ÎN ROMÂNIA TAINICĂ PROFUNDĂ, MARE, DĂRUIND FERICIRE CELORLAȚI, CĂ NU TOȚI, TOT OMUL O ARE

ÎN ROMÂNIA TAINICĂ PROFUNDĂ, MARE, DĂRUIND FERICIRE CELORLAȚI, CĂ NU TOȚI, TOT OMUL O ARE

~*~

Dragoste de poveste şi de bună veste,

în corola de lumini, minuni Blaga nestrivite,

fiecare aparte veşnicie ca la carte, încalte,

prin ce la propriu, pe cont propriu mândrie şi orgoliu,

e genial-național, cu ce are,

cu ce-n suflet şi minte, are

întru răsărit de soare şi de binecuvântare,

în România profundă, tainică, înalte cu aştri, Gabriel Artur Silvestri

şi România unitară morală, independentă,

întregită, mare, nemurită, în legendă-baladă.

Dar mai vezi şi lipsă, lipsă irecurabilă, lipsa lui Vica,

din viața care-mi fu Arghezi nemaipomenit de frumoasă,

o împărăteasă familiară, iubire, comară rară,

iubire pe verticală parlamentară justă, plenară;

în culori de nelinişte ştiind, voi vedeți, ce-mi lipseşte,

din delirul pro-legiure, culme de mire,

că-n măsuri de siguranță

ca prestanță-conştiință, cine mai şti dacă ma întovărăşi Vica pe Arcă, mă va însoți ca unul pentru toți şi toți pentru unul, în biserică,

din fericire să candidez la fericire,

prin înviere la adoua venire,

să ne relaxăm, să răsuflăm cu uşurare,

în preaplin de endrofine de sărbătoare,

Vica căzând în acord cu multul soare, în gest-artist cu multul soare şi multa căldură de om cu-nflorire de primăvară în dom pe pom întru răsărit de soare,

de binecuvântare cu roadă,

în divin de betală verde şi preaplin, divin de sărbătoare

ca să schimbăm în stare de bine lucrurile ca binele să se adune penrtru ca binele să ne scalde-n lumină de doină de pomină-liturghie de bogăție, ecuație îmbunătățită, de pace şi pâine trasă-n mâine neegoist pro-lume,

pentru ce care provita vine patria limbii române,

patrie de fapte bune, nota bene,

că după iarnă iar s-arată soarele,în maternă primăvară de neam şi țară,

care-n înflorire de noutăți ne umplem de roadă, cântec de România profundă ne nemurim, în baladă-legendă,

de liturghie-n pâine-pace, în miez fierbinte-viu de ceea ce-i iubire,

că fiecare-i cu ce-l doare personal național cu împărțit pentru cel care n-are întru răsărit de soare şi de binecuvântare,

dăruind fericire celorlalți,

că nu toți, nu tot omul o are,

în România însorit-profundă, mare.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE