Melania Rusu Caragioiu - MĂRȚIȘOR CU TÂLC ȘI PÂLC... DE GHIOCEI

 

MĂRȚIȘOR CU TÂLC ȘI PÂLC...  DE GHIOCEI

Poezii și poeme de

Melania Rusu Caragioiu

 

~*~

MM Ă R Ț I Ș O R

 

Cu aripi albe de zăpadă,

Din geana cerului zburat,

 Fir de noroc a fost să cadă

El, ție, ți s-a închinat!

 

Un mărțișor, o primăvară

De haină ți s-a aninat

Și totu-i pur, înmiresmat.

E tandră raza și sprințară,

Și-n suflet un alint curat.

 

 

 

1  M A R T I E

 

Tot ce este candoare

                              Sub cerul fără neauă                  

Și ghiocei în pajiști

  Și dragostea lor nouă,

     Le port în gând  cu tine,

 Iar serile îmi cântă

Din arse ocarine.

 

   Destinul îmi presară

  Clopoței albi de jar

În clipe de iubire,

În inmă cu tine,

   Prea vii, în calendar.

 

       Te-aștept lângă fereastră

       Am pus și dor în glastră.

    De ziua ta un cântec

       Pe-ascuns am învățat:,

          Tu-n cânfecul de vrajă-mi

       Cântai, alimt, curat.

 

E-atâta bucurie

Și-n crâng e sărbătoare,

         Și toate sunt frumoase

           Precum e -o albă  floare

   

 

ÎNTÂII SOLI

 

  În pământul bun și cald,

  

  În răzorul ca un fald

        Sub strat reavăn, mătăsos,

                                Ghiocei plantează mâna                

        Primăverii-n dulce zvon,

       Scuturat din clopoțeii

      Legănați în firav ton..

  

           Toate în jur ne încântă,

             Primăvara, sau ei cântă ?

 

 

REVERIE

Râde soarele-n fereastră,

,,Glasul” lui e primăvară,

Ghiocei am pus în glastră

 Să-nflorească a doua oară;

 

    Zâne-n , în haina lor scrobită,

    Pleacă-n câmp de dimineață;

  Trec, sar peste zări grăbite,

   Le zâmbesc bujori pe față...

 

Clopoțeii albi, de vrajă,

Stău pe masă-n gingâșie

In sclipirea lor de iie

 

Vine din eter o undă

 Clopoței ce ne inundă;.

    Zâne le soptesc să crească,

   În grădină, sub fereastră!

        Clopoței din ,,câmpenească”...

 

 

POVESTE   DE   PRIMĂVARĂ

 

                                      Un ghiocel cu o scufie cât un degetar,

                                      Cu glasul lui subțire de cleștar,

                                      Vestea într-o bună dimineață: „Bun sosit”

                                      Prințesei Primăvara.

                                      A primit

                                      Solia lui de la bătrânul Lut,

                                      Rotundul Glob, ce toate le-a știut,

                                      Dar cum Frumoasa alerga prea sus,

                                      Micul, plâpândul ghiocel s-a smuls

                                      Din brazda lui, de lângă mama tină,

                                      Suind spre a Primăverii albă mână …

 

                                      Cling, cling, spuneau petalele de-omăt,

                                      Lovind în vântul ce zbura încet,

                                      Înfășurând lăstari abia pocnind

                                      Și muguri proaspeți așternuți pe grind.

                                        

                                      În dansul  ei , scânteietor, în  soare,

                                      Măiastra fată presăra-n răzoare  

                                       Din părul ei: cer, frunze și petale,

                                       Acoperind a iernii aspre zale.

 

                                       El, mândrul ghiocel, întâiul sol

                                       Ce s-a trezit din patul de zăpadă

                                       Suna lumea de flori, din stratul  gol

                                       Și razele grăbite să le vadă  !

                                           

                                       Și s-au tot dus în jocul lor sprințar

                                       Spre un castel ce se numea Florar  !  

 

 

~*~

MELANIA RUSU CARAGIOIU