T R E N U L
- Mitrop. Hierotheos Vlachos -
Atunci când
cineva se roaga nu trebuie sa fie atent la nimic. Nici la caldura care se naste
în inima lui. Numai sa gaseasca pocainta cea adânca, sa simta ca este departe
de Dumnezeu, sa se asemene unui tren care alearga neîncetat catre destinatia
lui cu viteza mare.
Mitropolitul Hierotheos
Vlachos,Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de
Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 252.
ZAVISTIA(Invidia)
- Cuv. Bonifatie de Teofania -
Dintre toate
patimile, cea mai primejdioasa pentru adevar si pentru virtute este zavistia.
„Prin zavistia diavolului moartea a intrat în lume” (Întelepciunea lui Solomon
2, 24); tot prin zavistie se si înmulteste pacatul pe pamânt. Aceasta patima da
nastere multor altora, si este deosebit de primejdioasa fiindca cei stapâniti
de ea o ascund chiar si de ei însisi. Acest vrajmas neîmpacat al virtutii si al
meritelor este întarâtat de tot ce stârneste admiratia oamenilor, si nu iarta
nimanui nimic, decât celor stricati si nebagati în seama stricaciunea si lipsa
lor de slava. Trebuie sa devenim nevrednici ca cineva sa se uite la noi pentru
a atrage privirile si crutarea zavistnicului. Nu este rau cu care sa nu fie
înrudita zavistia; îndata ce pune stapânire pe suflet, îl face din vas întocmit
spre cinste vas de necinste si de mare urâciune.
Cuviosul Bonifatie de la
Teofania,Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 73-74.
ALFABETUL NATURII
- Sf. Nicolae Velimirovici -
Când copilul
începe sa învete alfabetul, pentru el literele luate separat se prezinta
asemenea unor idoli. Literele au substanta, sunt materiale. Silabisind, copilul
îsi încordeaza întreaga atentie asupra buchiilor si cugeta doar la ele. Astfel,
urmarind litera dupa litera, citeste un cuvânt, însa, daca îl întrebi ce a
citit, nu stie despre ce este vorba. Si chiar se mira, neîntelegând despre ceea
ce este întrebat. Copilul nu pricepe sensul cuvintelor citite. Conturul, marimea
si culoarea literelor scrise – adica aspectul exterior – este tot ceea ce
cunoaste el, la un moment dat, despre litere. Slovele pentru copil sunt
materiale, exact la fel cum sunt idolii pentru pagâni. Astfel, atât elevul din
clasa întâi, cât si închinatorii la idoli privesc la idolii lor cu teama si
consideratie.
Multi dintre
oamenii pe deplin maturi sunt asemenea elevilor din clasa întâi, desi ei
uneori, se cheama filosofi ori ucenici. Muncind cu sudoarea fruntii lor, abia
reusesc sa citeasca pe silabe cartea naturii, însa sensul si însemnatatea
literelor abecedarului naturii nu le înteleg nicidecum. Omul învatat citeste
literele chiar negândind la ele, si într-o clipa întelege sensul cuvântului.
Învatatorul este dator sa aplice constrângeri serioase ca sa-l învete pe ucenic
sa citeasca nu pe silabe, ci „dupa sens”. Cele valabile în cazul citirii
cartilor sunt valabile si în ceea ce priveste citirea „cartii naturii”.
Plecându-ne înaintea naturii, e totuna cu a ne pleca înaintea literelor.
Idolatrizarea naturii, aceasta este lucrarea copiilor maturi. Întrebati-i ce
însemnatate au lucrurile si evenimentele, si ei se vor uita la voi cu aceeasi
mirare pe care o are elevul de clasa întâi, pe care îl întrebati despre sensul
cuvântului ce tocmai l-a citit.
Prin urmare
se poate spune: oamenii care nu cunosc alfabetul se închina unui idol, iar cei
învatati se închina duhului. Pentru primii, fenomenele naturale sunt materiale
si realitatea lor este exprimata exterior, dupa marime, culoare, denumire si
diferite alte raportari. Pentru cea de-a doua categorie, obiectele si
fenomenele naturale sunt simboluri, semne conventionale creionând lumea
spirituala; iar realitatea spirituala este sens, viata si justificare fiintiala
a acestor simboluri. Un astfel de om citeste cartea naturii nu silabisind,
precum începe sa învete elevul din clasa întâi, ci dupa sens, patrunzând
întelesul, semnificatia.
Sfantul Nicolae
Velimirovici,Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2009, p. 11-14.
ASCULTAREA
Sfantul Sofronie Saharov
Tot ceea ce este, fiinteaza
pentru ca Dumnezeu gândeste lumea. Dumnezeu gândeste lumea si lumea fiinteaza.
De veti cauta voia lui Dumnezeu în simplitate si smerenie, Dumnezeu poate
preschimba orice situatie, pâna si cea mai negativa. Astfel, de veti asculta de
parintele vostru duhovnicesc si veti avea încredere în el, sa nu va fie frica
de a fi prost calauziti. Dumnezeu întotdeauna va gasi mijlocul de a va
descoperi adevarul. A umbla întru ascultare înseamna a va face inima mai
simtitoare fata de fiece miscare duhovniceasca din viata voastra.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata
si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia,
2011, p. 40-41
PACATUL
Parintele Arsenie Boca
Parintii au
zis ca singura noastra avutie cu adevarat sunt pacatele. Caci, dupa ei, nu esti
proprietarul decât al lucrului pe care l-ai facut din nimic. Iar împlinind
conditia asta, din nimic Dumnezeu a facut faptura, iar faptura a facut pacatul.
Pacatul nu e
o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului în grumazul
realitatii, o pândire a nimicului care vrea sa înghita toate câte sunt.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 127.
ORIENTAREA ÎN VIAȚĂ
Sf. Ioan de Tobolsk
Floarea-soarelui este o planta
care-si îndreapta floarea neîncetat spre soare dimineata, la amiaza si seara,
nu doar în zilele însorite, ci si în cele înnorate. Voia omeneasca trebuie sa
se asemene întocmai cu firea acestei flori, întorcându-se cu fata catre
Dumnezeu si catre voia Sa dumnezeiasca în toata vremea si în tot ceasul, nu
doar în zilele senine ale vietuirii sale, ci si în cele posomorâte, adica în
zilele grele ale vietii.
Sf. Ioan de Tobolsk, Iliotropion,
traducere de Olga Bersan, Ed. Oranta, Kiev, 2009, cap. 4 din Cartea a III-a, p.
511.
FURTUNA SI CORABIA
Sfantul Ioan din Kronstad
„Cautati mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33).
Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. De vezi
furtuna bântuind si urlând cu furie sau citesti undeva despre un naufragiu,
adu-ti aminte de furtuna patimilor omenesti, cea care nu trece zi sa nu iste
muget si tulburare în inimile oamenilor si care face sa esueze corabia
duhovniceasca a sufletului, sau chiar corabia societatii. Roaga-te sârguitor
lui Dumnezeu sa potoleasca furtuna pacatelor, precum a potolit oarecând cu
cuvântul Sau furtuna pe mare, si sa dezradacineze din inimile noastre pacatele,
readucându-ne pentru totdeauna linistea.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258
RUGĂCIUNE
- SF. TEOFAN ZĂVORÂTUL -
Tu,
Preabunule, îmi aduci aminte de moarte si de muncile cele vesnice si ma tragi
la viata, ca sa ma mântuiesti – iar eu întotdeauna ma abat de la aceste gânduri
mântuitoare si le gonesc, fiind prins cu cele ce nu îmi aduc folos. Drept
aceea, nu am nici o îndreptatire în fata Ta.
În usa
milostivirii Tale bat, Doamne: fa-o sa se deschida. Nu încetez a Te ruga ca sa
primesc ceea ce am cerut, si neabatut cer sa fiu miluit.
Fii
îndelung-rabdator cu mine, stricatul; izbaveste-ma de pacatele ce ma stapânesc,
ca, facându-ma sanatos, sa ma scol de pe patul pacatului facator de
stricaciune.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 23.
VREMELNICIA PUTERII
- Arhim. Ilie Cleopa -
Daca vedem prin padurile si codrii
cei mari vreun arbore cu mare vechime de ani, rasturnat la pamânt de furtunile
vremurilor cele mai puternice decât el, apoi si de la acesta sa ne învatam a nu
ne încrede în puterea noastra, nici în iscusinta cea de multi ani, aducându-ne
aminte de cele scrise, ca: „Cela ce se încrede în sine, va cadea cadere
jalnica” (Pilde 16, 18). Iar daca alti arbori uriasi vedem putrezind prin codri
si de multe ori cazuti la pamânt, si lânga acestia zabovind cu gândirea asa sa
zicem: Cum acesti arbori atâtea sute de ani traind si atâtea vremi sub soare
petrecând, acum zac aici putrezind si pamânt facându-se, dar eu, care sunt
„iarba si floarea câmpului” (Psalm 102, 15), în aceasta viata prea scurta, cu
cât mai neputincios si mai repede trecator sunt în aceasta lume?
Părintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.
MICSORAREA UMBREI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca, pe masura ce soarele se
apropie, umbra tot mai mica se face. Asemenea si inima cucernica: cu cât
Dumnezeu vine mai aproape de ea cu lumina si darurile Sale, cu atât mai mult
îsi cunoaste nimicnicia si se smereste înaintea Domnului si a oamenilor,
socotindu-se pe sine mai mica decât oricine. Ori, dimpotriva, pe masura ce
soarele se îndeparteaza, umbra creste tot mai mult; când luminatorul zilei
merge spre apus, umbra se mareste mult, însa îndata ce apune, piere si umbra
cea mare. Întocmai se face si cu omul: cu cât mai mult se departeaza de el
Dumnezeu, cu atât mai tare se preamareste si se înalta pe sine în inima sa; si
pe masura ce tot mai mult se ridica în slavi, se înstraineaza si Domnul de el;
si asa cum dispare umbra atunci când soarele se ascunde, asemenea pier cei ce
se socotesc pe sine mari, când Se tainuieste Dumnezeu de ei. Dintru aceasta
întâmplare ne învatam, crestine, ca: 1) Adevarata smerenie este nedespartita de
neprefacuta evlavie si pururea se însoteste cu aceasta. 2) Cu cât este mai
cucernica inima, cu atât este ea mai smerita. Caci pe masura ce omul este
luminat tot mai mult de harul lui Dumnezeu, îsi vede mai limpede nevrednicia,
asa cum, atunci când suntem învaluiti tot mai mult de lumina fireasca, zarim
tot mai bine atât metehnele de pe chipul si mâinile noastre, cât si gunoiul din
casa. Astfel, vazând ca este nevrednic, omul se smereste. 3) De nu se gaseste
într-o inima smerenia, ci mândria staruieste în ea, atunci nu se poate afla
nici cucernicia în una ca aceasta. Caci un asemenea om nu-si cunoaste
netrebnicia si de aceea nu este loc în el pentru evlavie, întrucât aceasta din
urma nu poate sta acolo unde lipseste Dumnezeu: „Dumnezeu celor mândri le sta
împotriva”, dupa cum zice Scriptura (1 Petru 5, 5). 4) Acea inima care nu se
straduieste a pricepe cât de nevrednica este si ramâne întru mândria sa, pâna
la urma se pierde si piere asa precum dispare o umbra dupa ce apune soarele. 5)
Din acestea ne învatam a cauta adevarata evlavie si întelegerea nevredniciei
noastre, adica, de vreme ce voim sa avem în inimile noastre o cucernicie
neprefacuta, atunci trebuie sa ne cunoastem în fel si chip netrebnicia si
nimicnicia, smerindu-ne în asa masura, încât sa caute spre noi Dumnezeu, „Cel
Ce cauta spre cei smeriti”, si sa ne daruiasca harul Sau. 6) Întrucât avem o
inima stricata pâna în adâncuri si prin fire suntem orbi cu ochii cei
duhovnicesti, din care pricina nu ne putem vedea saracia si pacatosenia, ni se
cuvine sa suspinam catre Dumnezeu, pentru ca El Însusi sa ne lumineze si sa ne
arate întinaciunea noastra. Atunci vom cunoaste ca noi de felul nostru suntem
întocmai ca si umbra ce umbla dupa trup si care se misca atunci când este
trupul în miscare; când acesta sta, ramâne si ea neclintita, iar daca trupul se
îndeparteaza, îi urmeaza lui.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 142.
SIMPLITATEA SUFLETULUI
Sf. Ioan Kronstadt
Străduieşte-te să ajungi la
simplitatea copilărească în purtarea cu oamenii şi în rugăciunea către
Dumnezeu. Simplitatea e cel mai mare bine şi vrednicie a omului. Dumnezeu este
cu desăvârşire simplu, fiindcă este cu desăvârşire duhovnicesc, cu desăvârşire
bun. Fie ca nici sufletul tău să nu se împartă între bine şi rău.
Sfântul Ioan din Kronstadt, În lumea
rugăciunii, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsesc
MUZICA ASTRELOR
- Arhip. Justinian Chira -
Pe Adam Îngerii l-au învatat sa
cânte. Toata creatura cânta. Cânta soarele si luna, cântau stelele si lumina.
Întreg spatiul rasuna de o armonie sfânta, pe care urechea noastra nu o poate
cuprinde. De o miraculoasa simfonie este plin tot universul. Pentru ca în
univers nu domneste haosul, ci ordinea si disciplina. Toate, cerul si pamântul,
când asculta de legile date de Creatorul lor, formeaza în spatiu o desavârsita
simfonie. Desi s-ar parea ca dincolo de atmosfera Pamântului domneste
întunericul si tacerea, nu este asa. Aceasta este numai aparent, pentru ca
organele pe care le avem noi, urechea si ochiul, au o putere de percepere
limitata. În afara de ceea ce auzim sau vedem noi, exista o infinita bogatie de
sunete si culori, care vibreaza mereu si cânta. Tacerea si întunericul absolut
domnesc numai în iad , care este numit de Hristos întotdeauna „întunericul cel
din afara, unde este plânsul si scrâsnirea dintilor” (Matei 25, 30). Acolo
niciodata nu se aud cântece armonioase si frumoase. Acolo sunt sunete haotice
care chinuiesc si înspaimânta permanent. Nici lumina nu este acolo o lumina
care mângâie si încalzeste, ci este o lumina moarta, neîntâlnita în spatiul
creat de Dumnezeu, unde si lumina si sunetul sunt create ca sa provoace
fericirea si o liniste desavârsita tuturor credinciosilor.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Colo-n
sus in vremea aceea, Ed. Manastirii Rohia, Rohia, 2010, p. 7-8.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu