Istoria omenirii pe scurt - Cartea
momentului!
O
lucrare care ar trebui citită, cap-coadă sau
măcar selectiv, și lăsată generațiilor care vin, istoria fiind o
materie condamnată (știm noi de cine și de ce) să devină caducă...
”Oamenii
au doar două abilităţi de bază: fizice şi cognitive. Atunci când maşinile ne-au
suplimentat şi apoi înlocuit capacităţile fizice, omenirea a migrat spre
domenii care solicită capacităţile cognitive. Dacă Inteligenţa Artificială
va depăşi omenirea în capacităţi cognitive, vom rămâne fără un domeniu de
rezervă.... În secolul 19, revoluţia industrială a creat clasa muncitoare
urbană. Acum, în secolul 21, ne apropiem de un alt fel de revoluţie industrială
care va duce la apariţia unei clase ... nemuncitoare, oameni a căror experienţă
va fi complet irelevantă în lumea nouă. Aceasta va duce probabil la cea mai
importantă întrebare a secolului 21: ce vom face cu miliardele de oameni care devin inutili?” se întreabă Prof. Dr.
Harari, autorul cărții.
----------
Fapt sau literatură de anticipaţie?
Trebuie să înţelegem că aceste discuţii nu sunt doar fantezii. Este știință. Cele mai multe nuvele de science fiction descriu o lume în care un Homo sapiens identic nouă beneficiază de o tehnologie superioară, cum ar fi nave spatiale care călătoresc cu viteza luminii, arme laser. Dilemele umane etice și politice, esențiale în filmele science-fiction sau în cărţi privesc oameni ca noi. Personajele sunt luate din lumea noastră, și doar recrează tensiuni sociale și dileme emotionale pe un fond futurist. Potențialul real al tehnologiei viitoare este nu de a schimba navele spațiale, ci pe Homo sapiens per se: emoțiile, gândurile și dorințele noastre intime. Science-fiction rareori descrie un astfel de viitor pentru că o descriere exactă este, prin definiție, de neînțeles pentru oamenii de azi (cu unele excepţii: Gattaca, Dark City n.t.). Scrierea unui film despre viața unor super-cyborgi din viitor este ca şi cum am prezenta tragedia Hamlet la un public de Neanderthal. Ei nu vor fi în măsură să înțeleagă ce se întâmplă. În mod similar, nu putem înțelege o poveste adevărată despre viitor. Viitorii stăpânii ai acestei lumi, dacă previziunile devin realitate, vor fi probabil mult mai diferiţi de noi decât suntem noi faţă de neanderthalieni. Aceasta deoarece noi și neanderthalienii sunt cel puțin umani și organici, ființele viitoare vor fi zeităţi, probabil cel puțin parţial anorganice. De aceea tot mai mulţi savanți consideră că ceea ce ne așteaptă cu adevărat în viitor este momentul singularităţii. Lecția XVII - Sfârşitul lui Homo sapiens. pagina 349
Singularitatea este un punct în viitor după care
înțelegerea noastră despre lume se dărâmă complet (credit Ray Kurzweil n.t.).
Un punct după care tot ceea ce știm despre noi înșine și despre lume,
speranțele și temerile și așa mai departe, toate identitățile noastre vor
deveni cu totul irelevante. Nu ne putem imagina acest punct sau ce se va
întâmpla după acest punct. Este singular, nu este comparabil cu orice altceva
din câmpul nostru de experiențe. Singularitatea este un termen preluat din
fizică. Fizicienii definesc Big Bang-ul ca o singularitate. Big Bang este un
punct în care toate legile naturale cunoscute, inclusiv spațiul și timpul, nu
există și nu funcționează într-un fel pe care să-l putem înțelege folosind
modele și cunoștințele actuale. Prin urmare, tot din ce s-a întâmplat înaintea
Big Bang-ului este pentru noi lipsit de sens. Noțiunea de timp în sine nu are
nici un sens în timpul Big Bang-ului. Nu are deci sens să vorbim despre lucruri
care s-au întâmplat înaintea Big Bang-ului, pentru că însăşi timpul nu exista.
Big Bang-ul este un punct de singularitate în trecut. Ne putem apropia cu
repeziciune de un alt punct de singularitate în viitor, în care lumea noastră
şi sensul se vor prăbuși pur și simplu. Ceea ce se va întâmpla dincolo de acest
punct este de neînțeles pentru noi, și e inutil să încercăm să ne imaginăm sau
să vorbim despre el. Dacă pe drum nu intervin catastrofe nucleare sau
ecologice, ritmul de dezvoltare tehnologică este atât de rapid încât vom ajunge
în curând la punctul în care Homo sapiens va fi înlocuit cu ființe cu totul
altfel, înzestrate nu numai cu fizic, dar şi cu abilități, experiențe cognitive
și emoționale diferite. Majoritatea oamenilor, cei mai mulţi sapiens găsim
acest fapt extrem de îngrijorător, deranjant la modul profund. Ne place să
credem că în viitor oameni ca noi vor coloniza planetă după planetă în nave
spațiale rapide. Nu ne place să contemplăm posibilitatea că, în viitor, ființe
cu capacităţile şi identitățile noastre emoționale nu vor mai exista, iar locul
nostru în univers va fi luat de către forme de viață străine ale căror
abilități vor fi net superioare nouă, forme de viață bizare, descendenți ai
noştri, care se vor uita la noi în același mod în care ne uităm noi la
neanderthalieni. Lecția XVII - Sfârşitul lui Homo sapiens. pagina 350 Trebuie
subliniat faptul că toate acestea sunt, desigur, doar speculații. Nimeni nu
știe cu adevărat ce se va întâmpla în viitor. Ar fi chiar surprinzător dacă
toate previziunile menţionate în ultimele paragrafe se vor materializa. Istoria
ne învață, din nou și din nou, că ceea ce pare a fi inevitabil și se zăreşte
după colţ, nu se poate materializa din cauza unor bariere neprevăzute. Din
contră, se pot derula cu totul alte scenarii, neprevăzute de nimeni. De exemplu,
în 1940, atunci când a început era nucleară cu atentatele cu bombă de la
Hiroshima și Nagasaki, şi mai târziu, când în a început era explorării
spaţiale, când sovieticii au lansat Sputnik în spațiu, şi americanii au
aselenizat pe Lună, lumea a dat frâu liber la fantezii și previziuni că în anul
2000, oamenii vor trăi deja în colonii pe Marte și pe Lună sau pe Pluto (Neil
deGrasse Tyson: We Stopped Dreaming, n.t.). Au fost multe alte fantezii și
previziuni despre lumea nucleară a anului 2000. Foarte puține dintre aceste
previziuni s-au întâmplat în fapt. Nu trăim niciunul în colonii pe Marte
alimentate de energie nucleară. În schimb, nimeni care a trăit în timpul
Hiroshima sau Sputnik nu a reușit să prevadă internetul, care în multe privințe
este mai uimitor decât a trăi pe Marte într-o colonie nucleară. Trebuie deci să
nu luăm explicit conţinutul acestei lecții, ci mai mult ca un impuls să dăm
frâu liber maginaţiei. Ar trebui să luăm în serios nu previziuni exacte, ci
ideea de bază că următoarea etapă a istoriei va include nu numai transformări
tehnologice și organizaționale, ci de asemenea revoluții fundamentale în
conștiința și identitatea umană. Ar putea fi revoluții atât de fundamentale
încât vor pune în discuție însăşi esenţa umană. Orice va supravieţui la
revoluţii, nu va mai fi uman. Cât timp mai avem până se întâmplă acest lucru?
Până la singularitate? Nimeni nu știe cu adevărat, desigur. Unii experți spun
că până în anul 2050, în mai puțin de 40 de ani, Pământul va fi deja populat de
supra-oameni. Predicţii mai puţin radicale vorbesc despre secolul următor sau
de două-trei secole. Din perspectiva celor 70.000 de ani de istorie ai lui Homo
sapiens, ce mai reprezintă câteva secole? Suntem foarte aproape de sfârșitul
erei lui Homo sapiens, de sfârșitul istoriei, și de începutul a ceva complet
nou. Fie că va dura căţiva zeci de ani sau câteva secole, este foarte clar că
noi sapiens am început să ne gândim mai mult la aceste chestiuni. Cea mai
importantă întrebare cu care se confruntă astăzi omenirea este ce vrem să
devenim? Această întrebare este numită întrebarea îmbunătăţirii umane. În ce
fel vrem să înnobilăm omenirea? Astfel de întrebări pun în umbră toate
dezbaterile care-i preocupă în prezent pe politicieni, oameni de știință,
filozofi sau oameni obișnuiți. Toate dezbaterile de astăzi între diferite
națiuni, ideologii, religii și clase vor dispărea, împreună cu Homo sapiens. În
cazul în care urmașii noștri supraumani vor opera la un nivel diferit de
conștiință, sau poate vor deţine ceva dincolo de conștiință pe care nu-l putem
nici măcat concepe, este îndoielnic că ei vor mai da vreo atenţie
creștinismului sau islamului, că se vor mai organiza în comunism sau
capitalist, sau că se vor mai împărţi în sexe ca şi noi, bărbați și femei.
Toate acestea vor dispărea. Cei mai mulți oameni prefera pur și simplu să
ignore aceste scenarii. Chiar și domeniul bioeticii preferă o altă abordare.
Cei mai mulți bioeticieni, cei care sunt interesați de etica biotehnologiei și
așa mai departe, se întreabă de obicei nu ce vrem noi să devenim, ci ce ne este
interzis să facem? Este acceptabil să facem experimente genetice pe oameni? E
bine să facem experimente pe fetuși avortați sau celule stem? E etic să clonăm
oi? E etic Lecția XVII - Sfârşitul lui Homo sapiens. pagina 351 să clonăm
cimpanzei? Ce putem spune despre clonarea oamenilor? Toate aceste întrebări
sunt importante. Suntem naivi dacă ne imaginăm că am putea să tragem pur și
simplu frâna și să oprim toate proiectele științifice care îl metamorfozează pe
Homo sapiens într-o altă formă de viaţă. Este imposibil să oprim complet astfel
de proiecte, deoarece ele sunt indisolubil legate de cercetarea care luptă
contra bolilor şi a morţii - Proiectul Ghilgameș. Dacă-i întrebăm oamenii de
ştiinţă care studiaza genomul uman, sau pe cei care încearcă să lege creierul
la calculator, de ce fac toate astea? De ce vor să facă asta? Nouă din zece vor
da același răspuns standard. Ei încearcă să conecteze un creier la calculator
pentru a crea o conştiinţă în interiorul unui calculator, vor să descifreze
secretele ADN-ului pentru a vindeca bolile. Este răspunsul standard pe care
nimeni nu îl poate contracara. Sună minunat, vindecarea bolilor. Chiar dacă
implicațiile spargerii codului ADN-ului, sau implicațiile creării unui suflet
în interiorul unui calculator sunt mult mai dramatice decât vindecarea unei
boli sau decât boala în sine. Aceasta este încă justificarea standard pentru
toate proiectele stiintifice în derulare, pentru că astfel toată lumea este
convinsă. Nimeni nu poate pune în discuţie ţelul. Tocmai de aceea, proiectul
Ghilgameș, încercarea de a depăși boala, îmbătrânirea și moartea, este nava
amiral a științei. Ea servește ca justificare pentru tot ceea ce face știința.
Ori de câte ori există îndoieli, ne gândim scurt la asta și spunem bine, să
mergem mai departe. Acesta este motivul pentru care nu se poate opri marșul
științei și al tehnologiei. Singurul lucru pe care îl putem face este de să
influențăm într-o oarecare măsură direcţia în care o luăm. Am putea, prin
urmare, să începem să ne întrebăm, nu numai ce ne interzicem să facem, dar de
asemenea să începem să ne punem o întrebare mult mai importantă și mai
dificilă: Ce vrem să devenim? Și, din moment ce am putea avea în curând
posibilitatea de a ne modifica propriile dorințe, de asemenea, problema reală
cu care se confruntă astăzi omenirea este, ce vrem să vrem ? Cei care nu sunt
speriaţi de anvergura acestei întrebări, ce vrem să vrem, probabil nu au
conştientizat încă adâncimile ei abisale. Cu acestă întrebare tulburatoare - ce
vrem să vrem - am ajuns la sfârșitul cursului. Înainte de a spune la revedere,
Dr. Harari subliniază încă o dată că ce am învățat în timpul acestui curs, o
scurtă istorie a omenirii, nu se propune a fi adevărul absolut, ci doar o
posibilă poveste despre istoria omenirii. Dacă întrebăm zece istorici diferiţi,
vom obţine probabil zece povești foarte diferite. Nu trebuie să luăm acest curs
ca fiind singurul adevăr absolut, dogmatic. E mai bine să-l luăm ca pe o
invitație de a explora istoria de unul singur. Scopul lui în nu a fost atât de
mult să ne convingă că un anume eveniment sau teorie este cea adevărată, ci mai
degrabă să planteze în mintea nostră întrebări importante despre istoria
omenirii, despre trecut, prezent și viitor. Cu speranţa că rămân mai multe
întrebări decât la început, să le cuplăm pe acestea cu dorința de a studia și
de a afla mai multe despre istoria noastră. În plus, se speră că cei care
termină cursul se simt puţin mai frământaţi decât atunci când au început.
Neliniştiţi cu privire la mai multe întrebări la care noi, oamenii, nu avem
încă un răspuns clar. Frământaţi de mai multe evenimente problematice care au
avut loc în trecut, și neliniștiţi în ce priveşte direcția în care ne poate
duce istoria în viitor. Lecția XVII - Sfârşitul lui Homo sapiens. pagina 352
Nota finala a Dr Harari. Oamenii se întreabă de multe ori dacă studiului
istoriei are vreun scop? Îşi imaginează deseori că studiem istoria ca să
prevedem viitorul, sau ca să nu repetăm greșelile trecutului. În opinia mea, ar
trebui să studiem istoria nu doar pentru a învăța din trecut, ci pentru a fi
liberi de el. Fiecare dintre noi s-a născut într-o lume proprie, guvernată de
un ansamblu de norme și valori, precum și de un sistem economic și politic. Din
momentul naşterii, luăm realitatea înconjurătoare ca fiind naturală și
inevitabilă, şi tindem să credem că modul în care oamenii îşi trăiesc viața în
ziua de astăzi este singura cale posibilă. Rareori ne dăm seama că lumea pe
care o ştim este rezultatul unor accidente istorice în lanţ, care au modelat nu
numai tehnologia, politica și economia noastră, dar chiar şi modul în care
gândim și visăm. În modul similar, trecutul ne orientează viziunea spre un
singur viitor posibil, ca şi cum ne-ar ţine blând capul pentru a ne orienta privirea
într-o direcţie anume. Trăim apăsarea trecutului din momentul naşterii, așa că
n-o mai conştientizăm. Studiul istoriei își propune să slăbească această
strânsoare, și să ne înveţe cum să ne întoarcem capul liber, să gândim în
moduri noi, și să învăţăm să acceptăm viitoruri posibile. Sper că prin
introducerea în istoria omenirii, cursul v-a ajutat să vă eliberaţi din
strânsoarea trecutului.
Dr. Yuval
Noah Harari
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu