Despre
antiromâni și naționalismul impostor
Miron
Manega, Vicepreședinte U.Z.P.R.
08
Februarie 2023
În subsolul unui text mai vechi, publicat
de mine prin 2016, pe site-ul certitudinea.ro, a fost postat următorul
„comentariu”, semnat de un oarecare „Dacian” (în continuare „D”):
„Naționalism = 1. Doctrină politică bazată
pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale; 2.
Atitudine care are în vedere, în primul rând, apărarea drepturilor și
aspirațiilor naționale (însoțite, în anumite împrejurări, și de xenofobie); 3.
Ideologie și politică care urmărește întreținerea izolării și ațâțarea
neîncrederii și urii între diferite naționalități. Tendință de a aprecia
exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni; 4. Politică și
ideologie care urmăresc întreținerea izolării și ațâțarea urii de rasă și
naționalitate. ◊ tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce
aparține propriei națiuni”.
La aceste definiții de dicționar, „D”
adaugă următoarea „concluzie”: „Naţionaliştii democraţi diferă de cei liberali,
de cei socialişti, de cei ecologişti, de cei monarhişti prin formele de
manifestare a dușmăniei, urii, imoralității și indecenței publice”.
Fac următoarele precizări, pe care
„autorul” le-a omis:
- prima definiție este preluată din DEX
1998.
- a doua definiție este preluată din NODEX
2002 (Noul Dicționar Explicativ 2002).
- a treia definiție este preluată din DN
1986 (Dicționarul de Neologisme 1986).
- a patra definiție este preluată din MDN
2000 (Marele Dicționar de Neologisme 2000).
În treacăt fie spus, definițiile sunt
destul de diferite și chiar contradictorii între ele, în funcție de „trendul”
politic sau geopolitic al momentului. Pe de altă parte, „Dacian” a făcut o
alegere selectivă a definițiilor, evitând cu grijă pe cea din DEX 2009, care reprezintă,
de fapt, sensul de bază al conceptului de naționalism: „Ideologie și politică
derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în secolele al
XVIII-XX-lea la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor
și statelor naționale”.
Mi se pare evident că intenția așa-zisului
„D” este de a-i trage de urechi pe naționaliști, pe considerentul (nerostit,
dar implicit) că sunt „dușmani ai poporului”. Deci comentariul său nu a fost
făcut cu scopul de a ne „școlariza”, ci de a ne înjura. Cred însă că, încercând
să fie subtil, „D” n-a reușit decât să fie grosolan, contrazicându-se chiar în
primele două definiții selectate de el. S-o luăm pe prima: „Naționalism =
Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor
naționale”. Păi definiția este onorantă pentru termen, căci el înseamnă, repet,
„doctrină politică bazată pe apărarea drepturilor și aspirațiilor naționale”!
Ceea ce nu are nimic negativ, chiar dacă „uneori” această apărare este
„exagerată”. „Uneori exagerată” înseamnă abatere de la fond, deci o excepție de
la regulă.
Excese de atitudine au existat
întotdeauna, oriunde și oricând, în legătură cu orice idee, curent, concepție,
credință religioasă etc, dar ele nu anulează și nu se substituie esenței
echilibrate a sensului. Există excese și în naționalism, evident, iar acestea
apar, de regulă, atunci când valorile naționale sunt călcate în picioare. Însă
în acele cazuri vina o poartă cei care jignesc sau batjocoresc aceste valori.
Nu poți întărâta la infinit un câine și acesta să nu te muște. Dar asta nu
înseamnă că trebuie să stârpești toți câinii de pe pământ…
Un comentariu aproximativ identic se poate
aplica și celei de-a doua definiții selectate de „D”: „Naționalism = Atitudine
care are în vedere, în primul rând, apărarea drepturilor și aspirațiilor
naționale (însoțite, în anumite împrejurări, și de xenofobie)”. Intervenientul
încearcă, la fel, să definească sensul principal prin cel particular din
paranteză.
Ultima parte a comentariului lui „D” nu
este extrasă din niciun dicționar. Vine din adâncul sentimentelor sale tulburi,
din cea mai sinceră ură față de ideea de naționalism: „Naţionaliştii democraţi
diferă de cei liberali, de cei socialişti, de cei ecologişti, de cei monarhişti
prin formele de manifestare a dușmăniei, urii, imoralității publice”. Mie mi se
pare că virulența, încrâncenarea viscerală cu care este scrisă această frază
otrăvită și globalizantă, se potrivește mai degrabă autorului. Ura este chiar a
lui și este totală și irevocabilă. Ea face imposibilă orice formă de dialog.
Naționalismul are și el formele lui de
impostură: naționalismul de fotoliu, de cafenea, de tribună, de cârciumă etc.
Cea mai jenantă formă este aceea a a naționalismului de stadion care, ca și
celelalte, nu-și asumă responsabilitatea morală a opțiunii dar este, în plus,
foarte gălăgios și vulgar. Toate circumscriu, împreună, numeroasa comunitate a
patriotarzilor, care compromit naționalismul autentic. „D” nu face nicio nuanțare în acest sens, el
respinge și urăște orice formă de naționalism, deci tot ce este național. Din
punctul ăsta de vedere ar putea fi considerat superior „patriotarzilor”, dacă
ar fi sincer. Dar ce valoare poate avea sinceritatea unui om care se ascunde în
spatele unui paravan, al unui nume fals, conspirativ? (a nu se confunda cu
pseudonimul, care este un nume adoptat la vedere)…
Eminescu îi împărțea pe vorbitorii nativi
de limbă română în două categorii: „români” și „romunculi”. „D” face parte din
a doua categorie. Nu știu de ce, dar îi urăște pe români, în rândul cărora nu
vrea cu niciun chip să se încadreze, deși scrie foarte bine românește. Nu vrea
sau nu poate. Căci, vorba lui Grigore Vieru, „ca să fii român, trebuie să poți
!”.
Notă – sursa - publicația „Certitudinea”
Nr. 129/2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu