SUNTEM CONTEMPORANII UNUI CĂRTURAR DE FACTURĂ RENASCENTISTĂ, CU O OPERĂ URIAȘĂ - ȘTEFAN DUMITRESCU

 

SUNTEM CONTEMPORANII UNUI CĂRTURAR DE FACTURĂ RENASCENTISTĂ, CU O OPERĂ URIAȘĂ - ȘTEFAN DUMITRESCU

 

      Ștefan Dumitrescu s-a născut în anul 1950 într-un sat din Vâlcea. A absolvit Facultatea de Filozofie din București și a fost toată viața profesor de  Filozofie. A debutat de tânăr, în revistele literare Amfiteatru, Contemporanul, România literară. A scris poezie (20 de cărți), teatru (15 piese), roman (15 romane de mari dimensiuni, inclusiv continuarea demersului din 1975 al lui Marin Preda: Delirul II), 15 volume de povestiri și eseistică (zece cărți). Notăm aici: „Dicționarul complet al dramaturgiei lui I L Caragiale”, Editura Conphis, Vâlcea, 2000, „Psihanaliza și filozofia operei Amintiri din Copilărie”, a lui Ion Creangă, editura Didactica Nova, Craiova 1999, „O nouă interpretare a poemului „Luceafărul”, de Mihai Eminescu”, editura Origini, „Mihai Eminescu - Un Iisus al poporului român”, Editura Armonii culturale. Romanele: „ Și tu vei fi văzduh”, „F. M Dostoievski s-a sinucis la București”, „Prea adânc m-ai rănit, femeie ! ”, „Sisif sau Dealul care nu se mai termină”, ”Marea dragoste”, „ Plopul pe deal”, „Uriașii de demult”, etc

     Ștefan Dumitrescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În anii 90 ai secolului trecut a fondat Biroul de Viitorologie București, al cărui Președinte este și în prezent. Lucrările scrise sau girate de el pe acest fronton ar schimba chipul României de azi și ar reorienta soarta planetei, dar așa cum știm din istoria omenirii, ceea ce e simplu în plan teoretic nu este acceptat decât foarte greu.

La debut a fost salutat cu surle și trâmbițe de Nichita Stănescu, Miron Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu și alții. Credem că  aceste caracterizări descriu cel mai bine opera și personalitatea lui Ștefan Dumitrescu:

      “Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi. Francesca Pini, Prof univ. dr, critic literar, coperta a IV-a a cărţii  “Matca ancestrală”, 1993.

În 2010, Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, prin președintele Mihai Ciubotaru, îl propune pentru Premiul Nobel.

 

NOBEL

Det Norske Nobelinstitutt

Henrik Ibsens gate 51,

N-0255 OSLO 

 +47 22 12 93 10    FAX

SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN BASARABIA

PROPUNEREA PENTRU DECERNAREA  PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ SCRIITORULUI ROMÂN, ŞTEFAN DUMITRESCU, ADRESATĂ COMITETULUI  PENTRU DECERNAREA  PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ DE LA STOCKHOLM

Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, ce are drept scop dezvoltarea procesului literar, consolidarea şi renaşterea spiritualităţii româneşti în Moldova, educaţia patriotică în baza tradiţiilor istorice naţionale, educaţia lingvistică a tuturor generaţiilor, cultivarea în rândurile membrilor asociaţiei a eului şi tradiţiilor strămoşeşti, îl propune pe Scriitorul Ştefan Dumitrescu atenţiei Comitetului pentru Acordarea  premiului Nobel, de la Stockholm.

Motivaţia propunerii noastre: în timpul de faţă scriitorul Ştefan Dumitrescu este un scriitor cu o vastă şi profundă operă literară. Impresionează foarte mult profunzimea gândurilor sale referitor la destinul fiinţei umane, dragostea lui neţărmurită faţă de Măria sa, Omul.

Scriitor total şi om total, Domnia sa a marcat literatura noastră contemporană, creând opere nepieritoare, ce au o valoare universală.

Îi urăm mari succese  în drumul  lui nobil către obţinerea premiului Nobel pentru literatură.

Dumnezeu să-l binecuvânteze!

MIHAI CIUBOTARU

PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂN   DIN BASARABIA 

20 septembrie 2010, str. Albisoara 84/5 ap. 13, MD-2005, mun. Chişinău, R. Moldova

 Ștefan Dumitrescu este unul din marii dramaturgi și romancieri europeni. În arta romanului aduce o nouă deschidere în imensitatea universului cultural uman,  investigând asemenea lui Dostoievski și a lui Yung abisalitatea  cosmosului uman interior și a Fenomenului uman.

   Îmbucurător este că opera sa a început să fie bine receptată în exterior, fiind tradus deocamdată în China, în Vietnam, în SUA.

  Ca cercetători în domeniul științelor socio-umane Ștefan Dumitrescu are mai multe descoperiri, unele de o mare importanță, așa cum ar fi : un nou tip de Inteligență denumit „Inteligența pozitivă și Inteligența negativă” și Sistemul viitorului, denumit de el „Sistemul socio-economic de evoluție”. A fundamentat de asemenea mai multe noi Științe în aria Științelor socio-umane, cum ar fi : „Psiho-Economa”, „Efectologia”, „Știința revoluției autentice și pașnice”, Știința salvării Civilizației umane, Știința situației Minus informație și a Fenomenului Minus informație”, „Știința Reformei autentice și pașnice a Sistemelor socio-economice naționale și a subsistemelor lor”, Știința Războiului mascat invizibil”, etc. Prin întreaga lui operă Ștefan Dumitrescu este unul din marii scriitori europeni și un cercetător de primă mărime în domeniul Științelor socio-umane.

 

Constantin Lupeanu, sinolog, fost ambasador al României în China și Vietnam în Țările din și Director al Institutului Cultural Chinez de le Beijing.

20. 05. 2021, București

 

1 DESPRE ROMANUL DELIRUL, VOL II

 

EXCELENȚA SA, CONSTANTIN LUPEANU, FOST DIPLOMAT ȘI AMBASADOR ÎN THAILANDA, SINGAPORE, VIETNAM, CHINA, CEL MAI MARE SINOLOG ROMÂN

 „Aseară am terminat de citit romanul „Delirul, vol II”. Este și va rămâne unul dintre marile romane ale secolelor 20 și 21, iar romanul fluviu în trei volume URIAȘII DE DEMULT este un monument al românilor ”. 

Ambasador Constantin Lupeanu, scriitor, sinolog, membru al Uniunii Scriitorilor, 16 Iulie 2022, Valea Brazilor, Argeș, ROMÂNIA.

 

 

2 DESPRE ROMANUL „FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI S-A SINUCIS LA BUCUREȘTI ”

 

 

UN SEMNAL DE ALARMĂ

 

CRONICA LITERĂ A ROMANULUI

„FEODOR MIHAILOVICI S-A SINUCIS LA BUCUREȘTI”

 

De Ștefan Dumitrescu

 

 

Romanul „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, de Ștefan Dumitrescu, publicat în 2013 la eLiteratura, începe cu prezentarea autorului, între paginile 5 și 31, lucru care probabil i-a impresionat „dureros„ (patologie denumită de autor Axiofagie) pe criticii literari, pentru că romanul (un roman extraordinar) nu a fost primit – după propria-mi știință -  așa cum s-ar fi cuvenit. Criticii, atâția câți se mai pot numi astăzi critici literari, nu l-au comentat, nu l-au citit, ci pur și simplu l-au ignorat. Oare cum se numește indiferența în fața valorii ? Poate că ar trebui ca revistele literare și de cultură să susțină permanent câte o rubrică de cronică literară, unde o persoană să încerce, nu din când în când, ci pe câțiva ani, săptămânal sau lunar, să definească și să impună o ierarhie a valorii printre cărțile literare nou apărute. Deocamdată, se publică multe cronici literare, în mai toate revistele, înșirate de-a valma și cu greu distingi o analiză pertinentă de un text prietenesc.

Eram student când Nicolae Manolescu alegea pentru noi toți cărțile de valoare și nu era decât cu câțiva ani mai mare decât noi. Precum Corneille în Cidul: „la valeur n'attend point le nombre des années”. Se poate repeta și multiplica misterul și apelez la directorii și patronii de reviste să încredințeze timona câte unei persoane, iar în câteva luni, într-un an, noi, cititorii, studenții, tinerii mai ales, ar urma alegerile unui critic care va reuși să-și sculpteze singur numele în eternitate.

Romanul „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, de Ștefan Dumitrescu este un semnal de alarmă, în fața indiferenței și a egoismului criticilor literari, în general a lumii literare românești. O carte unică în peisajul de început de secol al literelor românești, ecoul unei inimi și al unei conștiințe care strigă cu mult curaj adevărul în ceea ce privește starea literaturii și a națiunii române.

 Romanul trebuie lecturat a doua oară pentru a fi înțeles ca mesaj și ca viziune de ansamblu asupra istoriei și culturii române, a stării poporului român. Pentru că având o structură de cerc, este asemenea unui „sistem rotund”, e un ”roman rotund,” care se derulează la nesfârșit în timpul social și în cel istoric, ai sentimentul că după ce ai terminat lectura romanul începe din nou. Este un roman cu două finaluri, un final, cel etern, care se petrece în cealaltă dimensiune, unde Alexander o regăsește pe Helene, prima lui mare iubire, și al doilea final, cel terestru, când îl vedem la sfârșitul cărții pe Alexandru învins, epuizat, eșuând în lumea literară românească, în această lume în general. Și aici vedem o invenție autorului în arta romanului, creator al romanului rotund. 

 „Romanul „Feodor Mihailovici s-a sinus la București”, titlu incitant dar cu un mesaj subliminal, începe abrupt, acțiunea petrecându-se, cum spuneam, în prima parte, în cealaltă dimensiune, unde ajunge spiritul personajului principal, a lui Alexandru, care trece printr-o moarte clinică. Ne găsim în miezul Mitului lui Orfeu, care pierzând-o pe Euridice, iubind-o  profund, (motivul iubirii absolute, eterne) ajunge în lumea de dincolo, unde o regăsește într-adevăr pe Helene-Euridice. Remarcabilă este arta cu care autorul creează ca o acuarelă lumea divină, abulică, plină de o lumină diafană și de mister, în care migrează sufletele după ce părăsesc corpul uman. Ca în Divina Comedie sau în relatările celor care se întorc din cealaltă dimensiune, vedem această lume opalescentă, cețoasă, întrezărim trupurile de lumină ale celor care au trecut în eternitate plutind deasupra  solului selenar. Și abia aici, în lumea ideilor, înțelegem că este posibilă împlinirea marii iubire dintre Alexandru și Helene. Ni se sugerează astfel că marile iubiri, și romanele lui Ștefan Dumitrescu sunt într-adevăr romane ale marilor iubiri, sunt nemuritoare, ele continuându-se în cealaltă dimensiune, unde marea dragoste se împlinește și se desăvârșește pentru eternitate.

 Această primă parte a cărții se continuă apoi cu începutul și cuprinsul romanului, pentru ca ajunsă la sfârșit  povestea de iubire, mesajul esențial al cărții, să se continue apoi cu sfârșitul vieții personajului principal ajuns în cealaltă dimensiune. Aceasta este ideea pe care ne-o sugerează„ structura de cerc” a cărții.

 

Vine după aceasta a doua parte  romanului a cărui acțiune se petrece în lumea cât se poate de terestră și de tristă literară românească a anilor 1970. Când Autorul, devenit student al Facultății de Filozofie din București, debutează ca scriitor și începe să colaboreze la  revistele vremii.

Eroul principal al romanului „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, Alexandru M., bate la porțile literaturii, refuzând să se împotmolească undeva în provincie și printr-o pilă obține un post de redactor la „Viața studențească”. El publică poezie și proză în câteva reviste literare, aparițiile sale atrag atenția, devine cunoscut în mediile literare, însă nu reușește să tipărească nici o carte. Iar la un moment dat, pentru că proza lui, publicată în revistele acelei perioade, foarte valoroasă, sugerând adevăruri din nivelul profund al realității, ajunge să fie considerată subversivă. Fapt care face ca la ordinul securității să fie retrase toate revistele în care îi sunt publicate prozele.

Asistăm la o duplicitate a vieții trăite de Alexandru M., care îl face să fie un om demn și totodată o figură tragică. O victimă a mediului literar și social. Alexandru este sfâșiat de contradicții, este un suflet interiorizat și contorsionat. Viața sa nu e lineară, nici cea intimă și nici  cea pe care o trăiește în lumea literară. Autorul ne redă cu minuțiozitatea și cu o tușă groasă tabloul lumii literare românești, așa cum era el în ultimele decenii ale secolului XX, spectaculos, trist, superficial, tragic, uneori grotesc.  Lumea literară românească în ultimele decenii ale secolului XX se deosebește de lumea literară interbelică. La vârful ei îi vedem pe scriitorii epocii, cei care s-au ajuns și care au pactizat cu regimul comunist, în subsolul ei îi vedem pe tinerii veniți în lumea literară  zbătându-se să își publice cărțile. Făcând parte din această lume Ștefan Dumitrescu o privește cu luciditate, cu tristețe, uneori cu o ironie amară, meditând asupra condiției tragice sau hilare a scriitorului român. Din acest punct de vederea această parte a cărții (acest roman în roman al lumii literare românești) ar fi romanul unei conștiințe sensibile, ultragiate, acuzatoare, care înregistrează totul ca o retină rănită.

 În același timp romanul lui Ștefan Dumitrescu este unul de dragoste, al unei iubiri bolnave care își trăiește zilele într-o lume bolnavă.  Nu este limpede dacă este vorba de o inapetență a personajului principal pentru iubire, o incapacitate de pătrundere a sufletului femeii sau, dimpotrivă, posedă o intuiție care i le dezvăluie pe de-a-ntregul pe femeile iubite. Prima parte a romanului prezintă, cum spuneam, iubirea în celălalt tărâm a lui cu Elena. Helene,  este cea care îl părăsește în viața aceasta terestră, (motivul infidelității femeii, al Dalilei) iar el nu are curajul s-o caute și să-și declare iubirea fără margini.  Gândul îți sugerează  Ideea imposibilității marii iubiri în această lume terestră.

În drumurile fără rost pe la edituri Alexander M. o cunoaște pe Cora,  poetă ca și el, care luptă și ea să-i apară un volum de poezie.

Alexandru se îndrăgostește de frumoasa Cora cu care trăiește o dragoste fulgurantă și terestră, iubire în care femeia este prestidigitatorul.  Îndrăgostit fiind de Cora află de la un coleg scriitor că și aceasta îl trădează, fapt care îl va face să-și piardă mințile. Este impresionantă fuga lui din oraș, simbolizând fuga dintr-o lume coruptă, pentru a se slava în mijlocul naturii.

Nesiguranța și neîmplinirea din planul vieții profesionale duc la respingerea Corei, Alexandru suferind extraordinar de pe urma încurcăturilor amoroase va încerca să se despartă de femeia iubită. Un personaj feminin ciudat și complex. Ca să își publice volumul de poezii Cora acceptă să se culce cu redactorul de carte (era o practică în epocă), dar în același timp îl iubește cu adevărat pe Alex. Ea este cea care îi face rost de casă, culcându-se cu un Ștab din ierarhia socială,  și în același timp ea îl îngrijește cu un devotament extraordinar pe Alex. Cora este cea care are grijă de el ca o mamă și îl salvează într-adevăr de la moarte, pentru că vede în el  omul cinstit, puritatea sufletească și scriitorul de mare talent. De aceea acceptându-și condiția imorală, pentru că numai așa poate răzbate într-o lumea imorală, ea își va dedica  toată  ființa ei  geniului.

La calitățile personajului principal mai adăugăm alte două trăsăturile de caracter care-l definesc pe Alexandru fără echivoc, credința creștină și iubirea de țară, trecând prin perpetuarea tradiției țărănești.

      Alexandru este invidiat de cei din jurul său, dat fiind valoarea sa înaltă, ca autor de substanță. Nu este însă un om senin, care să vadă partea luminoasă a vieții. Pe el această ignorare a sa stârnită de invidie îl muncește și nu găsește calea de a pătrunde dincolo de ea, astfel că se tânguie mereu și își găsește alinare în alcool. Sunt memorabile întâlnirile și discuțiile cu prietenul lui care îl apreciază Nichita Stănescu. Personajul este mereu frământat, inegal, un suflet aflat mereu la răspântie, incapabil de a alege, și un om nemulțumit de societatea în care trăiește, de cercurile scriitoricești în primul rând.

 

    Ajungem în altă etapă în care îl vedem  pe Alexandru bolnav ajungând în moarte clinică în urma pierderii iubitei. Va merge din nou, asemenea lui Orfeu, în căutarea lui Euridice, în cealaltă dimensiune, pe care autorul încearcă s-o descrie. Securitatea descoperind că scrierile lui poartă un mesaj secret îl arestează pe scriitor în intenția de a înțelege cum funcționează puterea sa de a vedea în viitor. Mai ales după ce află dintr-un mesaj că dictatorul Ceauşescu va fi asasinat, iar sistemul comunist se va prăbuşi. Cu aceste calităţi paranormale - căpătate de personajul cărţii revenit din moartea clinică - el îi „materializează” pe scriitorul rus Dostoievski şi poetul român Nichita Stănescu.

 Lecturând și celelalte romane ale lui Ștefan Dumitrescu, (Delirul, vol II”, continuare la Delirul, vol I”, de Marin Preda, așa cum l-ar fi scris acesta), și romanul uriaș „Uriașii de demult)  ne-am dat seama că marea obsesie și fascinație a lui Ștefan Dumitrescu este pătrunderea în nivelele abisale ale Psihologiei umane. Spre deosebire de Dostoievski care se folosește pentru a intra în  subterana personajului de incidentul crimei, care zguduie din temelii personajul, Ștefan Dumitrescu pătrunde în profunzimea psihologiei umane prin fenomenul iubirii, al dragostei. Având o mare capacitate de a iubi ființa lui Alexandru se „scufundă” în nivelul ultim al subconștientului uman, în mit, unde se găsește „în Dumnezeu”, adică în iubirea absolută. Fapt care îl va proiect în nivelul Acașa.

Aici se întâmplă un fapt tulburător, pe care autorul reușește să îl facă perfect verosimil. Feodor Mihailovici îl vizitează și au amândoi  o discuție de o profunzime uimitoare despre destinul poporului rus și al poporului român, despre patologiile  celor două popoare și despre primejdiile care le pândesc în viitor. Este exact ceea ce vedem că se întâmplă acum în istoria poporului român (romanul fiind scris în anii 90) și a poporului rus. În Povestirile lui pe care Alexandru le scrie în stare de transă, fiind bolnav, în comă, conștiința lui având acces la informația din Acașa, povestirile lui relevă Mesaje profetice din cealaltă dimensiune. Astfel într-o povestire dacă sunt selectate cuvintele din cinci în cinic, sau în altă povestire dacă sunt selectate din șapte în șapte se obține un mesaj profetic despre evenimentele dramatice din viitorul poporului român sau al  civilizației umane. Îl vedem astfel pe Alexandru ajungând în ipostaza de Profet. Un profet  încifrat. Un profet trist, bolnav, eșuat, care exprimă, credem noi, spiritul poporului român, starea noastră psihologică. Eșecul, oboseala noastră ca neam.

    

Alexandru este un adevărat personaj dostoievskian, recunoscut și apreciat de Feodor Mihailovici Dostoievski însuși, care îl vizitează în câteva rânduri și îl îndeamnă să-și exprime public nemulțumirea, protestul, să judece și să acuze. La un moment dat o face. Amețit de băutură, ține un discurs târziu în noapte, la cârciuma scriitorilor administrată de doamna Candrea, profitând de petrecerea oferită de cineva. Scriitorii prezenți la chef nu-l ascultă cu adevărat, dorm cu capul pe mese sau chiar se află căzuți sub mese, însă vigilența autorităților nu doarme. Discursul său este înregistrat și urmează să fie chestionat de securitate.

Eroul nostru se vede asemenea filozofului german Johann Fichte, lui îi venea menirea să trezească poporul din „dulcea stare de amorțeală și de inconștiență de dinaintea morții”. Pentru că  se afla într-o clipă astrală, poporul român urmează să dispară sau să se salveze. Poporul său este bolnav de cancer, exprimat, în concepția sa, prin: politicianism, afiofagie, atomită, egoplasm, nuelită, șmecherie, minciună!

 Viața personajului principal este „o cădere într-o cursă existențială”, tristă, cenușie, dureroasă, singura interesantă părea să fie experiența morții. Căderile în leșin, stările de transă, în care scria, îi insuflau ideea răzvrătirii, nu ca acțiune practică, ci deocamdată spre atragerea atenției poporului în mijlocul căruia își ducea viața.

O stare de lucruri cunoscută lui și pe care o socotea strâmbă, de neacceptat, privea lumea scriitorilor și intelectualitatea în ansamblul ei. Acestea erau caracterizate prin existența găștilor, a cumetriilor și nepotismului și de aici lipsa de valoare. Scriitorii sunt analizați pe îndelete, se dau nume, nume cunoscute nouă tuturor, din a doua jumătate a secolului 20, scriitori cu care personajul principal al romanului intră în contact și care îl dezamăgesc, îl tulbură, îl dezgustă.

 

Partea a treia a romanului este halucinantă și poate cea mai reușită sub raport artistic. Eroul își strigă adevărul, în povestirile sale, în conversația cu Dostoievski, în timpul interogării de către înaltul ofițer securist, care în final îl eliberează, pentru că el însuși se dă bătut, „nu știe ce se va întâmpla cu el”, declară, pentru că mulți din jurul lui dispăruseră. Sunt cincizeci de pagini încărcate de tărie filozofică, un poem în proză neliniștitor, o viziune socială și politică alarmantă, menită să îndemne la răzvrătire, la răscoală, la revoluție. Dar câți cititori a avut până acum această operă de excepție, mă întreb?

Eliberat din beciurile poliției, Alexandru M. rămâne în viață, dar nu scapă de dedublarea lui ontologică și în finalul romanului meditează la destinul său tragic, la destinul nefericit al poporului său, după cum se exprimă autorul, sugestie că urmează o altă carte care să dea pe de-a-ntregul cheia vieții acestui personaj tulburător. Și poate ieșirea poporului său din starea alergică, alegerea neghinei din grâu și aruncarea ei pe apa sâmbetei, împlinirea în istorie și nicidecum dispariția sa.

Ștefan Dumitrescu este una dintre personalitățile distincte ale literaturii române de la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21, cu o operă pe măsură, poezie, teatru, roman, filozof al culturii și psiholog cu operă, cu dorința și visul binelui Țării. În consecință, el nu este numai un scriitor, ci un om care meditează asupra istoriei neamului său, un gânditor pătruns de esența creștinismului specific românesc, prin integrarea sa tradițiilor, câștigului cultural și filozofic moștenit de la Zamolxe și Deceneu. Două dintre studiile pe acest palier, „Doctrina Burebista sau Doctrina salvării poporului roman şi a Renaşterii României”, 2009 și 2010 „ Psihologia şi Pedagogia poporului român”, Editura semănătorul, Edituri On-line, se recomandă de la sine.

 

       Romanul pe care vi-l propunem: „Fedor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis în București”, vorbește despre destinul omenesc în general, despre eterna dihotomie a perechii și neliniștile, iubirea și disperarea sa.  Romanul tratează eterna și dureroasa problemă a geniului, neînțelegerea lui de către societatea deasupra căreia s-a înălțat, nefericirea și imposibilitatea lui de a se integra în lume. Motivul epico-filozofic al romanului, povestea ca atare, ne redă în detaliu procesul greoi și dramatic al genezei Profetului, ale cărui capacități de cunoaștere lărgesc enorm sfera cunoștințelor umane, dar pe care oamenii, datorită fricii, lașității, îngustimii nu sunt capabili să le fructifice. Romanul este în același timp o meditația amară supra Omului, a iubirii și a motivului etern al femeii, al misterului feminin, o dată ce femeia și dragostea sunt cele care îl scufundă pe scriitor în cealaltă dimensiune. În același timp ea fiind cea care îl readuce la viață, îl ajută dăruindu-se total, în demersul lui omenesc și epistemologic, tragic. Nu cunoaștem un alt roman mai îndrăzneț, mai  spectaculos, mai modern ca acesta. Este  sigur un roman best-seller

 

Constantin Lupeanu, fost Ambasador al României în China

 

Septembrie 2022, de la Valea Brazilor, Argeș

 

 

 

3. DESPRE ROIMANUL „ URIAȘII DE DEMULT”

 

Constantin LUPEANU

(Fostul ambasador al României în China)

 

 

UN ROMAN ULUITOR

 

   În literatura chineză, de o vechime și complexitate greu de pătruns pentru noi, europenii, patru romane clasice sunt socotite a fi romane uluitoare, fără rival, fiecare îmbrățișând altă arie a vieții: 水浒传 Osândiții Mlaștinilor, secolul 14， 西游记 Însemnarea Călătoriei spre Vest，secolul 16,  三国演义Regatele în Luptă， secolul 14, 红楼梦 Vis în Pavilioanele Roșii, secolul 18. Pe primele două le-am tradus eu în limba română. Cel de al treilea este o istorie cavalerească, politică și de război. Ultimul a fost tradus parțial, vreo 40 dintre cele 120 de capitole, fără relevanță, încât cititorul român nu înțelege nimic și, mai rău, sub un titlu fals: Visul din pavilionul roșu. Greșit: n-a avut nimeni nici un vis într-un pavilion, roșu sau de altă culoare! Nu este vorba de un vis, ci mai degrabă sunt visuri, fiind vorba de viața unor familii aristocrate, de iubiri imposibile. Sunt romane de mare întindere, cu peste o sută de capitole, fresce ale societății chineze pe sectoarele cercetate și din epocile respective.

    O asemenea abordare complexă, ispititoare am întâlnit citind romanul lui Ștefan Dumitrescu, Uriașii de demult, eLiteratura, 2020, trei volume cu mai bine de o mie de pagini, mai exact 482, 504, 416 pagini. E un roman monumental. Pe nesimțite cititorul intră într-o lume fastuoasă și fascinantă. O lume mitică, bogăție de sensuri și simboluri, reîncarnări, trăiri ezoterice, plimbări ale personajelor în timpi diferiți. Un final neașteptat, tulburător, semnificativ pentru istoria omenirii și pentru fragmentele din învățăturile culturii Daciei, care ar veni de la Zamolxe:

„Ia seama la gândul cel rău

Ferește-te de el ca de fulger

Lasă-l să se ducă precum a venit

Căci te-ndeamnă la lucruri nefirești.

Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr

Sunt ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii

Ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău.

Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune

Hoție și vărsare de sânge

Iar roadele lor sunt rușinea, neputința

Sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.”

     Un roman absolut uluitor, iată, Ștefan Dumitrescu a îmbogățit și literatura română cu o astfel de capodoperă, roman bine scris și bine orchestrat, cu acțiune plină de sens și personaje credibile, desprinse parcă din vatra românească tradițională a Vâlcei. Autorul îl numește „roman de dragoste, filozofic, psihologic și mitologic, un roman antropologic și cosmogonic.”

   Într-adevăr, în roman se găsesc toate aceste coordonate și dimensiuni. De reținut invenția epică inepuizabilă, stilul elegant, plin de farmec și pe alocuri, mai ales în primele două volume, reconstituirea cu minuție și competență a unei vieți dispărute, din secolul trecut, și din mai multe epoci, mai apropiate sau mai îndepărtate de lumea noastră.

   Lumea satului de dinainte de cel de-al doilea război mondial reînvie prin redarea vieții lui Mărin al lui Trașcă, un tânăr reprezentativ, el și familia sa, pentru satul românesc din acea vreme, care va cunoaște o metamorfoză rară. El este nepotul unui bărbat cu același nume, un solomonar înțelept, transmițător al învățămintelor dacice străvechi și dotat energetic, deoarece simțea în palme energiile subpământene, izvoare, minerale, comori îngropate. Foarte credibil. Au existat și mai există asemenea oameni.

    Ștefan Dumitrescu descrie realitatea satului românesc interbelic folosind când tușa apăsată, când culorile dulci ale acuarelei, toate imaginile integrându-se armonios într-o panoramă largă,  deopotrivă socială, istorică și mitică, impresionantă. Ochiul său se apropie emoționat de  firul de iarbă sau de chipul personajului, de dealul pe care îl învăluie cu o lumină primăvăratică, dulce, ca apoi să se depărteze și să privească lumea într-o viziune melancolică sau filozofică.

      În sat, se spunea că bunicul lui Mărin ar fi fost ortoman, unul dintre drepții și preoții lui Zamolxe, o confrerie secretă și sacră care își avea originile în Ordinul cavalerilor traci sau danubieni și care a traversat toată istoria noastră. Bunicul a transmis din învățătura sa fiului său, dar cel care îi va urma și-l va întrece va fi personajul principal al romanului „Uriașii de demult”, dotat din naștere, avid de cunoaștere, a cărui minte se luminează și își extinde treptat aria înțelegerii umanului și sacrului. Fără studii, fără să citească manuale sau cărți vechi, el se dezvoltă și se transformă ca individ pe cale orală, cum se presupune că s-a transmis și s-a menținut civilizația traco-dacilor. Și încă ceva. Lui Mărin al lui Trașcă încrederea, credința și staționarea în bine, în aria purității umane supreme, în care nu există pizma, ranchiuna, răutatea sau răzbunarea, nu numai că îi schimbă comportamentul, dar și îl înnobilează.

     În același timp, aceste date sunt potențate de omenie, purtare bună și ajutorarea celor nevoiași. Mintea sa se extinde de la sine pe o arie nelimitată, care cuprinde știința acumulată de strămoși, învățăturile rămase de la Zamolxe și slava Cerului. Mărin este un patriot deplin. El se raportează adesea la Dumnezeul din înalt, la Iisus Hristos, la Fecioara Sfântă Maria, cea care le apare adesea în închipuire, lui și familiei sale, ba chiar îl îndrumă ce este bine să facă, ce opțiune să îmbrățișeze. Acest lucru se vede în comportamentul diurn, în relațiile cu cei din jur, în felul de a se exprima, iar spre final vorbește ca un atoatecunoscător.

      În timp, Mărin al lui Trașcă depășește sfera de cuprindere a unui țăran și, pe măsură ce trece timpul, prin contactul cu bătrânii înțelepți numiți ortomani, adică oameni drepți, explică autorul, se transformă intelectual și ajunge de nerecunoscut, devine o forță vitală a locurilor, a românilor. Iar în sfera socială, a politicului, se pronunță ca un expert, ajunge curând bărbatul căruia i se cere sfatul, este ascultat și urmat.

     În plan sentimental, de copil, Mărin se înțelege bine cu Linuța. Numai că, după ce face armata, părinții îl căsătoresc cu Ștefana lui Ion al Firii. De ciudă, Linuța se mărită în satul vecin, dar nu nimerește bine. Ei toți se cunosc și au unul pentru altul gânduri prietenoase, de apropiere. Mărin era un băiat frumos și arătos, învăța bine la școală, dar fiind singurul copil părinții nu l-au lăsat să meargă mai departe la studii. Cine ar fi preluat pământul lor din moși strămoși? De aceea, copil și mai târziu fiind flăcău, îl plăceau mai multe fete, de-o seamă și mai mici, el însuși le socotea pe toate frumoase și deștepte, bune să-i devină soții. Pentru că aceasta este relația prezentată între el și alte fete și femei din sat, o înfățișare probabil realistă, bine documentată, a mentalităților și obiceiurilor vremii.

       În preluarea treptată a învățăturii lui Zamolxe, Mărin al lui Trașcă se trezește că înaintează pe Calea Nouă, aceea de a deveni un înțelept ortoman, un arheu sau forță vitală, un avatar, deoarece în altă viață el fusese unul dintre preoții lui Zamolxe. Mai târziu, într-una dintre reîncarnările sale, studiase în străinătate. Astfel, asistăm la transformarea sa într-un înțelept și ortoman ca bunicul său. Și în această calitate este îndrumat să cunoască starea exactă a poporului român. I se spune că, la români, trădarea este Legea Supremă, iar oamenii au decăzut, boli fără de leac i-au invadat, precum individualita, egoplasmul, axiofagia. Mărin înțelege curând că românii nu mai sunt o societate unită, monolitică, ci una dezbinată, și nu de azi, de ieri, ci de mii de ani. Dezbinarea și trădarea, instalate, după trădările lui Burebista și Decebal, au fost repetate pe toate treptele istoriei, numind patologia aceasta  atomită.

     În acele momente ale vieții sale, după ce Ștefana rămâne însărcinată și după obiceiul locului nu mai face dragoste cu el, atentă la copilul care se forma în pântecul ei, Mărin al lui Trașcă este ajutat să își ia mai multe neveste, într-o uniune religioasă - este vorba de religia străveche a dacilor propovăduită de Zamolxe. Află că, în acele vremuri de demult, el fusese preot, iar Ștefana, Linuța și un șir întreg de tinere femei, îl slujiseră ca preotese.

    Lanțul acesta al formării lungului șir de preotese și soții este descris cu lux de amănunte și întregește pagini inedite, scrise atrăgător și diferențiat. Lecturăm unele dintre cele mai frumoase pagini de dragoste din literatura noastră. Sunt descrise idile stârnite în scurt timp, deși ele sunt reeditarea unor situații din vremuri străvechi. Aceste uniuni fac ca ele să îi devină soții, în ceremonii scurte, când el și mireasa rostesc un jurământ sacru, care îi leagă pentru totdeauna. Din istorie sau de neunde apar mai mulți preoți daci care citesc din cărți secrete și îi unesc spiritual. Ele, femeile, sunt absolut toate fecioare, păstrate din diferite motive pentru el. Mărin le dezvirginează cu mărinimie, scopul fiind unic – să nască viitorii români curați la trup și suflet, urmași ai hiperboreenilor, cu care ortomanii ca Mărin aveau să formeze un popor nou.

    Cum de se păstrează fecioare atâtea zeci de femei pentru eroul principal al cărții? Motivele nu sunt multe. Linuța de exemplu se măritase cu un bărbat care nu o iubea și avea altă amantă. Unele femei au soți bețivi, altele bărbați robuști, deși tineri țărani, sunt lipsiți de putere de procreație, multe sunt căsătorite împotriva voinței lor cu boieri în vârstă, ajunși la vârsta neputinței etc. Surprinzător, toate fac o pasiune fulgerătoare pentru tânărul Mărin al lui Trașcă, elegant, manierat, înțelept. Acesta ajunge, tot ca un dat divin, să descifreze tăblițe rămase de la geto-daci pe care le transcrie într-o limbă română curată. Și așa aveau să se transmită până la noi Legile belagine, Legile frumoase, Legile Zamolxiene.

    În final, i se prezice că el și alți ortomani vor schimba în bine soarta poporului român. Ni se sugerează astfel explicit motivul renașterii din nou a poporului daco-român. El va avea „un fiu, pe care îl va chema Gheorghe, care va fi un mare povestitor. Gheorghe va avea un fiu pe care îl va chema Nicolae, care va fi bun la suflet și va face mult bine oamenilor, asemenea Sfântului Nicolae. Iar Nicolae va avea un fiu pe care îl va chema Ștefan, care va fi învățat și va fi sacrificat de neamul lui asemenea Sfântului Ștefan. Ei bine, acest Ștefan va fi cel mai bun doctor al neamului acesta, care îl va cerceta și îi va spune poporului român cele mai ascunse boli pe care le are și îl va învăța cum să și le vindece.”

    Sunt multe înțelesuri în acest roman fără pereche, care apar firesc, în desfășurarea acțiunii, stârnind totodată interesul și bucuria cititorului. Sunt nenumărate scene simbolice, metafore, parabole, asupra cărora cititorii vor reflecta în voie, pentru că, deși este o carte cu acțiune de interes, cu un ritm trepidant al întâmplărilor, cititorul simte de multe ori nevoia întreruperii lecturii, pentru a reflecta pe marginea ei.

   Ștefan Dumitrescu prevestește nu numai reformarea românilor, dar și o lume nouă, lumea binelui, a iubirii și iertării, cerută de Iisus, și întărită prin predarea lui Lucifer, care se sacrifică, se întoarce în rai și este primit de bunul Dumnezeu. Răul este stârpit definitiv dintre oameni, iar pământul va fi un rai perpetuu.

 Elocventă este această prezentare sintetică, cu un nou citat:

„Nu judeca oamenii după greutatea lor

După puterea lor, după averea lor

După frumusețea lor sau chiar după râvna lor

Căci și unul și altul a lăsat din ceva

Pentru a crește în altceva.

Cel bogat este sărac în liniște

Cel tare este slab pentru altul

Și cel slab are tăria lui ascunsă.

Cum firea lucrurilor este dosnică, asemenea este și omul.

Ce dă valoare unei unelte, trebuința sau frumusețea?

Duce un om mai mult decât boul?

Este mai bogat vreunul ca pământul?

Doar cunoașterea și înțelepciunea

Îl ridică pe om peste dobitoace.

Și degeaba ai cunoaștere

Dacă ea nu este lămurită de vreme.”

 

                           2.

 

 Însă abia după terminarea lecturii romanului, care îți rămâne viu în memorie cu toate personajele sale, cu peisajele de vis, cu poveștile sale medievale, ai asupra cărții o viziune de ansamblu, de „deasupra și de departe”, și cititorul începe să  „se lumineze”, să înțeleagă lumea, universul subteran, adânc, mesajul revelat al acestui roman. Până acum am revelat doar stratul semantic prim al romanului, în care este prezentată lumea satului românesc cu frumusețea, cu legendele, miturile și rostul ei, de o frumusețe morală și ideatică  uimitoare.

  Meditația te conduce (romanul te obligă să te gândești la el, ești prins în mrejele lui, aproape obsedat)  pe nesimțite la sensurile ascunse, la adevărurile profunde ale lumii și istoriei. Din acest moment se naște în mintea ta o altă interpretare, o altă lume, și ni se revelează un univers de o  bogăție spirituală extraordinară.

      Romanul este unul de dragoste și psihologic. Ca și Dostoievski Dumitrescu este preocupat, obsedat să pătrundă cât mai  adânc în cunoașterea psihologiei personajului, în universul interior al Ființei umane, în speranța revelării esenței și misterului Omului. Daca Dostoievski intră în psihologia profundă a personajului prin „ușa crimei”, de care trecând începe să descrie sentimentele, trăirile personajului ; ei bine, Ștefan Dumitrescu încearcă să pătrundă în adâncimile abisale ale Omului prin „ușa dragostei”, ca să spunem așa. Toate iubirile pe care le trăiește Mărin cu femeile sunt descrieri din „interiorul iubirii”. După care autorul începe să „coboare” în adâncul sufletului omenesc descriind trăirile pe care el și femeia iubită ni le revelează. 

    Din acest punct de vedere romanul acesta este unul inițiatic, este povestea frumoasă și sacră a unei „călătorii inițiatice”. Plecat de pe solul satului românesc din perioada interbelică și trăind aceste iubiri, personajul principal  călătorește prin acest „labirint al iubirilor”. Iubiri care sunt retrăiri ale iubirilor pure, neîmplinite din vremea când era preot al lui Zamolxe.

      Cititorul înțelege că această călătorie inițiatică este una dinspre prezent înspre începutul lumii. În această călătorie „brodând” iubiri, întâmplări de o frumusețe nepământeană, metafore și parabole, personajul principal, în călătoria lui către adâncul universului interior al Omului, pătrunde din nivelul conștient (unde avem cei trei timpi, prezent, trecut și viitor) în nivelul subconștientului. Cu o știință care ține mai degrabă de magie autorul reușește să construiască un „univers romanesc imens” care cuprinde în el istoria poporului daco-român, și chiar istoria lumii. Acest univers romanesc imens est chiar subconștientul milenar al poporului daco-român, memoria colectivă a unui neam  care vine din adâncul istoriei.

    Cum în roman trecutul și viitorul se topesc într-un prezent etern, mirific,  ne dăm seama că universul istoric și mitic construit de autor recreează istoria poporului daco-roman într-o viziune epico-filozofică fascinantă.

     Una dintre cele mai importante teme asupra căreia se aplecă autorul este motivul epico-filozofic al raportului Creator – Mefistofel, care este tema principală a romanului „Doctor Faust” al lui Thomas Mann. O temă grea, mitul lui mefistofel este unul care aparține culturii umanității. Povestea relației personajului principal cu mefistofel străbate tot romanul ca o coloană vertebrală. În finalul romanului Dumitrescu găsește o altă rezolvare diferită de a lui Thomas Mann și Bulgakov, aș putea să spun una care este expresie a gândirii acestui neam, ca o proiecție a spiritualității românești.

      Dacă Marin al lui Trașcă, în călătoria sa inițiatică prin labirintul iubirilor,  îl semnifică pe Dumnezeu (Dumnezeu este Iubire) în finalul romanului îl vedem ajuns  la Începutul lumii, al istoriei umanității, când descoperă marele Adevărul. Dar cine este Adevărul ? Acela care a spus „Eu sunt calea ,adevărul și viața”, astfel că romanul este povestea drumului pe care îl parcurge Omul de la Dumnezeu la Iisus Christos. Când personajul principal răstignindu-se împreună cu mefistofel pe cruce sub privirile preoților daci, el devine chiar Iisus Christos. Este parabola îndumnezeirii Omului ! Este rezolvarea Marii Probleme a Omului și a Umanității.  De aici încolo începe   o nouă viziune asupra viitorului lumii. Finalul romanului este pe cât de cutremurător pe atât de măreț și de înălțător.

     La câteva zile după lectura romanului cititorul fascinat și uluit înțelege că se află în fața unei opere cum nu a mai existat în literatura română, care reinventează romanul ca gen literar și care cuprinde în corpusul său istoria întregii umanități. „Uriașii de demult” este un roman singular în istoria literaturii române, având o putere de seducție și de fascinație uluitoare, și care deschide o nouă viziune despre viitorul Omului și al acestei Civilizații.

 

Din Valea Brazilor, Argeș, August 2022

 ...

STIMATE DOMNULE JEAN FIRICA

 

VĂ MULȚUMIM NESPUS PENTRU MESAJUL PE CARE NI L-AȚI TRIMIS  PRIN CARE NE INVITAȚI  SĂ PARTICIPĂM CU DESCOPERIRI ȘI REALIZĂRI ȘTIINȚIFICE  LA UN SIMPOZION AL DUMNEAVOASTRĂ

    Sunt scriitorul  Ștefan Dumitrescu, și cercetătorul în domeniul Științelor socio-umane, Psihologie, Pedagogie, Sociologie, Economie, Viitorologie, sunt Purtătorul de cuvânt al Biroului de Viitorologie de la București. Vă mulțumim pentru mesajul primit. Înțeleg că dumneavoastră sunteți un Centru, o Instituție care sprijiniți cercetările și studiile cercetătorilor români pentru a le face cunoscute și a le fructifica în folosul dezvoltării științei românești, al societății românești, al educației etc.

 Să dea Domnul să fie așa. Pentru că noi știm că în România știința, arta, realizările deosebite în aceste domenii nu sunt sprijinite deloc, ba chiar sunt sabotate.  Ba noi , românii, în loc să ne promovăm valorile le distrugem !

Pentru că vă dăm crezare, vă spun că în cadrul Biroului de Viitorologie (suntem un Grup de cercetători pasionați neafiliați nici unei instituții sau vreunui partid, deși am fost solicitați, tocmai pentru ca să  fim liberi. Cred că suntem cei mai buni în Cercetarea românească în domeniul Științelor socio-umane, al Viitorologiei) am realizat descoperiri extraordinar de importante, de nivel mondial (care nu au mai fost făcute în istorie), care ar putea fi aplicate  în practică producând beneficii sociale, educaționale, științifice importante. Am fundamentat de asemenea un număr de noi științe în Aria Științelor socio-umane, așa cum ar fi Psiho-Economia (în cartea ”Economia secoluui XXI sau Psiho-Economia”, „Știința Economiei negative”, „Știința Cauzologiei” (studiază  fenomenul cauzelor), „Efectologia” (are ca obiect de studiu efectele, fenomenul efectelor), „Știința salvării Civilizației umane”, „Știința salvării planetei noastre”, „Știința  Situației Minus Informație și a Fenomenului Minus Informație”, „Știința  Războiului mascat invizibil„, „Știința revoluției autentice și pașnice”, „Știința reformelor autentice ale Sistemelor socio-economice naționale și ale subsistemelor lor”, etc

Nu-i așa că sunt noțiuni și concepte de care n-ați mai auzit ! Da, pentru că sunt introduse pentru prima dată în Știință de noi !

 Suntem trecuți de 70 de ani și avem în urma noastră o experiență vastă, de decenii în cercetare, de aceea am și realizat lucruri extraordinare. Academia română și Instituțiile ei de cercetare , care nu ne bagă în seamă nu au nici pe departe realizările noastre, adică descoperiri care sunt de pionierat în plan mondial. Să vă rog să ne credeți, descoperirile în aceste domenii sunt aplicate în practică sunt mult mai importante, produc efecte pozitive mai mari decât descoperirile în știință sau în domeniul tehnologiei.  Așa cum ar fi descoperirea Sistemului socio-economic al viitorului, superior din toate punctele de vedre celor mai dezvoltate sisteme economice capitaliste. Care va scoate din criză sistemele socio-economice naționale și care nu cunoaște fenomenul crizelor sau al șomajului, Sistem denumit de noi „Sistemul socio-economic de evoluție”. Îl descriem pe larg în cartea publicată „Economia secolului XXI sau Psiho-Economia”.

    Cartea aceasta dacă ar fi fost tradusă în țările dezvoltate ar fi putut să aducă României Premiul Nobel pentru Economie. Pentru că realizează pur și simplu o revoluție în gândirea economice. Iată cum au apreciat această descoperire trei profesori univ de economie și această carte, descoperirea Sistemului socio-economic de evoluție, și fundamentarea noii științe denumită de noi „Psihi-Economia” :

 

 

 

OAMENI DE ŞTIINŢĂ, ECONOMIŞTI DESPRE ȘTEFAN DUMITRESCU

 

  STIMATE DOMNULE ŞTEFAN DUMITRESCU

 

„ Deoarece aveţi o serie de elemente de noutate, sincer trebuie sa recunosc că, în acest moment,  ele mă depăşesc şi încerc "pas cu pas" sa înţeleg mesajul adevărat al  descoperirii d-voastră.

        Totuşi, trebuie sa înţelegeţi ca reuniunea de elemente care caracterizează descoperirea d-voastră, deşi mă depăşesc, ele mă  fascinează în actuala faza şi voi continua sa descopăr elementele de forţa pe care d-voastră le stăpâniţi cu mult mai multă uşurinţa. În consecinţă, sper ca după o meditaţie mai îndelungată să pot intra în sincronism cu descoperirea d-voastră şi să continuam dialogul pentru a va susţine.”

De aceea propun  să rămânem in legătura şi pe măsura ce înţeleg cu adevărat mesajul d-voastră Va rog sa-mi permiteţi sa va contactez, prin aceasta forma moderna - emailul.

Propun sa rămânem in contact. Cu deosebita stima,  

  2001  Prof     Dr. ŞTEFAN RĂGĂLIE, Directorul Institutului de Cercetări Economice al Academiei

 

 

DL PROFESOR UNIV DR DE ECONOMIE  ILIE TĂNASE

 

STIMATE DOMNULE PROFESOR ȘTEFAN DUMITRESCU

 

      Am terminat manuscrisul dumneavoastră citindu-l cu un interes și cu o plăcere ieșite din comun.  Pentru care vă mulțumesc și vă felicit. Nu știu dacă sunteți conștient de importanța descoperirilor făcute de dumneavoastră – descoperirea Sistemului socio-economic de evoluție și fundamentarea noii Științe denumită de dumneavoastră „Psiho-Economia„  - care deschid o nouă epocă în gândirea economică, în știință în general. Cu consecințe încă imprevizibile. Oricum marele pas, marea deschidere  către  o nouă paradigmă a științei a fost făcută.  Cercetarea dumneavoastră de zeci de ani a dat roade. Noua perspectivă pe care o aduceți în gândirea economică, în Științele socio-umane în general (pentru că dumneavoastră  puneți Omul într-un  alt centru epistemologic) va deschide noi orizonturi în mai multe direcții. Lucrarea dumneavoastră tradusă și publicată în Anglia, în SUA, în Țările dezvoltate ar fi primită ca un eveniment și ar intra în atenția cercurilor academice.  Asta mă face să fiu convins că ar fi propusă la premiul Nobel pentru Economie.

     Din păcate v-ați născut într-o țară prea mică, în care valorile sunt invidiate și distruse. Cunosc bine mediul din învățământul superior și mediu academic din România, eu însumi sunt împiedicat sistematic de a accede în instituția Academiei. Sunt oameni egoiști, plini de sine, invidioși, care urăsc și blochează  tot ce este  marea valoare în țara aceasta. Șansa dumneavoastră ar fi să vă stabiliți în Franța, în Canada sau în SUA  unde ați avea deschidere către cercurile științifice importante. De asemenea s-ar putea ca descoperirile dumneavoastră să vină prea devreme în istorie și  cecurile științifice să nu fie pregătite pentru a înțelege noua deschidere și saltul pe care dvoastră l-ați făcut în Știința economică. Oricum, eu vă doresc mult succes din toată inimă și pe cât îmi stă în putință voi prezenta lucrarea dumneavoastră  în mediul universitar ca fiind una importantă, de  excepție, atât cât îmi stă în putință ”

 Cu admirație, prof unv dr  de Economie, Ilie Tănase, aprilie 2003.

 

 

DL PROFESOR UNIV DR DE ECONOMIE MARIUS BĂCESCU

 

                                    DOMNULE DUMITRESCU

Va mărturisesc ca ați scris o carte f. interesanta, in primul rând pentru economiști. Eu as prefera sa publicam cartea la Editura Academiei Oamenilor de Știință.  După cum bine știți, Academiei noastre  de un an i s-au ridicat toate fondurile de funcționare. in prezent suntem în dialog cu parlamentul pentru a se reveni la vechea situație. Nu știm care va fi rezultatul final. deci noi avem toata bunăvoința, dar nu avem putere.
Așa ca singura soluție este sa găsim o sponsorizare pentru publicare.  As fi mândru sa o găsim. sa dea dumnezeu. Mă străduiesc si eu sa găsim.  Pentru ca avem nevoie de mai mulți bani. eu nu vreau să vă mint.  Al dvs. susținător fidel, prof. M. Băcescu
2009  Prof. univ.dr. Marius Băcescu
ASE  București  tel:0745927010   e-mail:mariusbacescu@gmail.com

 

 

DL PROFESOR UNIV DR EMIL PĂUN DESPRE „PSIHOLOGIA ȘI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN”

 

Cartea pe care o lansezi astăzi, "Psihologia si pedagogia poporului roman", constituie una dintre lucrările reper referitoare la identitatea poporului nostru, supusa mereu unor contaminări si presiuni care sunt pe cale sa o destructureze. Intr-o perioada frământata, când valorile, certitudinile valorice au intrat intr-un proces de anomie, lucrarea ta, in fapt întreaga ta opera reprezintă si întruchipează speranța ca acest popor poate fi salvat, intre altele, prin educație. Conceptul de  „educație totala" m-a trimis cu gândul la importante concepte formulate de-a lungul timpului: grecescul "kalokagathia", "educația negativa" a lui J. J. Rousseau si altele. Citind cărțile tale, constat, intre altele, intenția ta, neexprimata explicit, de a realiza o perspectiva pansofică (ca si Comenius) asupra lumii actuale si asupra educației ca modalitate de a schimba lucrurile, de a revaloriza sursele majore ale identității noastre etnoculturale. Intr-un fel, cărțile tale (si cea lansata astăzi) constituie si o reacție necesara la tăvălugul globalizării culturale si identitare. In multe privințe, opiniile noastre se întâlnesc. Intr-un studiu referitor la fenomenele identitare in societatea contemporană ( publicat cu 10 ani in urma) afirmam;"Globalizarea culturala, așa cum se manifesta in prezent, ia forma unui "imperialism sau capitalism cultural" si, de aceea, se impune o regândire profunda a acestei evoluții care afectează, in mod evident, identitatea culturala individuala si colectiva". Cu cat mai multe voci in aceasta direcție cu atât mai bine. Iar tu, prin lucrările tale, ești una dintre vocile cele mai puternice.

Cu bucuria profesorului care este mândru de realizările remarcabile ale fostului sau student, te felicit si-ti urez sănătate pentru a-ti duce la capăt proiectele.   

Prof.univ.dr. Emil Păun

Universitatea din București 18. 11.2015

 

Nu dorim decât ca descoperirile noastre să fie cunoscute în lumea științifică din țară și din străinătate și să fie folosite în folosul omului și al societății. Și desigur am dori să fim ajutați să ne publicăm cărțile,  și chiar financiar. Vă propunem să publicăm lucrările noastre care vă vor aduce și prestigiu științific și bani bun.

Vă mulțumi nespus și așteptăm de la dumneavoastră să ne precizați modalitățile în care putem colabora.

Cu respect al dumneavoastră prof, Ștefan Dumitrescu, scriitor, Purtătorul de cuvânt al Biroului de viitorologie de la București. Tel 0766 5298 93

15. 04. 2024 Popești Leordeni.

 

 Mai jos vă pun un fel de portret literar și științific ca să mă cunoașteți mai bine. Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute. Vă aștept mesajul cu nerăbdare, ne dorim să realizăm lucruri minunate în știința și cultura românească !

 

 

2 SUNTEM CONTEMPORANII UNUI CĂRTURAR DE FACTURĂ RENASCENTISTĂ, CU O OPERĂ URIAȘĂ - ȘTEFAN DUMITRESCU

 

      Ștefan Dumitrescu s-a născut în anul 1950 într-un sat din Vâlcea. A absolvit Facultatea de Filozofie din București și a fost toată viața profesor de  Filozofie. A debutat de tânăr, în revistele literare Amfiteatru, Contemporanul, România literară. A scris poezie (20 de cărți), teatru (15 piese), roman (15 romane de mari dimensiuni, inclusiv continuarea demersului din 1975 al lui Marin Preda: Delirul II), 15 volume de povestiri și eseistică (zece cărți). Notăm aici: „Dicționarul complet al dramaturgiei lui I L Caragiale”, Editura Conphis, Vâlcea, 2000, „Psihanaliza și filozofia operei Amintiri din Copilărie”, a lui Ion Creangă, editura Didactica Nova, Craiova 1999, „O nouă interpretare a poemului „Luceafărul”, de Mihai Eminescu”, editura Origini, „Mihai Eminescu - Un Iisus al poporului român”, Editura Armonii culturale. Romanele: „ Și tu vei fi văzduh”, „F. M Dostoievski s-a sinucis la București”, „Prea adânc m-ai rănit, femeie ! ”, „Sisif sau Dealul care nu se mai termină”, ”Marea dragoste”, „ Plopul pe deal”, „Uriașii de demult”, etc

     Ștefan Dumitrescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În anii 90 ai secolului trecut a fondat Biroul de Viitorologie București, al cărui Președinte este și în prezent. Lucrările scrise sau girate de el pe acest fronton ar schimba chipul României de azi și ar reorienta soarta planetei, dar așa cum știm din istoria omenirii, ceea ce e simplu în plan teoretic nu este acceptat decât foarte greu.

La debut a fost salutat cu surle și trâmbițe de Nichita Stănescu, Miron Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu și alții. Credem că  aceste caracterizări descriu cel mai bine opera și personalitatea lui Ștefan Dumitrescu:

      “Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi. Francesca Pini, Prof univ. dr, critic literar, coperta a IV-a a cărţii  “Matca ancestrală”, 1993.

În 2010, Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, prin președintele Mihai Ciubotaru, îl propune pentru Premiul Nobel.

 

NOBEL

Det Norske Nobelinstitutt

Henrik Ibsens gate 51,

N-0255 OSLO 

 +47 22 12 93 10    FAX

SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN BASARABIA

PROPUNEREA PENTRU DECERNAREA  PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ SCRIITORULUI ROMÂN, ŞTEFAN DUMITRESCU, ADRESATĂ COMITETULUI  PENTRU DECERNAREA  PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ DE LA STOCKHOLM

Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, ce are drept scop dezvoltarea procesului literar, consolidarea şi renaşterea spiritualităţii româneşti în Moldova, educaţia patriotică în baza tradiţiilor istorice naţionale, educaţia lingvistică a tuturor generaţiilor, cultivarea în rândurile membrilor asociaţiei a eului şi tradiţiilor strămoşeşti, îl propune pe Scriitorul Ştefan Dumitrescu atenţiei Comitetului pentru Acordarea  premiului Nobel, de la Stockholm.

Motivaţia propunerii noastre: în timpul de faţă scriitorul Ştefan Dumitrescu este un scriitor cu o vastă şi profundă operă literară. Impresionează foarte mult profunzimea gândurilor sale referitor la destinul fiinţei umane, dragostea lui neţărmurită faţă de Măria sa, Omul.

Scriitor total şi om total, Domnia sa a marcat literatura noastră contemporană, creând opere nepieritoare, ce au o valoare universală.

Îi urăm mari succese  în drumul  lui nobil către obţinerea premiului Nobel pentru literatură.

Dumnezeu să-l binecuvânteze!

MIHAI CIUBOTARU

PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂN   DIN BASARABIA 

20 septembrie 2010, str. Albisoara 84/5 ap. 13, MD-2005, mun. Chişinău, R. Moldova

 Ștefan Dumitrescu este unul din marii dramaturgi și romancieri europeni. În arta romanului aduce o nouă deschidere în imensitatea universului cultural uman,  investigând asemenea lui Dostoievski și a lui Yung abisalitatea  cosmosului uman interior și a Fenomenului uman.

   Îmbucurător este că opera sa a început să fie bine receptată în exterior, fiind tradus deocamdată în China, în Vietnam, în SUA.

  Ca cercetători în domeniul științelor socio-umane Ștefan Dumitrescu are mai multe descoperiri, unele de o mare importanță, așa cum ar fi : un nou tip de Inteligență denumit „Inteligența pozitivă și Inteligența negativă” și Sistemul viitorului, denumit de el „Sistemul socio-economic de evoluție”. A fundamentat de asemenea mai multe noi Științe în aria Științelor socio-umane, cum ar fi : „Psiho-Economa”, „Efectologia”, „Știința revoluției autentice și pașnice”, Știința salvării Civilizației umane, Știința situației Minus informație și a Fenomenului Minus informație”, „Știința Reformei autentice și pașnice a Sistemelor socio-economice naționale și a subsistemelor lor”, Știința Războiului mascat invizibil”, etc. Prin întreaga lui operă Ștefan Dumitrescu este unul din marii scriitori europeni și un cercetător de primă mărime în domeniul Științelor socio-umane.

 

Constantin Lupeanu, sinolog, fost ambasador al României în China și Vietnam în Țările din și Director al Institutului Cultural Chinez de le Beijing.

20. 05. 2021, București

 

 

1 DESPRE ROMANUL DELIRUL, VOL II

 

EXCELENȚA SA, CONSTANTIN LUPEANU, FOST DIPLOMAT ȘI AMBASADOR ÎN THAILANDA, SINGAPORE, VIETNAM, CHINA, CEL MAI MARE SINOLOG ROMÂN

 „Aseară am terminat de citit romanul „Delirul, vol II”. Este și va rămâne unul dintre marile romane ale secolelor 20 și 21, iar romanul fluviu în trei volume URIAȘII DE DEMULT este un monument al românilor ”. 

Ambasador Constantin Lupeanu, scriitor, sinolog, membru al Uniunii Scriitorilor, 16 Iulie 2022, Valea Brazilor, Argeș, ROMÂNIA.

 

 

2. DESPRE ROMANUL „FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI S-A SINUCIS LA BUCUREȘTI ”

 

 

UN SEMNAL DE ALARMĂ

 

CRONICA LITERĂ A ROMANULUI

„FEODOR MIHAILOVICI S-A SINUCIS LA BUCUREȘTI”

 

De Ștefan Dumitrescu

 

 

Romanul „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, de Ștefan Dumitrescu, publicat în 2013 la eLiteratura, începe cu prezentarea autorului, între paginile 5 și 31, lucru care probabil i-a impresionat „dureros„ (patologie denumită de autor Axiofagie) pe criticii literari, pentru că romanul (un roman extraordinar) nu a fost primit – după propria-mi știință -  așa cum s-ar fi cuvenit. Criticii, atâția câți se mai pot numi astăzi critici literari, nu l-au comentat, nu l-au citit, ci pur și simplu l-au ignorat. Oare cum se numește indiferența în fața valorii ? Poate că ar trebui ca revistele literare și de cultură să susțină permanent câte o rubrică de cronică literară, unde o persoană să încerce, nu din când în când, ci pe câțiva ani, săptămânal sau lunar, să definească și să impună o ierarhie a valorii printre cărțile literare nou apărute. Deocamdată, se publică multe cronici literare, în mai toate revistele, înșirate de-a valma și cu greu distingi o analiză pertinentă de un text prietenesc.

Eram student când Nicolae Manolescu alegea pentru noi toți cărțile de valoare și nu era decât cu câțiva ani mai mare decât noi. Precum Corneille în Cidul: „la valeur n'attend point le nombre des années”. Se poate repeta și multiplica misterul și apelez la directorii și patronii de reviste să încredințeze timona câte unei persoane, iar în câteva luni, într-un an, noi, cititorii, studenții, tinerii mai ales, ar urma alegerile unui critic care va reuși să-și sculpteze singur numele în eternitate.

Romanul „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, de Ștefan Dumitrescu este un semnal de alarmă, în fața indiferenței și a egoismului criticilor literari, în general a lumii literare românești. O carte unică în peisajul de început de secol al literelor românești, ecoul unei inimi și al unei conștiințe care strigă cu mult curaj adevărul în ceea ce privește starea literaturii și a națiunii române.

 Romanul trebuie lecturat a doua oară pentru a fi înțeles ca mesaj și ca viziune de ansamblu asupra istoriei și culturii române, a stării poporului român. Pentru că având o structură de cerc, este asemenea unui „sistem rotund”, e un ”roman rotund,” care se derulează la nesfârșit în timpul social și în cel istoric, ai sentimentul că după ce ai terminat lectura romanul începe din nou. Este un roman cu două finaluri, un final, cel etern, care se petrece în cealaltă dimensiune, unde Alexander o regăsește pe Helene, prima lui mare iubire, și al doilea final, cel terestru, când îl vedem la sfârșitul cărții pe Alexandru învins, epuizat, eșuând în lumea literară românească, în această lume în general. Și aici vedem o invenție autorului în arta romanului, creator al romanului rotund. 

 „Romanul „Feodor Mihailovici s-a sinus la București”, titlu incitant dar cu un mesaj subliminal, începe abrupt, acțiunea petrecându-se, cum spuneam, în prima parte, în cealaltă dimensiune, unde ajunge spiritul personajului principal, a lui Alexandru, care trece printr-o moarte clinică. Ne găsim în miezul Mitului lui Orfeu, care pierzând-o pe Euridice, iubind-o  profund, (motivul iubirii absolute, eterne) ajunge în lumea de dincolo, unde o regăsește într-adevăr pe Helene-Euridice. Remarcabilă este arta cu care autorul creează ca o acuarelă lumea divină, abulică, plină de o lumină diafană și de mister, în care migrează sufletele după ce părăsesc corpul uman. Ca în Divina Comedie sau în relatările celor care se întorc din cealaltă dimensiune, vedem această lume opalescentă, cețoasă, întrezărim trupurile de lumină ale celor care au trecut în eternitate plutind deasupra  solului selenar. Și abia aici, în lumea ideilor, înțelegem că este posibilă împlinirea marii iubire dintre Alexandru și Helene. Ni se sugerează astfel că marile iubiri, și romanele lui Ștefan Dumitrescu sunt într-adevăr romane ale marilor iubiri, sunt nemuritoare, ele continuându-se în cealaltă dimensiune, unde marea dragoste se împlinește și se desăvârșește pentru eternitate.

 Această primă parte a cărții se continuă apoi cu începutul și cuprinsul romanului, pentru ca ajunsă la sfârșit  povestea de iubire, mesajul esențial al cărții, să se continue apoi cu sfârșitul vieții personajului principal ajuns în cealaltă dimensiune. Aceasta este ideea pe care ne-o sugerează„ structura de cerc” a cărții.

 

Vine după aceasta a doua parte  romanului a cărui acțiune se petrece în lumea cât se poate de terestră și de tristă literară românească a anilor 1970. Când Autorul, devenit student al Facultății de Filozofie din București, debutează ca scriitor și începe să colaboreze la  revistele vremii.

Eroul principal al romanului „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, Alexandru M., bate la porțile literaturii, refuzând să se împotmolească undeva în provincie și printr-o pilă obține un post de redactor la „Viața studențească”. El publică poezie și proză în câteva reviste literare, aparițiile sale atrag atenția, devine cunoscut în mediile literare, însă nu reușește să tipărească nici o carte. Iar la un moment dat, pentru că proza lui, publicată în revistele acelei perioade, foarte valoroasă, sugerând adevăruri din nivelul profund al realității, ajunge să fie considerată subversivă. Fapt care face ca la ordinul securității să fie retrase toate revistele în care îi sunt publicate prozele.

Asistăm la o duplicitate a vieții trăite de Alexandru M., care îl face să fie un om demn și totodată o figură tragică. O victimă a mediului literar și social. Alexandru este sfâșiat de contradicții, este un suflet interiorizat și contorsionat. Viața sa nu e lineară, nici cea intimă și nici  cea pe care o trăiește în lumea literară. Autorul ne redă cu minuțiozitatea și cu o tușă groasă tabloul lumii literare românești, așa cum era el în ultimele decenii ale secolului XX, spectaculos, trist, superficial, tragic, uneori grotesc.  Lumea literară românească în ultimele decenii ale secolului XX se deosebește de lumea literară interbelică. La vârful ei îi vedem pe scriitorii epocii, cei care s-au ajuns și care au pactizat cu regimul comunist, în subsolul ei îi vedem pe tinerii veniți în lumea literară  zbătându-se să își publice cărțile. Făcând parte din această lume Ștefan Dumitrescu o privește cu luciditate, cu tristețe, uneori cu o ironie amară, meditând asupra condiției tragice sau hilare a scriitorului român. Din acest punct de vederea această parte a cărții (acest roman în roman al lumii literare românești) ar fi romanul unei conștiințe sensibile, ultragiate, acuzatoare, care înregistrează totul ca o retină rănită.

 În același timp romanul lui Ștefan Dumitrescu este unul de dragoste, al unei iubiri bolnave care își trăiește zilele într-o lume bolnavă.  Nu este limpede dacă este vorba de o inapetență a personajului principal pentru iubire, o incapacitate de pătrundere a sufletului femeii sau, dimpotrivă, posedă o intuiție care i le dezvăluie pe de-a-ntregul pe femeile iubite. Prima parte a romanului prezintă, cum spuneam, iubirea în celălalt tărâm a lui cu Elena. Helene,  este cea care îl părăsește în viața aceasta terestră, (motivul infidelității femeii, al Dalilei) iar el nu are curajul s-o caute și să-și declare iubirea fără margini.  Gândul îți sugerează  Ideea imposibilității marii iubiri în această lume terestră.

În drumurile fără rost pe la edituri Alexander M. o cunoaște pe Cora,  poetă ca și el, care luptă și ea să-i apară un volum de poezie.

Alexandru se îndrăgostește de frumoasa Cora cu care trăiește o dragoste fulgurantă și terestră, iubire în care femeia este prestidigitatorul.  Îndrăgostit fiind de Cora află de la un coleg scriitor că și aceasta îl trădează, fapt care îl va face să-și piardă mințile. Este impresionantă fuga lui din oraș, simbolizând fuga dintr-o lume coruptă, pentru a se slava în mijlocul naturii.

Nesiguranța și neîmplinirea din planul vieții profesionale duc la respingerea Corei, Alexandru suferind extraordinar de pe urma încurcăturilor amoroase va încerca să se despartă de femeia iubită. Un personaj feminin ciudat și complex. Ca să își publice volumul de poezii Cora acceptă să se culce cu redactorul de carte (era o practică în epocă), dar în același timp îl iubește cu adevărat pe Alex. Ea este cea care îi face rost de casă, culcându-se cu un Ștab din ierarhia socială,  și în același timp ea îl îngrijește cu un devotament extraordinar pe Alex. Cora este cea care are grijă de el ca o mamă și îl salvează într-adevăr de la moarte, pentru că vede în el  omul cinstit, puritatea sufletească și scriitorul de mare talent. De aceea acceptându-și condiția imorală, pentru că numai așa poate răzbate într-o lumea imorală, ea își va dedica  toată  ființa ei  geniului.

La calitățile personajului principal mai adăugăm alte două trăsăturile de caracter care-l definesc pe Alexandru fără echivoc, credința creștină și iubirea de țară, trecând prin perpetuarea tradiției țărănești.

      Alexandru este invidiat de cei din jurul său, dat fiind valoarea sa înaltă, ca autor de substanță. Nu este însă un om senin, care să vadă partea luminoasă a vieții. Pe el această ignorare a sa stârnită de invidie îl muncește și nu găsește calea de a pătrunde dincolo de ea, astfel că se tânguie mereu și își găsește alinare în alcool. Sunt memorabile întâlnirile și discuțiile cu prietenul lui care îl apreciază Nichita Stănescu. Personajul este mereu frământat, inegal, un suflet aflat mereu la răspântie, incapabil de a alege, și un om nemulțumit de societatea în care trăiește, de cercurile scriitoricești în primul rând.

 

    Ajungem în altă etapă în care îl vedem  pe Alexandru bolnav ajungând în moarte clinică în urma pierderii iubitei. Va merge din nou, asemenea lui Orfeu, în căutarea lui Euridice, în cealaltă dimensiune, pe care autorul încearcă s-o descrie. Securitatea descoperind că scrierile lui poartă un mesaj secret îl arestează pe scriitor în intenția de a înțelege cum funcționează puterea sa de a vedea în viitor. Mai ales după ce află dintr-un mesaj că dictatorul Ceauşescu va fi asasinat, iar sistemul comunist se va prăbuşi. Cu aceste calităţi paranormale - căpătate de personajul cărţii revenit din moartea clinică - el îi „materializează” pe scriitorul rus Dostoievski şi poetul român Nichita Stănescu.

 Lecturând și celelalte romane ale lui Ștefan Dumitrescu, (Delirul, vol II”, continuare la Delirul, vol I”, de Marin Preda, așa cum l-ar fi scris acesta), și romanul uriaș „Uriașii de demult)  ne-am dat seama că marea obsesie și fascinație a lui Ștefan Dumitrescu este pătrunderea în nivelele abisale ale Psihologiei umane. Spre deosebire de Dostoievski care se folosește pentru a intra în  subterana personajului de incidentul crimei, care zguduie din temelii personajul, Ștefan Dumitrescu pătrunde în profunzimea psihologiei umane prin fenomenul iubirii, al dragostei. Având o mare capacitate de a iubi ființa lui Alexandru se „scufundă” în nivelul ultim al subconștientului uman, în mit, unde se găsește „în Dumnezeu”, adică în iubirea absolută. Fapt care îl va proiect în nivelul Acașa.

Aici se întâmplă un fapt tulburător, pe care autorul reușește să îl facă perfect verosimil. Feodor Mihailovici îl vizitează și au amândoi  o discuție de o profunzime uimitoare despre destinul poporului rus și al poporului român, despre patologiile  celor două popoare și despre primejdiile care le pândesc în viitor. Este exact ceea ce vedem că se întâmplă acum în istoria poporului român (romanul fiind scris în anii 90) și a poporului rus. În Povestirile lui pe care Alexandru le scrie în stare de transă, fiind bolnav, în comă, conștiința lui având acces la informația din Acașa, povestirile lui relevă Mesaje profetice din cealaltă dimensiune. Astfel într-o povestire dacă sunt selectate cuvintele din cinci în cinic, sau în altă povestire dacă sunt selectate din șapte în șapte se obține un mesaj profetic despre evenimentele dramatice din viitorul poporului român sau al  civilizației umane. Îl vedem astfel pe Alexandru ajungând în ipostaza de Profet. Un profet  încifrat. Un profet trist, bolnav, eșuat, care exprimă, credem noi, spiritul poporului român, starea noastră psihologică. Eșecul, oboseala noastră ca neam.

    

Alexandru este un adevărat personaj dostoievskian, recunoscut și apreciat de Feodor Mihailovici Dostoievski însuși, care îl vizitează în câteva rânduri și îl îndeamnă să-și exprime public nemulțumirea, protestul, să judece și să acuze. La un moment dat o face. Amețit de băutură, ține un discurs târziu în noapte, la cârciuma scriitorilor administrată de doamna Candrea, profitând de petrecerea oferită de cineva. Scriitorii prezenți la chef nu-l ascultă cu adevărat, dorm cu capul pe mese sau chiar se află căzuți sub mese, însă vigilența autorităților nu doarme. Discursul său este înregistrat și urmează să fie chestionat de securitate.

Eroul nostru se vede asemenea filozofului german Johann Fichte, lui îi venea menirea să trezească poporul din „dulcea stare de amorțeală și de inconștiență de dinaintea morții”. Pentru că  se afla într-o clipă astrală, poporul român urmează să dispară sau să se salveze. Poporul său este bolnav de cancer, exprimat, în concepția sa, prin: politicianism, afiofagie, atomită, egoplasm, nuelită, șmecherie, minciună!

 Viața personajului principal este „o cădere într-o cursă existențială”, tristă, cenușie, dureroasă, singura interesantă părea să fie experiența morții. Căderile în leșin, stările de transă, în care scria, îi insuflau ideea răzvrătirii, nu ca acțiune practică, ci deocamdată spre atragerea atenției poporului în mijlocul căruia își ducea viața.

O stare de lucruri cunoscută lui și pe care o socotea strâmbă, de neacceptat, privea lumea scriitorilor și intelectualitatea în ansamblul ei. Acestea erau caracterizate prin existența găștilor, a cumetriilor și nepotismului și de aici lipsa de valoare. Scriitorii sunt analizați pe îndelete, se dau nume, nume cunoscute nouă tuturor, din a doua jumătate a secolului 20, scriitori cu care personajul principal al romanului intră în contact și care îl dezamăgesc, îl tulbură, îl dezgustă.

 

Partea a treia a romanului este halucinantă și poate cea mai reușită sub raport artistic. Eroul își strigă adevărul, în povestirile sale, în conversația cu Dostoievski, în timpul interogării de către înaltul ofițer securist, care în final îl eliberează, pentru că el însuși se dă bătut, „nu știe ce se va întâmpla cu el”, declară, pentru că mulți din jurul lui dispăruseră. Sunt cincizeci de pagini încărcate de tărie filozofică, un poem în proză neliniștitor, o viziune socială și politică alarmantă, menită să îndemne la răzvrătire, la răscoală, la revoluție. Dar câți cititori a avut până acum această operă de excepție, mă întreb?

Eliberat din beciurile poliției, Alexandru M. rămâne în viață, dar nu scapă de dedublarea lui ontologică și în finalul romanului meditează la destinul său tragic, la destinul nefericit al poporului său, după cum se exprimă autorul, sugestie că urmează o altă carte care să dea pe de-a-ntregul cheia vieții acestui personaj tulburător. Și poate ieșirea poporului său din starea alergică, alegerea neghinei din grâu și aruncarea ei pe apa sâmbetei, împlinirea în istorie și nicidecum dispariția sa.

Ștefan Dumitrescu este una dintre personalitățile distincte ale literaturii române de la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21, cu o operă pe măsură, poezie, teatru, roman, filozof al culturii și psiholog cu operă, cu dorința și visul binelui Țării. În consecință, el nu este numai un scriitor, ci un om care meditează asupra istoriei neamului său, un gânditor pătruns de esența creștinismului specific românesc, prin integrarea sa tradițiilor, câștigului cultural și filozofic moștenit de la Zamolxe și Deceneu. Două dintre studiile pe acest palier, „Doctrina Burebista sau Doctrina salvării poporului roman şi a Renaşterii României”, 2009 și 2010 „ Psihologia şi Pedagogia poporului român”, Editura semănătorul, Edituri On-line, se recomandă de la sine.

 

       Romanul pe care vi-l propunem: „Fedor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis în București”, vorbește despre destinul omenesc în general, despre eterna dihotomie a perechii și neliniștile, iubirea și disperarea sa.  Romanul tratează eterna și dureroasa problemă a geniului, neînțelegerea lui de către societatea deasupra căreia s-a înălțat, nefericirea și imposibilitatea lui de a se integra în lume. Motivul epico-filozofic al romanului, povestea ca atare, ne redă în detaliu procesul greoi și dramatic al genezei Profetului, ale cărui capacități de cunoaștere lărgesc enorm sfera cunoștințelor umane, dar pe care oamenii, datorită fricii, lașității, îngustimii nu sunt capabili să le fructifice. Romanul este în același timp o meditația amară supra Omului, a iubirii și a motivului etern al femeii, al misterului feminin, o dată ce femeia și dragostea sunt cele care îl scufundă pe scriitor în cealaltă dimensiune. În același timp ea fiind cea care îl readuce la viață, îl ajută dăruindu-se total, în demersul lui omenesc și epistemologic, tragic. Nu cunoaștem un alt roman mai îndrăzneț, mai  spectaculos, mai modern ca acesta. Este  sigur un roman best-seller

 

Constantin Lupeanu, fost Ambasador al României în China

Septembrie 2022, de la Valea Brazilor, Argeș

 

 

3. DESPRE ROIMANUL „ URIAȘII DE DEMULT”

 

Constantin LUPEANU

(Fostul ambasador al României în China)

 

 

UN ROMAN ULUITOR

 

   În literatura chineză, de o vechime și complexitate greu de pătruns pentru noi, europenii, patru romane clasice sunt socotite a fi romane uluitoare, fără rival, fiecare îmbrățișând altă arie a vieții: 水浒传 Osândiții Mlaștinilor, secolul 14， 西游记 Însemnarea Călătoriei spre Vest，secolul 16,  三国演义Regatele în Luptă， secolul 14, 红楼梦 Vis în Pavilioanele Roșii, secolul 18. Pe primele două le-am tradus eu în limba română. Cel de al treilea este o istorie cavalerească, politică și de război. Ultimul a fost tradus parțial, vreo 40 dintre cele 120 de capitole, fără relevanță, încât cititorul român nu înțelege nimic și, mai rău, sub un titlu fals: Visul din pavilionul roșu. Greșit: n-a avut nimeni nici un vis într-un pavilion, roșu sau de altă culoare! Nu este vorba de un vis, ci mai degrabă sunt visuri, fiind vorba de viața unor familii aristocrate, de iubiri imposibile. Sunt romane de mare întindere, cu peste o sută de capitole, fresce ale societății chineze pe sectoarele cercetate și din epocile respective.

    O asemenea abordare complexă, ispititoare am întâlnit citind romanul lui Ștefan Dumitrescu, Uriașii de demult, eLiteratura, 2020, trei volume cu mai bine de o mie de pagini, mai exact 482, 504, 416 pagini. E un roman monumental. Pe nesimțite cititorul intră într-o lume fastuoasă și fascinantă. O lume mitică, bogăție de sensuri și simboluri, reîncarnări, trăiri ezoterice, plimbări ale personajelor în timpi diferiți. Un final neașteptat, tulburător, semnificativ pentru istoria omenirii și pentru fragmentele din învățăturile culturii Daciei, care ar veni de la Zamolxe:

„Ia seama la gândul cel rău

Ferește-te de el ca de fulger

Lasă-l să se ducă precum a venit

Căci te-ndeamnă la lucruri nefirești.

Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr

Sunt ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii

Ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău.

Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune

Hoție și vărsare de sânge

Iar roadele lor sunt rușinea, neputința

Sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.”

     Un roman absolut uluitor, iată, Ștefan Dumitrescu a îmbogățit și literatura română cu o astfel de capodoperă, roman bine scris și bine orchestrat, cu acțiune plină de sens și personaje credibile, desprinse parcă din vatra românească tradițională a Vâlcei. Autorul îl numește „roman de dragoste, filozofic, psihologic și mitologic, un roman antropologic și cosmogonic.”

   Într-adevăr, în roman se găsesc toate aceste coordonate și dimensiuni. De reținut invenția epică inepuizabilă, stilul elegant, plin de farmec și pe alocuri, mai ales în primele două volume, reconstituirea cu minuție și competență a unei vieți dispărute, din secolul trecut, și din mai multe epoci, mai apropiate sau mai îndepărtate de lumea noastră.

   Lumea satului de dinainte de cel de-al doilea război mondial reînvie prin redarea vieții lui Mărin al lui Trașcă, un tânăr reprezentativ, el și familia sa, pentru satul românesc din acea vreme, care va cunoaște o metamorfoză rară. El este nepotul unui bărbat cu același nume, un solomonar înțelept, transmițător al învățămintelor dacice străvechi și dotat energetic, deoarece simțea în palme energiile subpământene, izvoare, minerale, comori îngropate. Foarte credibil. Au existat și mai există asemenea oameni.

    Ștefan Dumitrescu descrie realitatea satului românesc interbelic folosind când tușa apăsată, când culorile dulci ale acuarelei, toate imaginile integrându-se armonios într-o panoramă largă,  deopotrivă socială, istorică și mitică, impresionantă. Ochiul său se apropie emoționat de  firul de iarbă sau de chipul personajului, de dealul pe care îl învăluie cu o lumină primăvăratică, dulce, ca apoi să se depărteze și să privească lumea într-o viziune melancolică sau filozofică.

      În sat, se spunea că bunicul lui Mărin ar fi fost ortoman, unul dintre drepții și preoții lui Zamolxe, o confrerie secretă și sacră care își avea originile în Ordinul cavalerilor traci sau danubieni și care a traversat toată istoria noastră. Bunicul a transmis din învățătura sa fiului său, dar cel care îi va urma și-l va întrece va fi personajul principal al romanului „Uriașii de demult”, dotat din naștere, avid de cunoaștere, a cărui minte se luminează și își extinde treptat aria înțelegerii umanului și sacrului. Fără studii, fără să citească manuale sau cărți vechi, el se dezvoltă și se transformă ca individ pe cale orală, cum se presupune că s-a transmis și s-a menținut civilizația traco-dacilor. Și încă ceva. Lui Mărin al lui Trașcă încrederea, credința și staționarea în bine, în aria purității umane supreme, în care nu există pizma, ranchiuna, răutatea sau răzbunarea, nu numai că îi schimbă comportamentul, dar și îl înnobilează.

     În același timp, aceste date sunt potențate de omenie, purtare bună și ajutorarea celor nevoiași. Mintea sa se extinde de la sine pe o arie nelimitată, care cuprinde știința acumulată de strămoși, învățăturile rămase de la Zamolxe și slava Cerului. Mărin este un patriot deplin. El se raportează adesea la Dumnezeul din înalt, la Iisus Hristos, la Fecioara Sfântă Maria, cea care le apare adesea în închipuire, lui și familiei sale, ba chiar îl îndrumă ce este bine să facă, ce opțiune să îmbrățișeze. Acest lucru se vede în comportamentul diurn, în relațiile cu cei din jur, în felul de a se exprima, iar spre final vorbește ca un atoatecunoscător.

      În timp, Mărin al lui Trașcă depășește sfera de cuprindere a unui țăran și, pe măsură ce trece timpul, prin contactul cu bătrânii înțelepți numiți ortomani, adică oameni drepți, explică autorul, se transformă intelectual și ajunge de nerecunoscut, devine o forță vitală a locurilor, a românilor. Iar în sfera socială, a politicului, se pronunță ca un expert, ajunge curând bărbatul căruia i se cere sfatul, este ascultat și urmat.

     În plan sentimental, de copil, Mărin se înțelege bine cu Linuța. Numai că, după ce face armata, părinții îl căsătoresc cu Ștefana lui Ion al Firii. De ciudă, Linuța se mărită în satul vecin, dar nu nimerește bine. Ei toți se cunosc și au unul pentru altul gânduri prietenoase, de apropiere. Mărin era un băiat frumos și arătos, învăța bine la școală, dar fiind singurul copil părinții nu l-au lăsat să meargă mai departe la studii. Cine ar fi preluat pământul lor din moși strămoși? De aceea, copil și mai târziu fiind flăcău, îl plăceau mai multe fete, de-o seamă și mai mici, el însuși le socotea pe toate frumoase și deștepte, bune să-i devină soții. Pentru că aceasta este relația prezentată între el și alte fete și femei din sat, o înfățișare probabil realistă, bine documentată, a mentalităților și obiceiurilor vremii.

       În preluarea treptată a învățăturii lui Zamolxe, Mărin al lui Trașcă se trezește că înaintează pe Calea Nouă, aceea de a deveni un înțelept ortoman, un arheu sau forță vitală, un avatar, deoarece în altă viață el fusese unul dintre preoții lui Zamolxe. Mai târziu, într-una dintre reîncarnările sale, studiase în străinătate. Astfel, asistăm la transformarea sa într-un înțelept și ortoman ca bunicul său. Și în această calitate este îndrumat să cunoască starea exactă a poporului român. I se spune că, la români, trădarea este Legea Supremă, iar oamenii au decăzut, boli fără de leac i-au invadat, precum individualita, egoplasmul, axiofagia. Mărin înțelege curând că românii nu mai sunt o societate unită, monolitică, ci una dezbinată, și nu de azi, de ieri, ci de mii de ani. Dezbinarea și trădarea, instalate, după trădările lui Burebista și Decebal, au fost repetate pe toate treptele istoriei, numind patologia aceasta  atomită.

     În acele momente ale vieții sale, după ce Ștefana rămâne însărcinată și după obiceiul locului nu mai face dragoste cu el, atentă la copilul care se forma în pântecul ei, Mărin al lui Trașcă este ajutat să își ia mai multe neveste, într-o uniune religioasă - este vorba de religia străveche a dacilor propovăduită de Zamolxe. Află că, în acele vremuri de demult, el fusese preot, iar Ștefana, Linuța și un șir întreg de tinere femei, îl slujiseră ca preotese.

    Lanțul acesta al formării lungului șir de preotese și soții este descris cu lux de amănunte și întregește pagini inedite, scrise atrăgător și diferențiat. Lecturăm unele dintre cele mai frumoase pagini de dragoste din literatura noastră. Sunt descrise idile stârnite în scurt timp, deși ele sunt reeditarea unor situații din vremuri străvechi. Aceste uniuni fac ca ele să îi devină soții, în ceremonii scurte, când el și mireasa rostesc un jurământ sacru, care îi leagă pentru totdeauna. Din istorie sau de neunde apar mai mulți preoți daci care citesc din cărți secrete și îi unesc spiritual. Ele, femeile, sunt absolut toate fecioare, păstrate din diferite motive pentru el. Mărin le dezvirginează cu mărinimie, scopul fiind unic – să nască viitorii români curați la trup și suflet, urmași ai hiperboreenilor, cu care ortomanii ca Mărin aveau să formeze un popor nou.

    Cum de se păstrează fecioare atâtea zeci de femei pentru eroul principal al cărții? Motivele nu sunt multe. Linuța de exemplu se măritase cu un bărbat care nu o iubea și avea altă amantă. Unele femei au soți bețivi, altele bărbați robuști, deși tineri țărani, sunt lipsiți de putere de procreație, multe sunt căsătorite împotriva voinței lor cu boieri în vârstă, ajunși la vârsta neputinței etc. Surprinzător, toate fac o pasiune fulgerătoare pentru tânărul Mărin al lui Trașcă, elegant, manierat, înțelept. Acesta ajunge, tot ca un dat divin, să descifreze tăblițe rămase de la geto-daci pe care le transcrie într-o limbă română curată. Și așa aveau să se transmită până la noi Legile belagine, Legile frumoase, Legile Zamolxiene.

    În final, i se prezice că el și alți ortomani vor schimba în bine soarta poporului român. Ni se sugerează astfel explicit motivul renașterii din nou a poporului daco-român. El va avea „un fiu, pe care îl va chema Gheorghe, care va fi un mare povestitor. Gheorghe va avea un fiu pe care îl va chema Nicolae, care va fi bun la suflet și va face mult bine oamenilor, asemenea Sfântului Nicolae. Iar Nicolae va avea un fiu pe care îl va chema Ștefan, care va fi învățat și va fi sacrificat de neamul lui asemenea Sfântului Ștefan. Ei bine, acest Ștefan va fi cel mai bun doctor al neamului acesta, care îl va cerceta și îi va spune poporului român cele mai ascunse boli pe care le are și îl va învăța cum să și le vindece.”

    Sunt multe înțelesuri în acest roman fără pereche, care apar firesc, în desfășurarea acțiunii, stârnind totodată interesul și bucuria cititorului. Sunt nenumărate scene simbolice, metafore, parabole, asupra cărora cititorii vor reflecta în voie, pentru că, deși este o carte cu acțiune de interes, cu un ritm trepidant al întâmplărilor, cititorul simte de multe ori nevoia întreruperii lecturii, pentru a reflecta pe marginea ei.

   Ștefan Dumitrescu prevestește nu numai reformarea românilor, dar și o lume nouă, lumea binelui, a iubirii și iertării, cerută de Iisus, și întărită prin predarea lui Lucifer, care se sacrifică, se întoarce în rai și este primit de bunul Dumnezeu. Răul este stârpit definitiv dintre oameni, iar pământul va fi un rai perpetuu.

 Elocventă este această prezentare sintetică, cu un nou citat:

„Nu judeca oamenii după greutatea lor

După puterea lor, după averea lor

După frumusețea lor sau chiar după râvna lor

Căci și unul și altul a lăsat din ceva

Pentru a crește în altceva.

Cel bogat este sărac în liniște

Cel tare este slab pentru altul

Și cel slab are tăria lui ascunsă.

Cum firea lucrurilor este dosnică, asemenea este și omul.

Ce dă valoare unei unelte, trebuința sau frumusețea?

Duce un om mai mult decât boul?

Este mai bogat vreunul ca pământul?

Doar cunoașterea și înțelepciunea

Îl ridică pe om peste dobitoace.

Și degeaba ai cunoaștere

Dacă ea nu este lămurită de vreme.”

 

                           2.

 

 Însă abia după terminarea lecturii romanului, care îți rămâne viu în memorie cu toate personajele sale, cu peisajele de vis, cu poveștile sale medievale, ai asupra cărții o viziune de ansamblu, de „deasupra și de departe”, și cititorul începe să  „se lumineze”, să înțeleagă lumea, universul subteran, adânc, mesajul revelat al acestui roman. Până acum am revelat doar stratul semantic prim al romanului, în care este prezentată lumea satului românesc cu frumusețea, cu legendele, miturile și rostul ei, de o frumusețe morală și ideatică  uimitoare.

  Meditația te conduce (romanul te obligă să te gândești la el, ești prins în mrejele lui, aproape obsedat)  pe nesimțite la sensurile ascunse, la adevărurile profunde ale lumii și istoriei. Din acest moment se naște în mintea ta o altă interpretare, o altă lume, și ni se revelează un univers de o  bogăție spirituală extraordinară.

      Romanul este unul de dragoste și psihologic. Ca și Dostoievski Dumitrescu este preocupat, obsedat să pătrundă cât mai  adânc în cunoașterea psihologiei personajului, în universul interior al Ființei umane, în speranța revelării esenței și misterului Omului. Daca Dostoievski intră în psihologia profundă a personajului prin „ușa crimei”, de care trecând începe să descrie sentimentele, trăirile personajului ; ei bine, Ștefan Dumitrescu încearcă să pătrundă în adâncimile abisale ale Omului prin „ușa dragostei”, ca să spunem așa. Toate iubirile pe care le trăiește Mărin cu femeile sunt descrieri din „interiorul iubirii”. După care autorul începe să „coboare” în adâncul sufletului omenesc descriind trăirile pe care el și femeia iubită ni le revelează. 

    Din acest punct de vedere romanul acesta este unul inițiatic, este povestea frumoasă și sacră a unei „călătorii inițiatice”. Plecat de pe solul satului românesc din perioada interbelică și trăind aceste iubiri, personajul principal  călătorește prin acest „labirint al iubirilor”. Iubiri care sunt retrăiri ale iubirilor pure, neîmplinite din vremea când era preot al lui Zamolxe.

      Cititorul înțelege că această călătorie inițiatică este una dinspre prezent înspre începutul lumii. În această călătorie „brodând” iubiri, întâmplări de o frumusețe nepământeană, metafore și parabole, personajul principal, în călătoria lui către adâncul universului interior al Omului, pătrunde din nivelul conștient (unde avem cei trei timpi, prezent, trecut și viitor) în nivelul subconștientului. Cu o știință care ține mai degrabă de magie autorul reușește să construiască un „univers romanesc imens” care cuprinde în el istoria poporului daco-român, și chiar istoria lumii. Acest univers romanesc imens est chiar subconștientul milenar al poporului daco-român, memoria colectivă a unui neam  care vine din adâncul istoriei.

    Cum în roman trecutul și viitorul se topesc într-un prezent etern, mirific,  ne dăm seama că universul istoric și mitic construit de autor recreează istoria poporului daco-roman într-o viziune epico-filozofică fascinantă.

     Una dintre cele mai importante teme asupra căreia se aplecă autorul este motivul epico-filozofic al raportului Creator – Mefistofel, care este tema principală a romanului „Doctor Faust” al lui Thomas Mann. O temă grea, mitul lui mefistofel este unul care aparține culturii umanității. Povestea relației personajului principal cu mefistofel străbate tot romanul ca o coloană vertebrală. În finalul romanului Dumitrescu găsește o altă rezolvare diferită de a lui Thomas Mann și Bulgakov, aș putea să spun una care este expresie a gândirii acestui neam, ca o proiecție a spiritualității românești.

      Dacă Marin al lui Trașcă, în călătoria sa inițiatică prin labirintul iubirilor,  îl semnifică pe Dumnezeu (Dumnezeu este Iubire) în finalul romanului îl vedem ajuns  la Începutul lumii, al istoriei umanității, când descoperă marele Adevărul. Dar cine este Adevărul ? Acela care a spus „Eu sunt calea ,adevărul și viața”, astfel că romanul este povestea drumului pe care îl parcurge Omul de la Dumnezeu la Iisus Christos. Când personajul principal răstignindu-se împreună cu mefistofel pe cruce sub privirile preoților daci, el devine chiar Iisus Christos. Este parabola îndumnezeirii Omului ! Este rezolvarea Marii Probleme a Omului și a Umanității.  De aici încolo începe   o nouă viziune asupra viitorului lumii. Finalul romanului este pe cât de cutremurător pe atât de măreț și de înălțător.

     La câteva zile după lectura romanului cititorul fascinat și uluit înțelege că se află în fața unei opere cum nu a mai existat în literatura română, care reinventează romanul ca gen literar și care cuprinde în corpusul său istoria întregii umanități. „Uriașii de demult” este un roman singular în istoria literaturii române, având o putere de seducție și de fascinație uluitoare, și care deschide o nouă viziune despre viitorul Omului și al acestei Civilizații.

 

Din Valea Brazilor, Argeș, August 2022

 

 

 

SUNTEM CONTEMPORANII UNUI CĂRTURAR DE FACTURĂ RENASCENTISTĂ, CU O OPERĂ URIAȘĂ - ȘTEFAN DUMITRESCU

 

      Ștefan Dumitrescu s-a născut în anul 1950 într-un sat din Vâlcea. A absolvit Facultatea de Filozofie din București și a fost toată viața profesor de  Filozofie. A debutat de tânăr, în revistele literare Amfiteatru, Contemporanul, România literară. A scris poezie (20 de cărți), teatru (15 piese), roman (15 romane de mari dimensiuni, inclusiv continuarea demersului din 1975 al lui Marin Preda: Delirul II), 15 volume de povestiri și eseistică (zece cărți). Notăm aici: „Dicționarul complet al dramaturgiei lui I L Caragiale”, Editura Conphis, Vâlcea, 2000, „Psihanaliza și filozofia operei Amintiri din Copilărie”, a lui Ion Creangă, editura Didactica Nova, Craiova 1999, „O nouă interpretare a poemului „Luceafărul”, de Mihai Eminescu”, editura Origini, „Mihai Eminescu - Un Iisus al poporului român”, Editura Armonii culturale. Romanele: „ Și tu vei fi văzduh”, „F. M Dostoievski s-a sinucis la București”, „Prea adânc m-ai rănit, femeie ! ”, „Sisif sau Dealul care nu se mai termină”, ”Marea dragoste”, „ Plopul pe deal”, „Uriașii de demult”, etc

     Ștefan Dumitrescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În anii 90 ai secolului trecut a fondat Biroul de Viitorologie București, al cărui Președinte este și în prezent. Lucrările scrise sau girate de el pe acest fronton ar schimba chipul României de azi și ar reorienta soarta planetei, dar așa cum știm din istoria omenirii, ceea ce e simplu în plan teoretic nu este acceptat decât foarte greu.

La debut a fost salutat cu surle și trâmbițe de Nichita Stănescu, Miron Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu și alții. Credem că  aceste caracterizări descriu cel mai bine opera și personalitatea lui Ștefan Dumitrescu:

      “Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte, cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui. Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi. Francesca Pini, Prof univ. dr, critic literar, coperta a IV-a a cărţii  “Matca ancestrală”, 1993.

În 2010, Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, prin președintele Mihai Ciubotaru, îl propune pentru Premiul Nobel.

 

NOBEL

Det Norske Nobelinstitutt

Henrik Ibsens gate 51,

N-0255 OSLO 

 +47 22 12 93 10    FAX

SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN BASARABIA

PROPUNEREA PENTRU DECERNAREA  PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ SCRIITORULUI ROMÂN, ŞTEFAN DUMITRESCU, ADRESATĂ COMITETULUI  PENTRU DECERNAREA  PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ DE LA STOCKHOLM

Societatea Scriitorilor Români din Basarabia, ce are drept scop dezvoltarea procesului literar, consolidarea şi renaşterea spiritualităţii româneşti în Moldova, educaţia patriotică în baza tradiţiilor istorice naţionale, educaţia lingvistică a tuturor generaţiilor, cultivarea în rândurile membrilor asociaţiei a eului şi tradiţiilor strămoşeşti, îl propune pe Scriitorul Ştefan Dumitrescu atenţiei Comitetului pentru Acordarea  premiului Nobel, de la Stockholm.

Motivaţia propunerii noastre: în timpul de faţă scriitorul Ştefan Dumitrescu este un scriitor cu o vastă şi profundă operă literară. Impresionează foarte mult profunzimea gândurilor sale referitor la destinul fiinţei umane, dragostea lui neţărmurită faţă de Măria sa, Omul.

Scriitor total şi om total, Domnia sa a marcat literatura noastră contemporană, creând opere nepieritoare, ce au o valoare universală.

Îi urăm mari succese  în drumul  lui nobil către obţinerea premiului Nobel pentru literatură.

Dumnezeu să-l binecuvânteze!

MIHAI CIUBOTARU

PREŞEDINTE AL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂN   DIN BASARABIA 

20 septembrie 2010, str. Albisoara 84/5 ap. 13, MD-2005, mun. Chişinău, R. Moldova

 Ștefan Dumitrescu este unul din marii dramaturgi și romancieri europeni. În arta romanului aduce o nouă deschidere în imensitatea universului cultural uman,  investigând asemenea lui Dostoievski și a lui Yung abisalitatea  cosmosului uman interior și a Fenomenului uman.

   Îmbucurător este că opera sa a început să fie bine receptată în exterior, fiind tradus deocamdată în China, în Vietnam, în SUA.

  Ca cercetători în domeniul științelor socio-umane Ștefan Dumitrescu are mai multe descoperiri, unele de o mare importanță, așa cum ar fi : un nou tip de Inteligență denumit „Inteligența pozitivă și Inteligența negativă” și Sistemul viitorului, denumit de el „Sistemul socio-economic de evoluție”. A fundamentat de asemenea mai multe noi Științe în aria Științelor socio-umane, cum ar fi : „Psiho-Economa”, „Efectologia”, „Știința revoluției autentice și pașnice”, Știința salvării Civilizației umane, Știința situației Minus informație și a Fenomenului Minus informație”, „Știința Reformei autentice și pașnice a Sistemelor socio-economice naționale și a subsistemelor lor”, Știința Războiului mascat invizibil”, etc. Prin întreaga lui operă Ștefan Dumitrescu este unul din marii scriitori europeni și un cercetător de primă mărime în domeniul Științelor socio-umane.

 

Constantin Lupeanu, sinolog, fost ambasador al României în China și Vietnam în Țările din și Director al Institutului Cultural Chinez de le Beijing.

20. 05. 2021, București

 

1 DESPRE ROMANUL DELIRUL, VOL II

 

EXCELENȚA SA, CONSTANTIN LUPEANU, FOST DIPLOMAT ȘI AMBASADOR ÎN THAILANDA, SINGAPORE, VIETNAM, CHINA, CEL MAI MARE SINOLOG ROMÂN

 „Aseară am terminat de citit romanul „Delirul, vol II”. Este și va rămâne unul dintre marile romane ale secolelor 20 și 21, iar romanul fluviu în trei volume URIAȘII DE DEMULT este un monument al românilor ”. 

Ambasador Constantin Lupeanu, scriitor, sinolog, membru al Uniunii Scriitorilor, 16 Iulie 2022, Valea Brazilor, Argeș, ROMÂNIA.

 

 

2. DESPRE ROMANUL „FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI S-A SINUCIS LA BUCUREȘTI ”

 

 

UN SEMNAL DE ALARMĂ

 

CRONICA LITERĂ A ROMANULUI

„FEODOR MIHAILOVICI S-A SINUCIS LA BUCUREȘTI”

 

De Ștefan Dumitrescu

 

 

Romanul „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, de Ștefan Dumitrescu, publicat în 2013 la eLiteratura, începe cu prezentarea autorului, între paginile 5 și 31, lucru care probabil i-a impresionat „dureros„ (patologie denumită de autor Axiofagie) pe criticii literari, pentru că romanul (un roman extraordinar) nu a fost primit – după propria-mi știință -  așa cum s-ar fi cuvenit. Criticii, atâția câți se mai pot numi astăzi critici literari, nu l-au comentat, nu l-au citit, ci pur și simplu l-au ignorat. Oare cum se numește indiferența în fața valorii ? Poate că ar trebui ca revistele literare și de cultură să susțină permanent câte o rubrică de cronică literară, unde o persoană să încerce, nu din când în când, ci pe câțiva ani, săptămânal sau lunar, să definească și să impună o ierarhie a valorii printre cărțile literare nou apărute. Deocamdată, se publică multe cronici literare, în mai toate revistele, înșirate de-a valma și cu greu distingi o analiză pertinentă de un text prietenesc.

Eram student când Nicolae Manolescu alegea pentru noi toți cărțile de valoare și nu era decât cu câțiva ani mai mare decât noi. Precum Corneille în Cidul: „la valeur n'attend point le nombre des années”. Se poate repeta și multiplica misterul și apelez la directorii și patronii de reviste să încredințeze timona câte unei persoane, iar în câteva luni, într-un an, noi, cititorii, studenții, tinerii mai ales, ar urma alegerile unui critic care va reuși să-și sculpteze singur numele în eternitate.

Romanul „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, de Ștefan Dumitrescu este un semnal de alarmă, în fața indiferenței și a egoismului criticilor literari, în general a lumii literare românești. O carte unică în peisajul de început de secol al literelor românești, ecoul unei inimi și al unei conștiințe care strigă cu mult curaj adevărul în ceea ce privește starea literaturii și a națiunii române.

 Romanul trebuie lecturat a doua oară pentru a fi înțeles ca mesaj și ca viziune de ansamblu asupra istoriei și culturii române, a stării poporului român. Pentru că având o structură de cerc, este asemenea unui „sistem rotund”, e un ”roman rotund,” care se derulează la nesfârșit în timpul social și în cel istoric, ai sentimentul că după ce ai terminat lectura romanul începe din nou. Este un roman cu două finaluri, un final, cel etern, care se petrece în cealaltă dimensiune, unde Alexander o regăsește pe Helene, prima lui mare iubire, și al doilea final, cel terestru, când îl vedem la sfârșitul cărții pe Alexandru învins, epuizat, eșuând în lumea literară românească, în această lume în general. Și aici vedem o invenție autorului în arta romanului, creator al romanului rotund. 

 „Romanul „Feodor Mihailovici s-a sinus la București”, titlu incitant dar cu un mesaj subliminal, începe abrupt, acțiunea petrecându-se, cum spuneam, în prima parte, în cealaltă dimensiune, unde ajunge spiritul personajului principal, a lui Alexandru, care trece printr-o moarte clinică. Ne găsim în miezul Mitului lui Orfeu, care pierzând-o pe Euridice, iubind-o  profund, (motivul iubirii absolute, eterne) ajunge în lumea de dincolo, unde o regăsește într-adevăr pe Helene-Euridice. Remarcabilă este arta cu care autorul creează ca o acuarelă lumea divină, abulică, plină de o lumină diafană și de mister, în care migrează sufletele după ce părăsesc corpul uman. Ca în Divina Comedie sau în relatările celor care se întorc din cealaltă dimensiune, vedem această lume opalescentă, cețoasă, întrezărim trupurile de lumină ale celor care au trecut în eternitate plutind deasupra  solului selenar. Și abia aici, în lumea ideilor, înțelegem că este posibilă împlinirea marii iubire dintre Alexandru și Helene. Ni se sugerează astfel că marile iubiri, și romanele lui Ștefan Dumitrescu sunt într-adevăr romane ale marilor iubiri, sunt nemuritoare, ele continuându-se în cealaltă dimensiune, unde marea dragoste se împlinește și se desăvârșește pentru eternitate.

 Această primă parte a cărții se continuă apoi cu începutul și cuprinsul romanului, pentru ca ajunsă la sfârșit  povestea de iubire, mesajul esențial al cărții, să se continue apoi cu sfârșitul vieții personajului principal ajuns în cealaltă dimensiune. Aceasta este ideea pe care ne-o sugerează„ structura de cerc” a cărții.

 

Vine după aceasta a doua parte  romanului a cărui acțiune se petrece în lumea cât se poate de terestră și de tristă literară românească a anilor 1970. Când Autorul, devenit student al Facultății de Filozofie din București, debutează ca scriitor și începe să colaboreze la  revistele vremii.

Eroul principal al romanului „Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București”, Alexandru M., bate la porțile literaturii, refuzând să se împotmolească undeva în provincie și printr-o pilă obține un post de redactor la „Viața studențească”. El publică poezie și proză în câteva reviste literare, aparițiile sale atrag atenția, devine cunoscut în mediile literare, însă nu reușește să tipărească nici o carte. Iar la un moment dat, pentru că proza lui, publicată în revistele acelei perioade, foarte valoroasă, sugerând adevăruri din nivelul profund al realității, ajunge să fie considerată subversivă. Fapt care face ca la ordinul securității să fie retrase toate revistele în care îi sunt publicate prozele.

Asistăm la o duplicitate a vieții trăite de Alexandru M., care îl face să fie un om demn și totodată o figură tragică. O victimă a mediului literar și social. Alexandru este sfâșiat de contradicții, este un suflet interiorizat și contorsionat. Viața sa nu e lineară, nici cea intimă și nici  cea pe care o trăiește în lumea literară. Autorul ne redă cu minuțiozitatea și cu o tușă groasă tabloul lumii literare românești, așa cum era el în ultimele decenii ale secolului XX, spectaculos, trist, superficial, tragic, uneori grotesc.  Lumea literară românească în ultimele decenii ale secolului XX se deosebește de lumea literară interbelică. La vârful ei îi vedem pe scriitorii epocii, cei care s-au ajuns și care au pactizat cu regimul comunist, în subsolul ei îi vedem pe tinerii veniți în lumea literară  zbătându-se să își publice cărțile. Făcând parte din această lume Ștefan Dumitrescu o privește cu luciditate, cu tristețe, uneori cu o ironie amară, meditând asupra condiției tragice sau hilare a scriitorului român. Din acest punct de vederea această parte a cărții (acest roman în roman al lumii literare românești) ar fi romanul unei conștiințe sensibile, ultragiate, acuzatoare, care înregistrează totul ca o retină rănită.

 În același timp romanul lui Ștefan Dumitrescu este unul de dragoste, al unei iubiri bolnave care își trăiește zilele într-o lume bolnavă.  Nu este limpede dacă este vorba de o inapetență a personajului principal pentru iubire, o incapacitate de pătrundere a sufletului femeii sau, dimpotrivă, posedă o intuiție care i le dezvăluie pe de-a-ntregul pe femeile iubite. Prima parte a romanului prezintă, cum spuneam, iubirea în celălalt tărâm a lui cu Elena. Helene,  este cea care îl părăsește în viața aceasta terestră, (motivul infidelității femeii, al Dalilei) iar el nu are curajul s-o caute și să-și declare iubirea fără margini.  Gândul îți sugerează  Ideea imposibilității marii iubiri în această lume terestră.

În drumurile fără rost pe la edituri Alexander M. o cunoaște pe Cora,  poetă ca și el, care luptă și ea să-i apară un volum de poezie.

Alexandru se îndrăgostește de frumoasa Cora cu care trăiește o dragoste fulgurantă și terestră, iubire în care femeia este prestidigitatorul.  Îndrăgostit fiind de Cora află de la un coleg scriitor că și aceasta îl trădează, fapt care îl va face să-și piardă mințile. Este impresionantă fuga lui din oraș, simbolizând fuga dintr-o lume coruptă, pentru a se slava în mijlocul naturii.

Nesiguranța și neîmplinirea din planul vieții profesionale duc la respingerea Corei, Alexandru suferind extraordinar de pe urma încurcăturilor amoroase va încerca să se despartă de femeia iubită. Un personaj feminin ciudat și complex. Ca să își publice volumul de poezii Cora acceptă să se culce cu redactorul de carte (era o practică în epocă), dar în același timp îl iubește cu adevărat pe Alex. Ea este cea care îi face rost de casă, culcându-se cu un Ștab din ierarhia socială,  și în același timp ea îl îngrijește cu un devotament extraordinar pe Alex. Cora este cea care are grijă de el ca o mamă și îl salvează într-adevăr de la moarte, pentru că vede în el  omul cinstit, puritatea sufletească și scriitorul de mare talent. De aceea acceptându-și condiția imorală, pentru că numai așa poate răzbate într-o lumea imorală, ea își va dedica  toată  ființa ei  geniului.

La calitățile personajului principal mai adăugăm alte două trăsăturile de caracter care-l definesc pe Alexandru fără echivoc, credința creștină și iubirea de țară, trecând prin perpetuarea tradiției țărănești.

      Alexandru este invidiat de cei din jurul său, dat fiind valoarea sa înaltă, ca autor de substanță. Nu este însă un om senin, care să vadă partea luminoasă a vieții. Pe el această ignorare a sa stârnită de invidie îl muncește și nu găsește calea de a pătrunde dincolo de ea, astfel că se tânguie mereu și își găsește alinare în alcool. Sunt memorabile întâlnirile și discuțiile cu prietenul lui care îl apreciază Nichita Stănescu. Personajul este mereu frământat, inegal, un suflet aflat mereu la răspântie, incapabil de a alege, și un om nemulțumit de societatea în care trăiește, de cercurile scriitoricești în primul rând.

 

    Ajungem în altă etapă în care îl vedem  pe Alexandru bolnav ajungând în moarte clinică în urma pierderii iubitei. Va merge din nou, asemenea lui Orfeu, în căutarea lui Euridice, în cealaltă dimensiune, pe care autorul încearcă s-o descrie. Securitatea descoperind că scrierile lui poartă un mesaj secret îl arestează pe scriitor în intenția de a înțelege cum funcționează puterea sa de a vedea în viitor. Mai ales după ce află dintr-un mesaj că dictatorul Ceauşescu va fi asasinat, iar sistemul comunist se va prăbuşi. Cu aceste calităţi paranormale - căpătate de personajul cărţii revenit din moartea clinică - el îi „materializează” pe scriitorul rus Dostoievski şi poetul român Nichita Stănescu.

 Lecturând și celelalte romane ale lui Ștefan Dumitrescu, (Delirul, vol II”, continuare la Delirul, vol I”, de Marin Preda, așa cum l-ar fi scris acesta), și romanul uriaș „Uriașii de demult)  ne-am dat seama că marea obsesie și fascinație a lui Ștefan Dumitrescu este pătrunderea în nivelele abisale ale Psihologiei umane. Spre deosebire de Dostoievski care se folosește pentru a intra în  subterana personajului de incidentul crimei, care zguduie din temelii personajul, Ștefan Dumitrescu pătrunde în profunzimea psihologiei umane prin fenomenul iubirii, al dragostei. Având o mare capacitate de a iubi ființa lui Alexandru se „scufundă” în nivelul ultim al subconștientului uman, în mit, unde se găsește „în Dumnezeu”, adică în iubirea absolută. Fapt care îl va proiect în nivelul Acașa.

Aici se întâmplă un fapt tulburător, pe care autorul reușește să îl facă perfect verosimil. Feodor Mihailovici îl vizitează și au amândoi  o discuție de o profunzime uimitoare despre destinul poporului rus și al poporului român, despre patologiile  celor două popoare și despre primejdiile care le pândesc în viitor. Este exact ceea ce vedem că se întâmplă acum în istoria poporului român (romanul fiind scris în anii 90) și a poporului rus. În Povestirile lui pe care Alexandru le scrie în stare de transă, fiind bolnav, în comă, conștiința lui având acces la informația din Acașa, povestirile lui relevă Mesaje profetice din cealaltă dimensiune. Astfel într-o povestire dacă sunt selectate cuvintele din cinci în cinic, sau în altă povestire dacă sunt selectate din șapte în șapte se obține un mesaj profetic despre evenimentele dramatice din viitorul poporului român sau al  civilizației umane. Îl vedem astfel pe Alexandru ajungând în ipostaza de Profet. Un profet  încifrat. Un profet trist, bolnav, eșuat, care exprimă, credem noi, spiritul poporului român, starea noastră psihologică. Eșecul, oboseala noastră ca neam.

    

Alexandru este un adevărat personaj dostoievskian, recunoscut și apreciat de Feodor Mihailovici Dostoievski însuși, care îl vizitează în câteva rânduri și îl îndeamnă să-și exprime public nemulțumirea, protestul, să judece și să acuze. La un moment dat o face. Amețit de băutură, ține un discurs târziu în noapte, la cârciuma scriitorilor administrată de doamna Candrea, profitând de petrecerea oferită de cineva. Scriitorii prezenți la chef nu-l ascultă cu adevărat, dorm cu capul pe mese sau chiar se află căzuți sub mese, însă vigilența autorităților nu doarme. Discursul său este înregistrat și urmează să fie chestionat de securitate.

Eroul nostru se vede asemenea filozofului german Johann Fichte, lui îi venea menirea să trezească poporul din „dulcea stare de amorțeală și de inconștiență de dinaintea morții”. Pentru că  se afla într-o clipă astrală, poporul român urmează să dispară sau să se salveze. Poporul său este bolnav de cancer, exprimat, în concepția sa, prin: politicianism, afiofagie, atomită, egoplasm, nuelită, șmecherie, minciună!

 Viața personajului principal este „o cădere într-o cursă existențială”, tristă, cenușie, dureroasă, singura interesantă părea să fie experiența morții. Căderile în leșin, stările de transă, în care scria, îi insuflau ideea răzvrătirii, nu ca acțiune practică, ci deocamdată spre atragerea atenției poporului în mijlocul căruia își ducea viața.

O stare de lucruri cunoscută lui și pe care o socotea strâmbă, de neacceptat, privea lumea scriitorilor și intelectualitatea în ansamblul ei. Acestea erau caracterizate prin existența găștilor, a cumetriilor și nepotismului și de aici lipsa de valoare. Scriitorii sunt analizați pe îndelete, se dau nume, nume cunoscute nouă tuturor, din a doua jumătate a secolului 20, scriitori cu care personajul principal al romanului intră în contact și care îl dezamăgesc, îl tulbură, îl dezgustă.

 

Partea a treia a romanului este halucinantă și poate cea mai reușită sub raport artistic. Eroul își strigă adevărul, în povestirile sale, în conversația cu Dostoievski, în timpul interogării de către înaltul ofițer securist, care în final îl eliberează, pentru că el însuși se dă bătut, „nu știe ce se va întâmpla cu el”, declară, pentru că mulți din jurul lui dispăruseră. Sunt cincizeci de pagini încărcate de tărie filozofică, un poem în proză neliniștitor, o viziune socială și politică alarmantă, menită să îndemne la răzvrătire, la răscoală, la revoluție. Dar câți cititori a avut până acum această operă de excepție, mă întreb?

Eliberat din beciurile poliției, Alexandru M. rămâne în viață, dar nu scapă de dedublarea lui ontologică și în finalul romanului meditează la destinul său tragic, la destinul nefericit al poporului său, după cum se exprimă autorul, sugestie că urmează o altă carte care să dea pe de-a-ntregul cheia vieții acestui personaj tulburător. Și poate ieșirea poporului său din starea alergică, alegerea neghinei din grâu și aruncarea ei pe apa sâmbetei, împlinirea în istorie și nicidecum dispariția sa.

Ștefan Dumitrescu este una dintre personalitățile distincte ale literaturii române de la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21, cu o operă pe măsură, poezie, teatru, roman, filozof al culturii și psiholog cu operă, cu dorința și visul binelui Țării. În consecință, el nu este numai un scriitor, ci un om care meditează asupra istoriei neamului său, un gânditor pătruns de esența creștinismului specific românesc, prin integrarea sa tradițiilor, câștigului cultural și filozofic moștenit de la Zamolxe și Deceneu. Două dintre studiile pe acest palier, „Doctrina Burebista sau Doctrina salvării poporului roman şi a Renaşterii României”, 2009 și 2010 „ Psihologia şi Pedagogia poporului român”, Editura semănătorul, Edituri On-line, se recomandă de la sine.

 

       Romanul pe care vi-l propunem: „Fedor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis în București”, vorbește despre destinul omenesc în general, despre eterna dihotomie a perechii și neliniștile, iubirea și disperarea sa.  Romanul tratează eterna și dureroasa problemă a geniului, neînțelegerea lui de către societatea deasupra căreia s-a înălțat, nefericirea și imposibilitatea lui de a se integra în lume. Motivul epico-filozofic al romanului, povestea ca atare, ne redă în detaliu procesul greoi și dramatic al genezei Profetului, ale cărui capacități de cunoaștere lărgesc enorm sfera cunoștințelor umane, dar pe care oamenii, datorită fricii, lașității, îngustimii nu sunt capabili să le fructifice. Romanul este în același timp o meditația amară supra Omului, a iubirii și a motivului etern al femeii, al misterului feminin, o dată ce femeia și dragostea sunt cele care îl scufundă pe scriitor în cealaltă dimensiune. În același timp ea fiind cea care îl readuce la viață, îl ajută dăruindu-se total, în demersul lui omenesc și epistemologic, tragic. Nu cunoaștem un alt roman mai îndrăzneț, mai  spectaculos, mai modern ca acesta. Este  sigur un roman best-seller

 

Constantin Lupeanu, fost Ambasador al României în China

 

Septembrie 2022, de la Valea Brazilor, Argeș

 

3. DESPRE ROIMANUL „ URIAȘII DE DEMULT”

 

Constantin LUPEANU

(Fostul ambasador al României în China)

 

 

UN ROMAN ULUITOR

 

   În literatura chineză, de o vechime și complexitate greu de pătruns pentru noi, europenii, patru romane clasice sunt socotite a fi romane uluitoare, fără rival, fiecare îmbrățișând altă arie a vieții: 水浒传 Osândiții Mlaștinilor, secolul 14， 西游记 Însemnarea Călătoriei spre Vest，secolul 16,  三国演义Regatele în Luptă， secolul 14, 红楼梦 Vis în Pavilioanele Roșii, secolul 18. Pe primele două le-am tradus eu în limba română. Cel de al treilea este o istorie cavalerească, politică și de război. Ultimul a fost tradus parțial, vreo 40 dintre cele 120 de capitole, fără relevanță, încât cititorul român nu înțelege nimic și, mai rău, sub un titlu fals: Visul din pavilionul roșu. Greșit: n-a avut nimeni nici un vis într-un pavilion, roșu sau de altă culoare! Nu este vorba de un vis, ci mai degrabă sunt visuri, fiind vorba de viața unor familii aristocrate, de iubiri imposibile. Sunt romane de mare întindere, cu peste o sută de capitole, fresce ale societății chineze pe sectoarele cercetate și din epocile respective.

    O asemenea abordare complexă, ispititoare am întâlnit citind romanul lui Ștefan Dumitrescu, Uriașii de demult, eLiteratura, 2020, trei volume cu mai bine de o mie de pagini, mai exact 482, 504, 416 pagini. E un roman monumental. Pe nesimțite cititorul intră într-o lume fastuoasă și fascinantă. O lume mitică, bogăție de sensuri și simboluri, reîncarnări, trăiri ezoterice, plimbări ale personajelor în timpi diferiți. Un final neașteptat, tulburător, semnificativ pentru istoria omenirii și pentru fragmentele din învățăturile culturii Daciei, care ar veni de la Zamolxe:

„Ia seama la gândul cel rău

Ferește-te de el ca de fulger

Lasă-l să se ducă precum a venit

Căci te-ndeamnă la lucruri nefirești.

Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr

Sunt ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii

Ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău.

Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune

Hoție și vărsare de sânge

Iar roadele lor sunt rușinea, neputința

Sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.”

     Un roman absolut uluitor, iată, Ștefan Dumitrescu a îmbogățit și literatura română cu o astfel de capodoperă, roman bine scris și bine orchestrat, cu acțiune plină de sens și personaje credibile, desprinse parcă din vatra românească tradițională a Vâlcei. Autorul îl numește „roman de dragoste, filozofic, psihologic și mitologic, un roman antropologic și cosmogonic.”

   Într-adevăr, în roman se găsesc toate aceste coordonate și dimensiuni. De reținut invenția epică inepuizabilă, stilul elegant, plin de farmec și pe alocuri, mai ales în primele două volume, reconstituirea cu minuție și competență a unei vieți dispărute, din secolul trecut, și din mai multe epoci, mai apropiate sau mai îndepărtate de lumea noastră.

   Lumea satului de dinainte de cel de-al doilea război mondial reînvie prin redarea vieții lui Mărin al lui Trașcă, un tânăr reprezentativ, el și familia sa, pentru satul românesc din acea vreme, care va cunoaște o metamorfoză rară. El este nepotul unui bărbat cu același nume, un solomonar înțelept, transmițător al învățămintelor dacice străvechi și dotat energetic, deoarece simțea în palme energiile subpământene, izvoare, minerale, comori îngropate. Foarte credibil. Au existat și mai există asemenea oameni.

    Ștefan Dumitrescu descrie realitatea satului românesc interbelic folosind când tușa apăsată, când culorile dulci ale acuarelei, toate imaginile integrându-se armonios într-o panoramă largă,  deopotrivă socială, istorică și mitică, impresionantă. Ochiul său se apropie emoționat de  firul de iarbă sau de chipul personajului, de dealul pe care îl învăluie cu o lumină primăvăratică, dulce, ca apoi să se depărteze și să privească lumea într-o viziune melancolică sau filozofică.

      În sat, se spunea că bunicul lui Mărin ar fi fost ortoman, unul dintre drepții și preoții lui Zamolxe, o confrerie secretă și sacră care își avea originile în Ordinul cavalerilor traci sau danubieni și care a traversat toată istoria noastră. Bunicul a transmis din învățătura sa fiului său, dar cel care îi va urma și-l va întrece va fi personajul principal al romanului „Uriașii de demult”, dotat din naștere, avid de cunoaștere, a cărui minte se luminează și își extinde treptat aria înțelegerii umanului și sacrului. Fără studii, fără să citească manuale sau cărți vechi, el se dezvoltă și se transformă ca individ pe cale orală, cum se presupune că s-a transmis și s-a menținut civilizația traco-dacilor. Și încă ceva. Lui Mărin al lui Trașcă încrederea, credința și staționarea în bine, în aria purității umane supreme, în care nu există pizma, ranchiuna, răutatea sau răzbunarea, nu numai că îi schimbă comportamentul, dar și îl înnobilează.

     În același timp, aceste date sunt potențate de omenie, purtare bună și ajutorarea celor nevoiași. Mintea sa se extinde de la sine pe o arie nelimitată, care cuprinde știința acumulată de strămoși, învățăturile rămase de la Zamolxe și slava Cerului. Mărin este un patriot deplin. El se raportează adesea la Dumnezeul din înalt, la Iisus Hristos, la Fecioara Sfântă Maria, cea care le apare adesea în închipuire, lui și familiei sale, ba chiar îl îndrumă ce este bine să facă, ce opțiune să îmbrățișeze. Acest lucru se vede în comportamentul diurn, în relațiile cu cei din jur, în felul de a se exprima, iar spre final vorbește ca un atoatecunoscător.

      În timp, Mărin al lui Trașcă depășește sfera de cuprindere a unui țăran și, pe măsură ce trece timpul, prin contactul cu bătrânii înțelepți numiți ortomani, adică oameni drepți, explică autorul, se transformă intelectual și ajunge de nerecunoscut, devine o forță vitală a locurilor, a românilor. Iar în sfera socială, a politicului, se pronunță ca un expert, ajunge curând bărbatul căruia i se cere sfatul, este ascultat și urmat.

     În plan sentimental, de copil, Mărin se înțelege bine cu Linuța. Numai că, după ce face armata, părinții îl căsătoresc cu Ștefana lui Ion al Firii. De ciudă, Linuța se mărită în satul vecin, dar nu nimerește bine. Ei toți se cunosc și au unul pentru altul gânduri prietenoase, de apropiere. Mărin era un băiat frumos și arătos, învăța bine la școală, dar fiind singurul copil părinții nu l-au lăsat să meargă mai departe la studii. Cine ar fi preluat pământul lor din moși strămoși? De aceea, copil și mai târziu fiind flăcău, îl plăceau mai multe fete, de-o seamă și mai mici, el însuși le socotea pe toate frumoase și deștepte, bune să-i devină soții. Pentru că aceasta este relația prezentată între el și alte fete și femei din sat, o înfățișare probabil realistă, bine documentată, a mentalităților și obiceiurilor vremii.

       În preluarea treptată a învățăturii lui Zamolxe, Mărin al lui Trașcă se trezește că înaintează pe Calea Nouă, aceea de a deveni un înțelept ortoman, un arheu sau forță vitală, un avatar, deoarece în altă viață el fusese unul dintre preoții lui Zamolxe. Mai târziu, într-una dintre reîncarnările sale, studiase în străinătate. Astfel, asistăm la transformarea sa într-un înțelept și ortoman ca bunicul său. Și în această calitate este îndrumat să cunoască starea exactă a poporului român. I se spune că, la români, trădarea este Legea Supremă, iar oamenii au decăzut, boli fără de leac i-au invadat, precum individualita, egoplasmul, axiofagia. Mărin înțelege curând că românii nu mai sunt o societate unită, monolitică, ci una dezbinată, și nu de azi, de ieri, ci de mii de ani. Dezbinarea și trădarea, instalate, după trădările lui Burebista și Decebal, au fost repetate pe toate treptele istoriei, numind patologia aceasta  atomită.

     În acele momente ale vieții sale, după ce Ștefana rămâne însărcinată și după obiceiul locului nu mai face dragoste cu el, atentă la copilul care se forma în pântecul ei, Mărin al lui Trașcă este ajutat să își ia mai multe neveste, într-o uniune religioasă - este vorba de religia străveche a dacilor propovăduită de Zamolxe. Află că, în acele vremuri de demult, el fusese preot, iar Ștefana, Linuța și un șir întreg de tinere femei, îl slujiseră ca preotese.

    Lanțul acesta al formării lungului șir de preotese și soții este descris cu lux de amănunte și întregește pagini inedite, scrise atrăgător și diferențiat. Lecturăm unele dintre cele mai frumoase pagini de dragoste din literatura noastră. Sunt descrise idile stârnite în scurt timp, deși ele sunt reeditarea unor situații din vremuri străvechi. Aceste uniuni fac ca ele să îi devină soții, în ceremonii scurte, când el și mireasa rostesc un jurământ sacru, care îi leagă pentru totdeauna. Din istorie sau de neunde apar mai mulți preoți daci care citesc din cărți secrete și îi unesc spiritual. Ele, femeile, sunt absolut toate fecioare, păstrate din diferite motive pentru el. Mărin le dezvirginează cu mărinimie, scopul fiind unic – să nască viitorii români curați la trup și suflet, urmași ai hiperboreenilor, cu care ortomanii ca Mărin aveau să formeze un popor nou.

    Cum de se păstrează fecioare atâtea zeci de femei pentru eroul principal al cărții? Motivele nu sunt multe. Linuța de exemplu se măritase cu un bărbat care nu o iubea și avea altă amantă. Unele femei au soți bețivi, altele bărbați robuști, deși tineri țărani, sunt lipsiți de putere de procreație, multe sunt căsătorite împotriva voinței lor cu boieri în vârstă, ajunși la vârsta neputinței etc. Surprinzător, toate fac o pasiune fulgerătoare pentru tânărul Mărin al lui Trașcă, elegant, manierat, înțelept. Acesta ajunge, tot ca un dat divin, să descifreze tăblițe rămase de la geto-daci pe care le transcrie într-o limbă română curată. Și așa aveau să se transmită până la noi Legile belagine, Legile frumoase, Legile Zamolxiene.

    În final, i se prezice că el și alți ortomani vor schimba în bine soarta poporului român. Ni se sugerează astfel explicit motivul renașterii din nou a poporului daco-român. El va avea „un fiu, pe care îl va chema Gheorghe, care va fi un mare povestitor. Gheorghe va avea un fiu pe care îl va chema Nicolae, care va fi bun la suflet și va face mult bine oamenilor, asemenea Sfântului Nicolae. Iar Nicolae va avea un fiu pe care îl va chema Ștefan, care va fi învățat și va fi sacrificat de neamul lui asemenea Sfântului Ștefan. Ei bine, acest Ștefan va fi cel mai bun doctor al neamului acesta, care îl va cerceta și îi va spune poporului român cele mai ascunse boli pe care le are și îl va învăța cum să și le vindece.”

    Sunt multe înțelesuri în acest roman fără pereche, care apar firesc, în desfășurarea acțiunii, stârnind totodată interesul și bucuria cititorului. Sunt nenumărate scene simbolice, metafore, parabole, asupra cărora cititorii vor reflecta în voie, pentru că, deși este o carte cu acțiune de interes, cu un ritm trepidant al întâmplărilor, cititorul simte de multe ori nevoia întreruperii lecturii, pentru a reflecta pe marginea ei.

   Ștefan Dumitrescu prevestește nu numai reformarea românilor, dar și o lume nouă, lumea binelui, a iubirii și iertării, cerută de Iisus, și întărită prin predarea lui Lucifer, care se sacrifică, se întoarce în rai și este primit de bunul Dumnezeu. Răul este stârpit definitiv dintre oameni, iar pământul va fi un rai perpetuu.

 Elocventă este această prezentare sintetică, cu un nou citat:

„Nu judeca oamenii după greutatea lor

După puterea lor, după averea lor

După frumusețea lor sau chiar după râvna lor

Căci și unul și altul a lăsat din ceva

Pentru a crește în altceva.

Cel bogat este sărac în liniște

Cel tare este slab pentru altul

Și cel slab are tăria lui ascunsă.

Cum firea lucrurilor este dosnică, asemenea este și omul.

Ce dă valoare unei unelte, trebuința sau frumusețea?

Duce un om mai mult decât boul?

Este mai bogat vreunul ca pământul?

Doar cunoașterea și înțelepciunea

Îl ridică pe om peste dobitoace.

Și degeaba ai cunoaștere

Dacă ea nu este lămurită de vreme.”

 

                           2.

 

 Însă abia după terminarea lecturii romanului, care îți rămâne viu în memorie cu toate personajele sale, cu peisajele de vis, cu poveștile sale medievale, ai asupra cărții o viziune de ansamblu, de „deasupra și de departe”, și cititorul începe să  „se lumineze”, să înțeleagă lumea, universul subteran, adânc, mesajul revelat al acestui roman. Până acum am revelat doar stratul semantic prim al romanului, în care este prezentată lumea satului românesc cu frumusețea, cu legendele, miturile și rostul ei, de o frumusețe morală și ideatică  uimitoare.

  Meditația te conduce (romanul te obligă să te gândești la el, ești prins în mrejele lui, aproape obsedat)  pe nesimțite la sensurile ascunse, la adevărurile profunde ale lumii și istoriei. Din acest moment se naște în mintea ta o altă interpretare, o altă lume, și ni se revelează un univers de o  bogăție spirituală extraordinară.

      Romanul este unul de dragoste și psihologic. Ca și Dostoievski Dumitrescu este preocupat, obsedat să pătrundă cât mai  adânc în cunoașterea psihologiei personajului, în universul interior al Ființei umane, în speranța revelării esenței și misterului Omului. Daca Dostoievski intră în psihologia profundă a personajului prin „ușa crimei”, de care trecând începe să descrie sentimentele, trăirile personajului ; ei bine, Ștefan Dumitrescu încearcă să pătrundă în adâncimile abisale ale Omului prin „ușa dragostei”, ca să spunem așa. Toate iubirile pe care le trăiește Mărin cu femeile sunt descrieri din „interiorul iubirii”. După care autorul începe să „coboare” în adâncul sufletului omenesc descriind trăirile pe care el și femeia iubită ni le revelează. 

    Din acest punct de vedere romanul acesta este unul inițiatic, este povestea frumoasă și sacră a unei „călătorii inițiatice”. Plecat de pe solul satului românesc din perioada interbelică și trăind aceste iubiri, personajul principal  călătorește prin acest „labirint al iubirilor”. Iubiri care sunt retrăiri ale iubirilor pure, neîmplinite din vremea când era preot al lui Zamolxe.

      Cititorul înțelege că această călătorie inițiatică este una dinspre prezent înspre începutul lumii. În această călătorie „brodând” iubiri, întâmplări de o frumusețe nepământeană, metafore și parabole, personajul principal, în călătoria lui către adâncul universului interior al Omului, pătrunde din nivelul conștient (unde avem cei trei timpi, prezent, trecut și viitor) în nivelul subconștientului. Cu o știință care ține mai degrabă de magie autorul reușește să construiască un „univers romanesc imens” care cuprinde în el istoria poporului daco-român, și chiar istoria lumii. Acest univers romanesc imens est chiar subconștientul milenar al poporului daco-român, memoria colectivă a unui neam  care vine din adâncul istoriei.

    Cum în roman trecutul și viitorul se topesc într-un prezent etern, mirific,  ne dăm seama că universul istoric și mitic construit de autor recreează istoria poporului daco-roman într-o viziune epico-filozofică fascinantă.

     Una dintre cele mai importante teme asupra căreia se aplecă autorul este motivul epico-filozofic al raportului Creator – Mefistofel, care este tema principală a romanului „Doctor Faust” al lui Thomas Mann. O temă grea, mitul lui mefistofel este unul care aparține culturii umanității. Povestea relației personajului principal cu mefistofel străbate tot romanul ca o coloană vertebrală. În finalul romanului Dumitrescu găsește o altă rezolvare diferită de a lui Thomas Mann și Bulgakov, aș putea să spun una care este expresie a gândirii acestui neam, ca o proiecție a spiritualității românești.

      Dacă Marin al lui Trașcă, în călătoria sa inițiatică prin labirintul iubirilor,  îl semnifică pe Dumnezeu (Dumnezeu este Iubire) în finalul romanului îl vedem ajuns  la Începutul lumii, al istoriei umanității, când descoperă marele Adevărul. Dar cine este Adevărul ? Acela care a spus „Eu sunt calea ,adevărul și viața”, astfel că romanul este povestea drumului pe care îl parcurge Omul de la Dumnezeu la Iisus Christos. Când personajul principal răstignindu-se împreună cu mefistofel pe cruce sub privirile preoților daci, el devine chiar Iisus Christos. Este parabola îndumnezeirii Omului ! Este rezolvarea Marii Probleme a Omului și a Umanității.  De aici încolo începe   o nouă viziune asupra viitorului lumii. Finalul romanului este pe cât de cutremurător pe atât de măreț și de înălțător.

     La câteva zile după lectura romanului cititorul fascinat și uluit înțelege că se află în fața unei opere cum nu a mai existat în literatura română, care reinventează romanul ca gen literar și care cuprinde în corpusul său istoria întregii umanități. „Uriașii de demult” este un roman singular în istoria literaturii române, având o putere de seducție și de fascinație uluitoare, și care deschide o nouă viziune despre viitorul Omului și al acestei Civilizații.

 

Din Valea Brazilor, Argeș, August 2022

 

 

On Saturday, March 30, 2024 at 08:47:38 PM PDT, Jean Firica <firicajean@gmail.com> wrote:

 

 

Așteptăm propunerile voastre cu persoanele de colaborare

 

 

O ZI BUNĂ, STIMATE DOMNULE PROFESOR JEAN FIRICA, VĂ MULȚUMIM PENTRU INVITAȚIA DUMNEAVOASTRĂ

 

 Sunt scriitorul Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, scriitor propus pentru Premiul Nobel, ( marginalizat de Conducerea Uniunii Scriitorilor și de ICR) bunul Dumnezeu a vrut să fiu și un om însetat de cunoaștere, pasionat de cercetare, astfel că la vârsta  mea de 74 de ani, fiind cercetător în cadrul Grupului  denumit de noi Biroul de Viitorologie de la București, am realizat mai multe descoperiri de mare importanță în domeniul Științelor socio-umane, Psihologie, Pedagogie, Sociologie, Economie Viitorologie, domeniu în care am fundamentat împreună cu colegii mei mai multe Noi Științe, care ne-au ajutat să ducem cunoașterea mai departe. Sunt Purtătorul de cuvânt am Biroului de viitorologie de la București și dorim o colaborare fructuoasă cu dumneavoastră. Urmează să dau anunțul dumneavoastră mai departe, iar mai încolo să vedem cum putem colabora.

 În această perioadă istorică foarte critică pentru poporul român și România suntem preocupați de salvarea României. De aceea o să vă pun mai jos  Apelul Biroului de viitorologie de la București către români rugându-vă pe toți  care veți primi mesajul nostru să îl analizați și să îl dați mai departe cât se poare de mult, pentru a fi cunoscut de cât mai mulți români.

 Vă mulțumim nespus. Cu respect, Ștefan Dumitrescu,scriitor, Purtătorul de cuvânt al Biroului de viitorologie de la București

 

 

BIROUL DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREȘTI

 

(Dragi români, situația României în acest moment, distrusă peste 80 la sută, fiind foarte gravă, asemănătoare situației României în Primul război mondial când mai rezistam doar în 10 la sută din teritoriul Țării, Biroul de viitorologie de la București, format din cercetători de elită în domeniul Științelor socio-umane, încearcă să vă  arate care este adevărata situația a poporului român și a României, dorind din toată inima să  vă informeze, să vă lămurească și să vă orienteze, să vă arate ce trebuie să facem în această perioadă foarte grea pentru a ne salva țara. România se află acum în cel mai mare și distructiv război din istoria noastră, un Război mascat, perfid în care Agresorul care vrea să ne distrugă  ne apare ca Prieten tocmai ca să ne manipuleze și să ne deruteze. Vă rugăm să citiți cu atenție  și c u răbdare Mesajul nostru către Țară, către toți românii, de la academician la ultimul om de serviciu, și să încercăm să ne luminăm și să ne trezim. Vă mulțumim, cu Dumnezeu înainte pentru salvarea României ! Acest mesaj este și pentru patrioții din Moldova.)

 

 

 

COMUNICAT DRAMATIC  AL BIROULUI DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREȘTI CĂTRE ȚARĂ  PRIVIND SITUAȚIA CATASTROFALĂ ȘI PERICULOASĂ ÎN CARE SE GĂSESC POPORUL ROMÂN ȘI ROMÂNIA.

 

DRAGI ROMÂNI, POPORUL ROMÂN ȘI ROMÂNIA SE  GĂSESC ÎN RĂZBOI.

SUNTEM  DE 34 DE ANI CU TOȚII ÎN CEL MAI MARE  ȘI DISTRUCTIV RĂZBOI DIN ISTORIA NOASTRĂ, COMPARABIL DOAR CU RĂZBOAIELE DACO-ROMANE DIN ANII 101-106, CARE AU DUS LA DISPARIȚIA REGATULUI ȘI A STATULUI DAC, CONDUS DE REGELE DECEBAL.

NUMAI CĂ ACEST RĂZBOI ESTE UNUL MASCAT DE ACEEA AM FOST PĂCĂLIȚI ȘI NU NE-AM DATSEAMA

 

DACĂ NU VOR REUȘI SĂ IEȘIM CU BINE DIN ACEST RĂZBOI, DACĂ NU VOM FI MAI INTELIGENȚI DECÂT AGRESORII NOȘTRI CARE SUNT FOARTE SAVANȚI, PERFIZI ȘI CINICI  ROMÂNIA VA DISPĂREA AȘA CUM A DISPĂRUT STATUL DAC AL LUI DECEBAL ȘI DACIA !

 

   Dragi români, vestea pe care v-o dă Biroul de viitorologie de la București este dureroasă, teribilă și adevărată.  Din păcate, sperăm să nu o aflați prea târziu. Noi, romanii,  din țară și din diasporă, poporul român, atât cât a mai rămas după  ce  fost trădat și distrus 34 de ani, suntem în război. 

      Ne găsim în cel mai mare, cel mai lung, (durează de 34 de ani) cel mai distructiv și îngrozitor război din istoria noastră de la daci încoace. Nici un război din toată istoria noastră nu a distrus peste 80 la sută din Organismul românesc, din Ființa Neamului Românesc. Acest al Treilea război mondial în care am fost băgați și în care suntem victime de 34 de ani  ne-a produs distrugeri mai mari decât cele două războaie mondiale la un loc.  Mai mari decât toate războaiele din istoria noastră la un loc.

       Precizăm, ne găsim în cea mai mare catastrofă din istoria noastră de la Decebal încoace, comparabilă cu situația catastrofală în care s-a aflat poporul dac în anii războaielor daco-romane. Bine  ar fi ca oamenii patrioți ai acestui neam să ne mobilizăm și să reușim să salvăm România.

Bine ar fi ca și cei care se găsesc la Conducerea Țării, ne gândim la Partidele  PNL și PSD, la oamenii din armată, din Serviciile secrete, activi sau pasivi, din Ministerul de Interne și din alte Instituții să înțeleagă lucrul acesta. Să le fie milă de țară, să înțeleagă că dacă mai mergem  pe această cale în câțiva ani România dispare.

     Subliniem, ne găsi în cel de Al Treilea război mondial, declanșat de Oculta, de Elita Mondială, sau de Vârful Globalist cum i se mai spune. Acest al Treilea Război mondial, care a început încă din anul 1989 prin distrugerea Sistemului socialist mondial în urma lanțului de lovituri de stat din fostele țări socialiste, numite mincinos revoluții, nu ne-a agresat și nu ne distruge numai pe noi, ci toate țările aflate în spațiul Imperiului euro-atlantic.  A distrus  Uniunea Sovietică, distruge Uniunea Europeană, care este creația lor, distruge țările din Europa, distruge Ucraina, distruge Rusia (după ce a distrus Uniunea Sovietică, tot creația lor). Acest al Treilea război mondial declanșat de Oculta satanistă este asemenea unui  tăvălug care distruge statele, economiile, culturile naționale, valorile naționale, folosindu-se atât de războaie militare, de crize economice, de mijloace și metode perfide, așa cum a fost plandemia Covid 19, un război virusologic mondial, care a produs sute de milioane de morți și distrugeri  materiale imense , mascate pe care cu greu le-am detectat și studiat.

Poporul român, dar mai ales oamenii lui învățați, așa cum sunt academicienii, profesorii universitari, ofițerii din armată, din SRI, din ministerul de interne, medicii, profesorii trebuie să înțeleagă situația disperată în care se găsesc poporul român și România.

 

   De când Elita Financiară mondială, care este satanistă, a pus la cale acest al Treilea Război mondial, și ce urmărește?

   Elita globalistă a programat, a planificat acest al Treilea Război  încă din anii 1960. Iată ce spunea David Rockefeller în anii 1960: "Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială. " David Rockefeller . Ei bine această criză majoră și credibilă realizată la nivel mondial, care ar face națiunile să le accepte jugul, adică Noua Ordine Mondială, a fost declanșată imediat după anul 1989, când au fost distruse Statele foste socialiste din  Estul Europei, aflate în sfera de influență a Uniunii Sovietice.  Dirijor, cel care a orchestrat distrugerea Sistemului comunist mondial , al țărilor din Lagărul socialist a fost Omul Ocultei și al CIA, Mihail Gorbaciov, fostul Președinte al Uniunii Sovietice, sub masca așa ziselor reforme Perestroika și Glaznost.

Ce mai urmărește Elita Mondială satanistă. Iată ce ne spune Dave Foreman, om important al Ocultei  : "Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om”."

    "Primele mele trei obiective principale ar fi :  reducea populației umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rând sa vad cat mai multe zone pustii."- Dave Foreman

 

David Foreman - Wikipedia William David Foreman was born on October 18, 1946, in Albuquerque, New Mexico.[1][4][5] His father was a United...

 

 

      Ei vor distrugerea lumii, a Pământului: Iată ce ne spune un alt om important al Vârfului globalist    : „  Pamantul e bolnav de cancer, iar cancerul sunt oamenii”. Merton Lambert, formator in cadrul Fundației Rockefeller.

     Așadar, acesta este Scopul lor, obiectivul Globaliștilor, distrugerea lumii, a pământului, asasinarea  întregii populații a civilizației umane urmând să mai rămână pe pământ numai 100 de milioane. Noua Ordine Mondial  urmând să fie realizată atunci când Elita mondială va distruge toate țările și națiunile, iar ei vor deveni Guvernul mondial care conduce lumea. În Noua Ordine Mondial ei, Guvernul mondial, urmând să fie Stăpânii lumii, să dețină toate bogățiile, iar restul omenirii să fie o turmă de sclavi care nu posedă nimic, nici o proprietate, așa cum a fost în țările comuniste.  Suntem îngroziți desigur pentru că din punct de vedere psihologic oamenii aceștia sunt bolnavi mintali, sunt nebuni, o altă explicație a  gândirii și a comportamentului lor fiind aceea că sunt o altă specie. Posibil reptilienii, scopul acestora fiind devorarea speciei umane.  Dacă ne uităm la cum gândesc oamenii aceștia suntem înclinați să credem că este posibil ca ei să fie nebuni, sau să aparțină unei specii feroce.

     Criza majoră pe care au planificat-o Globaliștii staniști și pe care au declanșat-o în lume după ce au distrus Uniunea Sovietică și regimurile comuniste din Țările din Estul Europei, este ceea ce vedem că s-a petrecut și se petrece acum în lume: distrugerea Turnurilor Gemene, războaie militare, așa cum au fost războaiele din Irak, din Afganistan, din Libia, din Siria, țări pe care le-au distrus ca să pună mâna pe resursele lor, și ca să declanșeze valul de imigranți din Siria, din Libia, din Irak.

       Pentru că  valul de imigranți  prin care populații din Africa și din Asia invadează Europa a fost planificat tot de ei demult. Căci Globaliștii vor să distrugă, potrivit planului Kalergi, Europa, țările din Europa și rasa albă europeană, pe care vor să o desființeze prin metisarea cu populații africane și asiatice.  Acești mari Criminali ai umanității, oameni bolnavi din punct de vedere psihic,  în mințile lor bolnave se joacă și fac planuri pe termen lung cu zeci de ani înainte. Și din păcate, toate planurile le-au ieșit până acum pentru că Știința lor de a distruge societăți umane întregi este foarte avansată.  Acestei celei mai mari agresiuni la adresa Omului și a speciei umane  din istoria umanității, de când există Omul pe pământ popoarele trebuie să le opună inteligența, unitatea,  umanismul lor, pentru a le bara îngrozitoarea  Agresiune la existența speciei , a civilizației umane, a vieții pe planeta noastră. . Se pare că popoarele încep să se trezească și să înțeleagă.  Dar nu știm dacă vor fi capabile să se unească și să dea o ripostă eficientă acestor Criminali nebuni.

      De aceea ar fi bine ca în națiunile europene să apară Mari patrioți, Minți inteligente, așa cum a fost la noi Corneliu Vadim Tudor, pe care din păcate nu l-am urmat, și așa cum sunt acum doamna Diana Șoșoacă, gen Corvin Lupu, George Simion, medicul Mihai Târnoveanu,  Călin Georgescu,  Miron Manega, prof Ilie Bădescu, Marian Ilie, Sorin Ilieșiu, ing Iulian Hornet, prof Marvin Atudorei etc, și mulți alți patrioți.  Credem că în România sunt mulți patrioți adevărați care ar putea contribui la salivarea Țării.  Patrioți care din păcate sunt divizați în zeci de partide, de partidulețe și formațiuni  care își zic patriotice. Aceasta este o mare greșeală, ar fi o nenorocire ca la viitoarele alegeri să nu ne unim!!

 

CÂND O ȚARĂ, UN POPOR SE AFLĂ ÎN RĂZBOI, MAI ALES CÂND ADVERSARUL URMREȘTE JEFUIREA ȘI EXTERMINAREA  TOTALĂ, ACEL POPOR  TREBUIE SĂ SE RIDICE CU MIC CU MARE, SĂ SE UNENASCĂ ȘI SĂ LUPTE DIN TOATE PUTERILE LUI PENTRU SALVARE.

 

CĂND O ȚARĂ ESTE AGRESATĂ ȘI SE AFLĂ ÎN RĂZBOI ESTE DE DATORIA ARMATEI, A SERVICIILOR SECRETE, A INSTIUȚIILOR DE FORȚĂ SĂ RECȚIONEZE ȘI SĂ LUPTE PENTRU SALVAREA ȚĂRII. DACĂ NU O FAC ACEASTA ÎNSEAMNĂ TRĂDARE DE ȚARĂ ȘI DE NEAM.

 

    Pentru că acest Război care ne-a distrus și în care ne aflăm de 34 de ani nu este unul militar care să se poarte pe față, agresorii nu vin cu tunuri și cu tancuri, ci este un război al inteligenței cinice, criminale , un război foarte savant și mascat, patrioții, și cadrele din rândul Armatei și al Serviciilor secrete nu pot lupta împotriva lor cu puștile sau cu tancurile.  Se va construi o strategie inteligentă.

Cum ne-au păcălit Globaliștii în decembrie 1989. Ne-au spus că-l dau jos pe Dictatorul Ceaușescu și  dau jos comunismul.  Comunism pe care tot ei l-au adus în istorie, în 1917 în Rusia, când au dat lovitura de stat cu sprijin german numită în mod mincinos Marea Revoluție din octombrie, care a instaurat în lume primul Stat Comunist, Experimentul comunist mondial. În decembrie 1989 au spus că ne scapă de comunism și că ne aduc  libertatea și democrația, bazată pe partide, pe alegeri libere și pe sistemul pluripartidist.  Ce fericiți am fost că vom trăi  în libertate și democrație. A fost o păcăleală, o Capcană. Noi habar nu aveam că am fost introduși într-o Mare capcană distructivă, în care ne vom distruge singuri ca proștii, că am fost împinși pe o linie distructivă, că am fost băgați într-o Macro-situație capcană-Malaxor care ne va distruge.

     Așadar, Globaliștii s-au folosit de noțiunile de liberate, de democrație. Ei bine, partidele patriotice și patrioții din România trebuie să cucerim acum puterea în mod democratic. Nu folosind arme, nu dând o lovitură de stat, nu prin violență, ci în mod pașnic și democratic. Pentru că acum, înaintea alegerilor din anul 2024, considerăm  că  o mare parte dintre români, care și-au dat seama că partidele PSD, PNL, USR, UDMR sunt  partide, instrumente de care Dușmanul extern, Elita financiară, Corporațiile, serviciile secete străine s-au folosit și se folosesc pentru a jefui România și a o distruge. Cum nu și-au dat seama ofițerii Armatei române? Cei din serviciile secrete, intelectualii,  jurnaliștii de lucrul acesta? Cum a  fost posibil să ne lăsăm jefuiți 34 de ani până când am ajuns o colonie nenorocită, din care românii fug ca potârnichile?

 

     Iată ce trebuie făcut: toate partidele, și formațiunile care sunt patriotice, care au ca ideal patria și poporul român, să se dune în spatele celor două partide suveraniste importante, S.O.S și AUR, să voteze masiv cu candidații acestora, la locale, europarlamentare, la parlamentare și prezidențiale. Dacă nu gândesc așa, și nu fac așa înseamnă că nu sunt patrioți și acționează de partea Agresorului globalist și satanist și a partidelor slugi PSD, PNL, USR, UDMR împotriva poporului român. În același timp, cele două Partide suveraniste importante, SOS și AUR nu trebuie să se mai atace între ele. Aceasta este o crimă la adresa poporului român, înseamnă că lucrează de partea Dușmanilor României. Amândouă partidele trebuie să colaboreze, să se sprijine, pentru a obține peste 50 la sută din  locurile din parlament. Abia atunci am mai putea respira puțin. Dar și de aici înainte patrioții români trebuie să acționeze uniți și inteligenți, pentru că Oculta satanistă, și trădătorii ei din țară nu vor ceda puterea ușor.  Sunt foarte puternici, cinici și periculoși.  Biroul de viitorologie de le București le pune la dispoziție cea mai bună Strategie de dezvoltarea  României. Proiectul există.  Sperăm, doamna Diana Șoșoacă și domnule George Simion, conducerile celor două partide, conducerile celorlalte partide patriotice mai mici să înțelegeți  acest lucru elementar.

 

 DRAGI ROMÂNI,

V-ați întrebat vreodată de ce, după ce România a avut cea mai mare dezvoltare din întreaga noastră istorie  în perioada perioada 1965-1989,  (cu toate greșelile făcute de Nicole Ceaușescu) s-a prăbușit  după 1989 uimitor de repede în numai două decenii, iar acum după 34 de ani este o țară eșuată, distrusă ?  Când România a avut în  perioada lui Ceaușescu cea mai mare populație, de 23, 3 milioane de locuitori din întreaga istorie, când Conducerea Țării a reușit să construiască o Economie dezvoltată, chiar supra dimensionată, care putea produce absolut orice avea nevoie poporul român, de la ace la avioane Rombac, cum să  ne explicăm că după 1989 se prăbușește într-un mod incredibil? 

     Când înainte de 1989 aveam Combinate, Uzine imense, Hidrocentrale și termocentrale și când eram o țară exportatoare, care avea cea mai mare piață de export din întreaga noastră istorie, cum să ne explicăm că poporul român se dezintegrează  în numai două decenii, că numai avem nimic, iar țara devine o colonie de sclavi,   care lucrează pentru stăpânii care ne-au invadat ?

     Când în Economia românească lucrau 12 milioane de oameni forță de muncă bine calificată, când intrau în clasa întâi în jur de un milion de copii, când economia românească dădea de lucru la toți românii, când dacă terminai un liceu, o școală profesională, sau o facultatea  aveai imediat un loc de muncă și nu trebuia să îți părăsești țara ca să poți să muncești. Când nu murea nimeni de foame, când locul de muncă îți era garantat, iar acum am ajuns muritori de foame ?  Departe de noi să afirmam că modelul comunist, comunismul a fost bun și trebuie să ne întoarcem la el!! Nu! Dar trebuie să recunoaștem că Ceaușescu a avut abilitatea și dragostea de țară de a transforma ideologia malefică a comunismului în ceva benefic pentru țară asigurând astfel dezvoltarea României.

       Dimpotrivă, spunem că Modelul comunist de societate, comunismul a fost rău. Comunismul a fost un Experiment socio-economic de mari dimensiuni făcut de Globaliști, de Oculta de pe Walt Street, cu scopul de a introduce societățile umane într-o Macro-situație capcană, malaxor pentru a se distruge între ele. Așa cum a procedat  cu noi și acum după 1989. Și într-adevăr, comunismul a produs zeci de milioane de victime, a distrus culturi, economii, națiuni.  În nici un caz  nu ne vom întoarce la Comunism!!

     Dimpotrivă, în mod pașnic și democratic vom trece la construirea Sistemului socio-economic al viitorului, superior din toate punctele de vedere capitalismului. Sistem pe care l-am numit Sistemul socio-economic de evoluție pentru că el produce evoluția Omului și a Societății.  Sistem care nu cunoaște fenomenul crizelor și al șomajului, care nu cunoaște exploatarea omului, transformarea lui în marfă și care dă de lucru tuturor oamenilor, asigurându-le un nivel educațional și cultural ridicat.  Pe când sistemul economic capitalist a făcut din om o marfă, a creat fenomenul șomajului, al crizelor economice și al alienării. Și care în goana lui după capital a produs războaiele care vedem că s-au înmulțit.

      În anii 1988 și 1989 (cu toate lipsurile) România devenise o putere economică europeană.  Statul român a reușit să își plătească datoriile ( ceea ce nici o țară nu a mai reușit) și când Nicolae Ceaușescu avea în plan crearea unei Bănci Internaționale cu dobânzi mici pentru Țările din lumea a Treia, fapt care ar fi dus la dezvoltarea multor țări și astăzi planeta ar fi arătat mult mai bine și n-ar mai fi fost un câmp nesfârșit de războaie. Cum Nicolae Ceaușescu (sabotat de securiștii răspunzători din Comerțul exterior, care în loc să bage banii în Visteria Țării, i-au băgat în Coturile lor, așteptând momentul când îl vor lichida) a plătit datoria Țării, și cum avea de gând să înființeze Banca Internațională pentru țările din lumea a Treia, împreună cu Irakul și cu Libia, atunci Elita mondială, Stăpânii lumii, care sunt Marii noștri Dușmani au hotărât să-i lichideze pe toți trei lideri. Întâi l-au lichidat pe Ceaușescu înscenând Lovitura de stat din decembrie 1989, apoi pe  Saddam Hussein, atacând Irakul și spânzurând-l, apoi pe Gaddafi al Libiei.

      Acum tot ei l-au provocat pe Putin atrăgându-l  în capcană, punându-l să atace Ucraina. Bine, că nici Putin nu este un înger, dar este important de știut că Globaliștii au pregătit Ucraina să atace Rusia, obligându-l pe Putin să atace Ucraina. Tocmai de aceea în acest an, în această perioadă România trebuie să facă tot ce este posibil să nu se lase atrasă, sau împinsă în Război de partea Ucrainei. Nici a Rusiei, așa cum dorește Dușmanul extern, Globaliștii sataniști.

     Perioada 1965-1989, de 24 de ani este perioada când  România s-a dezvoltate cel mai mult din întreaga noastră istorie de la Decebal încoace.  De ce România s-a dezvoltat foarte mult, deși subliniem, Ceaușescu a făcut mari greșeli ? În primul rând, pentru că a avut la Cârma ei un Conductor patriot, care a înțeles că numai printr-o dezvoltare semnificativă și multilaterală, devenind o Țară puternică poate să își asigure independența și suveranitatea.  În al doilea rând, pentru că a organizat poporul român, l-a disciplinat și l-a pus la muncă, toți românii lucrând în același sens, Dezvoltarea Țării. Noi, oamenii, românii, suntem Celulele Organismului  românesc, și toate celulele am lucrat în aceeași direcție, Dezvoltarea Țării. Și în al treilea rând, pentru că fiind o Țară suverană nu am permis altor Țări, dușmanilor noștri potențiali, Uniunea Sovietică și Ungaria, să se bage în trebuirile noastre interne și să ne facă rău. Și în al patrulea rând, pentru că a existat un singur partid care a coalizat și a organizat societatea și nu mai multe, situație în care s-ar fi luptat între ele, divizând societatea, creând tulburări și haos, așa cum vedem că se întâmplă după 1990.

 

CINE ESTE DUȘMANUL, AGRESORUL NEVĂZUT CARE A DISTRUS ROMÂNIA DUPĂ ANUL 1989, ȘI ACUM A DECLANAȘAT RĂZBOIUL DIN  UNCRAINA, ȘI CARE AMENINȚĂ DISTRUIGEREA MULTOR ȚĂRI.

 

CINE ESTE DUȘMANUL CARE A DECLANȘAT AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL, ÎN CARE ROMÂNIA, BULGARIA, POLONIA, UCRAINA, UNIUNEA EUROEANĂ, RUSIA SUNTEM VICTIMELE LUI

 

      Faptul că România, care  într-o perioadă scurtă 1965-1989  a trăit cea mai mare dezvoltare din istoria sa, atingând  apogeul în toată istoria sa, ca după aceea să fie distrusă în numai câteva decenii, ne arată că  Agresorul, Factorul care a distrus poporul român în numai două decenii, (am numit Elita mondială satanistă) ne era din toate punctele de vedere superior. Iar noi în acest timp habar nu am avut cine este Agresorul foarte savant și mascat care ne distruge. Mai ales că el ne-a apărut în această perioadă de 34 de ani ca prieten, iar noi nu aveam cum să știm cum să ne raportăm la el.  Ne referim la Oculta, la Elita Mondială, la instrumentele ei, SUA, la Conducerea Uniunii Europene, la Conducerea României devenită în această perioadă sluga Agresorului nostru.  Aceștia, subliniem, sunt Dușmanii de care trebuie să ne eliberăm, pe care va trebui să îi păcălim, să luptăm cu ei cu armele lor în mod inteligent :  Elita Mondială, Stăpânii lumii, Guvernul SUA care este instrumentul Ocultei, Conducerea Uniunii Europene, NATO. Uniunea Europeană, NATO și Guvernele din Uniunea Europeană sunt instrumentele Ocultei folosite împotriva Rusiei, în Războiul din Ucraina.

       Precizăm că Elita Financiară a fost și este dușmanul tuturor țărilor încă din cea de a doua jumătate a secolului XIX. Elita financiară însemnă un Grup de bănci, un Grup de Mari Bancheri cum ar fi Rotschild, Rockfeller, toți sataniști, care prin inginerii financiare, păcălind popoarele a reușit să acumuleze cu fiecare an, cu fiecare criză economică sau cu fiecare război declanșat de ea un Capital imens. Se estimează că Elita mondială, care este cu adevărat Stăpânul lumii, deține 80 la sută din Capitalul planetar. Un Grup mic de 13 familii dețin 80 la sută din capitalul mondial.

     Pe parcursul istoriei, ca să își mărească puterea, au construit ceea ce se numește Piramida Puterii. Ei sunt în Vârful puterii mondiale, iar în nivelele inferioare ale puterii se găsesc oameni foarte influenți, care sunt infiltrați, cu ajutorul lojilor masonice, în guvernele țărilor, în instituțiile bancare, culturale, educaționale naționale și internaționale. Dețin mass media mondială prin care manipulează opinia publică, societățile naționale pe care le încaieră sau le îmbolnăvesc psihologic, cultural, educațional, economic. Au acționat încă din secolul XIX din umbră, au fost Puterea ocultă, neștiută de marele public, nici în America, nici în Europa, care a acționat tot timpul din umbră, din subterana istoriei. De aceea a fost numită Oculta. Și fiind nevăzută și necunoscută, acționând din umbră, din subterană, a fost foarte eficientă, reușind să-și realizeze toate obiectivele criminale, sataniste, gândite pe o perioadă mare de timp, cu ajutorul corupților și trădătorilor din toate popoarele pe care le-au subjugat.

       Toate evenimentele majore care s-au petrecut în istorie de la începutul secolului XX, așa cum ar fi Primul Război mondial, care a distrus Europa, a distrus în primul rând Imperiile (Austro-ungar, Imperiul Țarist, Imperiu german)  și care a pregătit Lovitura de stat din Rusia în anul 1917 gândită și finanțată de Marii Bancheri de pe Walt Street și dată de batalioane de asalt germane, asasinând familia imperială țaristă și instaurând comunismul în lume. Ei sunt cei care a făcut comunismul, care s-a dezvoltat devenim după al Doilea război mondial, Marele Experiment comunist mondial. Ei au făcut Marea Criză economică din anii 1929-1933. Ei au făcut ideologia comunistă, și comunismul, și tot ei au generat și ideologia fascistă, ca reacție la comunism. 

     Pe parcursul secolului XX Puterea lor a crescut atât de mare încât au devenit un fel de Guvern mondial din umbră care s-a infiltrat prin lojile masonice, prin societățile secrete create de ei în toate Organismele societăților naționalele, în toate Țările.  Tot ei au  pregătit în mod subtil și mascat al Doilea Război mondial, ajutând Uniunea Sovietică să învingă.  Ei au dat Țările din Răsăritul Europei lui Stalin ca Sistemul comunist, Lagărul comunist să se dezvolte, să acapareze o mare parte din suprafața globului.

     Filozofia și strategia lor este să provoace tulburări și dezbinări în societate, așa cum a fost lupta de clasă, și războaie între țări, să provoace crize economice, războaie, Experimente Negative de mari proporții, așa cum a fost Experimentul comunist mondial, Experimentul negativ fascist și Ideologia fascistă,  Comunismul și Experimentul numit Uniunea Sovietică pe care l-au distrus ca să înființeze Experimentul Uniunea Europeană. Pe care ei o controlează și o folosesc ca să distrugă popoarele și națiunile suverane europene, și pentru a susține Ucraina în războiul cu  Rusia.

      Ei au înființa Uniunea Europeană și tot ei o vor distruge în curând așa cum au distrus Experimentul comunist mondial. După distrugerea Comunismului în anul 1989 au declanșat Experimentul Globalist, care este același lucru cu al Treilea Război mondial aflat în plină desfășurare, numai că acest al Treilea Război mondial nu este doar un Război militar, așa cum au fost Primele Războaie mondiale, ci este unul mult mai complex, mai savant, mai perfid, întins pe o perioadă lungă de timp. Astfel ca la sfârșitul acestui al Treilea Război mondial să realizeze Noua Ordine Mondială, visată de ei. Când ei vor fi Unicul Guvern mondial, Stăpânii lumii, ei vor deține toate bunurile, proprietățile, iar restul omenirii ar fi o turmă de sclavi.

       Trebuie știut (așa cum reiese din scurgerile de informație) că ei și-au propus încă de la începutul secolului XIX cucerirea Lumii în trei etape, în urma declanșării a trei Războaie mondiale.  În anul 1914 au declanșat Primul Război mondial ca să distrugă Imperiile  europene  (ei fiind Imperiul financiar mondial din umbră, aflat în dezvoltare) și ca să realizeze în Rusia Țaristă o stare de revoltă. O stare revoluționară, propice loviturii de stat care să distrugă Puterea Țaristă, ca să fie implementat în istorie Primul Guvern bolșevic, Primul Experiment comunist național. Le-a ieșit perfect totul. Sunt diabolici de inteligenți. Se folosesc de psihologi, economiști, sociologi, viitorologi savanți, sataniști, care le gândesc scenariile. Pentru că sunt sataniști și urmăresc distrugerea popoarelor, a națiunile și a Bisericii creștine, Bisericile Ortodoxă, Catolică, reformată ar trebui să susțină popoarele în lupta lor împotriva acestei Hidre blestemate.  Biserica creștină, și chiar  religia islamistă ar trebui să lupte împotriva Ocultei, care este adevăratul Anticrist de care vorbește Biblia.

        Peste un deceniu au declanșat Marea Criză economică din anii 1929-1933, apoi au declanșat în mod mascat al Doilea Război mondial, care le-a dat posibilitatea să dezvolte Comunismul în lume. Experimentul comunist din Uniunea Sovietică trebuia să fie dezvoltat, să se întindă cât mai mult în lume. Ceea ce s-a și întâmplat. Apoi au făcut ca Blocul Comunist mondial să intre în conflict cu Blocul capitalist, amândouă blocurile fiind controlate și încăierare de ei, de Finanța mondială. Așa a apărut Războiul rece, și cursa înarmării, care a făcut să se acumuleze munți de armament, pe care le consumă acum în Ucraina. Acești  Mari Criminali declanșează războaie pe suprafața Globului ca să își vândă ei armamentul. Ei sunt în realitate o fabrică mondială a morții.

         Toate aceste războaie le-au adus lor, Elitei Mondiale,  un capital și o Putere și mai mare. Elita mondială sau Oculta fiind Conducătoarea celui mai mare Imperiu satanist din istorie, fiind  în același timp un Imperiu nevăzut, financiar aflat în plină expansiune.   Al Treilea Război mondial în viziunea lor trebuie să distrugă popoarele și națiunile, ca să le permită lor realizarea Noii ordini Mondiale. Din fericire, iată că acum se lovesc de China și de Gruparea BRICS, care se pare că le va da planul peste cap.

 

 

CUM NE EXPLICĂM ACUM FAPTUL CĂ ÎNTREAGA ARHITECTURĂ A SOCIETĂȚII ȘI ECONOMIEI ROMÂNEȘTI S-A DEZINTEGRAT  DUPĂ 1989 ÎNTR-O PERIOADĂ ISTORICĂ FOARTE SCURTĂ.

 

 DRAGI ROMÂNI,

     În cadrul Biroului de viitorologie de la București am acordat o mare atenție acestei Teme, foarte importante:  care este explicația faptului că după 1989 Organismul românesc, Societatea și Economia românească s-a destructurat, s-au prăbușit atât de repede într-o perioadă istorică scurtă.

  Poporul român fiind un popor încercat în istorie, care de bine de rău, deși a fost mai toată istoria lui un popor victimă al altor Entități mai mari, a reușit să supraviețuiască. Pentru aceasta am scris cele trei lucrări: „Psihologia și Pedagogia poporului român”, Explicarea poporului român în istorie” și Filozofia destinului românesc”.

    Ca poporul român să nu mai fie o Victimă în istorie el ar fi trebuit să se dezvolte, să crească mai mult decât posibilii săi Dușmani din spațiu geopolitic, apropiat și mediu. Astfel, dacă după retragerea romanilor din Dacia protoromânii s-ar fi unit și ar fi refăcut regatul dac, când ar fi venit popoarele Migratoare, fiind un regat, având un Conducător și o armată, ar fi spulberat imediat populațiile migratoare care intrau în spațiul Daciei. Din păcat, poporul român nu are în gena lui tendința de a se uni, ci aveam în gena noastră tendința spre atomizare, dezbinare. Astfel că protoromânii, în loc să se unească, au preferat să trăiască în sătucele lor, astfel atunci când au venit migratorii au fost o victimă sigură.  

     După e am citit Capitolul de mai sus, când am văzut  cine este Dușmanul care a distrus România două 1989, să încercăm să vedem care sunt cele mai importante cauze , Grupe de factori care au făcut ca întreaga Arhitectură a României  socialiste să se destrame și să se prăbușească așa de ușor. Cercetările și studiile noastre ne ajută foarte bine să cunoaștem aceste cauze.

 

 În primul rând, Cauza numărul 1, Sistemul de Factori care au făcut ca după înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, întregul Organism românesc să se destructureze a fost și este în continuare ceea ce noi, în cartea „Psihologia și Pedagogia poporului român”, am numit Sistemul de patologii și de complexe al Psihologiei poporului român. Aceste patologii ale psihologiei poporului român sunt : 1.Individualita (suntem în codul nostru generic și în subconștientul colectiv foarte mult indivizi însingurați, atomizați, gândim și simțim ca indivizi, și nu ca ființe sociale înclinate către unire și cooperare. De aceea nu ne unim și suntem dezbinați);

    2.Egoplasmul, de la ego și de la cancer, cancerul egoului (ca indivizi  avem înclinația de a ne da mari, de a fi mândri, de a vrea să ajungem  la putere, de a ne îmbogăți, de aceea suntem lacomi, setoși de putere, și facem orice ca să ajungem mari, bogați. Uitați-vă la clasa politică);  3. Politicianismul (ca indivizi  suntem setoși de putere, demagogi ca să ajungem la putere, ne înscriem în partide și după ce ajungem la putere, ne urmărim numai interesele noastre. Nu ne mai pasă de țară. De aceea nici nu suntem patrioți. Avem foarte puțin patrioți adevărați, mai mulți patrihoți. Politicianismul este o patologie care ne-a nenorocit);

     4. Atomita. Avem în genă tendința de a ne atomiza, de a fi indivizi, și de a nu ne coaliza. Fiind incapabili să ne unim, suntem și slabi ca popor, suntem pasivi, retractili, nu avem curajul de a înfrunta dușmanul, situațiile grave. De aceea stăm cu capul plecat, și ne ploconim în fața agresorului. Aceste reflexe ni s-au întărit în primul mileniu când strămoșii noștri se salvau individual fugind în codri din calea  cotropitorilor, în loc să se unească și să-i înfrunte.

    5. Verbalita  În loc să acționăm , să luptăm pentru a ieși din situația grea, noi vorbim, ne plângem, bârfim . dăm vina pe alții în loc să acționăm.

    6.  Inteligenta negativă.  Când ar trebui să acționăm ca să ieșim dintr-o situația grea, când este nevoie să luptăm,  să acționăm pentru a slava țara, colectivitatea, egoismul din noi face ca mintea să ne meargă la ce este rău, nu la ce este bine să facem. Uitați-vă la clasa politică, în loc să se unească și să ia decizii bune pentru țară, ei  sunt  indivizi și îi duce mintea numai la furat, la mințit.

    7. Axiofagia. Suntem invidioși și ne mâncăm valorile!!!  Este o boală foarte gravă !! Cum apare o valoare o terminăm, o asasinăm. Un popor care își asasinează valorile, adică Mințile cele mai bine, este un popor sinucigaș. Acum când suntem gata să dispărem, în cea mai periculoasă situație din istoria noastră, am avea nevoie de Mari Valori, de Mari minți, de  mari Gânditori politici, de Mari bărbați de stat. Dar nu îi creăm, nu îi cultivăm, nu îi propunem, nu ne înscriem, nu îi urmăm ca  să-i ajutăm. Îi marginalizăm și îi asasinăm. Așa ne-am nenorocit toată istoria, așa am făcut și acum.

    Aceste patologii ale Psihologiei poporului român au ca rezultantă complexele de care suferim:  astfel avem 1. Complexul inferiorității în fața străinului. Deși suntem creativi și inteligenți, în fața străinilor ne simțim mici, de aceea  ne ploconim și îi pupăm în bot, păcălindu-ne că le luăm tot. 2. Complexul Helsinki.  Îi iubim mai mult pe dușmani, pe călăi și ne urâm frații noștri.   3.Complexul fatalității. Ne mințim singuri, din lașitate, că ne merge rău, că suntem oprimați din cauza altora, a destinului. Așa ne-a fost soarta, zicem, și ne împăcăm cu asta, nu mai luptăm.  Dând vina situației noastre jalnice, a nenorocirii noastre pe   altcineva, pe fatalitate, pe destin. În loc că dăm vina pe noi, o pasăm fatalității. Nenorocului. Așa a fost să fie, zicem  ca să nu ne fie rușine.  Ca să ne absolvim pe noi de vina noastră, deși noi suntem de vină. Nu noi i-am trădat și i-am vândut pe Tudor Vladimirescu, pe Al I Cuza, pe Ion Antonescu, pe Nicolae Ceaușescu ? Noi ne-am făcut-o singuri cu mâna noastră. Și astfel ne-am împăcat toată istoria cu situația noastră de popor victimă, jefuit, sărac, nefericit și călărit de toți.

         Ei bine, aceasta este explicația de ce ne-am comportat după 1989 ca niște sinucigași, jefuindu-ne Economia, ploconindu-ne în fața Dușmanului extern.

     Aici facem precizarea: ori de câte ori am avut la Conducere Mari Conductori, inteligenți, curajoși, care și-au iubit țara, poporul român cu toate defectele lui, (pentru că are și mari calități) a făcut minuni în istorie. Astfel când am avut Conducători ca Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul am devenit deodată un popor viteaz, și i-am învins pe dușmanii care erau mai mari decât noi... Ca să ne salvăm în această perioadă istorică de la dispariție de asta avem nevoie, DE UN MARE CONDUCĂTPĂR POLITIC. De un Grup  pașoptist la Conducerea Țării, nu de partide jefuitoare și trădătoare.  Și mai avem nevoie să învățăm din ce vă spunem noi aici. Să învățăm să ne învingem patologiile, defectele, slăbiciunile, și să ne folosim de calitățile pe care ni le-a dat Domnul, pentru că avem multe calități. De care, din păcate, datorită patologiilor psihologiei noastre, numite mai sus, ne facem singuri rău, ne sinucidem. Suntem un popor sinucigaș!

 2. A doua Mare cauză pentru care  am fost și suntem un popor perdant,  ne facem singur rău, este că avem în gena noastră Trădarea. Trădarea a fost o dimensiune permanentă a Istoriei noastre.  Nivelul doi al Elitei conducătoare, al Grupului aflat la Conducerea Țării, bolnavi fiind de setea de putere (egoplasm, cancerul egoului), și-au trădat Conducătorul, distrugând astfel Creierul Țării, Statul organizator, nenorocind astfel țara. Așa i-am trădat pe Tudor Vladimirescu, pe Al I Cuza, pe Ion Antonescu și pe Nicole Ceaușescu.  Securitatea și Conducerea Armatei au dat lovitura de stat de la 23 august și ne-au nenorocit poate pentru totdeauna. Ne-am nenorocit singuri. De aceea apasă asupra acestui neam un mare blestem. Să vedem în continuare cum ne salvăm ca popor în istorie.

 

    FACTORUL EXTERN, MAREA CAUZĂ A DISTRUGERII ROMÂNIEI DUPĂ 1989

 

    Pentru că poporul român și România nu s-au dezvoltat atât de mult încât să poată face față unei Agresiuni din Mediul geopolitic, noi am trăit și în ultime două veacuri cu sabia lui Damocles deasupra capului. Și asta în primul rând datorită Conducătorilor României, de la Al I Cuza încoace, și clasei politice corupte care s-a aflat la Conducerea Țării și care și-a urmărit doar interesele ei egoiste de hienă blestemată. Pentru că toate Guvernele din perioada regelui Carol I și din perioada interbelică, în loc să se preocupe de dezvoltarea Țării peste Limita superioară de la care nici o putere nu ne mai putea agresa și supune, oamenii politici, toți,  au fost preocupați doar de îmbogățire, așa cum îi vedem și pe politicienii de azi. Putem să spunem fără că greșim că politicienii, clasa politică românească în toate perioadele istorice a fost, așa cum este și acum, Groparul poporului român și al României. Și tocmai de aceea trebuie să găsim o altă Modalitate de a ne conduce și a ne autoconduce decât partidele politice, pentru că numai așa vom reuși să ne dezvoltăm.

    Singurul Guvern care s-a preocupat de dezvoltarea României a fost Guvernul Ceaușescu, în perioada 1965-1989. Din păcate, Ceaușescu obsedat să rămână al Putere, fiind de formație stalinistă, n-a pregătit România să reziste după moartea lui. El și Conducerea țării nu s-au gândit că Armata și Securitatea vor da lovitura de stat, îl vor asasina ca să  bage România din nou în sfera Uniunii Sovietice. Lovitura de stat din decembrie 1989 fiind dată de KGB, cu ajutorul trădătorilor din Armată și Securitate. Din păcate, o dată cu asasinarea lui Ceaușescu, a fost asasinat, distrus, a dispărut  Statul Român autentic, Creierul națiunii, care avea să fie până acum înlocuit cu un stat de hoți și jefuitori. Altfel spus, cu opusul Statului autentic, cu un Anti-stat.

Ceaușescu a crezut ca fraierul în Comunism, fără să știe că de fapt Comunismul nu a existat, ci a fost doar  o Mare Capcană-Malaxor întinsă de Oculta popoarelor. O Mare păcăleală, un Mare Experiment negativ,  făcut de Marea Finanță , de Vârful globalist de azi cu scopul de a distruge societățile umane, în drumul lor către realizarea Noii Ordini Mondiale, visul lor de bolnavi scelerați.  Ei, Oculta,  Globaliștii au făcut  Comunismul, producând sute de milioane de crime, ca să se îmbogățească de pe urma distrugerii Economiilor și Societăților umane. Și tot ei l-au distrus atunci când au hotărât ei că distrugerea Experimentul comunist nu le mai folosește. Pentru că trebuia să treacă la următorul Mare Experiment mondial, criminal ca și Comunismul, Experimentul Globalist. Acum România , întreaga lume se găsește în interiorul Experimentului globalist, care este sinonim cu al Treilea Război mondial, aflat în plină desfășurare.

      Așa cum am arătat în lucrurile noastre, Comunismul nu a exista cu adevărat. Așa zisul Comunism a fost în realitate o Păcăleală cu care Elita Financiară a păcălit popoarele și națiunile introducându-le într-un Experiment socio-economic și politic negativ, în care ele, societățile și economiile naționale urmau să se distrugă.  Ideologia comunistă a instituit utopia comunistă înșelătoare și lupta de clasă, punând clasele sociale să se  măcelărească între ele. Mai bine zis, noua clasă, zisă muncitoare, de fapt Dictatura proletariatului (o altă minciună) a măcelărit clasa burgheză și țărănimea mai înstărită. Comunismul a fost un Gonocit mascat, un război Civil mascat care a divizat și a antagonizat societățile pe care le-a pus în situația de a se autodistrugere. În Marele Experiment negativ numit Comunismul, distructiv și autodistructiv, în care Marea Finanță, care este Marele Dușman al Speciei și al Civilizației umane, oamenii și societățile umane am fost simpli cobai . Așa cum suntem și în Marele Experiment globalist, niște simpli cobai puși, manipulați și prostiți să ne autodistrugem

 

 

MARELE DUȘMAN AL POPORULUI ROMÂN,

 

DRAGI ROMÂNI,

    Am văzut mai sus  Cine este Marele Dușman și al Poporului român și al țărilor care sunt acaparate de Imperiul Financiar, (căci asta sunt Globaliștii, Stăpânii Imperiului financiar mondial nevăzut, dar foarte real)  și ce Puteri mari au, Oculta, Illuminati, sau Globaliștii.  Încă din secolul XIX acest Grup Bancar, acest Grup de Cămătari ca să se îmbogățească și să aibă cât mai multă Putere, s-au folosit de ceea ce am numit Economia Negativă. Ca să se îmbogățească ei s-au folosit de mijloace și metode  nocive, distructive care au distrus Societățile umane. Aceste mijloace și metode au fost Ideologiile, așa cum  au fost Ideologia Anarhistă, Ideologia Liberală, Ideologia Comunistă, acum Ideologia Globalistă.

     Ca să se îmbogățească s-au folosit de aceste metode și  mijloace, asasinatele,  războaiele, în primul rând Războaiele mondiale, 1 și 2, de Crizele economice, marea criză economică din anii 1929-1933, și de criza Economică declanșată de ei în anul 2008, care nu s-a încheiat nici acum. Ca să ajungă să realizeze Noua Ordine Mondială în care ei sunt Stăpânii Lumii s-au folosit de Experimentul comunist mondial, de Experimentul Uniunea Sovietică, iar acum se folosesc de Experimentul distructiv numit Uniunea Europeană. Iar acum ne-au băgat ca pe niște cobai proști în Marele experiment globalist.

   Popoarele trebuie să se trezească și sub conducerea unor Conducători suveraniști luminați să iasă din acest Experiment Globalist care poate duce la Distrugerea Civilizației umane. Pentru că nebunii aceștia nu se vor opri decât când  își vor duce întreaga operă satanistă la sfârșit, realizarea Noii Ordini Mondiale, așa cum și-au imaginat-o ei. Globaliștii nu pot fi învinși decât pe cale democratică (așa cum ne-au păcălit ei că ne aduc democrația) în nici un caz pe cale militară, odată ce suntem o Țară ocupată de trupele NATO

     De ce întreaga arhitectură a României s-a distrus atât de ușor după 1989, astfel că am ajuns o colonie nenorocită locuită de sclavi, care nu este în stare nici să își asigura hrana, pe care o importăm în proporție de 80 la sută și o piață de desfacere în care Dușmanul își deversează ciurucurile pline de pesticide ?

 Iată de ce. Pe parcursul Istoriei noi, românii, am avut de a face cu invazii militare. Cunoșteam cine  era Dușmanul care venea, de aceea de fiecare data ne salvam fugind în păduri. Sau dacă am avut un Conducător viteaz, așa cum au fost Mircea, Ștefan și Mihai Viteazul, îl atrăgeam pe Dușman într-un loc strâmt, într-o mlaștină unde îi putem lovi.  Faptul acesta ne-a învățat să fin un popor retractil, deloc viteaz, care mai degrabă se retrage din fața dușmanului. Sau mai bine stă cu capul plecat.

   Cele două Războaie mondiale făcute de Oculta, așa cum bine se știe,  pe noi ne-au surprins nepregătiți, datorită Clasei Politice, inconștiente și trădătoare, Marele dușman din interior al Poporului român,  care nu s-a îngrijit de dotarea Armatei. În Primul Război mondial am avut noroc cu  Planul Balfour, care a făcut ca Armata Americană să intre în Primul Război așa fiind învinsă Germania și Austro-Ungaria.. În același timp Armata Română a luptat și ea vitejește.  Am avut de asemenea norocul să nu existe trădători care să aresteze Conducerea Țării (deși s-a încercat acest lucru). Primul Război Mondial a fost gândit de Oculta ca să distrugă Imperiile  și ca să apară pe terenul lor, națiunile. Ceea ce s-a și întâmplat, iar noi am reușit să ne aducem acasă provinciile din imperiilor prăbușite.

     Al Doilea război mondial a avut ca obiectiv dezvoltarea Experimentului comunist mondial, prin livrarea Țărilor din Răsăritul Europei lui Stalin. Bineînțeles, Marea Finanță s-a îmbogățit după fiecare Război și după fiecare criză economic.

 Ei bine, după al Doilea Război mondial Oculta s-a folosit de Arma numită Experimentul distructiv și autodistructiv numit Comunism. Țările foste comuniste fiind împinse în Marele Experiment comunist, cel mai distructiv din istorie. Prin trecerea Țărilor de la capitalism la comunism,  așa au fost distruse Economiile țărilor aflate acum în lagărul Comunist. CA DUPĂ 1989 Țările din lagărul socialist să fie trecute în sfera Capitalului Globalist, urmând ca prin trecerea de la Socialism la capitalism  economiile lor să fie distruse din nou.

 

 

AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL HIBRID,

RĂZBOI MILITAR COMBINAT CU TIPUL DE RĂZBOI MASCAT INVIZIBIL, SINONIM CU MARELE EXPERIMENT GLOBALIST, DECLANȘAT PENTRU REALIZAREA NOII ORDINI MONDIALE

 

      Așa cum am spus, Al treilea război mondial a început imediat după distrugerea Sistemului comunist mondial, a Uniunii Sovietice,  în anul 1989 când Oculta a avut câmp liber în fața ei. Al treilea Război mondial care este același lucru cu Experimentul globalist în viziunea lor, era ultima sută de metri care le permitea Ocultei, Elitei Mondiale să devină Guvern mondial. Indivizii aceștia sunt bolnavi mintal, bolnavi psihic și sataniști. Obsedați de Proiectul lor realizarea Noii Ordini Mondiale, prin  distrugerea popoarelor, națiunilor, economiilor naționale, prin înjumătățirea populației lumii, ei au făcut o fixație.   Ca și cum ar  privi prin ochelari de cal, ei văd numai acest lucru: distrugerea omenirii ca să devină ei stăpânii lumii.  Gândirea lor, observăm, este foarte primitivă, rigidă, satanistă.

 

TEORIA CELOR TREI TIPOLOGII DE RĂZBOAIE.

Așa cum am analizat în alte studii axate pe problema războiului, în perioada contemporană există trei tipuri de războaie folosite de Oculta pe parcursul ultimelor două veacuri prin care s-a îmbogățit distrugând societățile umane, încăierându-le, declanșând războaie, crize economice revoluții. :

    1. Războiul de  tip militar, în care două țări se înfruntă folosind arme cât mai distructive, tunari, tancuri, avioane. Oculta a pregătit și a declanșat în mod subteran Primul și al Doilea Război mondial, din care SUA, colonia și instrumentul lor cu care au operat în plan mondial, s-a îmbogățit foarte mult, devenind Mare Putere. Bineînțeles că Elita mondială s-a îmbogățit foarte mult, având acum o putere de control și de manipulare asupra națiunilor, a sferei ei de influență și mai mare.

 2. Al doilea tip de Război nu mai este unul militar,  care se poartă pe față, cu arme, ci este unul nevăzut, invizibil, care se poartă cu metode și mijloace de care popoarele care sunt agresate și distruse nu își dau seama. Am numit acest Tip de Război mascat invizibil, pentru că, deși el este foarte distructiv, guvernul, țara, poporul, economia agresată și distrusă nu își dă seama cine este Dușmanul care le distruge, ce mijloace, metode și strategii folosește. De exemplu, Ideologiile create de Oculta, Ideologie anarhistă, Ideologia comunistă, Ideologia neoliberală au produs în țările care au fost atacate cu aceste ideologii mari distrugeri, dezbinări, conflicte, panică, haos. Crizele economice declanșate de Oculta, așa cum au fost Criza economică din anii 1929-1933, și Criza economică mondială declanșată în anii 2008, au produs mari distrugeri națiunilor și civilizației umane , la toate nivele. Fără să se știe cine le-a declanșat, și cum pot fi oprite aceste crize. Crizele economice fiind în realitate  războaie informaționale, economice, financiare de care țările nu au putut să se apere. Războiul virusologic Covid 19, declanșat la începutul anului 2020 a fost de asemenea un război mascat invizibil, care a agresat întreaga Civilizație umană, producând daune enorme.

     După 1989 Țările foste socialiste au fost din nou trecute în sfera Capitalului Occidental, adică a Ocultei, așa cum a fost planul Ocultei. La Yalta au fost date lui Stalin ca să dezvolte Sistemul comunist mondial, apoi după 1989 Gorbaciov, Omul Ocultei, a dat din nou Țările din Estul Europei Capitalului occidental, adică Ocultei. Pentru că Economiile occidentale neavând materii prime și piețe de desfacere se sufocau și se prăbușeau. De aceea ele trebuiau salvate prin cedarea, prin sacrificarea de către Gorbaciov a țărilor din Est ca să intre în Uniunea Europeană. Care este tot Experimentul Ocultei, care va fi distrus în curând, atunci când va socoti Finanța Mondială. Nu întâmplător Yalta rimează cu Malta, localitățile unde s-a făcut trocul cu Țările din Est, între cele două Mari Puteri, SUA și URSS, amândouă Puterile fiind sub controlul Ocultei. acesta fiind un limbaj masonic.  Au intrat în Marele Imperiu Financiar nevăzut al Ocultei, Creierul canceros care își devorează Organismul, adică popoarele, națiunile, civilizația occidentală.

   Așadar, Războiul mascat invizibil este Războiul foarte savant perfid în care Agresorul se prezintă ca prieten care dorește să-l ajute pe Agresat și care folosește o gamă largă de mijloace, metode, procedee pe care  Societatea , Guvernul Agresat nu pot să le înțeleagă, să le descifreze pentru a se apăra, astfel că după o perioadă  se pomenesc distruse. Este cazul României. Occidentul, Oculta dând lovitura de sta din 22 decembrie 1989 ne-au spus că ne ajută să trecem la democrație. Ne-au spus că dacă facem reformele cerute de ei ne primesc în Uniunea Europeană și în NATO. Noi  am crezut cu adevărat că vom trăi în democrație și liberate, că vom avea nivelul de trai din Occident. Și ce a urmat, vedem. Ne-au distrus și ne-au pus și pe noi să ne distrugem!!

 

 

STRUCUURA RĂZBOIULUI MASCAT INVIZIBIL

 

       Războiul mascat invizibil cu care a fost agresată România după 1989 și care a reușit să ne distrugă în proporție de 80 la sută este format dintr-un mare număr de Războaie mascate, așa cum ar fi :

     1. Războiul informațional, (care se face prin televiziuni, radio, mass media, ne manipulează, ne deturnează de la adevăratele probleme cu care ne confruntăm,  și ne îmbolnăvește din punct de vedere psihic, cultural și educațional. Televiziunile care ne bombardează tot timpul cu știri catastrofice, cu sinucideri, cu jafuri, cu accidente, cu asasinate ne-au îmbolnăvit psihic și au produs panică și mii de sinucideri în societatea românească.

     2. Războiul psihologic, se derulează prin televiziuni, cu știri catastrofice care ne îmbolnăvesc fizic și psihic. Ne distruge psihicul și sănătatea.

     3. Războiul cultural: ne-a distrus și ne distruge cultura națională.

    4. Războiul educațional ; ne-a distrus sistemul educațional, nivelul educațional. Vor să facă  din noi niște analfabeți ca să ne folosească pe post de sclavi.

    5. Războiul mascat financiar; ne-a distrus sistemul bancar și financiar, 

    6. Războiul electronic, războiul medical, ne-a distrus sănătatea,

     7. Războiul alimentar, ne înfometează și ne îmbolnăvește folosind substanțe chimice.

    8. Războiul moral, cultivă decăderea  morală a oamenilor și a societății.

     9. Războiul ELGBT, ne distruge familia, celula de bază a societății.

   10. Război climateric,

 Sunt zeci de asemenea Războaie mascate care ne-au distrus mai mult decât cele două Războaie mondiale. Toate aceste Războaie mascate cărora nu le-am dat importanță trebuie oprite.  La finalul acestui Capitol  vă spunem dumneavoastră, românilor, că în cadrul Biroului de Viitorologie am descoperit și am pus la punct  strategiile pașnice, pe care le vom aplica în mod democratic și inteligent, astfel încât să eliminăm totalmente aceste tipuri de Războaie mascat invizibile.

   Precizăm, acest Război foarte perfid prin care Agresorul extern ne distruge de 34 de ani este un Război al Inteligenței, pe care îl vom duce prin metode inteligente, pașnice și democratice. Nu trebuie să folosim arme și violența!

 

 

CUM ROMÂNIA ESTE DISTRUSĂ 80 LA SUTĂ,

NE GĂSIM ĂN SITUAȚIA DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL CÂND  MAI REZISTAM DOR  ÎN TRIUNGHIUL DE LA IAȘI.

 

DRAGI ROMÂNI, NE GĂSIM ACUM ÎN FAȚA MĂRĂSEȘTIULUI.

 

În față ni se deschid două căi : 1 ori vom fi patrioți și inteligenți și vom învinge, 2. Ori vom fi proști, lași și vom dispărea. Șansa de a dispărea ca popor este mai mare.

   Când o Țară se află în război este  datoria Armatei, a Serviciilor secrete, a Instituțiilor de forță, și a patrioților să salveze țara. Până acum Armata și Serviciile secrete n-au făcut nimic ca să-și apere Patria.  Departe de noi să afirmăm că aceste Instituțiile trebuie să utilizeze forța, armele. Ar fi cea mai mare prostie.  Trebuie să acționeze inteligent, subtil, pașnic sprijinind marile Minți pe care le avem acum, marile valori, și cele două mari partide, SOS, partidul doamnei Diana Șoșoacă și partidul AUR.  Dacă ni se va spune că liderii AUR și SOS au slăbiciuni, le spunem că la ora actuală sunt cei mai buni pe care îi avem. Că nu trebuie să ne risipim foțele candidând la alegeri  cu zeci de partide mici pe liste proprii...

 Cum  până la ora actuală s-au detașat cele două Mari partide, AUR și S.O.S, ca fiind cele mai importante și cele mai patriotice, și conducătorii lor, Doamna  Diana Șoșoacă și George Simion, cadrele din armată și din Serviciile secrete, patrioții români trebuie să le sprijine la viitoarele alegeri,  Locale și parlamente, pentru a acumula cel mai mare număr de voturi, ca să obțină împreună peste 50 la sură în parlament.

   Partidul Aur și Partidul SOS România, Conducerile lor, să lase dihonia și atacurile la o parte, să își dea mână și să conlucreze pentru  a aduna un număr cât mai mare de voturi. Poporul român acum în ceasul disperării nu are nevoie de orgoliile lor, ci de înțelepciunea și de patriotismul, de dăruirea lor. Dacă vor merge pe calea dihoniei și a atacului se va alege praful. Doamna Diana Șoșoacă și domnule George Simion, sunteți răspunzători pentru aceasta în fața istoriei. La primele alegeri din iunie partidele suveraniste, AUR și SOS trebuie neapărat să luptați să aduceți mai mute voturi decât PSD, PNL, USR, care sunt uneltele trădătoare ale Agresorului Globalist și satanist. USR este partidul satanist al lui Soros..

 Există în România zeci de partide și de formațiuni patriotice mai mici. Sfatul Biroului de Viitorologie este să nu candidați pe liste separate la viitoarele alegeri ci să le cereți membrilor și simpatizanților dumneavoastră să voteze cu Partidul S. O. S și AUR, pentru a obține un număr mai mare de voturi, de locuri în parlamentul European.

 Când o Țară este în Război, așa cum este România în cel mai mare și distructiv război din istoria noastră, întreaga societate se împarte în două,

        1, Cei care luptă pentru salvarea Țării, și fac foarte bine.

       2, Cei care lucrează pentru Agresor, pentru distrugerea României. Precizăm, cei care stau degeaba și nu fac nimic pentru a ajuta România să iasă din acest Război, în realitate lucrează și ei pentru Dușmanul care ne-a cotropit țara.  La ora actuală partidele PSD, PNL, USR lucrează pentru Agresorul globalist în dauna Țării. Televiziunile vândute, care ne manipulează și ne bombardează cu știri catastrofice îmbolnăvindu-ne psihioc lucrează de asemenea pentru Agresor. Este bine ca acest lucru să înceteze. Altfel veți fi acuzați de distrugerea României.

 

 În final, dragi români avem în față primul mare Obiectiv, câștigarea de către AUR și de către partidul SOS, al doamnei Diana Șoșoacă, a unui număr de voturi mai  are decât al partidelor globaliste, care au acceptat curentul LGBT. Cum cei care sunt LGBT-tiști,  care  au acceptat curantul satanist  ca să facă pe plac Bruxelles, sunt sataniști, este de datorie Bisericii Ortodoxe române să le ceară românilor să nu voteze aceste partide. Ci să Voteze partidele SOS și AUR.

Deocamdată atât. Aici se termină Prima noastră Scrisoare de Consiliere a Românilor . Credem că acum, dragi români, sunteți mult mai lămuriți despre situația gravă, foarte periculoasă în care ne găsim. Și știm mai bine ce trebuie să facem. Cu Dumnezeu înainte ! Fie ca Domnul să ne ajute să învingem fiara globalisto-satanistă.

 

                        REȚINEȚI, IMPORTANT !

 

     Dușmanul nostru în această perioadă istorică foarte periculoasă nu este Rusia, ci este Vârful Globalist, Oculta, Soros și uneltele lui, Guvernul SUA, Conducerea soroșistă a Uniunii Europene, care vrea să ne bage în Război cu Rusia, și desigur uneltele Globaliștilor de la București, Conducerile partidelor PSD, PNL, USR, UDMR . Pe care le rugăm să se orienteze.

     Patrioții din partidele mai mici, Partidele mai mici care nu au șansa de a aduna mai mult de 3 la sută din voturi, să renunțe la orgoliile lor meschine și să voteze candidații partidelor suveraniste S.O.S și AUR.

 Televiziunile vândute, să înceteze să mai verse fluvii de informații care manipulează și îmbolnăvesc psihic populația, și de asemenea să înceteze să denigreze Partidele suveraniste, SOS și AUR. CU alte cuvinte să  părăsească Agresorul în slujba căruia sunt și să treacă să ajute poporul român.

 

 Ștefan Dumitrescu, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Scriitor român propus pentru Premiul Nobel. Purtător de cuvânt al Biroului de Viitorologie de la București

25. 03. 2024

 

 

 

On Friday, March 29, 2024 at 11:30:14 PM PDT, Jean Firica <firicajean@gmail.com> wrote:

 

 

Bună ziua, 

În vederea organizării proiectului "Development together of the online doctoral network", vă rugăm să ne propuneți români din străinătate pentru colaborare.

 

Dr. Firica J.,

ex-cons.  Min Edu  Romania

Corr. Mem. American Romanian Academy 

dir. Research and study Center of KU in Romania