vineri, 27 decembrie 2019

George Anca - UN GENIU MONSTRUOS




UN  GENIU  MONSTRUOS



Marian Popa - Friedrich Hölderlin – George Anca – Emil Cioran – Adrian Bucurescu – Nicolae Dabija – Jorj Maria – Daniel Vorona – Lora Levițchi – Nuța Istrate Gangan – George Bacovia - Adrian G. Sahlean – Corina Dașoveanu – Adelina Pleva - Nicolae Grigore Mărășanu – Nicolae Tutureanu – Anatol Cavalli – Streche Nicolae Florentin – Alexia Ema Ema – Dumitru Branc




Marian Popa

Né(e) à : Bucarest , le 15/09/1938
Il vit depuis 1982 en Allemagne.
Connu notamment pour ses ouvrages sur l'Histoire de la littérature roumaine.
Marian Popa n. 15 septembrie 1938) este un istoric și critic literar român, stabilit în Germania.

Biografie

Este fiul Mariei Rapolti, de origine austriacă, spălătoreasă, după cum îi plăcea criticului să o prezinte, tatăl fiind o enigmă: „M-aș putea numi, cu generozitate în interpretare, un copil din categoria lui Iisus: care-și cunoaște cu precizie mama, dar mai mult din auzite tatăl. (..) Prin forța împrejurărilor, unicul lucru important este că n-am avut tată. Astfel că nu pot fi parafat, cu Like father, like son. Cu alte cuvinte: n-am avut stăpân. Mi-am devenit propriul tată, căruia mă pot adresa cu simpatie: ce mai faci, bătrâne?”
Între 1952-1955 a frecventat Școala Medie Tehnică de Mecanică nr. 2 din București, iar în 1958 a absolvit Liceul seral „Grigore Preoteasa” al uzinelor „Electromagnetica” din Capitală. Între 1955-1961 va îndeplini diferite slujbe: manipulant de materiale și macaragiu la o fabrică de gheață, frezor și rabotor la secția de sculărie a Uzinelor „Autobuzul” din București. În 1966 va absolvi Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, fiind reținut ca asistent al Catedrei de literatură universală și comparată a aceleiași facultăți. În 1971 devine doctor în filologie. Între 1973-1974 beneficiază de o bursă Humboldt în R.F. Germania (Stuttgart), iar între anii 1983-1987 este lector de limba și literatura română la Universitatea din Köln. La expirarea contractului se decide să rămână în Germania Federală, deși autoritățile îi refuză statutul de azilant politic.
În România, Marian Popa s-a făcut cunoscut mai ales prin publicarea unui Dicționar de literatură română contemporană (1971), urmat în 1977 de o nouă ediție (mult extinsă), receptată diferit de critică, unii reproșându-i preocuparea pentru micile detalii biografice ale autorilor prezentați.
Se remarcă prin publicarea unei ample Istoria literaturii române de azi pe mâine, două volume groase, cuprinzând peste 2500 de pagini (vol I - 1230 p., vol II - 1274 p.). George Pruteanu a considerat apariția Istoriei lui Popa, drept cel mai important eveniment editorial din România de după 1989 și comparând lucrarea cu Istoria lui George Călinescu. Se pare că Istoria... lui Marian Popa a deranjat prin atacurile la adresa unor personalități literare de talia lui Nicolae ManolescuMircea DinescuAna BlandianaMihai ȘoraAlexandru IvasiucAugustin Buzura etc.

Opera

                     Homo fictus: Structuri și ipostaze, Ed. pentru Literatură, București, 1968;
                     Dicționar de literatură română contemporană, Ed. Albatros, București, 1971; ed. a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Albatros, București, 1977;
                     Modele și exemple: eseuri necritice, Ed. Eminescu, București, 1971;
                     Camil Petrescu, Ed. Albatros, București, 1972;
                     Călătoriile epocii romantice, Ed. Univers, București, 1972;
                     Comicologia, Ed. Univers, București, 1975;
                     Forma ca deformare, București, 1975;
                     Doina Doicescu și Nelu Georgescu, roman, București, 1977;
                     Viscolul și carnavalul, eseu despre opera lui Fănuș Neagu, Ed. Eminescu, București, 1980;
                     Călătorie sprâncenată, București, 1980;
                     Geschichte der rumänischen Literatur, traducere din germană de Thomas Kleininger, București, 1980;
                     Podul aerian, București, 1981;
                     Competență și performanță, București, 1982;
                   Istoria literaturii române de azi pe mâine: 23 august 1944 – 22 decembrie 1989, I–II, Fundația Luceafărul, București, 2001; ed. a II-a, 2009[1][2]
                   Avocatul diavolului. Marian Popa în dialog cu Marius Tupan, București, 2003[3]

Antologii

                     Realismul I – III, introd. Edit. București, 1969

Note

^ Marian Popa - Istoria literaturii române de azi pe mâine: Literatură și politică - Fundatia Romania Literara
^ http://catavencu.ro/sursa-va-informeaza-in-em-istoria-literaturii-romane-de-azi-pe-miine-em-29705
 ^ Cazul Marian Popa in literatura romana de azi pe miine - Numarul 209 - Februarie - 2004 - Arhiva - Observatorcultural.ro


Friedrich Hölderlin

Hyperions Schicksalslied

Ihr wandelt droben im Licht
  Auf weichem Boden, selige Genien!
    Glänzende Götterlüfte
      Rühren Euch leicht,
        Wie die Finger der Künstlerin
          Heilige Saiten.

Schicksallos, wie der schlafende
  Säugling, atmen die Himmlischen;
    Keusch bewahrt
      in bescheidener Knospe,
        Blühet ewig
          Ihnen der Geist,
            Und die seligen Augen
              Blicken in stiller
                Ewiger Klarheit.

Doch uns ist gegeben,
  Auf keiner Stätte zu ruhn;
    Es schwinden, es fallen
      Die leidenden Menschen
        Blindlings von einer
          Stunde [zur] andern,
            Wie Wasser von Klippe
              Zu Klippe geworfen,
                 Jahrlang ins Ungewisse hinab.

 

 Friedrich Hölderlin

Cîntec de soartă al lui Hyperion

Sus în lumină călcați
   Pe sol blând, genii binecuvântate!
      Din cer  Dumnezeu
          Vă  pogoară lin,
              Cu degete de artist,
                  Pe sfinte strune.

Fără soartă, ca somnul
    Cereștilor, respiră pruncul;
       Păstrându-se curat
          În fașa săracă,
             Pe totdeauna cast
                 Spiritul său.
                   Și ochii binecuvântați
                       privesc  în liniște
                           eterna claritate.

Ci ne-a fost dat
   neunde a  ne odihni 
       scăzând, căzând
         lume în suferință
          orbind de la
             o oră la alta
                 ca apa din stâncă
                     în stâncă prăbușindu-se,
                          în lungul anului necunoscut.



Hyperion

Ihr wandelt droben im Licht
Si cammina lassù nella luce.
Vous marchez là-haut dans la lumière.
You walk up there in the light.
Caminar hasta allí en la luz.
Cutreierați prin lumina înaltă
Pășiți  în lumina de sus
Cutreierați lumina din înalt
Sus în lumină călcați
Intri acolo în lumină.
Auf weichem Boden, selige Genien!
Pe sol moale, binecuvântat genii!
On soft ground, blessed geniuses!
Sur un sol mou, béni génies !
En un terreno blando, bendito genios!
Pe moale sol, genii binecuvântate
Pe fin covor, genii sfințite
Su terreno morbido, Benedetto dei geni!
Glänzende Götterlüfte
Cieli luminosi di DioHyperions Schicksalslied
Ihr wandelt droben im Licht

Cerul luminos al lui Dumnezeu
Ciel lumineux de Dieu
Bright skies of God
Cielo brillante de Dios
Rühren euch leicht,
Le revuelve fácil.
Amestecaţi-vă uşor.
Stirring you easy,
Mescolando è facile.
Wie die Finger der Künstlerin
Come le dita dell'artista
Ca degetele de artist
As the fingers of the artist
Como los dedos del artista
Comme les doigts de l'artiste

Heilige Saiten.
Chaînes de la saintes.
Sfânt siruri de caractere.
Holy strings.
Stringhe di sante.
Cadenas de Santos.
Schicksallos, wie der schlafende
Schicksallos como el dormir
Schicksallos, cum ar fi dormit
Schicksallos such as the sleeping
Schicksallos come il sonno
Schicksallos tels que le sommeil
Säugling, atmen die Himmlischen;
Les créatures célestes ; respire bébé;
Celestials; respira copil
The Celestials; breathe baby
Celestiali; respirare baby
Los celestiales; respira bebé
Keusch bewahrt
Mantenerse casto
Cast păstrate
Chaste kept
Chaste gardé
Mantenuto casto
In bescheidener Knospe,
In boccio modesto.
În faşă modeste.
In modest bud.
Dans le bourgeon modeste.
Raíz de modesto.
Blühet ewig
Castamente para siempre
Chastely pentru totdeauna
Chastely forever
Chastement pour toujours
Chastement pour toujours
Castamente per sempre
Ihnen der Geist,
Loro lo spirito.
Le spiritul.
Them the spirit.
Eux l'esprit.
Ellos el espíritu.
Und die seligen Augen
Y los ojos benditos
Şi binecuvântată ochilor
And the blessed eyes
Et les yeux bénis
E gli occhi Beati
Blicken in stiller
Lo sguardo in silenzio
Privirea în silenţios
Mirada en silencio
Gaze in silent
Regard en mode silencieux

Ewiger Klarheit.
Éternelle clarté.
Claritate veşnică.

Eternal clarity.
Chiarezza eterna.
Claridad eterna.
Doch uns ist gegeben,
Pero se nos ha dado,
Dar a fost dat, ne
But has been given, us
Mais nous a été donné,
Ma è stato dato, ci
Auf keiner Stätte zu ruhn,
A riposo per un attimo, su qualsiasi sito
Să se odihnească pentru o clipă, pe orice site
To rest for a moment, on any site
Se reposer pendant un moment, sur n'importe quel site
Para descansar por un momento, en cualquier sitio
Es schwinden, es fallen
Allí están disminuyendo, se
Acolo sunt în scădere, acesta
There are dwindling, it
Ci sono in diminuzione, si
Il s'amenuisent, il
Die leidenden Menschen
Les personnes souffrant de
Persoanele care suferă de
The people suffering from
Le persone affette da
Las personas que sufren de
Blindlings von einer
Oculto por uno
Orbeşte de unul
Blindly by one
Ciecamente da uno
Aveuglément par une

Stunde zur andern,
Heure à l'autre,
Oră la alta,
Hour to another,
Ora ad un altro,
Hora a otra,
Wie Wasser von Klippe
Como agua precipicio
Ca apa de pe stâncă
As water off cliff
Comme l'eau falaise
Come l'acqua da scogliera
Zu Klippe geworfen,
Gettato giù cliff.
Aruncat jos stâncă.
Derribada de acantilado.
Thrown down cliff,.
Levée vers le bas de la falaise.
Jahr lang ins Ungewisse hinab.
Baisse de l'année dans l'inconnu.
Anului în jos necunoscut.
The year in the unknown down.
Giù l'anno nell'ignoto.
          Abajo el año en lo desconocido.

Hiper informaţii cântec de soarta vă transformă genii binecuvântat deasupra lumina pe sol moale!
Stralucitoare briza Dumnezeu vă amestecând uşor, ca degetele de la artist, Sfânt siruri de caractere.
Sugari, cum ar fi dormit copilul, respira ceresc;
Cast Duhului, şi binecuvântată ochilor păstrat caută în tăcut claritate veşnică te în faşă modestă, chastely pentru totdeauna.
A fost dat să se odihnească pe orice site, dar noi, a se diminua, suferinţa oameni orbeşte la o oră la alta, ca apa care se încadrează aruncat din stâncă în stâncă, în necunoscut în jos an.
Versiune de George Anca


Emil Cioran
antiprofeta



È un vantaggio considerevole poter contemplare la fine di una religione. Che cos'è al confronto la caduta di una nazione e perfino di una civiltà? Assistere all'eclissi di un dio e delle mostruosità millenarie che vi si ricollegano provoca in più un giubilo che poche generazioni, nel corso dei tempi, hanno avuto il beneficio di conoscere o soltanto di indovinare.
C’est un avantage insigne que de pouvoir contempler la fin d’une religion. Qu’est-ce à côté la chute d’une nation et même d’une civilisation? Assister à l’éclipse d’un dieu et des enormités millénaires qui s’y rattachent provoque de plus une jubilation que peu de générations, dans le cours des temps, ont eu la faveur de connaître ou seulement de deviner.
Emil Cioran - Squartamento (Écartèlement)

Laureto


It is a considerable advantage to contemplate the end of a religion. What is in comparison with the fall of a nation and even a civilization? Witnessing the eclipse of a God and the millennial monstrosity that are linked to you causes more a jubilation that few generations, over the times, have had the benefit of knowing or just guessing.

It is a badge advantage to be able to contemplate the end of a religion. What is next to the fall of a nation and even a civilization? Seeing the eclipse of a God and the thousands of years related to it is more a joy that few generations, in the course of time, have had the favor to know or only to guess.

Emil Cioran - Quartering (écartèlement)



Laureto
Italian Museum of Contemporary Art



Antonino Leto (Monreale, 14 giugno 1844 – Capri, 31 maggio 1913) è stato un pittore italiano figurativo aderente al movimento verista.
Si forma a Napoli alla scuola del macchiaiolo Adriano Cecioni.
Di salute malferma, si trova a Roma nel 1874 in seguito alla vincita del Concorso per il Pensionato Artistico di quella città dove stringe amicizia con Francesco Paolo Michetti. Trasferitosi a Firenze, sempre per ragioni di salute, approfondìsce la lezione dei macchiaioli prima di recarsi a Parigi dove frequenta Giuseppe De Nittis.
Al termine dell'esperienza parigina nel 1880 soggiorna a Portici, e quindi in Sicilia.
Due anni più tardi è a Capri dove si dedica a ritrarre con colori vibranti di luce gli angoli più caratteristici dell'isola e i suoi abitanti intenti alle loro occupazioni.
Con questi quadri luminosi partecipa alle mostre nazionali e internazionali dove riscuote un grande successo di pubblico e di critica.
Nel 1889 è presente all'Esposizione Universale di Parigi.
Nel 1899 si stabilisce definitivamente a Capri dove muore il 31 maggio 1913.
L'anno seguente viene organizzata a Venezia una sua mostra retrospettiva che si ripete nel 1924.


Antonino Leto (Monreale, June 14, 1844-Capri, may 31, 1913) was a figurative Italian painter adherent to the movement movement.

It is formed in Naples at the school of easternmost adriano cecioni.

Di salute failing, is located in Rome in 1874 following the winning of the contest for the artistic retiree of that city where he squeezes friendship with Francesco Paolo Michetti. He moved to Florence, always for reasons of health, he took the lesson of the macchiaioli before going to Paris where he attends Giuseppe De Nittis.

At the end of the parisian experience in 1880 stay in portici, and therefore in Sicily.

Two years later it is in Capri where it is dedicated to portray with vibrant colors of light the most characteristic corners of the island and its inhabitants intent on their occupations.

With these bright paintings he participates in national and international exhibitions where he collects a great success of public and criticism.

In 1889 he is present at the universal exhibition in Paris.

In 1899 he definitively settled in Capri where he died on may 31, 1913.

The following year is organized in Venice a retrospective exhibition that repeats itself in 1924.


Adrian Bucurescu
Cine era Sfântul Ștefan la Geți

    În ruinele cetății getice de la Romula, astăzi Reșca-Dobrosloveni, județul Olt, a fost găsit un vas de pisat, cu ștampila STEF ANOY. Sintagma getică are mai multe sensuri, dar în primul rând se tălmăcește chiar prin ”Vas de Pisat (Bătut; Înțepat; Tăiat; Zdrobit; Mărunțit)”; cf. rom. știp ”băț”; ștep ”ghimpe”; ștap ”cotor de plantă, rămas în pământ după cosit sau secerat”; ștab ”rindea”; ștob ”unealtă de dulgherie”; alban. shtyp ”a presa; a strivi; a comprima; a pisa; a tipări; a imprima; a turti; a zdrobi; a reprima; a oprima; ene ”vas; recipient”.

     STEF ANOY înseamnă și ”Vas cu Pietriș (Nisip)”; cf. rom. stufă ”piatră care conține aur nativ”; alban. ene. Dar acest vas este Clepsidra, cea care măsoară Timpul! De altminteri, S-TEF ANOY se mai traduce și prin ”Care delimitează Anii (Timpul)”; cf. rom. setiva știpui ”a tigheli; a tivi”; an. Încă o tălmăcire: S-TE FA NOY ”Sfântul (Strălucitorul) cu Două Chipuri”; cf. rom. doidouă; alban. dy ”doi; două”; rom. a fifireboi ”chip; înfățișare”; nou; naosnea; grec. naos ”templu”. Cu acest sens, e limpede că STEFANOY era un supranume al lui IANUS, divinitate comună a Geților și Romanilor. În graiul getic, I AN US se traduce și prin ”Cel care deschide Anul”; cf. rom. an; ușă. De aceea, atât Geții cât și Romanii îi dedicaseră acestui sfânt luna Ianuarie.

     În mitologia romană, Ianus deschide dimineața porțile cerului și le închide seara. Cu o față el privește Răsăritul și cu cealaltă Apusul, cu una Trecutul, cu una Viitorul. Sfântul cu două chipuri apare și pe o monedă dacică, cu inscripția S-AR I M'S VASILEOS ”Domnul care Anii îi delimitează (împarte; onorează; cinstește; stăpânește); Conducătorul în Anii Lui cei mai Strălucțiți; Împăratul în Anii (Vremea)  Lui de Vârf (Glorie)”; cf. rom. seoară ”oră; ceas; dată”; germ. Jahr, engl. year ”an”; rom. masăimașmăsea; lat. missa ”slujbă religioasă; liturghie”; rom. Sărmaș (loc.); Ceremuș (râu); vâslăVasile; grec. vasileos ”împărat; rege”. Chipul cu două fețe de pe monedă este al Stăpânului Vremii, dar îl simbolizează și pe cel mai mare rege al Tracilor, BU ERE BISTAS ”Cel de Deasupra Vremurilor”; cf. rom. peoară; latin. aera ”epocă; vreme; număr; cifră”; rom. peste; engl. best ”cel mai bun”.

     STEF ANOY era ”Mai-Marele Anilor (Timpului)”; cf. rom. stivăștab: an. S-TEFANOY era ”Cel Sfânt; Cel Superior; Cel Înalt; Cel Măreț”; cf. rom. setavan; divan ”sfat domnesc”; stăpâna (se) stăpânistepenă ”rang; treaptă”; latin. divinus ”divin”. Geții îl sărbătoreau pe acest mare sfânt spre sfârșitul anului, căci numele lui se mai tălmăcește și prin S-TEF ANOY ”La Sfârșitul (Marginea) Anului”; cf. rom. tiv; an. Și în prezent Sfântul Ștefan este serbat de toți creștinii la 26 Decembrie, când anul e pe sfârșite.
     La Tracii din Phrygia, Zeul Timpului se numea ACH'RI-SIAS ”Mai-Marele (Deasupra) Anilor (Timpului)”; cf. germ. Jahr ”an”; lat. hora ”oră; ceas; moment; anotimp; timp”; rom. suiș.
     Geții de pe țărmul de Apus al Mării Negre îl numeau pe Zeul Timpului K'ROUNOI ”Vârful; Întărirea; Întremarea; Forța; Mulțimea; Durata; Timpul”; cf. rom. cornhorncarnehranăgrânegorungrenie ”belșug; mulțime; înghesuială”. Aproape identic cu cel getic, numele zeului care personifica Timpul la vechii Greci era CHRONOS.

     Pe moneda care-l reprezintă pe Buerebistas, amândouă capetele sunt încoronate, de unde și legătura cu K'ROUNOI; cf. rom. coroanăa (se) încorona. În limba greacă, STEPHANOS înseamnă ”coroană; ghirlandă; cunună (cu care erau onorați învingătorii)”. De aici, se vede încă o oară că împăratului Tracilor i se mai spunea și STEFANOY.
     În ”Noul Testament”, inspirat în mare parte de ”Noul Testament” al Geților, Sfântul Ștefan este arhidiacon și apare ca primul martir al creștinătății, ucis cu pietre la porunca autorităților iudaice pentru marea lui credință. Se pare însă că așa a fost ucis Buerebuistas, căci S-TEFA NOY mai înseamnă și ”De Pietre Lovit; Care suferă; În Chinuri; Cel Rănit”; cf. rom. se; TABA ”piatră; stâncă”, în dialectul traco-lydian; rom. tabie ”fort; întăritură”; stufă ”piatră care conține aur nativ”; nuiana! - exclamație care însoțește gestul unei lovituri; na și iar na! - ”bătaie”; țâfnățapină

     Iată deci cum a ajuns cel mai mare peste regii din Tracia Sfântul Ștefan!
     În amintirea lui, la 27 Undrea, în România se fac pomeni pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice. În unele sate din Muntenia, se coc Pâinicile lui Ștefan, din aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, și se împart copiilor săraci, după ce au fost sfințite la biserică. Se spune că aceste pâinici ar ține locul pietrelor cu care a fost ucis sfântul.

     Le doresc tuturor celor care poartă nume inspirate din STEFANOY să aibă parte doar de tâlcurile bune și frumoase ale sintagmei getice, mai ales că STEF ANOY înseamnă și ”O Mulțime (Grămadă) de Ani”; cf. rom. stivăstibiă ”steblă; mănunchi”; ani.  Lor li se potrivește perfect urarea  LA MULȚI ANI!




Nicolae Dabija
Un geniu monstruos


 ... ce se stabileşte în spatele uşilor închise, muritorii de rând află de la istorici, poate peste 100 de ani. Aşa că să nu ne facem probleme, că ce se discută astăzi în „cercurile elitiste”, poate vor afla şi urmaşii, urmaşilor noştri, peste...”

Se spune că Revoluţia din 1917 a fost făcută de Lenin. Dar el va afla despre Revoluţia Socialistă (adevărata Mare Revoluţie Socialistă) de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la 2 martie 1917 din ziare, când se afla la Zurich. Ajungând acasă i-a spus N. Krupskaia: Este zguduitor! Ce surpriză! Închipuie-ţi! Trebuie să mergem acasă, dar cum? Totul mi se pare atât de neaşteptat! (în cartea lui Volkogonov, pag. 138).
Era atât de neaşteptat pentru „conducătorul revoluţiei proletare”: miniştrii, demnitarii şi țarul fuseseră arestaţi. Alţii făcuseră revoluţia părintele căreia s-a dorit. S-a grăbit să plece spre Rusia.

În acele zile era în toi Primul Război Mondial. Germania, care lupta contra Imperiului Rus îşi dorea țara-rivală paralizată din interior. Lenin fusese racolat de mai mult timp, împreună cu alţi „revoluţionari de profesie” ruşi, de către poliţia secretă germană. I se sugerează să se întoarcă în Rusia. I se dau fonduri impresionante de bani. Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a efectua revoluţia din Octombrie Germania îi dase lui Lenin o sumă „foarte mare, aproape incredibilă”, de 50 de milioane de mărci-aur. Cu aceşti bani se putea face un război, dar mite o revoluţie.

Din legendarul tren blindat sau „sigilat”, dăruit de nemţi, înainte de a ajunge la gara Finlandeză din Petersburg, Lenin – cu „modestia” care-l caracteriza, telegrafiază şefilor partidului bolşevic ca sosirea sa să fie anunţată în ziarul „Pravda”, or, el nu dorea să se întoarcă ca un emigrant de duzină, ci ca un lider, de care până la acea oră în toată Rusia n-auziseră decât o mână de oameni.

În iulie 1917 Guvernul Provizoriu avea să emită un ordin de arestare pe numele lui Lenin ca „spion german” pe bază de documente, între ele, aflându-se şi Ordinul Băncii Imperiale Germane No. 7433, din 2 martie 1917 prin care era plătit cu cincizeci de milioane de mărci, dar colegul lui de liceu A. Kerenski, dorindu-și-l viitor aliat, avea să-l salveze în ultimul moment.

Pe front în 1917 nemţii aruncau în tranşeele ostaşilor ruşi manifeste semnate de V. I. Lenin,, care spuneau: „Predaţi-vă! Aruncaţi armele şi întoarceţi-vă acasă! Principalii voştri duşmani nu se află în tranşeele germane, care-s şi ei muncitori ca şi voi, ci în scaunele guvernamentale de la Petrograd”. Lenin devenise aliatul cel mai de nădejde al duşmanilor patriei lui.

Mii de dezertori fugeau cu tot cu arme de pe front. Lenin le promitea pace, pământ, uzine, vodcă şi pâine, fără să muncească. Asta-i face pe dezertori ca Lenin să le fie simpatic.
Cercetătorii acelei perioade sunt cu toţii de acord că arestarea lui Lenin în vara sau toamna anului 1917 ar fi schimbat cursul istoriei.
Lenin ne-a fost oferit mereu drept exemplu de mare patriot rus. Dar toate acţiunile i-au fost îndreptate pentru a provoca înfrângerea ţării sale în primul război mondial şi a pune, el şi partidul său, mâna pe putere.

Visa să transforme războiul mondial într-un război civil. Specula şi el, ca şi comuniştii de azi, pe ideea internaţionalismului, mai importantă ca cea de patriotism. Generalul Erich von Gudendorff, şeful Statului Major German avea să scrie: „Înlesnind călătoria lui Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o mare răspundere. Acţiunea a fost pe deplin justificată din punct de vedere militar. Trebuia să învingem Rusia”.

După ce ia puterea, Lenin îi ajută, din interior, pe nemţi să învingă Rusia. „Decretul despre pace” din noiembrie 1917 emis de Lenin însemna, de fapt, abandonarea fronturilor cu Germania de către armata rusă, dar şi o gravă trădare de către noua Rusie a aliaţilor.

România se pomenise de una singură pe Frontul de Est, contra puternicelor armate ale Kaizerului. La 3 decembrie 1917, la nici o lună de la preluarea puterii, bolşevicii stabilesc legătura cu germanii, întrebându-i care sunt condiţiile lor. Partea germană cere cedarea unor teritorii de peste 150 000 kilometri pătraţi. Conform păcii de la Brest – Litovsk, condiţiile căreia Lenin i le-a dictat lui L. Troţki (Lev Bronstein, născut la Telenești), ajuns al doilea om după Lenin în vastul imperiu, ca acesta să le accepte fără discuţii: Rusia sovietică renunţa la 34 la sută din populaţia sa, 32 la sută din pământul agricol, 89 la sută din minele de cărbune.

Buharin, care vede în aceste cedări „o trădare a revoluţiei”, e numit de Lenin trădător. Întrucât Petrogradul urma a fi cedat şi el benevol, Lenin mută capitala ţării la Moscova.

Congresul Sovietelor votează la 15 martie 1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk cu 724 voturi pentru, 276 – împotrivă, la rugămintea lui Lenin, care totodată indemna populaţia „să nu opună rezistenţă armatei nemţilor”.

Cetăţenii ruşi se întrebau, nedumeriţi: „Cum este posibil ca trupele Kaiserului să vină în trenuri de pasageri, ca nişte turişti şi să ocupe oraş după oraş fără nici un fel de luptă?!”

Lenin îşi îndeplinea promisiunile luate. Dar în curând Antanta, din care făcea parte şi România, avea să învingă Germania şi aliaţii ei. Astfel Rusia bolşevică a fost salvată de „pacea ruşinoasă” de la Brest-Litovsk, semnată de Lenin, prin care Rusia rămânea aproape fără teritoriu în partea ei europeană.

Lenin ne mai era prezentat de biografii săi drept model de democraţie.
În iunie 1917, când Guvernul Provizoriu, preîntâmpinat de încercarea bolşevicilor de a pune mâna pe putere, a interzis orice fel de demonstraţii timp de trei zile, Lenin a protestat vehement, afirmând că „în orice ţară democratică organizarea unor asemenea demonstraţii este un drept irevocabil al fiecărui cetăţean.”

După 25 octombrie 1917, însă, dacă o demonstraţie, un congres, o manifestare nu era aprobată de Dzerjinski, şeful CEKA, Lenin ordonase ca participanţii să fie sau arestaţi, sau împuşcaţi pe loc.

„Revoluţia” din 25 octombrie 1917, n-a fost decât o banală lovitura de palat, în ea „n-a existat nici măcar un singur rănit”. În Palatul de Iarnă n-au intrat, cum arată filmele sovietice, soldaţi bolşevici, ci „o mulţime zdrenţăroasă şi furioasă, care s-a comportat cu violenţa caracteristică unor astfel de gloate” (în cartea lui D. Volkogonov, la pag. 192).

A fost o trecere paşnică a puterii de la un Guvern Provizoriu la altul, care urma să fie şi el la fel de provizoriu, cum se credea atunci. „Semăna mai degrabă cu o schimbare a gărzii”, îşi va aminti bolşevicul Suhanov. A doua zi însă Petersburgul se trezi într-o altă ţară, într-o altă lume, într-o altă epocă. Cea a începutului unui dezastru care nici acum, la 2004, încă nu s-a încheiat.

Deşi e oferit drept exemplu de rus veritabil (Maiakovski zicea: Я русский бы выучил тoлькo за то, что им разговаривал Ленин» – Aş învăţa numai Rusă pentru ceea ce Lenin a vorbit ”),), Lenin îi ura pe ruşi.

Aşa zisa «revoluţie din Octombrie» din 1917 a fost una orientată contra poporului rus. Din componenţa primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care făcuseră parte 5 membri permanenţi: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugașvili), Troţki (Bronstein), nici unul nu era rus.
Alţi conducători importanţi: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevărat Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian (armean), Smidt (neamţ), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectaţi din minorităţile asuprite de imperiul ţarist.
Astfel Dumnezeu bătea Rusia pentru lăcomia ei de a se fi lăţit fără scrupule peste alte neamuri. Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfârşitul lui 1917 – 475 erau nerusi şi doar 25 dintre ei – de regulă muncitori necărturari – aparţineau poporului pe care pretindeau că-l reprezintă.

V. I. Lenin, fiind evreu după mamă – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jitomir, şi calmâc după tată, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmâcă botezată, nu avea încredere în ruşi. După revoluţie recomanda „sarcinile de mare exigență intelectuală să fie încredinţate străinilor, în special evreilor şi să se lase treburile simple pe seama „proştilor de ruşi” (citatul e reprodus de sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care, între altele, îi scria lui Stalin: „Probabil că nu e un secret pentru dumneavoastră faptul că bunicul nostru provenea dintr-o familie de evrei săraci, că era, aşa cum se menţionează în certificatul de botez, fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.”

Într-o discuţie cu L. Troţki, Lenin a spus: „Ruşii sunt prea blânzi, aş putea spune chiar blegi”, de aceea nu merită să li se dea funcţii importante (în cartea lui D. Volkogonov, pag. 293). Într-o scrisoare adresată în toamna lui 1920 lituanianului Jean Berzin numea poporul pe care-l conducea: „idioţii de ruşi”.
Marelui scriitor rus Maxim Gorki i-a zis: „Un rus inteligent este aproape întotdeauna un evreu sau un rus cu sânge evreiesc”.

Aşa se explică ascensiunea ameţitoare a basarabenilor Mihail Frunze (ministru de război al URSS între 26 ianuarie şi 31 octombrie 1925), Serghei Lazo, comandant al frontului din Transbaicalia, Grigore Kotovski, comandant al Armatei 2 de Cavalerie, Iona Iakir, comandant de armată de rangul I, comandant al districtului militar Kiev şi Ucraina, Ivan Fedko, comandant de armată de rangul I, Val Zarzăr, comandant de corp de armată, Ion Secrieru, şef al Direcţiei principale de artilerie a Armatei Roşii ș.a. la cârma în derivă a noului imperiu, meritul lor mare fiind şi faptul că nu erau ruși.

Timp de aproape un secol s-a vorbit despre „bunătatea” legendară a lui Ilici. Dar nu Stalin a fost cel care a declanşat execuţiile în masă, ci Lenin. Stalin doar le-a continuat. Există ordine de spânzurare, de împuşcare, de închidere a mii de oameni în lagăre de concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre buni”- V.I.Lenin.

La sugestia lui Lenin în decembrie 1917 e creată CEKA – Comisia Extraordinară pentru Combaterea Contrarevoluţiei şi Sabotajului, căreia i se acordă drepturi nelimitate. Decretul lui „Despre teroarea roşie” menţionează: „Este esenţial ca Republica Sovietică să fie apărată de duşmanul de clasă prin izolarea acestuia în lagăre de concentrare, iar toţi cei implicaţi în conspiraţiile şi rebeliunile alb – gardiste să fie împuşcaţi”. Nu cădeau sub incidenţa acestui decret doar membrii partidului bolşevic, în rest CEKA avea dreptul să aresteze şi să lichideze pe loc pe oricine. Tot el i-a scris lui Dzerjinski ca arestările să se opereze în timpul nopţii, Lenin inventând şi termenul de „duşman al poporului”.

Acest război contra poporului rus şi a celorlalte popoare din URSS început de Lenin a continuat până la moartea lui Stalin din 1953. Au murit în el 66 de milioane de cetăţeni. Mai mulţi decât reprezentanţii ţărilor Europei pe toate câmpurile celor două războaie mondiale din secolul XX. Acesta e cel mai mare păcat al lui Lenin şi al partidului comunist din ex-URSS.

Teroarea de stat declanşată de Lenin avea un singur scop: ca el să rămână la putere cu orice preţ. Chiar cu preţul dispariţiei tuturor cetăţenilor statului pe care şi-l dorea al său şi dincolo de moarte. El, după mărturiile celora care l-au cunoscut, „acţiona şi ca anchetator, şi ca procuror şi judecător”. Lenin recunoştea o singură clasă – proletariatul. Celelalte urmau a fi lichidate, inclusiv ţărănimea. Despre ultima a spus că „planul de strângere a grânelor cu ajutorul mitralierelor este strălucit”, tot el dând „preţioasa indicaţie: „Spânzuraţi-i pe conducătorii cercurilor chiabureşti”. Sau: „Împuşcaţi-i pe conspiratori şi şovăielnici fără să întrebaţi pe nimeni” (p. 304). La indicaţia lui, participanţii răscoalei ţărăneşti din regiunea Tambov au fost ucişi în august 1921 cu zecile de mii – ţărani, femei, copii, bătrâni neajutoraţi – laolaltă – cu gaze asfixiante, interzise încă de pe atunci de forurile internaţionale.
Intelectualitatea era considerată „parazitară”, preoţimea – „contrarevoluţionară”, burghezia – „ex-popor”, ţărănimea – „sălbatecă”.

În foametea din anii 1921-1922 muriseră peste 25 de milioane de oameni. Dar în acelaşi timp, la indicaţiile sadiste ale lui Lenin, țara trimite sute de tone de grâne, bani, aur, obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din străinătate ca acestea să declanşeze „revoluţia mondială”. La 7 decembrie 1922 Biroul Politic, sub preşedinţia lui Lenin, decide să exporte aproape un milion de tone de grâu peste hotare – pentru a înfiinţa cât mai multe partide comuniste în Europa. „Grija” lui cea mare nu era propriul popor, ci extinderea terorismului mondial.

Într-o telegramă din 1918 trimisă lui Stalin, Lenin scria: „Este timpul să încurajăm declanşarea revoluţiei din Italia. După părerea mea, acest lucru presupune sovietizarea Ungariei, poate şi a ţărilor cehe şi a României”.

Sovietizarea României a fost una dintre preocupările leniniştilor moscoviţi din toate timpurile. Deşi până la 1917 Lenin menţiona în lucrările sale că Basarabia e teritoriu care aparţine României, „…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi, polonezi, români…” etc.), după preluarea puterii se răzgândeşte şi la 12 aprilie şi 18 aprilie 1918, la câteva săptămâni, după ce Sfatul Ţării votase unirea Basarabiei cu România, Guvernul condus de el protestează, în viziunea lui Lenin, deşi votarea a fost „o manifestare a voinţei poporului”, ea „este în flagrantă contradicţie cu normele dreptului internaţional”, dând indicaţii – caz unic în experienţa diplomatică mondială – să fie imediat arestat ambasadorul român la Petrograd, Diamandi.
Într-o telegramă trimisă la 5 mai 1919 preşedintelui Republicii Sovietice Ucrainene, Cristian Rakovski, românul bulgar, care până la 1918 în zeci de articole şi cuvântări vorbise că Basarabia e pământ românesc, cotropit de Rusia ţaristă, Lenin îl apostrofează pentru abuzuri la Lugansk, condamnând într-un fel şi dorinţa expansionistă a Ucrainei de a ataca şi cuceri România.

În aceeaşi perioadă Grigore Kotovski se lăuda plin de grandomanie că dacă n-ar fi existat disciplina militară ar fi trecut de mult Nistrul cu cele câteva sute de cavalerişti ai săi ca să „elibereze” România de sub călcâiul boierilor şi moşierilor exploatatori (Dicționar enciclopedic, Granat, Moscova 1927, pag. 218, în articolul despre Gr. Kotovski, unde acesta e numit cu drag de autori, între altele, „erou penal și tatăl bandiților”).

Lenin, care-şi zicea în anchete că profesia sa ar fi cea de „scriitor” şi care, deci, se considera intelectual, va spune despre toată intelectualitatea rusă: reprezentanţii acesteia „…cred că sunt creierul naţiunii. În realitate, nu sunt creierul, ci dejecţiile ei” (pag. 393). El afirmase nu o dată că intelectualitatea trebuie lichidată, iar literatura să fie o anexă a partidului bolşevic: „problema literaturii trebuie să devină parte componentă a muncii de partid”. Despre L. Tolstoi va zice că e „moşier”, „un idiot întru Hristos”, despre V. Korolenko: e „un filistin jalnic”, despre M. Gorki, că „mai crede în Tătuca Țarul”. La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualităţii ruse să fie expulzată peste hotare, iar intelectualitatea ucraineană „să fie deportată în zone îndepărtate ale RSFSR” din Siberia. Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale şi ştiinţifice – Șaliapin, Bunin, Berdeaiev (Vezi „Sensul Creației” cu prefața de A. Pleşu) , Kandinsky, Chagal, Stravinski etc., etc., etc. îşi părăsesc patria.

Partidul a decis şi soarta celor rămaşi: el hotăra cine şi ce să scrie, cine avea dreptul să publice, cine putea fi lăudat sau criticat, cine – decorat, cui să i se dea onorarii grase etc. Şi totul se făcea în funcţie nu de talentul, ci de servilismul artistului sau scriitorului.

Se mai spunea că V.I.Lenin „iubea foarte mult teatrul”. Dar Lenin n-a fost niciodată la nici un spectacol. A fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe când se aflau la Berna, în străinătate, dar, mărturiseşte consoarta sa, „mergeam la teatru şi plecam după primul act”. Deci, acest om care n-a văzut la viaţa lui nici o piesă până la capăt va propune după revoluţie să fie închis Bolșoi Teatr – mândria Rusiei din toate vremurile – cu indicaţia strictă: „Se vor păstra doar câteva zeci de artişti la Moscova şi la Petrograd ca să dea spectacole (ca dansatori şi cântăreţi) pe bază de autofinanţare” în faţa clasei muncitoare. În rest toţi marii artişti (inclusiv I. Șaliapin - decedat la 65 de ani, în 1938, la Paris) sunt disponibilizaţi, ca inutili cauzei revoluţiei.

Lenin, ca intelectual care dispreţuia intelectualii şi ca scriitor care dispreţuia scriitorii, ştia: cu cât nivelul intelectual al maselor va fi mai scăzut, cu atât acestea vor putea fi mai uşor manipulate.

Lenin îi cere mereu lui Dzerjinski liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru revoluţie, şeful GPU incluzând în ele toată elita societăţii ruse. Listele conţin: numele a mii de profesori ai instituţiilor superioare de învăţământ, scriitori, artişti, medici, ingineri etc. Toţi aceştia sunt suiţi cu sila în trenuri, vapoare şi expulzaţi din ţară.

Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurând dictatura unui singur partid, cel bolşevic. Tot el creează CEKA, cu puteri nelimitate. CEKA era stat în stat. Indicaţiile erau următoarele: „Dacă vedeţi pe cineva deştept, îmbrăcat cuviincios şi care vorbeşte corect ruseşte –împușcați-l pe loc, pentru că nu-i de-al nostru”.
Biserica Ortodoxă Rusă avea trecut până nu demult (poate-l mai are şi azi) numele lui Lenin în calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie.
Dar n-a fost om care să-l fi urât cel mai mult pe Dumnezeu, căruia a şi încercat într-un fel după 1917 să-i ia locul. I se lăudase bolşevicului G. M. Krjijanovski că încă în clasa a cincea „mi-am smuls crucea de la gât şi am aruncat-o în lada de gunoi”. Îi numea pe preoţi „contrarevoluţionari în sutane”. Cere de la CEKA rapoarte despre „reprimarea revoluţionară a preoţilor şi a altor funcţionari religioşi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfinţea „pedeapsa cu moartea pentru preoţi”.

Indicaţiile lui Lenin erau clare: – cine purta haina preoţească trebuia împuşcat sau cel puţin arestat. El va scrie în 1922, într-o scrisoare adresată Biroului Politic: „Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacţionari şi burghezi, cu atât mai bine”. Într-o altă scrisoare din acelaşi an va indica: „Cu cât împuşcăm mai mulţi preoţi, cu atât mai bine”. La 22 martie 1922 găseşte de cuviinţă să ceară la şedinţa Biroului Politic „arestarea sinodului şi a patriarhului” Bisericii Ortodoxe. Patriotul Tihon e arestat şi va muri în curând pentru că el „şi banda lui se opun făţiş preluării bunurilor bisericeşti”. Sunt confiscate raclele sfinţilor ruşi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sunt dezbrăcate de aur şi argint şi profanate, zeci de tone de aur şi argint, diamante, obiecte de preţ sunt rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite şi vândute în străinătate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse țări. Din 1918 până în 1924 au fost împuşcaţi „între paisprezece şi douăzeci de mii de clerici şi laici activi” (la Volkogonov, pag. 411). Din cele 80 000 de biserici mai funcţionau 11 525. Prin decret a fost interzisă bătaia de clopote pe tot întinsul „ţării lui Ilici”.

Oraşul Simbirsk, în care se născuse V. Lenin, avea în 1917 zeci de biserici, catedrale şi mânăstiri. În următorii ani toate clădirile de cult, între care şi biserica în care a fost botezat Lenin, au fost aruncate în aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, în cimitirul Pokrovski a fost lăsat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatăl acestui monstru, căruia însă i-a fost distrusă crucea, înlocuită cu un însemn bolşevic.

Ţara avea nevoie de altă religie şi de alţi dumnezei. Religie nouă, în concepţia lui Lenin, urma să fie ideea comunist-bolșevică, iar noul dumnezeu era gata să devină chiar el, paranoicul din Simbirsk.

Se susţine, fals, că Lenin era de o „modestie legendară”. Dar încă în timpul vieţii sale, atât el, cât şi confraţii săi de la conducere, de cum au ajuns la Putere, botezau oraşe cu numele lor, îşi ridicau monumente, plăteau scriitori care să scrie cărţi despre ei, pictori care să le facă portrete, tot ei s-au mutat în apartamentele ţarilor din Kremlin, îşi editau operele complete (unele nescrise) etc.

În 1922 la ordinul lui V.I.Lenin, i se ridică statui „lui V. I. Lenin în oraşele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav”, iar în anul următor încă în vreo 30 de localităţi. De menţionat faptul că „modestul” conducător pierdea zile întregi ca să pozeze armatei de sculptori care urmau să-l imortalizeze.

Încă în iulie 1918, la sugestia lui Lenin, academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului un raport în care cerea înălţarea „a cincizeci de monumente închinate activităţii revoluţionare”. Pentru că ridicarea statuiilor noilor lideri întârzie, Lenin îi telegrafiază lui Lunacearski: „Am ascultat raportul lui Vinogradov despre busturi şi monumente şi sunt profund indignat. Te admonestez pentru neglijenţa dumitale criminală. Să-mi trimiţi de urgenţă lista vinovaţilor pentru a fi trimişi în judecată. Ruşine sabotorilor şi tâlharilor”. Vreo duzină de activişti, sculptori, pictori, arhitecţi „sabotori”, care întârziaseră să-i înalţe statui au fost împuşcaţi.

Pe urmă a mers totul mai bine: de „modestia” lui Lenin avea grijă alt „mare modest” – I. V. Stalin, care în 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicaţia, ca „în fiecare localitate din URSS să fie înălţat câte un monument dedicat conducătorului proletariatului mondial”. În 1990 în fosta URSS existau peste 2.000.000 de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V. I. Lenin. Pentru edificarea acestora se plătiseră atâţia bani câţi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente. Locuinţe – pentru aproape un sfert de ţară.

Tot ce-a spus Lenin era minciună sfruntată. La 1 mai 1919 a declarat în faţa mulţimii adunate în Piaţa Roșie: „Cei mai mulţi dintre Dumneavoastră, cei care încă nu aveţi treizeci-treizeci şi cinci de ani veţi vedea înflorind comunismul”.

La Congresul al III-lea al tineretului comunist din 1921 preia minciuna: „Generaţia care are azi cincisprezece ani va trăi peste 10 ani sau douăzeci într-o societate comunistă”. Hruşciov avea să ne fixeze şi el o dată pentru venirea comunismului pe pământ: 1981. Voronin ne zice, că dacă-l lăsăm să conducă țara încă 50 de ani, ne va arăta şi dânsul cum arată comunismul. Baliverne ca toate balivernele! Or, comuniştii ştiu doar să mintă convingător.

Lenin a murit acum 80 de ani. Autopsia a dovedit că moartea lui Lenin a fost provocată de „o afecţiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecinţă a unui sifilis netratat în tinereţea „revoluţionară”.

Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, între primii revoluţionari bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum câţiva ani în presa de pe mapamond, inclusiv în „Literatura şi arta” – homosexual şi în exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe „frumuşelul” Grișka Zinoviev ( Zinoviev către Lenin: „Te pup pe tine şi fundul tău marxist” )

Scriitorul rus Ilia Ehrenburg menţiona cu ironie: „E de ajuns să te uiţi la Krupskaia, ca să-ţi dai seama că pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a şi căsătorit cu Krupskaia, tocmai pentru că semăna leit cu un bărbat mătăhălos?!

Savanţii sovietici au creat după moartea lui Lenin un Institut special care să-i studieze creierul. (Institutul „Creierului lui V.I.Lenin”, condus de Vogt), deşi creierul la moartea lui în urma bolii era „cât o nucă”. Şi nu prea era ce studia.

Dar V.I.Lenin se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său îşi pierduse facultăţile mintale în jurul vârstei de 40 de ani. Se ştie că V. I. Lenin a murit nebun: în ultimii ani de viaţă lătra ca un câine, în loc să vorbească – scheuna jalnic, uitase să citească şi să scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota în jurnalul său că măreţul orator „spunea nu” unde trebuia să spună „da” şi invers. Krupskaia e cea care îl învăţa de la o vreme să vorbească. În 1923 deprinsese doar câteva cuvinte. Iată cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reuşise să le însuşească după luni de trudă: „celulă” (de închisoare), „congres”, „ţăran”, „muncitor”, „popor” şi „revoluţie”.

„Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, zic comuniştii. Atâta timp cât faptele unui degenerat vor fi „vii” şi luate drept modele, cât schizofreniile lui politice vor continua să fie călăuze pentru nişte indivizi, care cred că omul poate fi fericit numai într-o cazarmă, iar marile lui crime vor fi calificate drept „merite în fața istoriei”, pentru că „orice crimă în numele revoluţiei este morală”, (citat din V.I.Lenin), atâta timp cât dintr-un om avid de sânge se va face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, această orbire evidentă nu poate fi decât o pedeapsă a lui Dumnezeu.

Iar comuniştii de azi, care se consideră continuatorii lui Lenin, ar trebui să poarte deopotrivă răspundere şi pentru crimele lui. Care sunt enorme.

Revoluţiile comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omenească: cei care n-au vor să aibă ca şi cei care au, dar fără să muncească. Dacă ar fi să rezumăm vastele învăţături ale lui Lenin, acestea ar fi câteva:
Dacă doreşti să ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva şi acel ceva va fi al tău!
În numele viitorului luminos – să împuşcăm zece, o sută de milioane de oameni, „să nu ne oprim indiferent de numărul morţilor” (Lenin), chiar dacă nu vor rămâne decât câteva sute de mii, care merită cu adevărat să fie fericite.

„Interesul maselor” poate fi folosit doar în interes propriu. Împuşcaţi masele, invocând interesele maselor! Propovăduiţi fără încetare că statul trebuie să fie condus de popor, şi conduceţi-l în numele lui, fără să mai consultaţi poporul!

Unui comunist totul îi este permis. Orice ticăloşie făcută de un comunist este morală, şi orice ticălos dacă-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: „Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!”). Într-o discuţie cu bolşevicul Vladimir Voitinski, a precizat nevoia de ticăloşi a bolşevicilor: „Partidul nu este o şcoală pentru doamne… un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”.

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba faţa lumii sunt metode teroriste. V. I. Lenin a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Laden, Carlos „Şacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

Venirea lui V.I.Lenin la putere în Rusia anului 1917 a însemnat un blestem pentru această ţară şi pentru ţările peste care acest vast imperiu s-a lăţit sau a venit în atingere. El a aruncat dezvoltarea acestei ţări, dar şi a ţărilor cărora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o sută de ani înapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.

Cât unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui Lenin ne pot face fericiţi vreodată, iar noi îi vom şi crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de istoria însăşi.

•  autor: Nicolae Dabija
Nicolae Dabija
(n. 15 iulie 1948, comună Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova), este scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003).
 
Jorj Maria


*
am învățat singură
limbajul epuizant
această amăgire
acest martor
care trece hulit
zidul îndoielilor
după o luptă
de împărțire
a trupului.



Daniel Vorona


:a început să nu îmi mai placă în democrație --- Dumnezeu a plecat departe
tu îmi acoperi un ochi cu un ochi al tău a
îmbătrânit vaca îmi zici dacă nu te văd
de ce nu m-a strigat nimeni să mă arăt ?
păsări fosforescente (au capetele foarte mari) calcă pe apă unele femei se
fac din ce în ce mai subțiri altele se fac de cupru așa mult mai antimetalice
--- unii au sărit din pat ca din mormânt unii au ieșit pe prispă alții au ieșit la
poartă ne-am spălat cu Dumnezeu pe față în noaptea
mare eram propriile noastre succesiuni --- cosmos
interior ---
mamă tată frate soră eram copii și părinți în același
timp îți auzeam urletul bilinguu inundând fântânile unii
au zis cine e acesta am luat vioara de sub pat și ne-am călcat în picioare ---
pasărea în doliu a rămas singură stă pe două picioare ca proorocul din dubai
(oile au coșmaruri pentru că
mi-au mâncat toate grisinele)
țară fără oameni plouă îți spun te iubesc plouă ca să crească dictatorul mare


*
:oamenii erau naturali -- triști și vicleni erau oamenii -- păsările erau sălbatice
.
tu aveai picioarele lungi ca o minciună
ca o icoană umblai goală printre proști printre aschimodii
m-am întrebat până unde și până când
.
oh aş vrea să-mi dau singur foc dar nu am mai multe mâini să vă dau şi vouă


*
NU-S VINOVAT FAȚĂ DE ȚARA MEA
(de Andrei CIURUNGA)

*
La ora când cobor, legat în fiare, să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare: – Nu-s vinovat faţă de ţara mea.
Nu-s vinovat că mai păstrez acasă pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă, cuviincios ca preotu-n altar.
Nu-s vinovat că i-am iubit lumina curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.
Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.
Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine, cât m-am ştiut cu cheile la brâu.
Dac-am strigat că haitele ne fură adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură – nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.
Pământul meu, cum spune şi-n izvoade, l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.
De-aceea când cobor legat în fiare, împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.


Lora  Levițchi
THE SLEEPING WORLD

The I AM Presence is ‘any’ version of the God You Are such as Freedom or Love that may prevail in any moment. Its like looking out from the inside of a multi-faceted diamond through a particular ‘window’ that has a specific ‘signature’.
As the I AM Presence expands in your Awareness you will witness the world and its occupants more and more as sleeping. This sleep is like an hypnotic state that you will be able to easily recognize. Everything that once seemed so important will now seem insignificant. You will laugh at how serious you once took the world to be.
This ‘fully’ Awakened state is NOT the same as the mind-oriented AHA that awakens you to the Awareness that the world you have been living in is NOT real. It is the actual experience of witnessing the Grand Dream ‘as’ a dream - continuously. No words can describe this unmistakable feeling that never again leaves your Awareness. This occurs when Life is Truly Living You.


*



ZBOR DE DOR SI TARA

Imi este dor de tine in miez de noapte,
Cand linistea incremeneste~n vraja somnului pe toti.
Te rog sa~mi vii in vise, fereastra voi deschide
Sa intrii fara de zgomot, ca zburatorii hoti,
De inimi de fecioare dar si femei mai coapte,
Date in parg, si ostenite~n viata,
Ce~si lasa agale cosite lungi s~atarne,
Din marame argintate cusute printre soapte.
Strecoara~te in rochii ce tin parfum de smirna la pastrare~n ele,
Saruta~le pe coapse si sale unduitoare,
Descanta~le de dor, de jale si de grele
cazni, la care viata le supune prin soarta scrisa~n soare.
Te~oi astepta si eu cu un stergar pe masa,
Pe care am sa pun ulcica de pamant cu vin,
Am sa te imbii cu painea cea de casa,
Ce aburinda din cuptor te roaga ca sa vii.
M~oi imbraca catana si parul lung mi~oi tunde,
Iti voi deschide cufar in care ferecate,
Stau "armele de lupta" cu care impreuna,
Porniv~am razboi de biruinta, pe viata si pe moarte.
Sunt "un condei si~o calimara", ce am primit in dar,
Cu graiul de pe urma, de genii cu mult har:
Sunt M. Eminescu, I. Creanga, N. Stanescu, M. Sadoveanu,
Sunt G.Toparceanu, P. Ispirescu, L. Blaga si I. B Deleanu,
Sunt D. Zamfirescu, M. Preda, Cosbuc si A Muresanu,
Sunt I. Barbu, M Eliade, N. Iorga si D. Bolintineanu,
Ce au crescut romani de pretutindeni, temerar
Prin scris pecetluit-au destin de tara si al ei hotar.
Te~oi iubi, cum nu ai fost iubit de nimeni,
Ti~oi sterge fruntea de sudoare cand nu vei mai putea sa scrii,
Te~oi duce pe pamant de Stefan, la tuia ce vegheaza
Mormintele de ingeri plecati prea grabnic dintre vii.
Ei vor dreptatea noastra ca fieru~ncins sa arda,
In inimi de romani, batuti acum de soarta,
Sa le grabim trezirea cat mai putem si noi,
Sa inviem o tara, ce plange -n sarbatori!
Strigata de strabunii care vegheaza, sub criptele cu flori.
Si biciuita-n sange de misei politici ce au produs orori.
Sa facem Romania asa cum este ea,
Pamant al fericirii si loc de rugaciune,
Marea si muntele au impletit in stea,
Destine de romani, hoinari prin asta lume.
Hai sa ciocnim din vinul ros pe masa
Si sa imi gusti din pita ce mult am framantat.
O, Zburator cu aripi ferecate in vise de craiasa,
Ce te astepta in fieste seara pe~n serat.
Sa-nvii pe Tepes, ca nu se mai poate,
Sa ne privim tacuti cum tara-n iad se zbate,
Si noi cu ea, lasand pe-ai nostrii prunci ai nimanui
Far de identitate, vanduti chiar orisicui.



Nuța Istrate Gangan


nu rade, citeste-nainte...
December
George Bacovia (1889-1957)
Translation by ©
Adrian G Sahlean

Look out of the window, my darling,
How softly keeps snowing December –
Come listen with me by the fire
The crackle of slow-dying embers…
Let’s pull our chairs nearer the wood stove
To hear in the chimney the blizzard –
Flakes sing to the days of my winter
The music unknown of a wizard…
Sit close, let’s drink tea and be quiet,
Surrounded by lands of white fairies –
Oh, read to me tales from the arctic,
May snow fall… the world slowly bury!
It's peaceful and warm in your chamber
And all in the house seem so holy –
Oh, softly is snowing December...
Don't laugh at me, keep reading slowly!
So dark is the day, feels like evening,
We'll soon have to light up the candle –
The snow has piled up on the doorstep,
And white frost has covered the handle...
I may have to stay here forever!
Deluge lies before us and after –
How softly is snowing December...
Keep reading, don't give me that laughter!




Corina Dașoveanu

e o iarnă ca un plâns al icoanelor.
costumul de umbră
l-a uitat, aruncat în grabă,
pe ultimul poem,
ea umblă prin casă îmbrăcată în ea.
își mai trece uneori mâna prin inimă,
ca și când ar vrea să-și citească sângele
cu vârful degetelor.
e atât firesc fără cuvinte
în diferențele care vorbesc a jar
dintr-o cameră în alta,
încât spațiul, în toate nuanțele lui,
se face înalt,
se face patru,
se face enorm un amurg.
într-un timp ca un plâns al icoanelor,
și moartea se mai termină din când în când....




Adelina Fleva


coseşte Doamne iarba de pe mine
azi ca şi ieri ocnaş mă simt încarcerat în viaţă
mai am de ispăşit pedeapsa încă
şi car în transparenta mea făptură
o suferinţă dulce ca un izvor zidit în stâncă
şi pleava mi-e deasupra Sfinte Doamne
i-ajung pe undeva la subsuoară
mi-s pletele murdare de păcate
un schit sunt de sudalme şi ocară
şi-aş vrea să mor o candelă curată
să-mi lumineze ultima suflare
Tu iartă-mă de viaţă pentru mine
doar viermii mai au trainică valoare
(aşteaptă viermii trufandale Doamne
probabil le amiroase a pucioasă
dar viaţa mea ruină încă vie
palpită jalnic pe sub haina roasă)
coseşte Doamne iarba de pe mine
mi-am luat sicriu şi l-am plătit în rate
nu m-a costat prea mult am dat pe acesta
lunar (prin respirarea mea concavă)
întâiul adevăr şi întâia-mi libertate




Adrian Bucurescu


 Străjerii Sfântului Graal

Luceferii în Paradis tresaltă;
E ora nebuloaselor pribege
Şi meteorii-aşteaptă ca într-altă
Crăiască lume patimi să închege.

Potirul Sfânt clipeşte-n nori de aur -
E numai nestemate şi lumină.
În el se zbate sânge de balaur
Din care bem întru Secreta Cină.

În juru-i se rotesc oştiri de îngeri
Şi de utrenie toaca răsună,
Şi picături de bucurii şi plângeri
În Cupa Sfântă limpezi se adună.

Dar ca să se prefacă-n nemurire
Acest amestec mai aşteaptă încă
O lacrimă prea plină de iubire
În stare a mişca şi-o rece stâncă.

Şi-atunci, Regina Cerului, Maria,
Lasă o lacrimă-n Graal să cadă,
Încât şi Raiu-şi clatină tăria
Iar îngerii pun mâna toţi pe spadă.

De-acum, vitejii se îndreaptă-n cete
Să bea din Sfânta Cupă nemurire.
Ave Maria! Ne e dor, ni-i sete,
Primeşte-ne-n a Cerului Oştire!

Nu mai avem nici carne şi nici oase,
Suntem doar nişte amintiri frumoase.




Nicolae Grigore Marasanu
Cine, decât Poetul?

Cine fi-va trâmbiţă Ierihonului
când nu vor mai avea trâmbiţaşii
în ce suna,
să ne salveze invaziei ierbii?
Cine complini-va puterea inimii
să devină trâmbiţă,
să ne redea Dumnezeului
ce ni l-au hoţit hoţii de trâmbiţe?
Cine,
decât Poetul poate asuma osânda
pentru toate câte s-au spus
şi pentru cele nespuse
ce ne-ar fi putut izbăvi?




Nicolae Turtureanu
Colind

Îngere, îngere
lasă să sîngere
rana din mine
pînă la plîngere.
Binecuvîntă
şi o descîntă
pe cea înfrîntă.
Vino cu steaua
lină, pe neaua
ca un polei.
Fă să mă doară
în miez de vară
ca şi de iarnă
stingerea ei.
Cum ea îşi duce
semnul de cruce
şi eu să-l duc,
la o răscruce
cu frunza dulce
dulce-amăruie
din lemn de nuc.
Ia-mă tu, îngere,
şi mă învaţă
cum este moartea
fără de viaţă
de dimineaţă.
De într-o zodie
fără de Rodie.




Anatol Covalli
DE-ACUM ÎNCOLO *** Matepoeză ***
*
Chiar dacă timpul trece galopând
sădesc speranţe-n fiecare gând
şi cred cu-ardoare
c-am să le văd bobocii înflorind,
când noului destin, altă cărare
am să-i pretind.
*
De-aici încolo anii mei vor fi
puşi să se scalde doar în poezii
înmiresmate
de un parfum superb şi un alt crez.
Doar versuri de-optimism, imaculate,
am să creez.
*
Îmi pare rău c-am plâns până acum,
că-n urma mea noroaie-s pe-al meu drum
şi-n jur doar lacuri
de lacrimi care n-au avut un rost,
când m-am lăsat rănit chiar şi de fleacuri
ce-amare-au fost.
*
În timpul scurt prin care calc din greu
şi care mi l-a dat chiar Dumnezeu,
prieten darnic,
voi face tot ce încă n-am făcut
ca să nu plec crezând că doar zadarnic
am străbătut.




Streche Nicolae Florentin


Crăciunul trecut - Wham!

"Crăciunul trecut ți-am dat inima,
dar chiar a doua zi, mi-ai luat-o,
în acest an, ca să nu mai plâng,
altcineva drag o va dobândi.
Atât de rănit și parcă mai timid,
stau în departare, dar încă îmi răpești privirea.
Spune-mi, iubito, mă mai cunoști?
A trecut deja un an, nu mă miră...
("Crăciun fericit!") Învelită și expediată,
o închinare prea sinceră,
care spune "Te iubesc".
Acum, știu ce naiv am fost,
dar un sărut de mi-ai da,
înc-o amăgire aș căpăta.
O încăpere înțesată, prieteni cu ochii osteniți,
mă ascund de tine și de sufletul tău de piatră.
Dumnezeule, credeam că ești de nădejde !
Iar eu? Cred că eram un umăr la nevoie,
un chip al iubirii, cu inima în vâlvătăi,
un om sub acoperire, dar m-ai fărâmițat.
Acum, am găsit adevărata iubire,
niciodată nu mă vei mai amăgi."


*


Poartă-mă spre Lună - Frank Sinatra
"Poartă-mă spre Lună,
lasă-mă să mă joc printre stele,
lasă-mă să văd cum e primăvara
pe Jupiter ori Marte,
cu alte cuvinte, ţine-mă de mână,
cu alte cuvinte, iubito, sărută-mă !
Umple-mi inima cu cântec,
lasă-mă să cânt pe veci !
Eşti tot ce îmi doresc,
tot ce venerez şi ador,
cu alte cuvinte, te rog, fii adevărată,
cu alte cuvinte, te iubesc....!"




Alexia Ema Ema
Prea târziu

La podul de aramă, am lăsat un bănuţ de aramă. Un bănuţ
de argint – la podul de argint. La ultimul pod,
vameşul – un vameş ursuz şi fălcos ca un buldog şi care
nu m-a lăsat să vorbesc, de parcă aş fi fost un dezertor –
a început să-mi deşurubeze, pe rând,
amintirile
tristețile
întrebările,
aşa cum este dezmembrată, din pură curiozitate, o păpuşă
de fetiţa care vrea să afle ce este în interiorul jucăriei sale.
Și abia când vameşul acela fălcos şi-a încheiat treaba
şi am simţit o ciudată senzaţie de eliberare, de uşurare,
în felul unui învingător, după ce i se scoate armura, la sfârşitul
turnirului, abia atunci am început, în sfârşit, să plâng.
Și nu ştiu cine i-a spus mamei să vină repede şi să mă ia acasă.
Şi a venit. Era prea târziu:
şi pentru mine, şi pentru
lănţişorul meu împletit din numele mici ale mai multor femei.
Mircea Bârsilă





Dumitru Branc
NEGUSTORUL DE VEDENII

o călătorie în jurul pământului, da, să fac
o călătorie în jurul pământului
m-ar îmbogăți, mi-ar tixi tolba
cu lucrurile care par că nu se schimbă
Doamne
cât de ușor e să mori, lipsit de podoaba
vreunui apăsător ritual
asemenea copiilor
ne e frică să ne îndepărtăm de ochiul veghetor al tutelei
un ochi crescut în carne
să nu încăpem în mâna unor profeți talentați
să trăim cu ei de gât îndurându-le spumele și spaimele
că natura umană ar putea fi schimbată
orice refugiu te mutilează
lucrurile nu sunt rele sau bune
nu vor fi hrană vreunei justiții
nu îndeamnă la luptă
retrage-te, întreabă, dar în expansiune ascund
pliurile acordeonului negura unei cosmologii
domestică
și asemenea tânărului Budha să nu avem
aversiune față de suferință
să punem semne, dacă am putea renunța la erori
la panică, la disperare, la darurile imaginarului
să nu ignorăm contracțiile iscusite ale acordeonului
acolo, în obișnuințe am depozitat
argintăria atâtor cuvinte profunde
supuse metamorfozelor
și vine vremea în care nu voi refuza nimic
voi purta
lumea rea pe piept ca pe o decorație
”prietenia între bătrâni este întotdeauna
un compromis între amărăciune și adevăr”
se împuținează lumina iarna, în arabescuri de sloi
greu de găsit lucrurile tari care îngreună tolba
dacă aș restaura mirarea ta, dacă ar fi
mai multe mărturisiri, vinovățiile
asemenea mecanismelor vechi, neunse
mă întreb, spășit
dacă lanțurile pot îmblânzi
dacă
mi-e dat să mai am vedenii





George Anca

George Anca Birth name: Gheorghe Anca Born: 12 April 1944 Ruda, Vâlcea, Romania Married: to Rodica Anca (1966), one daughter, Alexandra-Maria (born 1973) Occupation: Writer Founder: International Academy Mihai Eminescu
George Anca (born 12 April 1944) is a Romanian writer and Indologist. After publishing three books and getting his PhD in Bucharest, he went to Delhi University as first teacher of Romanian studies (1977-1984), in exchange with an Indian teacher to Bucharest University, under Romanin-Indian Cultural Agreement. In India, issued over 30 titles of publications (books, brochures, courses, magazines), and founded, with Amrita Pritam and Vinod Seth, the International Academy “Mihai Eminescu” (1981). Member of Romanian Writers Union, Authors Guild of India, International Union of Anthropological and Ethnological Sciences. Honors (1): British Council and Government of India Grants for congresses, honorary citizen of Râmnicu Vâlcea, Literary award Ronal Gasparic for poetry.
Early years Anca was born in Ruda village, Valcea county, from parents Elisaveta, housewife, and Ion, church singer and accountant, temporarily mayor of Bercioiu-Ruda commune. He is the third child, after sisters Maria, who died at 3 months, and Ioana. By his parents divorce, at nine years, he followed, by sentence, the father, remarried in Gaesti town. Here he passed gymnasium and lyceum, having among professors, Ion Minculescu, collaborator of Nicolae Iorga, and among elder colleagues, Gheorghe Zamfir. Between 1961-1966 he was student of Faculty of Letters in Bucharest University. He married Rodica Geoaba, student in Fine Arts University, ceramics. After 6 months of military service, he became, for two years, reporter at Romanian Broadcasting, transferred, for other two years at Colocvii/Colloquiums magazine, then in Ministry of Education for relations with the press, six years, during which he obtained a four months scholarship at Rome University, and also got a PhD from Bucharest University, conducted by Zoe Dumitrescu-Busulenga, with a dissertation on Baudelaire and Romanian Poets. In 1973, daughter Alexandra-Maria was born. He met periodically with Dumitru Stăniloae, Constantin Noica, and Grigore Popa, also in connection with doctoral disertation. At Libraries direction, he has as direct chief, Mihai Sora. At a restructuring of ministry, he started teaching in Faculty of Journalism, and in 1977 flown to Delhi, India, as visiting lecturer in Delhi University, Modern European Languages Dept., in present, German and Romance Studies.
Career As student, Anca made journalistic practice at Gazeta literară/Literary gazette, headed by Tiberiu Utan.. After graduation and military service, waiting for “negation” of governmental repartition as teacher to village Petrești, Anca collaborated to Apărarea patriei/Defence of Motherland journal, and afterward was employed at Romanian Radio Broadcasting (1967). In August 1968, during Soviet Russian intervention in Prague, when journalists remained days and nights in the building, interviewed personalities who commented the events. On his cultural broadcast The present time of ballad Miorița – with Dimitrie Cuclin, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Grigore Moisil, Ovidiu Papadima, Mihai Șora, Grigore Popa, Adrian Fochi as guests – , Florin Mugur wrote in România literară: „This time, to the collaborators – as serious as possible – of broadcast it was permited to have humor. I listened to Grigore Moisil expressing his conviction that ‘only valueless works lose their value when they are better known’, and adding, after a puse of a great actor in uttering: ‘As well as people’ “. (1) Anca left radio-broadcasting for a post of editor offered by Emil Giurgiuca, chief-editor of monthly journal Colocvii despre școlă, familie și societate/ Colloquiums on school, family and society, for two years, from where he passed at to Ministry of Education, at request of minister Mircea Malița. He worked also under following ministers, Paul-Niculescu-Mizil and Suzana Gâdea. He edited press bulletins covering Higher Education Conference of UNESCO countries, headed by Rene Maheu, and World Conference on Population. Organized, in Bucharest, press conference of Margaret Thatcher. He continued discretely his literary activity. For George Anca, Romanian Communist regime, replaced with largest democracy, India, had concurrency by Moscow and Maoist branches of quiet many members in universities. Publishing in 1983 Doina/Song by Mihai Eminescu (poem prohibited then in Romania), at its centenary, Anca was questioned in the department for disturbing Soviet Russian Embassy in Delhi, and soon resigned and returned home. In the years 1977-1984 and 2002-2003, he taught Romanian to some hundreds of Indian students, followed himself a course of Sanskrit, attended World Conference of Anthropology and Ethnology (Delhi…), Conference Literature in Translation (Aurangabad…), lectured in Bangalore Indian Institute of World Culture, Calcutta University. Back to Romania, after some time, he found a job, as director of Library of Polytechnic University, and then, for 20 years, as general manager of National Library of Education. In Politechnic, Anca brought and spread films and books on fractals, including Otto Peitgen’s. Series Professors of today on professors of yesterday gathered large audiences of professors and students. Long functioning in front of National Library of Education (1988-2008) established a balanced contribution to Romanian educational librarianship, also by participation to IFLA Conferences in New Orleans, Boston, Glasgow, Moscow, Oslo, Buenos Aires, Bangkok. Along with national net of school libraries, the Romanian libraries in Chișinău, Cernowitz, Novi Sad or „Mircea Eliade” in Chicago, had an umbilical tie with the mother unit. Educational workshops were conducted by George Văideanu, Irina Petrescu, Tatiana Slama-Cazacu, Tudor Opriș, Ion Gh. Stanciu, Mihai Ghivirigă. To literary cenacles participated Ștefan Bănulescu, Costache Olăreanu, Mircea Sântimbreanu, Mihai Șora, Ion Iuga. Here activated International Academy Mihai Eminescu, presided, one by one, by Eugen Tudoran, Alexandru Surdu, Dimitrie Vatamaniuc, Ethnology Society in Romania, conducted by Romulus Vulcănescu, Romanian-Indian Cultural Association – president, George Anca. (2). Anca participated to IUAES congresses (Delhi, Williamsburg, Tokyo, Beijing, Lisbon, Florence), and International Ramayana Conference (Delhi, Durban, New York, Houston, Birmingham, Mauritius, Trinidad-Tobago) As associated professor he taught courses in universities from Bucharest, Consatnța, Oradea, Târgoviște, on comparative literature, history of Romanian literature, Indian literature, Sociology of religion, Anthropology of (non) violence, Literary journalism.
Literary imbroglio Author stated he never stoped writing, trying to transform each experience into literature, within or beyond library or anthropology professing, looking for a rasa-dhvani (tropes-suggestion), fictional, experimental message. Before 1989, he was hardly published in Romania, but in India. Prohibition turned also into fear of success, and after changing of regime, even he published many books in own country, didn’t push them any how, as if with complacency face to destructive notes on his works, under accusation o f being not understandable (note). Yet local analyzes, some even calling him a creator of a new style, still considered the tiny appreciation in main stream criticism. (note). Perhaps not too late, literary critic and historian Marian Popa came, by surprise, with the monograph Anca . It may be ignored under inertia of a life perception, yet his demonstration concludes on obvious characteristics: „Anca doesn’t present contexts of representation of mimesis. He is most antirealist Romanian author. (page 48)… Anca’s books are dodii also through defying of some structuring conventions. (67)… La Gioia is in this sense a political novel, one of most radical written in Romanian space. (161)… It would be not bad bad if it will be introduced among ideal types the texts dodiated by Anca, the most radical producer of text in series open virtually by Eminescu, developed with Urmuz, at fulfillment of which have contributed Constantin Fântâneru the philosopher, Eugen Ionescu the absurd, Cugler-Apunake, George Dan (People of the Lands, manuscript in 1946, published in 2011), Șerban Foarță, the hologramatic. (2006) (206)… Postdemocracy creates a postliterature. One of its forms is produced by Anca at the expense of others. (207). Writing as he writes, Anca uses the largest amount of real and invented words in Romanian literature. Based on his texts it is realizable with luxe of exemplifications also a poetics or at least a dictionary of dodian proceedings, tricks refused by logic of conformized poetry. (209)… With Anca it ends symmetrically antiapoteotic a mode of Romanian literature. An opera which would correspond to would correspond to Nietzsche’s claim: „Ich will mehr lesen keinen Author, den man anmerkt, wollte er ein Buch machen: Jene sondern nur ein Buch wurden unversehens Deren Gedanken” (Menschliches, allzumenschliches, II, 121)”. (210) (3) Indoeminescology “Mihai Eminescu, Romanin nationl poet, declared himself Buddhist as an empowered Christian. During more than 15 years I had talks and letters about Mihai Eminescu, mainly in and from India, but also other continents: they make some personal and Indo-eminescological history in an epistolary novel I had honor to dedicate to your excellency, Mr. President of India, Dr. Sharma ji.” (Public address to the President of India (4). Beyond interpretation works on Eminescu – Zalmoxis in poetry of Mihai Einescu and Lucian Blaga (1966), Indoeminescology (1994), Literary Anthropology (2005), Mantra Eminescu (2011) -, there is an ubiquitous presence of the archetypal poet in Anca’s works., especially in poetry and theater. “The Sanskrit correspondence with the Romanian culture and poetry culminates with Mihai Eminescu, a reader of Vedas and Upanishads in original. In Romania, it is taught at school that „The First Epistle” or „The Dacian prayer” (Nirvana) are connected with Rig-Veda. Of course the analogy is fundamental but the correspondence lies both in the common or community cosmogonic mind and particularly in the universal intuition of real life, of sat („village” in Romanian, „truth” in Sanskrit)”. Along with Indian themes,”There are not from out Eminescu’s poetic universe the concepts and anthropologies of some modern Romanian creators and thinkers, like Vasile Pârvan’s anthropomorphous creative rhythm, synrhythmy, aphrodisiac mind, Lucian Blaga’s mythosophy, stylistic bottom, metaphysical transnaturalism, George Călinescu’s real elements, Eugen Ionescu’s nu, Mircea Eliade’s genealogical myths, Hyerophanies, categories of the sacred, Dimitrie Cuclin’s ethics of expressive essence, Ştefan Odobleja’s consonantic psychology, Octav Onicescu’s cosmological mechanics, Constantin Noica’s Romanian philosophical utterance, Mircea Maliţa’s clio-mathematics, Mihai Şora’s metaphysical anthropology, Romeo Vulcănescu’s horal phenomenon.” (5). Anca persuaded Indian major poets to translate into Indian languages great poems of Indian inspiration by Eminescu: Hyperion, First Epistle, A Dacian Prayer – Satyavrat Shastri, Rafic Vihari Joshi, Urmila Rani Trikha, Sisir Kumar Das, O.M. Anujan, Margaret Chatterjee, Mahendra Dave, Usha Chaudhuri, Harbhajan Singh. At his turn, he translated great Indian poems from Sanskrit Kalidasa’s Meghaduta, Jayadeva’s Gitagovinda, Shankaracharya’s Sundarya Lahari – and modern Indian languges – Tagore, Sumitranandan Panth, Subramanian Bharati, Valathol. Literary historian Mihai Cimpoi included Anca on the alphabetic list of main exponents of eminescology: „(G. Anca, Ilie Bădescu, Amita Bhose, Gh. Bulgăr. I. Buzași, D. Caracostea, G. Călinescu, I. Chendi, Ciopraga, Cioran, Codreanu, Rosa del Conte, Victor Crăciun, Creția, C. Cubleșan, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, N. Georgescu, E. Ionescu, Iorga, D. Irimia, Maiorescu, Dan Mănucă, I. Miloș, G. Munteanu, D. Murărașu, Tudor Nedelcea, C. Noica, Paleologu-Matta, Edgar Papu, Perpessicius, A.Z.N. Pop, D. Popovici, E. Simion, M. Steriade, Tiutiucă, Todoran, Ungheanu. Uscătescu, Vatamaniuc, Vianu, Vuia, Vieru etc.etc.)” (6)
Dodii
Invocations, 1966, first poetry book published by Anca, includes already a title, „Dodii”, dedicated to V. G. Paleolog, Brancusologist. Gorjul literar magazine published in 1977 his dramatic poem Măiastra în dodii. Later on, in Ibsenienii III, a chapter is called Dodism. Ioan Ladea creates from distance (note…) an imaginary dialogue with George Anca evoking passionately the dodii, as longings, sad and discrete smiles, which dissimulate into a soft humor, into a timid uncertainty which wants to hide the intimacy of which is embarrassed. Once, the dodia animates itself, as some unknown flying insect, pretending it left native place to see the world, and that dodia would help finding the lost way of return. (January ‘999). Beyond such tool, the vivid actualization of home troubles makes room to a “patern of world”. (7) In monograph Anca, Marian Popa reads his entire work as a system of dodii, extended to literary and philosophical doctrines, especially to chaos at Friederich Schlegel. In first instance, „As seen, dodia is a synonym or proximate genre for dodge, dotage, whiplash, to talk wet, to talk widely, without rhyme or reason, to be out of one’s wits, to play the giddy goat, quips, nonsenses, rubbish, to twaddle, and in possible relation to: “flip-flap, Maritso” (Anca)”. (p.13). “The dodii are initially limited to language; It’s conceivable the extension to actions and situations involving the volitional, the existence of a tangible goal, corporal, instrumental actions.” (p.15). “In the broadest sense, it may be considered dodii any deviations from the denotative expression and from the logic of the first syllogism. There is, for example, the opinion that literature under totalitarian Communism was one of the essay and poetry, saved by Aesopism and “the speaking in dodii” (Adrian Alui Gheorghe)” (p.17) The growing dodii tacit “method” may have been noticed more or less by chance, from first book, received encouragingly but also as sibilant (note); the second one, Eres/Heresy upgraded perception to parasitism. “Absolutely undecipherable is the volume of Gheorghe Anca – Eres” (8) “It can be deciphered in the verses of George Anca a kind of exaltation in front of esoteric uttering, of unusual imagistic delirium, fascination of a game ‘in dodii’, out of which he tends to make, actually, a kind of personal aesthetics. His attempt to restructuring of the real into a flux of fragmentary, insinuating images results otherwise, not rarely, into a gibberish which simulate reflexion” (9). Anca found India quiet happy with the dodii, and felt, poetically, sheltered and quiet, embracing Indology. “In his sharp new voice, Anca is pungent, discordant, airs disillusional passion and brevity of human life. He is at his best in two epitaphs titled ‘what can we do sergiu welcome to irk ever’ and ‘ the parents are still oppressing the young mares our sister in the meadows by’ “. (10)
The concepts represented in these works by Sanskrit words indicate firstly, that they have a universal appeal and secondly, that the use of Sanskrit terms, instead of equivalents from other languages, is meant to convey this universal appeal. Personally, I feel amazed at the remarkable similarity of rhythm and tune as noticed in Dr. Trikha’s rendering of a Romanian song and its Sanskrit translation” (11)
Books published in Romania and India
Poetry Invocaţii / Invocations, 1968 Poemele părinţilor / Poems of the Parents, 1976 10 Indian Poems, 1978 Ek shanti, 1981 De rerum Aryae, 1982 Upasonhind, 1982 Ardhanariswara, 1982 Mantre / Mantras, 1982 Sonhind, 1982 Norul vestitor/The Cloud Messenger (Kalidasa), 1983 Gitagovinda (Jayadeva), 1983 Sonet, 1984 50 doine lui Ilie Ilaşcu / 50 songs to Ilie Ilascu, 1994 Doina cu variaţiuni / Doina song with variations , 1995 Doine în dodii / Doinas in dodii, 1997 Waste, 1998 Decasilab, 1999 Balada Calcuttei, Ballad of Calcutta 2000 Sonete thailandeze, 2000 Orientopoetica, 2000 Malta versus Trinidad, 2000 Mamma Trinidad, 2001 Milarepa, 2001 Dodii, 2002 Măiastra în dodii, 2003 Transbudhvana, 2004 Maroc după tată / Morocco according to father, 2004 New York Ramayana, 2004 Nefertiti & Borges, 2004 Finish Romania, 2006 A la Reine de Maillane, 2006 Cenuşa lui Eliade / Eliade’s Ashes, 2007 Târgovişte – India, 2008 Partea Nimănui / Nobody’s part, 2010 Paparuda, 2011 Netrecut p’afiș / Not written on poster, 2013 Dodii pe viață / Dodii on life term, 2013
Prose Eres, 1970 Parinior, 1982 India. Memorii la mijlocul vieţii / India. Memoirs at the middle of life, 1982 The Buddha, 1994 Maica Medeea la Paris, 1997 Miongdang, 1997 Sub clopot / Under bell, 1998 Pelasgos, 1999 Frica de Orient / Fear of the Orient, 2001 Buddha şi colonelul / Buddha and the coroner, 2001 Furnici albe / White ants, 2001 Poeston, 2001 Baudelaire, 2001 Sanskritikon, 2002 La Gioia, 2002 Măslinii din Uffizi / The olive trees in Uffizi, 2003 În recunoaştere / In recognition, 2003 Tangoul tigrului / The tiger’s tango, 2005 Ibsenienii, 2005 Diplomă de sinucidere / Suicid diploma, 2005 Rechinuri / Sharks, 2006 Digital Kali, 2006 Zăpezi hawaiiene / Hawaiian snows, 2006 Roboam, 2007 Sfinți în Nirvana / Saints in Nievana, 2008 Barba lui Hegel / The Hegel’s Beard, 2013
Theatre Good luck, Radha, 1979 Pancinci, 1982 XII by Horace Gange, 1984 Teatru sub clopot /Theater under bell, 1997 Mureşan Eminescu, 1997 Templu în elicopter / Temple in helicopter, 1997 Paparuda, 2007 Astă-seară se joacă Noica / This evening is played Noica, 2008 Scenometrie Teatrux, 2011 Essays Baudelaire şi poeţii români / Baudelaire and Romanian Poets, 1974, 2001 Indoeminescology, 1994 Articles on education, 1995 Haos, temniţă şi exil / Chaos, Prison and Exile, 1995 Lumea fără coloana lui Brâncuşi / World without Brancusi’s Column, 1997 Ion Iuga în India, 1997 Beauty and Prison, 1998 From Thaivilasa to Cosmic Library, 1999 Ramayanic Ahimsa, 1999 Aesthetic Anthropology, 2000 In search of Joy, 2003 Literary Anthropology, 2005 Glose despre ahimsa / Glosses on ahimsa, 2006 Exerciţii de religiologie / Exercises on religiology, 2009 Mantra Eminescu, 2011
Translations Gianni Rodari, Grammatica della fantasia / Gramatica fanteziei, 1980 (EDP), 2005 (Humanitas) Kalidasa, Meghaduta / Norul vestitor, 1983 Jayadeva, Gitagovinda, 1983 Rajiv Dogra, Footprints in the foreign sands/ Urme pe nisip, 1999 Faust Brădescu, Le monde etrange de Ionesco / Lumea stranie a lui Eugen Ionescu, 2000 Hindu Dharma / Dharma Hindusă, 2002 Târgoviște-India, 2008 Surender Bhutani, Poems / Poeme, 2008 Rudi Jansma, Sneh Rani Jain, Introduction to Jainism / Introducere în Jainism, 2011
Periodicals edited: „The Milky Way / Akaash Ganga” (1978-1981) „Latinitas” (1982–1984); „Liber” (1990-2008); „Bibliotheca Indica” (1996-2008); “Trivium” (2004-2012).
Script writer (TV films): Constantin Brâncuşi, 1974; Gheorghe Anghel, 1974; Romul Ladea, 1974; Eminescu’s Statues, 1974; India in the European Literatures, 1979; Doine în dodii, 1997.
References 1. Florin Mugur, Miorița, in România literară, 13 ianuarie 1976. 2. Presently, the activity of the three societies is part of monthly program Tuesday Colloquiums, moderated by George Anca, within Social-Cultural Center “Jean Louis Calderon” in Bucharest 3. Marian Popa, Anca, Bibliotheca, Târgoviște, 2013; same monograph published also by TipoMoldova, Iași, 2013
4.                 Address by George Anca in occasion of ceremony of receiving Honorary Doctorate, Bucharest University, by H.E. Shanker Dayal Sharma, President of India 5. George Anca, Mantra Eminescu, Bibliotheca, 2011, p. 125-126, 128 6. Quoted in Eminescu, by Tudor Nedelcea, București, Fundația națională pentru Știință și Artă, 2013, p. 490 7. Ioan Ladea, Jurnal din Quito comandat de George Anca/ The Diary in Quito ordered by George Anca, A.P.P. 1999, Bucharest) 8. Literatura parazitară în România literară, 13 august 1971 9. Dana Dumitriu, Poemele părinților, in România literară, 10 iunie 1976 10. V.K. Gaur, A collection of poignant poems (on Ardhanariswara), in Sunday Herald, Delhi, 22 August, 1982, 12 September 1982 11. Harish Kumar, Mantre, Ardhanariswara, Parinior, Three volumes by Dr. George Anca, in Indian Literature, Delhi, Sahitya Akademi, May-June 1983










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu