duminică, 8 decembrie 2019

George Anca - TRANSBUDHVANA




TRANSBUDHVANA


George Anca – Flori Bălănescu – Streche Nicolaei Florentin – Victor Homescu – Leul 180 – Magna Botez – Drăgulănescu Nicolae – Vișan Dragoș – Lili Hanganu – Magdalena Misum – Daniel Vorona – Anatol Cavalli – Corina Dașoveanu – Alexa Ema Ema – Raul Constantinescu – Adi Sfintes – Adrian Bucurescu – Mirela Tufisi – Alexandru-Eusebiu Ciobanu – Marin Beșcucă - Transbudhvana


George Anca
S E N S I R



PRELUDIU

10.02.2011  10.10

Lumina dimineții polare începe să se facă simțită.
La fel și frigul, tot polar, când cobor din mașina lui Jonas.
Intru repede în clădire și urc scările spre biroul polițistei.
După interogatoriul de ieri sper să-mi dea cheile mașinii și să plec cât mai repede.
E clar că dacă mai stau pe aici voi sta definitiv; la închisoare.
Sunt invitat să iau loc. Laura este complet schimbată. Se simte jena din comportamentul său. Incearcă cu greu să-și mențină controlul.
La rândul meu încerc să-mi impun autocontrolul.
Intreb ca să disimulez încordarea:
-Denumirea localității, Honeyvag, nu vine de la miere, de la dulce ?
-Da, așa e.
-Inseamnă că de asta mi-a stat în gât călătoria pe aici, pentru că am diabet și interdicție la dulciuri.
-Ai o problemă !
-In mod clar, am una.
Dar de fapt aveam două. Aș fi vrut să o mai întreb dacă terminația ” vag ” are același înțeles ca în toată lumea. Adică ginecologic.
Frumoasă combinație ! Honeyvag ! Gaura dulce !
M-am uitat în ochii ei și mi-am dat seama că nu îmi va răspunde ce vreau.
Avea o privire impersonală, de ursoaică. Albă.
Si mi-a pierit întrebarea în gânduri. Negre.

Nord și Sud. Alb și Negru. Sud și Nord în alb și negru. Contrast, divergențe sau
de-a dreptul război ? Ciudat, chiar și aici controversele există pentru călătorul atent: două monumente, două linii ale Ecuatorului ! Doar simboluri ?
Aveți șansa de a evalua realitatea simbolurilor. Mitad del Mundo, Ecuador.


1.1 DESTINATIA

1998.12.24   17.20

Sfântul Nicolae este cel mai vechi ” moș generos” cunoscut de noi ortodoșii ca ocrotitorul copiilor și al celor nevoiași. Sărbătoarea de Sfântul Nicolae este în data de șase Decembrie. Cea de Crăciun este singura dintre multe religii care are aceeași zi de aniversare, 25 Decembrie. Apropierea mai mică de trei săptămâni dintre ele mă face să cred că adevăratul Moș cu daruri pentru copii este Moș Nicolae. Acela care a trăit în episcopia Mira, în Turcia actuală.
Găsesc întâmplător sau nu ( ! ), într-o reclamă turistică, ceva despre locul presupuselor origini ale moșului care face daruri. Aveam experința tristă a refuzului de viză la granița turcă cu ceva ani în urmă, când românii dădeau buluc să facă comerț individual cu turcii. Se stătea la vama turcă ca la Poarta Raiului. Ala Islamic, de parcă după ce nu au reușit ei prin războaie, să ne convertească la religia mahomedană, o făceam noi acum, de bună voie, pentru sfânta valută americană. Si nu oricum: cu orice mijloace, inclusiv trimițându-le  femeile la produs ieniceri, copii proscriși în legiunile sălbatice ale războaielor medievale.
In 29 iunie mi-am făcut totuși curaj și am hotărât să plec în Turcia și mai ales să trec pe la Demre, la locul unde Sfântul Nicolae de Mira a trăit și a fost înmormântat.
In fața ruinelor bisericii din Demre există o statuie cu Sfântul, cu un sac în spinare și cu doi copii lângă el. Acolo băiatul meu a făcut prima fotografie din viața lui: cea a părinților săi  lângă statuia Sfântului Nicolae. Asta era în vară.
Sosește seara de ajun a Crăciunului din acel an.
Pregăteam pomul de Crăciun cu băiatul meu și soția.
Băiatul meu deja era măricel: împlinise 9 ani cu două luni în urmă.
M-am gândit că este cazul să-i spun adevărul despre Moș Crăciun. Oricum șarpele îndoielii era prezent în inima lui prin socializarea din comunitatea școlară. De aceea, pe când ne învârteam în jurul bradului îl apelez cu fotografia din Demre în mână.
-Tu știi că Moș Crăciun a murit, doar ai fost la mormântul lui.
-Da !
-Cine i-a luat locul ?
Copilul se uită uimit la mine. Eu mă așteptam să zică simplu: tata și mama. Cred că nu a avut curajul, deși sunt convins că gândea asta.
Ce a răspuns de nu voi uita niciodată:
-Păi, turcii !
Am râs cu poftă, ca într-o adevărată seară de sărbătoare.
Deci turcii i-au luat locul până a venit vremea finlandezului Markus la Korvatunturi și a firmei Coca Cola. Si eu unde sunt pe listă ? Si ca să lămuresc cine e cel mai tare Moș Crăciun am hotărât să încep cu o călătorie în Finlanda.



O reclamă prinsă din zborul întâmplării ( vezi detaliu foto stânga –sus  și explicația din dreapta jos, din limba română ) și o idee care se materializează: Moș Crăciun sau Moș Nicolae la Demre (Turcia).



1.2 IDEEA

2010.01.06   11.30

Finlanda a fost o călătorie așteptată mulți ani: din cauza banilor. Dar când am vizitat Rovaniemi ideea de a-mi face o firmă cu Moș Crăciun mi-a scormonit mintea.
Rovaniemi este o pustietate deplină din punct meu de vedere turistic. Dar există !
Am fost în august și erau 30 de turiști. Am fost în februarie și erau 10. Poate nu am prins eu acele zile cu excursii organizate. Din ce ori fi trăind firmele alea de pe acolo ?
Poate din blana de ren pentru care am plătit 90EURO.
Sunt tare mândru de ea. O am pe scaunul de la birou. Imi ține de cald la reumatism. Dar dacă aș pune pe scaun una de urs polar ? Nu ar fi și mai bine ? Am găsit una prin Statele Unite cu vreo 9000EURO ! Aș mirosi oare a focă ? Fiind singurul mâncător de pește din familie fiul meu spune după o masă cu pește că miros a focă. Iar foca miroase a scrumbie. Deci dacă aș pune sub dosul meu o blană de ursoaică albă aș mirosi a focă sau a scrumbie ? Ca în poveștile despre facere.
Camera lui Moș Crăciun din Rovaniemi este foarte colorată. Are de toate, mai puțin o blană pe scaunul de la birou. Moșul lor nu o fi având nevoie de ceva cald la spate ? Sau sosește de pe drum la căldura focului de lemne din șemineu și nu-i mai trebuie blană pe scaun ? Ar fi chiar culmea ca Moș Crăciun să se apuce să-și jupoaie renii.
Dar totuși să stai direct pe lemnul scaunului ține de fachirism nu de confort. Si să stai și timp nelimitat să răspunzi la scrisorile copiilor. Faci fundul ca cel de maimuță. Deci scaunul meu ergonomic și în plus cu blană de ren este de departe superior Moșului de la Cercul Polar. Poate am și alte lucruri mai bune ca el ! Ia să încerc eu varianta meridională a lui Moș Crăciun !
Mă gândesc că Moș Crăciun poate veni mai aproape de zonele dens populate ale Europei. Crește numărul de vizitatori și este mai la îndemână pentru turist ca distanță. In plus prețurile sunt incomparabil mai mici decât cele nordice.
Printre altele m-am gândit la un site pe internet care să completeze oferta.
Citesc ce scriu alții și înțeleg că tot internetul ăsta este o făcătură de copiști: Copy/Paste; toți copie ceva de la puținii autori adevărați. Așa și cu Moș Crăciun: toți scriu ce au citit pe la alții. Mi-am propus să fiu unul dintre puținii care scriu din ce au văzut, nu din ce au citit pe la alții. Si ca să probez voi adăuga și fotografii și filme. Si ca să le postez trebuie să le am. Si ca să le am trebuie să merg acolo, la Moș Crăciun acasă.
Deci cel mai important mi s-a părut să scriu despre Korvatunturi, din Finlanda. Trebuie să-mi planific o călătorie prin zona aia, din nou. Vara a trecut, toamna m-a zăpăcit cu ploile sale reumatice, iarna este stăpână chiar și în zonele temperate. La Cercul Polar trebuie să fie și mai ger. Dar de unde să fac rost de altă perioadă în viața asta aglomerată de călător terestru ? Gata, trebuie să plec în Finlanda; eu cred că acolo s-a născut Moș Crăciun cel modern. Pentru că Moș Crăciun a existat dintotdeauna.

Rovaniemi, Cercul Polar Nordic, locul care găzduiește biroul lui Moș Crăciun din Finlanda. Dar Moșul nu prea stă pe acolo, după cum se vede. Colindă lumea.
Este cel mai tare călător. Pentru că merge prin toată lumea într-un singur an.
Când o avea timp să scrie scrisori ? De un roman nici nu se pune problema.




S E N S I R

PRELUDE

10.02.2011 10.10

The light of  polar morning begins to feel.
So is the cold, polar too, when I get out of Jonas's car.
I walk quickly into the building and climb the stairs to the copwoman's desk.
After yesterday interrogation  I hope she will return my car to leave as soon as possible.
It is clear that if I stay more here  I will remain for ever; in prison.
I am invited to take a seat. Laura is completely changed. She feels embarrassed by her behavior. Hardly trying to maintain her control.
In turn I try to impose my self-control.
I ask you to conceal the tension:
- The name of  locality, Honeyvag, does not come from honey, from sweet?
- Yes it is.
- This means why I couldn’t swollow my trip around here, because I have diabetes and a ban on sweets.
-You have a problem!
- Clearly, have one.
But actually I had two. I would want to ask her if  the end „vag” have  the same meaning aș everywhere  in the world. That's gynecological.
Beautiful combination! Honeyvag! Sweet hole!
I looked into her eyes and realized that she would not answer what I wanted.
She had an impersonal look, bearish. White Alba.
And  my question got lost in thoughts. Black.

North and South. Black and white. South and North in black and white. Contrast, divergence or right war? Strange, even here the controversy exists for the careful traveler: two monuments, two lines of the Equator! Just symbols?
You have the chance to evaluate reality of the symbols. Mitad del Mundo, Ecuador


Nord și Sud. Alb și Negru. Sud și Nord în alb și negru. Contrast, divergențe sau
de-a dreptul război ? Ciudat, chiar și aici controversele există pentru călătorul atent: două monumente, două linii ale Ecuatorului ! Doar simboluri ?
Aveți șansa de a evalua realitatea simbolurilor. Mitad del Mundo, Ecuador.



1.1 DESTINATION

1998.12.24   17.20

St.Nicholas is the oldest "greater" known by our Orthodox to protect the children and the needy. The Feast of St. Nicholas is on December 6th. Christmas is the only one of many religions that is the same anniversary day, December 25th. The approach of less than three weeks makes me believe that the true Santa with gifts for children is Santa Nicholas. The one who lived in the Mira diocese in the current Turke           Ifind by chance  or not (!) In a tourist advertisement, something about the place of the supposed origins of the old man who is confronted with gifts. I had the sad experience of visa refusal at the Turkish border some years ago, when the Romanians were bullied to trade individually with the Turks. He stood at Turkish customs as at the Gate of Heaven. Ala Islamic, as if they did not succeed through the wars, to convert to the Mohammedan religion, we were doing it now, willingly, for the holy American currency. And not in any way: by all means, including by sending women to the product of the janissaries, children outlawed in the wild legions of medieval wors.
In front of  ruins of  church in Demre there is a statue with of Saint, with a backpack and two children beside him. There my boy made  first photograph of his life: that of his parents near the statue of St. Nicholas. That was in the summer.
The Chrismas eveening arrives that year.
I was preparing the Christmas tree with my boy and my wife. My boy was already big: he was 9 years old two months ago. I thought it was time to tell the truth about Santa Claus. However, the snake of doubt was present in his heart by socializing in the school community. That's why, when we were spinning around the tree, I got the photo from Demre in my hand.
-Du you know that Santa was dead, just you were at his grave.
-Yes!
-Who took his place?
The child stared at me in amazement. I was expecting to say it simple: father and mother. I think he did not have the courage, though I'm sure he was thinking that.
What has I will never forget what he said:
- Well, the Turks!
I laughed with lust, like  în a true celebration evening.
So the Turks took their place until the time of Finnish Markus at Korvatunturi and Coca Cola Firm. And where am I on the list? And to clarify who's the best Santa Claus I decided to start a trip to Finland.

An ad caught from the flight of chance (see left-hand photo detail and the bottom right explanation in Romanian) and an idea that materializes: Santa Claus or Santa Nicolae at Demre (Turkey).




1.2 IDEEA

2010.01.06 11.30

Finland has been an expected journey for many years: because of money. But when I visited Rovaniemi, my idea of  making a business with Santa Claus was driving my mind. Rovaniemi is a full  desert from my point of view. But it exist!  I was in August and there were 30 tourists. I was in February and there were 10. Maybe I did not get those days with organized trips. Out of what may live  those companies there?
Maybe of reindeer fur for which I paid 90 EURO.
I'm so proud of it. I keep it in my office chair. It geeves me warm to the rheumatism. But if I put a polar bear on the chair? Would not it be better? I found one through  United States with 9000EURO! Would I smell a seal? Being the only family fish eater, my son says after a meal with fish that I smell a seal. And the seal smells a scrub. So, if I put a white bear fur under my back I would smell a seal or a scruff? Like the stories about creation.
The room of Santa Claus in Rovaniemi is very colorful. It has everithing, except a fur in the office chair. Their sister Does Santa not need something warm at the back? Or Santa comes on the way at heat of wood  în fireplace and she doesn’t need for on the chair.  It would be just as high as Santa Claus to get rid  the reindeers.
But, still, siting right  on the wood of chair, seems like fachirism not comfort. And to spend the unlimited time answering children's letters. You're doing the ass like the monkey. So my ergonomic chair and, in addition, the reindeer fur is far superior to Santa Claus from Polar Circle. Maybe I have other things better than him! I'll try Santa's meridian variant!
I think that Santa Claus can come closer to the densely populated areas of Europe. It increases the number of visitors and is easier for the tourist distance. In addition, prices are incomparably lower than those Nordic.
Among other things, I thought about an internet site that would complement the offer.
I read what others read,   and I understand that all this internet is a copy fake: Copy / Paste; they all copy something from the few real authors. And so with Santa Claus: everyone writes what they read to others. I intended to be one of the few to write what they saw, not what they read to others. And to prove I will add photos and movies. And to post them I have to have them. And to have them, I need to go there to Santa Claus at home.
So, the most important thing seemed to me to write about Korvatunturi, from Finland. I have to plan a trip through that area again. Summer has passed, autumn has confused me with its rheumatic rains, winter is even in temperate areas. The Polar Circle must be even worse. But where can I get another time in this busy life of a land traveler? I have to go to Finland; I believe that there was born Santa Claus the modern one. Because Santa Claus has always existed.

Rovaniemi, Nordic Polar Circle, the place hosting the office of Santa Claus in   Finland. But Santa does not sit much there, as it seen. She Wander the world.
Is the toughest traveler. Because it's going through everybody in one year.
When did she have time to write letters? There is no question of a novel.


Flori Bălănescu


Un strop de „frivolitate”, că tot ne-a amintit Cristina Hermeziu că este aniversarea Aurorei Cornu. Am recitit paragrafele despre întâlnirile cu ea și m-am simțit de cel puțin o sută de ani...
„Aurora C.: este atât de ea. Nu o urneşti cu nimic. Aud atâtea
bârfe... Mi se pare nedrept că aşa se întâmplă mereu, de când e lumea, că „o fată frumoasă, talentată şi inteligentă ca tine mă poate simpatiza (nicidecum iubi!)” – cum spune chiar Preda într-una din scrisori. Să rămână pentru ceilalţi doar ca femeia lui cutărescu, desigur, un foarte celebru bărbat. Ăsta-i blestemul femeii şi al feminităţii. Ea este de o resemnare inteligentă, soră bună şi totodată vitregă gratuităţii. După ce s-a vorbit atâta despre M.P. la masă, îndeajuns de răbdătoare: „Hai, mai dă-l dracului pe Marin!” Mi s-a părut absolut firesc. Îmi venea să râd în hohote, ar fi fost o adevărată eliberare. Dar nu se făcea. Uite de ce nu ne simţim bine, şi se tot depune zgura în şi pe noi... că nu izbucnim când e cazul. Vorbeau despre M. P. în sus şi-n jos, ca despre un personaj, ca despre o icoană, ca despre un sburător etc. etc... parcă vorbeau din cărţi, din biblie, cu evlavie! N-o flata nimic, de va fi fost asta intenţia lor! Or, ea trăise cu el, îl ştia şi altfel, mai ales altfel, aşa cum femeile îndrăgostite de idoli nu vor să afle. Ea se bucurase şi suferise. „Am avut mereu un vis, am vrut să-i găsesc pe bărbaţii mei cu vreuna în patul meu, una care să fi avut părul, aşa, ca al tău (ca al meu, adică), să o prind bine şi să mătur cu ea camera, pe jos.”
Întreabă careva: Şi cu el? Oh, el ar fi luat bătaia meritată, cred că ar fi suportat-o. Bărbaţii mei s-au temut de mine, în sensul că le-a fost frică să nu-i las. Ştii ce repede plec? Nu mă uit înapoi.”
(un fragment din „În mâinile tale”, o carte din negurimi de vreme, ed. Blumenthal, 2012)



Streche Nicolae Florentin


"A defini frumosul e lucru peste putință. [...] Enunțul lui Buadelaire îmi pare cel mai percutant, în el puterea emotivă e contestată la maximum și prin urmare capabilă a face explozie cu megaenergii nesăbuite. "Le Beau", scrie el, "n'est que la promesse du bonheur". Se întâmplă, cu aforismul acesta - minunat prin el însuși -, un lucru ciudat și rar: talamacit în altă limbă, respectiv în a noastră, dobândește un surplus poetic, acustic și emoțional. Oare "Frumosul nu-i de decât făgăduința fericirii" nu sună mai captivant și melodios din pricina calității "foșnitoare" a literei f ? [...]
Întocmai ca și lui "pi" din trigonometrie, se cuvine a-i recunoaște frumosului calitatea de noțiune nedefinibilă, nesesizabilă; caracter transcendental imaginar, cum au sfârșit prin a-i atribui matematicienii contemporani. E un necuprins. E o nălucă, o știmă, un foc de iele. E un "solid" care atunci când vrei să-l analizezi se descompune în fum, cuante și radiații. [...]
Frumosul pare a fi împăciuirea totală, ieșirea din angoasa distincției dintre bine și rău. Pe coarda aceasta a lui f, graiul românesc ne poartă spre un punct omega al potrivniciilor în sfrasit împreunate în atotcuprinzatorul, atotgraitorul și atotmangaietorul frumos.
Dacă așa stau cumva lucrurile, frumosul nu mai e un simplu geamăn al binelui și adevărului (iar Nietzsche își pierde reputtia de iconoclast și răzvrătit), ci dobândește însușirea de integrator al lor."
(Nicolae Steinhardt - Monologul polifonic, pp. 191-193)



Victor Homescu

December 3 at 11:08 PM ·

Poet în viață al temnițelor comuniste. azi împlinește 92 de ani, născut la 3 decembrie 1927, istoric, fost deţinut politic, a fost închis 12 ani la Jilava, Gherla şi Aiud, Demostene Andronescu **Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fost surprinşi rugându-se, ori zâmbind sieşi ori unei amintiri.Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fredonat o melodie ori pentru că au recitat nişte versuri.Şi toate acestea urmăreau slăbirea rezistenţei fizice şi sufleteşti a deţinutului pentru ca atunci când i se va propune o alternativă să o accepte**, despre "Reeducarea de la Aiud-Peisaj Launtric",** Cu cât asuprirea era mai mare, cu atât rezistenţa morală a celor asupriţi creştea.Şi acest lucru îl ştiau şi asupritorii.În legătură cu aceasta îmi amintesc de o discuţie pe care am avut-o cu un ofiţer politic, cu câteva luni înainte de începerea reeducării.Pentru a sonda starea de spirit a deţinuţilor, administraţia închisorii, şi îndeosebi ofiţerii politici, ne scoteau periodic la anchetă şi, câteodată, cu unii dintre noi se străduiau să întreţină discuţii oarecum amicale.Nu-mi mai amintesc exact cum a debutat şi cum a evoluat discuţia dar, la un moment dat, ofiţerul respectiv, un căpitan pare-mi-se, a exclamat oarecum iritat : „Cum mama dracului mai puteţi, mă, să rezistaţi atât ?!Din ce fel de aluat sunteţi făcuţi de nimic nu vă atinge ?Ne siliţi să excogităm , pentru a vă veni de hac, fel de fel de pedepse şi voi vă comportaţi de parcă nu mai aveţi instinct de conservare.Nimic nu vă mai impresionează”.„Nu ne mai impresionează nimic, am îndrăznit să-i răspund, pentru că nu mai avem nimic de pierdut.Ne-aţi luat tot şi luându-ne tot aţi făcut din noi oameni cu adevărat liberi.Şi ne comportăm ca atare”.Nu a mai spus nimic.M-a privit lung şi m-a expediat înapoi în celulă.**
"Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?/E, Doamne, lumea plină de cuminţi/E plin pămîntul de martiri şi sfinţi/Atinşi de filoxera-nţelepciunii/Sloboade, Doamne,-n lume nebunia/S-o răvăşească şi să o răstoarne/Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne/Şi-acestui veac să-i surpe temelia!"
***
"A fost cumplită Jilava.A fost cumplită Gherla lui Goiciu.A fost cumplit Aiudul pe vremea lui Dorobanţu şi Coler.Toate ororile trăite în aceste închisori în perioadele respective s-au estompat în amintire şi apar ca o imensă pată neagră.Şi totuşi,în acest infern uniform şi continuu sunt unele intervale care se cască în memorie ca adevărate"găuri negre"ale ororii.O asemenea "gaură neagră" a fost şi Aiudul ultimilor ani de ani de detenţie.Atunci,în timpul reeducării,aici s-a intrat cu cizma în sufletele oamenilor.Atunci au fost ucise vise şi au fost împinse la sinucidere sute şi mii de conştiinţe.Cineva remarca,pe drept cuvânt,că,din acest punct de vedere,Aiudul acelor ani „este frate geamăn cu Piteştiul”
(..)
Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este
Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale?
Sau poate tot n-a fost decît poveste
Şi-am colbăit degeaba-atîta cale.
Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,
Urc muntele cu-nchipuite creste;
Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...
Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!/(Îndoială)
***
"Îmi amintesc că discutând odată cu unul din adjuncţii lui Crăciun (colonelul Iacob sau Nodeţ?) care mă chemase să mă „prelucreze”, i-am spus, încercând să-mi justific refuzul de a accepta reeducarea, că nu pot face acest lucru deoarece, dat fiind situaţia în care mă aflu, aş putea fi suspectat de oportunism şi de nesinceritate.Şi, pentru a îndepărta discuţia de la cazul meu, l-am întrebat :„Dumneavoastră chiar credeţi că toţi cei care au acceptat să-şi facă autoprezentarea şi s-au dezis de trecutul şi de crezul lor sunt sinceri?Nu cumva, tentaţi de preţul pe care ni-l oferiţi (libertatea), s-au făcut frate cu dracul până vor trece puntea ?”„Nu ne interesează sinceritatea voastră, mi-a replicat el, ci ne interesează compromiterea voastră, sinuciderea voastră morală”.Şi arătând spre un dosar voluminos de pe biroul lui, continuă :Uite, aici am „certificatele de deces” ale tuturor celor care şi-au făcut autoprezentarea.Şi te asigur că, mai curând sau mai târziu, îl voi avea şi pe al tău.„Certificate de deces ?” am întrebat eu, mimând nedumerire.„Certificate de deces moral”- mi-a explicat el şi apoi a continuat :„Să vă intre bine în cap că, în situaţia în care sunteţi, nu aveţi altă alternativă decât fie să vă sinucideţi moral, fie, ajutaţi de noi, să muriţi de adevăratelea”.„Şi dacă totuşi, unii dintre noi se vor încăpăţâna şi vor refuza să moară ?” l-am întrebat eu maliţios, pentru că observasem că începe să se enerveze „Nu avea grijă, vă vom crea noi toate condiţiile pentru asta !”
***
"Căderile nu au fost toate la fel.Unii au căzut rostogolindu-se, alţii au alunecat lin pe pantă în jos acceptând calculat, pentru a supravieţui, compromisul, iar alţii (cei mai mulţi) au căzut firesc, omeneşte, lepădându-se de trecut şi de crezul lor aşa precum Petru s-a lepădat, în moment de cumpănă, de învăţătorul lui.Unii (puţini la număr), căzând s-au şi ticăloşit, dar cei mai mulţi au rămas, totuşi oameni şi, cu Petru, s-au căit pentru omeneasca lor slăbiciune şi, prin viaţa pe care au dus-o mai apoi, şi-au răscumpărat căderea.Îmi spunea atunci, în acel timp de cumplită urgie, cu o infinită tristeţe în glas, un prieten care fusese un luptător de nădejde, dar care până la urmă cedase :„N-aş vrea să fiu înţeles greşit.Atât mi-a fost menirea.Sunt, nu înfrânt, ci terminat.Nu mai pot lupta pentru o cauză pe care, deşi nu o cred pierdută, simt că nu o mai pot sluji.Sunt sigur că sub specie aeternitas dreptatea e de partea noastră, dar nu pot să nu constat că, în acest ceas al istoriei, nu lumina ci bezna-i mai mare.Pentru moment se pare că răul a triumfat.Cel puţin pentru timpul nostru.S-ar putea ca cei care ne vor urma să fie mai vrednici şi mai norocoşi decât noi.În ultimul timp îmi vin tot mai des în minte, ca o mustrare, versurile lui Gyr din Balada codrului fără haiduc :„Fie codrule s-ai parte/de-un haiduc cum n-am fost eu”.Fie ca ţărâna să aibă parte de luptători mai destoinici decât noi să risipească bezna şi să facă să triumfe lumina.Şi probabil că aşa va fi căci temelia acestei viitoare resurecţii am pus-o noi.Cu toate înfrângerile şi neputinţele noastre, noi vom fi rădăcinile viitorului arbore de lumină”
***
("Încremeenire")/-"A-ncremenit şi timp, şi necuprins
şi sufletul ni s-a sleit ca săul ,
nimicul ca pecinginea s-a-ntins
oprind pe loc şi binele şi răul .
Eternu-a pus pecete devenirii
şi s-a oprit din curgere durata,
ascuns pe undeva-n afara firii
destinul ciung nu-şi mai învârte roata.
Nimic nu se întâmplă şi nimic
Din câte sunt sub cer nu mai tresaltă,
Sărmana lume cu durerea-n spic
De Dumnezeu a fost lăsată baltă.
Pe fondul sur al timpului-mpietrit
Suntem antice basoreliefuri,
Tocite statuete de granit
Pe-alocuri cu reflexe de sidefuri"/Demonstene Andronescu,Aiud,1959
***
("Reeducarea de la Aiud",Demostene Andronescu,Lucrare publicată în serial în revista Puncte Cardinale,în anii 1993 -1996,numerele 8/93=2/96,Editura Manuscris,2018)



Leul la 180 de ani

Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Ţările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.
Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler, pronunţat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doarşfanţ. Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”. O altă monedă eraparaua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecţionată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.
Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Ţării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a ţării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.
Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta independenţa. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau 4 din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.
Minsitrul de finanţe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără a ţine seama de pretenţiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulaţie în 1868, având efigia domnitorului și inscripţia ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa. Imediat după emitere, a urmat protestul Porţii, precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranţa Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania și Bucovina. Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidenţieze suzeranitatea sultanului. Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.



Magda Botez
Tara de mare farmec si putine virtuti

Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul ca sa parafrazez o obraznicatura.
Traim ,asa cum spunea GM Cantacuzino,intr-o tara de mare farmec...dar putine virtuti.
Si aici o remarca personala,GM nu iubea Elvetia,nu-i iubea oamenii,colinele,inmormantarile si vinul acru (Dole) care este una din mandriile nationale...la Dole suisse…
Am trait vreme indelungata in Elvetia si tot ce pot spune este fraza lui GM cu sens schimbat: Elvetia cand traiesti acolo,ca elvetian este o tara fara farmec dar multe virtuti.
Adica ,ca sa zic asa Romanica noastra este la polul opus al Elvetiei.
Daca un elvetian sau un american te minte,te insala,este o mare rusine.
Daca te insala un roman cei din jur gandesc...al dracului...se descurca bine…
Apoi nu stiu daca ati observat dar in Rusia si in Romania oamenii au “darul betiei”,adica alcoolismul este un dar…
Traita mai toata viata mea in vest,este absolut firesc ca intoarcerea la “matca” mi s-a parut cel putin ciudata.
Incepand cu barfa.
Nu stiu daca sunteti constienti dar imediat ce iesiti pe usa...sa va duceti la baie,bucatarie etc...prietenii dumneavostra ramasi in salon ,livinroom etc...va vorbesc de rau.
Spun lucruri neplacute despre dumneavostra.
Este un obieci national ca toata lumea sa vorbeasca de rau pe toata lumea ...barfa este generalizata si minciuna la fel.
Fraza iti spun ceva dar sa nu spui la nimeni...este..pe buzele tuturor.
Altfel traim in cea mai buna din lumile posibile.
Avem exact guvernul de hoti pe care-l meritam.
Si...daca cumva nu sunt hoti...atunci mostenesc ...asa ca tot aia este…
Biata tara isi urmeaza drumul sovaielnic catre ...Dumnezeu stie ce..
Consilierii nostri de la Bruxelles (vorbesc aici de romani) fac tot posibilul sa discredeiteze tara.
Si reusesc.
S-a dus buha ca suntem hoti.Si la drept vorbind suntem hoti marunti...mititei ...asa ca domnul Tudoran ,fiul lor...care sterpeleste cate ceva…
De la un mare disident mort,fura ce poate,dupa ce l-a furat si de bani ca sa-si ia casa...se aliaza cu alta figura trista domnul Ioanid si colporteaza fel de fel de gogorite …
Hotii mari cu vana de hoti sunt in occident,in tara noastra ,mai este cate unul care da un tun...dar asta este din ce in ce mai rar.
La ordinea zilei sunt cei care fura curent electic,spagarii si altii ...tot mici.
Fostii securisti au infiintat sindicatul lor de business si daca fura ,o fac cu acte in regula adica se …….acopera.
Ah si sa nu uit,alta categorie de hoti sunt popii.
Popii fura pe rupte de la un popor credul si insetat de adevar.
Sa traiti ca merii ca perii in mijlocul verii
La anul si la multi ani.



Dragulanescu Nicolae‎
French joke - it's divine!

After packing the Pope's luggage in the trunk of the limousine, the driver realize that the pope stays on the sidewalk.
> " excuse me, your holiness " said the driver, " would you, please, sit down so we can leave?"
"... to tell you the truth, said the Pope, they don't want to let me drive to the Vatican, and I really wish I could do it today."
> " I'm sorry, but I can't let you do this. I would lose my job! And what to do if something happens?" protest the driver, who would have liked to be somewhere else that morning...
" I will do something special for you," says the Pope.
> Bad Grace, the driver goes to the back and the pope sets up behind the wheel.
> very quickly the driver regrets his decision, when after leaving the airport, the supreme pontiff puts the pedal to the floor speeds up to 170 km / h.
> " I beg you, your holiness, slow down!" beg the very concerned driver.
> but the Pope continues until the police sirens sound.
> " my God, I'm going to lose my license," said the driver.
> The Pope goes to the side and drops his window when the policeman approaches.
> but as soon as he sees the Pope, he goes back to his bike, opens his radio and tells his leader that he stopped a rolling limousine at 170.
> " where is the problem? Buckle up!" says the chief.
" I don't think we can do that, it's someone very important," says the policeman.
> the chief says: " there is no reason!"
" No, I mean really important," said the policeman.
> the chef asks, " who did you stuck? The Mayor? " "
> the policeman: " bigger."
> the leader: " a senator?"
> the policeman: " much bigger."
> The Chef: " good! Tell me who this is!"
> the policeman: " I think it's God himself!"
> The Chef: " you don't care about me???"
> what makes you think it's God???"
" he has the pope as a driver...!"



Vişan Dragoş



O prefață sadică a Liubei Liubastra la ”Eu, Tu și Poezul”, de Gabriel Gherbăluță (carte în curs de apariție, dar tipărită deja)
_____________________--_--____--_-_-____________
___partea I________//___________________________
Oricine se poate întreba de ce Gabriel Gherbăluță are atât de mult apetit pentru legendar. De ce el vrea să intre în legendă ducând ”poezelul” pe culmile cele mai semețe ale cunoașterii unei lumi citadine, danubiene exemplare. Liuba Liubastru Botezatu plasează demersul său artistic, al reinventivității lirice de tip ”poezel” în descendența unor mari poeți români, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Șerban Foarță. Dar ajunge la afirmații atât de exagerate, de encomiastice, încât parcă ar vorbi despre Șeherazada deja pensionată a poeziei române, care nu se lasă decapitată, fiindcă este foarte proteică, alunecoasă, precum un balaur care își schimbă mereu în texte înfățișarea, povestea: ”poezul este, în fapt, o poveste reală rostită de omul-poveste, așa cum ne sugerează autorul, volumul în sine fiind construit ca o povestire în ramă alcătuită în versuri, iar prin aceasta Gabriel Gherbăluță se impune cu o altă noutate literară în fața publicului român și chiar universal, POEZIA ÎN RAMĂ, până în acest moment nemaiexistând asemenea modele. Un soi de `O mie și una de nopți` în versuri, alcătuită din 101 de poezuri (număr ales în mod voit sau nu, doar autorul cunoaște...), în care poezul în vers alb se împletește armonios cu poezul scris în vers liber ori cel scris în stil clasic și pe care autorul îl autocaracterizează la un moment dat, plasându-și opera între romanticii suprarealiști”. Cum adică? Vers alb și vers liber? Păi versul alb este constrâns să se mai mărturisească, iar cel liber este cugetător, ateu? Știam cu toții că sunt unul și același lucru. Dar cum să zici spre final: ”poezul în vers alb se împletește armonios cu poezul scris în vers liber ori cel scris în stil clasic și pe care autorul îl autocaracterizează la un moment dat”? Cum să-l ”autocarecterizeze” autorul pe acest poezel? De ce prefixoidul ”auto-”? În altă ordine de idei, semnatorul acestei prefețe, Liuba Liubastra Botezatu citează chiar dintr-un poem al lui Gabriel Gherbăuță în care acesta face o confesiune interesantă, că o iubește la nebunie pe Ana, soția lui Manole, care ar fi chiar adevărata sa muză, o ființă a pământului, nu astrală. Am crede că Ana este mai răpitoare decât orice altă făptură de pe pământ, dar ar vrea s-o subordoneze, s-o înlănțuie pentru totdeuna în liantul său textual, cu cimentul poezelesc. Misiunea imposibilă dată prefațatorului Liuba Liubastra Botezatu este să pună ultima cărămidă peste edificiul... Anei când citează versurile lui Gabriel Gherbăluță din poemul ”eu, construnctorul”: ”din drag de tine, am înălțat un oraș/ doar pentru noi doi/ nu o biserică pentru că ea a fost ridicată de altcineva/ și pentru că eu nu vreau să te închid în zid,/ nu am vocația lui manole, iubire,/ te voi înălța odată cu orașul/ pe deasupra norilor ăștia dușmănoși și iernatici/ te voi înălța/ și îți voi da și fluviul cu tine/să te protejeze de răul de altitudine/care te va însoți pretutindeni...//”. Poate că aceste versuri au fost dedicate unei anumite femei. Au fost primite cu uimire. Surprinderea celor care lecturează mai mulți autori contemporani este aceea că Gabriel Gherbăluță este un poet dator vândut, cu multe scrieri deja ipotecate și reipotecate, pe care vrea să le vândă în librării ca pe niște langoși, scovergi, brânzoaice, goale pe dinăuntru... Discursul său este influențat în mod evident de un discurs poetic mai revoltat, mai inventiv decât al său: cel al Anei Nan. Aici el face referire la două poeme ale Anei Nan, fără titlu, publicate la Cenaclul poetic Țara Cuvintelor”, în zilele de 12 și 13 iunie 1918. Are impertinența s-o numească pe Ana iubita eului său liric. Și să-i dea în dar Dunărea, nimic altceva, niciun vers parafrazat de el, niciun motiv literar preluat tale quale. El, iubitul celei sacrificate în ritual aztec este cel care vrea să-i facă un mausoleu în versuri celei de la care a avut ceva de învățat pentru a-și împrospăta cu sânge nou scrisul. Orașul despre care vorbește prefațatorul acestui volum al lui Gabriel Gherbăuță este ”poezelul” în care va sta de acum înainte Ana. Ei doar pun mână de la mână ultima cărămidă peste tâmpla ce nu încetează să gândească a Anei. O zidire păgână, dar o zidire care ar oferi nemurirea literară pentru Ana Nan. Ea însă se simte ultragiată. Ea presimțise atunci, cu puțin înainte de a fi comemorată moartea lui Mihai Eminescu. Ana Nan a intuit pe plan artistic această lapidare a sa de către doi poeți... consacrați. La atâta lucru să se limiteze ”POEZIA ÎN RAMĂ” a lui Gabriel Gherbăluță, despre care face referire poeta Liuba Liubastra? Nu! Pentru că ea este ”pohema”, adevărata muză, neiubită ca Ana a lui Manole, ci doar o prezență feminină de fațadă, prin care scrisul lui Gabriel Gherbăluță ar căpăta rezistență, relevanță, pentru că poezul ar avea legătură de substanță cu ”pohema”, descoperirea cu care se identifică Liuba Liubastra. De aceea afirmă ea, ca prefațator al acestui nou volum al lui Gabriel Gherbăluță (GG, cum îl știu apropiații), că misiunea sa de ordin critic, exegetic are și un aspect foarte... ”subiectiv”, pentru că este implicată la maxim în actul creației gen GG. Ca să-i continuăm eșafodajul de idei critico-interpretative Liubei Liubastra, poezia în poezie reprezintă o cucerire epocală, de neatins în poezia noastră dintotdeauna. Este exact ca în clubul ”Amicii întunericului”, din partea ultimă, fascinantă a nuvelei fantastice ”Avatarii faraonului Tla” de Mihai Eminescu. Avatarul Faraonului GG, un cerșetor spaniol din Evul Mediu, devine prin uciderea din oglindă a dublului său, un tânăr nobil deosebit de bogat și merge la clubul său, de fapt la dracii săi deghizați, motiv literar omniprezent în acest volum ”Eu, Tu și Poezul”. Acolo, muza-iubita sa i-o propune și i-o bagă în pat pe frumoasa blondă cu un chip de înger drăgălaș. Iar avatarul Faraon GG acceptă. El devine astfel un dublu adorat Poezel. Dar de fapt se transformă într-un Po-zeu sau Poz-eu, un narcisist poet care nu poate iubi nimic până la capăt.



Lili Hanganu

Din serialul de scurt metraj (doar una buca per capita) *Am un stres si vreu sa-l beu*
Am 2 (doua) feline in batatura. Am 2 (doi) priceputi in elecronica in aceeasi batatura si nici unul nu are chef de pus un stecher, cumparat de moa (citire in francaisa, ca sa ne-ntelegem in frangleza, capisci? ). N-am sedilele si semnele de punctuatie acasa, dar le voi duce eu la monta, cand va binevoi unul dintre priceputii in electrice, ca sa...
Am 2 (doua) umbrele si fac ce vreau cu ele, e clar? :D
Asta, cum ar spune Alex a lu* Andriesu, de pe un vinil vechi si bun!
Nu mai am tigari, nici chef de rulat... Vinul fiert ar fi bun, e ger si soare cu dinti, drumuri multe si batute bine, agitatie, aglomeratie si zboruri razante... de ganduri, de visuri, de emotii, de stari. Sentimente amestecate, cate un suras uitat pe un mustiuc de tigara, de asta vara... si tot asa



Magdalena Hisum

Sunt un om ce poposește la răscrucea dintre lumi. Pașii obosiți îmi poartă prin abisul neputinței zambet de copil, cânt și mângâi printre gratii toate hohotele smulse și închise între ziduri de nimicul care-nghite luna-ntr-un azil. Ia, Mărite, și răstoarnă coșul fără de povară! Este greu și îmi apasă peste ochii de lumină, iară lumea e prea plină de minuni închipuite, nu mai pregeta, Slăvite, pune mâna și îndoaie timpul, să ne dai din nou grădina ce ne-ai luat-o pe un măr. Dacă-ți amintești, pe șarpe tu ni l-ai lăsat în inimi, să ne muște cu o moarte, știm că îți suntem datori...
Sunt un om ce poposește la răscrucea dintre lumi. Dacă tălpile-mi sunt goale, oare pot simți dreptatea, sau uimirea, sau credința că va fi drumul cel bun? Cine-mi spune că iubirea pentru cei asemeni mie este fără de păcat? Uite, eu îți stau în soare, să nu-mi spui că m-ai uitat!
Mărăcinii mi-au rupt poala, mi-au crescut pe glezne aripi care au uitat să zboare, pentru că mi-ai pus pe umeri greutatea de-a fi om. Lasă-mă să fiu Cuvântul ce învață să creeze firea cea fără de pată, dă-mi căldură, să învălui pe cei dragi ca-ntr-un cocon.
Nu mai ponegri mândria, cei căzuți în hăuri tulburi au nevoie de credința că îți place demnitatea, că nu le-ai uitat menirea pe când fruntea neplecată le-a fost soră cu dreptatea.
Eu te las acum, Tărie, că am drumuri de ales, sorțile amestecate au nevoie de-nțeles. Să-mi promiți că-mi lași lumina și că nu vei lua copiii să îi pui printre minuni, sunt doar Eva ce renaște ca să-ți scrie despre viață în papirușii postumi.
O femeie cu un zâmbet la răscrucea dintre lumi.



Daniel Vorona
pasărea cu un singur corn
-----------------------------------
:rădăcină şi ramură de cireş privind dintre două oglinzi paralele aerul liber şi
matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest
atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim
mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în flux dublele explozii în reflux ale miresmelor
tale de ceai --- un iuda de sticlă e aclamat --- şi fără să pot să mă uit cu ură
cu mirare la cămila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel
am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut
(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)
zilele săptămânii le amestecam cu iarbă amestecam caii cu cercurile
arborii genealogici cu punctele cardinale apoi creşteau apele vii înăuntrul
apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura
şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca
nişte
imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic şi
theologic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdam) până când înflorea a doua oară
maimuţa în mierea din sexul cel crud (şi advers) al vrejului de fasole
a fost iubire sau a fost ce a fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost
patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam ca să nu plâng (şi voi la fel)
în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte
a fost iubire ucisă de iubire -- şi deşertăciune a
fost şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost
părăsiţi-vă trufia în voi
înşivă
reveniţi -- întoarceţi-vă
mereu
şi
mereu
amintind
stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nicio lege
şi nu mai ştiu căreia dintre icoanele ajunse în nopţile mele să-i sărut cămaşa

*
sap în apă sap în foc sap în aer sap în pământ -- sap în moarte
sap în viață --
sap adânc
şi sap înalt sap abstract în trupul meu ca să dau de Dumnezeu
.
-- pentru un motiv de neînţeles
am
cules vrăbiile oarbe de pe gard --
.
îmi curge
sânge alb
în tulpină
.
întredeschide uşa să îţi arăt omul fără trup și lasă-mă să adorm



Anatol Covalli

Şi ce dacă ?....
Şi ce dacă eşti de-o vreme la capăt?
Ştii că în curând o să fii tăcere,
dar până atunci ai dori un treapăt
să ţi se-ofere.
Să poţi să colinzi locurile-n care
ai dorit să fii şi n-a fost să fie
fiindcă i-au lipsit stropi de exaltare
şi nebunie.
Îţi freamătă-n gând tinereţe nouă
cu dorinţi şi ţel nemaiîntâlnite,
când bruma din trup se preface-n rouă
în noi ursite.
Simţi că poţi orice, că nu mai există
stavili care-ar vrea să te înspăimânte
şi că viaţa ta, câteodată tristă
a prins să cânte.
Ai un alt destin dat de Nemurire
care s-a-ntristat văzând că te-ntuneci,
cerându-ţi în schimb ca-n nefericire
să nu aluneci.



Corina Dașoveanu

cât nu vom îmbătrâni de dragoste,
greșim în fiecare dimineață,
încurcăm sărutul meu cu sărutul tău,
cafelele și papucii,
trebuie să ni se certe buzele, tălpile,
chiar și lacrimile
de-a lungul marelui
gând de întrebare pus
după
"de ce ne iubim insuportabil".
în fiecare zi vine aceeași zi,
nu plecăm din noi,
rămânem ascuns în celălalt,
așa cum stau notele parfumului nostru
în fotografii discrete.
uneori ne scriem
direct pe piele sms-uri
cu degetul înmuiat în vin sau în inimă,
ne dăm jos umbrele
să nu se murdărească de tandrețe.
nu ne luăm mințile unul din altul,
deși am clădit special și inutil
un timp de refugiu.
chiar în momentul acesta
ne întrebăm
când s-a făcut seară în jurul aerului,
cine dă drumul la muzică,
eu în tu
sau
tu în eu.
de nebuni și de simpli,
apoi,
târziu,
adormim de mână.



Alexia Ema Ema‎
Roluri pe creste

M-a primit liniștea interioară ca pe-un ghid
oniric nu-mi venea să las munții nerevoltați
de pașii mei frunzele bozăriilor pe malurile Prahovei
erau pline de stropi mari Bucegii din genele roșii
clipeau și atunci mi s-a arătat tot ce ai văzut tu fată
când m-ai întâlnit și mi-ai strâns mâna și mi-ai cântat
din "Veronica" "Sunt Aurică și cânt... Tra la la la la Trist
niciodată nu sunt" puțin cunoscute sunt căile-n orgasm perceperea respiratorie și gustativă
prin trupurile vasele comunicante știu că intrăm
în cărți în același timp cu roluri pe cinste tu m-ai făcut
viu colorat eu te-am tresăltat tu aveai 54 eu 65 bine
că nu de ani pe urmă greutățile ni s-au mai schimbat
tu având o serioasă carență de fier ai sângerat peste
mai puțin de patru luni după ce făcusem dragoste prima dată era să o și pierzi la Filantropia pe fiica
ce totuși ni s-a născut sănătoasă pe 1 martie la Apărătorii Patriei II ne-am luat neam nebunesc neam iubit ungrovlah - apropo pe 4 iulie va fi zi națională
adică de Trianon de Centenarul de la anul și ne vom uni mai mult în simțiri că ai o semilună de față zâmbet
de pe lumea de basm ce mă contopește cu tine
am făcut nunta odată cu botezul fetiței și valsul nostru suav aproape fado și cu ea l-am dansat



Raul Constantinescu
SUFLUL DUMNEZEIESC

- Iată Cuvântul neprețuit pe care mi l-a dăruit Moș Nicolae, pe care cu mult drag vi-l închin vouă, dragi prieteni, care mi-ați fost spiritual aproape, dorindu-vă multă sănătate, drag de frumos și poezie și împlinirea tuturor dorințelor și idealurilor! Sărbători fericite!
O, frate corp, fără vină – cruce-n spate –
tu cari sufletul – sahară de păcate...
dogori și vânturi de jar bântuie-n tine,
ai vrea mult prea multe vise-n ape line –
ispite miraje spre steaua polară
de unde rar spre noi Divinul coboară
în viață și-n lucruri lumină cuvântul –
de la o zi la alta zborul avântul
de-a fi azi mult mai adânc, mai înalt decât ieri,
de-a ne regăsi peste tot din nicăieri
aceiași puri vii ca-n anii tinereții
când plini de aripi băteam la poarta vieții
risipitori în flăcări ruguri iubire
în cânt de privighetori 'naltă rostire
a toate cele ce sunt și-n har viețuiesc –
ah! clipa astrală – suflul dumnezeiesc!



Adi Sfintes

SĂRUT MÂNA, BĂTRÂNE EROU!

Sărut mâna ta, bătrâne erou,
ce arma a purtat-o ca pe-o soră,
ce a dansat cu Patria la horă,
tu care-ai fost mileniului ecou
Nu te-amărî că nu te-au salutat
hainii îmbrăcați la patru ace,
de te-ar atinge,-n demon te-ai preface,
te-ai murdări și-ar fi păcat
Nu pentru ei ai străbătut Siberii
și-ai sângerat în munții Tatra,
ți-ai apărat cu vrednicie vatra,
nu poți de politrucii râncezi să te sperii
Noi știm că ne-ai adus în suflet vara,
chiar dacă iarna este la-nceput,
mizeria uitării ne-a durut,
nu ei, ci tu, bătrânule, ești țara
Așa va fi pe lume-întotdeauna:
acei ce luptă miruiți,
nu sunt de fameni prețuiți,
dar noi îți sărutăm, cu evlavie, mâna...



Adrian Bucurescu
Din jale se întrupează iapa

Un ţigan avea o iapă
Şi căra cu ea la ceapă.
Ţiganul s-a-mbogăţit,
Iapa nu s-a odihnit,

Ci acum căra banane
Şi producea milioane.
Lui tare-i plăcea de ea,
Ca pe-o doamnă o ţinea,

Că şi ea l-a făcut om -
Din ţigan a ajuns rom.
Dar romul nu-i prea plăcea,
Mai mult vodcă-i da să bea.

Uite-aşa, ea s-a stricat
Şi s-a alcoolizat.
Niciun cal n-o respecta,
Din fraieră n-o scotea.

Morala:
Ay, mishto, ay, romale,
Ay, shukar, ay balamale!



Mirela Tufisi

Aprinde noapte stelele
Aprinde noapte stelele
Ca să imi ștergi lacrimile
Să o rogi pe Lună să găsească
În cer pe mama mea duioasă.
Am urmarit pe cer o stea
Ce lumina fereastra mea
Spune-mi tu Lună? aceea steluță!
E oare buna mea măicuță?
Așa ea imi spunea odată
Tu să nu plângi...fata mea dragă
Că eu in cer cand voi pleca
În stea eu mă voi preschimba.
Iar Luna in cer a căutat
Pe mama mea cu chipul drag
A transformat-o in steluță
SI așa, esti ,cu mine măicuță.
Cu tine la a mea fereastră
Simt viața mea mult mai frumoasă
Știu că somnul atunci când vine
Măicuță in vise vii la mine.


Alexandru-Eusebiu Ciobanu
Poem din scutece

Iubito
zugrăvesc în suflet pereții
cu toată paleta de culori
mă încarc cu sexualitatea universului
pentru o clipă sunt în brațele necunoscutului
în care acel copil interior urlă
vrea lapte
vrea să îi schimb scutecul
să îi alin grijile
în care aleargă semifabricat
după o lume inocentă, dură
dar ce nu vrea...
mă scufund în fântâna cu vise
în care mă îmbăt cu iluzia mirajului
eu nu mai sunt lângă tine spiritual
complet gol
îmi pipăi cu buzele și degetele
goliciunea din naștere


Marin Beşcucă
„HANUL RĂZEȘILOR” – Letopisețul lui Marin Beșcucă

07.
...pfuu, cât magic peste seară!
miezul nopții zăbovește-n răspântii
curios!
la cum părinții tratează cu Moșul...
bidivii negurilor iau parte la arțagul prefăcătoriilor,
ca totul să se fie cât se poate de natural,
cum la fel de natural,
copiii se prefac să-l simtă pe Nicolaș...
cine nu e gata, l-am lua cu lopata!
să ne continuăm jocul și să lăsăm să se prelingă obiceiul care ne leagă de copilul din noi...
nu știu voi!
dar eu dau atâta caznă rezistului fără haștagul de rigoare
și mă-ncrâncen să resping Orologiul,
care, uite!
chiar acum bate în geam:
-cioc-cioc, cioc-cioc!
ei bine este și șoimul!
poartă bilețelul legat de picioarul... stâng!
sigur nu este roz!
dar bilețelul cade în ciuboțica de lângă ușă,
lăsând acolo un înscris,
pentru dimineață!
când,
de mă voi sccula pre-mulți... și eu!
cum ce scria pe bilețel?
n-aveți răbdarea până dimineață?
bine, uite:
ARGINTUL VIU MNIERIU!!
este acesta răscolul de subt Vezuviu, iar din magmă vin semne ale transcendentalului cu care ne bivolea unul de mamă-mamă,
ținut sub zorzoanele străinătăților și-a lăsat acolo virilul și... și noi,
ăștia!
am înțeles că avem liber la interpretat,
apoi abia aluatul specific... frământat în spirală!
dar eu am aluatul meu, cu gust de vatră părintească!
și țin în secret rețeta din Matei Basarab 18,
lipită-n sân!
de 62 de ani!
iar acum,
trezit!
copilul din mine dă cu flit împrejurării că am dat ocol la țară și pun în catastiful acestei nopți denumirea:
ARGINTUL VIU MNIERIU!!
jocul acesta de-a acuarela vine să vă-ntrebe de ce metafora este expresia libertății, iar aceia care se vâră cu centimetrul și creta,
și foarfeca au să rabde deschiderea de înțeles de se va cădea din carul cerului, sau carele cerurilor... 99 find ele!
stelele mi-au promis din La Steaua Polară că au făcut joncțiunea cu îndrăzneala mea de a pune pur și simplu bujori pe obrajii Polarei,
Maștera negurilor!
cum cum?
bolund nu cerul,
dar de el dă cu piatra,
atunci arunce care se știe curat la figurat măcar...
da, aud, glasul de înger:
Sărutul!
dădusem lecția de sărut din buchia poeziei pielii,
iar asta deschidea o fereastră în palatul Sublimului...
Mnieriul pus peste Argintul Viu este conjuncția mea cu dinaintea zorilor, când cocoșii fac zarva lor mai mângâietoare subt inflexiunea albastrului,
„tiatra mnerie”
măi copii, Dumneavoastră, s-a fost să-mi fie,
s-a fost să cadă din anvergura formidabilului Universitar de Slavici, Doctor Dumitru MNERIE, de-a dreptul argintul viu care m-a pus în operă de Operă...
blidele așteaptă-n Carul Mare măciuca din care se va alege praful, iar culegătorii de iluzii vor afuma la cioburi,
să simtă ce miros are-n coadă cometa...
dar băieți, e lut!
se opinti un vânt,
pornit să scoată untul din crivățul viscolind tămăduiri deșarte, însă,
până una alta,
eu mă dădusem cu sania peste smirna zăpezii căzute de mama focului dincolo de pleoapă,
unde iezii împletesc firele de fulgi în Cornul Caprii,
doar o floare de colț semănând ispita,
hei!
strigă o pală de albastru,
este timpul să ne potolim,
vor veni luceferii să lege șireturile
și doar un copil șiret ar apuca să-i prindă vreunuia încercarea
și noaptea se cădea peste DILIMANDJARO, acoperit cu brumă si spetit de gerul ce mușca din timpul faptului...
da, fremăta Pragul 188!
zburau gândurile care în colo,
zburau și fredonau arpegiul
din care ruga dădea aură casei noastre
și toată Dumbrava Roșie adulmeca starea aceasta
din care adunam ghem firului de alb-roș;
poate o aundă premergea căderea unei lacrimi gândindu-mi vatra mamei mele, a bunicilor care mi-au primenit copilăria
și simțeam bucuria cu care așteptam atunci un pachet,
de la Moș!
biscuiți cu cacao rotunzi învăluiți în hârtie lucioasă, portocalie, pachețelul cu rahat în mai multe culori, ciocolata rom...
cam toți copii primeam asta, dar ce bucurie să ne fălim!
la grădiniță parcă a fost mai multă apropiere între noi, apoi,
la școală, timpurile aduseseră pe Moș Gerilă...
o dată cred că am fost cu tata la pomul organizat de SMT,
unde atâția copii umpleau platoul în jurul unui munte de daruri în pachete de hârtie albă și cu fundă roșie...
ajuns acasă s-a trebuit mult prea multă vreme să mă las convins să-l deschid,
nu mi-l lăsam de la piept,
nici nu-mi păsa ce este înăuntru!
eram în clasa a treia,
apoi nu s-a mai întâmplat ăn tot restul copilăriei...
sigur că tânjeam,
iar tânjitul ăsta m-a urmărit toată viața!
durutul ăsta nu are margini de expresie, viața neavând un alt înlocuitor bucuriei,
așa că m-am ascuns în sufletu meu,
dar era o cămăruță atât strâmtă că sațietatea mă ciupea de obraji să-mi pună acolo bujori
e tot ardere?
simplu de complicat,
dar am să trec peste acest aspect, deoarece noapta asta am avut bucuria să stau cu coarda inimii direct în pervaz,
gerul mușcându-i solfegiul...
dar azi e azi!
„tiatra mnierie” mi-este inima care se străduie să plinească pasul, iar pasul mă cheamă doar în Calea Domnului,
Misie!
pe care mi-am scoborât-o de Poem și întru Poem,
aici toate stările,
aici frământările,
aici căutările,
aici apropierea către cel dintre Aproapele doritor să mă știe din ce aduc dinspre Adevăr,
doar de acolo mi-am pornit juruința:
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
și Doamne,
Doamne!
smirna este cumințenia din care-mi trag ruga și bucuria de a-Ți rosti Numele Tău Cel Sfânt,
Doamne,
miluiește-mă pe mine, Marin, robul Tău cel mai păcătos...
voi duce curăția spiritelor celor plecați să am liniștea că ei se vor coborî în visele celor vii,
fie ei orișiunde!
da,
cum Te-ai coborât vis Celui devenit Sfântul Nicolaie, vis și Împăratului Constantin care a izbit în Imperiu cu pumnul legii pentru Creștinism...
Doamne,
Pumnul cât de necesar s-ar fi în atâtea împrejurări,
că mi se face rușine la câttă blasfemie pe Grădina Maicii...
Doamne,
sunt un biet om, robul Tău cel mai păcătos,
care stărui și stărui și stărui Doamne,
Pasul să-mi fie pe Calea Împărăției Tale...
azi am adus gândul, Doamne,
plin cu dorurile din trecutul care ne ține-n vatra noastră și doar așa în limba mamei...
nu trebuie să ne sfiim cu niciun preț,
cu nicio îndărădnicie de Tine Doamne,
ni Te ești DUMNEZEU!
ni Te ești liniștea din care om părăsi această viață în Credința că Lumile Tale sunt cel mai minunat lucru care ni s-ar fi putut întâmpla, iar martiriul atâtora, este icoana mereu vie...
haidem dar, în zi de sărbătoare, să ne aducem închinare,
Amin Doamne!!



George Anca
TRANSBUDHVANA

Imagine you’re the tart
eaten by Sidharta
to Daishonin with a thought
giving birth to our alms
in the horizon Sakya Muni
petrified petunias
Believed you had him Sparta
oblivious of Sidharta
Satanic verse untie
from shell the white of eye
I’ll stop you more
three unkilled troops
of kin of star of death
plus lives aside
the plain make you grain
the pond denounces you
chinesery the zone
farewell Arizona
green dictés on twigs
composed for harnesses
Disboscamento grove
Buila and Parâng
mistletoe of pianos the mountains
over the silence of wedding
gods seven seven Indies
on forehead without bindies
come out from dense forest
make your house Nirvana
to the born one sorrow
through ephemerous things
the third one Nirvana
the forht the caravane
pure absence un-
born in any gene
nirvanic forest
unsaid endure us
a lamp which dwindles
with peace in meninx
Buddha Comenius
read Salman with Etruscans
with mother without mother
icon only calls me
perhaps Comenius burnt
to Buddha path return
Solitudes of women
help amne-samne
if have we under coat country
or the devil on the treasure
on morrow hours the first
Buddhists in white repress’ em
with logos ethos pathos we started toward Athos
faut rompre cet enfer (me-
ment) give on no worms
verb virtus dormitiva
musonic dance of Shiva
Anastasia patri-
cian on Sivratri
or famen Anastase
undried up Manasa
by five time your life and
the orphan or the hooligans
fifth time he perishes
up to the neck in apples
from circles the point jump
deodarus spirale
you don’t sleep by hate of that
of whose part the war slants
the woman of peace
mad ones on this
two wouldn’t understand
at halves of law
through Scotland with Buddha
We’ll dance rain paparuda
if nothingness alms
Vemana would get
Scots holidaying
the colours of eyebrow’s
in Findhorn at evening
with carmen saeculare
Horatius god headed
by death of doily
boredom states mathe-
matician Ipate
don’t budge your persecution
enough mahayana
come back to Nirvana
mihaia veroniana
Chandidas prefers
lover adulterous
we would meditate our piano
streaking our pean
the woman’s not afraid
in diadems laid
one dead more on hearts
to don’t discriminate to me
the ethnias tear up
also the wind on plain
vegetal councils
to the sounded portals
rare metaphysical down
to the infarctus of glories
how death pozes to you
a life and you have its part
how man with man the naught
complete with the amaranthe
we’ll contemplate the thickness
of fall the height
in dodii still speak
also from fish from frog
Buddha good-bye
by wingless winters
give me rest bring me
with grass over clay
angry affairs
would sweep you from sins
I say to die for publish
the monarch by republics
show me the murderers
Mara and Kali
in this country plays
king any nut
from near from distance
condamn yourself to death
stay unkle it’s a life
also in horizons of hutch
the overgod helps us
with sap of hemlock
if drunk you’ll recognize
on Easter days
a little resurrection
we come with stroke
rains financed Indies
to don’t comprise bindies
celt clan from waters-frogs
on tadpoles relics
this city crumbles
with world on a purple
slow-witted play boys
read angelus pacis
for where are the doctorands
the male frogs sea mews
to the tadpoles at mill
through the grinding mills string
so the cased one comes
to chase him better
he’d like also to die
at tadpoles mill
foreign foreign foreigner
the frog is more inside me
parents tadpoles kin
mudded climates
butcher butcher o butcher
golgotas as on water
dead on the balance get alive
in May a dandelion
calm nature budh is
with white I acquit mulberries
hind bind Aurobindo
overbirth up girder
ramp vamp camp lamp vampamp
unclinged cramp
it went aside
with Dassaratha fate
kanta viraha sound
the eddy of lagoons
you don’t kill the buddha
on humid days
water us the alchool
like it flows Sohodol
Conciliate us with the big bang

packed up with the noose
the rusts panthers
curdle on arteries
river over river syntagma
the volcano without magma
I rhymed the hinduse
brought via Suse
you flowdryly fishlike
no more Oltenian
senect onomastics
split crosses on swastics
a Japanese laziness
the insect on the cliff
you’d sing still the ballad
nearly teravada
how who doesn’t love
the buddha christianly
linguistic the Romanian
crushes the arabesque
the orgy neglect itself
the chestnut tree in Kailasa
Arald zoroald
in rhytm baths the skald
the forests the ghosts
both in the hollows
give to the couple the coral
of ashes the poker
tiny ladies of castle
the whales in the oceans
what a music of domes
in the public symptomes
you call me ended is the middle
of crucification jazz
the foreigner ever graze you
from grass as from relics
come back a furrow
and you’ren’t your host
doctrines and religions
only the thread of atole
secluded by nature
always you’d somersault
it was more sociable
our arable land
say wall asylum soon
with night waves in balls
by the name sarage
hosting your Lalage
of frog remainded you frieze from silk
in life broken pots
intolerance to death
we left our altar
the Christ and the robber
the pen and the paper
the coffin the eternity
you live and try again
reversed into a magpie
green chicks in old branches
with the blood of fairies
Bucovinian afternoon
resurrect us at dinner
on tomorrow morning
in tired mist
you’ll resurect Christ
with the beautifull days
when crucified rain
on cross bends
removed from movie in fresco’s
the eidos I champ it
appearent magnolias
on porches of fowls
derision of peat
a fool spring
vitality spasms
from beyond tales
notched sacred ladder
with sucked breast in the trunk
the nature  christinizes
a hindu root
you also wished the brandy
like Shiva I’ll roar to you
Christian Hindu Buddha pose
the mirror our mimosa
the grigs fish
from tadpoles a frog
before you Christ died
the nature came to life
Derisions and yet
the mud with lotuses
Buddhist of occasion
gypsy and not begging
sad Christ and sad mother
Christine still exists
separate oceans
land and dead sea
how the days prosodies
I was talking in dodies
like to Brancusi in birds
post-synergetic lasers
we’ll predate your climates
oversaint Jerusalime
through drought of blood
in bodies to break you
don’t quarrel in stages
near the samadhi
dead dead of death number
as long as I’m still on my shoulder
hardly the unsleeping one
was singing Gitagovinda
in Indian ocean and
the hairdo of avalanche
the old drone gold
asks me for centaur
good for nothing and nothingness
thin the floss silk
namthar khabum  before
nostradamic tooth
ever came back on clutches
coffins of fanfares
I regretted the cutting
the man and the woman
the skizofrenia of peace
the nonviolence of the branch
at water insolations
launch our soldiers
deducted crepuscule to mother
as such in the lying
you’re life or you’re death
being further on
you wrap up air the smoke
you rise in plurality
repeating nothingness
grandfather and grandmother
by a bird to us
mud childhood
a frog tyranny
and tadpoles fall
what got green in the country
also gods thrill
you sing to them from rachitic bone
both post-modern and scythian
in moon as in stars
I’ll write you Mary Ellen
you haven’t got nor king
knives nor penknives
when doesn’t cut you the double dealer
he borrows your phizz
unterrupted you’d be ludic
half a month buddhic
half the novel I’ll issue
where the Scot is waiting it
the photograph flow
in wave of whiping
peasant had come in country
from mother venustarian
boyar of race moon
as only they marry
while makes its pert
voevodal the death
when death at window
on unblue box
what tender voluptousness
the petals of mixandra
the learnt doedarus
the child as boarder
Buddhism in sleep the Chinese
of Berceni in afternoon
beatings of kali yuga
as pike and as sevruga
the reel of evil pays us
on Samothrakian going to pot
don’t give don’t take you’re broken
by odalisque in masts
form poplars pubes on clock
the children will grow eagerly
wouldn’t recognize the race
auntie hag
you turn on frights
the confined woman
the metals of torpor
flown by bee eaters
it flutter you the high
of pigment the cobalt
the dwarfish phobias
immersions on dimes
three-four landscapes
you dance again page
funerary king in stone
sanskritized at shatra
Buddhist novel emine-
scian Sicilies self
seal the fairy tinkle
the mud in his contour’s
Pomarla century necklace
while naturalization
as you sleep to get inspired
by assirian plains
haven’t books to fates
robber by robbery
died by dying
azure titles
graze glory the sheep
courts the woodpecker
all enemy uproots you
with life and with year
the times seems rhyme
of birth and crime
man rejects man
brother with tree
on straight  sexes
wise deaths sleep
defunct hazard you jump stone
to see a movie at Batra
Danube Niobe
with breasts under drums
you make mountains from long thigh
the pubescents stripe it
rise from your corpse in summer
the smell of Carrara
more clouds if not the glaciers
and between countries the maples
worse for the dead that plough
their funerary dust
if you restrict the father
Tatagatha will leave him
we’ll end the stain
dicté in hinayana
dicté in mahayana
as auras straighten
to sin as step
and colors of fresco
the freshness homulesco
the place the century
fullfilling you poor
bring time in verse a verse
the verse toward sky stays
you weeped with Moldavians
of god at vigils
you marry out of tiredness
with the spot of mandala
celestial pen the swamp
clean in the Birla temple
Japan begonias
would lenghten your aeons
through islands with vice
dreamt as Mauricius
in love let fall the ghosts
in the leaves of aloe
as to be recognized
by female sorrow
which had to give birth
to dying mask of Shiva
One will not die if
born in Dacian land
sign you’re dead come to world
and are only mother’s death
salty remembrance
of blood in cemetries
Buddha wrote you say Rushdie
through grasses of gun
a life verse and pours
the peacock wrung linen
again drown Sanskrit
bank and the parrot
the nothingness of prayer
to Buddha Sakya Muni
so the colonel
kshatryia kills him












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu