MARELE ARTIST
Sfantul Ioan din Kronstadt
Pretutindeni, pe tot întinsul
pamântului, se face simtita prezenta Marelui Artist – Duhul Sfânt – care se
salasluieste, aducând nestirbita bucurie în toate fapturile, vadindu-si
nemarginita Sa întelepciune în tot ceea ce se face. Vedem pretutindeni Duhul
Datator-de-viata, lucrând asemenea unui mare artist, sau al unui olar, modelând
multime de vase neînsufletite. El poate fi descoperit mai cu seama în sfinti,
ca în niste marete si neasemuit de frumoase temple ale Sale. În oamenii
necredinciosi si necinstiti însa, poti descoperi, aproape la fiecare pas,
lucrarea duhului rau, patimi, framântare zadarnica, vrajba, dusmanie.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 440-441
Dumnezeu face minuni
Preotul trebuie să se roage pentru
toţi. Rugăciunea mea este de mijlocire. De aceea îmi daţi pomelnice şi eu mă
rog pentru dumneavoastră. Dar să ştiţi că dacă nu vă rugaţi cu mine, degeaba!
Pentru că preotul nu este „mama Omida”, care spune nu ştiu ce chestii acolo, în
timp ce tu poţi să o iei razna! Rugăciunea mea să fie împreună cu a voastră, şi
atunci Dumnezeu face minunea.
De multe ori când cineva venea la mine
pentru rugăciune, îi spuneam: „Roagă-te cu mine!”. Erau lucruri foarte grele în
familie, fie boli grele, fie tulburări în casă, şi se întâmpla minunea,
lucrurile se schimbau. Uneori vin oameni şi spun: „Părinte, să ştiţi că
rugăciunea sfinţiei voastre a avut putere şi m-a scos dintr-o împrejurare:
soţul meu s-a schimbat, sau copilul meu, care făcea rău, s-a întors acum la
credinţă şi este bun”. Şi eu le zic: „Nu rugăciunea mea, ci rugăciunea noastră.
Că dacă mă rugam numai eu singur, nu ştiu dacă Dumnezeu mă asculta, că şi eu sunt
om păcătos, nu?”.
Dar dacă mă rog pentru alţii, mă rog
cu dragoste, pentru că iubesc pe fiecare şi înţeleg suferinţa umană mai bine
decât înţelege unul care n-a trecut prin ea. Prin această rugăciune, Dumnezeu
face minunea şi vindecă: pe cel bolnav îl ridică din patul durerii, pe cel orb
îl luminează, celui bolnav la minte îi luminează mintea şi-l întoarce la
credinţă.
(Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte
vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 31)
Icoana Mântuitorului
Tu contempli
icoana Mântuitorului si vezi ca El te priveste cu ochii plini de lumina.
Aceasta privire este imaginea privirii pe care el o revarsa în chip real asupra
ta, cu ochii Sai mai stralucitori decât soarele. El, Care vede fiecaruia
gândurile, aude îngrijorarile si suspinurile inimii tale.
Icoana este
o imagine; ea reprezinta prin trasaturi si simboluri ceea ce nu poate fi
reprezentat, nu poate fi simbolizat, ceea ce nu poate fi înteles decât numai
prin credinta. Crede, prin urmare, ca Domnul vegheaza tot timpul asupra ta, ca
El vede pe fiecare cu gândurile sale, cu suferintele sale, cu dorintele sale,
în toate împrejurarile, ca în palma unei mâini.
„Iata, te-am
însemnat în palmele Mele; zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei”
(Isaia 49, 16). Câta mângâiere, câta promisiune de viata în aceste cuvinte ale
lui Dumnezeu cel Atotputernic si grabnic spre ajutor! Prin urmare, roaga-te în
fata icoanei Mântuitorului ca si cum te-ai gasi în fata Lui. Prietenul
oamenilor este prezent în ea prin harul Sau, ochii pictati pe icoane te privesc
într-adevar: „Ochii Domnului sunt pretutindeni” (Pilde 15, 3); urechile
reprezentate pe icoane te asculta cu adevarat. Aminteste-ti ca acesti ochi sunt
ochii lui Dumnezeu si aceste urechi sunt urechile lui Dumnezeu pretutindeni
prezent.
Sfantul Ioan
din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed.
Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 36-37.
Tu contempli
icoana Mântuitorului si vezi ca El te priveste cu ochii plini de lumina.
Aceasta privire este imaginea privirii pe care el o revarsa în chip real asupra
ta, cu ochii Sai mai stralucitori decât soarele. El, Care vede fiecaruia
gândurile, aude îngrijorarile si suspinurile inimii tale.
Icoana este
o imagine; ea reprezinta prin trasaturi si simboluri ceea ce nu poate fi
reprezentat, nu poate fi simbolizat, ceea ce nu poate fi înteles decât numai
prin credinta. Crede, prin urmare, ca Domnul vegheaza tot timpul asupra ta, ca
El vede pe fiecare cu gândurile sale, cu suferintele sale, cu dorintele sale,
în toate împrejurarile, ca în palma unei mâini.
„Iata, te-am
însemnat în palmele Mele; zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei”
(Isaia 49, 16). Câta mângâiere, câta promisiune de viata în aceste cuvinte ale
lui Dumnezeu cel Atotputernic si grabnic spre ajutor! Prin urmare, roaga-te în
fata icoanei Mântuitorului ca si cum te-ai gasi în fata Lui. Prietenul
oamenilor este prezent în ea prin harul Sau, ochii pictati pe icoane te privesc
într-adevar: „Ochii Domnului sunt pretutindeni” (Pilde 15, 3); urechile
reprezentate pe icoane te asculta cu adevarat. Aminteste-ti ca acesti ochi sunt
ochii lui Dumnezeu si aceste urechi sunt urechile lui Dumnezeu pretutindeni
prezent.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995,
p. 36-37.
POMUL USCAT
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un pom uscat, care nu mai e bun
pentru nimic altceva decât pentru a fi pus pe foc. Întelege ca asemenea este si
sufletul omului pacatos, în care nu se gaseste credinta cea vie dimpreuna cu
roadele ei si a carui savârsire va fi taierea si focul iadului celui vesnic.
„Tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca în foc” (Matei 3, 10).
Aceasta întâmplare îti slujeste drept prilej de a-ti îndrepta ochii spre
sufletul tau, cercetând daca nu cumva se afla si el într-o asemenea stare jalnica,
si de a te ruga lui Hristos-Dumnezeu, Care si pe cei morti îi învie, sa ti-l
umple cu viata si sa ti-l adape cu roua harului Sau întru cresterea roadelor
celor duhovnicesti.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 74
CARCEII VITEI DE VIE
Parintele Ilie Cleopa
Daca si cârceii vitei de vie ne sunt
de fata, si aceia prin lucrarea ce o fac în vie, mult folos sa ne aduca noua.
Daca si noi de aracii cei duhovnicesti, cu dragostea cea dupa Dumnezeu, ca
niste cârcei ne vom lega si aproape de noi îi vom tine ascultându-le învatatura
si supunându-ne lor întru cele spre mântuire, precum ne învata pe noi marele
Apostol Pavel, zicând: „Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor ca
celor ce privegheaza pentru sufletele voastre” (1 Tesaloniceni 5, 12) si
iarasi: „Aduceti-va aminte de mai-marii vostri care v-au grait voua cuvântul
lui Dumnezeu, la a caror savârsire a vietii privind sa le urmati credinta”
(Evrei 13, 7).
Înca sa cugetam ca rodul vitei
„veseleste inima omului” (Psalm 103, 16) si la Cina cea de taina pe vin întru
Sângele Sau l-a prefacut (Luca 22, 20). Si daca spintecata vedem frunza la vie
si de la aceasta pe mestesugul Ziditorului nostru sa-l slavim si sa cugetam cum
prin acoperirea cea cu frunze, pe vatamarile cele din vazduh sa le întâmpine cu
îndemânare, iar prin rarimea spintecarilor frunzei, pe raza soarelui din destul
spre coacerea strugurilor sa o primeasca.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48
STROPUL DE APA VIE
Sfantul Ioan din Kronstad
Când te rogi, socoteste ca toata
faptura nu înseamna nimic înaintea lui Dumnezeu. Iar pe Acela vezi-L prezent
pretutindeni, în tot ce exista, asemenea unui strop de apa vie, dând viata si
miscare la toate.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 74
Fetița oarbă
În anul 1858, Evdochia Ocikina din
orașul Penza se afla la mănăstirea Diveiev împreună cu fiica sa Maria. Iată ce
povestește ea: "În anul 1843, mă plimbam prin grădină cu fiica mea
Elisabeta, în vârstă de trei ani. Nu știu cum un scaiete se agăță de poalele
rochiei mele. În timp ce îl scoteam, o fărâmă din el zbură și intră în ochii
copilului. Fetița mea începu deodată să țipe, închise amândoi ochii și izbucni
într-un plâns amarnic. Toate eforturile mele de a o ajuta n-au fost de niciun
folos și își pierdu complet vederea. Trecu un an. Veni un doctor de la
Petersburg la Penza. Mi-am dus fetița oarbă la el, dar acesta nu putu nici
măcar să-i consulte ochiul. Era cu neputință să i se deschidă genele, care erau
lipite de parcă ar fi crescut așa. Doctorul nu ne putu ajuta în niciun fel.
Peste încă
un an fetița mea oarbă stătea lângă mine pe podea. Tocmai îi pusesem niște
jucării în poală și ea le mânuia pe dibuite. Privind-o, plângeam și spuneam în
mintea mea: "Părinte Serafim! Roagă-L pe Dumnezeu ca ochii fiicei mele
oarbe să se deschidă. Voi merge la tine, pe jos, la Sarov." Chiar în acel
moment copilul sări în picioare și începu să alerge prin cameră. De atunci ea
începu să vadă ca mai înainte."
(Sfântul Serafim de Sarov, O
biografie spirituală de Arhimandritul Lazarus Moore, Editura Agapis București,
pp. 330-331)
Omul care l-a acuzat pe
nedrept pe Sfântul Nectarie
Multă lume se întreabă de ce Sfântul Nectarie, sfânt al vremurile
noastre, face atât de multe minuni în ziua de astăzi. Răspunsul este pentru că
a suferit mult în timpul vieții, adesea fiind acuzat pe nedrept de neștiutori.
Calomniile, batjocura și acuzațiile pe nedrept, toate sunt o binecuvântare
pentru creștini atunci când sunt îndurate cu smerenie, răbdare și încredere în
Dumnezeu. Cei umiliți sunt proslăviți.
Când Sfântul
Nectarie a întemeiat o mănăstire de maici pe insula Eghina, localnicii au mers
atât de departe încât l-au acuzat chiar de fapte imorale și că folosea
mănăstirea în scopul acestora. Spuneau că maicile nasc copii ilegitimi pe care
îi aruncă în fântână ca să moară.
O femeie din
Eghina avea o fiică în vârstă de 16 ani pe nume Kerou, plină de har și frica
lui Dumnezeu. Mama sa avea o manie de a o persecuta pentru asta și a încercat
de mai multe ori să o ucidă dar tânăra a găsit în final refugiu la mănăstirea
Sfântului Nectarie. Sfântul a primit-o și i-a oferit protecție. Kerou în schimb
a început să îl ponegrească. Un procuror a primit o plângere de la ea și a
venit a doua zi la Eghina însoțit de doi polițiști. A trecut de ușă în ciuda
regulilor de la mănăstire și a mers direct la chilia Sfântului. Maicile s-au
tulburat și au început să plângă. Sfântul Ierarh s-a ridicat, întâmpinând
oaspeții cu zâmbetul său obișnuit. Furios, procurorul i-a spus părintelui:
Bătrân nenorocit, unde sunt copiii pe care îi faci? Asta faci aici? Apoi l-a
prins de gulerul dulamei și amenințându-l i-a zis: Am să îți smulg barba fir cu
fir!
Sfântul nu
spunea nimic. A ridicat mâna și a zis: Dumnezeu vede! Dumnezeu știe!
Și
într-adevăr, procurorul care l-a acuzat și care a ridicat mâna asupra Sfântului
într-o săptămână s-a îmbolnăvit. Avea dureri groaznice, iar mâna cu care l-a
ridicat pe Sfânt i s-a uscat. Văzând greșeala sa, a simțit nevoia să meargă la
Sfântul Nectarie pentru a-i cere iertare, iar Sfântul din bunătate și îndelungă
suferință s-a rugat mult pentru acesta. Însă în doi ani mâna procurorului a
trebuit să fie tăiată.
Între timp,
mănăstirea Sfântului Nectarie prospera și se mărea. A devenit un spital
duhovnicesc, care oferea odihnă sufletului și lumina poporul lui Dumnezeu.
INDEMNUL PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Vazând
frumusetea naturii în timpul primaverii, vazând bucuria si multumirea tuturor
fapturilor si auzind corul cel minunat al înaripatelor care fac sa tremure
vazduhul si sa rasune dumbravile si câmpiile de cântare, cine nu va fi gata sa
repete din tot sufletul si din toata inima ceea ce a grait Facatorul, îndata
dupa ce a zidit lumea: „iata toate sunt bune foarte!” (Facere 1, 31). Fiecare
din noi – si poate nu o singura data – si-a aratat dorinta ca primavara sa fie
cât mai lunga. Dar cu toate acestea ea este foarte scurta, mai scurta decât
toate anotimpurile anului, ca si cum ar vrea sa ne arate prin aceasta ca si
petrecerea noastra în Rai, la început, a fost pentru putina vreme.
Pentru ce
atotputernicia dumnezeiasca ne înfatiseaza în fiecare an, în timpul primaverii,
o astfel de icoana a facerii lumii si a starii noastre celei dintâi? Au nu
pentru ca vazând lucrarile atotputerniciei lui Dumnezeu sa ne învatam a fi
plini de recunostinta catre Acela „Care atunci când trimite duhul Sau toate se
întaresc si se umplu de bunatati, iar când Îsi întoarce fata Sa, toate se
vestejesc si sunt gata a se preface în tarâna”? (v. Psalm 103, 28-31)
Schimbându-se în vremea primaverii întreaga înfatisare a pamântului, putem
spune ca toata lumea ce ne înconjoara îmbracându-se în câteva zile cu frumusete
si podoaba, întelepciunea dumnezeiasca pare a ne zice fiecaruia dintre noi:
Uitati-va ce pot Eu sa fac pentru voi, daca veti fi vrednici de aceasta! Luati
aminte de ce v-ati lipsit voi prin pacat si ce puteti dobândi daca veti cauta
sa va lepadati de el si de stapânirea lui cea pierzatoare!
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 32-34
CINSTEA CUVENITA OMULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Cum sa-l înjosim pe om coborându-l
pâna la treapta de fiinta necuvântatoare pentru ca apoi sa-l socotim degenerat
ca, pe de o parte, sa se demonstreze asemanarea cu cele necuvântatoare (oare I
se mai poate atribui astfel Creatorului necesara trasatura dumnezeiasca a
dreptatii în pofida imperfectiunii trupului fiintelor necuvântatoare raportata
la sufletul irational?) si, pe de alta, sa se explice, de asemenea, diferenta
dintre om si animal? Problemele care ramân nerezolvate în cazul acceptarii unei
asemenea ipoteze îi constrâng pe cei cu cuget sanatos sa fie de acord cu
armonia fireasca dintre trup si suflet si cu diferenta dintre sufletul uman si
cel al animalelor, motiv pentru care omul a primit un trup capabil si
îndemânatic pentru toate exigentele spiritului sau, pe când fiinta
necuvântatoare a fost privata de ele.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un
portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia
/ Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 31-32
ENERVAREA
Sfantul Ioan din Kronstadt
A te enerva pe cineva pentru un
lucru material, înseamna sa plasezi acel lucru mai presus decât fratele tau.
Dar ce este mai presus decât omul? Nimic pe pamânt, nu este mai nobil decât
omul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 168.
FERICITA ALERGARE
Fericitul Trifon Turkestanov
Când pentru
întâia oara în copilarie întru cunostinta cugetului Te-am chemat, plinit-ai
rugaciunea mea, si sufletul mi-a fost înseninat de-o pace plina de cucernicie.
Atunci am înteles ca Tu esti bun si fericiti sunt cei ce-alearga catre Tine. Am
început iara si iara sa Te chem; si-acum spre Tine îmi îndrept strigarea:
Slava Tie,
Celui Ce îmi împlinesti spre bine nazuintele;
Slava Tie,
Celui Ce veghezi asupra-mi zi si noapte.
Slava Tie,
Celui Ce vindeci durerile si mâhnirile pricinuite de pierderi, prin
tamaduitoarea trecere a timpului;
Slava Tie,
cu Tine nici o pierdere nu e lipsita de nadejdea-ntru redobândire, Tu tuturor
le daruiesti viata-n vesnicie.
Slava Tie,
Tu ai înzestrat cu nemurire tot ce-i înaltator si plin de bunatate, Tu ne-ai
fagaduit mult asteptata întâlnire cu cei ce au murit.
Slava Tie,
Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov,
Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui
Dumnezeu pentru toate”, p. 132
T Ă I Ș U L
Sfantul Ioan din Kronstadt
Tăișul suferintei pe care, fara sa
vrei, poate, îl împlânti într-o inima straina îti va strapunge si tie inima,
dupa legea dreptei rasplati, „Cu masura cu care masurati vi se va masura”
(Matei 7, 2). Nu vrei sa suferi, nu-l face pe altul sa sufere.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 261
COLINDELE
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Colindele noastre nu fac parte
din cântarile cultului, dar sunt sfinte ca si cântarile slujbelor bisericesti.
Ele nu fac parte din cântarile lumesti, dar nu sunt straine de bucuriile pe
care crestinul le gusta în doina, în cântecul de leagan, în cântecul pe care îl
cânta românul când se afla departe si i se face dor de tara lui, de satul lui,
de familia lui. Colindele noastre sunt cântece de leagan, prin care fiecare
crestin si român, de la copilul cel nevinovat pâna la batrânul încarcat de ani,
le cânta marelui nostru Stapân si Împarat…
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
19-20.
PASARELELE
Sfantul Ioan din Kronstadt
„Au nu se vând cinci pasari cu doi
bani? Si nici una dintr-însele nu este uitata înaintea lui Dumnezeu” (Luca 12,
6). M-am înduiosat vazând în crâng un cuibusor de pasare micuta cu puisorii
mici (de culoare cenusie), vazând cu câta grija si jale piuiau barbatusul si
perechea sa, iar copilasii lor asteptau un viermisor sau o musculita din ciocul
mamei. Cu adevarat, nici pasarica cea mai mica nu e uitata înaintea lui
Dumnezeu, El poarta grija de fiecare, hraneste si creste pe fiecare, tuturor le
daruieste viata.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul
viu și ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 20
CURAT SI CU GUST
Sfântul Ioan din Kronstadt
La toti ne place sa ne îmbracam
curat si cu gust. La îmbracamintea cea nestricacioasa, pe care ne-am întinat-o
cu pacatele si în care ne vom înfatisa cu totii înaintea lui Dumnezeu, la
Judecata din urma se gândeste oare cineva? O spala cineva cu lacrimi de
pocainta, cu fapte de milostenie, o împodobeste cu postul, rugaciunea,
privegherea, cugetarea la cele dumnezeiesti?
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 281.
OAIA RATACITA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca o mioara care s-a ratacit
de turma ei alearga, zbiara si le cauta pe celelalte, pâna când iarasi le
gaseste. Asemenea i se cuvine sa faca si crestinului aceluia care din
nevrednicie si neascultare s-a departat de turma oilor lui Hristos: sa caute,
sa ceara, sa bata si sa plânga, pâna când se va alatura acestora din nou; si
dimpreuna cu David sa-I ceara Lui, rugându-se staruitor: „Ratacit-am ca o oaie
pierduta, cauta pe robul Tau” (Psalmul 118, 176). Se departeaza de turma lui
Hristos tot nelegiuitul, desfrânatul, preacurvarul, tâlharul, furul, spertarul,
camatarul, necajitorul, vicleanul, clevetitorul, betivul, iubitorul de placeri
trupesti, vorbitorul de rau, mâniosul si altii asemenea lor; fiecare dintre
acestia este o oaie pierduta, care s-a ratacit de turma lui Hristos. Caci oile
lui Hristos asculta de glasul Lui, dupa cum El Însusi zice noua: „Oile Mele
asculta de glasul Meu” (Ioan 10, 3). Si chiar de socotesc unii ca aceia ca se
gasesc si ei în turma Mântuitorului, prin firea lor sunt straini de aceasta si
vor ramâne straini de Hristos Însusi si de viata vesnica pâna când nu se vor
întoarce cu adevarat, unindu-se cu turma Lui. Întâmplarea si cugetarea aceasta
te povatuieste sa te cercetezi pe tine, cautând daca nu cumva, din nepasare,
te-ai ratacit si tu de turma lui Hristos. Si daca vei zari în constiinta ta
aceasta pustiire, nu zabovi sa te întorci prin pocainta, lacrimi si suspine,
pâna când mai este înca vreme si mai sunt deschise portile binecuvântatului
salas al oilor lui Hristos, în care intram prin pocainta si credinta cea
adevarata.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 133
FIREA CANTARII
Fericitul Trifon Turkestanov
Întru a sunetelor minunata
potrivire glasul chemarii Tale se aude. Tu ne deschizi pridvorul Raiului ce va
sa fie si ne dezvalui mladioasa fire a cântarii prin sunetele pline de-armonie,
prin taina adânca a izvodirii muzicale, prin simtirea înalta ce prinde glasuire
într-a artistului lucrare. Fiece frumusete adevarata, ca o atotputernica
chemare, ne poarta sufletul spre Tine, facându-ne sa glasuim plini de-ncântare:
Aliluia!
Fericitul Trifon Turkestanov,
Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui
Dumnezeu pentru toate”, p. 130
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu