Versiune Australiana
RESTITUIRE:
IARNĂ TÂRZIE
(după Adrian Botez)
~*~
E iarnă afară și-i iarnă târzie,
Iar viscolul bate cu-aceeași
mânie;
Flori timpurii răsar și îngheață,
E iarnă și-n suflet, doar
reci sentimente
Tot leagă visării albii
elemente.
În creștetul zării e discul
de soare,
Ce stă sub perdeaua țesută-n
ninsoare,
Cu razele-i galbene ce-abia
mai străbat,
Vifornița albă cu fulgii ce-i
curg,
Podoabe pufoase așează pe crâng.
Și unda-n izvor e de gheață,
A-ncremenit în Natură
suflarea de viață.
O pasăre mică, un ou de cărbune,
Stă țeapănă în codru, străină
de lume,
De nu-și mai cunoaște nici
propriul nume.
Și vrăbii micuțe, pitite-n
șindrilă,
Privesc cum e iarna lipsită
de milă,
Și-așteaptă să vadă odată ieșind,
Stăpânul cu boabe de aur
pe-al casei pridvor,
Căci printre orătănii nici
ele nu mor.
Departe în zare văd fulgul de
nea,
Și-i parcă tristețea din
inima mea,
Stăpânul cu boabe de aur să
vie,
Cu-al Limbii Romane cuvinte
mă-mbie,
Să nu uit cuvântul cel sfânt,
Românie!
E iarnă afară și-i iarnă târzie,
Aștept Primăvara să vie;
Dar viscolul bate cu-aceeași
mânie,
E iarnă și-n suflet, doar
reci sentimente,
Tot leagă visării albii
elemente!
~*~
Ioan Miclău-Gepianu
2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu