"SCRIU ŞI AIESTA E SECRETUL MEU-DREPTUL DE A FI" + ÎN NOBLEȚE CU FRUMUSEȚE DE ÎNVIERE

ÎN NOUA ORDINE MONDIALĂ DE PACE ŞI PÂINE AL PATRII LIMBII ROMÂNE

***

"SCRIU ŞI AIESTA E

SECRETUL MEU-DREPTUL DE A FI"

~*~

Scriu cu răbdare, topind inima cu-n diamant,

dând formă şi şlefuire la şmecherie cu ghivint,

cu super caracter şi inteligent, academic-savant: "hepy": ferpley,

pentru că iubirea aiasta mi credința, mi nebunia

care sub cer ca-n cer să fie, fir-ar să fie!

să fie şi pe pământ, în drag şi sfânt,

în ceea ce mie mi pe lume mai drag făcând lucruri sexy, formidabile, cu renume

ca să se adune bio cu brio: binele,

că mi s-a dat:

să-mi petrec aur cenuşiu strecurat

şi luminat având o şansă să îmbrac hristoasă cămaşă,

că-n fiecare clipă pot să fiu pe scut şi sub scut,

în lumina zilei de început a lucrului bine făcut,

sub a lui Dumnezeu aripă ca un supliment alimentar, îmulțindu-mi prin scris talanții nativi creativi şi pozitivi perspectivi, îmulțndu-mi talanții cu har

şi provita, pro-activi

care adună laolaltă, în unitate şi în independență România unită,

adună provita, golgota vieții,

în maraton cu drept imperativ de a fi pe tine însuți inspirat: român deplin stăpân, în artă

luându-te cu surprindere întru răsărit de binecuvântare, întru răsărit strălucitor de soare şi de izvorât izvor de popor,

în viitor fericit de izvoare,

în nădejde recostructoare,

cu memorie bună să renaşti ca nouă şansă de poveşti,

de a fi intrus Eminescu-Iisus

la viața bună şi frumoasă,

în gustul de acasă lider-liber

ca să umple România: bogăția, bucuria,

cu-n strop de iubire, spre care Dumnezeu te-apropie,

ca să candidezi întru fericire la înviere

pentru ce suprem ți se propune, în ecuație,

al marii împăcări,

în armonii de Românie profundă a credinței tari şi mari,

că îți deschide speranța calea către soluție

cu simetrie, în capitolul ecologie,

în plus, bonus Iisus ca o stradă pietruită, pavată

care va mângăia în unire, în propria artă,

cu iubire de înviere al României

cu tei înfloriți pe alei,

cu zbor de porumbei, în curs democratic dialectic, cu sens, în univrs trasându-ne tranziția,

eu în trombă cu pofta bombă, cu pofata ce-am poftit-o io

să scriu, în permanență cu performanță:

opera omnia, adevărată artă.

Scriu reconstruind tranziția,

că aiasta mi pofta şi obrăznicia,

că muza, fără' obraza  ține casa,

şi frumoasa, haiosa,

sparge ghinda, sparge tinda...,

că prin marea spereanță călăuzit de credință

mi-am găsit calea, în frumos, luminos, spre Hristos,

să scriu cu glorie, victorie,

să scriu cu gustul de acasă,

cu preocupări liturgice zilnice, legislative, în holda de spice,

cu supremație hotărâte de perogative creative interferate cu viața politică cu rol cu respiri, în spectacol carambol şi stângăcie la intrarea, în biserică

împărtăşind valorile actuale

ca să se adune binele, în sentiment,

pentru ca-n rai, binele, a se pune

ca ordinea păcii şi ordinea muncii

provita să domine cu lumină şi disciplină de pomină,

noua ordine mondială de pâine,

patria limbii române trasă veşnicie,

în mâine ca stare de bine şi ce se cuvine.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

ÎN NOBLEȚE CU FRUMUSEȚE DE ÎNVIERE

(După domnul Tudor Vladimirescu /şi de fapt: Iancu jianu , zapciul)

~*~

România e plăcerea (pro-Dumnezo vrere şi plăcere,

dragostea care dragoste cere,

cum şi binele bine cere,

că Dumnezeu nu doarme cu capul pe mănăstire

fără ca de noi să n-aibă ştire

ca mireasă lebădă amuțită

şi cal mort,

că nu se uită cărarea care l-a Vica m-a adus încoace să mă puie cu ea alături, pe cruce, provita

chiar dacă tot slobod la gură am rămas sus pe Golgota

şi ferecat de scris şi de pripas, proscris,

în aiest omenesc, paradis,

că tot am iubit şi iubesc

până, când Vica, am să mă ofilesc,

însă eu veşnic ca un om nemernic şi singur cuc o duc târşit de viață cu viețile şi averile

căutând al patriei limbii române binele,

că am Vica, pe tine să te tot jelesc,

că tu din cer vezi ce mult te-am iubit

şi cât de mult te mai iubesc,

deşi neîndurător ca un pui de pupăză trăiesc haiduc de unul singur fără modru: mândru: cuc)

care ne aduce dulce minune de doină şi de lumină de pomină:

zâmbete, în realitate exemplu: templu

pur şi simplu:

Bucuria de România

cu efect-infinit, absolut a iubirii,

cu subiect şi predicat:

Mesie a durerii şi răspunderii,

aur cenuşiu strecurat-infinit alobsolutul omului împlinit

apropiat de obiect,

ca cel mai iubit, însă: batjorit şi schingiuit,

pe Dealul Căpăținii, pe cruce răstignit,

pentru a fi a împreună,

în provita mai de nobilă viță,

de viață bună-conştiință,

că ne cântă-n strună

vestea cea bună,

cu şansă de sublim

"urbie orbi" laudator temporis acti, proscris, în paradis de scris,

că nu cu răul prentâmpinăm răul,

deşi cu răul neamul nu-l treci nici părăul,

însă cu răbdarea treci şi marea

şi gaia-n România strigă ploaia...

magna cum laude

pro undă românească, internațională,

omenească, bisericească-verde,

verde de albastru al nostru,

în a celor de cuvințe,

în noblețe cu frumusețe (puiul de pisică a făcut ochi şi a început să vază, cum e cu lucru bine făcut, ceea ce-i iubire, drept de a candida la fericire cu învire, în lumina zilei dintâi, lumina zilei de început, c-atunci când dai de rău nu întrebi, neica şi lelea/ Vica, nu-i aşa?).

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE