pe carosabil, cu mașinile, în carambol, chiar acuma de sfintele Paști. Apoi incendiul ee pus cu voie sau fără voie și ne e, ne arde (omoară suflete, ia 6 suflete: 4 de copiii și de 2 părinți, în timp ce Iisus își face intrarea, în Ierusalim, intrare cu emoție, pe mânz de asin și-i foarte înteresant la catolici). Nici la Rafael nu-i place să fie calomniat marele Eminescu, lui Pataievici, pentru debusolatul aiesta fiind Eminescu cadravul din de debara, dar pentru Lucian Boia, cum și ce-i acest geniu și fără egal național și acest fără pereche și om absolut, în ironia fadă? Acel Rafael e neâmpăcat și le dă peste nas intrușilor-calomniatori, că nu-și găsește liniște și mulțumire, în împărăția oglinzilor strâmbe ca o muzică stresantă dată la maxim, în zgomoteică. Pe facebook apare scris fără nici o altă explicație:

- "Bine ai venit,Pavel!"

- Acelas lucru sau lozinca cand esti primit este folosita si de cei de la casa de nebuni. Ignora lozincile. Suntem cu totii gaini in padurea salbateca patronata de vulpi parsive. Nu-ti dezveli sufletul. Fii constient ca pe internet esti material de consum. Nu esti printre cele 50 de milioane alese din 8 miliarde de locuitori. Nici eu nu sunt. Singura libertate de care te poti bucura e sa te duci in padure, sa-ti alegi o bucata de alun, sa-ti sculptezi un fluieras si daca il faci sa fluiere atunci ESTI TU PAVELE.

- Asta fac zilnic.

- Pe facebook fii neutru si putin lunatic ca le place asta USCHITILOR.

- Tu/altcineva, iar ți-a deschis la mesaj/ facebook și dacă mi-a zis dacă vrei să mă telefonezi cu vidio, de ce mi-a cerut, mai întâi să-i dau mesaj, deci să-l anunț? Acolo e numele și poza ta. Incredibil, dar adevărat. Genial numai eu sut eu. Tu, ești tot, încântător, tot, cu dragoste și dor, ești om de viitor pur și simplu: mare exemplu. Crezi, că banul e oxigenul planetei?

- Nu stiu daca e oxigen insa cianura sigur e.

- Dumnezeu să vă binecuvinteze și să lumineze pe toți cei care împiedecă bunul mers al LUMII !!! Cu stimă și doriri de bine, Melania

- Mulțumesc frumos, că mulțamurile nu-mi umplu podu, ceru și pământu! Din mâna unui rus nu iese lucru bun, n-a ieșit nici, când se înghesuiau haotic, luptându-se cu Bunaparte, cu Napolion, un boni-bon. Nu-i nici ram, râm, rămurică, rândurică. Omul are nevoie de victorie, că altfel am sta cu mâinile indifirent și, în sân, că la ce să se ostenească, în afara arăturii. Pe drumul vieții cu Vica, înseamnă că nu-s de unul singur, că mă asigur, că nu mă aventur, îți spun adevărul, te conjur! Ca oameni: oamenii ajută oameni, că-n legea lui om, ești om și pentru a fi om și pentru mine ca-n spatele să nu se puște un alt om. Să-mi trăiești sănătos și, cu toate cele bune, maistre, în laborios și armonios, cu liric și viață literară, în trai fericit ca om potrivi la locul potrivit, cu lucru bun iubit, sfințit!

- SĂ NE TRĂIEȘTI ȘI TU DRAGĂ PAVELE! Ioan

- Sunt niște probleme nerezolvate, probleme de stat? E mercantil, dar nu se face ce-i cu putință, că-i de suflet și de înteres și, de ajutor reciproc. O zi luminoasa si o saptamana plina de bucurii si impliniri!

- Rusinea rusinilor - sa ne maghiarizam in halul asta, cu Serviciile noastre atat de bagacioase pe electronica, cu efective atat de numneroase si cu fonduri atat de nejustificabile Ce popor si ce limba or sluji nu stiu, dar se vede clar ca nu poporul ce le plateste si limba in care sper ca inca mai gandesc...!!! E trist ca dasteptilor romani nu le pasa, cata vreme au deschisa scena pe care sa-si exhibe "talentele" si apucaturile. Ce daca nu se intelege din scris despre ce e vorba?! Prietenii vor da oricum, like-uri, ca sa primeasca si ei,. la randul lor... Asa comunicam noi intre noi, al naibii de distantati... spiritual...

- Nu doar de Paști oamenii-s lumina. La voi cum este o zi, cu sare și piper?

- Dela sine, nu merge nimic, Doamne ferește-ne de vremuri înteresante!

- Cam încet-încet ajunsei  la compiuter, acum după 2zile, cred că o să trebuiască să-mi iau și ceva timp liber de refacerea sănătății, merg tare greu și  mai uit tot mai des. M-am bucurat de versurile lui Mircea, și invitația frumoasă ”Întoarcete în sat -din când în când”. Doamne de câte ori mă reîntorc cu sufletul și gândul, iar versurile poetului mureșan sunt pline de sevă dulce căci satul ne este acel loc și izvor sfânt de viață.  Să-i dea Dumnezeu putere și har pentru a ne spune despre ceea ce înseamnă iubirea Satului Natal. Românii din Diaspora știu prin propria lor viață ce înseamnă dorul, dorul de sat, de Părinți și Buni! Nu știu ce dor duc cei ce chefuiesc și culeg azi truda Satului nostru! HRISTOS V-A ÎNVIA Cu drag și frăție Ioan

- Stai tare frate Ionica. Nu ma lasa singur printre barbari! BARBARII LITERARI Stii cum e: ADUN SI EU COJI DE PAINE SI FAC PRAJITURI. Aici e necazul ca ne-au vandut astia tot pamantul si nu mai avem unde sa ne asezam satul. Ne retragem in munti. Au vandut tot, Ben

- Ce poate fi altceva, dacă nu: Zomby, Putin? Pe front e dezordonat și debandadă, că nu-i vorba să-ți iubești apropele, ci ca pocinog, să-l omori pe aproapele, pe semenul tău, chip și asemănare a lui Dumnezeu și asta ce înseamnă, că numai de iubire nu-i vorba. Pentru iubirea ei m-a schimbat, provita. Numai Mere pădurețe-s tonice, de pus la inimă, prin om, cu om și casă cu casă ca România să nu mai sufere de inflație și de crize, de găuri negre economice, lipsă de oferte. Când natura învie, simți euforie, trăiești reverie. Știu, Ben, că-ți stau, în cale și mai mult te încurc, ortace, pro Dialog amical. Am ochii deschiși, dar la ce-mi sunt de folos, că cel care se supără, tot, în hainele care se supără și se desupără.

- Priveste si scrie Pavele.

- Nu mă împedicam, în fustele femeile pentru că nu eram fustangiu. Tu, zici, c-aș fi maistru la vorbe, expresiv la expresii și chiar la expresii celebre, cu dichis și, cu înțeles ce om fără stres mai ales.

- A Dugin și Artimon Side - Alternativa unei contrapropagande

- Ce negocieri să mai facem, cu cine, că, nu o avem cu cine o face, rusu fiind și orb și surd la ce face, ba s-a și tâmpit, chiar dacă unii care-i seamănă zic mai bolund ca el, că nu-i nebun Putin și, în paralel mai buni nu sunt aceste dihănii ciudate, cu contraxte, îndobitociți, din țânțar făcând armasari pur sânge, în care dragul Coșbuc fecior de popă, în Hordău i-a tăiat venele cu cuțitul ca Lucian țiganul din Jurca care a venit să-i repar prostia făcută cu securea cu care el cioplea fusele pe miheiul improvizat ca la Domnișorul Karoi, în Sâmpetru-Almașului, în satul natal, la el, în atelir eu jucând răpăgușul fecioreasca, când venisem de un Paște, din Aghireș acasă la bunicii mei, la Viorel fătu și la Nastasia fătoaia, oameni cu calitați socio-umane, cu drum cu succese. Da, trebuie să avem curaj să scriem ce scriem, în Mere pădurețe, Ben Todică.

 

PR-F&BT.

Comentarii:

Admirăm tenacitatea Scriitorului Pavel Rătundeanu Ferghete de a persevera în a-și aminti și a adăuga noi pagini la Romanul ,,Mere pădurețe” fiind mereu proaspăt și  activ în găsirea de fațete noi.

 În trecut apăreau cărți în rimă sporadică mai ales în literatura pentru copii, ceeace face acum cu multă facilitate Autorul  romanului ,,Mere pădurețe”.

 Este de remarcat această înfloritură perfectă adăugată ,,Merelor pădurețe”,

 Cu stimă și Felicitări,

 Melania Rusu Caragioiu

Minunată continuare la Mere Pădurețe. Am citit intregul Capit.71, Plin ca o grădină cu flori desigur spirituale, care aduc cinste celor în dialog, și exemplu de experientă in viață dăruită cititorilor. Numai succese în continuare. Cu multă prețuire - I.M.Gepianu

Mă asociez felicitărilor adresate Dumniei voastre, Domnule Pavel Rătundeanu Ferghete, de către Dl. Ioan Miclău - Gepianu, 

 Felicitări și La Mulți Ani, 

              Cu stimă, 

 Melania Rusu Caragioiu