Fetita si Papusa
o povestioara minunata
Povestea spune că, într-o
zi când mergea prin parcul în care își făcea zilnic plimbările, Franz Kafka a
întâlnit o fetiță care plângea. Își pierduse păpușa și era tare dezolată.
Kafka s-a oferit să o ajute să o
găsească așa că și-au dat întâlnire a doua zi, în același loc.
Pentru că nu a găsit-o, el a
scris o scrisoare pe care i-a citit-o fetiței a doua zi când s-au reîntâlnit.
“Te rog nu plânge după mine, am
plecat într-o excursie în jurul lumii. Îți voi mai scrie despre aventurile
mele.”
Acesta a fost începutul multor scrisori
care au urmat. De fiecare dată când cei doi se întâlneau, Kafka îi citea
fetiței aventurile imaginare prin care trecea mult iubita păpușă. Fetița era
consolată.
Când întâlnirile lor au ajuns la sfârșit, Kafka i-a adus fetiței o
păpușă.
Aceasta arăta, evident, diferit
față de cea originală. Scrisoarea cu care a venit însoțită explica:
“Călătoriile mele m-au schimbat”.
Mulți ani mai târziu, fetița,
acum fiind o femeie adultă, a găsit în această păpușă un bilețel pe care scria:
“Tot ceea ce iubești vei pierde până la urmă. Dar în final, iubirea se va
întoarce sub o altă formă.”
—Kafka and the Doll
Sursa Prof. Valentina Lupu
EDUCATIA COMPLETA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Prin edificiul de cult si prin
slujbele Sale divine, Biserica actioneaza asupra fiecarui om, oferindu-i o
educatie completa. Lucreaza asupra vazului, auzului, mirosului, pipaitului,
gustului, asupra imaginatiei, a sentimentelor, a mintii si vointei prin
frumusetea icoanelor si a bisericii în ansamblul ei, prin dangatul clopotelor,
cântarea cântaretilor, caditul cu tamâie, sarutatul Evangheliei, Sfintei Cruci,
sfintelor icoane, prin prescuri, prin cântarea si cititul cu glas dulce a
Scripturii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 361
ASFIXIEREA SUFLETULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Postul îi este necesar crestinului
deoarece, de la înomenirea Fiului lui Dumnezeu, firea omeneasca a fost
înduhovnicita, îndumnezeita si noi tindem acum spre Împaratia de Sus, care „nu
este mâncare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie în Duhul Sfânt” (Romani
14, 17). „Bucatele sunt pentru pântece si pântecele pentru bucate si Dumnezeu
va nimici si pe unul si pe celelalte” (1 Corinteni 6, 13). A mânca si a bea
înseamna a face o patima pentru placeri trupesti si aceasta este o
caracteristica a pagânilor, care, necunoscând desfatari spirituale, ceresti,
îsi irosesc viata în placerile pântecelui, mâncând si bând în exces. De aceea
Domnul osândeste, nu o data, în Evanghelie aceasta pagubitoare patima. Este
oare rational ca omul sa traiasca mereu într-un delir al pântecelui, într-un
râgâit de mâncare? Poate fi redus omul la o bucatarie ambulanta, sau la un cos
în continua fumegare, cu care i-am putea compara, pe buna dreptate, pe cei ce
fumeaza continuu? Ce placere poate fi aceea sa traiesti mereu în aburi de
mâncare si în fum de tutun? Cu ce ar putea semana casele noastre? De ce sa
viciem aerul cu miasme, pe care sa le si respiram si, mai presus de aceasta, de
ce sa ne întunecam si sa ne asfixiem sufletul, sa ucidem în el cele din urma
potente?
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 287-288
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu