MIRCEA ELIADE - DE CE SUNT INTELECTUALII LAȘI?

 

DE CE SUNT INTELECTUALII LAȘI?

 

MIRCEA ELIADE

 

 

 

Frica și spaima intelectualului

 

Aţi văzut vreodată un „intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei mari prefaceri internaţionale?

 

Nu numai că e uluit şi neinformat; asta încă n-ar fi o ruşine prea mare. Dar e de-a dreptul înspăimântat, e copleşit de frică, e paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbeşte. Are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – şi tremură pentru viaţa şi libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi. Numai atunci îşi dă el seama ce puţin s-a „interesat” de viaţa socială din jurul său. Şi caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunţă la orice demnitate personală. Uită cu desăvârşire misiunea lui istorică: frica face din el o lichea sau un sclav.

 

De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se aşteaptă ceva grav – o revoluţie, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esenţială a ordinii sociale – bietul „intelectual” român îşi pierde minţile. (Fireşte, vorbesc numai de „intelectualul” pur, de cel fără aderenţe cu partidele sau grupurile politice).

 

 

 

Tranzacții umilitoare și psihoza politică

 

Încearcă atunci să facă cele mai umilitoare tranzacţii; şi nu de ordin concret, politic, ci tranzacţii fără niciun profit, fără nicio eficacitate. Mărturiseşte oricărui om întâlnit că aprobă anumite gesturi politice, că şi el a gândit aşa, că bine se face ce se face etc. În noaptea insurecţiei comuniste de la atelierele Griviţa, am întâlnit un excelent romancier care, aflând de cele ce s-au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul său roman, apărut în zilele acelea ca să-mi arate că şi el a promovat o revoluţie socială şi antiburgheză.

 

Poate că aşa era. Dar nu lucrul acesta este semnificativ. Ci faptul că excelentul romancier s-a grăbit să-şi caute puncte de contact cu o mişcare socială despre care nu ştia nimic, nu ştia cine o face şi contra cui, dacă are sorţi de izbândă şi de eficacitate etc. Nu ştia nimic. Scos din preocupările lui „intelectuale”, i-a fost frică…

 

 

 

Forța intelectualului

 

Şi ei nu fac asta din interes, căci cei mai mulţi n-au nimic de câştigat, ca „intelectuali”, dintr-o asemenea mişcare. O fac pur şi simplu din frică, din laşitate. Frica ce îşi are rădăcina în lipsa de conştiinţă „funcţională” (dacă ni se iartă expresia), în lipsa conştiinţei că ei „intelectualii”, reprezintă – în pofida oricărei violenţe şi a oricărei prostii politice – singura forţă invincibilă a unei naţiuni. Dacă orice intelectual şi-ar da seama ce reprezintă el în societatea românească, şi mai ales, pe cine reprezintă el – puţin i-ar păsa de orice revoluţie, de orice război, de orice criză politică. Mare sau mică, biruită sau victorioasă, o naţiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin ţăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândeşte, se descoperă şi se creează între hotarele ei.

 

 

 

Națiunea nu piere când e stăpânită

 

Ceasul de azi sau de mâine poate fi stăpânit de oricine; poate fi stăpânit chiar de duşmani; fără ca o naţiune să piară. Forţele care muşcă din eternitate, forţele care susţin istoria unei ţări şi-i alimentează misiunea ei – n-au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate şi exaltate numai de către „intelectualii” unei ţări, de avangarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru că n-au existat secole creiere care să domine masa amorfă şi efemeridele istoriei, să creeze valori sufleteşti, să nutrească o cultură. Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceeaşi experienţă periferică, semi-istorică, aşteptând ca timpul să le suprime geografia şi neantul să le înghită actuala lor viaţă „politică”.

 

Deci, asta reprezintă „intelectualii”: lupta contra neantului, a morţii; permanenta afirmare a geniului, virilităţii, puterii de creaţie a unei naţiuni. Şi, ca atare, n-au de ce să se teamă, şi să intre în panică şi să se umilească în faţa unei mişcări politice cu şanse de succes. Mai întâi, pentru că orice mişcare politică îşi are rădăcinile în ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireşte, nici de guverne, nici de legislaţii abstracte, ci de revoluţii, de forme de reacţiuni concrete, istorice).

 

 

 

Intelectualul și pactul politic

 

Şi în al doilea rând, pentru că nicio revoluţie şi niciun act politic nu priveşte direct pe intelectual. Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslă, confortul lui, familia lui. În ceasul în care se întâmplă politic, deci se consumă – intelectualul se află cu mult înainte, ocupat să creeze ceva care să muşte din eternitate, sau să facă ceva care numai după mulţi ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare politică.

 

În ceasul unei revoluţii sau unei crize, intelectualul adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce. El a trecut de mult pe acolo. Ceea ce pare nou pentru mase, este de mult trăit, asimilat, consumat pentru el.

 

Indiferenţă faţă de politică, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranţă şi înţelegere. Dai o mână de ajutor şi treci mai departe. Dar în niciun caz nu merită să-ţi pierzi cumpătul, să-ţi ieşi din fire şi să pactizezi cu oricine – uitând că nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Îţi pierzi libertatea? Asta nu ţi-o poate lua nimeni. Îţi primejduieşti situaţia materială? Asta priveşte familia ta, nu pe tine. Îţi rişti viaţa? Ei şi? Acel pe care îl reprezinţi nu moare niciodată. Dacă crezi altfel, renunţă la „intelectualitate” şi fă-te om politic.

 

 

 

(Articol preluat din Mircea Eliade, Profetism românesc, 2, România în eternitate, Editura Roza vânturilor, 1990).

Un panseu din opera lui Mircea Eliade scris cu suflet, în același timp bine ocrotit de cenzură și represalii prin observații salvatoare  prestigiului guvernanților.

     Redirecționat  de Melania Rusu Caragioiu, din cercetările Sfinției Sale Preot Profesor, Dr. Alexandru Stănciulescu -Bârda