UN GENIU
MONSTRUOS
Marian Popa - Friedrich Hölderlin – George Anca – Emil Cioran
– Adrian Bucurescu – Nicolae Dabija – Jorj Maria – Daniel Vorona – Lora
Levițchi – Nuța Istrate Gangan – George Bacovia - Adrian G. Sahlean – Corina
Dașoveanu – Adelina Pleva - Nicolae Grigore Mărășanu – Nicolae Tutureanu –
Anatol Cavalli – Streche Nicolae Florentin – Alexia Ema Ema – Dumitru Branc
Marian Popa
Né(e) à : Bucarest , le 15/09/1938
Il vit depuis 1982 en Allemagne.
Connu notamment pour ses ouvrages sur l'Histoire de la littérature roumaine.
Il vit depuis 1982 en Allemagne.
Connu notamment pour ses ouvrages sur l'Histoire de la littérature roumaine.
Marian
Popa n. 15
septembrie 1938) este un istoric și critic literar român, stabilit în Germania.
Este fiul
Mariei Rapolti, de origine austriacă, spălătoreasă, după cum îi plăcea
criticului să o prezinte, tatăl fiind o enigmă: „M-aș putea numi, cu
generozitate în interpretare, un copil din categoria lui Iisus: care-și
cunoaște cu precizie mama, dar mai mult din auzite tatăl. (..) Prin forța
împrejurărilor, unicul lucru important este că n-am avut tată. Astfel că nu pot
fi parafat, cu Like father, like son.
Cu alte cuvinte: n-am avut stăpân. Mi-am devenit propriul tată, căruia mă pot
adresa cu simpatie: ce mai faci, bătrâne?”
Între 1952-1955 a
frecventat Școala Medie Tehnică de Mecanică nr. 2 din București, iar în 1958 a
absolvit Liceul seral „Grigore Preoteasa” al uzinelor „Electromagnetica” din Capitală.
Între 1955-1961 va îndeplini diferite slujbe: manipulant de materiale și
macaragiu la o fabrică de gheață, frezor și rabotor la secția de sculărie a
Uzinelor „Autobuzul” din București. În 1966 va absolvi Facultatea de Limba și
Literatura Română a Universității din București, fiind reținut ca asistent al
Catedrei de literatură universală și comparată a aceleiași facultăți. În 1971
devine doctor în filologie. Între 1973-1974 beneficiază de o bursă Humboldt în
R.F. Germania (Stuttgart), iar între anii 1983-1987 este lector de limba și
literatura română la Universitatea din Köln. La expirarea contractului se
decide să rămână în Germania Federală, deși autoritățile îi refuză statutul de
azilant politic.
În România, Marian Popa
s-a făcut cunoscut mai ales prin publicarea unui Dicționar de literatură română contemporană (1971), urmat în
1977 de o nouă ediție (mult extinsă), receptată diferit de critică, unii
reproșându-i preocuparea pentru micile detalii biografice ale autorilor
prezentați.
Se remarcă prin publicarea
unei ample Istoria literaturii
române de azi pe mâine, două volume groase, cuprinzând peste 2500 de pagini
(vol I - 1230 p., vol II - 1274 p.). George Pruteanu a considerat
apariția Istoriei lui Popa,
drept cel mai important eveniment editorial din România de după 1989 și
comparând lucrarea cu Istoria lui
George Călinescu. Se pare că Istoria... lui
Marian Popa a deranjat prin atacurile la adresa unor personalități literare de
talia lui Nicolae Manolescu, Mircea
Dinescu, Ana Blandiana, Mihai
Șora, Alexandru Ivasiuc, Augustin
Buzura etc.
•
Homo fictus: Structuri și ipostaze, Ed. pentru Literatură, București, 1968;
•
Dicționar de literatură română contemporană, Ed. Albatros, București, 1971; ed. a II-a,
revăzută și adăugită, Ed. Albatros, București, 1977;
•
Modele și exemple: eseuri necritice, Ed. Eminescu, București, 1971;
•
Camil Petrescu, Ed. Albatros, București, 1972;
•
Călătoriile epocii romantice, Ed. Univers, București, 1972;
•
Comicologia, Ed. Univers, București, 1975;
•
Forma ca deformare, București, 1975;
•
Doina Doicescu și Nelu Georgescu, roman, București, 1977;
•
Viscolul și carnavalul, eseu despre opera lui Fănuș Neagu, Ed. Eminescu,
București, 1980;
•
Călătorie sprâncenată, București, 1980;
•
Geschichte der rumänischen Literatur, traducere din germană de Thomas Kleininger,
București, 1980;
•
Podul aerian, București, 1981;
•
Competență și performanță, București, 1982;
•
Istoria literaturii române de azi pe mâine: 23 august 1944 – 22
decembrie 1989, I–II, Fundația Luceafărul, București, 2001; ed. a
II-a, 2009[1][2]
•
Realismul I – III, introd. Edit. București, 1969
^ Marian Popa -
Istoria literaturii române de azi pe mâine: Literatură și politică - Fundatia
Romania Literara
^ Cazul Marian Popa in literatura romana de azi pe
miine - Numarul 209 - Februarie - 2004 - Arhiva - Observatorcultural.ro
Friedrich
Hölderlin
Hyperions
Schicksalslied
Ihr
wandelt droben im Licht
Auf
weichem Boden, selige Genien!
Glänzende
Götterlüfte
Rühren Euch leicht,
Wie die Finger der Künstlerin
Heilige Saiten.
Schicksallos,
wie der schlafende
Säugling,
atmen die Himmlischen;
Keusch
bewahrt
in
bescheidener Knospe,
Blühet ewig
Ihnen der Geist,
Und die seligen
Augen
Blicken in stiller
Ewiger Klarheit.
Doch
uns ist gegeben,
Auf
keiner Stätte zu ruhn;
Es
schwinden, es fallen
Die
leidenden Menschen
Blindlings von einer
Stunde [zur] andern,
Wie Wasser von Klippe
Zu Klippe geworfen,
Jahrlang ins
Ungewisse hinab.
Friedrich
Hölderlin
Cîntec de soartă al lui Hyperion
Sus în lumină călcați
Pe sol
blând, genii binecuvântate!
Din
cer Dumnezeu
Vă pogoară lin,
Cu degete de artist,
Pe sfinte strune.
Fără soartă, ca
somnul
Cereștilor,
respiră pruncul;
Păstrându-se
curat
În fașa săracă,
Pe totdeauna cast
Spiritul său.
Și ochii binecuvântați
privesc
în liniște
eterna claritate.
Ci ne-a fost dat
neunde
a ne odihni
scăzând,
căzând
lume
în suferință
orbind de la
o oră la alta
ca apa din stâncă
în stâncă prăbușindu-se,
în lungul anului
necunoscut.
Hyperion
Ihr wandelt droben im Licht
Si cammina lassù nella luce.
Vous marchez là-haut dans la lumière.
You walk up there in the light.
Caminar hasta allí en la luz.
Cutreierați prin lumina înaltă
Pășiți în lumina de sus
Cutreierați lumina din înalt
Sus în lumină călcați
Intri acolo în lumină.
Auf weichem Boden, selige Genien!
Auf weichem Boden, selige Genien!
Pe sol moale, binecuvântat genii!
On soft ground, blessed geniuses!
Sur un sol mou, béni génies !
En un terreno blando, bendito genios!
Pe moale sol, genii binecuvântate
Pe fin covor, genii sfințite
Su terreno morbido, Benedetto dei
geni!
Glänzende Götterlüfte
Glänzende Götterlüfte
Cieli luminosi di DioHyperions
Schicksalslied
Ihr wandelt droben im Licht
Cerul luminos al lui Dumnezeu
Ciel lumineux de Dieu
Bright skies of God
Cielo brillante de Dios
Rühren euch leicht,
Le revuelve fácil.
Amestecaţi-vă uşor.
Stirring you easy,
Mescolando è facile.
Wie die Finger der Künstlerin
Wie die Finger der Künstlerin
Come le dita dell'artista
Ca degetele de artist
As the fingers of the artist
Como los dedos del artista
Comme les doigts de l'artiste
Heilige Saiten.
Chaînes de la saintes.
Sfânt siruri de caractere.
Holy strings.
Stringhe di sante.
Cadenas de Santos.
Schicksallos, wie der schlafende
Schicksallos como el dormir
Schicksallos, cum ar fi dormit
Schicksallos such as the sleeping
Schicksallos come il sonno
Schicksallos tels que le sommeil
Säugling, atmen die Himmlischen;
Säugling, atmen die Himmlischen;
Les créatures célestes ; respire
bébé;
Celestials; respira copil
The Celestials; breathe baby
Celestiali; respirare baby
Los celestiales; respira bebé
Keusch bewahrt
Keusch bewahrt
Mantenerse casto
Cast păstrate
Chaste kept
Chaste gardé
Mantenuto casto
In bescheidener Knospe,
In bescheidener Knospe,
In boccio modesto.
În faşă modeste.
In modest bud.
Dans le bourgeon modeste.
Raíz de modesto.
Blühet ewig
Blühet ewig
Castamente para siempre
Chastely pentru totdeauna
Chastely forever
Chastement pour toujours
Chastement pour toujours
Castamente per sempre
Ihnen der Geist,
Ihnen der Geist,
Loro lo spirito.
Le spiritul.
Them the spirit.
Eux l'esprit.
Ellos el espíritu.
Und die seligen Augen
Und die seligen Augen
Y los ojos benditos
Şi binecuvântată ochilor
And the blessed eyes
Et les yeux bénis
E gli occhi Beati
Blicken in stiller
Blicken in stiller
Lo sguardo in silenzio
Privirea în silenţios
Mirada en silencio
Gaze in silent
Regard en mode silencieux
Ewiger Klarheit.
Éternelle clarté.
Claritate veşnică.
Eternal clarity.
Chiarezza eterna.
Claridad eterna.
Doch uns ist gegeben,
Pero se nos ha dado,
Dar a fost dat, ne
But has been given, us
Mais nous a été donné,
Ma è stato dato, ci
Auf keiner Stätte zu ruhn,
Auf keiner Stätte zu ruhn,
A riposo per un attimo, su qualsiasi
sito
Să se odihnească pentru o clipă, pe
orice site
To rest for a moment, on any site
Se reposer pendant un moment, sur
n'importe quel site
Para descansar por un momento, en
cualquier sitio
Es schwinden, es fallen
Es schwinden, es fallen
Allí están disminuyendo, se
Acolo sunt în scădere, acesta
There are dwindling, it
Ci sono in diminuzione, si
Il s'amenuisent, il
Die leidenden Menschen
Die leidenden Menschen
Les personnes souffrant de
Persoanele care suferă de
The people suffering from
Le persone affette da
Las personas que sufren de
Blindlings von einer
Blindlings von einer
Oculto por uno
Orbeşte de unul
Blindly by one
Ciecamente da uno
Aveuglément par une
Stunde zur andern,
Heure à l'autre,
Oră la alta,
Hour to another,
Ora ad un altro,
Hora a otra,
Wie Wasser von Klippe
Wie Wasser von Klippe
Como agua precipicio
Ca apa de pe stâncă
As water off cliff
Comme l'eau falaise
Come l'acqua da scogliera
Zu Klippe geworfen,
Zu Klippe geworfen,
Gettato giù cliff.
Aruncat jos stâncă.
Derribada de acantilado.
Thrown down cliff,.
Levée vers le bas de la falaise.
Jahr lang ins Ungewisse hinab.
Jahr lang ins Ungewisse hinab.
Baisse de l'année dans l'inconnu.
Anului în jos necunoscut.
The year in the unknown down.
Giù l'anno nell'ignoto.
Abajo el año en lo desconocido.
Hiper
informaţii cântec de soarta vă transformă genii binecuvântat deasupra lumina pe
sol moale!
Stralucitoare
briza Dumnezeu vă amestecând uşor, ca degetele de la artist, Sfânt siruri de
caractere.
Sugari, cum
ar fi dormit copilul, respira ceresc;
Cast Duhului,
şi binecuvântată ochilor păstrat caută în tăcut claritate veşnică te în faşă
modestă, chastely pentru totdeauna.
A fost dat să se odihnească pe orice site, dar noi, a se
diminua, suferinţa oameni orbeşte la o oră la alta, ca apa care se încadrează
aruncat din stâncă în stâncă, în necunoscut în jos an.
Versiune de George
Anca
Emil Cioran
antiprofeta
È un vantaggio
considerevole poter contemplare la fine di una religione. Che cos'è al
confronto la caduta di una nazione e perfino di una civiltà? Assistere
all'eclissi di un dio e delle mostruosità millenarie che vi si ricollegano
provoca in più un giubilo che poche generazioni, nel corso dei tempi, hanno
avuto il beneficio di conoscere o soltanto di indovinare.
C’est un avantage insigne que de pouvoir contempler
la fin d’une religion. Qu’est-ce à côté la chute d’une nation et même d’une
civilisation? Assister à l’éclipse d’un dieu et des enormités millénaires qui
s’y rattachent provoque de plus une jubilation que peu de générations, dans le
cours des temps, ont eu la faveur de connaître ou seulement de deviner.
Emil Cioran - Squartamento (Écartèlement)
Laureto
It is a considerable advantage to contemplate the
end of a religion. What is in comparison with the fall of a nation and even a
civilization? Witnessing the eclipse of a God and the millennial monstrosity
that are linked to you causes more a jubilation that few generations, over the
times, have had the benefit of knowing or just guessing.
It is a badge advantage to be able to contemplate the end of a religion. What is next to the fall of a nation and even a civilization? Seeing the eclipse of a God and the thousands of years related to it is more a joy that few generations, in the course of time, have had the favor to know or only to guess.
Emil Cioran - Quartering (écartèlement)
It is a badge advantage to be able to contemplate the end of a religion. What is next to the fall of a nation and even a civilization? Seeing the eclipse of a God and the thousands of years related to it is more a joy that few generations, in the course of time, have had the favor to know or only to guess.
Emil Cioran - Quartering (écartèlement)
Laureto
Antonino Leto (Monreale, 14
giugno 1844 – Capri, 31 maggio 1913) è stato un pittore italiano figurativo
aderente al movimento verista.
Si forma a Napoli alla scuola del macchiaiolo Adriano Cecioni.
Di salute malferma, si trova a Roma nel 1874 in seguito alla vincita
del Concorso per il Pensionato Artistico di quella città dove stringe amicizia
con Francesco Paolo Michetti. Trasferitosi a Firenze, sempre per ragioni di
salute, approfondìsce la lezione dei macchiaioli prima di recarsi a Parigi dove
frequenta Giuseppe De Nittis.
Al termine dell'esperienza parigina nel 1880 soggiorna a Portici, e
quindi in Sicilia.
Due anni più tardi è a Capri dove si dedica a ritrarre con colori
vibranti di luce gli angoli più caratteristici dell'isola e i suoi abitanti
intenti alle loro occupazioni.
Con questi quadri luminosi partecipa alle mostre nazionali e
internazionali dove riscuote un grande successo di pubblico e di critica.
Nel 1889 è presente all'Esposizione Universale di Parigi.
Nel 1899 si stabilisce definitivamente a Capri dove muore il 31 maggio
1913.
L'anno seguente viene organizzata a Venezia una sua mostra
retrospettiva che si ripete nel 1924.
Antonino
Leto (Monreale, June 14, 1844-Capri, may 31, 1913) was a figurative Italian
painter adherent to the movement movement.
It is formed in Naples at the school of easternmost adriano cecioni.
Di salute failing, is located in Rome in 1874 following the winning of the contest for the artistic retiree of that city where he squeezes friendship with Francesco Paolo Michetti. He moved to Florence, always for reasons of health, he took the lesson of the macchiaioli before going to Paris where he attends Giuseppe De Nittis.
At the end of the parisian experience in 1880 stay in portici, and therefore in Sicily.
Two years later it is in Capri where it is dedicated to portray with vibrant colors of light the most characteristic corners of the island and its inhabitants intent on their occupations.
With these bright paintings he participates in national and international exhibitions where he collects a great success of public and criticism.
In 1889 he is present at the universal exhibition in Paris.
In 1899 he definitively settled in Capri where he died on may 31, 1913.
The following year is organized in Venice a retrospective exhibition that repeats itself in 1924.
It is formed in Naples at the school of easternmost adriano cecioni.
Di salute failing, is located in Rome in 1874 following the winning of the contest for the artistic retiree of that city where he squeezes friendship with Francesco Paolo Michetti. He moved to Florence, always for reasons of health, he took the lesson of the macchiaioli before going to Paris where he attends Giuseppe De Nittis.
At the end of the parisian experience in 1880 stay in portici, and therefore in Sicily.
Two years later it is in Capri where it is dedicated to portray with vibrant colors of light the most characteristic corners of the island and its inhabitants intent on their occupations.
With these bright paintings he participates in national and international exhibitions where he collects a great success of public and criticism.
In 1889 he is present at the universal exhibition in Paris.
In 1899 he definitively settled in Capri where he died on may 31, 1913.
The following year is organized in Venice a retrospective exhibition that repeats itself in 1924.
Adrian Bucurescu
Cine era Sfântul Ștefan la Geți
În ruinele cetății getice de la
Romula, astăzi Reșca-Dobrosloveni, județul Olt, a fost găsit un vas de pisat,
cu ștampila STEF ANOY. Sintagma
getică are mai multe sensuri, dar în primul rând se tălmăcește chiar prin ”Vas
de Pisat (Bătut; Înțepat; Tăiat; Zdrobit; Mărunțit)”; cf. rom. știp ”băț”; ștep ”ghimpe”; ștap ”cotor de plantă, rămas în
pământ după cosit sau secerat”; ștab ”rindea”; ștob ”unealtă de dulgherie”;
alban. shtyp ”a presa; a
strivi; a comprima; a pisa; a tipări; a imprima; a turti; a zdrobi; a reprima;
a oprima; ene ”vas;
recipient”.
STEF ANOY înseamnă și ”Vas cu Pietriș (Nisip)”; cf. rom. stufă ”piatră care conține aur nativ”; alban. ene. Dar acest vas este Clepsidra, cea care măsoară Timpul! De altminteri, S-TEF ANOY se mai traduce și prin ”Care delimitează Anii (Timpul)”; cf. rom. se; tiv; a știpui ”a tigheli; a tivi”; an. Încă o tălmăcire: S-TE FA NOY ”Sfântul (Strălucitorul) cu Două Chipuri”; cf. rom. să; doi; două; alban. dy ”doi; două”; rom. a fi, fire; boi ”chip; înfățișare”; nou; naos; nea; grec. naos ”templu”. Cu acest sens, e limpede că STEFANOY era un supranume al lui IANUS, divinitate comună a Geților și Romanilor. În graiul getic, I AN US se traduce și prin ”Cel care deschide Anul”; cf. rom. an; ușă. De aceea, atât Geții cât și Romanii îi dedicaseră acestui sfânt luna Ianuarie.
În mitologia romană, Ianus deschide dimineața porțile cerului și le închide seara. Cu o față el privește Răsăritul și cu cealaltă Apusul, cu una Trecutul, cu una Viitorul. Sfântul cu două chipuri apare și pe o monedă dacică, cu inscripția S-AR I M'S VASILEOS ”Domnul care Anii îi delimitează (împarte; onorează; cinstește; stăpânește); Conducătorul în Anii Lui cei mai Strălucțiți; Împăratul în Anii (Vremea) Lui de Vârf (Glorie)”; cf. rom. se; oară ”oră; ceas; dată”; germ. Jahr, engl. year ”an”; rom. masă; imaș; măsea; lat. missa ”slujbă religioasă; liturghie”; rom. Sărmaș (loc.); Ceremuș (râu); vâslă; Vasile; grec. vasileos ”împărat; rege”. Chipul cu două fețe de pe monedă este al Stăpânului Vremii, dar îl simbolizează și pe cel mai mare rege al Tracilor, BU ERE BISTAS ”Cel de Deasupra Vremurilor”; cf. rom. pe; oară; latin. aera ”epocă; vreme; număr; cifră”; rom. peste; engl. best ”cel mai bun”.
STEF ANOY era ”Mai-Marele Anilor (Timpului)”; cf. rom. stivă; ștab: an. S-TEFANOY era ”Cel Sfânt; Cel Superior; Cel Înalt; Cel Măreț”; cf. rom. se; tavan; divan ”sfat domnesc”; stăpân; a (se) stăpâni; stepenă ”rang; treaptă”; latin. divinus ”divin”. Geții îl sărbătoreau pe acest mare sfânt spre sfârșitul anului, căci numele lui se mai tălmăcește și prin S-TEF ANOY ”La Sfârșitul (Marginea) Anului”; cf. rom. să; tiv; an. Și în prezent Sfântul Ștefan este serbat de toți creștinii la 26 Decembrie, când anul e pe sfârșite.
La Tracii din Phrygia, Zeul Timpului se numea ACH'RI-SIAS ”Mai-Marele (Deasupra) Anilor (Timpului)”; cf. germ. Jahr ”an”; lat. hora ”oră; ceas; moment; anotimp; timp”; rom. suiș.
Geții de pe țărmul de Apus al Mării Negre îl numeau pe Zeul Timpului K'ROUNOI ”Vârful; Întărirea; Întremarea; Forța; Mulțimea; Durata; Timpul”; cf. rom. corn; horn; carne; hrană; grâne; gorun; grenie ”belșug; mulțime; înghesuială”. Aproape identic cu cel getic, numele zeului care personifica Timpul la vechii Greci era CHRONOS.
Pe moneda care-l reprezintă pe Buerebistas, amândouă capetele sunt încoronate, de unde și legătura cu K'ROUNOI; cf. rom. coroană; a (se) încorona. În limba greacă, STEPHANOS înseamnă ”coroană; ghirlandă; cunună (cu care erau onorați învingătorii)”. De aici, se vede încă o oară că împăratului Tracilor i se mai spunea și STEFANOY.
În ”Noul Testament”, inspirat în mare parte de ”Noul Testament” al Geților, Sfântul Ștefan este arhidiacon și apare ca primul martir al creștinătății, ucis cu pietre la porunca autorităților iudaice pentru marea lui credință. Se pare însă că așa a fost ucis Buerebuistas, căci S-TEFA NOY mai înseamnă și ”De Pietre Lovit; Care suferă; În Chinuri; Cel Rănit”; cf. rom. se; TABA ”piatră; stâncă”, în dialectul traco-lydian; rom. tabie ”fort; întăritură”; stufă ”piatră care conține aur nativ”; nuia; na! - exclamație care însoțește gestul unei lovituri; na și iar na! - ”bătaie”; țâfnă; țapină.
Iată deci cum a ajuns cel mai mare peste regii din Tracia Sfântul Ștefan!
În amintirea lui, la 27 Undrea, în România se fac pomeni pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice. În unele sate din Muntenia, se coc Pâinicile lui Ștefan, din aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, și se împart copiilor săraci, după ce au fost sfințite la biserică. Se spune că aceste pâinici ar ține locul pietrelor cu care a fost ucis sfântul.
Le doresc tuturor celor care poartă nume inspirate din STEFANOY să aibă parte doar de tâlcurile bune și frumoase ale sintagmei getice, mai ales că STEF ANOY înseamnă și ”O Mulțime (Grămadă) de Ani”; cf. rom. stivă; stibiă ”steblă; mănunchi”; ani. Lor li se potrivește perfect urarea LA MULȚI ANI!
STEF ANOY înseamnă și ”Vas cu Pietriș (Nisip)”; cf. rom. stufă ”piatră care conține aur nativ”; alban. ene. Dar acest vas este Clepsidra, cea care măsoară Timpul! De altminteri, S-TEF ANOY se mai traduce și prin ”Care delimitează Anii (Timpul)”; cf. rom. se; tiv; a știpui ”a tigheli; a tivi”; an. Încă o tălmăcire: S-TE FA NOY ”Sfântul (Strălucitorul) cu Două Chipuri”; cf. rom. să; doi; două; alban. dy ”doi; două”; rom. a fi, fire; boi ”chip; înfățișare”; nou; naos; nea; grec. naos ”templu”. Cu acest sens, e limpede că STEFANOY era un supranume al lui IANUS, divinitate comună a Geților și Romanilor. În graiul getic, I AN US se traduce și prin ”Cel care deschide Anul”; cf. rom. an; ușă. De aceea, atât Geții cât și Romanii îi dedicaseră acestui sfânt luna Ianuarie.
În mitologia romană, Ianus deschide dimineața porțile cerului și le închide seara. Cu o față el privește Răsăritul și cu cealaltă Apusul, cu una Trecutul, cu una Viitorul. Sfântul cu două chipuri apare și pe o monedă dacică, cu inscripția S-AR I M'S VASILEOS ”Domnul care Anii îi delimitează (împarte; onorează; cinstește; stăpânește); Conducătorul în Anii Lui cei mai Strălucțiți; Împăratul în Anii (Vremea) Lui de Vârf (Glorie)”; cf. rom. se; oară ”oră; ceas; dată”; germ. Jahr, engl. year ”an”; rom. masă; imaș; măsea; lat. missa ”slujbă religioasă; liturghie”; rom. Sărmaș (loc.); Ceremuș (râu); vâslă; Vasile; grec. vasileos ”împărat; rege”. Chipul cu două fețe de pe monedă este al Stăpânului Vremii, dar îl simbolizează și pe cel mai mare rege al Tracilor, BU ERE BISTAS ”Cel de Deasupra Vremurilor”; cf. rom. pe; oară; latin. aera ”epocă; vreme; număr; cifră”; rom. peste; engl. best ”cel mai bun”.
STEF ANOY era ”Mai-Marele Anilor (Timpului)”; cf. rom. stivă; ștab: an. S-TEFANOY era ”Cel Sfânt; Cel Superior; Cel Înalt; Cel Măreț”; cf. rom. se; tavan; divan ”sfat domnesc”; stăpân; a (se) stăpâni; stepenă ”rang; treaptă”; latin. divinus ”divin”. Geții îl sărbătoreau pe acest mare sfânt spre sfârșitul anului, căci numele lui se mai tălmăcește și prin S-TEF ANOY ”La Sfârșitul (Marginea) Anului”; cf. rom. să; tiv; an. Și în prezent Sfântul Ștefan este serbat de toți creștinii la 26 Decembrie, când anul e pe sfârșite.
La Tracii din Phrygia, Zeul Timpului se numea ACH'RI-SIAS ”Mai-Marele (Deasupra) Anilor (Timpului)”; cf. germ. Jahr ”an”; lat. hora ”oră; ceas; moment; anotimp; timp”; rom. suiș.
Geții de pe țărmul de Apus al Mării Negre îl numeau pe Zeul Timpului K'ROUNOI ”Vârful; Întărirea; Întremarea; Forța; Mulțimea; Durata; Timpul”; cf. rom. corn; horn; carne; hrană; grâne; gorun; grenie ”belșug; mulțime; înghesuială”. Aproape identic cu cel getic, numele zeului care personifica Timpul la vechii Greci era CHRONOS.
Pe moneda care-l reprezintă pe Buerebistas, amândouă capetele sunt încoronate, de unde și legătura cu K'ROUNOI; cf. rom. coroană; a (se) încorona. În limba greacă, STEPHANOS înseamnă ”coroană; ghirlandă; cunună (cu care erau onorați învingătorii)”. De aici, se vede încă o oară că împăratului Tracilor i se mai spunea și STEFANOY.
În ”Noul Testament”, inspirat în mare parte de ”Noul Testament” al Geților, Sfântul Ștefan este arhidiacon și apare ca primul martir al creștinătății, ucis cu pietre la porunca autorităților iudaice pentru marea lui credință. Se pare însă că așa a fost ucis Buerebuistas, căci S-TEFA NOY mai înseamnă și ”De Pietre Lovit; Care suferă; În Chinuri; Cel Rănit”; cf. rom. se; TABA ”piatră; stâncă”, în dialectul traco-lydian; rom. tabie ”fort; întăritură”; stufă ”piatră care conține aur nativ”; nuia; na! - exclamație care însoțește gestul unei lovituri; na și iar na! - ”bătaie”; țâfnă; țapină.
Iată deci cum a ajuns cel mai mare peste regii din Tracia Sfântul Ștefan!
În amintirea lui, la 27 Undrea, în România se fac pomeni pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice. În unele sate din Muntenia, se coc Pâinicile lui Ștefan, din aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, și se împart copiilor săraci, după ce au fost sfințite la biserică. Se spune că aceste pâinici ar ține locul pietrelor cu care a fost ucis sfântul.
Le doresc tuturor celor care poartă nume inspirate din STEFANOY să aibă parte doar de tâlcurile bune și frumoase ale sintagmei getice, mai ales că STEF ANOY înseamnă și ”O Mulțime (Grămadă) de Ani”; cf. rom. stivă; stibiă ”steblă; mănunchi”; ani. Lor li se potrivește perfect urarea LA MULȚI ANI!
Nicolae Dabija
Un geniu monstruos
„... ce se stabileşte în spatele uşilor
închise, muritorii de rând află de la istorici, poate peste 100 de
ani. Aşa că să nu ne facem probleme, că ce se discută astăzi în „cercurile
elitiste”, poate vor afla şi urmaşii, urmaşilor noştri, peste...”
Se spune că
Revoluţia din 1917 a fost făcută de Lenin. Dar el va afla despre Revoluţia
Socialistă (adevărata Mare Revoluţie Socialistă) de la 27 februarie 1917 din
Rusia abia la 2 martie 1917 din ziare, când se afla la Zurich. Ajungând acasă
i-a spus N. Krupskaia: Este zguduitor! Ce surpriză! Închipuie-ţi! Trebuie să
mergem acasă, dar cum? Totul mi se pare atât de neaşteptat! (în cartea lui
Volkogonov, pag. 138).
Era atât de
neaşteptat pentru „conducătorul revoluţiei proletare”: miniştrii, demnitarii şi
țarul fuseseră arestaţi. Alţii făcuseră revoluţia părintele căreia s-a dorit.
S-a grăbit să plece spre Rusia.
În acele zile
era în toi Primul Război Mondial. Germania, care lupta contra Imperiului Rus
îşi dorea țara-rivală paralizată din interior. Lenin fusese racolat de mai mult
timp, împreună cu alţi „revoluţionari de profesie” ruşi, de către poliţia
secretă germană. I se sugerează să se întoarcă în Rusia. I se dau fonduri
impresionante de bani. Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru
a efectua revoluţia din Octombrie Germania îi dase lui Lenin o sumă „foarte
mare, aproape incredibilă”, de 50 de milioane de mărci-aur. Cu aceşti bani se
putea face un război, dar mite o revoluţie.
Din legendarul
tren blindat sau „sigilat”, dăruit de nemţi, înainte de a ajunge la gara
Finlandeză din Petersburg, Lenin – cu „modestia” care-l caracteriza,
telegrafiază şefilor partidului bolşevic ca sosirea sa să fie anunţată în
ziarul „Pravda”, or, el nu dorea să se întoarcă ca un emigrant de duzină, ci ca
un lider, de care până la acea oră în toată Rusia n-auziseră decât o mână de
oameni.
În iulie 1917
Guvernul Provizoriu avea să emită un ordin de arestare pe numele lui Lenin ca
„spion german” pe bază de documente, între ele, aflându-se şi Ordinul Băncii
Imperiale Germane No. 7433, din 2 martie 1917 prin care era plătit cu cincizeci
de milioane de mărci, dar colegul lui de liceu A. Kerenski, dorindu-și-l viitor
aliat, avea să-l salveze în ultimul moment.
Pe front în
1917 nemţii aruncau în tranşeele ostaşilor ruşi manifeste semnate de V. I.
Lenin,, care spuneau: „Predaţi-vă! Aruncaţi armele şi întoarceţi-vă acasă!
Principalii voştri duşmani nu se află în tranşeele germane, care-s şi ei
muncitori ca şi voi, ci în scaunele guvernamentale de la Petrograd”. Lenin
devenise aliatul cel mai de nădejde al duşmanilor patriei lui.
Mii de
dezertori fugeau cu tot cu arme de pe front. Lenin le promitea pace, pământ,
uzine, vodcă şi pâine, fără să muncească. Asta-i face pe dezertori ca Lenin să
le fie simpatic.
Cercetătorii
acelei perioade sunt cu toţii de acord că arestarea lui Lenin în vara sau
toamna anului 1917 ar fi schimbat cursul istoriei.
Lenin ne-a
fost oferit mereu drept exemplu de mare patriot rus. Dar toate acţiunile i-au
fost îndreptate pentru a provoca înfrângerea ţării sale în primul război
mondial şi a pune, el şi partidul său, mâna pe putere.
Visa să
transforme războiul mondial într-un război civil. Specula şi el, ca şi
comuniştii de azi, pe ideea internaţionalismului, mai importantă ca cea de
patriotism. Generalul Erich von Gudendorff, şeful Statului Major German avea să
scrie: „Înlesnind călătoria lui Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o
mare răspundere. Acţiunea a fost pe deplin justificată din punct de vedere
militar. Trebuia să învingem Rusia”.
După ce ia
puterea, Lenin îi ajută, din interior, pe nemţi să învingă Rusia. „Decretul
despre pace” din noiembrie 1917 emis de Lenin însemna, de fapt, abandonarea
fronturilor cu Germania de către armata rusă, dar şi o gravă trădare de către
noua Rusie a aliaţilor.
România se
pomenise de una singură pe Frontul de Est, contra puternicelor armate ale
Kaizerului. La 3 decembrie 1917, la nici o lună de la preluarea puterii,
bolşevicii stabilesc legătura cu germanii, întrebându-i care sunt condiţiile
lor. Partea germană cere cedarea unor teritorii de peste 150 000 kilometri
pătraţi. Conform păcii de la Brest – Litovsk, condiţiile căreia Lenin i le-a
dictat lui L. Troţki (Lev Bronstein, născut la Telenești), ajuns al doilea om
după Lenin în vastul imperiu, ca acesta să le accepte fără discuţii: Rusia
sovietică renunţa la 34 la sută din populaţia sa, 32 la sută din pământul
agricol, 89 la sută din minele de cărbune.
Buharin, care
vede în aceste cedări „o trădare a revoluţiei”, e numit de Lenin trădător.
Întrucât Petrogradul urma a fi cedat şi el benevol, Lenin mută capitala ţării
la Moscova.
Congresul
Sovietelor votează la 15 martie 1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk cu
724 voturi pentru, 276 – împotrivă, la rugămintea lui Lenin, care totodată
indemna populaţia „să nu opună rezistenţă armatei nemţilor”.
Cetăţenii ruşi
se întrebau, nedumeriţi: „Cum este posibil ca trupele Kaiserului să vină în
trenuri de pasageri, ca nişte turişti şi să ocupe oraş după oraş fără nici un
fel de luptă?!”
Lenin îşi
îndeplinea promisiunile luate. Dar în curând Antanta, din care făcea parte şi
România, avea să învingă Germania şi aliaţii ei. Astfel Rusia bolşevică a fost
salvată de „pacea ruşinoasă” de la Brest-Litovsk, semnată de Lenin, prin care
Rusia rămânea aproape fără teritoriu în partea ei europeană.
Lenin ne mai
era prezentat de biografii săi drept model de democraţie.
În iunie 1917,
când Guvernul Provizoriu, preîntâmpinat de încercarea bolşevicilor de a pune
mâna pe putere, a interzis orice fel de demonstraţii timp de trei zile, Lenin a
protestat vehement, afirmând că „în orice ţară democratică organizarea unor
asemenea demonstraţii este un drept irevocabil al fiecărui cetăţean.”
După 25
octombrie 1917, însă, dacă o demonstraţie, un congres, o manifestare nu era
aprobată de Dzerjinski, şeful CEKA, Lenin ordonase ca participanţii să fie sau
arestaţi, sau împuşcaţi pe loc.
„Revoluţia”
din 25 octombrie 1917, n-a fost decât o banală lovitura de palat, în ea „n-a
existat nici măcar un singur rănit”. În Palatul de Iarnă n-au intrat, cum arată
filmele sovietice, soldaţi bolşevici, ci „o mulţime zdrenţăroasă şi furioasă,
care s-a comportat cu violenţa caracteristică unor astfel de gloate” (în cartea
lui D. Volkogonov, la pag. 192).
A fost o
trecere paşnică a puterii de la un Guvern Provizoriu la altul, care urma să fie
şi el la fel de provizoriu, cum se credea atunci. „Semăna mai degrabă cu o
schimbare a gărzii”, îşi va aminti bolşevicul Suhanov. A doua zi însă
Petersburgul se trezi într-o altă ţară, într-o altă lume, într-o altă epocă.
Cea a începutului unui dezastru care nici acum, la 2004, încă nu s-a încheiat.
Deşi e oferit
drept exemplu de rus veritabil (Maiakovski zicea: Я русский бы выучил тoлькo
за то, что им разговаривал Ленин» – Aş învăţa numai Rusă pentru ceea
ce Lenin a vorbit ”),), Lenin îi ura pe
ruşi.
Aşa zisa «revoluţie
din Octombrie» din 1917 a fost una orientată contra poporului rus. Din
componenţa primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care
făcuseră parte 5 membri permanenţi: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld),
Krestinski, Stalin (Djugașvili), Troţki (Bronstein), nici unul nu era rus.
Alţi
conducători importanţi: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevărat
Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din
România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac
(leton), Mikoian (armean), Smidt (neamţ), Kaganovici (evreu), Radek (evreu),
Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectaţi din
minorităţile asuprite de imperiul ţarist.
Astfel
Dumnezeu bătea Rusia pentru lăcomia ei de a se fi lăţit fără scrupule peste
alte neamuri. Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfârşitul lui
1917 – 475 erau nerusi şi doar 25 dintre ei – de regulă muncitori necărturari –
aparţineau poporului pe care pretindeau că-l reprezintă.
V. I. Lenin, fiind
evreu după mamă – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jitomir, şi
calmâc după tată, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmâcă
botezată, nu avea încredere în ruşi. După revoluţie recomanda „sarcinile de mare
exigență intelectuală să fie încredinţate străinilor, în special evreilor şi să
se lase treburile simple pe seama „proştilor de ruşi” (citatul e reprodus de
sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care, între altele, îi scria lui
Stalin: „Probabil că nu e un secret pentru dumneavoastră faptul că bunicul
nostru provenea dintr-o familie de evrei săraci, că era, aşa cum se menţionează
în certificatul de botez, fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.”
Într-o
discuţie cu L. Troţki, Lenin a spus: „Ruşii sunt prea blânzi, aş putea spune
chiar blegi”, de aceea nu merită să li se dea funcţii importante (în cartea lui
D. Volkogonov, pag. 293). Într-o scrisoare adresată în toamna lui 1920
lituanianului Jean Berzin numea poporul pe care-l conducea: „idioţii de ruşi”.
Marelui
scriitor rus Maxim Gorki i-a zis: „Un rus inteligent este aproape
întotdeauna un evreu sau un rus cu sânge evreiesc”.
Aşa se explică
ascensiunea ameţitoare a basarabenilor Mihail Frunze (ministru de război al
URSS între 26 ianuarie şi 31 octombrie 1925), Serghei Lazo, comandant al
frontului din Transbaicalia, Grigore Kotovski, comandant al Armatei 2 de
Cavalerie, Iona Iakir, comandant de armată de rangul I, comandant al
districtului militar Kiev şi Ucraina, Ivan Fedko, comandant de armată de rangul
I, Val Zarzăr, comandant de corp de armată, Ion Secrieru, şef al Direcţiei
principale de artilerie a Armatei Roşii ș.a. la cârma în derivă a noului
imperiu, meritul lor mare fiind şi faptul că nu erau ruși.
Timp de
aproape un secol s-a vorbit despre „bunătatea” legendară a lui Ilici. Dar nu
Stalin a fost cel care a declanşat execuţiile în masă, ci Lenin. Stalin doar
le-a continuat. Există ordine de spânzurare, de împuşcare, de închidere a mii
de oameni în lagăre de concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre
buni”- V.I.Lenin.
La sugestia
lui Lenin în decembrie 1917 e creată CEKA – Comisia Extraordinară pentru
Combaterea Contrarevoluţiei şi Sabotajului, căreia i se acordă drepturi
nelimitate. Decretul lui „Despre teroarea roşie” menţionează: „Este esenţial ca
Republica Sovietică să fie apărată de duşmanul de clasă prin izolarea acestuia
în lagăre de concentrare, iar toţi cei implicaţi în conspiraţiile şi
rebeliunile alb – gardiste să fie împuşcaţi”. Nu cădeau sub incidenţa acestui
decret doar membrii partidului bolşevic, în rest CEKA avea dreptul să aresteze
şi să lichideze pe loc pe oricine. Tot el i-a scris lui Dzerjinski ca
arestările să se opereze în timpul nopţii, Lenin inventând şi termenul de
„duşman al poporului”.
Acest război
contra poporului rus şi a celorlalte popoare din URSS început de Lenin a
continuat până la moartea lui Stalin din 1953. Au murit în el 66 de milioane
de cetăţeni. Mai mulţi decât reprezentanţii ţărilor Europei pe toate
câmpurile celor două războaie mondiale din secolul XX. Acesta e cel mai mare
păcat al lui Lenin şi al partidului comunist din ex-URSS.
Teroarea de
stat declanşată de Lenin avea un singur scop: ca el să rămână la putere cu
orice preţ. Chiar cu preţul dispariţiei tuturor cetăţenilor statului pe care
şi-l dorea al său şi dincolo de moarte. El, după mărturiile celora care l-au
cunoscut, „acţiona şi ca anchetator, şi ca procuror şi judecător”. Lenin
recunoştea o singură clasă – proletariatul. Celelalte urmau a fi lichidate,
inclusiv ţărănimea. Despre ultima a spus că „planul de strângere a grânelor cu
ajutorul mitralierelor este strălucit”, tot el dând „preţioasa indicaţie:
„Spânzuraţi-i pe conducătorii cercurilor chiabureşti”. Sau: „Împuşcaţi-i pe
conspiratori şi şovăielnici fără să întrebaţi pe nimeni” (p. 304). La indicaţia
lui, participanţii răscoalei ţărăneşti din regiunea Tambov au fost ucişi în
august 1921 cu zecile de mii – ţărani, femei, copii, bătrâni neajutoraţi –
laolaltă – cu gaze asfixiante, interzise încă de pe atunci de forurile internaţionale.
Intelectualitatea
era considerată „parazitară”, preoţimea – „contrarevoluţionară”, burghezia –
„ex-popor”, ţărănimea – „sălbatecă”.
În foametea
din anii 1921-1922 muriseră peste 25 de milioane de oameni. Dar în acelaşi
timp, la indicaţiile sadiste ale lui Lenin, țara trimite sute de tone de grâne,
bani, aur, obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din străinătate ca
acestea să declanşeze „revoluţia mondială”. La 7 decembrie 1922 Biroul Politic,
sub preşedinţia lui Lenin, decide să exporte aproape un milion de tone de grâu
peste hotare – pentru a înfiinţa cât mai multe partide comuniste în Europa.
„Grija” lui cea mare nu era propriul popor, ci extinderea terorismului mondial.
Într-o
telegramă din 1918 trimisă lui Stalin, Lenin scria: „Este timpul să încurajăm
declanşarea revoluţiei din Italia. După părerea mea, acest lucru presupune
sovietizarea Ungariei, poate şi a ţărilor cehe şi a României”.
Sovietizarea
României a fost una dintre preocupările leniniştilor moscoviţi din toate
timpurile. Deşi până la 1917 Lenin menţiona în lucrările sale că Basarabia e
teritoriu care aparţine României, „…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi,
polonezi, români…” etc.), după preluarea puterii se răzgândeşte şi la 12
aprilie şi 18 aprilie 1918, la câteva săptămâni, după ce Sfatul Ţării votase
unirea Basarabiei cu România, Guvernul condus de el protestează, în viziunea
lui Lenin, deşi votarea a fost „o manifestare a voinţei poporului”, ea „este în
flagrantă contradicţie cu normele dreptului internaţional”, dând indicaţii –
caz unic în experienţa diplomatică mondială – să fie imediat arestat
ambasadorul român la Petrograd, Diamandi.
Într-o
telegramă trimisă la 5 mai 1919 preşedintelui Republicii Sovietice Ucrainene,
Cristian Rakovski, românul bulgar, care până la 1918 în zeci de articole şi
cuvântări vorbise că Basarabia e pământ românesc, cotropit de Rusia ţaristă,
Lenin îl apostrofează pentru abuzuri la Lugansk, condamnând într-un fel şi
dorinţa expansionistă a Ucrainei de a ataca şi cuceri România.
În aceeaşi
perioadă Grigore Kotovski se lăuda plin de grandomanie că dacă n-ar fi existat
disciplina militară ar fi trecut de mult Nistrul cu cele câteva sute de
cavalerişti ai săi ca să „elibereze” România de sub călcâiul boierilor şi
moşierilor exploatatori (Dicționar enciclopedic, Granat, Moscova 1927, pag.
218, în articolul despre Gr. Kotovski, unde acesta e numit cu drag de autori,
între altele, „erou penal și tatăl bandiților”).
Lenin, care-şi
zicea în anchete că profesia sa ar fi cea de „scriitor” şi care, deci, se
considera intelectual, va spune despre toată intelectualitatea rusă:
reprezentanţii acesteia „…cred că sunt creierul naţiunii. În realitate, nu sunt
creierul, ci dejecţiile ei” (pag. 393). El afirmase nu o dată că
intelectualitatea trebuie lichidată, iar literatura să fie o anexă a partidului
bolşevic: „problema literaturii trebuie să devină parte componentă a muncii de
partid”. Despre L. Tolstoi va zice că e „moşier”, „un idiot întru Hristos”,
despre V. Korolenko: e „un filistin jalnic”, despre M. Gorki, că „mai crede în
Tătuca Țarul”. La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualităţii ruse să
fie expulzată peste hotare, iar intelectualitatea ucraineană „să fie deportată
în zone îndepărtate ale RSFSR” din Siberia. Cele mai cunoscute nume ale lumii
culturale şi ştiinţifice – Șaliapin, Bunin, Berdeaiev (Vezi „Sensul Creației”
cu prefața de A. Pleşu) , Kandinsky, Chagal, Stravinski etc., etc., etc. îşi
părăsesc patria.
Partidul a
decis şi soarta celor rămaşi: el hotăra cine şi ce să scrie, cine avea dreptul
să publice, cine putea fi lăudat sau criticat, cine – decorat, cui să i se dea
onorarii grase etc. Şi totul se făcea în funcţie nu de talentul, ci de
servilismul artistului sau scriitorului.
Se mai spunea
că V.I.Lenin „iubea foarte mult teatrul”. Dar Lenin n-a fost niciodată la nici
un spectacol. A fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe când se aflau la Berna, în
străinătate, dar, mărturiseşte consoarta sa, „mergeam la teatru şi plecam după
primul act”. Deci, acest om care n-a văzut la viaţa lui nici o piesă până la
capăt va propune după revoluţie să fie închis Bolșoi Teatr – mândria Rusiei din
toate vremurile – cu indicaţia strictă: „Se vor păstra doar câteva zeci de
artişti la Moscova şi la Petrograd ca să dea spectacole (ca dansatori şi cântăreţi)
pe bază de autofinanţare” în faţa clasei muncitoare. În rest toţi marii artişti
(inclusiv I. Șaliapin - decedat la 65 de ani, în 1938, la Paris) sunt
disponibilizaţi, ca inutili cauzei revoluţiei.
Lenin, ca
intelectual care dispreţuia intelectualii şi ca scriitor care dispreţuia
scriitorii, ştia: cu cât nivelul intelectual al maselor va fi mai scăzut, cu
atât acestea vor putea fi mai uşor manipulate.
Lenin îi cere
mereu lui Dzerjinski liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru
revoluţie, şeful GPU incluzând în ele toată elita societăţii ruse. Listele
conţin: numele a mii de profesori ai instituţiilor superioare de învăţământ,
scriitori, artişti, medici, ingineri etc. Toţi aceştia sunt suiţi cu sila în
trenuri, vapoare şi expulzaţi din ţară.
Lenin a
lichidat toate partidele din Rusia, instaurând dictatura unui singur partid,
cel bolşevic. Tot el creează CEKA, cu puteri nelimitate. CEKA era stat în stat.
Indicaţiile erau următoarele: „Dacă vedeţi pe cineva deştept, îmbrăcat
cuviincios şi care vorbeşte corect ruseşte –împușcați-l pe loc, pentru că nu-i
de-al nostru”.
Biserica
Ortodoxă Rusă avea trecut până nu demult (poate-l mai are şi azi) numele lui
Lenin în calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22
aprilie.
Dar n-a fost
om care să-l fi urât cel mai mult pe Dumnezeu, căruia a şi încercat într-un fel
după 1917 să-i ia locul. I se lăudase bolşevicului G. M. Krjijanovski că încă
în clasa a cincea „mi-am smuls crucea de la gât şi am aruncat-o în lada de
gunoi”. Îi numea pe preoţi „contrarevoluţionari în sutane”. Cere de la CEKA
rapoarte despre „reprimarea revoluţionară a preoţilor şi a altor funcţionari
religioşi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfinţea „pedeapsa
cu moartea pentru preoţi”.
Indicaţiile
lui Lenin erau clare: – cine purta haina preoţească trebuia împuşcat sau cel
puţin arestat. El va scrie în 1922, într-o scrisoare adresată Biroului Politic:
„Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacţionari şi
burghezi, cu atât mai bine”. Într-o altă scrisoare din acelaşi an va indica:
„Cu cât împuşcăm mai mulţi preoţi, cu atât mai bine”. La 22 martie 1922 găseşte
de cuviinţă să ceară la şedinţa Biroului Politic „arestarea sinodului şi a
patriarhului” Bisericii Ortodoxe. Patriotul Tihon e arestat şi va muri în
curând pentru că el „şi banda lui se opun făţiş preluării bunurilor
bisericeşti”. Sunt confiscate raclele sfinţilor ruşi: Sf. Serghei din Radonej,
Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sunt dezbrăcate de aur şi argint şi profanate,
zeci de tone de aur şi argint, diamante, obiecte de preţ sunt rupte de pe
icoane, scoase din biserici, topite şi vândute în străinătate pentru
sprijinirea partidelor comuniste din diverse țări. Din 1918 până în 1924 au
fost împuşcaţi „între paisprezece şi douăzeci de mii de clerici şi laici
activi” (la Volkogonov, pag. 411). Din cele 80 000 de biserici mai funcţionau
11 525. Prin decret a fost interzisă bătaia de clopote pe tot întinsul
„ţării lui Ilici”.
Oraşul
Simbirsk, în care se născuse V. Lenin, avea în 1917 zeci de biserici, catedrale
şi mânăstiri. În următorii ani toate clădirile de cult, între care şi biserica
în care a fost botezat Lenin, au fost aruncate în aer. Cimitirele au fost rase
de buldozere, în cimitirul Pokrovski a fost lăsat neatins doar un mormânt, cel
al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatăl acestui monstru, căruia însă i-a fost
distrusă crucea, înlocuită cu un însemn bolşevic.
Ţara avea
nevoie de altă religie şi de alţi dumnezei. Religie nouă, în concepţia lui
Lenin, urma să fie ideea comunist-bolșevică, iar noul dumnezeu era gata să
devină chiar el, paranoicul din Simbirsk.
Se susţine,
fals, că Lenin era de o „modestie legendară”. Dar încă în timpul vieţii sale,
atât el, cât şi confraţii săi de la conducere, de cum au ajuns la Putere,
botezau oraşe cu numele lor, îşi ridicau monumente, plăteau scriitori care să
scrie cărţi despre ei, pictori care să le facă portrete, tot ei s-au mutat în
apartamentele ţarilor din Kremlin, îşi editau operele complete (unele nescrise)
etc.
În 1922 la
ordinul lui V.I.Lenin, i se ridică statui „lui V. I. Lenin în oraşele Simbirsk,
Jitomir, Iaroslav”, iar în anul următor încă în vreo 30 de localităţi. De
menţionat faptul că „modestul” conducător pierdea zile întregi ca să pozeze
armatei de sculptori care urmau să-l imortalizeze.
Încă în iulie
1918, la sugestia lui Lenin, academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului
un raport în care cerea înălţarea „a cincizeci de monumente închinate
activităţii revoluţionare”. Pentru că ridicarea statuiilor noilor lideri
întârzie, Lenin îi telegrafiază lui Lunacearski: „Am ascultat raportul lui
Vinogradov despre busturi şi monumente şi sunt profund indignat. Te admonestez
pentru neglijenţa dumitale criminală. Să-mi trimiţi de urgenţă lista
vinovaţilor pentru a fi trimişi în judecată. Ruşine sabotorilor şi tâlharilor”.
Vreo duzină de activişti, sculptori, pictori, arhitecţi „sabotori”, care
întârziaseră să-i înalţe statui au fost împuşcaţi.
Pe urmă a mers
totul mai bine: de „modestia” lui Lenin avea grijă alt „mare modest” – I. V.
Stalin, care în 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicaţia, ca „în
fiecare localitate din URSS să fie înălţat câte un monument dedicat
conducătorului proletariatului mondial”. În 1990 în fosta URSS existau peste 2.000.000
de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V. I. Lenin. Pentru
edificarea acestora se plătiseră atâţia bani câţi ar fi fost necesari pentru
construirea a 2.000.000 de apartamente. Locuinţe – pentru aproape un sfert de
ţară.
Tot ce-a spus
Lenin era minciună sfruntată. La 1 mai 1919 a declarat în faţa mulţimii adunate
în Piaţa Roșie: „Cei mai mulţi dintre Dumneavoastră, cei care încă nu aveţi
treizeci-treizeci şi cinci de ani veţi vedea înflorind comunismul”.
La Congresul
al III-lea al tineretului comunist din 1921 preia minciuna: „Generaţia care are
azi cincisprezece ani va trăi peste 10 ani sau douăzeci într-o societate
comunistă”. Hruşciov avea să ne fixeze şi el o dată pentru venirea comunismului
pe pământ: 1981. Voronin ne zice, că dacă-l lăsăm să conducă țara încă 50 de
ani, ne va arăta şi dânsul cum arată comunismul. Baliverne ca toate
balivernele! Or, comuniştii ştiu doar să mintă convingător.
Lenin a murit
acum 80 de ani. Autopsia a dovedit că moartea lui Lenin a fost provocată de „o
afecţiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecinţă a unui sifilis netratat
în tinereţea „revoluţionară”.
Marele
Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, între primii
revoluţionari bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum câţiva ani în
presa de pe mapamond, inclusiv în „Literatura şi arta” – homosexual şi în
exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna
Krupskaia, ci pe „frumuşelul” Grișka Zinoviev ( Zinoviev către Lenin: „Te pup
pe tine şi fundul tău marxist” )
Scriitorul rus
Ilia Ehrenburg menţiona cu ironie: „E de ajuns să te uiţi la Krupskaia, ca
să-ţi dai seama că pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a şi
căsătorit cu Krupskaia, tocmai pentru că semăna leit cu un bărbat mătăhălos?!
Savanţii
sovietici au creat după moartea lui Lenin un Institut special care să-i
studieze creierul. (Institutul „Creierului lui V.I.Lenin”, condus de Vogt),
deşi creierul la moartea lui în urma bolii era „cât o nucă”. Şi nu prea era ce
studia.
Dar V.I.Lenin
se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său îşi
pierduse facultăţile mintale în jurul vârstei de 40 de ani. Se ştie că V. I.
Lenin a murit nebun: în ultimii ani de viaţă lătra ca un câine, în loc să
vorbească – scheuna jalnic, uitase să citească şi să scrie, medicul Kojevnikov
la 11 martie 1923 nota în jurnalul său că măreţul orator „spunea nu” unde
trebuia să spună „da” şi invers. Krupskaia e cea care îl învăţa de la o vreme
să vorbească. În 1923 deprinsese doar câteva cuvinte. Iată cuvintele cele mai importante
ale limbii pe care reuşise să le însuşească după luni de trudă: „celulă” (de
închisoare), „congres”, „ţăran”, „muncitor”, „popor” şi „revoluţie”.
„Lenin a
murit, dar fapta lui este vie”, zic comuniştii. Atâta timp cât faptele unui
degenerat vor fi „vii” şi luate drept modele, cât schizofreniile lui politice
vor continua să fie călăuze pentru nişte indivizi, care cred că omul poate fi
fericit numai într-o cazarmă, iar marile lui crime vor fi calificate drept
„merite în fața istoriei”, pentru că „orice crimă în numele revoluţiei este
morală”, (citat din V.I.Lenin), atâta timp cât dintr-un om avid de sânge se va
face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, această
orbire evidentă nu poate fi decât o pedeapsă a lui Dumnezeu.
Iar comuniştii
de azi, care se consideră continuatorii lui Lenin, ar trebui să poarte
deopotrivă răspundere şi pentru crimele lui. Care sunt enorme.
Revoluţiile
comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omenească: cei care n-au
vor să aibă ca şi cei care au, dar fără să muncească. Dacă ar fi să rezumăm
vastele învăţături ale lui Lenin, acestea ar fi câteva:
Dacă doreşti
să ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva şi acel ceva va fi al tău!
În numele
viitorului luminos – să împuşcăm zece, o sută de milioane de oameni, „să nu ne
oprim indiferent de numărul morţilor” (Lenin), chiar dacă nu vor rămâne decât
câteva sute de mii, care merită cu adevărat să fie fericite.
„Interesul
maselor” poate fi folosit doar în interes propriu. Împuşcaţi masele, invocând
interesele maselor! Propovăduiţi fără încetare că statul trebuie să fie condus
de popor, şi conduceţi-l în numele lui, fără să mai consultaţi poporul!
Unui comunist
totul îi este permis. Orice ticăloşie făcută de un comunist este morală, şi
orice ticălos dacă-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat
rostire la Congresul Comsomolului din 1919: „Noi nu credem în moralitatea
eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!”).
Într-o discuţie cu bolşevicul Vladimir Voitinski, a precizat nevoia de ticăloşi
a bolşevicilor: „Partidul nu este o şcoală pentru doamne… un ticălos poate să
fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”.
Toate metodele
propuse de Lenin pentru a schimba faţa lumii sunt metode teroriste. V. I. Lenin
a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca
Ben-Laden, Carlos „Şacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.
Venirea lui
V.I.Lenin la putere în Rusia anului 1917 a însemnat un blestem pentru această
ţară şi pentru ţările peste care acest vast imperiu s-a lăţit sau a venit în
atingere. El a aruncat dezvoltarea acestei ţări, dar şi a ţărilor cărora le-au
fost impuse ideile leniniste, cu o sută de ani înapoi. Timp, se pare, pentru
unele popoare irecuperabil.
Cât unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui
Lenin ne pot face fericiţi vreodată, iar noi îi vom şi crede – vom fi un popor
condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de istoria însăşi.
• autor: Nicolae Dabija
Nicolae Dabija (n. 15 iulie 1948, comună Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova), este scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003).
• autor: Nicolae Dabija
Nicolae Dabija (n. 15 iulie 1948, comună Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova), este scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003).
Jorj Maria
*
am învățat singură
limbajul epuizant
această amăgire
acest martor
care trece hulit
zidul îndoielilor
după o luptă
de împărțire
a trupului.
am învățat singură
limbajul epuizant
această amăgire
acest martor
care trece hulit
zidul îndoielilor
după o luptă
de împărțire
a trupului.
:a început să nu îmi mai placă în democrație --- Dumnezeu a plecat
departe
tu îmi acoperi un
ochi cu un ochi al tău a
îmbătrânit vaca îmi zici dacă nu te văd
de ce nu m-a strigat nimeni să mă arăt ?
îmbătrânit vaca îmi zici dacă nu te văd
de ce nu m-a strigat nimeni să mă arăt ?
păsări fosforescente (au capetele foarte mari) calcă pe apă unele
femei se
fac din ce în ce mai subțiri altele se fac de cupru așa mult mai antimetalice
fac din ce în ce mai subțiri altele se fac de cupru așa mult mai antimetalice
--- unii au sărit
din pat ca din mormânt unii au ieșit pe prispă alții au ieșit la
poartă ne-am spălat cu Dumnezeu pe față în noaptea
mare eram propriile noastre succesiuni --- cosmos
interior ---
mamă tată frate soră eram copii și părinți în același
timp îți auzeam urletul bilinguu inundând fântânile unii
au zis cine e acesta am luat vioara de sub pat și ne-am călcat în picioare ---
poartă ne-am spălat cu Dumnezeu pe față în noaptea
mare eram propriile noastre succesiuni --- cosmos
interior ---
mamă tată frate soră eram copii și părinți în același
timp îți auzeam urletul bilinguu inundând fântânile unii
au zis cine e acesta am luat vioara de sub pat și ne-am călcat în picioare ---
pasărea în doliu
a rămas singură stă pe două picioare ca proorocul din dubai
(oile au
coșmaruri pentru că
mi-au mâncat toate grisinele)
mi-au mâncat toate grisinele)
țară fără oameni
plouă îți spun te iubesc plouă ca să crească dictatorul mare
*
:oamenii
erau naturali -- triști și vicleni erau oamenii -- păsările erau sălbatice
.
tu aveai picioarele lungi ca o minciună
ca o icoană umblai goală printre proști printre aschimodii
m-am întrebat până unde și până când
.
oh aş vrea să-mi dau singur foc dar nu am mai multe mâini să vă dau şi vouă
.
tu aveai picioarele lungi ca o minciună
ca o icoană umblai goală printre proști printre aschimodii
m-am întrebat până unde și până când
.
oh aş vrea să-mi dau singur foc dar nu am mai multe mâini să vă dau şi vouă
*
NU-S
VINOVAT FAȚĂ DE ȚARA MEA
(de Andrei CIURUNGA)
(de Andrei CIURUNGA)
*
La ora când cobor, legat în fiare, să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare: – Nu-s vinovat faţă de ţara mea.
La ora când cobor, legat în fiare, să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare: – Nu-s vinovat faţă de ţara mea.
Nu-s vinovat că
mai păstrez acasă pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă, cuviincios ca preotu-n altar.
şi că mă-nchin când mă aşez la masă, cuviincios ca preotu-n altar.
Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.
din via dată-n pârg sau din grădina în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.
Nu-s vinovat că-mi place să se
prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.
Nu-s vinovat că toamnele mi-s
pline cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine, cât m-am ştiut cu cheile la brâu.
şi c-am chemat la praznic pe oricine, cât m-am ştiut cu cheile la brâu.
Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură – nu-s vinovat faţă de ţara mea.
şi sfânta noastră pâine de la gură – nu-s vinovat faţă de ţara mea.
Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.
Pământul meu, cum spune şi-n
izvoade, l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.
De-aceea când cobor legat în
fiare, împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.
Lora
Levițchi
THE SLEEPING WORLD
The I AM Presence is ‘any’ version of the God
You Are such as Freedom or Love that may prevail in any moment. Its like
looking out from the inside of a multi-faceted diamond through a particular
‘window’ that has a specific ‘signature’.
As the I AM Presence expands in your
Awareness you will witness the world and its occupants more and more as
sleeping. This sleep is like an hypnotic state that you will be able to easily
recognize. Everything that once seemed so important will now seem
insignificant. You will laugh at how serious you once took the world to be.
This ‘fully’ Awakened state is NOT the
same as the mind-oriented AHA that awakens you to the Awareness that the world
you have been living in is NOT real. It is the actual experience of witnessing
the Grand Dream ‘as’ a dream - continuously. No words can describe this
unmistakable feeling that never again leaves your Awareness. This occurs when
Life is Truly Living You.
*
ZBOR DE DOR SI TARA
Imi este dor de
tine in miez de noapte,
Cand linistea incremeneste~n vraja somnului pe toti.
Te rog sa~mi vii in vise, fereastra voi deschide
Sa intrii fara de zgomot, ca zburatorii hoti,
Cand linistea incremeneste~n vraja somnului pe toti.
Te rog sa~mi vii in vise, fereastra voi deschide
Sa intrii fara de zgomot, ca zburatorii hoti,
De inimi de fecioare dar si femei mai coapte,
Date in parg, si ostenite~n viata,
Ce~si lasa agale cosite lungi s~atarne,
Din marame argintate cusute printre soapte.
Date in parg, si ostenite~n viata,
Ce~si lasa agale cosite lungi s~atarne,
Din marame argintate cusute printre soapte.
Strecoara~te in
rochii ce tin parfum de smirna la pastrare~n ele,
Saruta~le pe coapse si sale unduitoare,
Descanta~le de dor, de jale si de grele
cazni, la care viata le supune prin soarta scrisa~n soare.
Saruta~le pe coapse si sale unduitoare,
Descanta~le de dor, de jale si de grele
cazni, la care viata le supune prin soarta scrisa~n soare.
Te~oi astepta si
eu cu un stergar pe masa,
Pe care am sa pun ulcica de pamant cu vin,
Am sa te imbii cu painea cea de casa,
Ce aburinda din cuptor te roaga ca sa vii.
Pe care am sa pun ulcica de pamant cu vin,
Am sa te imbii cu painea cea de casa,
Ce aburinda din cuptor te roaga ca sa vii.
M~oi imbraca
catana si parul lung mi~oi tunde,
Iti voi deschide cufar in care ferecate,
Stau "armele de lupta" cu care impreuna,
Porniv~am razboi de biruinta, pe viata si pe moarte.
Iti voi deschide cufar in care ferecate,
Stau "armele de lupta" cu care impreuna,
Porniv~am razboi de biruinta, pe viata si pe moarte.
Sunt "un
condei si~o calimara", ce am primit in dar,
Cu graiul de pe urma, de genii cu mult har:
Sunt M. Eminescu, I. Creanga, N. Stanescu, M. Sadoveanu,
Sunt G.Toparceanu, P. Ispirescu, L. Blaga si I. B Deleanu,
Sunt D. Zamfirescu, M. Preda, Cosbuc si A Muresanu,
Sunt I. Barbu, M Eliade, N. Iorga si D. Bolintineanu,
Ce au crescut romani de pretutindeni, temerar
Prin scris pecetluit-au destin de tara si al ei hotar.
Cu graiul de pe urma, de genii cu mult har:
Sunt M. Eminescu, I. Creanga, N. Stanescu, M. Sadoveanu,
Sunt G.Toparceanu, P. Ispirescu, L. Blaga si I. B Deleanu,
Sunt D. Zamfirescu, M. Preda, Cosbuc si A Muresanu,
Sunt I. Barbu, M Eliade, N. Iorga si D. Bolintineanu,
Ce au crescut romani de pretutindeni, temerar
Prin scris pecetluit-au destin de tara si al ei hotar.
Te~oi iubi, cum
nu ai fost iubit de nimeni,
Ti~oi sterge fruntea de sudoare cand nu vei mai putea sa scrii,
Te~oi duce pe pamant de Stefan, la tuia ce vegheaza
Mormintele de ingeri plecati prea grabnic dintre vii.
Ti~oi sterge fruntea de sudoare cand nu vei mai putea sa scrii,
Te~oi duce pe pamant de Stefan, la tuia ce vegheaza
Mormintele de ingeri plecati prea grabnic dintre vii.
Ei vor dreptatea
noastra ca fieru~ncins sa arda,
In inimi de romani, batuti acum de soarta,
Sa le grabim trezirea cat mai putem si noi,
Sa inviem o tara, ce plange -n sarbatori!
Strigata de strabunii care vegheaza, sub criptele cu flori.
Si biciuita-n sange de misei politici ce au produs orori.
In inimi de romani, batuti acum de soarta,
Sa le grabim trezirea cat mai putem si noi,
Sa inviem o tara, ce plange -n sarbatori!
Strigata de strabunii care vegheaza, sub criptele cu flori.
Si biciuita-n sange de misei politici ce au produs orori.
Sa facem Romania
asa cum este ea,
Pamant al fericirii si loc de rugaciune,
Marea si muntele au impletit in stea,
Destine de romani, hoinari prin asta lume.
Pamant al fericirii si loc de rugaciune,
Marea si muntele au impletit in stea,
Destine de romani, hoinari prin asta lume.
Hai sa ciocnim
din vinul ros pe masa
Si sa imi gusti din pita ce mult am framantat.
O, Zburator cu aripi ferecate in vise de craiasa,
Ce te astepta in fieste seara pe~n serat.
Si sa imi gusti din pita ce mult am framantat.
O, Zburator cu aripi ferecate in vise de craiasa,
Ce te astepta in fieste seara pe~n serat.
Sa-nvii pe Tepes,
ca nu se mai poate,
Sa ne privim tacuti cum tara-n iad se zbate,
Si noi cu ea, lasand pe-ai nostrii prunci ai nimanui
Far de identitate, vanduti chiar orisicui.
Sa ne privim tacuti cum tara-n iad se zbate,
Si noi cu ea, lasand pe-ai nostrii prunci ai nimanui
Far de identitate, vanduti chiar orisicui.
nu rade, citeste-nainte...
December
George Bacovia (1889-1957)
Translation by ©Adrian G Sahlean
George Bacovia (1889-1957)
Translation by ©Adrian G Sahlean
Look out of the
window, my darling,
How softly keeps snowing December –
Come listen with me by the fire
The crackle of slow-dying embers…
How softly keeps snowing December –
Come listen with me by the fire
The crackle of slow-dying embers…
Let’s pull our
chairs nearer the wood stove
To hear in the chimney the blizzard –
Flakes sing to the days of my winter
The music unknown of a wizard…
To hear in the chimney the blizzard –
Flakes sing to the days of my winter
The music unknown of a wizard…
Sit close, let’s
drink tea and be quiet,
Surrounded by lands of white fairies –
Oh, read to me tales from the arctic,
May snow fall… the world slowly bury!
Surrounded by lands of white fairies –
Oh, read to me tales from the arctic,
May snow fall… the world slowly bury!
It's peaceful and
warm in your chamber
And all in the house seem so holy –
Oh, softly is snowing December...
Don't laugh at me, keep reading slowly!
And all in the house seem so holy –
Oh, softly is snowing December...
Don't laugh at me, keep reading slowly!
So dark is the
day, feels like evening,
We'll soon have to light up the candle –
The snow has piled up on the doorstep,
And white frost has covered the handle...
We'll soon have to light up the candle –
The snow has piled up on the doorstep,
And white frost has covered the handle...
I may have to
stay here forever!
Deluge lies before us and after –
How softly is snowing December...
Keep reading, don't give me that laughter!
Deluge lies before us and after –
How softly is snowing December...
Keep reading, don't give me that laughter!
e o iarnă ca un plâns al icoanelor.
costumul de umbră
l-a uitat, aruncat în grabă,
pe ultimul poem,
ea umblă prin casă îmbrăcată în ea.
costumul de umbră
l-a uitat, aruncat în grabă,
pe ultimul poem,
ea umblă prin casă îmbrăcată în ea.
își mai trece uneori mâna prin inimă,
ca și când ar vrea să-și citească sângele
cu vârful degetelor.
e atât firesc fără cuvinte
în diferențele care vorbesc a jar
dintr-o cameră în alta,
încât spațiul, în toate nuanțele lui,
se face înalt,
se face patru,
se face enorm un amurg.
ca și când ar vrea să-și citească sângele
cu vârful degetelor.
e atât firesc fără cuvinte
în diferențele care vorbesc a jar
dintr-o cameră în alta,
încât spațiul, în toate nuanțele lui,
se face înalt,
se face patru,
se face enorm un amurg.
într-un timp ca
un plâns al icoanelor,
și moartea se mai termină din când în când....
și moartea se mai termină din când în când....
coseşte Doamne iarba de
pe mine
azi ca şi ieri ocnaş mă simt încarcerat în viaţă
mai am de ispăşit pedeapsa încă
şi car în transparenta mea făptură
o suferinţă dulce ca un izvor zidit în stâncă
mai am de ispăşit pedeapsa încă
şi car în transparenta mea făptură
o suferinţă dulce ca un izvor zidit în stâncă
şi pleava mi-e deasupra
Sfinte Doamne
i-ajung pe undeva la subsuoară
mi-s pletele murdare de păcate
un schit sunt de sudalme şi ocară
i-ajung pe undeva la subsuoară
mi-s pletele murdare de păcate
un schit sunt de sudalme şi ocară
şi-aş vrea să mor o candelă curată
să-mi lumineze ultima suflare
Tu iartă-mă de viaţă pentru mine
doar viermii mai au trainică valoare
să-mi lumineze ultima suflare
Tu iartă-mă de viaţă pentru mine
doar viermii mai au trainică valoare
(aşteaptă viermii trufandale Doamne
probabil le amiroase a pucioasă
dar viaţa mea ruină încă vie
palpită jalnic pe sub haina roasă)
probabil le amiroase a pucioasă
dar viaţa mea ruină încă vie
palpită jalnic pe sub haina roasă)
coseşte Doamne iarba de pe mine
mi-am luat sicriu şi l-am plătit în rate
nu m-a costat prea mult am dat pe acesta
lunar (prin respirarea mea concavă)
întâiul adevăr şi întâia-mi libertate
mi-am luat sicriu şi l-am plătit în rate
nu m-a costat prea mult am dat pe acesta
lunar (prin respirarea mea concavă)
întâiul adevăr şi întâia-mi libertate
Adrian Bucurescu
Străjerii Sfântului Graal
Luceferii în Paradis tresaltă;
E ora nebuloaselor pribege
Şi meteorii-aşteaptă ca într-altă
Crăiască lume patimi să închege.
Potirul Sfânt clipeşte-n nori de aur -
E numai nestemate şi lumină.
În el se zbate sânge de balaur
Din care bem întru Secreta Cină.
În juru-i se rotesc oştiri de îngeri
Şi de utrenie toaca răsună,
Şi picături de bucurii şi plângeri
În Cupa Sfântă limpezi se adună.
Dar ca să se prefacă-n nemurire
Acest amestec mai aşteaptă încă
O lacrimă prea plină de iubire
În stare a mişca şi-o rece stâncă.
Şi-atunci, Regina Cerului, Maria,
Lasă o lacrimă-n Graal să cadă,
Încât şi Raiu-şi clatină tăria
Iar îngerii pun mâna toţi pe spadă.
De-acum, vitejii se îndreaptă-n cete
Să bea din Sfânta Cupă nemurire.
Ave Maria! Ne e dor, ni-i sete,
Primeşte-ne-n a Cerului Oştire!
Nu mai avem nici carne şi nici oase,
Suntem doar nişte amintiri frumoase.
Cine, decât
Poetul?
Cine fi-va
trâmbiţă Ierihonului
când nu vor mai avea trâmbiţaşii
în ce suna,
să ne salveze invaziei ierbii?
când nu vor mai avea trâmbiţaşii
în ce suna,
să ne salveze invaziei ierbii?
Cine complini-va puterea inimii
să devină trâmbiţă,
să ne redea Dumnezeului
ce ni l-au hoţit hoţii de trâmbiţe?
să devină trâmbiţă,
să ne redea Dumnezeului
ce ni l-au hoţit hoţii de trâmbiţe?
Cine,
decât Poetul poate asuma osânda
pentru toate câte s-au spus
şi pentru cele nespuse
ce ne-ar fi putut izbăvi?
decât Poetul poate asuma osânda
pentru toate câte s-au spus
şi pentru cele nespuse
ce ne-ar fi putut izbăvi?
Colind
Îngere, îngere
lasă să sîngere
rana din mine
pînă la plîngere.
lasă să sîngere
rana din mine
pînă la plîngere.
Binecuvîntă
şi o descîntă
pe cea înfrîntă.
şi o descîntă
pe cea înfrîntă.
Vino cu steaua
lină, pe neaua
ca un polei.
lină, pe neaua
ca un polei.
Fă să mă doară
în miez de vară
ca şi de iarnă
stingerea ei.
în miez de vară
ca şi de iarnă
stingerea ei.
Cum ea îşi duce
semnul de cruce
şi eu să-l duc,
la o răscruce
cu frunza dulce
dulce-amăruie
din lemn de nuc.
semnul de cruce
şi eu să-l duc,
la o răscruce
cu frunza dulce
dulce-amăruie
din lemn de nuc.
Ia-mă tu, îngere,
şi mă învaţă
cum este moartea
fără de viaţă
de dimineaţă.
şi mă învaţă
cum este moartea
fără de viaţă
de dimineaţă.
De într-o zodie
fără de Rodie.
fără de Rodie.
*
Chiar dacă timpul
trece galopând
sădesc speranţe-n
fiecare gând
şi cred
cu-ardoare
c-am să le văd
bobocii înflorind,
când noului
destin, altă cărare
am să-i pretind.
*
De-aici încolo
anii mei vor fi
puşi să se scalde
doar în poezii
înmiresmate
de un parfum
superb şi un alt crez.
Doar versuri
de-optimism, imaculate,
am să creez.
*
Îmi pare rău c-am
plâns până acum,
că-n urma mea
noroaie-s pe-al meu drum
şi-n jur doar
lacuri
de lacrimi care
n-au avut un rost,
când m-am lăsat
rănit chiar şi de fleacuri
ce-amare-au fost.
*
În timpul scurt
prin care calc din greu
şi care mi l-a
dat chiar Dumnezeu,
prieten darnic,
voi face tot ce
încă n-am făcut
ca să nu plec
crezând că doar zadarnic
am străbătut.
Crăciunul trecut - Wham!
"Crăciunul
trecut ți-am dat inima,
dar chiar a doua zi, mi-ai luat-o,
în acest an, ca să nu mai plâng,
altcineva drag o va dobândi.
dar chiar a doua zi, mi-ai luat-o,
în acest an, ca să nu mai plâng,
altcineva drag o va dobândi.
Atât de rănit și parcă mai timid,
stau în departare, dar încă îmi răpești privirea.
Spune-mi, iubito, mă mai cunoști?
A trecut deja un an, nu mă miră...
stau în departare, dar încă îmi răpești privirea.
Spune-mi, iubito, mă mai cunoști?
A trecut deja un an, nu mă miră...
("Crăciun
fericit!") Învelită și expediată,
o închinare prea sinceră,
care spune "Te iubesc".
Acum, știu ce naiv am fost,
dar un sărut de mi-ai da,
înc-o amăgire aș căpăta.
o închinare prea sinceră,
care spune "Te iubesc".
Acum, știu ce naiv am fost,
dar un sărut de mi-ai da,
înc-o amăgire aș căpăta.
O încăpere
înțesată, prieteni cu ochii osteniți,
mă ascund de tine și de sufletul tău de piatră.
Dumnezeule, credeam că ești de nădejde !
Iar eu? Cred că eram un umăr la nevoie,
un chip al iubirii, cu inima în vâlvătăi,
un om sub acoperire, dar m-ai fărâmițat.
Acum, am găsit adevărata iubire,
niciodată nu mă vei mai amăgi."
mă ascund de tine și de sufletul tău de piatră.
Dumnezeule, credeam că ești de nădejde !
Iar eu? Cred că eram un umăr la nevoie,
un chip al iubirii, cu inima în vâlvătăi,
un om sub acoperire, dar m-ai fărâmițat.
Acum, am găsit adevărata iubire,
niciodată nu mă vei mai amăgi."
*
Poartă-mă spre Lună - Frank Sinatra
"Poartă-mă
spre Lună,
lasă-mă să mă joc printre stele,
lasă-mă să văd cum e primăvara
pe Jupiter ori Marte,
cu alte cuvinte, ţine-mă de mână,
cu alte cuvinte, iubito, sărută-mă !
Umple-mi inima cu cântec,
lasă-mă să cânt pe veci !
lasă-mă să mă joc printre stele,
lasă-mă să văd cum e primăvara
pe Jupiter ori Marte,
cu alte cuvinte, ţine-mă de mână,
cu alte cuvinte, iubito, sărută-mă !
Umple-mi inima cu cântec,
lasă-mă să cânt pe veci !
Eşti tot ce îmi doresc,
tot ce venerez şi ador,
cu alte cuvinte, te rog, fii adevărată,
cu alte cuvinte, te iubesc....!"
tot ce venerez şi ador,
cu alte cuvinte, te rog, fii adevărată,
cu alte cuvinte, te iubesc....!"
La podul de
aramă, am lăsat un bănuţ de aramă. Un bănuţ
de argint – la podul de argint. La ultimul pod,
vameşul – un vameş ursuz şi fălcos ca un buldog şi care
nu m-a lăsat să vorbesc, de parcă aş fi fost un dezertor –
a început să-mi deşurubeze, pe rând,
amintirile
tristețile
întrebările,
aşa cum este dezmembrată, din pură curiozitate, o păpuşă
de fetiţa care vrea să afle ce este în interiorul jucăriei sale.
de argint – la podul de argint. La ultimul pod,
vameşul – un vameş ursuz şi fălcos ca un buldog şi care
nu m-a lăsat să vorbesc, de parcă aş fi fost un dezertor –
a început să-mi deşurubeze, pe rând,
amintirile
tristețile
întrebările,
aşa cum este dezmembrată, din pură curiozitate, o păpuşă
de fetiţa care vrea să afle ce este în interiorul jucăriei sale.
Și abia când vameşul acela fălcos şi-a încheiat treaba
şi am simţit o ciudată senzaţie de eliberare, de uşurare,
în felul unui învingător, după ce i se scoate armura, la sfârşitul
turnirului, abia atunci am început, în sfârşit, să plâng.
şi am simţit o ciudată senzaţie de eliberare, de uşurare,
în felul unui învingător, după ce i se scoate armura, la sfârşitul
turnirului, abia atunci am început, în sfârşit, să plâng.
Și nu ştiu cine
i-a spus mamei să vină repede şi să mă ia acasă.
Şi a venit. Era prea târziu:
şi pentru mine, şi pentru
lănţişorul meu împletit din numele mici ale mai multor femei.
Şi a venit. Era prea târziu:
şi pentru mine, şi pentru
lănţişorul meu împletit din numele mici ale mai multor femei.
Mircea Bârsilă
o călătorie în
jurul pământului, da, să fac
o călătorie în jurul pământului
m-ar îmbogăți, mi-ar tixi tolba
cu lucrurile care par că nu se schimbă
Doamne
cât de ușor e să mori, lipsit de podoaba
vreunui apăsător ritual
asemenea copiilor
ne e frică să ne îndepărtăm de ochiul veghetor al tutelei
un ochi crescut în carne
să nu încăpem în mâna unor profeți talentați
să trăim cu ei de gât îndurându-le spumele și spaimele
că natura umană ar putea fi schimbată
o călătorie în jurul pământului
m-ar îmbogăți, mi-ar tixi tolba
cu lucrurile care par că nu se schimbă
Doamne
cât de ușor e să mori, lipsit de podoaba
vreunui apăsător ritual
asemenea copiilor
ne e frică să ne îndepărtăm de ochiul veghetor al tutelei
un ochi crescut în carne
să nu încăpem în mâna unor profeți talentați
să trăim cu ei de gât îndurându-le spumele și spaimele
că natura umană ar putea fi schimbată
orice refugiu te mutilează
lucrurile nu sunt rele sau bune
nu vor fi hrană vreunei justiții
nu îndeamnă la luptă
retrage-te, întreabă, dar în expansiune ascund
pliurile acordeonului negura unei cosmologii
domestică
și asemenea tânărului Budha să nu avem
aversiune față de suferință
lucrurile nu sunt rele sau bune
nu vor fi hrană vreunei justiții
nu îndeamnă la luptă
retrage-te, întreabă, dar în expansiune ascund
pliurile acordeonului negura unei cosmologii
domestică
și asemenea tânărului Budha să nu avem
aversiune față de suferință
să punem semne,
dacă am putea renunța la erori
la panică, la disperare, la darurile imaginarului
să nu ignorăm contracțiile iscusite ale acordeonului
acolo, în obișnuințe am depozitat
argintăria atâtor cuvinte profunde
supuse metamorfozelor
și vine vremea în care nu voi refuza nimic
voi purta
lumea rea pe piept ca pe o decorație
”prietenia între bătrâni este întotdeauna
la panică, la disperare, la darurile imaginarului
să nu ignorăm contracțiile iscusite ale acordeonului
acolo, în obișnuințe am depozitat
argintăria atâtor cuvinte profunde
supuse metamorfozelor
și vine vremea în care nu voi refuza nimic
voi purta
lumea rea pe piept ca pe o decorație
”prietenia între bătrâni este întotdeauna
un compromis
între amărăciune și adevăr”
se împuținează lumina iarna, în arabescuri de sloi
greu de găsit lucrurile tari care îngreună tolba
dacă aș restaura mirarea ta, dacă ar fi
mai multe mărturisiri, vinovățiile
asemenea mecanismelor vechi, neunse
se împuținează lumina iarna, în arabescuri de sloi
greu de găsit lucrurile tari care îngreună tolba
dacă aș restaura mirarea ta, dacă ar fi
mai multe mărturisiri, vinovățiile
asemenea mecanismelor vechi, neunse
mă întreb, spășit
dacă lanțurile pot îmblânzi
dacă
mi-e dat să mai am vedenii
dacă lanțurile pot îmblânzi
dacă
mi-e dat să mai am vedenii
George Anca
George Anca
Birth name: Gheorghe Anca Born: 12 April 1944 Ruda, Vâlcea, Romania Married: to
Rodica Anca (1966), one daughter, Alexandra-Maria (born 1973) Occupation:
Writer Founder: International Academy Mihai Eminescu
George
Anca (born 12 April 1944) is a Romanian writer and Indologist. After publishing
three books and getting his PhD in Bucharest, he went to Delhi University as
first teacher of Romanian studies (1977-1984), in exchange with an Indian
teacher to Bucharest University, under Romanin-Indian Cultural Agreement. In
India, issued over 30 titles of publications (books, brochures, courses,
magazines), and founded, with Amrita Pritam and Vinod Seth, the International
Academy “Mihai Eminescu” (1981). Member of Romanian Writers Union, Authors
Guild of India, International Union of Anthropological and Ethnological
Sciences. Honors (1): British Council and Government of India Grants for
congresses, honorary citizen of Râmnicu Vâlcea, Literary award Ronal Gasparic
for poetry.
Early
years Anca was born in Ruda village, Valcea county, from parents Elisaveta,
housewife, and Ion, church singer and accountant, temporarily mayor of
Bercioiu-Ruda commune. He is the third child, after sisters Maria, who died at
3 months, and Ioana. By his parents divorce, at nine years, he followed, by
sentence, the father, remarried in Gaesti town. Here he passed gymnasium and
lyceum, having among professors, Ion Minculescu, collaborator of Nicolae Iorga,
and among elder colleagues, Gheorghe Zamfir. Between 1961-1966 he was student
of Faculty of Letters in Bucharest University. He married Rodica Geoaba,
student in Fine Arts University, ceramics. After 6 months of military service,
he became, for two years, reporter at Romanian Broadcasting, transferred, for
other two years at Colocvii/Colloquiums magazine, then in Ministry of Education
for relations with the press, six years, during which he obtained a four months
scholarship at Rome University, and also got a PhD from Bucharest University,
conducted by Zoe Dumitrescu-Busulenga, with a dissertation on Baudelaire and
Romanian Poets. In 1973, daughter Alexandra-Maria was born. He met periodically
with Dumitru Stăniloae, Constantin Noica, and Grigore Popa, also in connection
with doctoral disertation. At Libraries direction, he has as direct chief,
Mihai Sora. At a restructuring of ministry, he started teaching in Faculty of
Journalism, and in 1977 flown to Delhi, India, as visiting lecturer in Delhi
University, Modern European Languages Dept., in present, German and Romance
Studies.
Career
As student, Anca made journalistic practice at Gazeta literară/Literary
gazette, headed by Tiberiu Utan.. After graduation and military service,
waiting for “negation” of governmental repartition as teacher to village
Petrești, Anca collaborated to Apărarea patriei/Defence of Motherland journal,
and afterward was employed at Romanian Radio Broadcasting (1967). In August
1968, during Soviet Russian intervention in Prague, when journalists remained
days and nights in the building, interviewed personalities who commented the
events. On his cultural broadcast The present time of ballad Miorița – with
Dimitrie Cuclin, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Grigore Moisil, Ovidiu Papadima,
Mihai Șora, Grigore Popa, Adrian Fochi as guests – , Florin Mugur wrote in
România literară: „This time, to the collaborators – as serious as possible –
of broadcast it was permited to have humor. I listened to Grigore Moisil
expressing his conviction that ‘only valueless works lose their value when they
are better known’, and adding, after a puse of a great actor in uttering: ‘As
well as people’ “. (1) Anca left radio-broadcasting for a post of editor
offered by Emil Giurgiuca, chief-editor of monthly journal Colocvii despre
școlă, familie și societate/ Colloquiums on school, family and society, for two
years, from where he passed at to Ministry of Education, at request of minister
Mircea Malița. He worked also under following ministers, Paul-Niculescu-Mizil
and Suzana Gâdea. He edited press bulletins covering Higher Education
Conference of UNESCO countries, headed by Rene Maheu, and World Conference on
Population. Organized, in Bucharest, press conference of Margaret Thatcher. He
continued discretely his literary activity. For George Anca, Romanian Communist
regime, replaced with largest democracy, India, had concurrency by Moscow and
Maoist branches of quiet many members in universities. Publishing in 1983
Doina/Song by Mihai Eminescu (poem prohibited then in Romania), at its
centenary, Anca was questioned in the department for disturbing Soviet Russian
Embassy in Delhi, and soon resigned and returned home. In the years 1977-1984
and 2002-2003, he taught Romanian to some hundreds of Indian students, followed
himself a course of Sanskrit, attended World Conference of Anthropology and
Ethnology (Delhi…), Conference Literature in Translation (Aurangabad…),
lectured in Bangalore Indian Institute of World Culture, Calcutta University.
Back to Romania, after some time, he found a job, as director of Library of
Polytechnic University, and then, for 20 years, as general manager of National
Library of Education. In Politechnic, Anca brought and spread films and books
on fractals, including Otto Peitgen’s. Series Professors of today on professors
of yesterday gathered large audiences of professors and students. Long
functioning in front of National Library of Education (1988-2008) established a
balanced contribution to Romanian educational librarianship, also by
participation to IFLA Conferences in New Orleans, Boston, Glasgow, Moscow,
Oslo, Buenos Aires, Bangkok. Along with national net of school libraries, the
Romanian libraries in Chișinău, Cernowitz, Novi Sad or „Mircea Eliade” in
Chicago, had an umbilical tie with the mother unit. Educational workshops were
conducted by George Văideanu, Irina Petrescu, Tatiana Slama-Cazacu, Tudor
Opriș, Ion Gh. Stanciu, Mihai Ghivirigă. To literary cenacles participated
Ștefan Bănulescu, Costache Olăreanu, Mircea Sântimbreanu, Mihai Șora, Ion Iuga.
Here activated International Academy Mihai Eminescu, presided, one by one, by
Eugen Tudoran, Alexandru Surdu, Dimitrie Vatamaniuc, Ethnology Society in
Romania, conducted by Romulus Vulcănescu, Romanian-Indian Cultural Association
– president, George Anca. (2). Anca participated to IUAES congresses (Delhi,
Williamsburg, Tokyo, Beijing, Lisbon, Florence), and International Ramayana
Conference (Delhi, Durban, New York, Houston, Birmingham, Mauritius,
Trinidad-Tobago) As associated professor he taught courses in universities from
Bucharest, Consatnța, Oradea, Târgoviște, on comparative literature, history of
Romanian literature, Indian literature, Sociology of religion, Anthropology of
(non) violence, Literary journalism.
Literary
imbroglio Author stated he never stoped writing, trying to transform each
experience into literature, within or beyond library or anthropology
professing, looking for a rasa-dhvani (tropes-suggestion), fictional,
experimental message. Before 1989, he was hardly published in Romania, but in
India. Prohibition turned also into fear of success, and after changing of
regime, even he published many books in own country, didn’t push them any how,
as if with complacency face to destructive notes on his works, under accusation
o f being not understandable (note). Yet local analyzes, some even calling him
a creator of a new style, still considered the tiny appreciation in main stream
criticism. (note). Perhaps not too late, literary critic and historian Marian
Popa came, by surprise, with the monograph Anca . It may be ignored under inertia
of a life perception, yet his demonstration concludes on obvious
characteristics: „Anca doesn’t present contexts of representation of mimesis.
He is most antirealist Romanian author. (page 48)… Anca’s books are dodii also
through defying of some structuring conventions. (67)… La Gioia is in this
sense a political novel, one of most radical written in Romanian space. (161)…
It would be not bad bad if it will be introduced among ideal types the texts
dodiated by Anca, the most radical producer of text in series open virtually by
Eminescu, developed with Urmuz, at fulfillment of which have contributed
Constantin Fântâneru the philosopher, Eugen Ionescu the absurd, Cugler-Apunake,
George Dan (People of the Lands, manuscript in 1946, published in 2011), Șerban
Foarță, the hologramatic. (2006) (206)… Postdemocracy creates a postliterature.
One of its forms is produced by Anca at the expense of others. (207). Writing
as he writes, Anca uses the largest amount of real and invented words in
Romanian literature. Based on his texts it is realizable with luxe of
exemplifications also a poetics or at least a dictionary of dodian proceedings,
tricks refused by logic of conformized poetry. (209)… With Anca it ends
symmetrically antiapoteotic a mode of Romanian literature. An opera which would
correspond to would correspond to Nietzsche’s claim: „Ich will mehr lesen
keinen Author, den man anmerkt, wollte er ein Buch machen: Jene sondern nur ein
Buch wurden unversehens Deren Gedanken” (Menschliches, allzumenschliches, II, 121)”.
(210) (3) Indoeminescology “Mihai Eminescu, Romanin nationl poet, declared
himself Buddhist as an empowered Christian. During more than 15 years I had
talks and letters about Mihai Eminescu, mainly in and from India, but also
other continents: they make some personal and Indo-eminescological history in
an epistolary novel I had honor to dedicate to your excellency, Mr. President
of India, Dr. Sharma ji.” (Public address to the President of India (4). Beyond
interpretation works on Eminescu – Zalmoxis in poetry of Mihai Einescu and
Lucian Blaga (1966), Indoeminescology (1994), Literary Anthropology (2005),
Mantra Eminescu (2011) -, there is an ubiquitous presence of the archetypal
poet in Anca’s works., especially in poetry and theater. “The Sanskrit correspondence
with the Romanian culture and poetry culminates with Mihai Eminescu, a reader
of Vedas and Upanishads in original. In Romania, it is taught at school that
„The First Epistle” or „The Dacian prayer” (Nirvana) are connected with
Rig-Veda. Of course the analogy is fundamental but the correspondence lies both
in the common or community cosmogonic mind and particularly in the universal
intuition of real life, of sat („village” in Romanian, „truth” in Sanskrit)”.
Along with Indian themes,”There are not from out Eminescu’s poetic universe the
concepts and anthropologies of some modern Romanian creators and thinkers, like
Vasile Pârvan’s anthropomorphous creative rhythm, synrhythmy, aphrodisiac mind,
Lucian Blaga’s mythosophy, stylistic bottom, metaphysical transnaturalism,
George Călinescu’s real elements, Eugen Ionescu’s nu, Mircea Eliade’s
genealogical myths, Hyerophanies, categories of the sacred, Dimitrie Cuclin’s
ethics of expressive essence, Ştefan Odobleja’s consonantic psychology, Octav
Onicescu’s cosmological mechanics, Constantin Noica’s Romanian philosophical
utterance, Mircea Maliţa’s clio-mathematics, Mihai Şora’s metaphysical
anthropology, Romeo Vulcănescu’s horal phenomenon.” (5). Anca persuaded Indian
major poets to translate into Indian languages great poems of Indian
inspiration by Eminescu: Hyperion, First Epistle, A Dacian Prayer – Satyavrat
Shastri, Rafic Vihari Joshi, Urmila Rani Trikha, Sisir Kumar Das, O.M. Anujan,
Margaret Chatterjee, Mahendra Dave, Usha Chaudhuri, Harbhajan Singh. At his
turn, he translated great Indian poems from Sanskrit Kalidasa’s Meghaduta,
Jayadeva’s Gitagovinda, Shankaracharya’s Sundarya Lahari – and modern Indian
languges – Tagore, Sumitranandan Panth, Subramanian Bharati, Valathol. Literary
historian Mihai Cimpoi included Anca on the alphabetic list of main exponents
of eminescology: „(G. Anca, Ilie Bădescu, Amita Bhose, Gh. Bulgăr. I. Buzași,
D. Caracostea, G. Călinescu, I. Chendi, Ciopraga, Cioran, Codreanu, Rosa del
Conte, Victor Crăciun, Creția, C. Cubleșan, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, N.
Georgescu, E. Ionescu, Iorga, D. Irimia, Maiorescu, Dan Mănucă, I. Miloș, G.
Munteanu, D. Murărașu, Tudor Nedelcea, C. Noica, Paleologu-Matta, Edgar Papu,
Perpessicius, A.Z.N. Pop, D. Popovici, E. Simion, M. Steriade, Tiutiucă,
Todoran, Ungheanu. Uscătescu, Vatamaniuc, Vianu, Vuia, Vieru etc.etc.)” (6)
Dodii
Invocations,
1966, first poetry book published by Anca, includes already a title, „Dodii”,
dedicated to V. G. Paleolog, Brancusologist. Gorjul literar magazine published
in 1977 his dramatic poem Măiastra în dodii. Later on, in Ibsenienii III, a
chapter is called Dodism. Ioan Ladea creates from distance (note…) an imaginary
dialogue with George Anca evoking passionately the dodii, as longings, sad and
discrete smiles, which dissimulate into a soft humor, into a timid uncertainty
which wants to hide the intimacy of which is embarrassed. Once, the dodia
animates itself, as some unknown flying insect, pretending it left native place
to see the world, and that dodia would help finding the lost way of return.
(January ‘999). Beyond such tool, the vivid actualization of home troubles
makes room to a “patern of world”. (7) In monograph Anca, Marian Popa reads his
entire work as a system of dodii, extended to literary and philosophical
doctrines, especially to chaos at Friederich Schlegel. In first instance, „As
seen, dodia is a synonym or proximate genre for dodge, dotage, whiplash, to
talk wet, to talk widely, without rhyme or reason, to be out of one’s wits, to
play the giddy goat, quips, nonsenses, rubbish, to twaddle, and in possible
relation to: “flip-flap, Maritso” (Anca)”. (p.13). “The dodii are initially
limited to language; It’s conceivable the extension to actions and situations
involving the volitional, the existence of a tangible goal, corporal,
instrumental actions.” (p.15). “In the broadest sense, it may be considered
dodii any deviations from the denotative expression and from the logic of the
first syllogism. There is, for example, the opinion that literature under totalitarian
Communism was one of the essay and poetry, saved by Aesopism and “the speaking
in dodii” (Adrian Alui Gheorghe)” (p.17) The growing dodii tacit “method” may
have been noticed more or less by chance, from first book, received
encouragingly but also as sibilant (note); the second one, Eres/Heresy upgraded
perception to parasitism. “Absolutely undecipherable is the volume of Gheorghe
Anca – Eres” (8) “It can be deciphered in the verses of George Anca a kind of
exaltation in front of esoteric uttering, of unusual imagistic delirium,
fascination of a game ‘in dodii’, out of which he tends to make, actually, a
kind of personal aesthetics. His attempt to restructuring of the real into a
flux of fragmentary, insinuating images results otherwise, not rarely, into a
gibberish which simulate reflexion” (9). Anca found India quiet happy with the
dodii, and felt, poetically, sheltered and quiet, embracing Indology. “In his
sharp new voice, Anca is pungent, discordant, airs disillusional passion and
brevity of human life. He is at his best in two epitaphs titled ‘what can we do
sergiu welcome to irk ever’ and ‘ the parents are still oppressing the young
mares our sister in the meadows by’ “. (10)
“The
concepts represented in these works by Sanskrit words indicate firstly, that
they have a universal appeal and secondly, that the use of Sanskrit terms,
instead of equivalents from other languages, is meant to convey this universal
appeal. Personally, I feel amazed at the remarkable similarity of rhythm and
tune as noticed in Dr. Trikha’s rendering of a Romanian song and its Sanskrit
translation” (11)
Books published in Romania and India
Poetry
Invocaţii / Invocations, 1968 Poemele părinţilor / Poems of the Parents, 1976
10 Indian Poems, 1978 Ek shanti, 1981 De rerum Aryae, 1982 Upasonhind, 1982
Ardhanariswara, 1982 Mantre / Mantras, 1982 Sonhind, 1982 Norul vestitor/The
Cloud Messenger (Kalidasa), 1983 Gitagovinda (Jayadeva), 1983 Sonet, 1984 50
doine lui Ilie Ilaşcu / 50 songs to Ilie Ilascu, 1994 Doina cu variaţiuni /
Doina song with variations , 1995 Doine în dodii / Doinas in dodii, 1997 Waste,
1998 Decasilab, 1999 Balada Calcuttei, Ballad of Calcutta 2000 Sonete
thailandeze, 2000 Orientopoetica, 2000 Malta versus Trinidad, 2000 Mamma
Trinidad, 2001 Milarepa, 2001 Dodii, 2002 Măiastra în dodii, 2003
Transbudhvana, 2004 Maroc după tată / Morocco according to father, 2004 New
York Ramayana, 2004 Nefertiti & Borges, 2004 Finish Romania, 2006 A la
Reine de Maillane, 2006 Cenuşa lui Eliade / Eliade’s Ashes, 2007 Târgovişte –
India, 2008 Partea Nimănui / Nobody’s part, 2010 Paparuda, 2011 Netrecut p’afiș
/ Not written on poster, 2013 Dodii pe viață / Dodii on life term, 2013
Prose
Eres, 1970 Parinior, 1982 India. Memorii la mijlocul vieţii / India. Memoirs at
the middle of life, 1982 The Buddha, 1994 Maica Medeea la Paris, 1997
Miongdang, 1997 Sub clopot / Under bell, 1998 Pelasgos, 1999 Frica de Orient /
Fear of the Orient, 2001 Buddha şi colonelul / Buddha and the coroner, 2001
Furnici albe / White ants, 2001 Poeston, 2001 Baudelaire, 2001 Sanskritikon,
2002 La Gioia, 2002 Măslinii din Uffizi / The olive trees in Uffizi, 2003 În
recunoaştere / In recognition, 2003 Tangoul tigrului / The tiger’s tango, 2005
Ibsenienii, 2005 Diplomă de sinucidere / Suicid diploma, 2005 Rechinuri /
Sharks, 2006 Digital Kali, 2006 Zăpezi hawaiiene / Hawaiian snows, 2006 Roboam,
2007 Sfinți în Nirvana / Saints in Nievana, 2008 Barba lui Hegel / The Hegel’s
Beard, 2013
Theatre
Good luck, Radha, 1979 Pancinci, 1982 XII by Horace Gange, 1984 Teatru sub
clopot /Theater under bell, 1997 Mureşan Eminescu, 1997 Templu în elicopter /
Temple in helicopter, 1997 Paparuda, 2007 Astă-seară se joacă Noica / This
evening is played Noica, 2008 Scenometrie Teatrux, 2011 Essays Baudelaire şi
poeţii români / Baudelaire and Romanian Poets, 1974, 2001 Indoeminescology,
1994 Articles on education, 1995 Haos, temniţă şi exil / Chaos, Prison and
Exile, 1995 Lumea fără coloana lui Brâncuşi / World without Brancusi’s Column,
1997 Ion Iuga în India, 1997 Beauty and Prison, 1998 From Thaivilasa to Cosmic
Library, 1999 Ramayanic Ahimsa, 1999 Aesthetic Anthropology, 2000 In search of
Joy, 2003 Literary Anthropology, 2005 Glose despre ahimsa / Glosses on ahimsa,
2006 Exerciţii de religiologie / Exercises on religiology, 2009 Mantra
Eminescu, 2011
Translations
Gianni Rodari, Grammatica della fantasia / Gramatica fanteziei, 1980 (EDP),
2005 (Humanitas) Kalidasa, Meghaduta / Norul vestitor, 1983 Jayadeva,
Gitagovinda, 1983 Rajiv Dogra, Footprints in the foreign sands/ Urme pe nisip,
1999 Faust Brădescu, Le monde etrange de Ionesco / Lumea stranie a lui Eugen
Ionescu, 2000 Hindu Dharma / Dharma Hindusă, 2002 Târgoviște-India, 2008
Surender Bhutani, Poems / Poeme, 2008 Rudi Jansma, Sneh Rani Jain, Introduction
to Jainism / Introducere în Jainism, 2011
Periodicals
edited: „The Milky Way / Akaash Ganga” (1978-1981) „Latinitas” (1982–1984);
„Liber” (1990-2008); „Bibliotheca Indica” (1996-2008); “Trivium” (2004-2012).
Script
writer (TV films): Constantin Brâncuşi, 1974; Gheorghe Anghel, 1974; Romul
Ladea, 1974; Eminescu’s Statues, 1974; India in the European Literatures, 1979;
Doine în dodii, 1997.
References
1. Florin Mugur, Miorița, in România literară, 13 ianuarie 1976. 2. Presently,
the activity of the three societies is part of monthly program Tuesday
Colloquiums, moderated by George Anca, within Social-Cultural Center “Jean
Louis Calderon” in Bucharest 3. Marian Popa, Anca, Bibliotheca, Târgoviște,
2013; same monograph published also by TipoMoldova, Iași, 2013
4.
Address by George Anca in occasion of ceremony of
receiving Honorary Doctorate, Bucharest University, by H.E. Shanker Dayal
Sharma, President of India 5. George Anca, Mantra Eminescu, Bibliotheca, 2011,
p. 125-126, 128 6. Quoted in Eminescu, by Tudor Nedelcea, București, Fundația
națională pentru Știință și Artă, 2013, p. 490 7. Ioan Ladea, Jurnal din Quito
comandat de George Anca/ The Diary in Quito ordered by George Anca, A.P.P.
1999, Bucharest) 8. Literatura parazitară în România literară, 13 august 1971
9. Dana Dumitriu, Poemele părinților, in România literară, 10 iunie 1976 10.
V.K. Gaur, A collection of poignant poems (on Ardhanariswara), in Sunday
Herald, Delhi, 22 August, 1982, 12 September 1982 11. Harish Kumar, Mantre,
Ardhanariswara, Parinior, Three volumes by Dr. George Anca, in Indian
Literature, Delhi, Sahitya Akademi, May-June 1983
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu