George Anca - TRANSBUDHVANA

TRANSBUDHVANA

George Anca – Flori Bălănescu – Streche Nicolaei Florentin – Victor Homescu – Leul 180 – Magna Botez – Drăgulănescu Nicolae – Vișan Dragoș – Lili Hanganu – Magdalena Misum – Daniel Vorona – Anatol Cavalli – Corina Dașoveanu – Alexa Ema Ema – Raul Constantinescu – Adi Sfintes – Adrian Bucurescu – Mirela Tufisi – Alexandru-Eusebiu Ciobanu – Marin Beșcucă - Transbudhvana

George Anca

S E N S I R

PRELUDIU

10.02.2011  10.10

Lumina dimineții polare începe să se facă simțită.

La fel și frigul, tot polar, când cobor din mașina lui Jonas.

Intru repede în clădire și urc scările spre biroul polițistei.

După interogatoriul de ieri sper să-mi dea cheile mașinii și să plec cât mai repede.

E clar că dacă mai stau pe aici voi sta definitiv; la închisoare.

Sunt invitat să iau loc. Laura este complet schimbată. Se simte jena din comportamentul său. Incearcă cu greu să-și mențină controlul.

La rândul meu încerc să-mi impun autocontrolul.

Intreb ca să disimulez încordarea:

-Denumirea localității, Honeyvag, nu vine de la miere, de la dulce ?

-Da, așa e.

-Inseamnă că de asta mi-a stat în gât călătoria pe aici, pentru că am diabet și interdicție la dulciuri.

-Ai o problemă !

-In mod clar, am una.

Dar de fapt aveam două. Aș fi vrut să o mai întreb dacă terminația ” vag ” are același înțeles ca în toată lumea. Adică ginecologic.

Frumoasă combinație ! Honeyvag ! Gaura dulce !

M-am uitat în ochii ei și mi-am dat seama că nu îmi va răspunde ce vreau.

Avea o privire impersonală, de ursoaică. Albă.

Si mi-a pierit întrebarea în gânduri. Negre.

Nord și Sud. Alb și Negru. Sud și Nord în alb și negru. Contrast, divergențe sau

de-a dreptul război ? Ciudat, chiar și aici controversele există pentru călătorul atent: două monumente, două linii ale Ecuatorului ! Doar simboluri ?

Aveți șansa de a evalua realitatea simbolurilor. Mitad del Mundo, Ecuador.

1.1 DESTINATIA

1998.12.24   17.20

Sfântul Nicolae este cel mai vechi ” moș generos” cunoscut de noi ortodoșii ca ocrotitorul copiilor și al celor nevoiași. Sărbătoarea de Sfântul Nicolae este în data de șase Decembrie. Cea de Crăciun este singura dintre multe religii care are aceeași zi de aniversare, 25 Decembrie. Apropierea mai mică de trei săptămâni dintre ele mă face să cred că adevăratul Moș cu daruri pentru copii este Moș Nicolae. Acela care a trăit în episcopia Mira, în Turcia actuală.

Găsesc întâmplător sau nu ( ! ), într-o reclamă turistică, ceva despre locul presupuselor origini ale moșului care face daruri. Aveam experința tristă a refuzului de viză la granița turcă cu ceva ani în urmă, când românii dădeau buluc să facă comerț individual cu turcii. Se stătea la vama turcă ca la Poarta Raiului. Ala Islamic, de parcă după ce nu au reușit ei prin războaie, să ne convertească la religia mahomedană, o făceam noi acum, de bună voie, pentru sfânta valută americană. Si nu oricum: cu orice mijloace, inclusiv trimițându-le  femeile la produs ieniceri, copii proscriși în legiunile sălbatice ale războaielor medievale.

In 29 iunie mi-am făcut totuși curaj și am hotărât să plec în Turcia și mai ales să trec pe la Demre, la locul unde Sfântul Nicolae de Mira a trăit și a fost înmormântat.

In fața ruinelor bisericii din Demre există o statuie cu Sfântul, cu un sac în spinare și cu doi copii lângă el. Acolo băiatul meu a făcut prima fotografie din viața lui: cea a părinților săi  lângă statuia Sfântului Nicolae. Asta era în vară.

Sosește seara de ajun a Crăciunului din acel an.

Pregăteam pomul de Crăciun cu băiatul meu și soția.

Băiatul meu deja era măricel: împlinise 9 ani cu două luni în urmă.

M-am gândit că este cazul să-i spun adevărul despre Moș Crăciun. Oricum șarpele îndoielii era prezent în inima lui prin socializarea din comunitatea școlară. De aceea, pe când ne învârteam în jurul bradului îl apelez cu fotografia din Demre în mână.

-Tu știi că Moș Crăciun a murit, doar ai fost la mormântul lui.

-Da !

-Cine i-a luat locul ?

Copilul se uită uimit la mine. Eu mă așteptam să zică simplu: tata și mama. Cred că nu a avut curajul, deși sunt convins că gândea asta.

Ce a răspuns de nu voi uita niciodată:

-Păi, turcii !

Am râs cu poftă, ca într-o adevărată seară de sărbătoare.

Deci turcii i-au luat locul până a venit vremea finlandezului Markus la Korvatunturi și a firmei Coca Cola. Si eu unde sunt pe listă ? Si ca să lămuresc cine e cel mai tare Moș Crăciun am hotărât să încep cu o călătorie în Finlanda.

O reclamă prinsă din zborul întâmplării ( vezi detaliu foto stânga –sus  și explicația din dreapta jos, din limba română ) și o idee care se materializează: Moș Crăciun sau Moș Nicolae la Demre (Turcia).

1.2 IDEEA

2010.01.06   11.30

Finlanda a fost o călătorie așteptată mulți ani: din cauza banilor. Dar când am vizitat Rovaniemi ideea de a-mi face o firmă cu Moș Crăciun mi-a scormonit mintea.

Rovaniemi este o pustietate deplină din punct meu de vedere turistic. Dar există !

Am fost în august și erau 30 de turiști. Am fost în februarie și erau 10. Poate nu am prins eu acele zile cu excursii organizate. Din ce ori fi trăind firmele alea de pe acolo ?

Poate din blana de ren pentru care am plătit 90EURO.

Sunt tare mândru de ea. O am pe scaunul de la birou. Imi ține de cald la reumatism. Dar dacă aș pune pe scaun una de urs polar ? Nu ar fi și mai bine ? Am găsit una prin Statele Unite cu vreo 9000EURO ! Aș mirosi oare a focă ? Fiind singurul mâncător de pește din familie fiul meu spune după o masă cu pește că miros a focă. Iar foca miroase a scrumbie. Deci dacă aș pune sub dosul meu o blană de ursoaică albă aș mirosi a focă sau a scrumbie ? Ca în poveștile despre facere.

Camera lui Moș Crăciun din Rovaniemi este foarte colorată. Are de toate, mai puțin o blană pe scaunul de la birou. Moșul lor nu o fi având nevoie de ceva cald la spate ? Sau sosește de pe drum la căldura focului de lemne din șemineu și nu-i mai trebuie blană pe scaun ? Ar fi chiar culmea ca Moș Crăciun să se apuce să-și jupoaie renii.

Dar totuși să stai direct pe lemnul scaunului ține de fachirism nu de confort. Si să stai și timp nelimitat să răspunzi la scrisorile copiilor. Faci fundul ca cel de maimuță. Deci scaunul meu ergonomic și în plus cu blană de ren este de departe superior Moșului de la Cercul Polar. Poate am și alte lucruri mai bune ca el ! Ia să încerc eu varianta meridională a lui Moș Crăciun !

Mă gândesc că Moș Crăciun poate veni mai aproape de zonele dens populate ale Europei. Crește numărul de vizitatori și este mai la îndemână pentru turist ca distanță. In plus prețurile sunt incomparabil mai mici decât cele nordice.

Printre altele m-am gândit la un site pe internet care să completeze oferta.

Citesc ce scriu alții și înțeleg că tot internetul ăsta este o făcătură de copiști: Copy/Paste; toți copie ceva de la puținii autori adevărați. Așa și cu Moș Crăciun: toți scriu ce au citit pe la alții. Mi-am propus să fiu unul dintre puținii care scriu din ce au văzut, nu din ce au citit pe la alții. Si ca să probez voi adăuga și fotografii și filme. Si ca să le postez trebuie să le am. Si ca să le am trebuie să merg acolo, la Moș Crăciun acasă.

Deci cel mai important mi s-a părut să scriu despre Korvatunturi, din Finlanda. Trebuie să-mi planific o călătorie prin zona aia, din nou. Vara a trecut, toamna m-a zăpăcit cu ploile sale reumatice, iarna este stăpână chiar și în zonele temperate. La Cercul Polar trebuie să fie și mai ger. Dar de unde să fac rost de altă perioadă în viața asta aglomerată de călător terestru ? Gata, trebuie să plec în Finlanda; eu cred că acolo s-a născut Moș Crăciun cel modern. Pentru că Moș Crăciun a existat dintotdeauna.

Rovaniemi, Cercul Polar Nordic, locul care găzduiește biroul lui Moș Crăciun din Finlanda. Dar Moșul nu prea stă pe acolo, după cum se vede. Colindă lumea.

Este cel mai tare călător. Pentru că merge prin toată lumea într-un singur an.

Când o avea timp să scrie scrisori ? De un roman nici nu se pune problema.

S E N S I R

PRELUDE

10.02.2011 10.10

The light of  polar morning begins to feel.

So is the cold, polar too, when I get out of Jonas's car.

I walk quickly into the building and climb the stairs to the copwoman's desk.

After yesterday interrogation  I hope she will return my car to leave as soon as possible.

It is clear that if I stay more here  I will remain for ever; in prison.

I am invited to take a seat. Laura is completely changed. She feels embarrassed by her behavior. Hardly trying to maintain her control.

In turn I try to impose my self-control.

I ask you to conceal the tension:

- The name of  locality, Honeyvag, does not come from honey, from sweet?

- Yes it is.

- This means why I couldn’t swollow my trip around here, because I have diabetes and a ban on sweets.

-You have a problem!

- Clearly, have one.

But actually I had two. I would want to ask her if  the end „vag” have  the same meaning aș everywhere  in the world. That's gynecological.

Beautiful combination! Honeyvag! Sweet hole!

I looked into her eyes and realized that she would not answer what I wanted.

She had an impersonal look, bearish. White Alba.

And  my question got lost in thoughts. Black.

North and South. Black and white. South and North in black and white. Contrast, divergence or right war? Strange, even here the controversy exists for the careful traveler: two monuments, two lines of the Equator! Just symbols?

You have the chance to evaluate reality of the symbols. Mitad del Mundo, Ecuador

Nord și Sud. Alb și Negru. Sud și Nord în alb și negru. Contrast, divergențe sau

de-a dreptul război ? Ciudat, chiar și aici controversele există pentru călătorul atent: două monumente, două linii ale Ecuatorului ! Doar simboluri ?

Aveți șansa de a evalua realitatea simbolurilor. Mitad del Mundo, Ecuador.

1.1 DESTINATION

1998.12.24   17.20

St.Nicholas is the oldest "greater" known by our Orthodox to protect the children and the needy. The Feast of St. Nicholas is on December 6th. Christmas is the only one of many religions that is the same anniversary day, December 25th. The approach of less than three weeks makes me believe that the true Santa with gifts for children is Santa Nicholas. The one who lived in the Mira diocese in the current Turke           Ifind by chance  or not (!) In a tourist advertisement, something about the place of the supposed origins of the old man who is confronted with gifts. I had the sad experience of visa refusal at the Turkish border some years ago, when the Romanians were bullied to trade individually with the Turks. He stood at Turkish customs as at the Gate of Heaven. Ala Islamic, as if they did not succeed through the wars, to convert to the Mohammedan religion, we were doing it now, willingly, for the holy American currency. And not in any way: by all means, including by sending women to the product of the janissaries, children outlawed in the wild legions of medieval wors.

In front of  ruins of  church in Demre there is a statue with of Saint, with a backpack and two children beside him. There my boy made  first photograph of his life: that of his parents near the statue of St. Nicholas. That was in the summer.

The Chrismas eveening arrives that year.

I was preparing the Christmas tree with my boy and my wife. My boy was already big: he was 9 years old two months ago. I thought it was time to tell the truth about Santa Claus. However, the snake of doubt was present in his heart by socializing in the school community. That's why, when we were spinning around the tree, I got the photo from Demre in my hand.

-Du you know that Santa was dead, just you were at his grave.

-Yes!

-Who took his place?

The child stared at me in amazement. I was expecting to say it simple: father and mother. I think he did not have the courage, though I'm sure he was thinking that.

What has I will never forget what he said:

- Well, the Turks!

I laughed with lust, like  în a true celebration evening.

So the Turks took their place until the time of Finnish Markus at Korvatunturi and Coca Cola Firm. And where am I on the list? And to clarify who's the best Santa Claus I decided to start a trip to Finland.

An ad caught from the flight of chance (see left-hand photo detail and the bottom right explanation in Romanian) and an idea that materializes: Santa Claus or Santa Nicolae at Demre (Turkey).

1.2 IDEEA

2010.01.06 11.30

Finland has been an expected journey for many years: because of money. But when I visited Rovaniemi, my idea of  making a business with Santa Claus was driving my mind. Rovaniemi is a full  desert from my point of view. But it exist!  I was in August and there were 30 tourists. I was in February and there were 10. Maybe I did not get those days with organized trips. Out of what may live  those companies there?

Maybe of reindeer fur for which I paid 90 EURO.

I'm so proud of it. I keep it in my office chair. It geeves me warm to the rheumatism. But if I put a polar bear on the chair? Would not it be better? I found one through  United States with 9000EURO! Would I smell a seal? Being the only family fish eater, my son says after a meal with fish that I smell a seal. And the seal smells a scrub. So, if I put a white bear fur under my back I would smell a seal or a scruff? Like the stories about creation.

The room of Santa Claus in Rovaniemi is very colorful. It has everithing, except a fur in the office chair. Their sister Does Santa not need something warm at the back? Or Santa comes on the way at heat of wood  în fireplace and she doesn’t need for on the chair.  It would be just as high as Santa Claus to get rid  the reindeers.

But, still, siting right  on the wood of chair, seems like fachirism not comfort. And to spend the unlimited time answering children's letters. You're doing the ass like the monkey. So my ergonomic chair and, in addition, the reindeer fur is far superior to Santa Claus from Polar Circle. Maybe I have other things better than him! I'll try Santa's meridian variant!

I think that Santa Claus can come closer to the densely populated areas of Europe. It increases the number of visitors and is easier for the tourist distance. In addition, prices are incomparably lower than those Nordic.

Among other things, I thought about an internet site that would complement the offer.

I read what others read,   and I understand that all this internet is a copy fake: Copy / Paste; they all copy something from the few real authors. And so with Santa Claus: everyone writes what they read to others. I intended to be one of the few to write what they saw, not what they read to others. And to prove I will add photos and movies. And to post them I have to have them. And to have them, I need to go there to Santa Claus at home.

So, the most important thing seemed to me to write about Korvatunturi, from Finland. I have to plan a trip through that area again. Summer has passed, autumn has confused me with its rheumatic rains, winter is even in temperate areas. The Polar Circle must be even worse. But where can I get another time in this busy life of a land traveler? I have to go to Finland; I believe that there was born Santa Claus the modern one. Because Santa Claus has always existed.

Rovaniemi, Nordic Polar Circle, the place hosting the office of Santa Claus in   Finland. But Santa does not sit much there, as it seen. She Wander the world.

Is the toughest traveler. Because it's going through everybody in one year.

When did she have time to write letters? There is no question of a novel.

Flori Bălănescu

Un strop de „frivolitate”, că tot ne-a amintit Cristina Hermeziu că este aniversarea Aurorei Cornu. Am recitit paragrafele despre întâlnirile cu ea și m-am simțit de cel puțin o sută de ani...

„Aurora C.: este atât de ea. Nu o urneşti cu nimic. Aud atâtea

bârfe... Mi se pare nedrept că aşa se întâmplă mereu, de când e lumea, că „o fată frumoasă, talentată şi inteligentă ca tine mă poate simpatiza (nicidecum iubi!)” – cum spune chiar Preda într-una din scrisori. Să rămână pentru ceilalţi doar ca femeia lui cutărescu, desigur, un foarte celebru bărbat. Ăsta-i blestemul femeii şi al feminităţii. Ea este de o resemnare inteligentă, soră bună şi totodată vitregă gratuităţii. După ce s-a vorbit atâta despre M.P. la masă, îndeajuns de răbdătoare: „Hai, mai dă-l dracului pe Marin!” Mi s-a părut absolut firesc. Îmi venea să râd în hohote, ar fi fost o adevărată eliberare. Dar nu se făcea. Uite de ce nu ne simţim bine, şi se tot depune zgura în şi pe noi... că nu izbucnim când e cazul. Vorbeau despre M. P. în sus şi-n jos, ca despre un personaj, ca despre o icoană, ca despre un sburător etc. etc... parcă vorbeau din cărţi, din biblie, cu evlavie! N-o flata nimic, de va fi fost asta intenţia lor! Or, ea trăise cu el, îl ştia şi altfel, mai ales altfel, aşa cum femeile îndrăgostite de idoli nu vor să afle. Ea se bucurase şi suferise. „Am avut mereu un vis, am vrut să-i găsesc pe bărbaţii mei cu vreuna în patul meu, una care să fi avut părul, aşa, ca al tău (ca al meu, adică), să o prind bine şi să mătur cu ea camera, pe jos.”

Întreabă careva: Şi cu el? Oh, el ar fi luat bătaia meritată, cred că ar fi suportat-o. Bărbaţii mei s-au temut de mine, în sensul că le-a fost frică să nu-i las. Ştii ce repede plec? Nu mă uit înapoi.”

(un fragment din „În mâinile tale”, o carte din negurimi de vreme, ed. Blumenthal, 2012)

Streche Nicolae Florentin

"A defini frumosul e lucru peste putință. [...] Enunțul lui Buadelaire îmi pare cel mai percutant, în el puterea emotivă e contestată la maximum și prin urmare capabilă a face explozie cu megaenergii nesăbuite. "Le Beau", scrie el, "n'est que la promesse du bonheur". Se întâmplă, cu aforismul acesta - minunat prin el însuși -, un lucru ciudat și rar: talamacit în altă limbă, respectiv în a noastră, dobândește un surplus poetic, acustic și emoțional. Oare "Frumosul nu-i de decât făgăduința fericirii" nu sună mai captivant și melodios din pricina calității "foșnitoare" a literei f ? [...]

Întocmai ca și lui "pi" din trigonometrie, se cuvine a-i recunoaște frumosului calitatea de noțiune nedefinibilă, nesesizabilă; caracter transcendental imaginar, cum au sfârșit prin a-i atribui matematicienii contemporani. E un necuprins. E o nălucă, o știmă, un foc de iele. E un "solid" care atunci când vrei să-l analizezi se descompune în fum, cuante și radiații. [...]

Frumosul pare a fi împăciuirea totală, ieșirea din angoasa distincției dintre bine și rău. Pe coarda aceasta a lui f, graiul românesc ne poartă spre un punct omega al potrivniciilor în sfrasit împreunate în atotcuprinzatorul, atotgraitorul și atotmangaietorul frumos.

Dacă așa stau cumva lucrurile, frumosul nu mai e un simplu geamăn al binelui și adevărului (iar Nietzsche își pierde reputtia de iconoclast și răzvrătit), ci dobândește însușirea de integrator al lor."

(Nicolae Steinhardt - Monologul polifonic, pp. 191-193)

Victor Homescu

December 3 at 11:08 PM ·

Poet în viață al temnițelor comuniste. azi împlinește 92 de ani, născut la 3 decembrie 1927, istoric, fost deţinut politic, a fost închis 12 ani la Jilava, Gherla şi Aiud, Demostene Andronescu **Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fost surprinşi rugându-se, ori zâmbind sieşi ori unei amintiri.Am văzut oameni pedepsiţi pentru că au fredonat o melodie ori pentru că au recitat nişte versuri.Şi toate acestea urmăreau slăbirea rezistenţei fizice şi sufleteşti a deţinutului pentru ca atunci când i se va propune o alternativă să o accepte**, despre "Reeducarea de la Aiud-Peisaj Launtric",** Cu cât asuprirea era mai mare, cu atât rezistenţa morală a celor asupriţi creştea.Şi acest lucru îl ştiau şi asupritorii.În legătură cu aceasta îmi amintesc de o discuţie pe care am avut-o cu un ofiţer politic, cu câteva luni înainte de începerea reeducării.Pentru a sonda starea de spirit a deţinuţilor, administraţia închisorii, şi îndeosebi ofiţerii politici, ne scoteau periodic la anchetă şi, câteodată, cu unii dintre noi se străduiau să întreţină discuţii oarecum amicale.Nu-mi mai amintesc exact cum a debutat şi cum a evoluat discuţia dar, la un moment dat, ofiţerul respectiv, un căpitan pare-mi-se, a exclamat oarecum iritat : „Cum mama dracului mai puteţi, mă, să rezistaţi atât ?!Din ce fel de aluat sunteţi făcuţi de nimic nu vă atinge ?Ne siliţi să excogităm , pentru a vă veni de hac, fel de fel de pedepse şi voi vă comportaţi de parcă nu mai aveţi instinct de conservare.Nimic nu vă mai impresionează”.„Nu ne mai impresionează nimic, am îndrăznit să-i răspund, pentru că nu mai avem nimic de pierdut.Ne-aţi luat tot şi luându-ne tot aţi făcut din noi oameni cu adevărat liberi.Şi ne comportăm ca atare”.Nu a mai spus nimic.M-a privit lung şi m-a expediat înapoi în celulă.**

"Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?/E, Doamne, lumea plină de cuminţi/E plin pămîntul de martiri şi sfinţi/Atinşi de filoxera-nţelepciunii/Sloboade, Doamne,-n lume nebunia/S-o răvăşească şi să o răstoarne/Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne/Şi-acestui veac să-i surpe temelia!"

***

"A fost cumplită Jilava.A fost cumplită Gherla lui Goiciu.A fost cumplit Aiudul pe vremea lui Dorobanţu şi Coler.Toate ororile trăite în aceste închisori în perioadele respective s-au estompat în amintire şi apar ca o imensă pată neagră.Şi totuşi,în acest infern uniform şi continuu sunt unele intervale care se cască în memorie ca adevărate"găuri negre"ale ororii.O asemenea "gaură neagră" a fost şi Aiudul ultimilor ani de ani de detenţie.Atunci,în timpul reeducării,aici s-a intrat cu cizma în sufletele oamenilor.Atunci au fost ucise vise şi au fost împinse la sinucidere sute şi mii de conştiinţe.Cineva remarca,pe drept cuvânt,că,din acest punct de vedere,Aiudul acelor ani „este frate geamăn cu Piteştiul”

(..)

Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este

Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale?

Sau poate tot n-a fost decît poveste

Şi-am colbăit degeaba-atîta cale.

Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,

Urc muntele cu-nchipuite creste;

Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...

Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!/(Îndoială)

***

"Îmi amintesc că discutând odată cu unul din adjuncţii lui Crăciun (colonelul Iacob sau Nodeţ?) care mă chemase să mă „prelucreze”, i-am spus, încercând să-mi justific refuzul de a accepta reeducarea, că nu pot face acest lucru deoarece, dat fiind situaţia în care mă aflu, aş putea fi suspectat de oportunism şi de nesinceritate.Şi, pentru a îndepărta discuţia de la cazul meu, l-am întrebat :„Dumneavoastră chiar credeţi că toţi cei care au acceptat să-şi facă autoprezentarea şi s-au dezis de trecutul şi de crezul lor sunt sinceri?Nu cumva, tentaţi de preţul pe care ni-l oferiţi (libertatea), s-au făcut frate cu dracul până vor trece puntea ?”„Nu ne interesează sinceritatea voastră, mi-a replicat el, ci ne interesează compromiterea voastră, sinuciderea voastră morală”.Şi arătând spre un dosar voluminos de pe biroul lui, continuă :Uite, aici am „certificatele de deces” ale tuturor celor care şi-au făcut autoprezentarea.Şi te asigur că, mai curând sau mai târziu, îl voi avea şi pe al tău.„Certificate de deces ?” am întrebat eu, mimând nedumerire.„Certificate de deces moral”- mi-a explicat el şi apoi a continuat :„Să vă intre bine în cap că, în situaţia în care sunteţi, nu aveţi altă alternativă decât fie să vă sinucideţi moral, fie, ajutaţi de noi, să muriţi de adevăratelea”.„Şi dacă totuşi, unii dintre noi se vor încăpăţâna şi vor refuza să moară ?” l-am întrebat eu maliţios, pentru că observasem că începe să se enerveze „Nu avea grijă, vă vom crea noi toate condiţiile pentru asta !”

***

"Căderile nu au fost toate la fel.Unii au căzut rostogolindu-se, alţii au alunecat lin pe pantă în jos acceptând calculat, pentru a supravieţui, compromisul, iar alţii (cei mai mulţi) au căzut firesc, omeneşte, lepădându-se de trecut şi de crezul lor aşa precum Petru s-a lepădat, în moment de cumpănă, de învăţătorul lui.Unii (puţini la număr), căzând s-au şi ticăloşit, dar cei mai mulţi au rămas, totuşi oameni şi, cu Petru, s-au căit pentru omeneasca lor slăbiciune şi, prin viaţa pe care au dus-o mai apoi, şi-au răscumpărat căderea.Îmi spunea atunci, în acel timp de cumplită urgie, cu o infinită tristeţe în glas, un prieten care fusese un luptător de nădejde, dar care până la urmă cedase :„N-aş vrea să fiu înţeles greşit.Atât mi-a fost menirea.Sunt, nu înfrânt, ci terminat.Nu mai pot lupta pentru o cauză pe care, deşi nu o cred pierdută, simt că nu o mai pot sluji.Sunt sigur că sub specie aeternitas dreptatea e de partea noastră, dar nu pot să nu constat că, în acest ceas al istoriei, nu lumina ci bezna-i mai mare.Pentru moment se pare că răul a triumfat.Cel puţin pentru timpul nostru.S-ar putea ca cei care ne vor urma să fie mai vrednici şi mai norocoşi decât noi.În ultimul timp îmi vin tot mai des în minte, ca o mustrare, versurile lui Gyr din Balada codrului fără haiduc :„Fie codrule s-ai parte/de-un haiduc cum n-am fost eu”.Fie ca ţărâna să aibă parte de luptători mai destoinici decât noi să risipească bezna şi să facă să triumfe lumina.Şi probabil că aşa va fi căci temelia acestei viitoare resurecţii am pus-o noi.Cu toate înfrângerile şi neputinţele noastre, noi vom fi rădăcinile viitorului arbore de lumină”

***

("Încremeenire")/-"A-ncremenit şi timp, şi necuprins

şi sufletul ni s-a sleit ca săul ,

nimicul ca pecinginea s-a-ntins

oprind pe loc şi binele şi răul .

Eternu-a pus pecete devenirii

şi s-a oprit din curgere durata,

ascuns pe undeva-n afara firii

destinul ciung nu-şi mai învârte roata.

Nimic nu se întâmplă şi nimic

Din câte sunt sub cer nu mai tresaltă,

Sărmana lume cu durerea-n spic

De Dumnezeu a fost lăsată baltă.

Pe fondul sur al timpului-mpietrit

Suntem antice basoreliefuri,

Tocite statuete de granit

Pe-alocuri cu reflexe de sidefuri"/Demonstene Andronescu,Aiud,1959

***

("Reeducarea de la Aiud",Demostene Andronescu,Lucrare publicată în serial în revista Puncte Cardinale,în anii 1993 -1996,numerele 8/93=2/96,Editura Manuscris,2018)

Leul la 180 de ani

Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Ţările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler, pronunţat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doarşfanţ. Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”. O altă monedă eraparaua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecţionată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Ţării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a ţării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta independenţa. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau 4 din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.

Minsitrul de finanţe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără a ţine seama de pretenţiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulaţie în 1868, având efigia domnitorului și inscripţia ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa. Imediat după emitere, a urmat protestul Porţii, precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranţa Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania și Bucovina. Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidenţieze suzeranitatea sultanului. Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.

Magda Botez

Tara de mare farmec si putine virtuti

Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul ca sa parafrazez o obraznicatura.

Traim ,asa cum spunea GM Cantacuzino,intr-o tara de mare farmec...dar putine virtuti.

Si aici o remarca personala,GM nu iubea Elvetia,nu-i iubea oamenii,colinele,inmormantarile si vinul acru (Dole) care este una din mandriile nationale...la Dole suisse…

Am trait vreme indelungata in Elvetia si tot ce pot spune este fraza lui GM cu sens schimbat: Elvetia cand traiesti acolo,ca elvetian este o tara fara farmec dar multe virtuti.

Adica ,ca sa zic asa Romanica noastra este la polul opus al Elvetiei.

Daca un elvetian sau un american te minte,te insala,este o mare rusine.

Daca te insala un roman cei din jur gandesc...al dracului...se descurca bine…

Apoi nu stiu daca ati observat dar in Rusia si in Romania oamenii au “darul betiei”,adica alcoolismul este un dar…

Traita mai toata viata mea in vest,este absolut firesc ca intoarcerea la “matca” mi s-a parut cel putin ciudata.

Incepand cu barfa.

Nu stiu daca sunteti constienti dar imediat ce iesiti pe usa...sa va duceti la baie,bucatarie etc...prietenii dumneavostra ramasi in salon ,livinroom etc...va vorbesc de rau.

Spun lucruri neplacute despre dumneavostra.

Este un obieci national ca toata lumea sa vorbeasca de rau pe toata lumea ...barfa este generalizata si minciuna la fel.

Fraza iti spun ceva dar sa nu spui la nimeni...este..pe buzele tuturor.

Altfel traim in cea mai buna din lumile posibile.

Avem exact guvernul de hoti pe care-l meritam.

Si...daca cumva nu sunt hoti...atunci mostenesc ...asa ca tot aia este…

Biata tara isi urmeaza drumul sovaielnic catre ...Dumnezeu stie ce..

Consilierii nostri de la Bruxelles (vorbesc aici de romani) fac tot posibilul sa discredeiteze tara.

Si reusesc.

S-a dus buha ca suntem hoti.Si la drept vorbind suntem hoti marunti...mititei ...asa ca domnul Tudoran ,fiul lor...care sterpeleste cate ceva…

De la un mare disident mort,fura ce poate,dupa ce l-a furat si de bani ca sa-si ia casa...se aliaza cu alta figura trista domnul Ioanid si colporteaza fel de fel de gogorite …

Hotii mari cu vana de hoti sunt in occident,in tara noastra ,mai este cate unul care da un tun...dar asta este din ce in ce mai rar.

La ordinea zilei sunt cei care fura curent electic,spagarii si altii ...tot mici.

Fostii securisti au infiintat sindicatul lor de business si daca fura ,o fac cu acte in regula adica se …….acopera.

Ah si sa nu uit,alta categorie de hoti sunt popii.

Popii fura pe rupte de la un popor credul si insetat de adevar.

Sa traiti ca merii ca perii in mijlocul verii

La anul si la multi ani.

Dragulanescu Nicolae‎

French joke - it's divine!

After packing the Pope's luggage in the trunk of the limousine, the driver realize that the pope stays on the sidewalk.

> " excuse me, your holiness " said the driver, " would you, please, sit down so we can leave?"

"... to tell you the truth, said the Pope, they don't want to let me drive to the Vatican, and I really wish I could do it today."

> " I'm sorry, but I can't let you do this. I would lose my job! And what to do if something happens?" protest the driver, who would have liked to be somewhere else that morning...

" I will do something special for you," says the Pope.

> Bad Grace, the driver goes to the back and the pope sets up behind the wheel.

> very quickly the driver regrets his decision, when after leaving the airport, the supreme pontiff puts the pedal to the floor speeds up to 170 km / h.

> " I beg you, your holiness, slow down!" beg the very concerned driver.

> but the Pope continues until the police sirens sound.

> " my God, I'm going to lose my license," said the driver.

> The Pope goes to the side and drops his window when the policeman approaches.

> but as soon as he sees the Pope, he goes back to his bike, opens his radio and tells his leader that he stopped a rolling limousine at 170.

> " where is the problem? Buckle up!" says the chief.

" I don't think we can do that, it's someone very important," says the policeman.

> the chief says: " there is no reason!"

" No, I mean really important," said the policeman.

> the chef asks, " who did you stuck? The Mayor? " "

> the policeman: " bigger."

> the leader: " a senator?"

> the policeman: " much bigger."

> The Chef: " good! Tell me who this is!"

> the policeman: " I think it's God himself!"

> The Chef: " you don't care about me???"

> what makes you think it's God???"

" he has the pope as a driver...!"

Vişan Dragoş

O prefață sadică a Liubei Liubastra la ”Eu, Tu și Poezul”, de Gabriel Gherbăluță (carte în curs de apariție, dar tipărită deja)

_____________________--_--____--_-_-____________

___partea I________//___________________________

Oricine se poate întreba de ce Gabriel Gherbăluță are atât de mult apetit pentru legendar. De ce el vrea să intre în legendă ducând ”poezelul” pe culmile cele mai semețe ale cunoașterii unei lumi citadine, danubiene exemplare. Liuba Liubastru Botezatu plasează demersul său artistic, al reinventivității lirice de tip ”poezel” în descendența unor mari poeți români, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Șerban Foarță. Dar ajunge la afirmații atât de exagerate, de encomiastice, încât parcă ar vorbi despre Șeherazada deja pensionată a poeziei române, care nu se lasă decapitată, fiindcă este foarte proteică, alunecoasă, precum un balaur care își schimbă mereu în texte înfățișarea, povestea: ”poezul este, în fapt, o poveste reală rostită de omul-poveste, așa cum ne sugerează autorul, volumul în sine fiind construit ca o povestire în ramă alcătuită în versuri, iar prin aceasta Gabriel Gherbăluță se impune cu o altă noutate literară în fața publicului român și chiar universal, POEZIA ÎN RAMĂ, până în acest moment nemaiexistând asemenea modele. Un soi de `O mie și una de nopți` în versuri, alcătuită din 101 de poezuri (număr ales în mod voit sau nu, doar autorul cunoaște...), în care poezul în vers alb se împletește armonios cu poezul scris în vers liber ori cel scris în stil clasic și pe care autorul îl autocaracterizează la un moment dat, plasându-și opera între romanticii suprarealiști”. Cum adică? Vers alb și vers liber? Păi versul alb este constrâns să se mai mărturisească, iar cel liber este cugetător, ateu? Știam cu toții că sunt unul și același lucru. Dar cum să zici spre final: ”poezul în vers alb se împletește armonios cu poezul scris în vers liber ori cel scris în stil clasic și pe care autorul îl autocaracterizează la un moment dat”? Cum să-l ”autocarecterizeze” autorul pe acest poezel? De ce prefixoidul ”auto-”? În altă ordine de idei, semnatorul acestei prefețe, Liuba Liubastra Botezatu citează chiar dintr-un poem al lui Gabriel Gherbăuță în care acesta face o confesiune interesantă, că o iubește la nebunie pe Ana, soția lui Manole, care ar fi chiar adevărata sa muză, o ființă a pământului, nu astrală. Am crede că Ana este mai răpitoare decât orice altă făptură de pe pământ, dar ar vrea s-o subordoneze, s-o înlănțuie pentru totdeuna în liantul său textual, cu cimentul poezelesc. Misiunea imposibilă dată prefațatorului Liuba Liubastra Botezatu este să pună ultima cărămidă peste edificiul... Anei când citează versurile lui Gabriel Gherbăluță din poemul ”eu, construnctorul”: ”din drag de tine, am înălțat un oraș/ doar pentru noi doi/ nu o biserică pentru că ea a fost ridicată de altcineva/ și pentru că eu nu vreau să te închid în zid,/ nu am vocația lui manole, iubire,/ te voi înălța odată cu orașul/ pe deasupra norilor ăștia dușmănoși și iernatici/ te voi înălța/ și îți voi da și fluviul cu tine/să te protejeze de răul de altitudine/care te va însoți pretutindeni...//”. Poate că aceste versuri au fost dedicate unei anumite femei. Au fost primite cu uimire. Surprinderea celor care lecturează mai mulți autori contemporani este aceea că Gabriel Gherbăluță este un poet dator vândut, cu multe scrieri deja ipotecate și reipotecate, pe care vrea să le vândă în librării ca pe niște langoși, scovergi, brânzoaice, goale pe dinăuntru... Discursul său este influențat în mod evident de un discurs poetic mai revoltat, mai inventiv decât al său: cel al Anei Nan. Aici el face referire la două poeme ale Anei Nan, fără titlu, publicate la Cenaclul poetic Țara Cuvintelor”, în zilele de 12 și 13 iunie 1918. Are impertinența s-o numească pe Ana iubita eului său liric. Și să-i dea în dar Dunărea, nimic altceva, niciun vers parafrazat de el, niciun motiv literar preluat tale quale. El, iubitul celei sacrificate în ritual aztec este cel care vrea să-i facă un mausoleu în versuri celei de la care a avut ceva de învățat pentru a-și împrospăta cu sânge nou scrisul. Orașul despre care vorbește prefațatorul acestui volum al lui Gabriel Gherbăuță este ”poezelul” în care va sta de acum înainte Ana. Ei doar pun mână de la mână ultima cărămidă peste tâmpla ce nu încetează să gândească a Anei. O zidire păgână, dar o zidire care ar oferi nemurirea literară pentru Ana Nan. Ea însă se simte ultragiată. Ea presimțise atunci, cu puțin înainte de a fi comemorată moartea lui Mihai Eminescu. Ana Nan a intuit pe plan artistic această lapidare a sa de către doi poeți... consacrați. La atâta lucru să se limiteze ”POEZIA ÎN RAMĂ” a lui Gabriel Gherbăluță, despre care face referire poeta Liuba Liubastra? Nu! Pentru că ea este ”pohema”, adevărata muză, neiubită ca Ana a lui Manole, ci doar o prezență feminină de fațadă, prin care scrisul lui Gabriel Gherbăluță ar căpăta rezistență, relevanță, pentru că poezul ar avea legătură de substanță cu ”pohema”, descoperirea cu care se identifică Liuba Liubastra. De aceea afirmă ea, ca prefațator al acestui nou volum al lui Gabriel Gherbăluță (GG, cum îl știu apropiații), că misiunea sa de ordin critic, exegetic are și un aspect foarte... ”subiectiv”, pentru că este implicată la maxim în actul creației gen GG. Ca să-i continuăm eșafodajul de idei critico-interpretative Liubei Liubastra, poezia în poezie reprezintă o cucerire epocală, de neatins în poezia noastră dintotdeauna. Este exact ca în clubul ”Amicii întunericului”, din partea ultimă, fascinantă a nuvelei fantastice ”Avatarii faraonului Tla” de Mihai Eminescu. Avatarul Faraonului GG, un cerșetor spaniol din Evul Mediu, devine prin uciderea din oglindă a dublului său, un tânăr nobil deosebit de bogat și merge la clubul său, de fapt la dracii săi deghizați, motiv literar omniprezent în acest volum ”Eu, Tu și Poezul”. Acolo, muza-iubita sa i-o propune și i-o bagă în pat pe frumoasa blondă cu un chip de înger drăgălaș. Iar avatarul Faraon GG acceptă. El devine astfel un dublu adorat Poezel. Dar de fapt se transformă într-un Po-zeu sau Poz-eu, un narcisist poet care nu poate iubi nimic până la capăt.

Lili Hanganu

Din serialul de scurt metraj (doar una buca per capita) *Am un stres si vreu sa-l beu*

Am 2 (doua) feline in batatura. Am 2 (doi) priceputi in elecronica in aceeasi batatura si nici unul nu are chef de pus un stecher, cumparat de moa (citire in francaisa, ca sa ne-ntelegem in frangleza, capisci? ). N-am sedilele si semnele de punctuatie acasa, dar le voi duce eu la monta, cand va binevoi unul dintre priceputii in electrice, ca sa...

Am 2 (doua) umbrele si fac ce vreau cu ele, e clar? :D

Asta, cum ar spune Alex a lu* Andriesu, de pe un vinil vechi si bun!

Nu mai am tigari, nici chef de rulat... Vinul fiert ar fi bun, e ger si soare cu dinti, drumuri multe si batute bine, agitatie, aglomeratie si zboruri razante... de ganduri, de visuri, de emotii, de stari. Sentimente amestecate, cate un suras uitat pe un mustiuc de tigara, de asta vara... si tot asa

Magdalena Hisum

Sunt un om ce poposește la răscrucea dintre lumi. Pașii obosiți îmi poartă prin abisul neputinței zambet de copil, cânt și mângâi printre gratii toate hohotele smulse și închise între ziduri de nimicul care-nghite luna-ntr-un azil. Ia, Mărite, și răstoarnă coșul fără de povară! Este greu și îmi apasă peste ochii de lumină, iară lumea e prea plină de minuni închipuite, nu mai pregeta, Slăvite, pune mâna și îndoaie timpul, să ne dai din nou grădina ce ne-ai luat-o pe un măr. Dacă-ți amintești, pe șarpe tu ni l-ai lăsat în inimi, să ne muște cu o moarte, știm că îți suntem datori...

Sunt un om ce poposește la răscrucea dintre lumi. Dacă tălpile-mi sunt goale, oare pot simți dreptatea, sau uimirea, sau credința că va fi drumul cel bun? Cine-mi spune că iubirea pentru cei asemeni mie este fără de păcat? Uite, eu îți stau în soare, să nu-mi spui că m-ai uitat!

Mărăcinii mi-au rupt poala, mi-au crescut pe glezne aripi care au uitat să zboare, pentru că mi-ai pus pe umeri greutatea de-a fi om. Lasă-mă să fiu Cuvântul ce învață să creeze firea cea fără de pată, dă-mi căldură, să învălui pe cei dragi ca-ntr-un cocon.

Nu mai ponegri mândria, cei căzuți în hăuri tulburi au nevoie de credința că îți place demnitatea, că nu le-ai uitat menirea pe când fruntea neplecată le-a fost soră cu dreptatea.

Eu te las acum, Tărie, că am drumuri de ales, sorțile amestecate au nevoie de-nțeles. Să-mi promiți că-mi lași lumina și că nu vei lua copiii să îi pui printre minuni, sunt doar Eva ce renaște ca să-ți scrie despre viață în papirușii postumi.

O femeie cu un zâmbet la răscrucea dintre lumi.

Daniel Vorona

pasărea cu un singur corn

-----------------------------------

:rădăcină şi ramură de cireş privind dintre două oglinzi paralele aerul liber şi

matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest

atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim

mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu

număr oasele identităţii în flux dublele explozii în reflux ale miresmelor

tale de ceai --- un iuda de sticlă e aclamat --- şi fără să pot să mă uit cu ură

cu mirare la cămila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel

am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul

cu

struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut

(şi ce frumos şi ce urât era în istorie

când

ne sărutam cu pumnii cu picioarele)

zilele săptămânii le amestecam cu iarbă amestecam caii cu cercurile

arborii genealogici cu punctele cardinale apoi creşteau apele vii înăuntrul

apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura

şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca

nişte

imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic şi

theologic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă

thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdam) până când înflorea a doua oară

maimuţa în mierea din sexul cel crud (şi advers) al vrejului de fasole

a fost iubire sau a fost ce a fost

şi dacă

a fost ce a fost unde e ce a fost

patria mea dormea cu mâinile-n cruce

eu râdeam ca să nu plâng (şi voi la fel)

în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag

şi îl iert pe

Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte

a fost iubire ucisă de iubire -- şi deşertăciune a

fost şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost

părăsiţi-vă trufia în voi

înşivă

reveniţi -- întoarceţi-vă

mereu

şi

mereu

amintind

stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nicio lege

şi nu mai ştiu căreia dintre icoanele ajunse în nopţile mele să-i sărut cămaşa

*

sap în apă sap în foc sap în aer sap în pământ -- sap în moarte

sap în viață --

sap adânc

şi sap înalt sap abstract în trupul meu ca să dau de Dumnezeu

.

-- pentru un motiv de neînţeles

am

cules vrăbiile oarbe de pe gard --

.

îmi curge

sânge alb

în tulpină

.

întredeschide uşa să îţi arăt omul fără trup și lasă-mă să adorm

Anatol Covalli

Şi ce dacă ?....

Şi ce dacă eşti de-o vreme la capăt?

Ştii că în curând o să fii tăcere,

dar până atunci ai dori un treapăt

să ţi se-ofere.

Să poţi să colinzi locurile-n care

ai dorit să fii şi n-a fost să fie

fiindcă i-au lipsit stropi de exaltare

şi nebunie.

Îţi freamătă-n gând tinereţe nouă

cu dorinţi şi ţel nemaiîntâlnite,

când bruma din trup se preface-n rouă

în noi ursite.

Simţi că poţi orice, că nu mai există

stavili care-ar vrea să te înspăimânte

şi că viaţa ta, câteodată tristă

a prins să cânte.

Ai un alt destin dat de Nemurire

care s-a-ntristat văzând că te-ntuneci,

cerându-ţi în schimb ca-n nefericire

să nu aluneci.

Corina Dașoveanu

cât nu vom îmbătrâni de dragoste,

greșim în fiecare dimineață,

încurcăm sărutul meu cu sărutul tău,

cafelele și papucii,

trebuie să ni se certe buzele, tălpile,

chiar și lacrimile

de-a lungul marelui

gând de întrebare pus

după

"de ce ne iubim insuportabil".

în fiecare zi vine aceeași zi,

nu plecăm din noi,

rămânem ascuns în celălalt,

așa cum stau notele parfumului nostru

în fotografii discrete.

uneori ne scriem

direct pe piele sms-uri

cu degetul înmuiat în vin sau în inimă,

ne dăm jos umbrele

să nu se murdărească de tandrețe.

nu ne luăm mințile unul din altul,

deși am clădit special și inutil

un timp de refugiu.

chiar în momentul acesta

ne întrebăm

când s-a făcut seară în jurul aerului,

cine dă drumul la muzică,

eu în tu

sau

tu în eu.

de nebuni și de simpli,

apoi,

târziu,

adormim de mână.

‎Alexia Ema Ema‎

Roluri pe creste

M-a primit liniștea interioară ca pe-un ghid

oniric nu-mi venea să las munții nerevoltați

de pașii mei frunzele bozăriilor pe malurile Prahovei

erau pline de stropi mari Bucegii din genele roșii

clipeau și atunci mi s-a arătat tot ce ai văzut tu fată

când m-ai întâlnit și mi-ai strâns mâna și mi-ai cântat

din "Veronica" "Sunt Aurică și cânt... Tra la la la la Trist

niciodată nu sunt" puțin cunoscute sunt căile-n orgasm perceperea respiratorie și gustativă

prin trupurile vasele comunicante știu că intrăm

în cărți în același timp cu roluri pe cinste tu m-ai făcut

viu colorat eu te-am tresăltat tu aveai 54 eu 65 bine

că nu de ani pe urmă greutățile ni s-au mai schimbat

tu având o serioasă carență de fier ai sângerat peste

mai puțin de patru luni după ce făcusem dragoste prima dată era să o și pierzi la Filantropia pe fiica

ce totuși ni s-a născut sănătoasă pe 1 martie la Apărătorii Patriei II ne-am luat neam nebunesc neam iubit ungrovlah - apropo pe 4 iulie va fi zi națională

adică de Trianon de Centenarul de la anul și ne vom uni mai mult în simțiri că ai o semilună de față zâmbet

de pe lumea de basm ce mă contopește cu tine

am făcut nunta odată cu botezul fetiței și valsul nostru suav aproape fado și cu ea l-am dansat

Raul Constantinescu

SUFLUL DUMNEZEIESC

- Iată Cuvântul neprețuit pe care mi l-a dăruit Moș Nicolae, pe care cu mult drag vi-l închin vouă, dragi prieteni, care mi-ați fost spiritual aproape, dorindu-vă multă sănătate, drag de frumos și poezie și împlinirea tuturor dorințelor și idealurilor! Sărbători fericite!

O, frate corp, fără vină – cruce-n spate –

tu cari sufletul – sahară de păcate...

dogori și vânturi de jar bântuie-n tine,

ai vrea mult prea multe vise-n ape line –

ispite miraje spre steaua polară

de unde rar spre noi Divinul coboară

în viață și-n lucruri lumină cuvântul –

de la o zi la alta zborul avântul

de-a fi azi mult mai adânc, mai înalt decât ieri,

de-a ne regăsi peste tot din nicăieri

aceiași puri vii ca-n anii tinereții

când plini de aripi băteam la poarta vieții

risipitori în flăcări ruguri iubire

în cânt de privighetori 'naltă rostire

a toate cele ce sunt și-n har viețuiesc –

ah! clipa astrală – suflul dumnezeiesc!

Adi Sfintes

SĂRUT MÂNA, BĂTRÂNE EROU!

Sărut mâna ta, bătrâne erou,

ce arma a purtat-o ca pe-o soră,

ce a dansat cu Patria la horă,

tu care-ai fost mileniului ecou

Nu te-amărî că nu te-au salutat

hainii îmbrăcați la patru ace,

de te-ar atinge,-n demon te-ai preface,

te-ai murdări și-ar fi păcat

Nu pentru ei ai străbătut Siberii

și-ai sângerat în munții Tatra,

ți-ai apărat cu vrednicie vatra,

nu poți de politrucii râncezi să te sperii

Noi știm că ne-ai adus în suflet vara,

chiar dacă iarna este la-nceput,

mizeria uitării ne-a durut,

nu ei, ci tu, bătrânule, ești țara

Așa va fi pe lume-întotdeauna:

acei ce luptă miruiți,

nu sunt de fameni prețuiți,

dar noi îți sărutăm, cu evlavie, mâna...

Adrian Bucurescu

Din jale se întrupează iapa

Un ţigan avea o iapă

Şi căra cu ea la ceapă.

Ţiganul s-a-mbogăţit,

Iapa nu s-a odihnit,

Ci acum căra banane

Şi producea milioane.

Lui tare-i plăcea de ea,

Ca pe-o doamnă o ţinea,

Că şi ea l-a făcut om -

Din ţigan a ajuns rom.

Dar romul nu-i prea plăcea,

Mai mult vodcă-i da să bea.

Uite-aşa, ea s-a stricat

Şi s-a alcoolizat.

Niciun cal n-o respecta,

Din fraieră n-o scotea.

Morala:

Ay, mishto, ay, romale,

Ay, shukar, ay balamale!

Mirela Tufisi

Aprinde noapte stelele

Aprinde noapte stelele

Ca să imi ștergi lacrimile

Să o rogi pe Lună să găsească

În cer pe mama mea duioasă.

Am urmarit pe cer o stea

Ce lumina fereastra mea

Spune-mi tu Lună? aceea steluță!

E oare buna mea măicuță?

Așa ea imi spunea odată

Tu să nu plângi...fata mea dragă

Că eu in cer cand voi pleca

În stea eu mă voi preschimba.

Iar Luna in cer a căutat

Pe mama mea cu chipul drag

A transformat-o in steluță

SI așa, esti ,cu mine măicuță.

Cu tine la a mea fereastră

Simt viața mea mult mai frumoasă

Știu că somnul atunci când vine

Măicuță in vise vii la mine.

Alexandru-Eusebiu Ciobanu

Poem din scutece

Iubito

zugrăvesc în suflet pereții

cu toată paleta de culori

mă încarc cu sexualitatea universului

pentru o clipă sunt în brațele necunoscutului

în care acel copil interior urlă

vrea lapte

vrea să îi schimb scutecul

să îi alin grijile

în care aleargă semifabricat

după o lume inocentă, dură

dar ce nu vrea...

mă scufund în fântâna cu vise

în care mă îmbăt cu iluzia mirajului

eu nu mai sunt lângă tine spiritual

complet gol

îmi pipăi cu buzele și degetele

goliciunea din naștere

Marin Beşcucă

„HANUL RĂZEȘILOR” – Letopisețul lui Marin Beșcucă

07.

...pfuu, cât magic peste seară!

miezul nopții zăbovește-n răspântii

curios!

la cum părinții tratează cu Moșul...

bidivii negurilor iau parte la arțagul prefăcătoriilor,

ca totul să se fie cât se poate de natural,

cum la fel de natural,

copiii se prefac să-l simtă pe Nicolaș...

cine nu e gata, l-am lua cu lopata!

să ne continuăm jocul și să lăsăm să se prelingă obiceiul care ne leagă de copilul din noi...

nu știu voi!

dar eu dau atâta caznă rezistului fără haștagul de rigoare

și mă-ncrâncen să resping Orologiul,

care, uite!

chiar acum bate în geam:

-cioc-cioc, cioc-cioc!

ei bine este și șoimul!

poartă bilețelul legat de picioarul... stâng!

sigur nu este roz!

dar bilețelul cade în ciuboțica de lângă ușă,

lăsând acolo un înscris,

pentru dimineață!

când,

de mă voi sccula pre-mulți... și eu!

cum ce scria pe bilețel?

n-aveți răbdarea până dimineață?

bine, uite:

ARGINTUL VIU MNIERIU!!

este acesta răscolul de subt Vezuviu, iar din magmă vin semne ale transcendentalului cu care ne bivolea unul de mamă-mamă,

ținut sub zorzoanele străinătăților și-a lăsat acolo virilul și... și noi,

ăștia!

am înțeles că avem liber la interpretat,

apoi abia aluatul specific... frământat în spirală!

dar eu am aluatul meu, cu gust de vatră părintească!

și țin în secret rețeta din Matei Basarab 18,

lipită-n sân!

de 62 de ani!

iar acum,

trezit!

copilul din mine dă cu flit împrejurării că am dat ocol la țară și pun în catastiful acestei nopți denumirea:

ARGINTUL VIU MNIERIU!!

jocul acesta de-a acuarela vine să vă-ntrebe de ce metafora este expresia libertății, iar aceia care se vâră cu centimetrul și creta,

și foarfeca au să rabde deschiderea de înțeles de se va cădea din carul cerului, sau carele cerurilor... 99 find ele!

stelele mi-au promis din La Steaua Polară că au făcut joncțiunea cu îndrăzneala mea de a pune pur și simplu bujori pe obrajii Polarei,

Maștera negurilor!

cum cum?

bolund nu cerul,

dar de el dă cu piatra,

atunci arunce care se știe curat la figurat măcar...

da, aud, glasul de înger:

Sărutul!

dădusem lecția de sărut din buchia poeziei pielii,

iar asta deschidea o fereastră în palatul Sublimului...

Mnieriul pus peste Argintul Viu este conjuncția mea cu dinaintea zorilor, când cocoșii fac zarva lor mai mângâietoare subt inflexiunea albastrului,

„tiatra mnerie”

măi copii, Dumneavoastră, s-a fost să-mi fie,

s-a fost să cadă din anvergura formidabilului Universitar de Slavici, Doctor Dumitru MNERIE, de-a dreptul argintul viu care m-a pus în operă de Operă...

blidele așteaptă-n Carul Mare măciuca din care se va alege praful, iar culegătorii de iluzii vor afuma la cioburi,

să simtă ce miros are-n coadă cometa...

dar băieți, e lut!

se opinti un vânt,

pornit să scoată untul din crivățul viscolind tămăduiri deșarte, însă,

până una alta,

eu mă dădusem cu sania peste smirna zăpezii căzute de mama focului dincolo de pleoapă,

unde iezii împletesc firele de fulgi în Cornul Caprii,

doar o floare de colț semănând ispita,

hei!

strigă o pală de albastru,

este timpul să ne potolim,

vor veni luceferii să lege șireturile

și doar un copil șiret ar apuca să-i prindă vreunuia încercarea

și noaptea se cădea peste DILIMANDJARO, acoperit cu brumă si spetit de gerul ce mușca din timpul faptului...

da, fremăta Pragul 188!

zburau gândurile care în colo,

zburau și fredonau arpegiul

din care ruga dădea aură casei noastre

și toată Dumbrava Roșie adulmeca starea aceasta

din care adunam ghem firului de alb-roș;

poate o aundă premergea căderea unei lacrimi gândindu-mi vatra mamei mele, a bunicilor care mi-au primenit copilăria

și simțeam bucuria cu care așteptam atunci un pachet,

de la Moș!

biscuiți cu cacao rotunzi învăluiți în hârtie lucioasă, portocalie, pachețelul cu rahat în mai multe culori, ciocolata rom...

cam toți copii primeam asta, dar ce bucurie să ne fălim!

la grădiniță parcă a fost mai multă apropiere între noi, apoi,

la școală, timpurile aduseseră pe Moș Gerilă...

o dată cred că am fost cu tata la pomul organizat de SMT,

unde atâția copii umpleau platoul în jurul unui munte de daruri în pachete de hârtie albă și cu fundă roșie...

ajuns acasă s-a trebuit mult prea multă vreme să mă las convins să-l deschid,

nu mi-l lăsam de la piept,

nici nu-mi păsa ce este înăuntru!

eram în clasa a treia,

apoi nu s-a mai întâmplat ăn tot restul copilăriei...

sigur că tânjeam,

iar tânjitul ăsta m-a urmărit toată viața!

durutul ăsta nu are margini de expresie, viața neavând un alt înlocuitor bucuriei,

așa că m-am ascuns în sufletu meu,

dar era o cămăruță atât strâmtă că sațietatea mă ciupea de obraji să-mi pună acolo bujori

e tot ardere?

simplu de complicat,

dar am să trec peste acest aspect, deoarece noapta asta am avut bucuria să stau cu coarda inimii direct în pervaz,

gerul mușcându-i solfegiul...

dar azi e azi!

„tiatra mnierie” mi-este inima care se străduie să plinească pasul, iar pasul mă cheamă doar în Calea Domnului,

Misie!

pe care mi-am scoborât-o de Poem și întru Poem,

aici toate stările,

aici frământările,

aici căutările,

aici apropierea către cel dintre Aproapele doritor să mă știe din ce aduc dinspre Adevăr,

doar de acolo mi-am pornit juruința:

Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!

și Doamne,

Doamne!

smirna este cumințenia din care-mi trag ruga și bucuria de a-Ți rosti Numele Tău Cel Sfânt,

Doamne,

miluiește-mă pe mine, Marin, robul Tău cel mai păcătos...

voi duce curăția spiritelor celor plecați să am liniștea că ei se vor coborî în visele celor vii,

fie ei orișiunde!

da,

cum Te-ai coborât vis Celui devenit Sfântul Nicolaie, vis și Împăratului Constantin care a izbit în Imperiu cu pumnul legii pentru Creștinism...

Doamne,

Pumnul cât de necesar s-ar fi în atâtea împrejurări,

că mi se face rușine la câttă blasfemie pe Grădina Maicii...

Doamne,

sunt un biet om, robul Tău cel mai păcătos,

care stărui și stărui și stărui Doamne,

Pasul să-mi fie pe Calea Împărăției Tale...

azi am adus gândul, Doamne,

plin cu dorurile din trecutul care ne ține-n vatra noastră și doar așa în limba mamei...

nu trebuie să ne sfiim cu niciun preț,

cu nicio îndărădnicie de Tine Doamne,

ni Te ești DUMNEZEU!

ni Te ești liniștea din care om părăsi această viață în Credința că Lumile Tale sunt cel mai minunat lucru care ni s-ar fi putut întâmpla, iar martiriul atâtora, este icoana mereu vie...

haidem dar, în zi de sărbătoare, să ne aducem închinare,

Amin Doamne!!

George Anca

TRANSBUDHVANA

Imagine you’re the tart

eaten by Sidharta

to Daishonin with a thought

giving birth to our alms

in the horizon Sakya Muni

petrified petunias

Believed you had him Sparta

oblivious of Sidharta

Satanic verse untie

from shell the white of eye

I’ll stop you more

three unkilled troops

of kin of star of death

plus lives aside

the plain make you grain

the pond denounces you

chinesery the zone

farewell Arizona

green dictés on twigs

composed for harnesses

Disboscamento grove

Buila and Parâng

mistletoe of pianos the mountains

over the silence of wedding

gods seven seven Indies

on forehead without bindies

come out from dense forest

make your house Nirvana

to the born one sorrow

through ephemerous things

the third one Nirvana

the forht the caravane

pure absence un-

born in any gene

nirvanic forest

unsaid endure us

a lamp which dwindles

with peace in meninx

Buddha Comenius

read Salman with Etruscans

with mother without mother

icon only calls me

perhaps Comenius burnt

to Buddha path return

Solitudes of women

help amne-samne

if have we under coat country

or the devil on the treasure

on morrow hours the first

Buddhists in white repress’ em

with logos ethos pathos we started toward Athos

faut rompre cet enfer (me-

ment) give on no worms

verb virtus dormitiva

musonic dance of Shiva

Anastasia patri-

cian on Sivratri

or famen Anastase

undried up Manasa

by five time your life and

the orphan or the hooligans

fifth time he perishes

up to the neck in apples

from circles the point jump

deodarus spirale

you don’t sleep by hate of that

of whose part the war slants

the woman of peace

mad ones on this

two wouldn’t understand

at halves of law

through Scotland with Buddha

We’ll dance rain paparuda

if nothingness alms

Vemana would get

Scots holidaying

the colours of eyebrow’s

in Findhorn at evening

with carmen saeculare

Horatius god headed

by death of doily

boredom states mathe-

matician Ipate

don’t budge your persecution

enough mahayana

come back to Nirvana

mihaia veroniana

Chandidas prefers

lover adulterous

we would meditate our piano

streaking our pean

the woman’s not afraid

in diadems laid

one dead more on hearts

to don’t discriminate to me

the ethnias tear up

also the wind on plain

vegetal councils

to the sounded portals

rare metaphysical down

to the infarctus of glories

how death pozes to you

a life and you have its part

how man with man the naught

complete with the amaranthe

we’ll contemplate the thickness

of fall the height

in dodii still speak

also from fish from frog

Buddha good-bye

by wingless winters

give me rest bring me

with grass over clay

angry affairs

would sweep you from sins

I say to die for publish

the monarch by republics

show me the murderers

Mara and Kali

in this country plays

king any nut

from near from distance

condamn yourself to death

stay unkle it’s a life

also in horizons of hutch

the overgod helps us

with sap of hemlock

if drunk you’ll recognize

on Easter days

a little resurrection

we come with stroke

rains financed Indies

to don’t comprise bindies

celt clan from waters-frogs

on tadpoles relics

this city crumbles

with world on a purple

slow-witted play boys

read angelus pacis

for where are the doctorands

the male frogs sea mews

to the tadpoles at mill

through the grinding mills string

so the cased one comes

to chase him better

he’d like also to die

at tadpoles mill

foreign foreign foreigner

the frog is more inside me

parents tadpoles kin

mudded climates

butcher butcher o butcher

golgotas as on water

dead on the balance get alive

in May a dandelion

calm nature budh is

with white I acquit mulberries

hind bind Aurobindo

overbirth up girder

ramp vamp camp lamp vampamp

unclinged cramp

it went aside

with Dassaratha fate

kanta viraha sound

the eddy of lagoons

you don’t kill the buddha

on humid days

water us the alchool

like it flows Sohodol

Conciliate us with the big bang

packed up with the noose

the rusts panthers

curdle on arteries

river over river syntagma

the volcano without magma

I rhymed the hinduse

brought via Suse

you flowdryly fishlike

no more Oltenian

senect onomastics

split crosses on swastics

a Japanese laziness

the insect on the cliff

you’d sing still the ballad

nearly teravada

how who doesn’t love

the buddha christianly

linguistic the Romanian

crushes the arabesque

the orgy neglect itself

the chestnut tree in Kailasa

Arald zoroald

in rhytm baths the skald

the forests the ghosts

both in the hollows

give to the couple the coral

of ashes the poker

tiny ladies of castle

the whales in the oceans

what a music of domes

in the public symptomes

you call me ended is the middle

of crucification jazz

the foreigner ever graze you

from grass as from relics

come back a furrow

and you’ren’t your host

doctrines and religions

only the thread of atole

secluded by nature

always you’d somersault

it was more sociable

our arable land

say wall asylum soon

with night waves in balls

by the name sarage

hosting your Lalage

of frog remainded you frieze from silk

in life broken pots

intolerance to death

we left our altar

the Christ and the robber

the pen and the paper

the coffin the eternity

you live and try again

reversed into a magpie

green chicks in old branches

with the blood of fairies

Bucovinian afternoon

resurrect us at dinner

on tomorrow morning

in tired mist

you’ll resurect Christ

with the beautifull days

when crucified rain

on cross bends

removed from movie in fresco’s

the eidos I champ it

appearent magnolias

on porches of fowls

derision of peat

a fool spring

vitality spasms

from beyond tales

notched sacred ladder

with sucked breast in the trunk

the nature  christinizes

a hindu root

you also wished the brandy

like Shiva I’ll roar to you

Christian Hindu Buddha pose

the mirror our mimosa

the grigs fish

from tadpoles a frog

before you Christ died

the nature came to life

Derisions and yet

the mud with lotuses

Buddhist of occasion

gypsy and not begging

sad Christ and sad mother

Christine still exists

separate oceans

land and dead sea

how the days prosodies

I was talking in dodies

like to Brancusi in birds

post-synergetic lasers

we’ll predate your climates

oversaint Jerusalime

through drought of blood

in bodies to break you

don’t quarrel in stages

near the samadhi

dead dead of death number

as long as I’m still on my shoulder

hardly the unsleeping one

was singing Gitagovinda

in Indian ocean and

the hairdo of avalanche

the old drone gold

asks me for centaur

good for nothing and nothingness

thin the floss silk

namthar khabum  before

nostradamic tooth

ever came back on clutches

coffins of fanfares

I regretted the cutting

the man and the woman

the skizofrenia of peace

the nonviolence of the branch

at water insolations

launch our soldiers

deducted crepuscule to mother

as such in the lying

you’re life or you’re death

being further on

you wrap up air the smoke

you rise in plurality

repeating nothingness

grandfather and grandmother

by a bird to us

mud childhood

a frog tyranny

and tadpoles fall

what got green in the country

also gods thrill

you sing to them from rachitic bone

both post-modern and scythian

in moon as in stars

I’ll write you Mary Ellen

you haven’t got nor king

knives nor penknives

when doesn’t cut you the double dealer

he borrows your phizz

unterrupted you’d be ludic

half a month buddhic

half the novel I’ll issue

where the Scot is waiting it

the photograph flow

in wave of whiping

peasant had come in country

from mother venustarian

boyar of race moon

as only they marry

while makes its pert

voevodal the death

when death at window

on unblue box

what tender voluptousness

the petals of mixandra

the learnt doedarus

the child as boarder

Buddhism in sleep the Chinese

of Berceni in afternoon

beatings of kali yuga

as pike and as sevruga

the reel of evil pays us

on Samothrakian going to pot

don’t give don’t take you’re broken

by odalisque in masts

form poplars pubes on clock

the children will grow eagerly

wouldn’t recognize the race

auntie hag

you turn on frights

the confined woman

the metals of torpor

flown by bee eaters

it flutter you the high

of pigment the cobalt

the dwarfish phobias

immersions on dimes

three-four landscapes

you dance again page

funerary king in stone

sanskritized at shatra

Buddhist novel emine-

scian Sicilies self

seal the fairy tinkle

the mud in his contour’s

Pomarla century necklace

while naturalization

as you sleep to get inspired

by assirian plains

haven’t books to fates

robber by robbery

died by dying

azure titles

graze glory the sheep

courts the woodpecker

all enemy uproots you

with life and with year

the times seems rhyme

of birth and crime

man rejects man

brother with tree

on straight  sexes

wise deaths sleep

defunct hazard you jump stone

to see a movie at Batra

Danube Niobe

with breasts under drums

you make mountains from long thigh

the pubescents stripe it

rise from your corpse in summer

the smell of Carrara

more clouds if not the glaciers

and between countries the maples

worse for the dead that plough

their funerary dust

if you restrict the father

Tatagatha will leave him

we’ll end the stain

dicté in hinayana

dicté in mahayana

as auras straighten

to sin as step

and colors of fresco

the freshness homulesco

the place the century

fullfilling you poor

bring time in verse a verse

the verse toward sky stays

you weeped with Moldavians

of god at vigils

you marry out of tiredness

with the spot of mandala

celestial pen the swamp

clean in the Birla temple

Japan begonias

would lenghten your aeons

through islands with vice

dreamt as Mauricius

in love let fall the ghosts

in the leaves of aloe

as to be recognized

by female sorrow

which had to give birth

to dying mask of Shiva

One will not die if

born in Dacian land

sign you’re dead come to world

and are only mother’s death

salty remembrance

of blood in cemetries

Buddha wrote you say Rushdie

through grasses of gun

a life verse and pours

the peacock wrung linen

again drown Sanskrit

bank and the parrot

the nothingness of prayer

to Buddha Sakya Muni

so the colonel

kshatryia kills him