duminică, 8 decembrie 2019

Alexandra - Litanie fratelui de cruce




Litanie fratelui de cruce
- Alexandra Dogaru -


~*~

Dorm un somn de moarte
în care tu, fratele meu, ești prezent,
râzi și te veselești ca să nu înțeleg,
dar cleștele durerii înfricoșate
îmi strânge inima;
îmi taie respirația
fire din pletele doamnei în negru!
Clipocind în cupă, otrava
râde sarcastic – Ți-e frică?!
Ieri tata, azi tu –
simfonia corzilor timpului
croiește trepte de culoare sonoră
pe care pot să mă mișc simultan
în toate direcțiile,
fără opreliști,
de-a rostogolul sau în zbor planat,
descătușată, în fine, de cronologie,
toate eurile suprapuse
desfășoară evantaie de aripi,
delicat, ca perușul alb
care-a murit în locul meu,
când copiii agățați de poale
mă țintuiau în haina de mamă,
iar eu am intram în pământ
până la glezne
să nu mă ia vântul aspru
al trădării dragostei roditoare.
E prea mult – îți scriu –
rămân împuținată,
fadă, mă sting,
târziu, cel ce vei fi
va citi scrisoarea aceasta.
Frate al meu de neam,
adună-ți stolurile de păsări,
cu flori și frunze pe cămașa
ce ți se lipește de trup
precum tunica lui Nessus,
ia coasa doamnei în negru
să dansăm cu ea peste fânețe,
râzi și te veselești
în timp ce devii străveziu,
ca eu să nu înțeleg,
însă durerea a ajuns înaintea ta,
mi s-a așezat pe umăr
ca o pasăre de noapte, o cobe.
Când în biserică
te pomeneau ca pe un mort,
am știut că te pierd,
că vei pleca – și tu,
la fel ca restul oștirii,
ușor ca un gând,
pe aripile Măiastrei,
frate al meu dintotdeauna,
nenăscut, dorit, regăsit,
venit anonim la Masa Tăcerii,
pomenit laolaltă cu Cioplitorul-în-duh,
încă înainte de a ne lua rămas bun.
Unde să te mai caut, fratele meu ceresc?
Mă smulg din somn, bună dimineața,
nu adio, ca să nu afli
că știu, să nu te sfâșie neputința mea,
să pleci rotund, netulburat, cu datoria plătită,
liber, spre vămile văzduhului,
ca un fulger de jos în sus,
prin Coloana Infinitului,
din care te-ai pogorât aici
când, neîntrupată, eram
doar dorința unor tineri părinți.
Te-oi jeli ca bătrânele
de demult, cu cenușă în cap,
cu mierlele și corbii,
însemnând cu semnul crucii
locurile trecerii tale,
să le recunoști când vei adia
ca zefir, la crepuscul,
să-mi săruți talpa din firul de iarbă.

~*~
Cu aceleasi bune sentimente romanesti,
Alexandra










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu