IOAN MICLAU-GEPIANU - SĂ NE IUBIM ISTORIA ROMÂNIEI TAINICE

 

SĂ NE IUBIM ISTORIA ROMÂNIEI TAINICE

 

Motto:

-Când zic Ardeal,

Zic doruri multe,

Zic lan de grâu,

Zic aspre lupte.

-Când zic Ardeal,

Zic vârf de munte,

Zic ape limpezi,

Zic versuri scumpe!

I.M.Gepianu

(din poezia ”Când zic Ardeal)

 

NUMAI ÎN CARPAȚI UN SUFLET

 

Numai în Carpați un suflet

Stă-n frăție cu stejarul,

După glas și după umblet,

Simți că nu-l îndoaie amarul!

 

Auzi râul cum se zbate

Cu al lui valuri gemânde,

Rupând malurile-nalte

Și ducând prundișuri frânte?

 

Auzi pasărea furtunii

Cum se huiduie cu norii?

Trăznetul deasupra lumii

Cum o umplu cu fiorii-i?

 

Numai în Carpați un suflet

Stă-n frăție cu stejarul,

După glas și după umblet,

Simți că nu-l îndoaie amarul!

 

Indienii sar în Gange

Să-și purifice ființa,

Chinezii privesc spre Marte

Cu a lor milioane multe,

 

Sprea-și găsi o nouă soarte

Cu rachete să se mute!

Africa se-nfometează,

Trist tablou lumea formează!

 

Numai în Carpați un suflet

Stă-n frăție cu stejarul,

După glas și după umblet,

Simți că nu-l îndoaie amarul!

 

Nu, căci de milenii Codru,

L-a prins frate-n veșnicie,

Iar Românului nu-i modru,

Moartea visul să-i sfâșie!

 

 

STRIGĂ STRĂMOȘII

 

De-a istoriei suspine strig strămoșii azi din ceruri,

Peste noi aducând focul și a iernilor mari geruri,

Vin năvalnicele valuri, când pe vânturi, când pe ape,

Din adânc icnind Pământul, paca-ar vrea și el să crape!

 

Cât amar și câtă trudă știți voi, oare, c-am purtat,

Să lăsăm viitorimii trai și loc mai minunat?

Degerând, flămânzi, în lupte pierzând sângele curat,

V-am pus temelia școlii, dar puțin ați învățat!

 

Decebal vă cere seamă, iar Traian își ceartă Roma,

De-am ajuns pigmei la cuget, dragostei pierzând aroma!

Otrăvit-ați codrii, râuri, cu-ale voastre vagi științi -

Ascultați, vă strig strămoșii: ”Nu sunteți deloc cuminți”.

 

Srigă Basarab și Dragoș cu un duh a lui Hristos:

”Deșteptează-te Române, nu visa fără folos!”

Oare ți-ai uitat mândria și viteaza ta chemare

Cum din codrii tăi cei veșnici răsuna pe-ntinza zare?

 

Mircea, Ștefan, asprul Țepeș și Mihai pe cal în spume,

Vin prin valurile vremii cu-al lor steag cinstit de lume!

Horia și Iancu-n bucium foiesc Munții Apuseni

Nelăsând străbuna vatră la veneticii mireni.

 

Pe când azi viitorimea sfârtecând pacea-n politici

Cu grămada de partide ce-aduc sterpele lor critici,

Ridicăm pulberi și cețuri, pierzând aerul frăției

Ce strămoșii o zidiră scut și leagăn României!

 

Întrebata-ți voi poporul ce în cugetul lui are

Și ce cale-i potrivită spre continua-nnălțare?

Ori, besmetici de mărire, nu vedeți acea-ntristare

Ce în inimile multe sună a înmormântare?

 

Din voi tragese poporul? Ori voi sunteți din popor,

Cu o datorie sfântă să zoriți spre viitor?

Vă mai zguduie în sînge dorul Neamului străbun,

De-a vedea Românul mare, neplecat la umilința celor ce supun?

 

Voi vă supuneți la alții, ce-s străini de-a noastre vise,

Parcă ei au fost fondorii cronicelor noastre scrise,

Ce ne-arată obiceiul, portul, limba din vechime,

Năzuințele și vatra și-a Românilor mărime!

 

Dar luați Letopiseții ăstui Neam ce îl distrugeți

Mai amarnic ca dușmanii despre care vă tot plângeți!

Ridicați un suflet mare, cârma Țării să o ție,

Cel puțin ca să rămâneți c-o fărâmă de mândrie!

 

 

CÂND ZIC ARDEAL!

 

Când zic ARDEAL,

Zic doruri multe,

Zic lan de grâu,

Zic aspre lupte.

 

Când zic ARDEAL,

Zic vârf de munte,

Zic ape limpezi,

Zic versuri scumpe.

 

Si-i ardeleanul, ardelean,

Ne-a scris Lucian Blaga:

”Prin faptul că de-apururea

Își împlinește fapta”.

 

Când zic ARDEAL,

Zău, ia bine seama,

Că nu grăiesc așa-n senin,

Nici vreau gâlcevi degeaba:

 

Strămoșii îi arară dealul

Să-l facă lan de grâu și pită,

Să știm că e român Ardealul,

Din veci și de la prima gintă.

 

El e sfințit pentru trăit

În Legea lui Hristos,

ARDEALUL nu-i de împărțit

Ca între lupi un os.

 

DE-UN MILION DE ANI
LA FELIX ”FLOAREA DREȚE”*

 

 

Perlă floristică,

Relict Terțiar.

Istoric însemn

Din Cuaternar.

Nufărul termal, Lotus-Nymphaea

E semnul de-nceput al ginților umane,

Trezirea Europei din somnuri diafane,

Un semn al încălzirii apelor de Nord

Și-al nordicelor ghețuri porniri să se dezghețe,

De-atunci prinsa viață la Felix, floarea ”Drețe”.

Iar Nymfa se-nsoți

Cu-al vremii călător,

Melcul Melanopsis,

Ce poartă al Dreței dor,

Și veșnic împreună țin dulcea lor poveste,

Căci ei trăiau din vremea când omul se năștea,

Iar Pleistocenu-n aburi le dărui termala ”Peța”

Drept o cerească zestre ce trebuie s-o iubim,

Azi când omul preistoric a ajuns celebritate,

Are-o-ndatorire sfântă pentru Nufăr, al său frate!

 

 

~*~

IOAN MICLAU-GEPIANU

* ”Băile Felix” din Oradea au o specie de lotus, unică

în Europa, numită popular ”Drețe”.