„Marea
Resetare” - Transformarea Omului în computer
Adrian
Pătruşcă, Jurnalist
12
Februarie 2023
Instituirea Noii Ordini Mondiale se face
printr-un război cognitiv declanșat împotriva omenirii. Un război care
oficializează Triada lui Orwell.
Control
total de la naștere până la „shut down”
La reuniunea de la Davos, din 2018, a
Forumului Economic Mondial, Yuval Noah Harari a făcut o declarație șocantă:
oamenii pot fi controlați asemenea unor computere. Sunt „Hackable”. Piratabili.
Una dintre caracteristicile Modului de
Operare al Diavolului este că nu se ferește. Îți arată dinainte cum te va lovi.
Și se amuză că nu îl iei seama. Nici în 2018, lumea nu a acordat atunci prea
mare importanță vorbelor lui Harari: le-a considerat încă una dintre ideile
nebunești ale principalului consilier al lui Klaus Schwab. A venit apoi
Covid-ul și semnalul asaltului final pentru controlul omenirii, dat de Schwab
însuși prin cartea sa, „Marea Resetare”. Din acel moment, a devenit limpede că
nici o idee demonică nu era prea fantezistă. Că de la Pandemie la Pandemonium e
doar un pas.
În 2023, la cinci ani de la predicția lui
Harari, tot la Davos, a avut loc o dezbatere cu titlul „Ready for Brain
Transparency?” (Sunteți pregătiți pentru trasparența creierului?). Dezbaterea a
fost precedată de proiectarea unui documentar în care angajaților unei companii
le sunt captate, monitorizate și decodate undele cerebrale. Rezultatele erau
folosite nu doar la evaluarea performanțelor individuale ale angajaților, ci și
la aflarea unor secrete intime. De exemplu, dacă au fost implicați în trecut în
activități infracționale.
După proiecția orwellianului documentar,
pe scenă a urcat Nita Farahany de la Universitatea americană „Duke”, expertă în
implicațiile juridice și etice ale tehnologiilor emergente. Ea a dezvăluit
asistenței că decodarea undelor cerebrale există deja. Este folosită de anumite
organizații și guverne pentru a „culege și să decoda imagini pe care le vedeți
în mintea voastră - forme simple, cifre, codul PIN de la contul bancar”. Toate
gândurile și sentimentele care se află în creier pot fi citite și decodate cu
ajutorul Inteligenței Artificiale, a spus Farahany. Și nu este nevoie de
implanturi neuronale (precum cipurile pe creier ale lui Elon Musk) sau de alte
dispozitive invazive. Sunt suficienți niște banali „fitbiți”[1]. Cum sunt
pedometrele, ceasurile inteligente sau alte monitoare corporale de acest fel.
În ziua conferinței susținute de Nita
Farahany, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se afla și el la Davos.
NATO
este foarte interesat de controlul creierelor.
În 2021, Organizația Nord-Atlantică
organiza un forum despre „folosirea în scopuri militare a științelor
creierului”[2]. Scopul dezbaterii: explorarea „unor forme mai sofisticate de
inginerie socială și control”.
Imediat după acest forum, N.A.T.O. a
adăugat la cele cinci domenii
operaționale pe care le avea (aerian, terestru, maritim, spațial și cibernetic)
un al șaselea: domeniul cognitiv[3].
Într-un articol redactat pentru N.A.T.O.
de Universitatea Johns Hopkins și de Colegiul Imperial din Londra, se explică
pe larg de ce spiritul uman trebuie să fie considerat un câmp de luptă[4].
Autorii afirmă că „Războiul Cognitiv” implică nu doar să modificarea
gândurilor, ci și a comportamentelor: „A duce cu succes un război cognitiv
înseamnă a modela și influența concepțiile și comportamentele individuale și de
grup care pot favoriza obiectivele tactice și strategice ale unui agresor.”
Pentru
că:
„Un agresor poate teoretic să supună o
societate fără a recurge la forță pură sau la coerciție.”
Așadar, creierul este incapabil să se
apere singur. Iar un individ al cărui creier a fost „piratat” devine o armă
letală pentru concetățeni. Rezultă că, pentru a proteja o societate în fața
unei „agresiuni cognitive” din exterior, sunt legitime cenzurarea informațiilor
și orice alte restricții de acest fel. Inclusiv măsuri punitive, pentru a
preveni și descuraja răspândirea în corpul social a „virușilor cognitivi” de
către inamic.
Exact ce afirmat Josep Borrell, șeful
diplomației U.E.: „Interzicând presa rusă în Uniunea Europeană, nu interzicem
libertatea de exprimare. Dimpotrivă, o protejăm”. Cenzura înseamnă Libertate.
Cu câteva zile în urmă, secretarul general al N.A.T.O., Jens Stoltenberg,
pasionatul de controlul minților, a afirmat: „Armele înseamnă calea spre pace”
[5].
Triada
lui Orwell devine realitate:
„Războiul înseamnă pace. Libertatea
înseamnă sclavie. Ignoranța înseamnă putere.”
Anul trecut, pornind de la exemplul Chinei,
un articol semnat de doi profesori universitari din Taiwan explica modul în
care războiul cognitiv se extinde de la controlul asupra presei la controlul
asupra creierelor[6].
Războiul cognitiv consideră că„resursele
neurologice” și „tehnicile de comunicare în masă” sunt arme. Și trebuie
folosite ca atare. Spre deosebire de războiul informațional, care se
concentrează aproape exclusiv pe „input” (intrarea de informații), războiul
cognitiv se concentrează în egală măsură și pe „output”, reprezentat de comportamentul
subiecților.
China a dus probabil cel mai departe
cercetarea asupra controlului gândirii[7]. În China, de câțiva ani, a început
monitorizarea creierelor elevilor[8]. Copiii sunt educați să își controleze și
cenzureze gândurile, pentru a învăța mai eficient. Iată de ce, în toată lumea,
Sistemul scade neîncetat vârsta de la care începe învățământul obligatoriu. În
România, s-a propus școlarizarea obligatorie de la 3 ani[9]… De la Oliță la
Grădiniță.
Se vorbește de „Educație timpurie” de la
vârsta de 3 luni! Și nimeni nu se indignează. Intelectualii tac. Biserica tace.
Părinții par dispuși să își lase copiii confiscați încă din burta mamelor.
Se știe: dresajul este mai eficient de la
vârste fragede. Iată de ce, în ciuda unor accidente de parcurs, precum „Balonul
de spionaj”, China rămâne modelul de societate ideal pentru Noua Ordine
Mondială. Modelul în care, vor să ne bage cu forța pe toți, ca într-un „Pat al
lui Procust”. Cu prețul (sau scopul) mutilării noastre.
Marea Resetare este în primul rând un
Război Cognitiv în care, prin controlul și manipularea informațiilor, se
urmărește schimbarea radicală a comportamentelor umane, transformarea din
rădăcini a societății și crearea „Omului Nou”. Un Om Nou pe care o „Elită de
Utilizatori” să îl programeze, controleze și folosească asemenea unui Computer.
De la Naștere până la „Shut Down”[10].
Aranjament grafic - I.M.
----------------------------------------------
[1]
https://www.weforum.org/events/world-economic-forum-annual-meeting-2023/sessions/ready-for-brain-transparency
- 19 ianuarie 2023.
[2]
https://www.activenews.ro/opinii/Marea-Resetare-Transformarea-Omului-in-Computer-%E2%80%93-Control-total-de-la-Nastere-pana-la-Shut-Down-179575
- 8 februarie 2023
[3] https://www.theepochtimes.com/the-wef-wants-to-hack-your-brain_5027937.html
- 6 februarie 2023
[4]
https://www.nato.int/docu/review/articles/2021/05/20/countering-cognitive-warfare-awareness-and-resilience/index.html
- 20 mai 2021.
[5]
https://www.aa.com.tr/en/russia-ukraine-war/nato-calls-for-more-military-support-to-ukraine/2780769
- 5 ianuarie 2023.
[6]
https://academic.oup.com/jogss/article/7/4/ogac016/6647447?login=false – 19
iulie 2022.
[7]
https://warontherocks.com/2022/07/the-future-of-chinas-cognitive-warfare-lessons-from-the-war-in-ukraine/
- 22 iulie 2022.
[8]
https://evz.ro/experiment-monstruos-china-a-declansat-supravegherea-creierului-copiilor.html
- 20 decembrie 2019.
[9] https://www.edupedu.ro/breaking-proiectele-de-lege-ale-educatiei-publicate-de-minister-in-consultare-publica/
- 13 iulie 2022.
[10] Sursa -
https://www.activenews.ro/opinii/Marea-Resetare-Transformarea-Omului-in-Computer-%E2%80%93-Control-total-de-la-Nastere-pana-la-Shut-Down-179575
- 8 februarie 2023.
RE "Yuval Harari"
RăspundețiȘtergereYuval Harari, WEF's frontman psychopath, who is sold as an intellectual "genius" or "prophet" by this crazy world is the person who called you and me and all other commoners “useless people” [https://archive.ph/KlOKx] --- while millions of those "useless people" have been buying his books like candy, serving him very usefully.
The SELECTIVE narrative Harari choses (STEERING and CONTROLLING what you should believe) to describe and categorize homo sapiens' “cognitive revolution” omits the key human elements (ie self-delusion, grandiosity, manipulation, deception, lunacy -- all of which shine thru for any lucid reader of his 'Sapiens' book and other works of his biased propaganda) that has led humans to be largely destructive and therefore not being wise (sapiens) at all ...
At the core of homo sapiens is unwisdom (ie, madness) and so the human label of “wise” (ie, sapiens) is a complete collective self-delusion — study the free scholarly essay “The 2 Married Pink Elephants In The Historical Room” … https://www.rolf-hefti.com/covid-19-coronavirus.html
Once you understand that humans are “invisibly” insane you’ll UNDERSTAND (well, perhaps) why they, especially their alleged experts such as megalomaniac psychopaths like Harari, perpetually come up with myths, half-truths and lies about everything … including about themselves (their nature, their intelligence, their origins, etc).
“All experts serve the state and the media and only in that way do they achieve their status. Every expert follows his master, for all former possibilities for independence have been gradually reduced to nil by present society’s mode of organization. The most useful expert, of course, is the one who can lie. With their different motives, those who need experts are falsifiers and fools. Whenever individuals lose the capacity to see things for themselves, the expert is there to offer an absolute reassurance.” —Guy Debord