Vasile Oltean,
este o
figură emblematică a Brașovului și își împarte timpul între muzeu și un lăcaș
sfânt. În vârstă de 71 de ani, slujitorul Bisericii „Sfântul Nicolae” și-a
dedicat aproape jumătate de secol studiului de documente istorice de o valoare
uriașă, ascunse decenii în podul parohiei sale
Brașoveanul
poartă un hram aparte: este preot, muzeograf și director la muzeul „Prima
Școală Românească”, filolog, istoric și profesor universitar. Obiectivul
turistic are porțile deschise tot anul, iar părintele Olteanu își întâmpină
vizitatorii cu zâmbetul pe buze mereu, gata să creeze turiștilor o experiență
inedită, o călătorie în timp și o lecție de istorie fascinantă.
„Am fost victima unei situații
penibile”
Ocupațiile
domnului Oltean se întrepătrund și-și au originea în urma unui eveniment
nefericit din istoria României: „Eu sunt victima unei situații penibile din
1949, când Ana Pauker, o spioană a rușilor, a ajuns în Guvernul României și a
dat un decret prin care Armata Română trebuia să ardă în fiecare lună 40 de
metri liniari de arhivă bisericească.
Preotul de
atunci, Ioan Prișcu, le-a urcat în turnul bisericii și a zidit ușa de intrare
în turn, fără să spună cuiva. 10 ani cât a durat acea lege a Anei Pauker, ne-am
ars toată istoria, pentru că toate documentele noastre erau în biserici”, a
dezvăluit Vasile Oltean pentru Evenimentul Zilei.
15 camere pline de izvoare istorice
și 43 de cărți scrise
Gazda
Muzeului „Prima Școală Românească” a studiat de-a lungul timpului un volum
uriaș de documente istorice – majoritatea redactate în alfabetul chirilic,
prezentate publicului larg în scrierile părintelui Vasile Oltean. „Abia în
1967, un epitrop s-a urcat în pod să ia o scândură, a tras de ea, s-a dărâmat
acea ușiță și a descoperit că erau 6.000 de cărți și 30.000 de documente. Când
le-am luat de acolo, le-am așezat în 15 camere pline. Mai am 3 încăperi
necercetate, deci 12 le-am terminat”, a declarat Vasile Oltean.
Documentele
studiate de către Vasile Oltean reprezintă niște izvoare istorice de o valoare
incontestabilă: „Am scris până acum 43 de cărți, ultimele două le-am lansat
săptămâna trecută, la Covasna. E vorba despre o monografie a Diaconului Coresi
– singura de pe piață, dar și o monografie a lui Mihai Viteazul – cea mai veche
monografie din lume – din 1603, scrisă la Nurnberg, Germania.
Fiecare
document, fiecare carte este valoroasă. Pentru istorie nu există mai important
sau mai puțin important. Am mai găsit manualul din secolul XI, un text
precoresian, un text din 1495 în limba română, înainte de scrisoarea lui
Neacșu. Am găsit și prima Biblie a rușilor, am găsit prima carte slavă din lume
– Cracovia, 1491, am găsit manuscrisul pe piele de ied nenăscut, cu foițe de
aur de la Lăpușneanu – Codex Aureus, toate cărțile școlii ardelene, am toate
Bibliile românești. Biblia lui Șerban Cantacuzino – 1688, Biblia de la Blaj –
1797, Biblia de la Buzău – 1856, Biblia de la Paris, a lui Ion Heliade
Rădulescu – 1858… Acum am găsit, de curând, o Biblie tipărită la Petersburg de
ruși, în limba română – 1818. E o colecție extraordinară”.
Capcanele istoriei
Vasile
Oltean spune că istoria predată în școli conține multe dezinformări și vine și
cu exemple în acest sens: „Cum să fiu de acord cu istoria învățământului, care
spune că școala asta este din secolul XVI?! Am documentele construirii ei din
secolul XV. Între timp, am găsit notat în Bula Papală (n.r. – document papal) a
lui Bonifacio al XIX-lea, care vorbea despre această școală la 1392 – publicată
în a 39-a carte a mea, tradusă din limba latină”.
Controversele imnului național
Imnul
României este un alt subiect pe care Vasile Oltean l-a abordat în decursul
anilor, a cărui istorie ascunde capcane, spune el: „Aceasta este una dintre
cele mai mari nedumeriri ale mele! Am scris până acum opt ediții ale istoriei
imnului <<Deșteaptă-te, române!>>. Toată lumea știe că Anton Pann
este autor. De fapt, autorul imnului a liniei melodice este Gheorghe Ucenescu,
din Șcheii Brașovului! Eu am avut o biografie a lui, în care povestește cum l-a
compus aici, în grădină, de față cu Bălcescu și Alecsandri. Andrei Mureșanu, care
îi era prieten și care a asistat i-a spus <<Vino și duminică, și-ți fac
niște versuri!>>”.
În opinia
părintelui de la „Sfântul Nicolae”, imnul compus de Ciprian Porumbescu trebuia
utilizat și în prezent: „Noi trebuia să rămânem cu primul imn, <<Tricolorul>>.
Cuvintele de pe vremea lui Ceaușescu le puteam înlocui și aveam cel mai frumos
imn. Cel al albanezilor știți care e? <<Pe-al nostru steag>>, al
lui Ciprian Porumbescu! Imnul evreilor e <<Cucuruz cu frunza-n
sus>>, al lui Ciprian Porumbescu. Noi l-am aruncat la coșul de gunoi, nu
se mai cântă pe nicăieri. Iar cel pe care-l avem acum nu este imn, ci cântec de
înmormântare. Linia melodică este compusă pe o octavă foarte joasă. Versurile
lui Mureșanu sunt frumoase, înălțătoare, dar muzica este tristă”.
„Am satisfacția că-l cunosc pe Mihai
Viteazul poate mai bine ca pe tatăl meu”
Munca pe
care o depune Vasile Oltean este una asiduă, având în vedere faptul că multe
dintre documentele pe care le studiază sunt într-o stare avansată de degradare:
„Sunt cărți care îți iau o oră-două, o lună, doi ani. Depinde de carte și de
dificultatea ei. Manualul secolul XI îl studiez de 10 ani și am de lucru la el.
La cartea cu Mihai Viteazul am lucrat doi ani.
Când vorbim
despre timp, e relativ, pentru că eu lucrez la mai multe. Am 5 cărți la tipar.
Acum lucrez la o carte de 2.000 de pagini scrisă în chirilică, scrisă groaznic,
foarte greu de descifrat. Sunt cărți în slavă, greacă, latină sau română,
scrisă în alfabetul chirilic”.
Vădit un om
cu har divin, Vasile Oltean a oferit mai multe detalii despre ultima sa carte,
scrisă în baza unor documente redactate de niște cronicari germani: „Monografia
lui Mihai Viteazul am tradus-o toată, o cronică de 700 de pagini. M-a uimit
această cronică prin corectitudinea celor care au scris-o – un ungur și doi
nemți. Nu-l critică, dar nici nu-l laudă. Notează ce s-a întâmplat în fiecare
zi, ca o cronologie foarte obiectivă. Cu siguranță cei care au scris-o erau în
preajma lui, pentru că sunt amănunte zilnice.
Ediția mea
are 1.000 de pagini, deci am satisfacția că-l cunosc pe Mihai Viteazul poate
mai bine ca pe tatăl meu. Nu l-au criticat pe domnitorul nostru. Nu s-au
stabilit asupra lui mai multe. În cronica despre care vă spun – prima din lume,
Mihai Viteazul apare în context universal cu toate personalitățile din vremea
aceea și evenimentele care s-au petrecut la Viena, în Muntenia, Transilvania. E
o viziune foarte largă. Rudolf, Pașa Hasan sunt în cartea respectivă, în
contextul evenimentelor de atunci. Tot ceea ce se întâmpla în lume. Asta pentru
mine este o mare surpriză. Imaginea lui este de <<Mihai-Eroul>>.
Apare ca un cioban, foarte fain portretul. Nu îl laudă, ci spun ce s-a
întâmplat. Apare ca un conducător de oști bine pus la punct, pozitiv. M-a
surprins corectitudinea neamțului, care nu interpretează, ci spune exact ce s-a
întâmplat”.
Andi Miron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu