Porunca a doua

Despre porunca a doua

  

Despre porunca a doua

Sfântul Nicolae Velimirovici

Ca ortodox credincios, ai vrea să îţi aperi credinţa de năimiţii care s-au lepădat de neamul şi credinţa lor din imbolduri de Iudă. Ei îţi spun că icoanele sunt idoli şi că închinarea la icoane este potrivnică celei de-a doua porunci a lui Dumnezeu. Reiese, aşadar, că adevăratul Creştinism este închinare la idoli! Asta afirmă sectanţii, care s-au ivit pe lume de abia de un veac de om!

Întreabă-i: cine a nimicit idolii din Balcani? Cine a deşertat Atena şi Roma de mulţimea statuilor şi tem­plelor? Cine i-a doborât pe Jupiter, şi pe Diana din Efes, şi pe Astarte din Babilon, şi pe Isis din Egipt? Cine l-a dat jos pe Perun de pe colina din Kiev şi l-a aruncat în Nipru? Cine a curăţit de idoli Asia Mică, Africa de Nord şi întreaga Europă? Cumva noii sectanţi, sau Marea Biserică a lui Hristos, care în lupta cruntă îm­potriva închinării la idoli a dat milioane de jertfe ome­neşti şi a umplut calendarul său cu numele mucenicilor pentru credinţa în singurul Dumnezeu adevărat? Secta lor nu are nici măcar un mucenic pentru credinţa lui Hristos. Nici nu a nimicit măcar un idol în toată lumea, îndeobşte, ei nu au nici un calendar creştin. Şi dacă l-ar avea, nu l-ar putea alcătui din sfinţii lor, ci din pamfletiştii şi broşuriştii lor. Dacă îi doare de lupta cu închi­narea la idoli, ce caută în Balcani, unde idolii păgâneşti şi-au aflat adăpost numai în muzee? Dacă le arde inima de râvnă împotriva idolilor, de ce nu merg în Asia largă, şi în Africa, şi între pieile roşii americane, unde păgânismul este, din păcate, la putere şi astăzi la fel ca acum o mie de ani? Negreşit, nu merg în acele ţinuturi fiind­că acolo viaţa unui misionar este în pericol. Ai citit de­spre Don Quijote, cum a proclamat morile oamenilor paşnici drept castele întărite ale vrăjmaşilor săi şi le-a atacat înarmat de război, ca să le cucerească. Aşa au proclamat şi aceştia sfintele noastre icoane drept idoli şi le atacă de parcă sunt turbaţi – fiindcă nu au nici un chef să meargă în jungla asiatică şi africană.

Iar tu să ştii că precum se deosebeşte ziua de noapte, aşa se deosebesc şi icoanele creştine de idolii păgâneşti.

Idolii sunt chipuri de fiinţe născocite şi imaginate, în vreme ce icoanele sunt înfăţişări de sfinţi care au trăit pe pământ cu adevărat, L-au proslăvit pe Hristos prin credinţa lor şi s-au învrednicit în cer de împărăţia lui Dum­nezeu. Acolo iluzie, aici realitate. Acolo minciună şi nălucire, aici adevărul şi numai adevărul. Idolii îl des­part pe om de Dumnezeul Cel adevărat, în vreme ce icoanele îl duc pe om la Dumnezeul Cel adevărat. Prin a doua Sa poruncă, Ziditorul a vrut să abată neamul ome­nesc de la ceea ce-l desparte de El, adică să-l abată de toate minciunile, nălucirile şi iluziile demonice.

Sursa: Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002, Sfântul Nicolae Velimirovici

Întoarcerea unei femei de pe stilul vechi

Monahul Nikon Neoskitiotul

Odată, pe când îmi spuneam gândurile Starețului Efrem din Arizona, a sunat telefonul… L-a ridicat… am auzit o femeie care plângea, striga…

– Ai văzut, fiica mea, spunea Starețul, că sunt adevărate cele pe care ți le spuneam? Îți amintești când îți spuneam să faci acest lucru? Da, fiica mea, ai dreptate. Da, așa este.

Și apoi a închis telefonul.

– Gheronda, i-am spus eu, dacă este ceva care ține de Taina Mărturisirii, să nu-mi spuneți. Dacă este altceva, ce a pățit acea femeie de făcea astfel?

Aceea era o învățătoare din Epir, care ținea calendarul vechi. S-a întâmplat odată ca aceea să-l întâlnească pe Starețul Efrem și a început să-l ocărască, zicând:

– Ați trădat Creștinismul voi, cei de pe stilul nou. V-ați dus cu Papa – satana… Patriarhul este eretic, nu aveți Harul Preoției… Duhul Sfânt a plecat din Biserica de pe stilul nou.

– Nu, fiica mea, nu este așa. Preoții noștri au Preoție.

Dar nu putea să o convingă. Atunci i-a spus:

– Mergi, fiică, la o biserică de pe stilul nou să te împărtășești și Domnul îți va răspunde.

Și fiindcă acea femeie era sinceră, a făcut așa cum i-a spus. „Ce am de pierdut?” se gândea ea. A mers așadar la o biserică pe stilul nou. În clipa când preotul împărtășea, ea și-a deschis gura și s-a împărtășit. Dar după ce s-a împărtășit, încerca să mestece ceea ce pusese preotul în gura ei, dar simțea că mesteca ceva asemănător cu cauciucul. „Oare ce mi-a pus preotul în gură?”. A încercat să muște, dar nu putea… „Ce mi-a făcut preotul?”. Atunci a băgat degetele în gura ei și a scos ceea ce avea în gură. Dar degetele ei erau pline de sânge, iar în mână avea o bucățică de carne. Atunci a început să strige:

– Hristoase al meu, Maica Domnului, fie-vă milă de mine! Maica Domnului, fie-ți milă de mine! Hristoase al meu, fie-ți milă de mine!

Femeile care o priveau și-au dat seama că se petrecea o minune și pentru aceasta i-au prins mâna, ca să nu cadă pe jos ceea ce ținea în mână. Deși aceea nu voia, i-au băgat-o cu sila în gură și în clipa aceea acea bucățică s-a transformat în pâine și astfel a putut-o înghiți. Dar sângele i-a rămas pe degete. De aceea au mers și i-au spălat degetele ei.

Astfel s-a adeverit că ceea ce spune Biserica este adevărat.

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda